Dialogul cu arhitecta Viorica Novac continuă. După aproape o jumătate de veac de activitate, momentele de început au rămas la fel de vii. În 1969, după absolvirea facultății, a fost angajată ca arhitect la DSAPC Bacău, cunoscut apoi ca Institutul de Proiectări Județean.

Arhitectul este cel care creează. De aceea el devine Autor.

„Colectivul din IPJ era unul absolut studiat… și de studioși, ca să zic așa. Prin specialitățile pe care le aveam fiecare, puteam aborda și clarifica toate problemele care apăreau, găsind soluții. Arhitectul creează forma, conformează construcția din imaginația lui, inspirat de bagajul lui de cunoștințe, cultura lui generală și universală, de evoluția arhitecturii. Trebuie să țină cont și de anumite dorințe ale beneficiarului. După el, sau alături de el, vin constuctori, ingineri, tehnicieni și mulți alții, fiecare pe domeniile lor. O armată de specialiști. Împreună, ne-am sudat într-un colectiv extraordinar, în care beneficiarul era parte integrantă.”

Bazinul de Inot. Realitatea din proiect

Munca la grămadă, a tuturor și-a nimănui

S-a pus totdeauna întrebarea: cine este autorul proiectului unei lucrări? Până în 1990, devenise deja o cutumă folosirea formulei „un colectiv condus de X”. De multe ori acel X, abia dacă știa despre ce-i vorba. Ne aducem aminte de renumitele lucrări științifice ale Elenei Ceaușescu. Doamna Viorica Novac îmi dă un exemplu:„Eu sunt arhitect. Împreună cu dumneata și încă 100 de oameni trebuie să facem sediul NASA. Tu ești inginer, tu chimist, topometru, hidrolog… Și vii la mine și spui. Eu fac! Dar dă-mi proiectul! Eu îți dau o foaie albă. Poți face ceva? Nu!

De aici a pornit ideea că cineva trebuie să fie autorul lucrării. Chit că-ți desenez câteva linii pe o hârtie, îți fac un cerc dar îți spun, tu faci asta! La Bazinul de Înot, forma și tot ce este acolo este creat de arhitect. Dar când s-a studiat paraboloidul hiperbolic, forma aceea deosebită, a venit inginerul cu soluția lui. El este autor pe soluția lui, nu pe întreaga construcție, care la final putea fi un cub sau un paralelipiped. Întotdeauna arhitectul este autorul.”

Visul realizării complexului sportiv

După ce s-a luat decizia, la nivel politic, de a se realiza așa ceva în Bacău, s-a trecut la treabă. S-a mizat pe profesionalismul, imaginația și entuziasmul tinerei arhitect Viorica Novac. Prima dată a proiectat toată zona, ca amplasamente și configurare a construcțiilor, în vecinătatea Stadionului deja ridicat.

Macheta viitorului Complex Sportiv 1972

Erau prevăzute a fi construite: Sala de Sport, Sala de Atletism, Bazinul de Înot, Hotelul Olimpic, Sala pentru Sporturi Individuale (lupte și box), Patinoarul. Sala de Lupte venea pe locul unde este acum Universitatea Bacovia, iar Hotelul Sportiv, unde este Casa Albastră. Hotelul Sportiv era gândit să se înalțe din mijlocul unui bazin cu apă (ceva de inspirație japoneză), având în jur 3 pavilioane.

Unul pentru partea medicală și de asistență, care trebuia să fie asigurată sportivilor, unul era restaurant – cu acoperișul în formă de piramide și fântâni arteziene, iar al treilea, ca pavilion administrativ. Unde este acum ISC-ul (clădirea în formă de creion a Inspectoratului în Construcții), trebuia să fie Patinoarul, proiectat în formă de scoică, care se deschidea spre zona sportivă. Sala de Lupte era proiectată în formă de fluture. Ca o antiteză între forța luptelor, a boxului și zborul fluturelui, performanța, sportivitatea.

Bazinul de Inot, colivia cu care erau ridicați muncitorii

„Toată zona aceasta sportivă eu am gândit-o ca pe o expoziție de construcții unicat care să transmită fiecare câte un mesaj. Ca într-un parc în care puteau să fie și scoici, și fluturi, și miriapozi, și apă… și terenuri de joacă. Din 1972, până în 1978, am lucrat la toate fazele de proiectare. Așa le-am gândit ca amplasament. Am primit și un sprijin important din partea profesorul Mihai Grigoraș, atunci președintele CJEFS Bacău. Un om deosebit, deschis, vizionar, cu care te puteai înțelege, cu care puteai să colaborezi. Existau niște relații foarte corecte. Dar am avut și episoade când stăteam pe la uși. Unii nu înțelegeau sau nu voiau să ne dea aprobări pentru ce puteam să facem. Au fost multe nopți nedormite și multe drumuri la București.”

Parabola și hiperbola

Cum ar fi trebuit sa arate Sala de Atletism
Lucrările la Pista de Atletism au început primele. Urma un alt proiect deosebit pentru arhitecta Novac, Bazinul de Înot. „Este mai mult o construcție de geometrie analitică. Ideea a plecat de la un acoperiș ușor, pe cabluri, cărora să le dau o formă de șa. Bazinul trebuia să se încadreze în parametrii olimpici care erau atunci.

După multe intervenții, împreună cu mai mulți oameni de sport, am reușit să-i convingem pe cei de la conducere, că este necesar și un bazin de sărituri. Până la urmă s-a aprobat. După aceea, toată lumea îmi reproșa că era prea înghesuit. Forma a rămas… de ovoid eliptic.”

A început să bată iar drumurile prin țară, pentru a se asigura că materialele alese pentru realizarea proiectului, pot fi aprobate. „Parcă mă văd și acum. Cu tocuri înalte, mergeam pe calea ferată la Găiești, pentru sticla specială fonoabsorbantă, necesară pentru bazin. Atunci era destinată numai pentru export. Noroc că am găsit acolo, în conducere, pe cineva al cărui copil făcea înot de performanță. El m-a înțeles și m-a ajutat. Pentru gresie, faianță, m-am dus la Policolor. Oamenii erau deschiși la nou. Am obținut o nuanță de lila deschis pentru interiorul bazinului.” Construirea lui s-a întins pe o perioadă mult mai mare de timp decât era prevăzut.

Va urma!

Alte articole