sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2430

Poliția în acțiune

    Poliţiştii au acţionat în mediul rural pe linie de circulaţie rutieră

    Poliţiştii băcăuani au acţionat la data de 07 iunie a.c., în mediul rural, în intervalul orar 1500-2000 , pe linia disciplinării în trafic a căruţaşilor, bicicliştilor şi pietonilor, precum şi pe linia identificării persoanelor care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice.
    Astfel, aproximativ 60 de poliţişti de la rutieră şi ordine publică au acţionat pe 88 de drumuri judeţene şi comunale, constatând 3 infracţiuni şi 178 de contravenţii, din care 165 la regimul rutier. De asemenea au reţinut 2 permise de conducere şi 4 certificate de înmatriculare, iar valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale a fost de 55130 lei.

    Exemple :
    La data de 07 iunie a.c., pe raza localității Cleja a fost identificat un bărbat de 45 de ani, din localitate, în timp ce conducea un moped neînregistrat şi fără a deţine permis de conducere. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest marca Drager, rezultatul fiind de 0,21 mg/l alcool pur în aer expirat.
    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat şi conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.

    Urmărit naţional depistat de poliţişti

    La data de 07 iunie a.c., polițiști din cadrul Secţiei 2 Poliţie au identificat și reținut un bărbat de 57 de ani, din Bacău, care poseda mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Bacău, pentru săvârșirea infracțiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
    Bărbatul, care era urmărit internaţional, are de executat o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare şi a fost încarcerat în Penitenciarul Bacău.

    Accident rutier în municipiul Bacău

    La data de 07 iunie a.c., poliţiştii rutieri au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui accident de circulaţie, care a avut loc la intersecţia străzilor Iosif Cocea şi Ştefan cel Mare din municpiu, în urma căruia o persoană a necesitat îngrijiri medicale.
    Din primele cercetări a rezultat că o femeie de 61 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Iosif Cocea, ajungând la intersecţia cu strada Ştefan cel Mare, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus regulamentar de un bărbat de 63 de ani.
    În urma producerii evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto care a fost transportat la Spitalul Judeţean Bacău pentru îngrijiri medicale.
    Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat şi le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
    În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă.

    Accident la Oituz pe fondul vitezei

    La data de 07 iunie a.c., pe DN 11, în interiorul localităţii Oituz, poliţiştii rutieri au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui accident, în urma căruia o persoană a necesitat îngrijiri medicale.
    Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că un bărbat de 43 de ani, din Braşov, în timp ce conducea un autoturism pe DN 11, într-o curbă uşoară la stânga, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un copac.
    În urma producerii evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto care a fost transportat la Spitalul Judeţean Bacău pentru îngrijiri medicale.
    De asemenea, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
    În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă.

    Tânăr de 23 de ani depistat la volan, fără a poseda permis de conducere

    Un tânăr de 23 de ani, din Târgu Ocna a fost depistat de poliţiştii rutieri în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
    În cauză, pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumul public, fără a deţine permis de conducere.

    Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău asigură măsuri de ordine publică la Evaluare Naţională

      În perioada 11– 14 iunie 2018, efective din cadrul unităţii vor acţiona pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a probelor examenului de Evaluare Naţională.

      Jandarmii băcăuani vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică pe întreaga perioadă a desfăşurării probelor examenului de Evaluare Naţională, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu.

      Astfel, în perioada 11– 14 iunie 2018, conform programului stabilit la nivel naţional, jandarmii vor acționa în zona a 13 centre de examen din instituțiile de învățământ din localitățile Oneşti, Moineşti, Comăneşti, Buhuşi, Podu Turcului şi Bacău.

      Misiunile jandarmilor constau, în principal, în prevenirea faptelor antisociale care ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, desfăşurarea în condiţii optime a examenelor, soluţionarea imediată a oricăror incidente care ar putea pune în pericol siguranţa elevilor sau a cadrelor didactice.

      Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău solicită elevilor participanţi la examenul de evaluare să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, să manifeste înţelegere faţă de măsurile care vor fi asigurate şi să răspundă cu solicitudine indicaţiilor forţelor de ordine, pentru ca activităţile de evaluare să se desfăşoare în condiţii normale.

      Elevii şi cadrele didactice pot solicita sprijinul jandarmilor fie prin contact direct, fie prin apelarea serviciului unic de urgenţă 112 în cazul în care apar situaţii nedorite.

      Spectacol-lectură la Biblioteca Județeană

        Astăzi, de la ora 11.00, Biblioteca Județeană „C. Sturdza” a găzduit activitatea „Lectură prin teatru” ce face parte din proiectul educațional „Cartea, oglinda sufletului”, derulat de Colegiul Național de Artă „George Apostu” Bacău.

        Au participat la acest eveniment elevi și profesori ai colegiului băcăuan dar și diverși invitați, aceștia vizionând timp de aproape două ore un spectacol de teatru precum și momente muzicale și coregrafice.

        Evenimentul s-a aflat la prima ediție, organizatorii declarând că intenționează să deruleze o ediție secundă anul viitor școlar.

        Detalii de la această acțiune veți afla din ediția de luni, 18 iunie, a cotidianului Deșteptarea.

        Un grafician de 15 ani expune la Galeriile Karo

        Palatul Copiilor Bacău vă invită sâmbătă, 9 iunie 2018, la vernisajul expoziției personale, de debut, a tânărului grafician Mic Ștefan, elev la Cercul de Arte plastice, coordonat de prof. dr. Dorel Făcăoaru.

        Evenimentul va avea loc de la ora 13.00, la Galeriile Karo, din strada Oituz, nr. 45.

        „La numai 15 ani, Mic Ștefan controlează elementele de bază ale desenului, punctul, linia, suprafața, volumul, dimensiunea spațială a formelor, dar într-un mod mai complex. Imaginile create, reflectate iluzoriu de către creier, descriu povești cursive în timp și spațiu. El aparține omului modern. Este social, creativ, dar rupt de realitate. Creația sa este un amestec al farmecului desenului primar, fundamental, cu procesul evolutiv al gândirii abstracte umane. Sentimentele se disipează în spatele umbrei creând noi universuri pierdute în imaginar.”
        Prof.dr. Făcăoaru Dorel

        Expoziția este organizată cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Bacău. Sponsor al evenimentului este Selgros Bacău.

        Faraoani: Un băiat de 13 ani a fost găsit spânzurat

          Adolescentul, în vârstă de 13 ani, din comuna Faraoani, a fost găsit, joi seară, în jurul orei 22.00, spânzurat de un copac din grădina locuinţei.

          Pe trupul acestuia nu s-au identificat semne de violenţă şi, aşa cum cere procedura, a fost transportat la Morga pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei exacte a morţii.

          Gestul său i-a şocat pe cunoscuţi.

          Adolescentul nu avea probleme la şcoală, iar familia sa era una liniştită.

          Zeci de exemplare de Chinchilla găsite abandonate pe marginea drumului

            Zeci de exemplare de Chinchilla au fost găsite abandonate pe marginea drumului la ieșirea din Luncani, spre Podiș, pe drumul care leagă Bacăul de Moinești.

            Descoperirea a fost făcută de un grup de tineri care au văzut câteva animăluțe călcate de mașini pe stradă. În iarbă de pe marginea drumului au găsit circa 20 de animale abandonate pe care le-au luat cu ei, iar, la întoarcere, au mai găsit multe alte exemplare, relativ tinere și sănătoase, după cum ne-a declarat Radu Moscu.

            Cei care au descoperit animalele au anunțat autoritățile dar spun că ar avea nevoie de ajutor pentru a le putea îngriji. Micuțele mamifere se află acum la „Sadie’s Stray Dog Rescue”.

            Șinșila, sau cincila, chinchila (Chinchilla) este un mamifer rozător care face parte din familia Lagostomidelor (Mamalia, subclasa Theria, grupa Eutheria, ordinul Rodentia, subordinul Hystricomorpha, familia Chinchiliade) și este originar din America de Sud. Este un animal de talie mică și nu măsoară mai mult de 25–30 cm, având o greutate medie, la maturitate, de 400-600 grame.

            Ca înfățișare se situează între iepure și veveriță, are ochi negri, strălucitori și coadă lungă și pufoasă. Membrele anterioare prezintă cinci degete și sunt scurte, iar cele posterioare doar patru degete și sunt mai lungi. Șinșila este un animal nocturn, ierbivor, curat, liniștit, agreabil și poate trăi până la 10-15 ani.

            Zece mii de băcăuani vor participa la mitingul PSD

              Social-democrații băcăuani par extrem de interesați să participe la mitingul organizat de PSD, sâmbătă, în București.

              Până acum, aproximativ 10.000 de membri de partid și simpatizanți au anunțat că pot și vor să fie prezenți, mâine, în Capitală.

              Peste 60 de autocare din județ se vor întâlni la Adjud și se vor încolona pe E 85, iar în spatele lor se vor alinia cei care au ales să călătorească cu autoturismele personale.

              PSD Bacău a fost rezervat în mediatizarea acestei acțiuni pentru a nu se considera că face presiuni asupra organizațiilor locale și a membrilor acestora.

              Vor participa doar persoanele care doresc într-adevăr să fie prezente în Piața Victoriei și să susțină lupta împotriva abuzurilor.

              „Să spunem stop dosarelor fabricate, să spunem Nu statului paralel”, este mesajul pe care îl transmite PSD.

              De 25 de ani, Centrul „Daniel” sădește speranță în sufletele familiilor care au copii bolnavi

              Au trecut 25 de ani de când Centrul Daniel, situat în Bacău, pe strada Pictor Andreescu, nr. 5, a investit încredere și speranță în rândul semenilor aflați în suferință. Marioara Popa, președintele Asociației „Centrul Daniel”, spune că după toți acești ani de activitate în beneficiul copiilor și familiilor acestora, viața este un dar de la Dumnezeu. Fondatorul Centrului Daniel crede că viața ne pune la încercare uneori, iar dacă nu am trece prin clipe grele, nu am ști să le apreciem pe cele frumoase. Acesta este de altfel cursul natural al vieții.

              De unde a pornit totul …

              Povestea Centrului Daniel a început în urmă cu 25 de ani, pe 5 iunie 1993. Mai întâi a fost ideea înființării Asociației de Sprijin a Copiilor Handicapați Neuromotor. Din păcate, acest proiect a început în urma unei tragedii. Marioara Popa este una dintre mamele care a trăit drama pierderii unui copil născut sănătos, dar care a fost diagnosticat mai târziu cu o boală necruțătoare. Mama îndurerată nu ar vrea să vorbească din nou despre trăirile care i-au marcat existența, însă, inevitabil, prin prisma obiectivului de activitate și a centrului care poartă numele copilului pierdut, amintirile dureroase sunt extrem de vii.

              „Povestea mea se identifică în mare parte cu povestea Centrului de Recuperare Neuromotorie Daniel. Totul a început în anul 1985, când, fiul meu cel mic, Daniel, un băiat creol cu ochii verzi, plin de viață, inteligent, frumos, bine dezvoltat a început să aibă probleme precum pierderi de echilibru, dificultăți de vorbire, dificultăți de concentrare a atenției și probleme cu memoria. Avea 9 ani, când, în urma unor analize, diagnosticul a venit ca un trăznet: panencefalită sclerozantă subacută, pe scurt PESS, o boală virală care atacă sistemul nervos central”, declară Marioara Popa, vădit emoționată.

              Din nefericire, după un timp, copilul a pierdut lupta cu boala. Descumpănită, mama s-a gândit că trebuie să facă ceva pentru copiii și familiile care se confruntă cu probleme similare. I-a încolțit în minte ideea unui centru de recuperare neuromotorie. Începutul s-a dovedit a fi anevoios, însă, Daniel i-a dat forța de a merge mai departe. La început, Marioara Popa a pus bazele centrului cu voluntari. A urmat apoi lupta birocratică cu sistemul anevoios. A răzbit în cele din urmă, iar accesul la fondurile europene a venit ca o mană cerească. Marioara Popa spune că i-a luat ceva timp să conștientizeze că trebuie să aplice metode și tehnici noi ca să construiască o matrice logică: a avut un scop, a urmat un vis și a atins obiectivul stabilit. Sufletul Centrului Daniel spune că a avut noroc de oameni care s-au pliat pe misiunea ei, a avut aproape sponsori și autorități care au manifestat compasiune, realizând cu toții că fac un lucru bun pentru comunitate.

              „După ce l-am pierdut pe Daniel am trăit un sentiment de revoltă pentru că nu am putut face mai mult pentru el. La un moment dat, un medic i-a mai dat lui Daniel doar 6 luni de viață, iar cu ajutorul nostru a mai trăit 5 ani. După acest episod dureros, după Revoluție, am prins un moment favorabil și am fost inițiatoarea ideii construirii unui centru. Până la momentul 5 iunie 1993, toată munca mea a condus la ideea de a face un centru pentru copii bolnavi. Am construit și am dezvoltat acest proiect împreună cu oameni care iubesc copiii, cu persoane care au trăit experiențe similare sau cu părinți care s-au regăsit în povestea mea.”
              Marioara Popa, președinta Centrului Daniel

              Cine sunt beneficiarii

              Beneficiarii Centrului Daniel sunt copii și tineri cu diferite tulburări de dezvoltare precum: atitudine corporală vicioasă (scolioze, cifoze, lordoze, cifo-lordoze, cifo-scolioze), retard neuromotor (hipotonie axială, hipertonie musculară).

              Tot aici primesc ajutor copii cu picior plat, varus equin, talus valgus, luxații, entorse, fracturi, distrofie musculară progresivă, amiotrofie spinală, despicătură velo-palatină, tulburare de spectru autist, afecțiuni neuromotorii (tetrapareză spastică, parapareză spastică, retard neuromotor, spina bifida, hidrocefalie, hemoragie cerebrală, paralizie facială, traumatisme cranio-cerebrale), sechele de rahitism, afecțiuni genetice (sindrom Down, sindrom Turner, sindrom Plurimalformativ, sindrom Jacobsen, sindrom Klinefelter), afecțiuni oncologice (neurofibromatoză, osteosarcom femur operat), retard psihomotor, hipoacuzie, întârziere în dezvoltarea limbajului, ADHD, tulburări de limbaj, tulburări de comportament ș.a.

              Dacă la început activitatea principală de recuperare a fost desfășurată de către studenți ai Facultății de Educație Fizică și Sport Bacău, secția de Kinetoterapie, cu timpul, serviciile Centrului Daniel s-au dezvoltat astfel încât să răspundă cât mai multor nevoi ale beneficiarilor. În prezent, centrul asigură o gamă diversificată de servicii precum: kinetoterapie, logopedie, terapie cognitiv-comportamentală, art-terapie, stimulare senzorială, dezvoltarea abilităților de viață, socializare, consiliere psihologică și asistență socială.

              “Rezultatele se văd adesea atunci când lucrăm cu tineri sau copii care au afecțiuni ușoare. Atunci este mai ușor să repari anumite deficiențe. Tocmai de aceea este foarte important ca părinții să-și observe copiii, iar atunci când constată ușoare nereguli ar trebui să se îndrepte prima dată către un medic specialist și mai apoi către noi, în baza unui diagnostic”, Iulia Timofti, psiholog.

              “Am întâlnit și cazuri în care familia se panichează la cea mai mică schimbare de comportament a copilului. Avem nevoie de un diagnostic clar dat de un medic, pentru că noi oferim terapie, nu punem diagnostic. Părinții trebuie să înțeleagă faptul că mare parte din evoluția copiilor ține și de familie! Putem lua în serios recuperarea apelând la joc și joacă”, Marieta Lungu, psihoterapeut.

              Realizări împărtășite

              În urmă cu 25 de ani, Centrul Daniel a pornit la drum alături de beneficiari și părinții acestora. Atunci, cu ajutorul studenților kinetoterapeuți care se aflau sub îndrumarea distinșilor profesori Dumitru Moțet și Marin Crăciun, a tratat primii beneficiari.

              „Începutul a fost dificil din cauza lipsei de experiență, a lipsei de specialiști, reticenței familiilor și autorităților, neîncrederii comunității în organizațiile neguvernamentale și serviciile oferite de acestea. În timp, cu seriozitate, am depășit cu succes aceste probleme și am reușit să ne facem un renume în județul Bacău și nu numai”, declară Marioara Popa.

              Au urmat apoi ani în care centrul a reușit să crească și să se dezvolte grație finanțărilor obținute prin intermediul programelor europene.

              La terasă …

              Anul trecut, echipa Centrului Daniel a reușit să dea viață unui proiect de suflet, intitulat „Spațiul de terapii în aer liber”. Acesta a apărut din necesitatea de a diversifica gama serviciilor, dar și pentru a răspunde nevoilor permanente ale beneficiarilor și familiilor acestora. Terasa centrului a fost adaptată și amenajată într-un spațiu destinat terapiilor în aer liber, sub forma unui loc de joacă, unde specialiștii centrului organizează activități terapeutice integrate între copii sau tineri cu dizabilități și copii sau tineri tipici. Activitățile în aer liber au un rol important în dezvoltarea armonioasă și sănătoasă a copilului.

              Într-o epocă în care televizorul și calculatorul domină din ce în ce mai mult viața copilului și îl atrag în plasa sedentarismului, activitățile în aer liber reprezintă o soluție reală la care merită să apelăm în calitate de părinte sau de specialist. Terasa include un traseu senzorial complex și echipamente speciale destinate activităților în aer liber. Dotările au rolul de a stimula simțurile copiilor fiind adecvate activităților de socializare, de stimulare senzorială și terapie prin arte combinate. Amenajarea spațiului a fost posibilă grație finanțării oferite Fiald Imobiliare Bacău și de Andreas Kuemin, acesta reușind implicarea mai multor companii din Elveția.

