Miercuri seara, de la ora 18.30, la Sala Ateneu a Filarmonicii „Mihail Jora”, a debutat ediţia a XXXII-a a Festivalului Internaţional „Zilele Muzicii Contemporane”, manifestare de înaltă ţinută artistică şi muzicală, care are punctul de plecare în 1986, fiind primul festival de acest gen din România, organizat din iniţiativa muzicianului Liviu Dănceanu, care a fost coordonatorul artistic al tuturor ediţiilor de până acum.
Din păcate, Liviu Dănceanu a plecat dintre noi, fotografia îndoliată fiind aşezată în holul Ateneului. În deschiderea festivalului au vorbit despre muzicologul, compozitorul şi dirijorul Liviu Dănceanu, Pavel Ionescu, director al Filarmonicii „Mihail Jora”, maestrul Ovidiu Bălan, fondator al festivalului, şi Adrian Iorgulescu, preşedinte al Uniunii Muzicologilor şi Compozitorilor din România. La Concertul inaugural a fost prezentă, ca la fiecare ediţie, şi Rodica Dănceanu, soţia compozitorului.
În premieră, în deschiderea festivalului, publicul băcăuan a avut rara ocazie de a fi părtaş aseară la un spectacol de mare forţă, de teatru, orchestră şi cor, opera „Orestia II”, de Aurel Stroe, după tragedia lui Eschil.
Timp de cinci zile, la Sala Ateneu, vor concerta orchestre şi formaţii care provin din toate regiunile istorice al României, omagiind astfel Marea Unire de la 1918.
„Anul acesta, «Zilele Muzicii Contemporane», ediţia XXXII, se desfăşoară fără Liviu Dănceanu, iniţiatorul şi coordonatorul tuturor ediţiilor de până acum. În momentul când el a dispărut, ne-am pus problema ce facem, este construcţia lui de suflet, este primul festival de acest fel din România. Şi am hotărât să continuăm, deoarece «Zilele Muzicii Contemporane» a devenit o emblemă a oraşului. Ca membru fondator, împreună cu maestrul Ovidiu Bălan, am hotărât ca, în continuare, coordonatorul acestui festival să fie Cristian Lupeş, băcăuan, un foarte bun muzician, un dirijor excepţional, apropiat de Liviu Dănceanu. Avem mare încredere în Cristian Lupeş că are capacitatea şi ştiinţa de a continua opera lui Liviu Dănceanu”, ne-a spus Pavel Ionescu.
Pe Cristian Lupeş, noul coordonator al „Zilelor Muzicii Contemporane”, băcăuanii au avut ocazia să-l cunoască la spectacolul „Serile Diasporei”, dar şi din interviul din ziarul Deşteptarea.
„Noutatea acestei ediţii, care era previzibilă, este că toţi cei care concertează sau au adus lucrări au fost colaboratori apropiaţi ai lui Liviu Dănceanu, o muzică de mare valoare, cum este de exemplu capodopera «Orestia II» a lui Aurel Stroe. Şi în celelalte zile, publicul va avea ocazia să se întâlnească cu muzica contemporană de certă valoare. Sperăm că şi publicul, ca în fiecare an, va fi alături de noi”.
Participarea în număr cât mai mare a românilor la referendumul de la sfârşitul acestei săptămâni pentru definirea familiei ca fiind căsătoria liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie are o valoare inestimabilă! Consider că a ne prezenta la urne şi a vota DA pentru consfinţirea căsătoriei şi din punct de vedere legislativ este o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi.
Românii au tradiţia căsătoriilor normale, clasice, adânc înrădăcinată şi moştenită din moşi-strămoşi! Alături de biserică şi şcoală, familia, prin casătoria formată dintre un bărbat şi o femeie, a fost dintotdeauna unul din pilonii de bază ai perpetuării noastre ca neam şi ţară, ai dezvoltării poporului român şi a societăţii în ansamblu. Suntem datori predecesorilor noştri să apărăm şi să dezvoltăm instituţia căsătoriei, aşa cum a fost lăsată de Dumnezeu şi păzită cu sfinţenie de-a lungul istoriei noastre bimilenare.
Din toate punctele de vedere şi din orice unghi am privi această problemă, singura variantă corectă şi pozitivă este cea de a vota DA la referendumul pentru legiferarea căsătoriei, un demers absolut necesar în evoluţia socio-umană traversată de ţara noastră.
Mă bucur că tinerii conştientizează cu adevărat importanţa instituţiei căsătoriei în contextul actual. Este dătător de speranţă faptul că numărul tinerilor care se căsătoresc a crescut în ultima perioadă de la an la an, cele mai recente informaţii ale Institutului Naţional de Statistică relevând că anul trecut s-au înregistrat 142.613 căsătorii, cu 9.430 mai multe decât în 2016. Acest fapt denotă că tinerii vor să convieţuiască în urma căsătoriei, aşa cum au fost la rândul lor crescuţi, şi îşi doresc să aibă copii care să trăiască în mod natural, cu mamă şi tată, nu în altfel de sintagme nefericite şi contra naturii.
Referendumul pentru modificarea Constituţiei este un examen de maturitate a românilor!
În Anul Centenarului, poporul român trebuie să demonstreze că a înţeles perfect lecţiile de democraţie, libertate şi civilizaţie europeană. Acest scrutin este cu atât mai legitim cu cât a fost iniţiat în urma unei ample mobilizări civice, peste trei milioane de români exprimându-şi în scris acordul pentru modificarea propusă.
