25 aprilie 2024
CulturăOpera în recital: “Don Pasquale”

Opera în recital: “Don Pasquale”

Sala plină, ultimele acorduri de la repetiţie se sting. Poate începe concertul. A fost nu numai un eveniment muzical de excepţie joi seara, de la 18.30, la Sala Ateneu, a fost şi o întâlnire cu una dintre cele mai remarcabile creaţii ale lui Gaetano Donizetti, “Don Pasquale”.

Asociaţia Home of Strings Bucureşti a reuşit să coaguleze profunzimea şi profesionalismul Orchestrei Filarmonicii “Mihail Jora”, impetuozitatea şi talentul unui mare dirijor – Juan Cantarell, Spania, cu o distribuţie de excepţie: Don Pasquale-Iustinian Zetea; Doctor Malatesta – Fang Shuang; Ernesto – Mihai Urzicana; Norina – Maria Ungheanu; Notar – Sergiu Neamţu, susţinuţi de Ansamblul Coral al Filarmonicii “Moldova” din Iaşi. Astfel, opera bufă “Don Pasquale” în variantă concertantă s-a desfăşurat impecabil, povestea lui Donizetti a încântat timp de mai bine de două ore publicul băcăuan, care nu are parte decât foarte rar de asemenea spectacole de operă.

Cu doar câteva minute înainte de reprezentaţie, am stat de vorbă cu Pavel Ionescu, directorul filarmonicii băcăuane: „Filarmonica «Mihail Jora» a obişnuit melomanii cu surprize, sperăm noi plăcute, deoarece ne-am propus să reprezentăm toate genurile muzicale, am trecut de la concerte simfonice, operetă, operă, cum se întâmplă în această seară cu «Don Pasquale», sub conducerea aceluiaşi dirijor care, anul trecut ne-a adus operele lui Pucinni. A fost o colaborare foarte bună, o experienţă interesantă cu Asociaţia Home of Strings din Bucureşti, care a pregătit soliştii, cât şi cu Grupul Coral al Filarmonicii «Moldova» din Iaşi.”



Spectacolul este un eveniment închinat belcanto-ului Italian, despre care ne-a vorbit şi Niculae Voicu, preşedinte al Asociaţiei Home of Strings: “Venim după o reprezentaţie de la Ateneul Român, iar acum, cu sprijinul domnului Pavel Ionescu, căruia îi mulţumim frumos, care ne-a pus la dispoziţie orchestra şi fenomenalul dirijor Juan Cantarell, suntem în Bacău. Ştiu că băcăuanii sunt foarte dornici de operă, «Don Pasquale» este o operă foarte comică, veselă, soliştii sunt pregătiţi, sunt artişti tineri, pe care asociaţia noastră doreşte să-i promoveze, să-i pună în contact cu orchestre foarte bune şi dirijori de asemenea, pentru dobândirea experienţei scenice, care este crucială pentru generaţiile tinere. Acesta este principalul nostru obiectiv. Le mulţumesc băcăuanilor pentru felul cum ne-au primit şi îi asigurăm că vom mai veni.”

Cotidianul Deşteptarea a fost partener media al evenimentului.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri