duminică, 14 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2492

Gusturile care se discută

    De unde și până unde?…Încă din antichitate, din latina populară, se știe: “De gustibus non est disputandum”. Este un subiect tabu? ”Da, de această dată chiar îmi convine. Totuși…cum să fac să scap de această senzație?” Este întrebarea pe care ne-o punem atunci când suntem tentați să consumăm din ce în ce mai mult un aliment. Oare ce are în plus față de celelalte? Este mai dulce, mai sărat, acru sau poate chiar amar? Numai cel care-l consumă exagerat știe cu adevărat răspunsul…Și culmea, are mereu dreptate! Privirea se întoarce de fiecare dată spre rafturile pline cu produse alimentare diversificate, iar strategiile de evitare se transformă în dependențe: “Dacă iau doar doi biscuiți cu ciocolată și o prăjitură mică, mică, senzația o să dispară. ”Dar dimineață ai mai mâncat un croissant!“ Știu, dar acest lucru o să mă facă să mă simt mai bine. Apoi de mâine, am să reduc treptat…până când voi reuși.”

    Oamenii sunt convinși că există ceva sau cineva în exterior care poate calma acel sentiment dinăuntru, dependența, indiferent de natura ei. Nu întâmplător suntem tentați să asociem acel ceva cu transformarea noastră și dacă ne face să ne simțim bine, atunci spunem că ne place. Alergăm cu toata ființa spre tot ceea ce ne produce plăcere și ne oferă o stare de bine și de confort. Starea de fericire produsă de dependență stimulează permanent centrii plăcerii din creier și astfel beneficiem de un val de substanțe chimice generate de excitația produsă de consumul acestor alimente. Problema este că, următoarea dată când ne așezăm la masă, când suntem invitați la o petrecere sau când lucrăm până noaptea târziu, vom avea nevoie de un strop mai mult. Acest sentiment dinăuntru este cel care se manifestă apoi ca o stare condiționată. Această atitudine se explică prin faptul că primul nostru contact cu alimentul este de natură senzorială și se formează niște reflexe condiționate.

    Întotdeauna principalele criterii de alegere a alimentelor au fost senzațiile psiho-senzoriale.Și astăzi, cu toate eforturile de educație nutrițională, oamenii acordă prioritate în alegerea produselor alimentare, calităților bazate pe simțuri. Alimentele care provoacă senzații plăcute sunt astfel reținute, deoarece gustul lor produce, numai prin simpla rememorare, dorința de a le consuma des și în cantități mari. Are loc o transformare progresivă a preferințelor noastre olfacto-gustative, schimbare care influențează foarte mult sănătatea noastră. Cele patru gusturi fundamentale: dulce, sărat, acru și amar sunt preferate de către noi toți. Știm foarte bine că excesele sunt problema. Nimic altceva! Preferăm din ce în ce mai mult produse foarte dulci, exagerat de sărate, produse picante și puternic codimentate. Cauzele abuzului se datorează unor factori interni(tensiune nervoasă, stres, dezechilibre afective etc.) sau externi (abuz de alcool, tutun, medicamente, droguri etc.). Vrem cu tot dinadinsul să evadăm spre stimuli și satisfacții culinare procurate de condimente și aromatizanți.

    Calitățile senzoriale influențează în mare măsură apetitul și în felul acesta intervin în organizarea alimentației. Drept pentru care va trebui să ne educăm în acceptarea sau respingerea unui produs. Să consumăm alimente în cantități normale în funcție de sex, vârstă și activitatea întreprinsă. O alimentație sănătoasă și perfect echilibrată implică pe lângă valoarea nutritivă și consumul moderat al acestor alimente. Când un preparat este prea sărat, dulce sau condimentat consumul crește automat prin stimularea directă și rapidă a apetitului. Este motivul pentru care marea majoritate spun că hrana nu a fost suficientă la prânz, la nici două ore de la servire. Nu mai vorbesc de consumul excesiv de apă. Ați putea spune: “Da, dar parcă apa era permisă!” Excesele nu sunt permise nici măcar la apă! E altceva când lucrezi în aer liber, depui efort și sunt 35 de grade sau când ești sportiv. Atunci când este un echilibru între sare, dulce, acru și tot ce ține de condimente și aromatizanți nu se întâmplă să facem excese nici măcar la apă.

    Nu mâncați peste măsură. Cel mai bine este să mâncați astfel încât să simțiți că ați mai putea mânca puțin. Rețineți: sațietatea se instalează la aproximativ o oră de la ultima îmbucătură. Evitați disconfortul creat de ingerarea de alimente în cantități prea mari. Orice kilogram în plus înseamnă mai puțină sănătate și încredere în sine.

    Hrana trebuie să fie suficientă, să aibă gust bun și să arate frumos. Pentru ca preparatul să te sature, trebuie să-ți furnizeze valoarea nutritivă în echilibrul necesar (metoda al dente este recomandată). Pentru îmbunătățirea gustului, folosiți mirodenii naturale (cimbru, oregano, busuioc, ghimbir, coriandru, chimen, scorțișoară etc). Și nu uitați de valoroasele legume: ceapa și usturoiul. Folosiți știința acestor mirodenii și nu uitați de educația gusturilor!

    Preparatul trebuie să fie prezentat într-un mod atrăgător deoarece noi mâncăm și cu ochii. Așa se spune și este adevărat.

    Pentru a avea o alimentație sănătoasă, succesul constă în asigurarea unei varietăți de forme, de culori, structură și mirodenii. Diversitatea de culori care există în alimentele de origine vegetală ne asigură o percepție plăcută a acestora în ceea ce privește consumul lor zilnic. Roșu, portocaliu, galben, verde, albastru, maro și alb sunt culorile care îți pot bucura ochiul și colora simțurile atunci când savurezi hrana curată. Toate aceste lucruri pot fi realizate printr-o planificare corespunzătoare a meniului. Și ca să fie și mai ușor de reținut am să vă spun un proverb: ”Prin pricepere se înalță o casă și prin înțelepciune se întărește”.

    Alimentația pe care o pregătim și pe care o savurăm cu atâta plăcere poate însemna sănătate și viață, iar prin nepăsare, ignoranță și comoditate poate însemna boală, respectiv scurtarea vieții. Cine ar vrea să ajungă în ultima situație? Nimeni, desigur. Putem învăța și ne putem schimba starea în bucurie și inspirație. Și eu, și tu și voi toți. Schimbarea implică noi modalități de a gândi, a face și a fi. Astfel că vă invit să luați o scurtă pauză: să percepeți normalitatea ca o stare de grație. Apoi aruncați o privire peste informațiile dobândite. Deși gusturile nu se discută, nou descoperita dumneavoastră înțelepciune ar trebui să vă inspire într-atât încât să vă transformați realitatea într-o viață dulce și sănătoasă.

    Carmen Barcan, terapeut

    Sub semnul apropierii, al viețuirii împreună. Ziua Mondială a Teatrului

    Astăzi, 27 martie, este Ziua Mondială a Teatrului, una dintre cele mai vechi arte ale omenirii. O artă sincretică, de fapt, care reunește mai multe modalități de expresie ale creativități (actorie, dramaturgie, regie, scenografie, muzica, dans). Cu acest prilej, Institutul Internațional al Teatrului transmite, prin vocea unei personalități reprezentative, un mesaj către întreaga lume.

    Anul acesta au fost alese cinci astfel de oameni de teatru renumiți, din Africa, America, Țările Arabe, Asia și Europa. Cu toții, după ce semnalează câteva dintre pericolele civilizației actuale, își exprimă încrederea în forța și vitalitatea teatrului, în viitorul său. Sigur, el nu poate salva lumea, nu o poate schimba, dar rămâne un loc în care oamenii se adună și formează instant mici comunități. E un loc de întâlnire, un refugiu, dacă vreți. Așa că „teatrul nu va pleca”, spune Simon McBurney (Marea Britanie).

    Dimpotrivă, el este mereu aici, împreună cu noi, pentru că e singura artă vie, el amintindu-ne mereu că suntem oameni, făcuți din carne și sânge. „Rolul lui este acela de a ne trezi toate simţurile şi de a ne spune că nu trebuie să luăm şi să consumăm numai cu privirea. Teatrul este aici pentru a ne restitui puterea şi sensul cuvintelor, pentru a le fura discursul politicienilor şi de a-l repune la locul lui… în arena ideilor şi a dezbaterilor, în spaţiul viziunii colective” (Maya Zbib, Liban, regizoare de teatru, interpretă, scriitoare, co-fondatoarea companiei de teatru Zoukak (Țările Arabe).

    Iar un important om de teatru din India, Raj Gopal Bajaj (regizor, actor, profesor de teatru, academician) ne avertizează că: „Mass- media, ştiinţa şi tehnologia ne-au făcut puternici ca nişte demoni. De aceea, azi nu forma teatrului se află în criză, ci conţinutul, ceea ce transmite.

    Trebuie să atragem omul de azi, pentru a salva planeta şi, implicit, «teatrul». La nivel pragmatic, arta actorului şi spectacolele live trebuie să fie accesibile încă de la vârste mici, să fie incluse în educaţia primară. Astfel, generaţiile viitoare vor fi mai sensibile, mai generoase cu viaţa şi cu natura.

    Folosim limba în acest mod, prin teatru, putem educa oamenii să fie mai respectuoşi cu Pământul şi cu alte planete. Mai mult, teatrul va deveni foarte important pentru viaţă şi supravieţuire; el va da putere atât actorului, cât şi spectatorului, fără ca aceştia să se ameninţe reciproc, în această eră cosmică aşezată sub semnul apropierii, al vieţuirii împreună.” Sper să aibă dreptate!

    Ceea ce rămâne

    Istoria acestei frumoase şi bogate ţări, aşezată la răscruce de vânturi şi în bătaia intereselor a trei imperii, a fost marcată de mari momente memorabile, dar şi de imense tragedii. Mari voevozi, regi, domnitori, oameni luminaţi, generali şi cărturari, patrioţi şi luptători, urmaţi de popor, mai mic sau mai mare, după cum au fost vremurile, s-au nevoit în lucrarea pentru înfăptuirea idealurile de independenţei în graniţele sfinte.

    Fundamental pentru evoluţia, în timpurile moderne, a statului român a fost actul istoric de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia, rămas peste timp ca Unirea cea Mare. Dincolo de istorie, de legende, fapte de arme, politică şi diplomaţie, fiecare cu rolul său, oamenii pământului nu au uitat de un obicei, făptuit prin verbe de acţiune, a face, a construi, a zidi, a planta, a rămâne ceva după noi drept mărturie peste veacuri.

    În 1918, la realizarea Marii Uniri, autoritățile au decis să planteze stejari pe tot cuprinsul țării, ca semn al vigorii și al rădăcinilor seculare ale românilor. Şi au rămas ca să ne amintească că acum 100 de ani teritoriile noastre s-au unit sub acelaşi steag, stemă şi domn. Mulţi au rezistat, cum s-a întâmplat şi în Bacău, unul mai dăinuie în curtea Colegiului Naţional “Ferdinand I” şi altul în preajma actualei Autogări.

    Acum, în 2018, începând de astăzi, urmaşii celor care au înfăptuit Unirea, vor continua exemplul lor, plantând, simbolic 100 de stejari, în curtea a 100 de școli din județul Bacău, ca legătură peste timp și ca semn al durabilității noastre pe acest pământ.
    Acelaşi gest îl vor face şi tinerii din R. Moldova care studiază în Bacău, plantând, din aceelaşi considerente, tot 100 de stejari. Frumoasă şi statornică iubire de ţară, dincolo de vorbe, de simpozioane, serbări, Stejarul rămâne.

    Sărbătorind Centenarul Unirii Basarabiei cu România!

      În Amfiteatrul ”Solomon Marcus” al Colegiului Național ”Ferdinand I” a fost azi atmosferă de mare sărbătoare! Decorat cu baloane roșii, galbene și albastre simbolizând tricolorul, însuflețit de elevi purtând cu mândrie costume populare românești, s-a celebrat Centenarul Marii Uniri a Basarabiei cu România, de la 27 martie 2018, activitate ce face parte din Proiectul educațional Regional „UNIREA ROMÂNILOR – UN VIS DE SECOLE“ – înscris în CAER 2018, poziția 494.

      Elevii basarabeni de la Colegiul Național ”Ferdinand I”, Colegiul Național de Artă ”George Apostu”, Colegiul ”Mihai Eminescu”, alături de elevi ai Școlilor Gimnaziale ”Mihai Drăgan” din Bacău și Berești-Tazlău și-au încântat auditoriul cu momente unice, oferind astfel strălucire importantului eveniment istoric.

      În aplauzele numeroasei asistențe, elevii Cătălin Talambuț și Mădălina Partole au deschis manifestarea cu un frumos moment coregrafic, Mădălina interpretând cu sensibilitate melodia ”Moldova mea”.

      Gazdă ne-a fost eleva clasei a IX-a D a Colegiului ” Ferdinand I”, Ștefania-Dariana Goga, care l-a invitat pe domnul Cătălin Albișteanu de la ”Platforma Unionistă Acțiunea 2012” să vorbească despre importanța Unirii Basarabiei cu România.

      Atmosfera caldă, entuziastă a fost însuflețită de momente artistice de o încărcătură sufletească aparte, ce s-a transmis auditoriului.
      Au evoluat, rând pe rând, elevii Colegiului ”Mihai Eminescu”, îndrumați de doamna profesoară Adriana Călugăru; Ada Bodea a interpretat piesa ”Dorul Basarabiei”, iar Ruslana Caburgan a recitat poezia ”Scrisoare din Basarabia” de Grigore Vieru.

      În continuare, reprezentanții Școlii Gimnaziale ”Mihai Drăgan” îndrumați de domnul profesor Didi Alistar și doamna bibliotecar Adriana Blaga, au prezentat un medalion istoric despre cei trei președinți ai Sfatului Țării din Basarabia: Ion Inculeț, Constantin Stere și Pantelimon Hallipa cărora le-au dat viață elevii Camelia Andra Avasiloae, Emanuela Ichim și Denisa Ana-Maria Cojan. Iustina Bulimar a interpretat piesa ”Acasă-i România” , iar Eliza Herciu, Carolina Ștefania Butacu și Andreea Denisa Marin ne-au delectat cu un moment poetic pe versurile lui Alexei Mateevici, ”Limba noastră”.

      Unirea de la 1918 fiind legată de Regele Ferdinand I și de Regina Maria, încoronați la Alba Iulia în 1922 ca regi ai României Mari, am asistat la un savuros moment interpretat foarte veridic de Cezar Mândruță, Alexandra Anghel și Ioana Lazăr, elevi în clasa a XI-a E la Colegiul Național ”Ferdinand I”, ce ne-au prezentat ”Scrisoarea lui Ferdinand I”, ” Memoriile Reginei Maria” scrise cu ocazia unirii Basarabiei cu Vechiul Regat și poezia ”Ceahlăul” de George Coșbuc, sub coordonarea doamnei bibliotecar Gabriela Saveluc. Diana Camenșcic a interpretat la chitară, plină de sensibilitate, cântecul ”Răsai”.

      Elevă în clasa a IX-a a Colegiului Național de Artă ”George Apostu” , Georgiana Fulga, a interpretat melodia populară ”Corăgheasca”.
      Un moment deosebit de frumos și emoționant ni l-au oferit inimoșii elevi de la Școala Gimnazială din Berești-Tazlău care, coordonați de domnul Marian Lungu, ne-au încântat inimile cu o suită de dansuri populare.

