29 martie 2024
OpiniiEditorialPrietenul meu, câinele, este disponibil

Prietenul meu, câinele, este disponibil

Nu, nu este un câine de catalog. Dacă ies cu el prin târg (mă rog, iese el cu mine…), nu atrage priviri admirative. Dimpotrivă: trecătorii privesc la el cu fereală, ca la un maidanez. Adevărul este că asta a și fost: un maidanez. M-am împrietenit însă cu el și, de multe ori, părăsește maidanul, preferându-mă. De gustibus…

Avem gusturi comune: lătrăm la gropile din asfalt, la curvele politice, la incultură, corupție și fățărnicie, la polițiștii care mimează truda, la profesorii care imită caraghios competența, la cei care se-nchină la profit ca la un Dumnezeu etc. Ieri, sintetizând, amicul meu a urlat ca un smintit către mizera noastră ființare.

A reclamat că trăiește groaznic, aidoma unui mioritic, și mi-a sugerat că supraviețuiesc în pielea unei ființări de câine. Firește, evidența acestor argumente m-a determinat să urlu din nou în tandem cu el…

Acum două zile, prietenul meu a lătrat de parcă, în sfârșit, Apocalipsa era iminentă. Mobilizându-mi neuronii, am observat că lătra la o nevinovată listă de produse alimentare considerate nocive de către Protecția Consumatorului. Ce l-o fi apucat, mi-am zis? Am privit către listă și am înțeles că era o nevinovată fițuică. În magazinele / restaurantele noastre de lux otrava alimentelor / băuturilor depășește cu ani-lumină poveștile din fițuică.

Atunci, în tandem, am început amândoi a lătra. De ce-am lătrat? Simplu. Prietenul meu cu origini maidaneze are un simț formidabil al ecologicului. Simte E-urile din alimente/ băuturi, așa cum presimți tu că te trage pe sfoară amanta / amantul. Strâmbă din nas sau latră la cel puțin 70 la sută din bunurile omologate comestibile, acceptate ca atare de Protecția Consumatorului.

Ce mai tura-vura! Prietenul meu, semi-maidanezul, este disponibil. Împreună cu alți amici de-ai lui, este dispus să înlocuiască toată organigrama Protecției Consumatorului. Se angajează că va lătra / mușca până când în rețeaua comercială nu vor mai rămâne otrăvurile atractive și scumpe oferite astăzi legal. Ham-ham!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri