Mare scandal la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) privitor la modul de constituirea aleatorie a completurilor de judecată. Şi de ce ne-ar interesa? Ar fi întrebarea firească a cititorului. Haideţi să încercăm împreună a înţelege ce se întâmplă. Situaţia a fost considerată atât de gravă încât a trebuit, la sesizare, să intervină Curtea Constitiuţională (Decizia 685 din 7 noiembrie a.c.) să constate că la ÎCCJ legea a fost încălcată constant în ultimii patru ani şi soluţiile pronunţate de această instanţă în complete care nu au respectat legea compunerii lor prin tragere la sorţi, sunt soluţii lovite de nulitate „necondiţionată”. Şi aceasta s-a petrecut la cea mai înaltă instanţă din ţară (excludem aici instanţa de contencios constituţional -CCR) unde, presupunem noi, muritorii de rând, că profesionalismul judecătorilor, intangibilii acestei înalte instanţe sunt în afara oricăror dubii privind profesionalismul. Şi dacă profesionalismul lor este, nu ne îndoim, în afară de orice discuţie, atunci de ce au încălcat legea atâta vreme? Care e mobilul? Puterea să fie oare? „Puterea nelimitată corupe în mod nelimitat.”
Pentru cei nefamiliarizaţi cu speţa, să încercăm o scurtă punere în temă. La 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 255/2013, care, prin art. 72 pct. 9, a modificat Legea nr. 304/2004. În urma modificării operate, art. 32 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 304/2004 prevedea că „Judecătorii care fac parte din aceste complete (Completurile de 5 judecători la ICCJ – s.n.) sunt desemnaţi, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”. Totodată, art. 32 alin. (5) din aceeaşi lege prevedea: „Completul de 5 judecători este prezidat de preşedintele sau vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, atunci când acesta face parte din complet, potrivit alin. (4), de preşedintele Secţiei penale sau de decanul de vârstă, după caz”. Din cele de mai sus, rezultă că art. 32 alin. (4) din lege a reglementat, în mod expres, tragerea la sorţi a tuturor membrilor Completului de 5 judecători, fără să facă vreo diferenţiere între aceştia şi fără să consacre instituţia membrului „de drept”. De asemenea, art. 32 alin. (5) din lege a stabilit că preşedintele sau vicepreşedintele ÎCCJ prezidează completul doar dacă au fost desemnaţi prin tragere la sorţi ca membri ai acestuia, aceeaşi regulă aplicându-se, evident, şi în privinţa preşedintelui Secţiei penale. Prin urmare, textul analizat conferă acestora dreptul de a prezida completul în măsura în care sunt desemnaţi prin tragere la sorţi, şi nu pe acela de a face parte de drept din complet. Astfel, voinţa legiuitorului a fost înfrântă şi legea încălcată prin Hotărârea Colegiului de conducere nr. 3/2014 şi prin cea cu nr. 89/2018, s-a stabilit o practică menţinută (până la data intervenţiei Curţii constituţionale), prin care unul dintre membrii Completurilor de 5 judecători era de drept o persoană din conducerea ÎCCJ (preşedinte, vicepreşedinte, preşedinte de secţie). Astfel, s-a creat şi menţinut o evidentă diferenţă între prevederile, exprimate prin lege, şi interpretarea dată, printr-un act administrativ. În timp ce legea stabilea că toţi judecătorii care fac parte din complet sunt traşi la sorţi, actul administrativ a limitat sfera legii, timp de patru ani. Colegiul de conducere a ÎCCJ a ignorat intrarea în vigoare a noii legi (Legea nr. 255/2013), cu privire la modul de compunere a completurilor de 5 judecători şi a stabilit că numai 4 din cei 5 judecători sunt traşi la sorţi, cel de-al cincilea membru fiind considerat „de drept” un judecător cu funcţie de conducere, respectiv preşedintele ÎCCJ, vicepreşedinţii sau şefii de secţie, „ceea ce poate fi calificat drept o formă de control a activităţii completului din partea conducerii”, spune Curtea Constituţională în Decizia 685/2018. În acest fel, hotărârea Colegiului de conducere a ÎCCJ – ca act administrativ – a creat şi premisele excluderii de la aplicare a unei norme procedurale, anume textul legal care permitea şi decanului de vârstă din componenţa Completului să îl conducă, după caz.
Decizia Curţii Constituţionale e o bombă cu ceas care a început să ticăie, întrucât, aşa cum precizează CCR în considerente „atât în materie penală, cât și extrapenală, sancțiunea compunerii nelegale a completului de judecată este nulitatea necondiționată și, prin urmare, absolută, a actelor îndeplinite de un astfel de complet, și ținând cont de faptul că deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, conform art.147 alin.(4) din Constitutie, Curtea reține că prezenta decizie se aplică de la data publicării sale, atât situațiilor pendinte, respectiv în cauzele aflate în curs de judecată, precum și în cele finalizate în măsura în care justițiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare corespunzătoare, cât și situațiilor viitoare”. Conform motivării, prima concluzie este că toate deciziile date de completurile de 5, vreme de peste 4 ani, sunt nelegale, deci nule, prin „toate” înțelegându-se și condamnări, dar și achitări. Care ar fi urmarea? La ce căi de atac şi situatii viitoare se referă CCR? Are poate în vedere şi revizuirile generate de fapte penale? Revizuire posibilă în ipoteza constatării unei infracțiuni a unui abuz în serviciu a decidenţilor de la ÎCCJ, care printr-un act administrativ au încălcat legea? Încălcare constatată deja de CCR . Să devină intangibilii, tangibili?
Jurist Adrian M. Ionescu