      Elevii Adrian Arhire, Cristian Cernei, Mădălina Partole, Cătălin Talambuț, Dumutrița Ghilan, Aurelia Bobea, Petronela Jugănaru, Dragoș Ungureanu, Paul Dinu, Denisa Bogdan, coordonați de pedagogii Cristina Stoica și Remus Lupu, au prezentat în mod simbolic Unirea Basarabiei cu România, prin dans și cânt popular.

      Doamna profesoara Mihaela Savin, organizatoarea și coordonatoarea manifestării, a anunțat și a premiat câștigătorii concursului de fotografie ”Basarabia mea….la centenar”.

      În final, au fost invitați pe scenă: directorul adjunct al Colegiului ”Ferdinand I” profesor dr. Simona-Nicoleta Zărnescu, profesor Daniela-Silvia Birzu de la Colegiul Național de Artă” George Apostu, profesor Adriana Călugăru de la Colegiul ” Mihai Eminescu”, profesor Didi Alistar de la Școala ”Mihai Drăgan”, profesor dr. Viorel Georgian Dumitru de la Școala Berești Tazlău, precum și toți ceilalți coordonatori ai elevilor care au evoluat în program.

      Doamna profesor dr. Simona-Nicoleta Zărnescu a apreciat amploarea și calitatea manifestării, a felicitat atât elevii, cât și pe coordonatorii acestora și a mulțumit tuturor participanților, invitându-i la cât mai multe astfel de proiecte ulterioare.

      Doamna profesor Daniela Bîrzu și-a manifestat încântarea față de sensibilitatea și frumusețea momentelor oferite de către elevii basarabeni, fiind impresionată de entuziasmul copiilor și a celor care i-au pregătit, felicitând-o în mod deosebit pe doamna Mihaela Savin care și-a demonstrat, odată în plus, originalitatea și creativitatea în alcătuirea programului.

      Ultimul cuvânt l-a avut, în mod firesc, sufletul manifestării, doamna Mihaela Savin care a mulțumit tuturor celor prezenți și le-a urat o săptămână pe măsura acestui frumos început!

      Investiție de peste 7,6 milioane de lei pentru modernizarea rețelei de termoficare

        Municipiul Bacău a semnat contractul pentru obiectivul de investiții „Modernizarea rețelei de termoficare SACET Bacău – Închidere inelară a magistralei Sofert cu Cornișa”, urmând să fie emis ordinul de începere a lucrărilor.

        Investiția va asigura limitarea efectelor avariilor produse pe rețeaua de termoficare la un număr cât mai redus de consumatori, prin realizarea unei bretele de legătură între ramurile Sofert și Cornișa, care va avea ca efect și reducerea pierderilor de agent termic și izolarea segmentului de rețea afectat de avarie.

        Astfel, se va restrânge aria consumatorilor afectați prin alimentarea cu agent termic în ambele sensuri: ori de pe ramura Cornișa, ori de pe ramura Sofert.

        „Ne ținem de cuvânt și executăm lucrările de modernizare a rețelei de transport a energiei termice! Așa cum am anunțat la sfârșitul lunii noiembrie 2017, Modernizarea rețelei de transport – închidere inelară a magistralei termoficare SACET Bacău reprezintă o prioritate. În acest sens am depus spre finanțare proiect pe Programul Termoficare 2006 – 2020 “Căldura și Confort” derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, am obținut finantarea și deja am semnat contractul de execuție”.

        Cosmin Necula,
        primarul municipiului Bacău

        Finanțarea este asigurată 70% de la Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, bani atrași de către Municipiul Bacău prin programul ”Termoficare 2006-2020 căldura și confort”, iar 30 % de la bugetul local.

        Firma executantă, desemnată câștigătoare în urma procedurii de atribuire, este SC SICOR S.R.L. din București.

        Cleja: Două persoane au ajuns la spital cu plăgi înjunghiate

          O întâlnire între prieteni s-a terminat cu o bătaie generală şi cu o anchetă a procurorilor. Totul s-a petrecut, sâmbătă seara, la locuinţa unui bărbat de 59 de ani, din Cleja, la care ar fi venit în vizită mai mulţi amici.

          Ar fi consumat băuturi alcoolice, iar la un moment dat s-a iscat un scandal şi s-au luat la bătaie. Din încăierarea generală, o femeie de 45 de ani a ajuns, la Spitalul Judeţean Bacău, cu plagă prin înjunghiere la nivelul hemitoracelui, iar un bărbat de 39 de ani, cu plăgi înjunghiate la nivelul gâtului şi abdomenului.

          Amândoi au rămas internaţi, sub observaţia medicilor, însă cazul a fost sesizat autorităţilor.

          Imediat, în comuna Cleja a ajuns o echipă de poliţişti, care sub coordonarea unui procuror criminalist au făcut cercetări în urma cărora doi bărbaţii, bănuiţi de agresiune, au fost duşi la audieri şi prezentaţi duminică Tribunalului Bacău, care a dispus arestarea lor preventivă pentru 30 de zile, fiind acuzaţi de tentativă de omor.

          Concursul de ouă încondeiate a readus în prezent tradiția la Ghimeș-Făget

            A treia ediție a concursului-expoziție de încondeiat ouă de la Ghimeș-Făget, organizat duminică 25 martie – Sărbătoarea Floriilor în calendarul creștin romano-catolic, a reunit aproape o sută de participanți de toate vârstele, care au expus în final aproape 500 de ouă frumos desenate cu elemente specifice acestei zone geografice. Ediția din acest an s-a remarcat prin prezența numeroasă în atelierele de încondeiat a copiilor și elevilor.

            Cu doar câteva zile înaintea concursului, un coș cu ouă încondeiate la Ghimeș au fost duse, însă, chiar la Vatican, de inițiatorul concursului, omul de afaceri Pal Petru, unde au fost apreciate și binecuvântate de Papa Francisc. Duminică, ouăle binecuvântate au revenit acasă și au fost prezentate credincioșilor la biserica din localitate.

            Îmbrăcați în costume populare autentice, primii concurenți care au ajuns în atelierele deschise la sediul societății Xilopal și în incinta magazinului de produse tradiționale Degustarium au pregătit primele materiale și unelte pentru încondeiat ouă. Atelierele s-au umplut rapid mai ales de tinerii din comună dornici să deprindă acest meșteșug. Nu au fost însă singurii amatori, pentru că alături de ei am văzut și bărbați și femei din comună, dar și destui copii de o șchioapă curioși să deseneze pe ouă motive florale diverse.

            Doamna Veronica, din satul Coșnea, este deja o maestră în domeniu și le-a explicat ucenicilor ei cum trebuie să lucreze. „Este multă migală și multă muncă în ceea ce facem noi – spunea Veronica. Încondeiatul ouălor se face în fiecare an, dar e nevoie de obișnuință, de îndemânare. Această preocupare, această artă este tradițională la noi și de aceea vrem ca și copiii noștri să o învețe și să o ducă mai departe. Și noi am învățat de la părinții noștri, iar eu chiar de la străbunica mea”.

            Desene inspirate din natură și din viața de zi cu zi

            Despre cum se lucrează într-un asemenea atelier am aflat și noi chiar de la un membru al juriului concursului, Salamon Piroska. „Suprafața oului trebuie împărțită în două până la opt părți, chiar și în mai multe, în funcție de modelul care urmează a fi încondeiat pe el – ne-a spus Piroska. Modelele aplicate sunt proprii zonei Ghimeșului și sunt preluate după cele care sunt în natură: flori, frunze, chiar și steluțe. Unele modele sunt transpuneri ale imaginilor de animale sau ale unor obiecte folosite mai mult de oameni. Elevii au venit și aici să vadă cum se lucrează, dar noi cu ei facem asemenea lecții și în școli”.

