Acasă Blog Pagina 2493

Vicepremierul Viorel Ștefan vine în zonele sinistrate

    Viorel Ștefan, vicepremierul României, va ajunge duminică în județul Bacău pentru a face o vizită în localitățile afectate de inundațiile din weekend-ul trecut.

    Împreună cu prefectul județului, Maricica Luminița Coșa, vicepremierul se va deplasa în Oituz, Slănic Moldova, Moinești, Comănești și Scorțeni.
    Silvia Pătrășcanu

    Cinci persoane arestate într-o ancheta de trafic de minori și exploatare sexuală

      Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Bacău, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliției Române, au organizat o acţiune operativă pentru destructurarea unei grupări infracționale specializate în trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism. Prin această acțiune, s-a reușit stoparea transferului a două minore în Anglia, unde acestea urmau să fie exploatate sexual, în folosul ilicit al traficanților.

      Cinci persoane au fost reţinute pentru 24 de ore şi ulterior, arestate preventiv.

      La data de 4 iulie a.c., polițiștii de combatere a criminalităţii organizate din Bacău, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – S.T. Bacău, au defășurat două percheziţii domiciliare la locuințele membrilor unei grupări infracționale specializate în trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism, pe raza judeţelor Bacău şi Vrancea, respectiv Anglia.

      În urma acestora au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe mijloace materiale de probă (telefoane mobile) și au fost executate cinci mandate de aducere.

      Din cercetări a reieșit că membrii grupării, cu vârste cuprinse între 17 şi 29 de ani, ar fi racolat tinere (provenind din familii dezorganizate, cu abandon școlar sau stare materială precară), prin inducere în eroare cu promisiuni referitoare la câștiguri importante de bani.

      Activitățile de prostituție s-ar fi desfășurat în apartamente închiriate în regim hotelier, în județul Bacău și municipiul Focșani, județul Vrancea, în sistem touring.

      Prin acțiunea poliţiştilor și a procurorului de caz s-a reușit stoparea transferului a două minore în Anglia, unde acestea urmau să fie exploatate sexual, în folosul ilicit al traficanților.

      În urma administrării probatoriului, 5 persoane au fost reținute sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, ulterior fiind prezentați Tribunalului Bacău, care a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.

      La activități au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

      COD GALBEN: instabilitate atmosferică accentuată, cantități de apă însemnate

        Potrivit avertizării meteorologice COD GALBEN pentru judeţul Bacău, emisă de către Administrația Națională de Meteorologie, în intervalul 07.07.2018, ora 16:00 – 09.07.2018, ora 21:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

        Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care vor lua aspect de vijelie și căderi de grindină.

        Cantitățile de apă vor depăși 20 l/mp și pe arii restrânse 30…40 l/mp

        În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie anunță că va actualiza avertizarea meteorologică.

        Doi tineri s-au rătăcit în pădurea Agăş

          Azi-noapte, autorităţile au fost alertate după ce un tânăr de 29 de ani, din judeţul Brăila, şi prietena lui, în vârstă de 20 de ani, s-au rătăcit în pădurea Agăş, undeva între Coşnea şi Sulţa.

          Seara, cei doi ar fi plecat către o stână, împreună cu alte persoane, dar s-ar fi oprit la un moment dat să se odihnească şi n-au mai ştiut care este drumul către locul în care intenţionau să ajungă.

          Când şi-au dat seama că s-au rătăcit şi nu mai ştiu nici drumul către sat, au cerut ajutor.

          Mai mulţi poliţişti, un pădurar şi două echipe de pompieri, de la Garda Comăneşti şi Detaşamentul Moineşti, precum şi pompieri voluntari din comună, au pornit în căutarea lor şi i-au găsit în jurul orei 4.00. Tinerii erau în stare bună şi au ajuns în siguranţă în localitate.

          „Absenţe încercuite” la Galeriile KARO

            La Galeriile KARO a avut loc vernisajul expoziției sculptorului Maxim Dumitraş, „Absenţe încercuite”, lucrări expuse, în 2017, şi la Tg. Jiu, pentru care a primit prestigiosul premiu „Brâncuşi”.

            Bacău: S-a stabilit când se va face tratamentul avio împotriva țânțarilor

              Municipiul Bacău, prin Direcția Salubrizare, Agrement, Parcuri, va efectua în perioada 09-30.07.2018, dacă vor permite condițiile meteo, primul tratament avio din acest an pentru combaterea țânțarilor, a căpușelor și a omizilor.

              Dacă anul trecut primul tratament avio a fost realizat la sfârșitul lunii iunie, în acest an condiţiile meteorologice nefavorabile au determinat decalarea procedurii pentru combaterea țânțarilor și a căpușelor.

              Tratament avio se va aplica pe o suprafață totală de 8.000 hectare și constă în pulverizarea aeriană ultrafină a substanțelor de combatare a țânțarilor, a căpușelor și a omizilor. Substanțele folosite sunt avizate de către Comisia Națională pentru Produse Biocide.

              Tratamentul se efectuează inclusiv în zonele cu vegetaţie abundentă, în parcuri şi zone traversate de cursuri de apă, urmând ca în funcţie de necesităţi, în perioada următoare să se aplice şi un al doilea tratament.

              În municipiul Bacău, tratamentul avio se va efectua de două ori în acest an, cel de-al doilea tratament fiind programat pentru perioada 10.08-15.09.2018.

              Crucea Roșie, în sprijinul sinistraților

                Voluntarii Crucii Roșii au ajutat luni si marti la curatenie in casa unei familii afectate de inundatii.

                Novac, super-record!

                Sulițașul CSM Bacău a reușit un excepțional 86.37 metri în Italia, întrecând toate așteptările

                Concursul și recordul pentru sulițașul CSM Bacău, Mihăiță Alexandru Novac. După ce în urmă cu nici trei săptămâni, în Italia, la Conegliano, stabilise un nou record național la aruncarea suliței, cu un rezultat de 83.02 metri elevul Mihaelei Melinte a lovit din nou.

                Și a lovit bine de tot, întrecând toate măsurătorile și așteptările. Tot în Italia, de data aceasta la cea de-a doua ediție a Meeting-ului Citta di Nembro, acolo unde joi seara, Novac și-a trecut în cont o aruncare ce a măsurat 86,37 metri!

                „Parcă nu-mi venea să cred. Mă așteptam să «dau» 84, hai «85», dar un asemenea rezultat, 86, 37 metri m-a surprins până și pe mine. Sunt foarte, foarte fericit”, i-a spus Novac antrenoarei sale, Mihaela Melinte la finalul concursului.

                „Într-adevăr, vorbim de un rezultat de excepție, care arată că Mihăiță Alexandru Novac încă poate crește mult. Cu un asemenea rezultat ești în primii opt la Olimpiadă, dar până la Jocurile Olimpice de la Tokyo mai sunt doi ani și se mai pot întâmpla multe lucruri bune între timp”, a opinat fosta campioană mondială la aruncarea ciocanului, Mihaela Melinte.

                „Ne bucurăm că încrederea investită de CSM Bacău în Mihăiță Alexandru Novac continuă să dea roade fantastice. Cu un asemenea progres, Olimpiada de la Tokyo se anunță una plină de speranțe pentru sulițașul antrenat de Mihaela Melinte”, a subliniat directorul CSM Bacău, Adrian Gavriliu.

                Următoarea provocare pentru Mihăiță Novac este Campionatul European de Seniori programat în august la Berlin, în Germania.

                Jos pălăria, domnule pompier!

                Dintre profesiile, meseriile și ocupațiile despre care am auzit, câteva îmi trezesc un sentiment de admirație. Toate au importanța lor și merită apreciate dacă sunt făcute bine și cu dăruire, dar unele cer mai multă putere și generozitate, mai multe sacrificii.

                Mă gândesc, de exemplu, la cea de chirurg: insul, ce pare normal, obișnuit, umblă cu bisturiul în inima sau printre nervii și vertebrele unei ființe ce respiră și visează. Sau mă gândesc la profesorul care întâlnește zilnic 30 de homo sapiens aflați la pubertate (în timp ce în Franța se lucrează cu zece) și încearcă să le câștige atenția, încrederea, dragostea.

                De asemenea, simt respect pentru cei care fac expediții pe Amazon, la Polul Nord sau în alte părți ale lumii rar străbătute și ne dăruiesc nouă, celor din fotoliu, studii, filme, fotografii. În ultima vreme, în centrul atenției sunt pompierii și jandarmii. Am văzut pe Facebook diverse opinii cu privire la intervențiile acestora, unele firești, altele incorecte și deloc acceptabile. Ca să emiți „judecăți de valoare” despre munca lor trebuie să o înțelegi. Iar pentru asta, primul pas ar fi să-ți imaginezi că fiul ori soțul pleacă în fiecare dimineață de acasă ca să intre în grajduri cuprinse de foc, trecând pe sub grinzi de jar, iar tu, știind asta, îi spui la plecare „O zi frumoasă!”

                La fel și atunci când trebuie să salveze oameni și animale din torenți ori de pe drumurile transformate de viscol în infern. Sau să dezamorseze proiectile, să dezamorseze conflicte, să supravegheze proteste. Meseriile acestea te obligă să riști, zi de zi, și să câștigi. Pe 4 iulie, șeful unei instituții de intervenții i-a spus unui tânăr care ajutase benevol la întărirea digului „Jos pălăria” și mi-a plăcut, mai ales că a găsit și o rimă: „cu Jandarmeria”. Eu cred și simt că e un moment bun ca noi, băcăuanii, să spunem „Jos pălăria, domnule pompier! Jos pălăria, domnule jandarm!”

                Aparatul minune din blocul operator al Secției de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică

                  După ce l-au testat suficient, medicii chirurgi din Secția de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău pot spune că achiziția unui aparat mobil de radioscopie portabil a fost o alegere mai mult decât necesară, pentru că rezultatele după operațiile făcute cu ajutorul acestuia sunt foarte bune. „Este genul de aparat care funcționează pe baza radiațiilor X, dar care este mobil și permite utilizarea în blocul operator. Pe înțelesul larg, este diferența dintre fotografie și cinematografie.

                  Aparatul normal de radiografii permite înregistrarea unei imagini statice, la un anumit moment, aparatul de care vorbim de radioscopie permite vizualizarea live, în dinamică, a segmentului care ne interesează pentru fracturi, pentru ortopedie, traumatologie în general. În momentul în care ai un control vizual direct, poți face absolut toate modificările pentru a obține cel mai bun rezultat posibil”, a explicat dr. Daniel Ceucă, medic primar chirurgie și ortopedie pediatrică.

                  Recuperarea este mult mai rapidă după operație

                  Acest aparat i-a ajutat pe specialiști să facă trecerea către intervenții minim invazive cu incizii de cel mult 1-2 cm. „Beneficiile majore sunt în primul rând scurtarea timpului operator, deci a anesteziei. Cu cât timpul operator este mai lung, cu atât riscul de infecții post operator este mai mare. Neavând o incizie, riscul de infecție post operator este semnificativ diminuat și poate cel mai important aspect este recuperarea post operatorie. Recuperarea este mult mai rapidă și rezultatele pe termen lung sunt extraordinare”, a mai spus dr. Ceucă.

                  Pe timpul operației, medicii și asistentele care intră în locul operator poartă un halat special, greu de câteva kilograme, care îi ferește de radiații, dar partea bună este că intervențiile nu sunt lungi. Spre exemplu, pentru o operație clasică la șold timpul operator era de o oră și 30 de minute, iar cu acest aparat durează 10-15 minute. În ceea ce privește recuperarea, la două-trei ore după ce se trezește din anestezie, pacientul are voie să se miște și chiar să se dea jos din pat.

                  Fractura la nivelul cotului, a doua ca frecvență în patologia pediatrică, avea ca durată de intervenție clasică circa 50 de minute, iar acum este de 5-10 minute, cel mult, recuperarea fiind redusă de la trei – patru luni, la patru – șase săptămâni.

                  De la începutul anului și până acum, medicii chirurgi de la ortopedie pediatrică au fost efectuat 90 de intervenții cu acest aparat, care a costat în jur de 100.000 de euro, dar adevărata activitate abia acum începe. Pe timpul vacanței de vară, numărul copiilor care ajung la camera de gardă cu fracturi de pumn, de cot sau la nivelul picioarelor este mai mare, pentru că se rănesc la joacă, iar adresabilitatea nu este doar din județul Bacău, ci și din județele învecinate.

                  dr. Daniel Ceucă, medic primar chirurgie și ortopedie pediatrică, și dr. Ioana Raluca Dinu, director medical SJU Bacău

                  „Este un aparat de radiologie de înaltă rezoluție, care se folosește în sala de operație și care a îmbunătățit calitatea actului medical și a condițiilor oferite de către spital colegilor din Secția de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică.”

                  dr. Ioana Raluca Dinu, director medical SJU Bacău

                  Legenda ambulanței

                  Răzvan Bibire

                  După faza cu microbuzul care „răpea” copii de la Moinești, care a apărut și în presa națională, ai fi zis că, gata!, lumea se liniștește și începe să judece calm, să-și dea seama că e vorba de zvonuri tâmpite și că, înainte de a lua vreo decizie, trebuie analizate lucrurile cu multă chibzuință. Ei bine, nu! O țară întreagă a văzut cum niște tâmpiți au sărit să bată o femeie în București acuzând-o că vrea să le fure copiii.

                  Femeia, o scriitoare din Brăila, își cumpărase o salvare din străinătate pe care o folosea în cadrul unui proiect de promovare culturală numit „Ambulanța literară”. Cu această mașină merge la târguri de carte, la festivaluri, acolo doarme, acolo ține cărțile. Câțiva idioți au considerat, însă, că e vorba de altceva. Alte zeci le-au pășit pe urme și, în timp ce unii o snopeau pe femeie, alții transmiteau live pe Facebook incidentul iar zeci de mii de alți inteligenți aprobau intervenția.

                  Femeia a fost salvată de „mascați”, dar cine-i salvează pe ceilalți? Pe toți cei care nu se întreabă înainte de a face ceva dacă e bine ceea ce fac. Pe toți cei care iau de bun orice lucru citit aiurea, scris de oricine. Pe toți cei care nu îndrăznesc să-și folosească rațiunea pentru a-și explica un fenomen, o întâmplare, să descopere o relație de cauzalitate.

                  „Bă, idioților, dacă problema e la Onești, de ce ne luați apa în Bacău, nenorociților”, a țipat un deștept pe Facebook atunci când Compania de Apă a anunțat că reduce presiunea din cauza că apa vine murdară de la Valea Uzului din cauza inundațiilor. Chiar așa, dacă apa murdară e la 70 km de Bacău, de ce să ne facem noi probleme? Oare pentru că Bacăul se aprovizionează din zona aceea și stația de tratare are nevoie de mai mult timp pentru a filtra apa?

                  Multe din problemele cu care ne confruntăm au rezolvări și explicații foarte simple; românii, însă, își complică existența refuzând să gândească. Iar acest refuz vine la pachet cu isteria. Nu e suficient să arăți că ești prost, mai trebuie să tipi și în gura mare asta.

                  Revenind la problema ambulanței, singurul lucru pozitiv este că nu a murit nimeni. Deocamdată. În alte țări, cu oameni la fel de inteligenți, deja se numără victimele.

                  Anul trecut, în Africa de Sud, două persoane au fost ucise după ce copilul cu autism pe care-l însoțeau a început să țipe iar lumea a crezut, pe baza mesajelor care fuseseră difuzate la radio, că e vorba de răpitori de copii iar la începutul lui iulie, cinci persoane au fost ucise în India de o mulțime înfuriată care primise pe WhatsApp informații despre „răpitorii de copii”.

                  Retrocedările au lovit şi Muzeul de Artă din Bacău

                    – în urma unei hotărâri judecătoreşti, noul proprietar a revendicat şi terenul din faţa intrării în muzeu – Consiliul Judeţean a alocat bani pentru un nou proiect de reconfigurare a intrării în instituţie şi refacere a faţadei – investiţia se ridică la aproape 350.000 de lei şi va fi finalizată până la sfârşitul anului acesta

                    De mai bine de 10 ani, Muzeul de Artă din Bacău, de pe str. N. Titulescu, a fost somat să elibereze o bucată de teren (7-8 mp), care a fost revendicată de noul proprietar. Măsurătorile au stabilit că noua „graniţă” trece exact prin faţa intrării în muzeu, inclusiv scările de acces.

                    Ziarul nostru a semnalat încă din 2008 (revenind în 2017) această anomalie, însă în cei 10 ani nu s-a reuşit o negociere cu actualul proprietar, cu toate că i s-a oferit mai multe alternative, închirierea terenului sau cumpărarea acelei suprafeţe, astfel ca muzeul să rămână, pe mai departe, cu actuala configuraţie a terenului.

                    Zilele acestea, la Muzeul de Artă au început lucrările de refacere a intrării în muzeu, au fost tăiaţi doi arbori bătrâni (Dionis Puşcuţă, sef secţie artă, spera ca măcar unul să rămână în picioare), s-au dărâmat scările şi porticul de la intrare în muzeu. Consiliul Judeţean a aprobat sumele necesare pentru rezolvarea ineditei situaţii: amenajarea unei noi intrări, construirea gardului şi modernizarea platoului cu statui, alimentarea cu energie electrică, deoarece, între timp, a fost dărâmată şi clădirea din spatele muzeului, de la care era racordat muzeul.

                    „Am fost nevoiţi, până la urmă, să eliberăm terenul, conform hotărârii judecătoreşti de retrocedare. S-a făcut un proiect de reamenajare a intrării în muzeu, care respectă toate normele specifice unei instituţii muzeale, modernă, funcţională, cu intrarea din lateral, direct într-un spaţiu destinat casei de bilete, garderobei, depozitării bagajelor, dar şi promovării activităţii muzeului. În proiect este prevăzută şi refacerea faţadelor şi a grădinii cu statui. Este o lucrare de mare importanţă, care va fi finalizată până la sfârşitul anului 2018”, ne-a spus Mariana Popa, manager al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”.

                    Cum va arăta intrarea în muzeu

                    Proiectul aparţine arhitectului Silvian Cortez, iar lucrarea va fi executată de societatea Masiv SRL, care a câştigat licitaţia. Investiţia se ridică la suma de 348.000 de lei. Activitatea muzeului nu este întreruptă pe timpul executării lucrărilor, vizitatorii din alte localităţi sau constituiţi în grupuri au acces în muzeu.

                    Caravana Bosch a verificat mașinile băcăuanilor

                      Posesorii de autoturisme au avut posibilitatea să-și verifice gratuit starea mașinilor într-o activitate derulată de Geluvin Bacău, reprezentant Bosch Car Service în Bacău. Evenimentul s-a desfășurat joi, 5 iulie, în parcarea de la Centrul de Afaceri și Expoziții, acolo unde mecanicii profesioniști Bosch Car Service au efectuat gratuit testări și verificări auto.

                      Între operațiunile întreprinse s-au numărat verificarea și funcționarea sistemelor de iluminat, verificarea nivelului de fluide și curele, controlul vizual al elementelor de securitate precum și testare auto: diagnoză computerizată, testare acumulator și testare sistem de încărcare. În ciuda numărului mare de verificări, timpul practic de diagnoză a fost de aproximativ 15 minute datorită faptului că specialiștii lucrau concomitent.

                      „Este prima dată când găzduim această caravană din dorința de a veni în întâmpinarea posesorilor de mașini, pentru a-i ajuta să descopere dacă autovehiculele au nevoie de anumite intervenții. Ne dorim ca această caravană să devină tradiție și să creăm o mai bună legătură și colaborare cu toți clienții noștri, dar și cu cei cu cei care nu ne-au cunoscut până acum, și să le prezentăm produsele Bosh care sunt de calitate superioară. Cei care au apelat la noi în această caravană au facut o economie de cel puțin 150 de lei.”
                      Denisa Burduja, director economic Geluvin Bacău

                      Peste 60 de posesori de autoturisme au avut astfel ocazia să-și testeze mașinile gratuit, organizatorii sperând ca la edițiile viitoare băcăuanii să vină în număr și mai mare pentru „diagnosticarea” mașinilor.

                      Fotbal/ Liga a III-a: Înscrierea, până pe 16 iulie

                      Promovată în Liga a III-a ca urmare a barajului câștigat cu un dublu 1-0 contra Avântului Albești, campioana Bacăului, ACS Gauss are ca termen de înscriere în campionat data de 16 iulie.

                      Alături de Gauss, ar urma să fie repartizate în Seria I din Liga a III-a alte două nou-promovate: Ceahlăul Piatra Neamț și Șomuz Fălticeni.

                      Dintre retrogradatele din eșalonul secund se vor alătura Știința Miroslava și Foresta Suceava, cu precizarea că echipa din Miroslava trage în continuare speranțe la permanența în Liga a II-a. Astfel, Știința Miroslava și-a depus dosarul de licențiere pentru Liga a II-a, solicitând un loc în campionat în cazul în care vreuna din cele 20 de echipe cu drept de joc în acest eșalon nu va putea lua startul.

                      În situația în care nu vor avea loc alte modificări, iată cum va arăta componența Seriei I din Liga a III-a, în ediția 2018-2019: Știința Miroslava, Foresta Suceava, AFK Csikszereda Miercurea-Ciuc, SC Oțelul Galați, CSM Roman, Bucovina Rădăuți, AFC Hărman, Sporting Liești, Olimpic Cetate Râșnov, KSE Târgu-Secuiesc, CSM Focșani, AFC Odorehiu-Secuiesc, Sănătatea Darabani, ACS Gauss Bacău, Ceahlăul Piatra Neamț și Șomuz Fălticeni.

                      Amicale bătute în cuie

                      Nou promovata în Liga a II-a Aerostar și-a definitivat lista cu amicalele verii. Începută cu o remiză albă pe terenul prim-divizionarei FC Botoșani, seria jocurilor-test va continua la ieșirea „aviatorilor” din cantonament, pe 14 iulie, atunci când echipa antrenată de Cristi Popovici o va întâlni pe CSM Pașcani.

                      Jocul cu Pașcaniul va începe la ora 11.00 și va avea loc pe „Letea”, gazda din această perioadă a Aerostarului, care-și modernizează baza proprie în vederea ediției de campionat 2018-2019. Pe 18 și 21 iulie, băcăuanii vor susține o „dublă” cu CF Brăila, primul meci urmând a avea loc în deplasare, pentru ca pe 19 iulie, cel mai probabil de la ora 17.00, Aerostar să primească vizita Bucovinei Rădăuți. Ultimele două meciuri de verificare vor fi pe 25 și 28 iulie, în compania celor de la CSM Focșani.

                      „Încă nu am stabilit ordinea acestor ultime două jocuri. Totul va fi în funcție de programul turului Ligii a II-a. Dacă vom începe campionatul acasă, atunci ultimul amical cu Focșaniul va fi în Bacău. Dacă nu, vom juca în deplasare”, a declarat antrenorul Cristi Popovici, care îl are în probe și pe fostul stoper al Științei Miroslava, Andu Moisi.

                      În vârstă de 22 de ani, Moisi (cu un trecut și în Liga I, sub culorile lui Poli Iași) ar putea fi o soluție pentru înlocuirea lui Costin Ghiocel, în cazul în care ex-brăileanul achiziționat în aceasta vară de Aerostar va abandona activitatea competițională, din motive de ordin personal, la doar 24 de ani. „Ghiocel urmează să ne dea sâmbătă un răspuns în privința viitorului său”, a precizat Cristi Popovici.

                      Gabriel Vlase, noul şef al SIE, a depus jurământul la Palatul Cotroceni

                        Gabriel Vlase a depus, joi, la Palatul Cotroceni, jurământul în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE), în faţa preşedintelui Klaus Iohannis. La ceremonie au mai participat vicepreşedintele Senatului, Claudiu Manda, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Carmen Mihălcescu, consilierul prezidenţial Ion Oprişor şi gen. Silviu Predoiu.

                        Festivalul European al Salinelor la Târgu Ocna

                          Orașul Târgu Ocna va fi în perioada 5-7 iulie gazda Festivalului European al Salinelor, eveniment organizat de Consiliul Județean prin Direcția de Dezvoltare Durabilă și Managementul Proiectelor, în parteneriat cu Asociația „Cele mai frumoase sate din România”.

                          Ziua cea mai importantă din programul Festivalului este astăzi, 6 iulie, când la sediul Primăriei din Târgu Ocna va avea loc simpozionul „Salinele Europei”, cu prezentarea unor localități din județul Bacău, dar și a localităților din țară și din Europa în care sunt exploatări saline.