Vă îndemn, în consecinţă, să fiţi prezenţi sâmbătă şi duminică în secţiile de votare şi să votaţi DA, un vot esenţial pentru viitorul fiecăruia dintre noi şi mai ales pentru viitorul copiilor noştri!
Se vehiculează de câteva zile ideea acesta: ca România să părăsească Uniunea Europeană, după modelul Marii Britanii. «Romexitul» a apărut după săpuneala pe care am încasat-o luni la Bruxelles, când musiu Timmermans și-a făcut numărul.
Acum, este cineva care spera ca, după ani de stat în genunchi în fața UE, România va fi tratată altfel decât o biată colonie? Să fim serioși, șuturile în fund pe care le luăm acum sunt consecința faptului că am stat cuminți și am așteptat să fim jefuiți de resurse, transformați în piață de desfacere, cu speranța ca, apoi, o să fim mângâiați pe creștet.
RomExitul este o prostie inventată de unii ca să demonizeze în continuare PSD-ul. De fapt, dacă ne uităm cu atenție, o să observăm că toată această parodie care se desfășoară la Bruxelles este realizată cu deplinul concurs al unor cetățeni români, pe care noi, cu mânuțele noastre, i-am votat să ne reprezinte. Sunt cozile de topor ale coloniștilor, cei care sunt puși să facă treaba murdară pentru că domnii olandezi, germani, francezi și ce alte nații ne mai mână în jug să poată poza în mari democrați. Că doar au experiență, fiecare din țările enumerate mai înainte fiind fericita posesoare a câte unui fost imperiu colonial.
România a fost condusă în ultimii 10-15 ani nu de Guvern, nu de Parlament, ci prin intermediul unui sistem juridic care ghilotina la comanda stăpânilor de afară. Acum, când românii vor să lege din nou Justiția la ochi și să-i pună iar balanța în mâini, pentru a judeca drept, ce să vezi: domnii din străinătate se declară ultragiați. Cum își permit românii să aibă o Justiție corectă? Și, în general, cum își permit românii să decidă ceva de capul lor, fără amestecul trepădușilor de la Bruxelles? Cum își permit zdrențăroșii din România să conteste autoritatea Berlinului? A
devărul este că nu doar românii încep să conteste dreptul țărilor dezvoltate de a decide ce au voie și ce n-au voie să facă țărilor mai sărace. Polonia și Ungaria sunt pe acest drum. Italia s-a revoltat, vicepremierul Matteo Salvini subliniind că Italia este stat „suveran” şi nu acceptă „ameninţările” Europei. De fapt, ceea ce se întâmplă acum este o reașezare a politicii la nivelul Uniunii, după ieșirea Marii Britanii. Banii sunt mai puțini iar unele state încearcă să-și tragă mai multe fonduri luându-le de la țările mai slab dotate politic.
Alegerile de anul viitor pentru Parlamentul European sunt o altă problemă, întrucât există posibilitatea ca partidele care controlau politica europeană, popularii și social-democrații, să piardă numeroase mandate. Ce reținem noi de aici? Că tot scandalul de la Bruxelles este unul politic – oportunist, în care nu contează dacă România are dreptate sau nu, ci că unii au puterea să-și impună voința, în dauna oricăror idei democratice. Și, înainte de a ne mai lua lumina de la Bruxelles, ar trebui să punem puțin creierul la treabă și să vedem ce se întâmplă, de fapt, în ograda noastră.
Referendumul este expresia pură a democrației și a suveranității unui popor. Acesta are scopul de clarificare în art.48 din Constituția României a CĂSĂTORIEI ca fiind uniunea liber consimțită între UN BĂRBAT ȘI O FEMEIE.
Iată câteva din manipulările care au tot circulat în această perioadă despre referendum și care e defapt răspunsul adevărat.
1.Nu este necesară clarificarea cuvântului ”soți” din Constituție.
Adevărul : Termenul actual de ”soți” din art.48 Constituție, nu stabilește clar nici numărul, nici sexul soților. De exemplu, pot fi considerați soți 3 bărbați. De aceea trebuie înlocuit termenul de ”soți” cu ”un bărbat și o femeie”.
2.Referendumul urmărește redefinirea familiei.
Adevărul : Art.26 Constituție ocrotește viața de familie. Acest articol rămâne neschimbat. Ceea ce se schimbă este art.48 din Constituție, mai precis, definiția căsătoriei. Așadar, Referendumul nu este despre familie, ci este despre căsătorie.
3.Referendumul afectează familia monoparentală lăsând-o în afara legii.
Adevărul : Mămicile cu copii din afara căsătoriei/divorțate/văduve/separate sau bunicii cu copii sau orfani au fost și vor fi în continuare ocrotiți de Constituție prin art.26, pentru că formează o familie. Referendumul este pentru art.48, mai precis definiția căsătoriei.
4.Referendumul discriminează/încalcă drepturile altor minorități.
Adevărul : Nu există în nicio lege internațională sau românească un drept de căsătorie între un bărbat și un bărbat. Acest drept este numai pentru un bărbat și o femeie. De aceea, Referendumul este perfect legal, nu discriminează și nu încalcă nici un drept pentru că acest drept nu există. Nicăieri.
5.Nu este necesar acest Referendum pentru că există deja definiția căsătoriei în Codul Civil.
Adevărul: Codul Civil este o lege organică, ce se poate modifica în parlament, în 2 ore, în funcție de presiuni, interese, situații de moment. Constituția e deasupra Codului Civil și se schimbă deosebit de greu. De aceea e nevoie să protejăm definiția căsătoriei din Codul Civil și să o copiem în Constituție.
6.Căsătoriile între un bărbat și un bărbat nu ne afectează cu nimic.
Adevărul: Prin căsătorie, vor avea dreptul să adopte copii. Mai mult, copiii vor învăța din manuale că e normal să ai 2 tați, ceea ce deja se întâmplă. Se vor modifica filmele, desenele animate, reclamele, emisiunile, dezbaterile. Se va înăspri legea și va dispărea libertatea de exprimare și libertatea religioasă. Oricine va putea fi acuzat de discriminare, homofobie, intoleranță, instigare la ură. Se vor plăti amenzi, se va merge la închisoare. Aceste lucruri se întâmplă deja în alte țări, unde căsătoria între persoane de același sex e legalizată.
7.Referendumul este scump.
Adevăr: El este expresia democratică a 3.000.000 de români. El este mai ieftin decât suma de bani alocată pentru un singur an din cei 4 ani planificați pentru reeducarea ideologică a părinților din România. Dacă acest Referendum nu va trece, statul român va plăti 70.000.000 Euro /an pentru reeducarea părinților cu ideologia de gen, va plăti operații de schimbare de sex, va plăti tratamente nominale de schimbare a genului. Statul plătește deja manuale școlare care promovează familia dintre un bărbat și un bărbat. La care se adaugă costurile pentru implementarea modificărilor legislative cu scop represiv.
8.A mai fost un Referendum și tot degeaba, nu s-a întâmplat nimic.
Adevăr: Acel Referendum a fost o Consultare populară cu caracter consultativ. Parlamentul trebuia să voteze legea ca parlamentarii să își reducă numărul la 300. Pe când acest Referendum este decizional. Revizuirea definiței căsătoriei ca fiind între un bărbat și o femeie a fost adoptată deja de Parlament, iar prin acest Referendum definiția va fi confirmată de societate.
9.Referendumul este al lui Dragnea.
Adevăr: Inițiativa celor 3.000.000 de români a traversat 4 Guverne: în 2015 Cioloș, apoi Grindeanu, Tudose, Dancilă. Este exclus ca Referendumul să fie al lui Dragnea. Este al cetățenilor români care au semnat pentru revizuire. Organizatorul Referendumului este Guvernul, nu PSD. După o astfel de logică și alegerile de anul viitor sunt ale partidului care e majoritar la guvernare.
10Intrebarea de pe buletinul de vot e manipulatoare, se urmărește votarea unor legi ascunse.
Adevăr: Legea 3/2000, art. 7 prevede un mod STANDARD pentru orice referendum: cetățenii au dreptul să răspundă cu DA sau NU la întrebarea: ”Sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituție României în forma aprobată de Parlament?”. Legea de revizuire a art.48 a fost adoptată și publicată în Monitorul Oficial. Nu poate exista suspiciunea că întrebarea se referă la altceva decât legea de revizuire așa cum a fost adoptată și publicată în Monitorul Oficial. Întrebarea este absolut legală și corectă.
Educația ecologică presupune promovarea unei atitudini responsabile față de mediul înconjurător, conștientizarea de către tânăra generație a pericolelor unei degradări rapide a naturii. Dragostea pentru mediul înconjurător reprezintă un aspect esențial al comportamentului uman.
Proiectul „Prietenii naturii” a pornit de la interesul natural și marea curiozitate a elevilor față de tot ceea ce ne înconjoară, dar și față de problemele legate de conviețuirea și interacțiunea cu acestea. Natura, studiată cu dragoste, cu pasiune, poate deveni centrul de interes al tuturor disciplinelor școlare, precum și al multora dintre activitățile extracurriculare.
În acest sens, preșcolarii de la Școala Gimnazială „Octavian Voicu” îndrumați de profesorii pentru învățământ preșcolar Nicoleta-Luminița Gora și Lucica Baciu, împreună cu preșcolarii de la Școala Gimnazială Secuieni, coordonați de profesori pentru învățământ preșcolar Claudia Diaconu, Olga Popa și Cristina Măriuț, au deschis acest proiect cu o întâlnire la Școala Gimnazială Secuieni, marcată de plantarea unui pom „Stejarul Centenar” în curtea Grădiniței Secuieni.
Activitatea a fost susținută de conducerea celor două instituții, prof. Ionela Daraban, director al Școlii Gimnaziale Secuieni, și prof. Eugen Tarasă (director) și Coca Dumitrașcu (director adjunct) de la Școala Gimnazială „Octavian Voicu”. La activitate a participat și primarul comunei Secuieni, Cosmin David, care este alături de elevii școlii și sprijină toate activitățile acestora.
Prof. Ionela Daraban, director al Școlii Gimnaziale Secuieni
Piațeta din fața Primăriei Tg.Ocna a găzduit ieri a VI-a ediție a concursurilor cu premii „Plăcintele bunicilor” și „Bicicleta, prietena vârstei a III-a”. Manifestările au fost organizate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău, în parteneriat cu Primăria Orașului Tîrgu Ocna și au marcat „Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice”.
Începând de la ora 14.00, bunicuțe și bunici, rezidenți în centrele de îngrijire din Comăneşti, Dărmăneşti, Răcăciuni, Răchitoasa, Ungureni şi Războieni (Neamţ), dar și cei din cartierele din Tîrgu Ocna și-au demonstrat pasiunea pentru gastronomie, prezentând la standuri plăcinte moldovenești, brioșe, plăcinte cu dovleac, varză, ciuperci, nucă sau magiun, ștrudele și alte preparate de patiserie, unele având la bază rețete secrete, transmise din generație în generație.
Au fost prezenţi și reprezentanţi ai Fundaţiei de Sprijin Comunitar Bacău, ai Aşezământului Filantropic „Sf. Ştefan cel Mare” Hârja, de la Centrul rezidenţial „Speranţa Bunicilor”, Căminul pentru Persoane Vârstnice Bacău şi Club 60 +Bacău. Locul I a fost câştigat de Centrul de la Răchitoasa, pe locul II, pentru cele mai aspectuoase plăcinte, s-a clasat Centrul Comăneşti.
Căminul pentru Persoane Vârstnice Bacău, strada Aleea Ghioceilor nr. 2, a răspuns invitației DGASPC Bacău de a participa la FESTIVALUL PLĂCINTELOR, eveniment dedicat „Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice”, iar după jurizare a obținut un frumos loc 3.
1 de 16
Concursul „Bicicleta, prietena vârstei a III-a” și-a propus să susțină „bătrânețea activă” și îmbunătățirea calității vieții seniorilor. Aici, câştigători au fost: Mihai Ghibilic, categoria 65-75 de ani, Ion Panţîru, categoria peste 75 de ani, și Anişoara Popescu – la femei. Aceștia ei au câştigat câte o bicicletă.
De la ora 16.00, tot în centrul orașului, Gabriela Comăneci și taraful Casei de Cultură au susținut spectacolul „Mi-e dor de-o seară cu romanțe”, dedicat, firește, melomanilor trecuți de prima tinerețe.
„A fost o ediţie frumoasă. Chiar dacă anul acesta nu am avut cei mai mulţi vizitatori, ne-a bucurat de cele mai multe plăcinte şi produse inedite, precum dulceaţă de ardei iuţi sau zacuscă de peşte. Am reuşit ca premiile să fie mai consistente în acest an să-i motiveze pe participanţi pentru ediţiile viitoare.” Daniela Ţîţaru, director DGASPC Bacău
La data de 02 octombrie a.c, în jurul orei 19.00, polițiștii au efectuat cercetări pentru stabilirea împrejurărilor producerii unui accident rutier, în urma căruia un minor de 5 ani a suferit vatămări corporale.
Evenimentul s-a produs pe strada Aleea Parcului, din municipiul Bacău. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a rezultat că un bărbat de 37 ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism a surprins și accidentat un minor de 5 ani, care fără a fi supravegheat de părinţi, a traversat strada prin loc nepermis.
În urma impactului, copilul a fost transportată la Spitalul Județean Bacău, secţia Pediatrie unde a rămas internat pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
La data de 2 octombrie a.c., în jurul orei 23.30, un echipaj de poliţie rutieră din Bacău a depistat în trafic un bărbat de 44 de ani, din Bucureşti, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Marea Britanie.
În urma verificărilor efectuate poliţiştii au constatat că bărbatul are permisul de conducere anulat.
Poliţiştii au întocmit dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere.
Pe 6 și 7 octombrie, românii sunt așteptați la vot pentru a spune „DA” sau „NU” cu privire la revizuirea Constituției.
Concret, e vorba despre modificarea art. 48, care va avea următorul conținut: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.”
Prin urmare, sintagma „între soți” va fi înlocuită cu sintagma „între un bărbat și o femeie”. Scrutinul se va desfășura sâmbătă și duminică, între orele 7 și 21.
Pentru buna desfășurare a Referendumului, instituțiile județene și autoritățile locale au primit sarcini specifice din partea Prefecturii Bacău. Astfel, primarii vor informa publicul cu privire la secțiile de votare existente pe raza unității administrativ-teritoriale, Inspectoratul de Jandarmi va răspunde de siguranța procesului de votare și a secțiilor, iar Direcția de Sănătate Publică va lua măsuri pentru asigurarea asistenţei medicale la secţiile din județul Bacău, pe perioada desfășurării scrutinului.
Se poate vota pe liste suplimentare
Toate materialele au fost achiziționate, inclusiv buletinele de vot necesare celor 635 de secții de vot din județ, paza acestora fiind asigurată de jandarmi.
Pentru ca Referendumul pentru revizuirea Constituției să fie validat e necesar ca la urne să se prezinte cel puţin 30% dintre persoanele înscrise pe listele electorale permanente, respectiv 5.685.517 persoane cu drept de vot. Rezultatul este validat dacă numărul opţiunilor valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din numărul celor înscrişi pe listele electorale permanente, adică minimum 4.737.930.
Cetățenii care nu se află în localitatea de domiciliu pot vota în orice secție din țară sau din afara ei, pe liste suplimentare. Persoanele netransportabile, din motive de boală sau invaliditate, pot solicita președintelui biroului secției de votare o urnă mobilă, care le va fi adusă acasă, în spitalul sau în centrul de asistență în care sunt internați, împreună cu buletinul de vot și o ștampilă.
Un tânăr de 24 de ani din județul Vrancea a fost reținut după ce a vândut două mașini pe care le închiriase: una din Brașov și cealaltă din Bacău.
Prejudiciul este estimat la circa 23.000 de euro. Bărbatul a fost reținut de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Vrancea fiind acuzat de e înșelăciune și de conducerea unui autoturism deși avea permisul suspendat.
În urmă identificării, bărbatul a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, pentru audieri.
Acesta a fost reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul I.P.J. Vrancea, urmând a fi prezentat Judecătoriei Focșani, cu propunere de arestare preventivă”, se precizează într-un comunicat al IPJ Vrancea.