            Și în acest an, lângă încondeietori s-a aflat carismaticul Sarig Miklos, meșterul acum în vârstă de 65 de ani care confecționează pe loc „condeiele” de care au nevoie artiștii populari și care se numesc „chisițe”. Condeiele sunt mici și delicate. „Încondeietorii – spunea meșterul – folosesc ceară de albine, pe care scriu motivele populare. Oul se pune apoi în vopsea roșie, după care, încălzit ușor, se șterge ceara de pe el. La Ghimeș, desenele se fac pe fond roșu, iar motivele reprezintă, de regulă, trandafiri, brâie etc.”

            Tot mai mulți concurenți, întrecere tot mai strânsă

            Organizatorii principali ai concursului-expoziție au fost și în acest an frații Pal, Damian și Ramona. Erau când într-un atelier, când în altul, când în fața microfoanelor și a camerelor de laut vederi. „Numărul concurenților – am aflat de la Pal Ramona – a crescut de la an la an, iar competiția a devenit din ce în ce mai strânsă. Oamenii se implică și văd motivul pentru care noi trebuie să păstrăm o tradiție de mare valoare. Implicarea concurenților și atenția cu care ei lucrează pentru aceasta este tot mai mai mare”.

            Pe Damian l-am întrebat despre răsplata pregătită pentru concurenți. „Premiul de popularitate – am aflat – a fost în valoare de 700 de lei, iar premiul de autenticitate, decis de cei trei membri ai juriului, a constat într-o masă din lemn masiv, oferite de firma Xilopal. Fiecare concurent-expozant a participat la concurs cu cinci ouă încondeiate, așezate pe câte un suport de lemn oferit de organizatori și numerotate pentru ca vizitatorii să poată vota setul de ouă favorit, fără să vadă numele concurentului”.

            Iată, însă, și câștigătorii concursului. Premii de popularitate: I – Cătălina Nyagui; II – Margit Tankó; III Otilia Ráduly. Premii de autenticitate: I – Noémi György; II – Teréz Antal; III – Oláh Ágota.

            „Tradiția s-a întâlnit din nou cu viața cotidiană de la noi. Am făcut posibil aceasta din dorința de a păstra vie simbolistica mistică a Paștelui, în care oul roșu, simbol al umanității și Învierii lui Iisus Hristos, devine motiv central în registrul tradiției spirituale”.
            Petru Pal, inițiatorul Expoziției de Încondeiat Ouă

            Centenarul Marii Uniri. Basarabia 1918 – 2018

            Marti, 27 martie 2018, ora 14, Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacau organizeaza, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Judetean, Societatea de Stiinte Istorice, filiala Bacau, Universitatea ”Vasile Alecsandri” Bacau, conferința ”Centenarul Marii Uniri. Basarabia 1918 – 2018”.

            Centenarul Marii Uniri. Basarabia 1918 – 2018

            Prof.univ.dr. Alexandru Florin PLATON, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”, Iași, Unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918) in perspectiva istorică.

            Prof.univ.dr. Constantin HLIHOR, Universitatea București, „Chișinău 27 martie 1918. Inceputul revolutiei unității naționale depline a românilor”.

            Dr. Vitalie Văratic, „Acordul Averescu – Racovski din martie 1918: între mit și realitate”.

            Prof.dr. Nicoleta ZĂRNESCU, Colegiun Națâional ”Ferdinand I”, Bacău, Documente privind contribuția Bacăului la susținerea frontului românesc, în Primul Război Mondial.

            Prof. Adrian HORODNIC, Colegiul Național ”Ferdinand I”, Bacău, „Basarabia între țarism si democrație. Aspecte diplomatice”.

            Filipeşti: O locuinţă de 300 mp s-a făcut scrum

              Un incendiu de proporţii s-a iscat, duminică după-amiază, în comuna Filipeşti. O locuinţă de tip parter şi etaj a fost cuprinsă de flăcări, iar vecinii au sunat disperaţi la 112.

              La faţa locului au ajuns la scurt timp un echipaj de pompieri de la Detaşamentul Bacău şi grupa operativă, dar şi un echipaj de la Detaşamentul Roman, iar misiunea salvatorilor nu a fost deloc uşoară.

              „Când au sosit echipajele, incendiul se manifesta generalizat la întreg imobilul şi timp de patru ore pompierii s-au luptat cu flăcările. Au ars bunuri din interior pe o suprafaţă de aproximativ 300 de mp şi acoperişul pe o suprafaţă de circa 150 mp.

              În urma cercetărilor efectuate de către pompieri, se pare că cel mai probabil incendiul a izbucnit în urma acţiunii intenţionate a proprietarului”, a declarat mr. Andrei Grecu, ofiţer de relaţii publice la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bacău.

              Din casă nu au mai rămas decât zidurile din beton, iar proprietarul, în vârstă de 64 de ani, este cel bănuit că a pus focul. Era în divorţ cu soţia sa şi în ultima perioadă certurile erau tot mai frecvente, spun apropiaţii. În toamna anului trecut, femeia chiar a obţinut în instanţă ordin de protecţie împotriva lui, pentru o perioadă de trei luni.

              „Înainte a bătut-o pe soţie şi pe băiat, i-a scos în drum şi apoi a dat foc la casă. A sunat la noi şi a spus că a dat foc. Ardea tot când am venit. Era foarte extins şi nu se mai putea face nimic.

              Au rămas doar cu hainele de pe ei. De prin 2015 au apărut neînţelegerile între ei”, spunea Petru Pişcă, cumnat. Vecinii s-au speriat că flăcările vor ajunge şi la locuinţele lor.

              „Pe mine m-a sunat de aici că cel de lângă mama a dat foc la casă şi că au intrat în panică. Au venit, i-au scos pe părinţi din casă şi i-au dus la vecina de peste drum. Ne-am temut să nu se extindă şi la casa lor. Au stat pompierii până târziu”, spunea şi Ionela Oprişan, vecină.

              Casa care acum s-a făcut scrum a fost cumpărată de cei doi soţi în urmă cu câţiva ani, când s-au mutut de la Bucureşti în Filipeşti şi au investit mulţi bani în amenajarea ei, spun rudele. Femeia, care este şi bolnavă, stă acum împreună cu băiatul la rude. Nu ştiu ce vor face pe viitor, pentru că în acest incendiu au pierdut totul.

              Proprietarul, acuzat că a pus focul, a fost dus la spital şi internat la Psihiatrie, pentru a fi examinat de specialişti.

              Toată casa a fost cuprinsă de flăcări

              Dispariția iremediabilă a satului românesc pusă în file de roman

                Sala Cenaclului „George Bacovia” al Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România s-a umplut până la refuz la sfârșitul săptămânii trecute la evenimentul de lansare a romanului „Încotro?” al prozatoarei băcăuane Roxana Medvețki. Cartea, apărută la Editura Cartex în acest an, cu o prefață de Petre Isachi și cu o postfață de Angelica Rusu, a fost prezentată de scriitorul Cornel Galben.

                Dezbaterea care a urmat, moderată de Ana Chiscop, a reunit opiniile scriitorilor Dumitru Brăneanu, Alexandru Dumitru, Cristina Ștefan, Gheorghe Ungureanu și Petre Isachi, dar și ale cunoscutului editor și tipograf Ionel Rusei.

                „Am rămas încântat de stilul și de compoziția volumului – a spus Cornel Galben. Autoarea, fără să știe, calcă pe urmele Corneliei Ichim Pompiliu, cea care în romanul «Jean Marais nu plânge niciodată» a privit începuturile erei socialiste prin ochii iscoditori ai năstrușnicei Lili. Autoarea amintirilor gimnaziale din roman procedează aidoma, numai că Ilinca, deși născută la oraș, încearcă să înțeleagă cum satul patriarhal se pervertește odată cu ivirea zorilor noii orânduiri, pierzându-și de fapt tihna și valorile perene cu care a înfruntat timpul.
                Deși nu petrece decât câteva vacanțe la bunici, privirea Ilincăi e la fel de ageră și chiar dacă în satul dintre vii evenimentele de excepție sunt extrem de rare ea își dă încet-încet seama că ceva se întâmplă și că la nivel de individ lunecarea pe panta valorilor spirituale și morale la nivelul cel mai de jos este vizibilă, așa încât s-ar cuveni a purta doliu pentru stingerea pentru totdeauna a curăției acestei lumi”.

                Vorbitorii au remarcat multe aspecte stilistice și tehnici narative ale autoarei romanului. „«Încotro?» – scrie Petre Isachi în prefață – mi se pare revelator pentru fenomenul de continuitate al literaturii autohtone, tocmai prin utopia filosofico-socială, natural-țărănească și istorico-națională, de sorginte sadoveniano-eminesciană. Cartea conservă, dincolo de eșecul fatal al vieții, valorile supreme, atemporale ale ființei. Paradoxal, sub retorica aparent tradițională și accesibilă, romanul poetico-istoric se adresează cititorului rafinat, cunoscător al subtilităților limbii române (…)”.

                Centenarul Unirii Basarabiei cu România omagiat de un băcăuan la Constanța

                  Vicepreședintele filialei Bacău a Asociației Naționale Cultul Eroilor, col. (r) Mihai Purcaru a participat recent la Constanța la Conferința națională „100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918), primul pas spre Marea Unire”. Tema prezentată a fost un scurt rezumat al lucrării sale „Basarabia pământ românesc – 100 de ani (27 martie 1918 – 27 martie 2018”, apărută anul trecut la Editura Magic Print din Onești.

                  La eveniment au mai prezentat comunicări și intervenții arhiepiscopul Teodosie al Tomisului, dr. Ioan Constantin – membru al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului – și conf. univ. dr. Constantin Claudiu Cotan – de la Universitatea „Ovidius” din Constanța. Au fost prezenți, de asemenea, prof. univ. dr. Gheorghe F. Anghelescu de la Centrul de Cercetări Științifice Interdisciplinare „Dumitru Stăniloae” al Universității Valahia din Târgoviște, lect. Univ. dr.Florin Spanache și asist. Univ. dr. Ionuț Gh. Chircalan.

                  „Suntem în luna martie 2018 – a spus, în debutul cuvântului său col. Mihai Purcaru -, anul Centenarului Marii Uniri, luna în care în urmă cu 100 de ani, pe 27 martie, Basarabia se unea cu patria mamă. A fost o zi de mare însemnătate pentru istoria neamului românesc. Am vrut și eu să omagiez acest eveniment istoric printr-o scriere, o carte premiată cu medalia de aur la manifestarea promoțională europeană Euroinvent, Iași 2017, dar care a fost prezentată și la un târg de carte de la Chișinău, în același an, apoi lansată și în municipiul Moinești și prezentată și la o reuniune a fostelor cadre ale Comandamentului Armatei a Treia de la Craiova, unde am lucrat și eu”.

                  Vorbitorul a scos în evidență și cu acest prilej acțiunile de luptă ale Diviziei 1 blindate române pentru eliberarea Basarabiei, puțin făcute cunoscute în lucrările militare de specialitate. Autorul consideră că Divizia 1 blindată, sub conducerea generalului Ioan Sion, a fost vârful de lance al Corpului 54 de armată german în acțiunile operative ale acestuia în nordul Basarabiei, în 4 – 11 iulie 1941. De asemenea, autorul a precizat din nou că prin cartea sa a dorit să combată antiromânismul manifestat în prezent atât în Basarabia, cât și în Ucraina, tezele mincinoase din unele manuale de istorie și din alte lucrări făcute publice. Și, evident, a omagiat

                  Dans Sportiv / Adamas, noi medalii la București

                  Clubul Sportul Studențesc din București a organizat weekendul trecut la Sala Apollo din capitală a VI-a ediție a Cupei Bonito la dans sportiv. La acest eveniment CDS Adamas Bacău a participat cu cinci perechi de dansatori (10 sportivi) care au reușit să cucerească împreună 14 medalii și 8 trofee. Iată rezultatele sportivilor băcăuani la această competiție:

                  -David Avîrvarii-Denisa Bercaru, locul I clasa E 14-15 ani;

                  -Alex Bertea-Carina Băisan, locul I clasă E 6-11 ani;

                  -Rareș Bâlu-Patricia Rotaru, locul III OBStandard 12-15 ani și locul III OBLatino 12-15 ani;

                  -Tudor Popa-Timeea Fechet, locul IV Hobby 6-9 ani;

                  -Teodor Avîrvarii-Cristina Munteanu, locul V clasă E 16-35 ani Latino și locul VI clasă E 16-35 Standard.

                  Următoarea competiție din calendarul competițional al FRDS se va desfăsura la sfârșitul acestei săptămâni, DanceMasters, eveniment ce se va desfășura în Sala Polivalentă din București

                  Tinerii au datoria de a continua ceea ce au început străbunicii lor

                    Dr. Anton Coşa, col(r) Paul Timofte şi veteranii Asociaţiei, Gheorghe Moruza (preşedinte executiv) şi Ioan Seniuc (preşedinte de onoare)

                    O manifestare emoţionantă a avut loc sâmbătă, 24 martie, la Muzeul de Istorie din Bacău, organizată de Asociaţia Refugiaţilor din Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, Grupul de Iniţiativă Basarabeană şi Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”, dedicată împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, 27 martie 1918.

                    Pe lângă membrii asociaţiei, au fost prezenţi în sală studenţi şi elevi din Republica Moldova care studiază în Bacău. După intonarea Imnului de Stat al României şi păstrarea unui moment de reculegere în memoria înaintaşilor, a celor care s-au jertfit pentru înfăptuirea actului unirii, cuvântul de deschidere a fost rostit de Ioan Seniuc, preşedintele de onoare al Asociaţiei, care a precizat contextul istoric intern şi extern al Unirii Basarabiei cu ţara mamă, dar mai ales a dramelor trăite de cei care au fost nevoiţi să se refugieze de pe pământurile natale, constatând că, în anul 2018 sărbătorim doar Unirea din 1918 şi nu a unirii efective, după tragicele evenimente din 1940, idee continuată şi de dr. Anton Coşa care, într-un discurs impresionant a rememorat etapele Unirii, situaţia internaţională, cu accente pe impresionanta activitate diplomatică pentru recunoaşterea actului Unirii pe plan internaţional, situaţie rămasă incertă şi după 100 de ani de la importantul act istoric.

                    Ioan Seniuc a făcut un apel către tineri pentru a continua ceea ce străbunicii lor au făcut la 1918: „Noi suntem din ce în ce mai puţini, dar voi aveţi datoria, obligaţia de continua. Nu sunt suficiente doar câteva acţiuni, ajutor financiar, economic, schimburile culturale, înfrăţirile cu oraşele din Basarabia, este timpul, cu tact, cu diplomaţie, să ne regăsim în aceleaşi graniţe”, a spus cu lacrimi în ochi, cel care a înfiinţat asociaţia şi a militat pentru înfăptuirea Unirii.

                    Despre contribuţia decisivă a armatei române la Unirea din 27 martie 1918, a vorbit col.(r) Paul Timofte, preşedinte al Asociaţiei „Cultul Eroilor” şi Gheorghe Moruza, preşedinte executiv al Asociaţiei Refugiaţilor din Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa.

                    Au fost prezenţi la manifestare Ion Cucerescu, consilier judeţean, şi Ilie Bârzu, consilier municipal. În final, elevi de la CN „Vasile Alecsandri” au susţinut un scurt program artistic.

                    Brif Hainrich, președintele celor 70 de evrei băcăuani

                    Inginer chimist, cu studii la Iaşi, Brif Hainrich, născut la Dorohoi, a devenit băcăuan, prin repartiţie la Combinatul de Hârtie şi Celuloză „Letea”, luând-şi locul în Comunitatea evreilor din Bacău. Viaţa i-a oferit suficiente satisfacţii, întemeindu-şi aici o familie, căsătorindu-se cu aleasa inimii lui, româncă, creştin ortodoxă. Au împreună trei fete, însă vremurile le-au dus departe de casă, respectiv la Bucureşti, Tel Aviv şi Washington. Este bunic şi, în fiecare an, aşteaptă cu nerăbdare să se întâlnească cu toţii. Tranziţia nu l-a ocolit, fiind nevoit să găsească soluţii, pentru a-şi putea întreţine familia. Nu s-a lăsat doborât, a mers înainte. Din 2017 a fost ales preşedinte al Comunităţii Evreilor din Bacău, după ce o perioadă a îndeplinit şi funcţia de secretar. În Bacău mai trăiesc 70 de evrei, însă din comunitate fac parte cu puţin peste 150 de membri. “Suntem o comunitate mică, însă foarte unită, relaţiile dintre noi se bazează pe prietenie şi ajutor. Ne bucurăm să fim împreună la momentele importante din viaţa fiecăruia, din viaţa comunităţii şi , personal, sunt foarte încântat de participarea entuziastă a membrilor Comunităţii la activităţile noastre. Avem o colaborare minunată cu prietenii noştri de la alte minorităţi: armeană, germană, romă şi italiană”, ne spune interlocutorul nostru. Cu calităţile şi pregătirea domniei sale, respectul de care se bucură în comunitate îi îngăduie să deţină şi responsabilitatea de oficiant de cult. În aceste zile, evreii din întreaga lume se pregătesc pentru întâmpinarea marii sărbători Pesah, Paştele evreiesc, regina sărbătorilor iudaice, care, anul acesta , începe în seara de 30 martie şi ţine opt zile. Domnul Brif Hainrich a avut amabilitatea să ne dezvăluie ce înseamnă, ce reprezintă şi cum se pregătesc evreii, pentru a întâmpina şi sărbători Pesah. (Gh.B.)

                    „Pesah (Paştele evreiesc), considerată Regina sărbătorilor evreieşti, este una dintre cele trei mari Sărbători de Pelerinaj, când se făcea pelerinaj la Templul din Ierusalim: Pesah, Savuot (Sărbătoarea săptămânilor, la şapte săptămâni după Pesah – Sărbătoarea primirii Torei pe Muntele Sinai) şi Sukot ( Sărbătoarea corturilor).

                    Pesahul comemorează sfârşitul robiei poporului evreu din Egipt, iar ieşirea din casa sclaviei reprezintă momentul eliberării istorice a poporului evreu, şi este considerată cea mai mare minune, înfăptuită de Dumnezeu, din istoria evreilor. Numele sărbătorii „Pesah“ vine de la verbul ebraic “Pasuh“, care arată că Îngerul morţii a «sărit peste», a «ocolit» casele evreilor, atunci când, asupra egiptenilor, a fost trimisă ultima şi cea mai grea din cele 10 plăgi (pedepse), «Moartea întâilor născuţi», din fiecare casă egipteană, plăgi care au avut rolul de a-i convinge pe Faraon şi pe sfetnicii săi, să elibereze din sclavie poporul evreu.

                    Pesahul se celebrează, în Diaspora, timp de opt zile, începând de la 15 Nisan, prima lună a calendarului religios evreiesc ( anul acesta, prima zi de Pesah cade pe 30 aprilie): primele şi ultimele două zile sunt zile de sărbătoare nelucrătoare, «Yom Tov», iar cele patru din mijlocul perioadei sunt zile de sărbătoare – lucrătoare («Hol Hamoed»). În Israel, Pesah se celebrează timp de şapte zile. Sărbătoarea are mai multe denumiri: – «Hag ha – Pesah» – în amintirea jertfei mielului pascal, din noaptea dinaintea fugii din Egipt, când, cu sângele mielului sacrificat, evreii au însemnat stâlpii şi pragurile de sus ale uşilor şi Îngerul morţii a cunoscut şi a ocolit casele evreilor. Mielul sacrificat trebuia fript şi mâncat în noaptea respectivă, cu matza şi verdeţuri amare ( acestea din urmă, în amintirea vieţii chinuite şi amare a sclavilor evrei din Egipt); «Hag- ha-matzot» – Sărbătoarea azimilor – în amintirea faptului că, la fuga din Egipt, evreii nu au avut timp să-şi dospească aluatul şi au preparat «matza» – turte din aluat nedospit. De Pesah este total interzisă consumarea de «hametz» – alimente din cereale fermentate (pâine, produse de patiserie, borş etc); «Hag ha-Aviv» – Sărbătoarea primăverii; «Zeman Heruteinu» – Timpul libertăţii noastre.

                    Nicio altă sărbătoare iudaică nu implică pregătiri atât de ample. Legea evreiască ne obligă să eliminăm, din ajunul Paştelui până la finalul său, orice urmă de aliment dospit (hametz) din casă. Evreii credincioşi folosesc o veselă specială, ţinută deoparte, numai pentru Paşte. În primele două seri de Paşte are loc «Sederul» (Ordinea), un ritual foarte respectat, la care participă toţi membrii familiei sau ai Comunităţii, comemorându-se, în mod solemn, Ieşirea din robia egipteană. Noaptea aceasta este numită şi «Leil shmurim» (Noaptea de veghe). Desfăşurarea Sederului se face prin citirea şi respectarea indicaţiilor Hagadei (Povestirea Sederului), respectându-se şi mitzva (porunca) din Tora «Vehigadeta» – şi vei povesti, fiilor tăi şi aceştia, fiilor lor, din generaţie în generaţie, despre minunile care au fost înfăptuite atunci de Dumnezeu, pentru salvarea poporului evreu. Un moment deosebit al Sederului îl reprezintă «Ma nistana» (Prin ce se deosebeşte) sau «Cele patru întrebări», pe care le pune copilul celui care conduce Sederul şi prin care cel mic încearcă să afle de ce este atât de deosebită seara respectivă de celelalte seri ale anului.

                    Slujba la Sinagogă, de Paşte, include şi citirea «Cântării căntărilor», una din cele cinci Cărţi, sub forma de Sul, ale Bibliei ebraice, legat şi de faptul că, în această Carte, este descrisă primăvara, anotimpul Pesahului.

                    Comunitatea băcăuană va sărbători Pesah 5778 la Hotel Dumbrava, pe data de 30.03.2018, începând cu ora 19.00, cu efectuarea ritualului de Seder, condus de subsemnatul, cu consumarea de alimente specifice. Corul Shalom al Comunităţii, dirijat de d-na Mariana Herman va interpreta melodii specifice sărbătorii. Tinerii Emy Leibu, Raluca Boiangiu, Alexandra şi David Gotesman, vor pune cele patru întrebări esenţiale, din Ma Nishtana (prin ce se deosebeşte aceasta noapte, de celelalte nopţi ale anului). Cei 75 de participanţi vor petrece o seara foarte interesantă şi plăcută.

                    Hag Pesah Sameah!

                    „Cina de adio” la Onești

                    Doi dintre actorii serialului de televiziune „Las Fierbinți”, Ecaterina Ladin (Dalida) și Gheorghe Ifrim (primarul Vasile), dar și cunoscutul actor Mihai Călin vin luni, 26 martie, la Onești, pentru a juca în piesa de teatru „Cina de adio”, de Alexandre de la Patellière și Matthieu Delaporte.

                    Piesa va fi reprezentată de la ora 20,00 în sala Cinema Capitol, în stagiunea teatral organizată de Primăria Municipiului Oneşti şi Biblioteca Municipală „Radu Rosetti.

                    Comedia „Cina de adio”, „o comedie despre priteni și cum să scapi de ei”, este un spectacol în regia lui Răzvan Săvescu, scrisă și jucată pentru a provoacă publicului și hohote de râs, dar și reflecții pe tema prieteniei.

                    Personajele piesei trebuie să facă față unui șir de revelații devastatoare și dezvăluiri cel puțin delicate pe care prietenia lor le-a ținut bine ascunse până astăzi. Rezultatul este cel așteptat. Un șuvoi de bună dispoziție și hohote de râs despre ce înseamnă cu adevărat prietenii și cum să scapi de ei.

                    În numele cui?

                    Răzvan Bibire

                    „Suntem strănepoatele vrăjitoarelor pe care nu le-ați putut arde pe rug”. O tânăra poartă o pancartă cu această inscripție la o manifestație împotriva intenției coaliției guvernamentale din Polonia de a interzice avorturile. În weekend, în România, mii de femei și copii au ieșit în stradă pentru a cere exact invers: să nu se mai facă avorturi.

                    Trăim vremuri în care confuzia este maximă: care este decizia ce trebuie luată?, se întreabă lumea fără să-și dea seama că nu ei trebuie să decidă. Este evident că singura care are dreptul de decizie este femeia, așa cum există zeci de alte situații în care nici statul, nici mulțimea de pe stradă și, poate, nici familia nu au drept de decizie ci doar individul sau indivizii afectați. Așa cum de exemplu, nu este treaba statului sau a cetățenilor de pe stradă cu ceea ce face individul în patul său, cu cine o face și de câte ori.

                    Este drept, au fost vremuri în care Statul își arogase dreptul de a hotărî în problema delicată a sexualității umane. Statul sau diferite alte organizații care, sub pretextul unor tradiții religioase sau a unor comandamente morale, hotărâseră că știu mai bine. Așa a apărut, de exemplu, Inchiziția care a ars sute de mii de oameni în Europa pentru că gândeau altfel. Naziștii, fasciștii, comuniștii au procedat la fel omorând, torturând, persecutand oameni pentru ideile lor.

                    Astăzi suntem puțin mai pașnici, dar conflictul încă există. Există și pretenția unor organizațîi de a decide în numele cetățenilor. Conflictul este simplificat caricatural că fiind între conservatori și progresiști. Dar conflictul este mai vast, este unul pentru controlul conștiințelor, adică, evident, pentru controlul politic.

                    Altfel, la modul caricatural și simplist, atât cei care se consideră conservatori cât și cei care-și spun progresiști folosesc frânturi de adevăr pentru a-și justifică acțiunile. Conservatorii citează din Biblie numai ceea ce le convine – acuză progresiștii și nu-i putem contrazice, în vreme ce conservatorii îi acuză pe progresiști că insistă prea mult pe povestea minorităților sexuale, în vreme ce problemele lumii sunt mult mai grave decât inexistența unor veceuri publice destinate transexualilor.

                    Și iarăși nu putem contrazice un astfel de argument. Dacă disputa ar fi pur academică, nu ar fi nici o problema, lumea ar urmări dezbaterea și ar comenta de pe margine, ca la un meci. Dar disputa se proiectează la nivel politic furnizând argumente care se transformă în voturi. Iar ceea ce era, inițial, o problema de etică, devine lege votată de Parlament și aplicabilă fără discriminări tuturor cetățenilor.

                    Cel mai simplu exemplu: câtă vreme antisemitismul era discutat la o bere de către național – socialiști, efectele erau minime. Când, însă, naziștii au ajuns la Putere și au putut să impună legile antisemite, întreagă societate a fost afectată.

                    Workshop de medicină estetică, produse și tehnici noi la ”DERMACENTER”

                      – La centrul medical băcăuan au fost dezbătute tehnici și produse noi de corectare a ridurilor și îmbunătățire a calității pielii – Au participat medici dermatologi și chirurgi esteticieni – ”DERMACENTER” oferă servicii dermatologice complete, la cele mai înalte standarde

                      Considerat ca o unitate medicală de referință în domeniu, Centrul de Medicină Estetică și Dermatologie ”DERMACENTER” Bacău continuă să țină sus ștacheta și în ceea ce privește introducerea unor tehnici și produse noi de tratare a pielii. O demonstrează, o dată în plus, workshop-ul (grup de lucru) care s-a desfășurat la acest centru, vineri, 23 martie, după amiază, și la care au participat medici dermatologi și chirurgi plasticieni din București și Bacău.

                      În cadrul evenimentului au fost prezentate tehnici și produse noi de injectare, pentru corectarea ridurilor și îmbunătățirea calității pielii. În centrul dezbaterii s-a aflat un nou produs al firmei ”Alergan”, produs destinat creșterii tonusului, hidratării, elasticității și luminozității pielii. Plecând de la întrebarea “ce alegem pentru pacienții noștri care vor să corecteze semnele trecerii anilor ?” s-a discutat despre întreg portofoliul de produse al firmei amintite.

                      Astfel, au fost abordate și alte produse pentru corectarea ridurilor, feței, gâtului, decolteului și a dosului mâinilor, precum și tehnici de injectare.

                      Tratament personalizat=creșterea încrederii în sine

                      Tratamentele antirid sau pentru alte defecte cutanate (cicatrici postacnee) se adresează atât femeilor cât și bărbaților, cu vârsta de peste 18 ani. ”Am discutat despre produse și proceduri care să aducă un plus valoric metodelor de întinerire. Intenționăm să promovăm tratamente anti-aging (împotriva îmbătrânirii, de întinerire-n.n.) personalizate, folosind proceduri și produse alese cu grijă , ținând cont de dorința pacienților și având în prim plan sănătatea pielii și un aspect sănătos și frumos.

                      Tratamentele personalizate înseamnă în același timp o educație pentru frumos, fără să uităm de sănătate și de aspectul natural al fiecăruia. Pentru a ne crește încrederea în noi trebuie să avem informații din care fiecare să știe cum să aleagă ce i se potrivește. Trăim într-o societate în care importanța imaginii noastre este în creștere”, a declarat dr.Cristina Stănescu, medic primar dermato-venerolog, fondatorul centrului și coordonatorul echipei medicale a acestuia.

                      În cadrul workshop-ului au fost abordate și tehnici noi de injectare cu acid hialuronic pentru remedierea ridurilor și o calitate superioară a pielii, prin tonifiere, hidratare și creșterea elasticității. Despre încrederea în performanțele medicale ale personalului acestui centru și efectele benefice ale tehnicilor și produselor utilizate aici a ținut să ne declare R.A., una dintre paciente: ”Am depășit pragul de 30 de ani și socotesc că a venit vremea să mă gândesc la mine, să mă reîndrăgostesc de mine.

                      Consider că aceste lucruri se pot întâmpla doar atunci când mă uit în oglindă și îmi place ceea ce văd, motiv pentru care tenul meu lipsit de elasticitate și hidratare, cu riduri apărute parcă peste noapte, are nevoie de o îmbunătățire majoră, de un look fresh. Vreau să mă simt bine, să arăt bine și, de ce nu, să devin o mămică frumoasă. Sunt convinsă că medicii de la ”DERMACENTER” îmi pot îndeplini acest vis”.

                      Aparatură modernă, profesioniști de înaltă clasă

                      Și, într-adevăr, persoanele care vor să aibă o piele frumoasă, sănătoasă, să arate mai bine, mai tinere, pot avea încredere deplină în echipa medicală a Centrului ”DERMACENTER”. Pentru că aici găsesc profesioniști de înaltă clasă, dar și o experiență în domeniu de zeci de ani. Unitatea a fost înființată de către dr.Cristina Stănescu în anul 1992, fiind primul cabinet privat de dermatologie din județ.

                      Cu timpul s-a dezvoltat spectaculos, devenind o alternativă nouă și modernă pentru serviciile medicale. În toți cei 26 ani, ”DERMACENTER” a avut ca obiectiv creșterea calității serviciilor medicale oferite care nu s-ar fi putut realiza fără investiții continue în aparatură modernă și în perfecționare profesională.

