Povestea cu mâna invizibilă a Pieței care le reglează pe toate este, după mine, doar un basm bun să prostească lumea și să-i aducă la tăcere pe cei care s-ar încumeta să conteste ideologia. Fără îndoială că Adam Smith a fost un mare economist, dar mă tem că realitatea s-a dovedit a fi puțin altfel, întregul concept capitalist bazându-se pe nimic altceva decât pe lacomia umană.
Iar un viciu este suficient de puternic pentru a crea o întreagă mitologie care să-l justifice și să-l perpetueze. Unul dintre stâlpii acestei ideologii îl constituie faptul că anumite persoane merită să câștige mult mai mult decât altele deoarece au riscat. Iar profitul este, se știe, răsplata riscului și trebuie să fie proporțional.
Când nu este, va fi ajustat prin operațiuni interzise profanilor fără spate puternic. Dacă unii au voie să câștige cât mai mult, alții nu au acest drept și trebuie să accepte ceea ce li se dă, firimiturile, adică. Și în zona aceasta s-au creat o seamă de discuții interminabile cu privire la ceea ce înseamnă salariu și ce ar trebui el să reprezinte. Fiecare generație de economiști a avut propria viziune, dar de la David Ricardo încoace se consideră că salariul trebuie să acopere măcar cheltuielile de întreținere ale salariatului.
Până pe la începutul anilor 2000, în România se calcula „coșul zilnic”, care cuprindea totalitatea cheltuielilor minime pentru subzistența unei persoane. Pe baza coșului zilnic se ajusta salariul minim. S-a renunțat la această modalitate de stabilire a salariului minim pentru că, zic eu, ar fi însemnat ca acesta să tot crească de-a lungul anilor, mai ales după aderarea la UE, când prețurile au cunoscut o aliniere dramatică.
Astăzi, încă se bâjbâie, pentru că există, în continuare, o împotrivire față de majorarea salariilor. Răspunsul nu este un secret și ni-l da Marx: „Salariul şi profitul se află într-un raport invers. Partea capitalului, profitul, creşte în aceeaşi proporţie în care scade partea muncii, salariul, şi invers.” Doar că această goană după profituri a generat o problemă imensă la nivel național: emigrația.
Milioane de oameni au plecat spre locuri cu salarii mai mari, care le asigură un trai cât de cât decent. Întrebarea este de ce sumă ar avea nevoie un salariat în România ca să trăiască decent? Răspunsul l-a aflat o cercetare finanțată de Fundația Friedrich-Ebert și realizată de Syndex România și Institutul de Cercetare a Calității Vieții.
Un adult are nevoie de 2.552 de lei net ca să-și asigure coșul minim de produse. O familie de doi adulți – 4.146 de lei, doi adulți și un copil – 5.551 de lei iar doi adulți și doi copii – 6.762 de lei lunar. Pe baza prețurilor și a necesităților stabilite prin cercetări, s-a considerat că o familie cu doi copii are nevoie de 8050 de calorii pe zi, adică trebuie să cheltuie pentru mâncare 1.405 lei pe lună.
Alți 651 de lei merg pe haine și încălțări, iar pentru casă (chirie sau rate, dotare și întreținere) sunt necesari 2.478 de lei lunar pentru o locuință de 66 mp la oraș. Pentru educație și cultură (aici intrând și câte o vizită la un muzeu, un film la cinema și un spectacol de teatru o dată la trei luni) ar fi necesari 546 de lei.
Mai sunt și alte capitole, nu mai intrăm în amănunte, trebuie să reținem că este vorba de cheltuieli minime, la prețurile cele mai mici. Faceți o comparație cu ceea ce câștigați. Va încadrați cu salariul la coșul minim?
Apoi să ne întrebăm de ce partidele politice vor să mențină, în continuare, salariile la niveluri cât mai mici…