Ca să ai rezultate, să fii pe lac mai des decât trece… cometa Halley
O ieșire pe teren, cu una dintre echipele de voluntari de la Centrul Regional de Ecologie, într-o activitate – aproape de rutină – desfășurată pe lacurile din vecinătatea Bacăului, nu este neapărat o aventură. Activitățile, de prevenire și control, efectuate împreună cu echipe de jandarmi și polițiști, fac parte din fișa postului. Se apropie vremea înghețului, când peștele se adună în apa caldă, coborâtă, conform legilor fizicii și gravitației, spre fund. Acolo rămâne constantă toată iarna, la temperatura de 4 grade Celsius.
Adunați prin gropile de pe fundul lacului, peștii devin astfel pradă sigură pentru cei care cunosc bine locurile și aruncă plasele. Toate lacurile sunt colmatate. În perioadele de secetă își arată formele goliciunii. Locuri de luat aminte pentru mai târziu, de cei interesați să profite. Este perioada anului preferată de braconieri. Dacă mai bate și vântul sau plouă, se cred în siguranță. Cred ei că și la adăpostul întunericului rămân nevăzuți.
Ședința tehnică
Plecăm de la sediul amenajat în clădirea fostei centrale termice din spatele sediului AZIA Security (spre Insulă), pe la ora 16, tocmai când norii plumburii revărsau peste noi boabe de gheață cât măzărichea. Și rafalele de vânt erau parcă menite să ne țină la adăpost. Suntem dotați cu două bărci – una recent achiziționată – tractate de două mașini cu tracțiune 4×4. Formăm echipaje de câte 3, dotate corespunzator cu cele necesare unei astfel de ieșiri. Traficul la această oră prin oraș este destul de intens. Bărcile atrag imediat privirile. Ceilalți conducători de autovehicule și-au schimbat atitudinea față de cea pe care o aveau în urmă cu 10 ani. Mulți ne salută, făcându-ne loc. Sunt printre ei și pescari care nu iubesc plasele monofilament și metodele brutale prin care este distrus puietul – și aici mă refer la utilizarea curentul electric.
Stau în față, având lângă mine, la volanul primei mașini, pe unul dintre cei mai activi promotori ai noțiunii de ecologie și de protecție a ariilor naturale protejate, din zona Moldovei. Gabriel Grițcu a reușit, cu multă perseverență și seriozitate, de-a lungul a peste 15 ani, să impună o conduită firească în rândul pescarilor amatori și profesioniști. Dar și să deruleze programe, conforme cu statutul de cetățean european pe care ni l-am asumat. Și ca pescari, și ca protectori ai mediului natural în care generațiile care ne preced ar trebui să trăiască… măcar la fel. „În 2005, s-au desemnat principalele arii protejate, de interes național.
În 2006, a fost o atribuire spre custodie și noi am preluat, în prima fază, Lacul Bacău, Lacul Galbeni și Lacul Răcăciuni. În 2007, s-a desemnat Situl «Natura 2000», pentru lacurile Lilieci, Bacău, Galbeni, Răcăciuni, Berești. Anul acesta a ieșit celebra ordonanță, care preia custodia de la toți custozii și o dă la Agenția Națională pentru Arii Protejate, lucru care nu s-a putut pune în practică, nici până acum, pentru că agenția nu are capacitatea să preia și să administreze așa ceva. Vino cu noi să vezi cum arată acum zonele pe care le gestionăm!”
Afișul zmeu
Nu a fost nimic stabilit dinainte. Unde? Ce?…Și Cum? Condiția era să respect ora de plecare. Oricum nu mergeam în locuri pe care să nu le știu, răzbătute și tăbăcite de pe vremea când mă ocupam de rubrica „Mondonatura”. „Mergem întâi pe digul Lacului Bacău , de lângă Podul Șerbănești, pentru a inspecta zona și a lipi un autocolant informativ pentru pescari. Panoul există deja acolo, la intrarea dinspre oraș. Venim cu informații noi, specifice sezonului în care intrăm. Avem tot interesul să încurajăm pescuitul sportiv și recreativ, pe toate luciile de apă din Bacău, chiar dacă numai lacurile Bacău și Galbeni sunt acum sub supravegherea directă a CRE. Ne deplasăm apoi spre Răcăciuni, să intrăm puțin cu bărcile pe lac. Avem dotarea tehnică și sprijinul autorităților, fapt ce ne permite să acționăm pentru prevenirea actelor de braconaj.”
Îmi place că fostul director de la „Spații Verzi”, actual consilier județean, și-a format în timp acel discurs natural, care adună esențele și le încheagă cu experiențele celor din jur. Aveam să mă conving până la lăsarea întunericului că nu îi este jenă să întrebe, să ceară părerea, dar, mai ales, să lase inițiativa și răspunderea în seama unor tineri colegi, voluntari, care știu de ce fac și de ce și-au asumat acest gen de activitate, pentru care nu sunt remunerați. Ajunși în fața panoului, pe digul de la Șerbănești din zona barajului, Moș Eol s-a pus pe șotii. Cred că ținea cu cei care înjurau când își vedeau plasele tăiate și peștele aruncat înapoi … la icrele de origine.
Nicio șansă să se poată lipi afișul informativ devenit zmeu. A nu te împotrivi vremii rele este un act de înțelepciune. Dar nici a te întoarce din drum, că trece o mâță neagră, nu-i o alegere. Drept dovadă, când am ajuns pe dealul abrupt de la Răcătău, Moș Eol abia mai răsufla. În mașină, în spatele nostru, extaz și bucurie în fața peisajului vizibil prin parbriz. Nori cu farmece iluzorii pe cer și luminozitate de ai fi putut vedea și Marea, dacă am fi fost pe Ceahlău. Dorina Zamfir, încântată că vremea ține totuși cu noi, face voluntariat cu echipa de la CRE, de un an și șapte luni. De când a pescuit pentru prima dată.
Gabriel Gritcu si pescarul suparat pe Eol
„M-a impresionat devotamentul cu care merg ei și au grijă de natură. Este ceva extraordinar. În viața zilnică lucrez ca administrator la o firmă privată. Manager în vânzări. Trebuie să recunosc că abia târziu am descoperit cât de frumos este în natură. Una este să te implici în activități reale, care lasă ceva în urma ta, chiar dacă e să cureți un deal de gunoaie și să plantezi un pom, și alta e să privești natura, în treacăt. Să dormi în cort. Să mergi în control ca să verifici permisele pescarilor. Fie iarna, fie vară. Colegii pescari m-au învățat să pescuiesc. Îmi place mai mult la «spining». Un fel de pescuit… mai curat. Am pierdut o știucă!
Cred că avea aproape 2 kg. Dar mă descurc și la feeder, și cu varga! Am investit ceva bani pe ustensile. Cea mai frumoasă și mai mare captură a fost un crap de 11,5 kg. Dar am ajuns să cred că un pescar adevărat trebuie să le învețe și să se descurce cu toate. Nu trebuie neapărat să se laude pe rețelele de socializare. Cele mai frumoase amintiri sunt cele împărtășite, cu prietenii, la locul faptei. Pe malul apei.” Luat cu vorba, realizez că oprim în fața unui echipaj de poliție. Coborâm toți…
Deocamdată, pe rând. Mai întâi Andreea Radu, cu un bronz la Internaționalele de la Subotica, iar acum Kimberley Ungureanu, cu un argint la Naționalele U18 de cadete, pe echipe.
Cele două judoka ale CSM Bacău componente ale Centrului Național de la Deva nu reușesc încă să-și „sincronizeze” succesele. Esențial este însă că, fie și succesiv, ele cuceresc medalii la competiții importante. Așa cum aminteam, la Naționalele U18 desfășurate weekendul trecut, la Miercurea-Ciuc, cea care a urcat pe podiumul de premiere a fost Kimberley Ungureanu.
Componentele Centrului Național din Deva au fost împărțite în două echipe, CSM Deva 1 și CSM Deva 2, cea din care a făcut parte Kimberley (Deva 2) ratând la mustață aurul. Andreea Radu si Kimberley Ungureanu au participat, a doua zi, și la Ne-Waza, lupta la sol, unde tot Kimberley a avut o clasare mai bună: locul 7.
„Sunt oarecum mulțumit de evoluția fetelor, în condițiile în care perioada de tranziție continuă să-și spună cuvântul. Pentru Kim este foarte binevenit acest rezultat, cu atât mai mult cu cât ea a avut o pauză ceva mai îndelungată, cauzată de pregătirea examenului de capacitate”, a declarat antrenorul CSM Bacău, Dorin Cruceanu.
Din etapa a doua și până în runda a cincea, CSM Bacău a luat la rând fruntașele clasamentului. La patru zile după ce a pierdut pe terenul echipei care, între timp, a devenit noua șefă de pluton în Liga Zimbrilor, CSM București, băcăuanii vor primi vizita vice-liderei, Potaissa Turda. Iar alături de eticheta de vice-lideră, mai putem lipi „bronzul ediției trecute de campionat” și „deținătoarea Challenge Cup”. Pe scurt, un nou adversar dificil pentru „CSMeii”.
Cu toate acestea, gruparea pregătită de Eden Hairi speră ca lucrurile bune arătate, fie doar pe alocuri, la ultimul joc din capitală să fie transpuse în practică pe toată durata celor 60 de minute ale întâlnirii de azi. „Senzația mea este că ne-am mulțumit cu puțin la București. După acea revenire din repriza secundă, parcă ne-am spus că este OK așa și că e bine, până la urmă, că nu ne-am făcut de rușine. Eu zic că dacă am fi îndrăznit mai mult, lucrurile ar fi stat mult mai bine pentru noi. Prin urmare, este momentul să nu ne mai mulțumim cu jumătăți de măsură, iar la meciul cu Potaissa, unul cu o încărcătură emoțională aparte, să facem în așa fel încât să dăm sută la sută”, a declarat antrenorul CSM Bacău, Eden Hairi.
Tehnicianul băcăuan a adăugat: „Știm bine că întâlnim o echipă foarte puternică, dar și noi avem potențial și, în plus, vom beneficia și de sprijinul publicului. E greu, dar nu imposibil”. Pe lângă mai vechiul accidentat Drăgan, lipsește Uruianu, lăsat în afara lotului. Va sta, în schimb, pe bancă, Sadovyi, chiar dacă prezența sa pe teren s-ar putea consuma doar cu prilejul executării loviturilor de la 7 metri.
Programul complet al etapei a cincea
Astăzi: Dobrogea Sud Constanța- Steaua București (ora 17.30, TVR1), CSU din Suceava- Dunărea Călărași, CSM Făgăraș- HC Buzău 2012, CSM Bacău- Potaissa Turda.
Joi, 4 octombrie: CSM Focșani 2007- CSM București.
După două etape, „satelitul” CSM Bacău ocupă ultimul loc în Seria A a Diviziei A. Gruparea băcăuană a pierdut ambele meciuri disputate până acum: 27-32, în deplasare, cu CSM Botoșani și, în mod surprinzător, cu 26-33 acasă, cu CSU din Suceava. Mâine, în deschiderea rundei a treia, CSM II va evolua la Galați, în compania CSU-ului din localitate.