                      Pentru a se perfecționa profesional, personalul a participat la congrese, consfătuiri, workshop-uri, training-uri în țară și străinătate.Cabinetul a fost echipat cu aparatură medicală de ultimă generație, în domeniu. Toate acestea îi permit acum colectivului de medici să efectueze servicii dermatologice complete, la cele mai înalte standarde, atât în cazul bolilor de piele cât și pentru ameliorarea aspectelor îmbătrânirii și a defectelor cutanate.

                      Din anul 2007, la ”DERMACENTER” se face dermatoscopie digitală (videodermatoscopie), cea mai modernă metodă de diagnosticare și monitorizare a alunițelor, care pot degenera în cancer. Folosind aparatură ultramodernă, serviciile clinicii s-au îmbogățit, atingând cele mai înalte standarde de calitate.

                      Scriitorul băcăuan Doru Ciucescu a participat la Salonul de carte din Paris

                      Doru Ciucescu, membru al Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, a fost prezent cu o carte, „Les mangeuses de rouge à lèvres de Casablanca” (Rovimed Publishers, Bacău, 2017), la Salonul de carte din Paris (Livre Paris 2018), desfășurat în perioada 16 – 19 martie. Standul României a fost poziţionat central la Livre Paris 2018, mesajul participării românești de anul acesta fiind “Roumanie, comme vous ne l’avez jamais lue”/ „România, aşa cum nu aţi mai citit-o”.

                      Aflat la cea de-a 38-a ediție, Salonul Cărții de la Paris a fost dedicat profesioniştilor din domeniul editorial – editori, agenţi literari, distribuitori şi vânzători de carte din Franța şi din lume, la care au fost prezenţi un total de 1.200 de expozanți din peste 50 de ţări, cu 3.000 de autori, fiind vizitat de peste 150.000 de persoane. Întors recent de la acest important eveniment cultural, scriitorul băcăuan ne-a declarat:

                      „A fost o onoare pentru mine să particip la un asemenea eveniment, alături de mari personalităţi ale culturii române. Am participat la mai multe activităţi organizate la standul României, împreună cu scriitori, editori, traducători. Mă întorc cu impresii excelente, mai ales că, după cum a scris şi presa franceză, prezenţa românească s-a bucurat de un real succes, atât prin calitatea dezbaterilor, cât și prin vânzarea cărților.

                      De altfel, Librăria «Libris» din Braşov, partenerul ICR la organizarea Standului României, a remarcat faptul că, citez «Doru Ciucescu a devenit primul scriitor român participant la Salonul de la Paris, al cărui stoc de carte s-a epuizat»”, ne-a mai spus scriitorul băcăuan.

                      Doru Cicescu a fost invitat la Livre Paris, alături de nume mari ale literaturii şi culturii române, printre aceștia numărându-se Virgil Tănase, George Banu, Dumitru Preda, Tudor Banuș, Dumitru Țepeneag, Doina Lemny, Dodo Niţă Gabriel Badea-Păun, Magda Cârneci.

                      În sfârșit, prima victorie

                      Cinci etape. Atât au trebuit să aștepte voleibalistele Științei Bacău sosirea primei victorii în play-off-ul Diviziei A1. Aceasta a venit sâmbătă, în finalul turului din 1-6, în jocul de acasă, cu CSM Lugoj. Chiar dacă se anunța un succes facil, studentele au întâmpinat ceva probleme în a-l obține, în special în setul de debut, atunci când oaspetele au condus cu 24-23.

                      Celelalte două parțiale au avut o desfășurare in descrescendo, băcăuancele adjudecându-și-le la 17, respectiv 7. Ca urmare a înfrângerii suferite cu 3-0 de CSM Târgoviște pe teren propriu, contra campioanei Alba Blaj, lupta pentru locul 3 se redeschide. Iar jocul direct de miercuri, de la Târgoviște se anunță unul extrem de important din acest punct de vedere.

                      Dacă se va impune la scor de trei puncte, așa cum a reușit și în sezonul regulat, Știința va reveni pe podium, făcând rocada cu CSM Târrgoviste. „E un meci de care pe care. Sper să ne prezentăm cât mai bine”, a declarat antrenorul Științei, Florin Grapă, care a utilizat următoarea formulă de echipă contra Lugojului: Ciocian 6 puncte (Kapelovies), Cazacu 15, Lupa 6 (I. Radu 1), Faleș 6, Sipoș 3 (Djuric 6), Rogojinaru 14 (Filipaș 1), Albu-libero.

                      Celelalte rezultate înregistrate în etapa a cincea din play-off: CSM Târgoviște- Alba Blaj 0-3, Agroland Timișoara- CSM București 2-3.

                      Clasament 1-6
                      1. CSM București 24 21 3 69-18 64p.
                      2. Volei Alba Blaj 23 20 3 62-15 59p.
                      3. CSM Târgoviște 23 17 6 53-33 46p.
                      4. Știința Bacău 23 14 9 50-30 44p.
                      5. Agroland Timiș 23 14 9 47-38 42p.
                      6. CSM Lugoj 24 6 18 28-57 20p.

                      Programul etapei a șasea, prima a returului din play-off: CSM Târgoviște- Știința Bacău (28 martie, ora 18.00/ Digisport), Agroland Timișoara- Alba Blaj (se joacă pe 5 aprilie). Meciul CSM Lugoj- CSM Bucuresti s-a disputat în devans, echipa din capitală impunându-se cu 3-0.

                      Daniel Martin și restul lumii

                      Bazinul de Înot din Bacău a găzduit săptămâna trecută ediția 2018 a Campionatului Național de Înot pentru Seniori, Tineret și Juniori, o competiție care a constituit criteriu de selecție a loturilor naționale ce vor participa la Europenele de Seniori de la Glasgow, Europenele de Juniori de la Helsinki și Olimpiada de Tineret de la Buenos Aires.

                      La acest eveniment au participat 396 de sportivi de la 56 de cluburi, Bacăul fiind prezent în această competiție cu 15 înotători de la trei cluburi: CSM Bacău, SCM Bacău și CS Nautica. După cinci zile de întreceri, sportivii băcăuani au obținut următoarele rezultate:

                      Daniel Martin, SCM Bacău, antrenor Iulian Matei:

                      -locul I 200 m liber Seniori și Tineret 01:50:87;
                      -locul I 100 m spate Seniori și Tineret 00:55:18;
                      -locul I 200 m spate Seniori și Tineret 02:00:48, Nou Record Național;
                      -locul II 50 m fluture Tineret 00:25:68;
                      -locul I 50 m spate Seniori și Tineret 00:25:55;
                      -locul I 100 m fluture Seniori și Tineret 00:53:20.

                      Sportivul de la SCM și-a mai trecut în cont medaliile de aur la probele de 100 m liber și la 200 m fluture.

                      Alin Artimon, CSM Bacău, antrenor Ovidiu Galeru:
                      -locul II 200 m liber Seniori 01:52:61.
                      Marius Radu, CSM Bacău, antrenor Ovidiu Galeru:
                      -locul II 50 m fluture Seniori 00:24:97;
                      -locul II 100 m liber Seniori.
                      Ariana Dodiță, SCM Bacău, antrenor Silviu Șalgău:
                      -locul II 200 m spate Tineret 02:25:32
                      -locul III 100 m spate Tineret.

                      Weekend-ul viitor, Bacăul va fi din nou gazda unui Campionat Național. De data aceasta, cel de sărituri în apă. Astfel, în intervalul 30 martie- 1 aprilie, lupta pentru medaliile naționale se va da la categoriile Seniori, Tineret (16-18 ani, foștii Juniori A), Juniori (14-15 ani, foștii Juniori B), Cadeți (12-13 ani, foștii Juniori C) și Copii (10-11 ani, foștii Juniori D).