              Gânduri la aniversare

              „Sunt entuziasmat și bucuros cu câtă dragoste și devotament se lucrează în Centrul Daniel pentru binele copiilor cu dizabilități. Faptul că putem sărbători acum jubileul de 25 ani, mă face foarte fericit. Fundația elvețiană fondată de mine poartă denumirea «Lumină pentru copii» și sprijină doar proiecte cu copii din România.”
              Andreas Kuemin, Dipl.Oek. GSBA Switzerland

              Un sfert de veac alături de Daniel

              „Un loc special pe harta serviciilor sociale băcăuane este ocupat de Centrul Daniel, aflat acum la moment aniversar. Fiind una dintre cele mai vechi organizații de profil din Bacău, având zeci de proiecte implementate și mii de beneficiari, Daniel s-a impus ca un nume de referință, ca un partener serios și eficient. Un vis pornit dintr-o experiență tragică s-a concretizat într-o organizație care a schimbat în bine viitorul pentru cei care au avut cel mai mult nevoie de sprijin.”
              Andre Muit, președinte Asociația Betania

              Mereu alături de copii și părinți

              „Centrul Daniel este organizația care a înțeles repede, la începutul anilor ’90, că este nevoie de servicii de calitate asigurate de profesioniști în propria comunitate. Marioara Popa, figură emblematică în comunitatea băcăuană, a reușit în cei 25 de ani de activitate să își facă cunoscută misiunea prin determinare, perseverență, dedicație, sensibilitate și profesionalism.”
              Gabriela Achihăi, președinte FSC

              Andrei, un dar divin

              „A avea un copil cu dizabilități este, cu siguranță, o provocare pe care viața ne-o lansează fără drept de apel și căreia, indiferent de circumstanțele în care se întâmplă, trebuie să-i facem față. În momentul în care nu înțelegi ce se întâmplă cu tine și cu propriul copil contează să întâlnești oamenii de care să te «agăți» și să te scoată la suprafață. Sunt mama lui Andrei, un copil special, așteptat cu multă iubire și nerăbdare, un copil care oferă la rândul său liniște și dragoste celor din jur. Venim la centru de 6 ani, timp în care am descoperit împreună cu Andrei că există oameni devotați semenilor săi. Nici nu știu care ar fi fost evoluția lui fără terapie. Viața nu este tocmai așa cum ne-o planificăm, dar dacă știi să vezi partea frumoasă a ei, atunci poate deveni o viață perfectă pentru tine”, declară mămica unui copil.

              Sărbătoare la Asociația „Copiii în sânul familiei”din Hârja – Oituz

                Asociația „Copiii în sânul familiei”, din satul Hârja (comuna Oituz) sărbătorește vineri, 8 iunie, 25 de ani de la înființare. Sărbătoarea are însă dublă semnificație, pentru că tot acum se împlinesc 20 de ani de când în acest proiect, numit „Friends of Children in Romania”, al cărui manager în țara noastră este Beatrix Grigoraș, s-a implicat Mary Gibson, din Marea Britanie, fondatoare a Asociației de la Hârja.

                Evenimentele – ne-a spus Beatrix Grigoraș – vor fi marcate prin vizita în satul copiilor a unui grup de reprezentanți ai Fundației „Friends of Children in România” din Marea Britanie, în fruntea căruia se va afla chiar nonagenara Mary Gibson, dar și cu o reuniune care va avea loc la Așezământul social-filantropic „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din Hârja.

                În satul din comuna Oituz, de 25 de ani în câteva căsuțe pitorești cresc copii ca în sânul unei familii. Proiectul nu are afiliere religioasă, spun managerii asociației, ci urmărește să permită îngrijitorilor să îi aducă pe acești copii în cultura în care s-au născut, cu valorile tradiționale ale cetățenilor români.

                Acolo unde este posibil, copiii sunt încurajați să se integreze în comunitatea mai largă a satului, indiferent dacă aceasta înseamnă ajutor în biserică sau școală sau înființarea unei echipe de fotbal.

                Pagina 1

                  Au făcut lumea un loc mai bun

                  Cât de deznădăjduit poate fi un părinte al cărui copil e diagnosticat cu o boală caracterizată prin deficiențe neuromotorii? Nu poate fi descrisă durerea lui, nici măsurată. Odată cu diagnosticul vin întrebările: Ce să facă? Unde să se ducă? Cine i-ar putea ajuta copilul?

                  Au trecut trei decenii de la schimbarea regimului, dar România nu a făcut progrese semnificative în privința numărului unităților de recuperare pediatrică și a dotărilor acestora. În județul nostru există doar două centre destinate recuperării copiilor cu dizabilități care sunt administrate și finanțate de către stat: unul în Bacău și altul în Onești.

                  Situația bolnavilor din mediul rural e și mai dramatică, în majoritatea localităților accesul la terapie fiind zero. Dacă așa arată lucrurile acum, imaginați-vă cât de greu era în anii ’90, când autoritățile erau preocupate mai mult de îmbunătățirea condițiilor din orfelinate și aproape deloc de problemele copiilor crescuți în familie.

                  Pentru că statul era absent din această ecuație, o mamă care a cunoscut suferința a decis să înființeze o asociație și un centru pentru copiii cu handicap neuromotor, astfel încât micii bolnavi și părinții lor să nu mai treacă prin coșmarul trăit de ea. Un centru în care să fie ascultați cu răbdare, cu dragoste, să fie încurajați și să primească ajutor specializat. L-a numit „Daniel”.

                  „Înțelepciunea vieții e simplă. Fă ca pe unde ai trecut tu să fie mai bine ca înainte”, afirma istoricul Nicolae Iorga. Prin dăruirea și efortul lor, specialiștii din Centrul „Daniel” au făcut ca lumea să devină un loc mai bun. Să sperăm că și guvernul, care se înnoiește din patru în patru ani și tot din patru în patru ani schimbă strategia în domeniu, va face ceva pentru ca organizațiile neguvernamentale să se concentreze pe realizarea serviciilor sociale, medicale, educaționale, și nu pe aducerea banilor din afară.

                  Bani de la șomaj, pentru absolvenți

                    Indiferent dacă se înscriu sau nu la sesiunea din vară a examenului de bacalaureat, cei care au finalizat cursurile unui liceu ar trebui să se grăbească să-și depună dosarul la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău.

                    Conform reglementărilor legale, absolvenții de liceu care nu vor trece acest examen, nu vor beneficia de indemnizație de șomaj, dacă nu se prezintă la AJOFM, pentru a fi luați în evidență, în termen de 60 zile de la absolvire. Pentru cei care vor obține diploma de bacalaureat, termenul curge de la data la care acest examen s-a încheiat.

                    Același termen este valabil pentru toți absolvenții diverselor forme de învățământ (licee, școli de artă și meserii, unități postliceale sau universități) acreditate, în vârstă de minimum 16 ani. Dacă nu se vor încadra în perioada amintită (60 de zile de la absolvire), ei vor primi de la AJOFM doar servicii de informare, consiliere și mediere pe piața muncii și vor putea urma gratuit un program de formare profesională, dar nu vor avea dreptul la ajutor de șomaj.

                    Trebuie să mai spunem, însă, că începând din acest an, absolvenții înscriși în evidența AJOFM în termenul de 60 zile de la absolvire, care se vor angaja în aceeași perioadă, vor beneficia de un sprijin financiar, dacă vor îndeplini și alte condiții.

                    Ei vor lua o primă de inserție în cuantum de 1.500 lei (de trei ori indicatorul social de referință). Este vorba despre absolvenții instituțiilor de învățământ și ai școlilor speciale, în vârstă de cel puțin 16 ani, care, evident, trebuie să se înscrie în baza de date a AJOFM Bacău în cel mult 60 zile de la terminarea cursurilor.

                    Pentru a beneficia de prima de inserție ei trebuie să se angajeze în acest termen, de 60 zile, cu normă întreagă, pentru cel puțin 12 luni. Banii se acordă în două tranșe. Jumătate (750 lei) îi va fi dată absolventului în momentul angajării. Cealaltă jumătate (750 lei) va ajunge la el după expirarea celor 12 luni de la angajare.

                    Prima de inserție se va menține în cazul în care în cele 12 luni absolventul va pleca de la primul angajator și se va încadra la altul în termen de 30 zile, în aceleași condiții (cu normă întreagă, pentru un an). Absolvenții care nu se încadrează în muncă și se înregistrează la AJOFM Bacău în termen de 60 zile de la absolvire nu au dreptul la prima de inserție, dar primesc indemnizație de șomaj care reprezintă 50 la sută din indicatorul social de referință, respectiv 250 lei, pentru o perioadă de 6 luni.

                    Un Cuza avant la lettre

                    Răzvan Bibire

                    Istoria povestește prea puține despre un domnitor care a luptat mult pentru Unirea Principatelor, pregătind momentul 1859 și care, la fel ca Al. I. Cuza, mai târziu, a sfârșit în exil, alungat din țară de comploturile conaționalilor.

                    Este vorba despre Grigore Alexandru Ghica, care a domnit în două rânduri în Moldova și care, în afara unor reforme – organizarea agriculturii și a învățământului public, scăderea taxelor vamale, desființarea robiei țiganilor și abolirea cenzurii în presă – a militat masiv pentru Unire. De altfel, libertatea presei și poziționarea sa explicită în rândurile unioniștilor au determinat o ruptură cu boierimea conservatoare care va unelti pentru a-l detrona.

                    Atitudinea sa unionistă nemulțumea deopotrivă Poarta Otomană cât și Austria, aceasta din urmă temându-se că un stat român puternic la granițele ei ar putea provoca probleme în imperiu din partea supușilor de origine română. Ceea ce avea să se și întâmple mai târziu.

                    Turcii se temeau și ei de posibilitatea ca, odată unite, Principatele să-și obțină independența, lucru care ar fi atentat serios la câștigurile diverșilor intriganți care obțineau foloase însemnate din vânzarea domniilor. Așa se face că, la 1856, Poarta Otomană decide detronarea domnitorului.

                    În locul său, conducerea țării este preluată de marele vornic Teodor Balș, un fost protejat de-al lui Ghica dar care era împins de soție să uneltească pentru a se urca pe tronul Moldovei. Nu va reuși decât să fie numit caimacam (locțiitor de domn). «Balș și-a luat postul în primire în zgomotul tunurilor austriace. Prin Piața Palatului a trecut în revistă detașamente moldovenești și austriece și a intrat în palat între doi generali austrieci.

                    Atît comandantul trupelor de ocupațiune cît și consulul Gödel-Lannoy arătau pe față cea mai vie mulțămire. Caimacamul găsind pe miniștrii predecesorului său cu demisiile date acestuia și primite, ei girînd numai în chip provizoriu afacerile, s-a grăbit să numească la toate departamentele pe antiunioniștii cei mai hotărîți», scrie memorialistul Radu Rosetti.

                    Ce căutau austriecii în context? Moldova se afla sub ocupație militară austriacă în timpul Războiului Crimeei.

                    Imediat după ce s-a văzut cu sacii în căruță, Teodor Balș a dezlănțuit prigoană împotriva unioniștilor și funcționarilor fostei administrații. În locul lor au fost puși în funcții cei care se declarau antiunioniști, chiar dacă nu aveau nici pregătirea și nici moralitatea de a ocupa acele scaune.

                    Ispravnicii au fost puși să smulgă petiții împotriva Unirii, totul sub supravegherea și consiliul trupelor austriece. Ba, mai mult, ne povestește Radu Rosetti, al căruit tată fusese cumnat cu Teodor Balș, «în ținutul Bacăului, unde era ispravnic Costache Paladi, s-au văzut chiar militari austriaci în uniformă ducînd petițiuni împotriva Unirii prin sate, spre a fi iscălite de țarani».

                    Revenind la Grigore Ghica, acesta se urcase pe vapor și a plecat spre Paris, unde va ajunge la 3 august 1856. Va cumpără un castel și va desfășura o scurtă activitate în favoarea Unirii. În toamna lui 1856 cere o audiență la împăratul Napoleon al III-lea dar este refuzat pentru că Franța nu voia să deranjeze Anglia care, în acel an, se declarase împotriva Unirii. Ghica se va sinucide anul următor, pe 24 august.

                    În ianuarie 1857, caimacamul Teodor Bals murise de pneumonie.

                    Noi dotări pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bacău

                      – salvatorii au primit containere echipate cu tehnică modernă, care să-i ajute în misiunile de căutare și salvare, dar și un generator ce poate alimenta cu energie electrică un sat întreg

                      Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău a primit noi dotări, în cadrul „Programului operațional infrastructura mare 2014 – 2020”. Este vorba despre containere cu echipamente moderne, care să-i ajute în misiunile lor din teren.

                      Spre exemplu, containerul „Multirisc” asigură echipamentele necesare pentru misiunile de căutare și salvare de lungă durată, cum ar fi în caz de cutremur. Sertarele și rafturile acestuia sunt pline cu materiale pentru construcții, echipamente pentru ridicare, echipamente și accesorii pentru iluminat, de tâmplărie, de descarcerare, pneumatic, scule electrice, echipament de protecție și salvare de la înălțime, de prevenire și stingere a incendiilor, de protecție pentru pompieri, aparat pentru detecția curentului electric fără atingere, un cort militar și nu în ultimul rând, o cameră video articulată, cu braț telescopic, ce poate fi folosită pentru salvarea victimelor de sub dărâmături sau căzute în fântâni.

                      „Cu această cameră putem vedea exact ce se întămplă, persoana respectivă sau colegul care intervine poate comunica ce se întâmplă, dacă victima este conștientă sau nu. La salvarea copilului din puț, care s-a făcut anul trecut la Teleorman, s-a folosit o cameră de genul acesta, care a fost dusă până jos lângă el și așa au văzut cum să-l prindă. Are inclusiv microfon și înregistrează sunetele din zona respectivă. Avantajul unui astfel de container este că are echipamente în număr mult mai mare și poate fi dus la locul intervenției cu ajutorul camionului”, a explicat lt. col. Ovidiu Cărășel, împuternicit prim-adjunct ISU Bacău.

                      Pompierii au mai primit și un generator de mare capacitate, pentru alimentarea cu energie electrică a unor tabere mobile, spitale, dar care poate foarte bine să asigure alimentarea cu energie a unui sat întreg, în cazul unor situații de urgență, care determină întreruperea alimentării curentului electric de la rețeaua națională.

                      Dar de mare folos pentru salvatori este și o linie tehnică de întreținere a echipamentelor de protecție folosite de ei la intervenții, inclusiv a bocancilor, a căștilor sau a aparatelor de respirat. Este vorba mai exact despre o spălătorie, utilată cu mașini de mare capacitate, unde se poate face igienizarea, curățarea, dezinfectarea și uscarea echipamentelor acestora.

                      SUP Experience în Bacău

                        La sfârșitul acestei săptămâni se va desfășura pe Lacul Bacău (lângă pădurea Șerbănești – acces pe la EMD sau pe lângă livadă) ediția a II-a a SUP Experience Day organizat de Fit&Fun în colaborare cu Centrul Regional de Ecologie (CRE) Bacău. Evenimentul vizează promovarea practicării SUP (stand up paddling), un sport nou, dar în rapidă dezvoltare.

                        CRE Bacău va asigura accesul gratuit la echipamente. Sunt așteptați toți amatorii de activități în aer liber.

                        Pe lângă echipamentul specific acestui sport, CRE va pune la dispoziție în mod gratuit canoe și caiace pe întreaga durată de derulare a evenimentului în dorința de a promova sporturile nautice și formele de recreere în natură fără impact negativ.

                        Dacă ziua de vineri, 8 iunie, va fi dedicată cluburilor și asociațiilor sportive, sâmbătă, 9 iunie, va fi open day. Vor avea loc ateliere informative, demonstrații și sesiuni first on SUP după programul 9.00-13.00 și 15.30-20.00.

                        Duminică, pe lângă ateliere, se va derula SUPer Cup de la ora 9.30, iar de la ora 11.30 va avea loc un concurs de SUP pentru copii.

                        30 de medalii pentru SCM- Palatul Copiilor

                        Bilanț fast pentru judoka de la SCM- Palatul Copiilor Bacău la cea de-a 15-a ediție a Cupei „1 Iunie” derulată recent la Sala Sporturilor. Sportivii pregătiți de Constantin Manole și Marius Savin au cucerit 30 de medalii, dintre care 11 de aur, nouă de argint și zece de bronz.

                        Aur: Luca Pelin, Victor Chelaru, Ianis Nechifor, Aida Nechifor, Ioana Axinte, Andreea Lupeș, Tudor Axinte, Lavinia Bălan, Rebecca Drobotă, Robert Andronic, Fabio Prihoancă.

                        Argint: Matei Ivan, Ariana Palade, Mateo Vântu, Iasmina Faraoanu, Darius Pepelea, Patric Bardan, Ioana Cociorbă, Andrei Rebegea, Alexandra Daragiu.

                        Bronz: Mircea Savin, Isedora Cojocaru, Ștefănuț Munteanu, Daria Blejușcă, Octavian Dascălu, Alexandru Duca, Andra Răileanu, Silviu Codreanu, Andrei Drobotă, Ianis Bostan.

                        Weekend-ul acesta, elevii profesorilor Manole și Savin se află la Mangalia, cu prilejul finalei Naționalelor U11.