                          Astfel, vor fi prezentate localitățile Târgu Ocna, Palanca, Dofteana, Oituz, Cașin, Turda și Praid. De asemenea, vor fi pezentate salinele din Târgu Ocna și Praid, dar și Muzeul Național de Geologie și Institutul Geologic al României.

                          La simpozion au fost invitați de la Muzeul lucrărilor de sare din Cracovia (Polonia), din orașul spaniol Chinchon, din Petalia Soprana – comună din Provincia Palermo (Sicilia, Italia) și de la proiectul de cooperare transfrontalieră „Terra salina” din Franța.

                          Constantin Zavati – 95

                            Mâine, profesorul de chimie de la fostul Liceu (azi, colegiu) „Vasile Alecsandri” se află la un lustru de statutul de centenar. S-a născut la 7 iulie 1923 în Bacău şi a fost elev la Şcoala de Bă(i)eţi Nr. 2 (actuala Şcoală Gimnazială „Al. I. Cuza”), unde au învăţat Radu Beligan, Solomon Marcus, Emanuel Elenescu, Constantin Arseni ş.a.

                            Între anii 1942 şi 1944 a urmat Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie în Germania, servind apoi Armata Regală Română până la 8 sept. 1946. La 92 de ani a scos prima sa carte de amintiri: „Memoriile unui ofiţer de artilerie”, urmată de „Memorii din copilăria mea”, de amintirile „unui profesor de chimie în comunism” şi de ale „unui pensionar în perioada de tranziţie”.

                            Acum două zile, l-am găsit bucuros că îi apăruse încă o carte: „Satul copilăriei mele”. Am deschis reportofonul şi am aflat că e vorba de Bucşeşti, din comuna Poduri, şi că înspre toamnă va da la iveală ultima producţie:

                            „Bacăul copilăriei mele”. „Am epuizat subiectele pe care mi le-am propus”, ne-a motivat senin capătul de drum editorial. I-am sugerat să scoată şi un volum de publicistică, în care să adune multele articole tipărite în Bacău şi în ţară. Aproape că l-am convins. „La mulţi ani!”, domnule profesor! Ne vedem/auzim la centenar!

                            În ediția de luni, citiți mărturisirile col. (retr.) Constantin Zavati, omul care l-a întâlnit pe Hitler în Al Doilea Război Mondial.

                            Pagina 1

                              Ce facem în weekend?

                              Premiere cinematografice: „Omul Furnică și Viespea” (Ant-Man and The Wasp). Genul Filmului: Acțiune, Ficțiune, Aventură. Distribuție: Evangeline Lilly, Hannah John-Kamen, Paul Rudd. Regia: Peyton Reed.
                              „TAG: Dă-o Mai Departe”; Comedie. Distribuție: Isla Fisher, Annabelle Wallis, Jeremy Renner. Regia: Jeff Tomsic.

                              Vineri:

                              n Vernisaj – Mari Bucur, între orele 17.00-20.00, la Galeriile Frunzetti;
                              n Degustare de vinuri și concert de muzică live cu Diana Strat la Casa Rebeca, începând cu orele 20.00;
                              n Concert Ovidiu Scridon la Villa Borghese de la ora 20.00;
                              Proiecție de film, „Fotbal Infinit”, scenariul și regia : Corneliu Porumboiu, de la ora 21.00 în Parcul Catedralei.

                              Sâmbătă:

                              n Maraton „Legendele Nemirei” 2018 la Slănic Moldova, între orele 9.00-12.00;
                              n Stand Up Comedy cu Dan Țuțu, Coco Marinescu & Alexandru Sașa (finaliști iUmor), de la ora 21.00 în Valhalla.
                              n Proiecție de film, de la ora 21.00 în Parcul Catedralei: „Amintiri din Epoca de Aur”, scenariul: Cristian Mungiu. Regia: Ioana Uricaru, Hanno Hofer, Răzvan Mărculescu, Constantin Popescu, Cristian Mungiu.

                              Duminică:

                              n Parcul Catedralei, ora 21.00, proiecție de film: „6,9 pe Scara Richter”, scenariul și regia: Nae Caranfil.

                              Sport: Trofeul Simba Invest la Tenis pentru Veterani, vineri, sâmbătă și duminică la baza sportivă a SCM Bacău.
                              Florin Ștefănescu

                              ULTIMELE ȘTIRI