Cine mai dă bani astăzi pe un cojoc, cu blană-ntoarsă? Oaie 100%. Dubită, întinsă, pieptănată nu dărăcită, tăbăcită, vopsită, tighelită, migălită la croială, cusută și brodată discret, cu motive folclorice tradiționale. La începutul anilor 80, un cojoc bun ajungea cît 3-4 salarii medii pe economie. Nu fac referire la cele din blană de nurcă sau de vulpe, animăluțe crescute intensiv, la Ferma Răcăciuni. La ele nu punea „boticul” oricine. Erau pentru alte „continente”.
Oaia era baza! Circula pe atunci bancul cu portiera de la mașină și ciobanul care și-a prins gâtul în ea. Cu morala: „N-ai bani de mașină, dar de-o portieră tot găsești”. Așa și cu trendul în vogă. Greu cu haina… întreagă, din blănuță. Dar de-un guler natural, cu tot cu lăbuțe și ghieruțele aferente, se mai găsea. Mergea asortat la paltonul din stofa de export, de la Buhuși. Să nu bată nici prea tare la ochi, cum de-și permit. Aici intervenea meșterul croitor, cu pilele lui. Vânătorii dau la DSV și astăzi, la control, primele roșcate cu coadă stufoasă, împușcate la început de sezon. Pentru analize.
Fabricile, Partizanu – de încălțăminte, Proletarul, Confecția, să nu uităm nici Oneștiul, duduiau ca producție. Pentru un tergal bun veneai la Casa modei. Cum era cum nu era „regimul”, dacă îți doreai cu adevărat ceva, aveai! Dădeai „bitcoin-ul” la schimb. Cine a brevetat moneda electronică, le-a furat românilor patentul. Noi aveam moneda universală. Ce aur? De unde? Cartușul de Kent și pachetul de cafea! E drept! În ediție limitată.
De aceea, unii își făceau câte un semn discret pe ele, să vadă de câte ori le mai trec prin mână. Hainele din piele, căptușite cu blană, rămân o opțiune și astăzi. Dar să fie doar imitații sintetice. Din materiale compozite. Că altfel sar iubitorii de animale ca arși. Și e bine că nu mai vedem originalele nici la circ. Așa că… adio cojoacelor clasice.
Defilări… pe podium
Primul loc unde au văzut băcăuanii că se lucrează la imagine a fost magazinul Luceafărul. Inaugurat în decembrie, 1975. Clădirea a fost proiectată de arhitecta Rozela Burnea Georgescu, despre care s-a amintit prea puțin. Și-a pus semnătura și pe planurile altor mari edificii ridicate în zonă: sediul Procuraturii Bacău (1963), hotelul Venus din Slănic Moldova (1971), hanul turistic „Măgura” (1974), extinderea și reamenajarea de la Teatrul Bacovia (1979), Hotelul Moldova (1979) și sala Ateneu din Bacău (1983).
Magazinul Luceafărul a spart tiparele, șabloanele. A fost primul complex comercial din județ, care urma să aibă scări rulante și un spațiu generos la parter. Unde se puteau organiza parade de modă. Tot acolo, în vitrina de lângă intrarea principală din dreapta clădirii, seara puteai viziona din stradă, diaporame.
Imagini în succesiune pe fundal sonor, cu noile „minuni” ale orașului. Cojocul Alain Delon, ciucatele, fularele, căciula din blană de iepure – cu clape pentru urechi, haina din piele și nelipsita căciulă din blană de miel Astrahan (modă a la Nea’ Nicu), defilau pe scenă, în aplauze.
Acum sunt… perimate. Puloverele din lână așteptau goretexul. E drept, dacă nu aveai ceva bumbac pe dedesubt, cam transpirai sub ele. De văzut îmbrăcămintea neozeelandezului Edmund Percival Hillary, devenit „Sir”, care a urcat primul pe cel mai înalt vârf din lume, pe 29 mai 1953. Ce echipament avea el și echipa britanică din care făcea parte! Nu punem la socoteală cât cântărea! Păcat că acum puful de gâscă și lâna nu mai au, la noi, aceeași căutare. Tehnologia ne oferă în schimb, materiale noi, ușoare și călduroase, într-un design pentru toate fanteziile.
De la coafeză – frizer, la stilist – make-up artist
Cine-și mai pune creierul la uscat, să-și facă astăzi părul permanent?! Chestia cu moațele, bigudiurile, ține de cutumă. Nu credeau băbuțele în implantul de păr și nici nu prea se uitau în oglindă, să-și epileze mustățile, sau să-și facă extensii. Aveau alte griji. Tatuajele mai sunt… și nu prea la modă. Au realizat mulți efectele unei alegeri proaste. Evoluezi… dar rămâi cu ele! Piercing-ul a devenit desuet. Moda cu șuvița-n ochi, creasta de cocoș pe creștet, tunsul în scări, toate au pălit când tinerii… și-au adus aminte de Burebista.
La modă este acum, ca mascul, să porți ce ți-a dat mama natură: mustață și barbă, cât mai stilizată, chiar dacă nu te prinde. Și bineînțeles, codiță la spate, făcută ghemotoc. Dă bine! E plăcut și să vezi, indiferent de lungimea părului, că feminitatea ține regim. Totuși, fără să ne dăm seama, am ajuns niște cobai, manipulați de o industrie care ne vrea frumoși cu tot dinadinsul, dar cu acceptul nostru. Oare mai suntem ceea ce credem că vedem în oglindă?
„E pur simove”. Moda se schimbă! Se învârte cu accente reto. Am uitat de hainele lucrate pe stoc, la dimensiuni standard, croite la normă. Parcă voit să cadă pe tine anapoda. Asta ca să apelezi pentru un strâmtat, un scurtat, un tiv, la meșterii cu metrul panglică pe după gât, ca medicii cu stetoscopul, gata pregătiți la ieșirea din magazin, să te rezolve. Sălile pentru întreținerea corporală sunt acum ultradotate cu aparatură, ceva ce nu-și puteau imagina cei care trăgeau la gantere sau extensor. Și reclama vizuală îți manipulează neuronii.
Când bunicii erau tineri, nu existau clipuri publicitare, bannere, mesh-uri, flayere. Doar pancarde cu lozinci și… afișe. Doamna Elena Cojocaru, de la magazinul de optică din Pasaj, își aduce aminte: „Centrul de creație aparținea de Muncă și Artă. Scriau pe geamuri, făceau afișe, panouri pictate. Știu că lucra acolo domnul Hreamătă, Dumnezeu să-l ierte. Nevasta dumnealui era contabilă la noi, la Cooperativa Tehnica, care m-a trimis pe mine la școală. Aveau atelier de pictură pe Strada Mare, mai aproape de biserica Sf. Neculai, cum traversai la piață.”
În anotimpul rece vezi mai puține schimbări în modă, când mergi pe stradă. Fularul, căciula, mănușile, canadiana, mai rar paltonul, trebuie să țină de cald. Noroc că mașinile de astăzi nu mai rămân în pană. Altfel am fi văzut și un pantofior cu toc cui, călcând pe asfalt. Las’ că vine Moș Crăciun. El nu a renunțat la cizme! Ceva bocanci de firmă?