Este vorba despre cea de-a II ediție a proiectului „#bronxpeople” al Asociației Bronx Bacău în parteneriat cu Auchan Bacău și Centrul de Transfuzie Sanguină Bacău ce va avea loc în perioada 18-20 octombrie.
„Dorim ca această campanie să reunească un număr cât mai mare de oameni care sunt dispuși să ofere din timpul lor pentru a oferi «oamenilor fără cuvinte» o clipă de bucurie. Trebuie să privim avantajele! În primul rând, cei care vor dona sânge vor primi un set de analize gratuite, fiind contactați telefonic pentru a li se comunica starea de sănătate!
În al doilea rând, cu bonurile de masă colectate, se vor cumpăra și realiza cadouri de Crăciun, care vor fi distribuite copiilor defavorizați în cadrul altei campanii #bronxpeople, «ShoeBox». Apoi, trebuie să conștientizăm că sângele pe care noi putem să-l donăm poate salva o persoană care chiar are nevoie de noi”, a declarat Daniel Zodian, președintele Asociației Bronx Bacău.
Campania de donare de sânge se va desfășura pe 18 și 19 octombrie la Centrul Județean de Transfuzii Bacău, iar pe 19 și 20 octombrie va fi amplasată o stație mobilă de colectare de sânge în interiorul complexului Auchan.
Vremea când inamicul pădurii era toporul a trecut. Astăzi există unelte moderne, sofisticate, care fac treaba mult mai repede. Au dispărut topoarele, dar a rămas expresia „coadă de topor”. Aceasta e utilă oriunde, în orice timpuri. Nu expresia, ci „coada”, care e dispusă să sacrifice interesele familiei, ale comunității sau ale țării ca să câștige teren și să-și atingă scopul.
Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, a criticat România pentru modificarea legilor justiției și a amenințat că o va aduce în fața instanței dacă nu respectă recomandările din raportul MCV. Asta se întâmpla luni, în ședința Comisiei pentru libertăți civile și justiție din Parlamentul European. Cred că Timmermans nu știe foarte bine lecția despre România reală, cea formată din sute de mii de comunități și din milioane de cetățeni.
Și mai cred că nici nu ar fi atât de critic dacă nu ar fi stimulat de „cozile de topor” din interior. Una dintre acestea, procuror în anii dictaturii ceaușiste, tocmai i-a suflat la ureche indicații și informații despre țara noastră. Nu e și țara ei, asta e clar. Pentru ea, ținta supremă e una politică, cum e și acest întreg conflict.
E important, e vital pentru ea și pentru partenerii săi, popularii din PE, să dărâme PSD. Dacă România e sancționată sub Guvernul PSD-ALDE, nu mai e nevoie de alte argumente ca să afirmi că PSD a eșuat și trebuie să cadă. Nu contează că va cădea și România. Avem multe lucruri de reproșat unora dintre miniștrii actuali, dar nu e necesar să le dezbatem într-un for din afara țării. E ca și cum, supărată fiind pe un membru al familiei mele, m-aș duce să mă plâng vecinului.
Căci, până la urmă, Timmermans e un vecin pentru noi. O persoană dintr-o țară vecină care are, temporar, o funcție de conducere în CE. Temându-se că nu vor reuși să sancționeze Ungaria și Polonia (unde lipsesc „cozile de topor”), liderii UE amenință România, sperând ca astfel să-și mascheze slăbiciunea și să-și păstreze autoritatea.
Având în vedere competențele atribuite de Legea Poliției Locale nr. 155/2010 pe linie de siguranță a circulației pe drumurile publice, în perioada 26-28.09.2018 au fost desfășurate două acțiuni ce au vizat respectarea prevederilor Legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap au fost verificate, în intervalul orar 09.00-14.00, parcări din zona centrală și din zona hipermarket-urilor fiind aplicate 33 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 7.790 lei.
Pe linia respectării Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, polițiștii locali au verificat mai multe zone prevăzute cu stații de taxi (Piața Centrală, Milcov, Ștefan cel Mare, Gară, Mărășești) fiind aplicate un număr de 54 sancțiuni în valoare totală de 15.465 lei. A
cțiunile de acest gen vor avea caracter permanent, cu scopul de a creste gradul de siguranță civică și pentru menținerea ordinii și siguranței publice pe raza Municipiului Bacău.
Compania Delgaz Grid derulează în judeţul Bacău proiectul de cercetare cu finanţare europeană pentru montarea de contoare electrice inteligente (SMART). Proiectul este „Optimizarea costurilor la colectarea datelor de la contoarele inteligente şi metode de îmbunătăţire a profitului la transportul energiei electrice” și are o valoare totală de aproximativ 270.000 de lei.
Se vizează măsurarea fluxurilor de energie în reţeaua de distribuție a energiei electrice. Datele rezultate vor conduce la detectarea pierderilor din reţea şi la prioritizarea investițiilor.
„Investiţiile derulate de compania noastră în sistemul de distribuţie a energiei electrice – au precizat cei de la Delgaz Grid – au fost susţinute prin intermediul unui alt proiect cu finanţare europeană, fiind modernizate şi integrate în sistem SCADA un număr de 26 de staţii de transformare a energiei din judeţele Bacău, Iaşi, Botoşani, Neamţ, Suceava şi Vaslui, cu o valoare totală de aproximativ 35 de milioane de lei”.
Anul trecut Delgaz Grid a investit 450 de milioane de lei, cel mai mult din anul 2005, de la intrarea pe piaţa românească a Grupului E.ON din care face parte. Pentru 2018, Delgaz Grid şi-a propus să investească circa 495 de milioane de lei, destinaţi în cea mai mare parte modernizării reţelelor de distribuţie a gazelor naturale şi energiei electrice.