                        Marian Fridl a pus fanionul în cui

                        La 37 de ani, arbitrul asistent din Moinești și-a încheiat activitatea din motive de vârstă. Tușierul lasă în urmă sute de meciuri, 11 ani petrecuți în Liga a II-a și un regret: faptul că nu a condus niciun joc în primul eșalon

                        Fără etape de suspendare

                        Finalul campionatului Ligii a II-a, ediția 2017-2018 a adus și finalul carierei de arbitru asistent pentru Marian Fridl. Moineșteanul și-a făcut retragerea oficială la meciul Dunărea Călărași- Chindia Târgoviște. Adică pe stadionul echipei care de la vară încolo va juca în prima ligă. „Dacă am vreun regret, acela este că nu am ajuns și eu în primul eșalon. În rest, am avut parte de o carieră foarte frumoasă. Mi-am făcut bine treaba, am fost mereu înconjurat de respect și nu am avut nici măcar o etapă de suspendare”, mărturisește Marian, care a pus punct activității din motive de vârstă. Tușierul are 37 de ani, dintre care ultimii 11 petrecuți la nivelul ligii secunde: „Nu am ținut o evidență strictă, dar am în jur de 180 de meciuri la acest nivel. Am debutat în 2007, la partida dintre Dunărea Galați- FC Botoșani, alături de Florin Ghimbășan și Dănuț Dumitru. Țin minte că era chiar prima etapă de campionat”.

                        Escortați de jandarmi

                        Marian Fridl ține minte totul, nu doar primul meci de B. Își amintește de primii pași în fotbal, la îndemnul tatălui său, longevivul director sportiv al Petrolului Moinești, Gică Fridl. Și de cele dintâi jocuri conduse la nivel de județ: „N-am întâmpinat niciodată probleme în ligile inferioare. Nici cu jucătorii și nici cu spectatorii”. Singura dată când au existat probleme a fost în Liga a III-a, la un meci jucat la Huși, în urma căruia gazdele au retrogradat: „Hușiul a fost învinsă de Poli II Iași și a ieșit iureș mare, spectatorii invadând terenul. Îl aveam la centru pe Emil Voicu, nu existaseră probleme de arbitraj, însă lumea era furioasă rău și nu mai ținea cont de nimic. Am ieșit de pe teren și apoi de pe stadion escortați de jandarmi. Acum mă amuză, dar atunci mă cam strângea în spate”, dă din nou timpul înapoi fostul asistent.

                        O mașină rămasă în pană

                        Un alt prilej de amuzament îl constituie prima partidă condusă în Liga a III-a. În 2005, la Târgu-Neamț. „Jucau gazdele de la Cetatea cu Fepa ’74 Bârlad. Eram cu Emil Ganea de la Onești și am rămas în pană cu mașina. Frumos debut”, zâmbește Fridl. Momentul de vârf al carierei? Confruntarea din Cupa Ligii dintre FC Botoșani și CSMS Iași. „Plus meciurile petrecute ca rezervă în Liga I. În 2010 am fost la un pas de a prinde lotul primei ligi, după doi ani de monitorizare. Atunci, în 2010, am ieșit pe locul 5 la examen și doar primii patru erau admiși. Am fost al doilea la alergare, dar m-a tras în jos nota la scris; «doar» 9.40, în condițiile în care s-a intrat cu 10. Poate că nu era vremea mea”, zâmbește de data aceasta cu amărăciune cel care, la timpul respectiv era considerat de vâlceanul Gheorghe Constantin drept „marea speranță a arbitrajului din Moldova”.

                        Tradiție de familie

                        La drept vorbind, chiar dacă și-a oficiat retragerea din activitate la meciul de la Călărași, acolo unde gazdele i-au înmânat, în semn de respect, o plachetă și un tricou al Dunării, Marian Fridl va mai arbitra două meciuri. Ambele în Liga a IV-a și ambele în acest final de sezon. „Nu am putut rezista rugăminții lui Costică Manase. Dar după asta, gata! Toate au un început și un sfârșit”, spune Marian. Odată pus fanionul în cui, Fridl își va continua activitatea fotbalistică la Asociația Județeană de Fotbal Bacău, în calitate de ofițer județean de dezvoltare pe linie de arbitraj. Peste ani, însă, este posibil ca în fotbalul băcăuan să-și facă un nume și…Fridl III. Fiul lui Marian, Radu Fridl are 9 ani și joacă fotbal la Comănești. Că va păstra piciorul pe minge sau că va pune mâna pe fanion, asta rămâne de văzut. Microbul îl are deja în sânge, iar dacă va avea nevoie de un sfat, poarta bunicului și ușa tatălui îi vor fi mereu deschise!

                        „Ca și fost coleg de arbitraj, am condus foarte multe meciuri alături de Marian Fridl. La niciunul dintre acestea nu am întâmpinat probleme. Consider că Marian merita cu prisosință să ajungă și în Liga I”
                        Cristi Sava, președinte AJF Bacău

                        Campania „România Reciclează” ajunge la Izvoru Berheciului

                          Comuna Izvoru Berheciului va fi, sâmbătă, 9 iunie, una dintre cele cinci localități din țară în care Asociația Environ organizează lansarea primei ediții a campaniei naționale de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) și a bateriilor uzate, ,,România Reciclează”. Acesta este un proiect derulat în parteneriat cu autoritățile locale, care se desfășoară până pe 1 iulie.

                          Campania itinerantă dedicată colectării echipamentelor electrice și electronice uzate din mediul urban și rural se adresează locuitorilor, persoane fizice din localitățile participante, instituind un mecanism de premiere a tuturor participanților.

                          În perioada derulării campaniei, orice participant care va preda minim 10 kg de deșeuri electrice sau 5 kg de baterii uzate la centrul de colectare special amenajat din zona primăriei, va fi premiat cu un tichet cadou. Pentru preluarea deșeurilor electrice voluminoase, participanții pot solicita ridicarea de la domiciliu la serviciul de Call Center 031.827.0000 sau pe e-mail la adresa logistica@environ.ro.

                          La Izvoru Berheciului colectarea deșeurilor se face între orele 8.00 și 11.00. Prima etapă a campaniei ,,România Reciclează” este organizată de Asociația Environ în parteneriat cu Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB) și cu sprijinul Primăriei Izvorul Berheciului.

                          „Potrivit recomandărilor Comisiei Europene – spune Andrei Orban, președinte Asociației Environ – centrele de colectare reprezintă un canal cheie de colectare în sistemul de management al deșeurilor, iar organizarea campaniilor naționale de conștientizare o măsură necesară pentru îmbunătățirea ratelor de colectare. Prin intermediul campaniei noastre ne-am propus să întărim colaborarea cu unitățile administrativ teritoriale și să construim un program funcțional de colectare, încurajând populația să predea aparatura uzată”.

                          Crimă la Faraoani. Omorât cu mai multe lovituri de topor și aruncat în drum

                            În noaptea de miercuri spre joi, un bărbat de 47 de ani, din comuna Faraoani, a fost omorât cu mai multe lovituri de topor. Principalul suspect, care a și fost încătușat, este un localnic, în vârstă de 59 de ani, pe care l-ar fi întâlnit seara la un bar din comună.

                            Acolo ar fi avut loc un schimb de replici, după care cel acuzat acum de crimă a plecat spre casă împreună cu iubita, care ar fi fost curtată și de victimă.

                            La scurt timp, la ușa lui și-a făcut apariția și bărbatul de 47 de ani și între cei doi, pe fondul consumului de alcool și a conflictului anterior, s-a iscat o nouă altercație, iar cel de 59 de ani și-ar fi lovit musafirul de mai multe ori cu un topor.

                            Când și-a dat seama că l-a omorât, ar fi luat cadavrul și l-a mutat în stradă, însă nu a trecut mult timp și trupul plin de sânge a fost descoperit, imediat fiind alertați polițiștii, iar o echipă complexă de ofițeri de la Investigații Criminale și un procuror criminalist au ajuns în comună pentru cercetări.

                            „Inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore, pentru infracțiunea de omor. Urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă”, a declarat Cristinel Ciocântă, procuror șef Secția Urmărire Penală, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.

                            Pentru fapta comisă, cel ajuns acum în cătușe riscă să petreacă până la 20 de ani în spatele gratiilor.

                            Suspectul a fost dus la audieri de ofițierii de Investigații Criminale

                            Dialog arhitecți-autorități în avanpremieră la Forumul „Moldova Reper 2030”

                              Ediția 2018 a Forumului zonal de arhitectură și urbanism „Moldova Reper 2030”, care va începe vineri, 8 iunie, la Centrul de Afaceri și Expoziții din Bacău și care va dezbate în perioada 8 – 10 iunie tema „Satul – de la tradiție la modernitate, de la patrimoniul existent la crearea de patrimoniu”, a fost prefațată, joi, 7 iunie, de o întâlnire a arhitecților și urbaniștilor cu reprezentanții administrației locale. Evenimentul, organizat de Filiala Teritorială Bacău-Neamț a Ordinului Arhitecților din România (OAR), a fost deschis de arh. Liliana Bârgu, președinta Filialei.

                              Am fi așteptat la această reuniune, având în vedere tema ei, dar mai ales multiplele probleme urbanistice cu care se confruntă mai toate primăriile de la noi, o participare mai numeroasă din partea reprezentanților autorităților locale. I-am văzut în sală numai pe viceprimarul Bacăului, Constantin Scripăț, pe primarul municipiului Moinești, Valentin Vieru, dar și pe unii primari și viceprimari sau reprezentanți ai unor primării din județ. Cei mai mulți au lipsit.

                              Primele alocuțiuni la această reuniune au fost rostite de dr. arh. urb. Nicolae Țarălungă, director al Institute for Housing and Urban Development Studies (IHS) Romania, Bucureşti („Managementul creativ al peisajului și al patrimoniului cultural”) și ing. Maria Vișan, director executiv al Intergraph Corporation, Bucureşti („Identificare și optimizarea resurselor locale pentru dezvoltarea rurală a județului Bacău”).

                              Lor le-au urmat, în program, arh. Eugen Vaida, iniţiator al Grupului de lucru Rural al OAR, preşedinte al Asociaţiei Monumentum şi al Federaţiei Transylvanet, Sibiu („Importanţa reglementării patrimoniului cultural construit în documentaţiile de urbanism”) și ec. Adrian Ferendino, directorul AMG Lorem Consult, Galați („Politici, programe si strategii de dezvoltare pentru perioada 2014-2020 și elementele definitorii ale «succesului sau insuccesului în demersul» obţinerii fondurilor nerambursabile pentru finanţarea proiectelor elaborate”. Alocuțiunile au fost urmate de dezbateri.

                              „Satul rural de la sat la suburbie”

                              Forumul „Moldova Reper 2030” va debuta, vineri, de la ora 14,30, și va fi deschis tot de arh. Liliana Bârgu.
                              Primul panel de alocuțiuni și dezbateri va avea tema „Satul rural de la sat la suburbie” și îi va reuni pe Gheorghe Popa, secretar de stat în Ministerul Culturii și Identității Naționale, de arh. Șerban Sturdza, membru corespondent al Academiei Române, director executiv al Fundației Pro Patrimonio – București, de prof. univ. arh. Larisa Vandiuk, cercetător al istoriei Orașului Cernăuți și Bucovinei, laureată a Premiului Joseph Glavka – Universitatea de Arhitectură Cernăuți – Ucraina, de dr. arh. urb. Nicolae Ţarălungă și ing. Maria Vișan.

                              De asemenea, vor vorbi arh. Sorin Gabrea – director general al Western Outdoor – București și arh. Iurie Povar – președinte al Uniunii Arhitecților din Republica Moldova, director Institutul Național de Cercetări și Proiectări „Urbanproiect” Chișinău.