În Sfânta Evanghelie din Duminica a 18-a după Rusalii vedem cum pescuirea minunată devine prilej de chemare sfântă adresată de Mântuitorul Hristos către Sfântul Apostol Petru şi cei împreună cu el, Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedeu, ca să devină pescari de oameni. Acestei chemări sfinte ei îi răspund cu multă convingere şi bucurie: “Şi trăgând corăbiile la uscat, au lăsat totul şi au mers după El” (Luca 5, 11). Promisiunea făcută de Mântuitorul lui Petru: “Nu te teme. De acum te voi face pescar de oameni!”(Luca 5, 10), se adresează, de fapt, tuturor Sfinţilor Apostoli, pentru că toţi au câştigat mulţimi de oameni, prin mreaja Cuvântului, pentru Împărăţia cerurilor.

Cei aleşi de Iisus să-i fie Apostoli erau oameni simpli, neînvăţaţi, dar această chemare a Lui a făcut din ei, după mai bine de trei ani de ucenicie, evanghelizatori înflăcăraţi, părtaşi ai preoţiei Sale veşnice, învestiţi, după Înviere, cu o întreită putere dumnezeiască: de a învăţa pe oameni cuvântul Evangheliei mântuirii, de a-i sfinţi prin Sfintele Taine şi de a-i conduce la mântuire prin porunci. Această putere preoţească primită de la Hristos, Apostolii au deprins-o începând chiar din ziua Pogorârii Sfântului Duh peste ei, când a luat fiinţă primul nucleu al Bisericii, iar mai târziu ei au transmis această putere urmaşilor lor, care sunt episcopii şi preoţii.

Pescuirea minunată, dincolo de a fi momentul chemării primilor Apostoli, are și un alt sens profund. Ea nu este numai semnul biruințelor pe care, mai târziu, ucenicii Domnului le vor avea între oameni, ci și încredințarea că omenirea, în întregul ei, ca și fiecare din noi, în parte, nu putem realiza nimic trăitor în afara învățăturii Lui, în afara legilor statornicite de El. Toate strădaniile noastre, în afara cuvântului Lui sunt zadarnice, ca și truda pescarilor din Evanghelie. Munca lipsită de harul lui Dumnezeu nu este rodnică, “Toată noaptea ostenindu-ne, n-am prins nimic…“; “dar după cuvântul Tău voi arunca mrejele…“ este munca sfințită prin har, munca aducătoare de rod bogat și satisfacție materială și spirituală.

Dumnezeu cheamă pe unii oameni cu viaţă sfântă la împlinirea unei misiuni dumnezeieşti speciale, mult mai înalte pe pământ. Aşa au fost chemaţi şi aleşi în Vechiul Testament regii şi profeţii, iar în Noul Testament apostolii, episcopii, preoţii, mucenicii şi toţi sfinţii. Primii apostoli, Petru şi Andrei, Iacob şi Ioan, despre a căror chemare vorbeşte Evanghelia acestei duminici, au fost aleşi anume de Iisus dintre multele corăbii cu pescari galileeni ce erau pe mare pentru a-I fi martori ai Învierii, apostoli şi propovăduitori ai Sfintei Evanghelii până la marginile pământului.

I-a chemat dintr-o corabie pescărească în altă corabie, duhovnicească. Din corabia grijilor pământeşti, în corabia Duhului Sfânt, care este Biserica pe care avea s-o întemeieze Hristos. Pînă la această chemare, ucenicii îşi împlineau chemarea cea dintâi, lucrând cu mâinile lor ca să trăiască. Acum însă au fost chemaţi şi aleşi de Fiul lui Dumnezeu ca să fie “pescari de oameni”, vestitori ai Sfintei Evanghelii, întemeitori ai Bisericii lui Hristos pe pământ. Aceasta este o chemare cu totul dumnezeiască, rânduită la anumite vremi şi adresată numai celor sfinţi şi aleşi, pentru a conlucra prin harul Duhului Sfânt la descoperirea voii lui Dumnezeu şi la mântuirea oamenilor.

Suntem chemaţi şi noi, creştinii zilei de azi, asemenea Apostolilor, să-L urmăm pe Hristos, iar această urmare a lui Hristos este pe măsura noastră, pentru că El s-a făcut pentru noi totul în toate. Cu toţii suntem chemaţi să devenim “pescari de oameni”, Apostoli ai timpurilor noastre, urmând modelul sfinţeniei lui Hristos. A fi sfânt astăzi este poate mai greu ca niciodată, pentru că nu mai suntem chemaţi să ne dăm viaţa pentru credinţă – chiar dacă atunci când Domnul ne-o cere, trebuie să purtăm şi această cruce – nici să facem fapte mari, ci suntem invitaţi să trăim în sfinţenie zi de zi, în intimitatea familiei, în relaţiile cu aproapele, fie că ne este prieten sau duşman, vecin sau străin. Suntem chemaţi să ducem viaţa de iubire jertfelnică a lui Hristos şi să fim mărturie vie a existenţei creştinismului şi a valorilor sale ce vor rămâne mereu actuale până la sfârşitul veacurilor.
Pr. dr. Marius Popescu,
Parohia „Sfântul Ioan” Bacău

Alte articole