Totodată, Delgaz Grid va continua să deruleze campanii de informare a populaţiei privind utilizarea corectă şi sigură a surselor de energie.
Delgaz Grid are trei milioane de clienţi şi operează o reţea de gaze naturale în lungime de peste 21.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord a României, între care și Bacău, și o reţea de electricitate de peste 80.000 km în şase judeţe din Moldova, inclusiv în Bacău.
Cu părere de rău mă văd nevoit să constat că nu există nicio discuție la obiect pe subiectul Referendumului ce va avea loc în acest weekend. În primul rând nu există o dezbatere serioasă la nivel național. Nici una dintre tabere nu-și dorește dezbaterea, de fapt.
Pentru că taberele pro și contra modificării Constituției sunt tabere artificiale, care nu au o legătură cu subiectul: cel al familiei. E drept, în ambele părți există câte o bază – biserica într-o parte și activiștii LGBT, de cealaltă.
Însă, restul combatanților sunt combatanți de ocazie, care au prins un tren și se folosesc de oportunitate pentru a-și transmite mesajele.
Mai e un motiv care împiedică discuția serioasă: tabăra care s-a declarat împotriva modificării Constituției merge pe ideea boicotului; așadar respinge din start orice discuție la temă, reducând problema la câteva sloganuri de genul „cine votează o face pentru Dragnea” sau „iubirea nu se votează”.
Sloganuri penibile, dar care au prins la un anumit public de la care te-ai fi așteptat să depisteze intoxicarea. Din acest motiv, din dezbatere lipsesc exact persoanele care ar fi, teoretic, afectate de schimbarea Constituției.
„Teoretic”, pentru că până la acest moment, în afară unor activiști gay, nu a pus nimeni la modul serios în discuție problema căsătoriilor între persoane de același sex.
Din contra, dezbaterea a venit din cealaltă parte a societății, de la cei care doresc să interzică explicit căsătoriile gay. Și am motive să consider că nici măcar nu e vorba de o temă națională, ci e una importată.
Va rezolva modificarea Constituției ceva în societate, vom avea școli mai bune, spitale mai dotate, salarii mai mari și câini cu colaci în coadă?
Evident că nu, dar ca să fim sinceri, nici celălalt referendum preconizat, ăla „fără penali” nu rezolva aceste lucruri.
Singurul lucru pe care îl poate face Referendumul este să dea un semnal.
Pentru că este pentru prima dată în ultimele trei decenii când se coagulează o mișcare națională care se împotrivește explicit importului unor modele care nu au nicio legătură cu specificul național.
Referendumul nu va interzice relațiile homosexuale, nu va interzice ca doi bărbați să se țină de mână, ca două femei să se sărute pe stradă.
Va reglementa doar o problemă instituțională civilă.
Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, în parteneriat cu Arhivele Naţionale Bacău, organizează, în zilele de 4 – 5 octombrie 2018, o nouă ediţie a Simpozionul Naţional „Vasile Pârvan”, manifestare de tradiţie, sub egida Centenar. Aceasta aduce în atenţie aspecte privind arheologia şi istoria naţională, precum și comunicări dedicate vieţii spirituale, unor personalităţi din perioada luptei pentru Unirea cea Mare, realizată în anul 1918 prin adunările plebiscitare de la Chişinău, Cernăuţi şi Alba-Iulia.
Unul dintre scopurile activităţilor este încurajarea dialogului între generaţii, fiind prezente atât personalităţi recunoscute în domeniu, cât şi tineri aflaţi la începutul carierei, ce vor face cunoscute publicului rezultatele cercetărilor ştiinţifice desfăşurate. Astfel, la eveniment vor participa specialişti din centre universitare din ţară (Bucureşti, Iaşi, Suceava), precum şi ai unor instituţii de cercetare şi muzee (Institutul de Arheologie Iaşi, Institutul „A.D. Xenopol” Iaşi, muzeele din Botoşani, Neamţ, Vaslui, Sfântu Gheorghe, Caransebeş, Constanţa, Timişoara etc.). Simpozionul va debuta joi, 4 octombrie, la ora 11.00, la sediul Complexului din str. 9 Mai, nr. 7, când va avea loc deschiderea lucrărilor.
Programul va cuprinde: Conferinţa ştiinţifică „Armata şi biserica în timpul Războiului de Reîntregire Naţională şi a Unirii din 1918”, susţinută de cercetătorul dr. Corneliu Ciucanu (Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană Iaşi); Prezentarea proiectului de reorganizare a expoziţiei permanente a Muzeului Judeţean de Istorie Bacău (prezintă dr. Elena-Lăcrămioara Istina, Florenţa Bogdan); In Honorem – prof.univ.dr. Ştefan S. Gorovei la 70 de ani. Laudatio (prezintă prof.dr. Anton Coşa); lansarea volumelor „Carpica”, vol. XLVII, 2018 (prezintă prof. Costin Scurtu) şi „Acta Bacoviensia”, nr. XIII, 2018 (prezintă prof. Vilică Munteanu); Vernisajul expoziţiei „Alexandru Artimon şi civilizaţia medievală urbană din sud-vestul Moldovei în secolele XIV-XVII (Bacău-Tg. Trotuş-Adjud)” (prezintă dr. Elena-Lăcrămioara Istina).
După amiază, începând cu ora 15.30, se vor desfăşura lucrările pe secţiuni: Arheologie, Istorie, Personalităţi, Muzeografie, Viaţa religioasă. Lucrările pe secţiuni vor continua şi vineri, 5 octombrie, de la ora 09.00.
,