Au trecut trei ani de la tragedia națională numită «Incendiul de la clubul „Colectiv”». Trei ani și două zile, pentru a fi mai exacți. Unele lucruri nu mai sunt la fel. S-au schimbat. Pentru totdeauna. Și e bine să o spunem încă din capul locului, ca să dăm de pământ cu teza că „vezi Doamne, nu s-a schimbat absolut nimic”.
Pentru familiile victimelor, și chiar pentru supraviețuitori, s-a schimbat totul. În ceea ce-i privește, există două lumi: înainte și după „Colectiv”. S-au schimbat însă și alte chestiuni. Pentru noi, ceilalți. Unele, importante.
Altele, de decor. La intersecția dintre ele, prim-ministrul, de exemplu. Schimbat, chiar de mai multe ori de atunci. Nu mai este Ponta, iar când o vedem azi pe Viorica Dăncilă în funcție, mai-mai că ajungem să-l regretăm. S-a schimbat și ministrul Sănătății de atunci. Cel care spunea că există toate condițiile ca răniții din „Colectiv” să fie tratați în țară. Nicolae Bănicioiu. Pe el chiar nu-l putem regreta. Sub nicio formă.
Nu au fost doar modificări la nivel de Executiv. Între timp am aflat- iar aici este meritul presei și, înainte de toate, al unui jurnalist de marcă precum Cătălin Tolontan- de Hexi Pharma și de dezinfectanții diluați, de infecțiile nosocomiale și de cazuri concrete privind corupția din sistemul medical. S-au deschis dosare, au început procese și, chiar dacă ni se pare că va dura o veșnicie până vom ajunge la capătul lor, lucrurile se mișcă. Mai greu, dar se mișcă. Un singur aspect a rămas încremenit în timp.
Dacă astăzi, mâine, săptămâna viitoare sau peste o lună va exista, Doamne ferește!, un nou „Colectiv”, sistemul medical din România nu ar putea trata corespunzător marii arși. OK, de data aceasta, i-ar trimite la timp în străinătate, dar aici, în țară, nu ar fi loc și leac pentru ei. Iar asta este, la rândul său, o tragedie. Și a mai rămas ceva neschimbat: nesimțirea clasei politice. Chestionați de „Libertatea” ce se comemorează pe 30 octombrie, politicienii, fie ei de la PSD, PNL sau USR, n-au știut să răspundă. Pentru ei, pur și simplu nu a existat „Colectiv”. Tragic, nu?
