18 aprilie 2024
ActualitatePolițiștii băcăuani, in mijlocul elevilor din Racova

Polițiștii băcăuani, in mijlocul elevilor din Racova

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău desfășoară permanent activități pentru creșterea siguranței în incinta și în zona adiacentă a școlilor și liceelor din județ.

În această săptămână, polițiștii de prevenire și ordine publică au desfășurat o activitate preventivă la Școala Gimnazială Gura Văii din comuna Racova. Discuţiile interactive şi deschiderea cu care elevii au primit informaţiile poliţiştilor au fost de natura creării premiselor dezvoltării lor ca viitori cetăţeni cu principii solide.
Elevii au aflat ce pot face în afara casei, familiei şi şcolii pentru a preveni faptele antisociale, că pot ajuta prin simplul fapt de a fi grijulii şi atenţi cu bunurile lor.

Poliţiştii au dezbătut cu elevii şi formele de manifestare ale violenţei şi riscurile pe care le implică adoptarea unui comportament conflictual, siguranța în mediul on line și capcanele internetului, dar și reguli de bază în circulația rutieră.



Elevii şi cadrele didactice au vizionat materiale video privind temele abordate şi au adresat întrebări politiștilor cu privire la problemele cu care se confruntă.
Toți cei prezenți au primit din partea polițiștilor orare și calendare cu sfaturi preventive, dar şi caiete puse la dispoziţie de Asociaţia Telefonul Copilului.

Asociaţia Telefonul Copilului coordonează numărul gratuit 116 111 și își propune: -Informare şi consiliere cu privire la promovarea şi respectarea drepturilor copiilor;
-Îndrumare către instituţiile în măsură să acorde asistenţa necesară;
-Urmărirea modului de soluţionare a cazurilor;
-Monitorizarea respectării drepturilor copilului în urma cazurilor înregistrate şi informarea instituţiilor abilitate cu privire la problemele întâmpinate de copii.

Numărul de telefon 116.111 nu se substituite apelului de urgenţă 112, ci vine în sprijinul tuturor celor interesați care își doresc informații și consiliere în domeniul drepturilor copilului și protejarea copiilor împotriva oricarei încercări de încălcare a drepturilor lor, împotriva oricărei forme de abuz.

Inspectoratul de Poliție Județean Bacău va continua să desfășoare activități, atât în școli și licee, cât și în zona adiacentă acestora, astfel încât copiii și tinerii să fie în siguranță.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri