Acțiune de amploare în județul Bacău. Polițiștii de investigare a criminalităţii economice au executat, trei percheziții la domiciliile unor persoane bănuite de săvârșirea de infracțiuni economice.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfăşurat o acţiune de amploare pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea unor încălcări ale legii în domeniul efectuării actelor de comerţ cu produse puternic accizate, respectiv, tutun şi băuturi alcoolice.
Activitatea a vizat domiciliile unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu țigări și a altor tipuri de infracțiuni economice.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat în vederea confiscării 12.500 de țigarete de contrabandă, de la două persoane din comuna Parava. 2 persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău în vederea audierii și dispunerii măsurilor legale.
De asemenea, poliţiştii au verificat 15 societăţi comerciale din judeţ şi pentru neregulile constatate au aplicat 10 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 8.000 de lei.
Joi, 28 februarie, de la ora 16.00, la Biblioteca Judeţeană „Costache Sturdza” nu a avut loc o lansare de carte aşa cum am anunţat cu o zi înainte. S-a petrecut ceva neobişnuit, inedit: a fost lansat un subiect de discuţii despre „obsedantul deceniu”, dar şi despre ultimele trei decenii ale timpului prezent.
Da, totul a plecat de la cartea de povestiri (unii au apreciat că este roman) a cunoscutului şi apreciatului gazetar, care a semnat peste 40 de ani în presa vremii, iar în ultimii ani pe coperţile unor frumoase cărţi, cu numele de Eugen Verman. S-a întâmplat ca în sală să fie prezente persoane care au trăit acele timpuri, acele vremi şi vremuri, atunci când satului şi ţăranului le-au fost zdruncinate, anulate, valorile fundamentale, valorile tradiţionale pe care se baza societatea de sute de ani: proprietatea şi dragostea de pământ. De aceea nu a mai fost nevoie de prezentări sofisticate, de analize pe texte, pe iventarierea metaforelor şi epitetelor.
A fost, după cum afirma scriitoarea Cecilia Moldovan un brainstorming între prieteni şi foşti colegi. Cartea în discuţie a fost „Zăpezi murdare”, ediţia a II-a, al cărei autor Eugen Verman a invitat la prezentarea în public prieteni, foşti colegi de breaslă, membri ai Uniunii Scriitorilor, ai Uniunii Ziariştilor Profesionişti (a fost acolo şi Dumitru Brăneanu şi Cornel Cepariu, preşedinţii celor două organizaţii), au fost tipografi, ziarişti mai noi şi mai…vechi, foşti şi actuali directori ai unor instituţii de cultură, a fost toată floarea cea vestită a literelor băcăuane. O prezenţă inedită a fost aceea a inginerului Petru Plăcintă, foat coleg de şcoală al autorului.
De la început, Adrian Jicu, director al Bibliotecii „Costache Sturdza”, moderatorul întâlnirii, a imprimat cu tact şi experienţa unor asemenea manifestări, o atmosferă de sărbătoare, de prietenie, o sărbătoare a cărţii, că tot este 2019 Anul Cărţii. Şi pentru a fi totuşi o anumită ordine, fluentă şi consistentă, primul care a abordat tematica volumului a fost romancierul, poetul şi dramaturgul Viorel Savin, autor şi el al unui roman inspirat din acei ani dramatici: „«Zăpezi murdare» este o carte frumoasă scrisă de un om cu suflet frumos. Cartea poate fi considerată ca roman, iar titlurile povestirilor pot fi subtitluri.
Poate autorul ia în calcul, are posibilităţi, de a-l tranforma într-un roman de mare forţă. Eugen Verman vede lucrurile din antecamera evenimentelor, autorul nu vrea să facă performanţă stilistică ci ţine să spună adevărul, realitatea cu mijloacele gazetarului dar şi ale romancierului. Cartea nu este una senzaţie, ci, mai degrabă, o privire caldă, obiectivă a realităţii din anii ’50-’60, dar şi din anii de după 1989, prima perioadă cea a colectivizării forţate, cea de-a doua de fărâmiţarea păguboasă a pământurilor, fiecare dramele lor. Concluzia cărţii: să luăm, ne sugerează Eugen Verman, ce este bun şi rău din fiecare perioadă”, a spus viorel Savin.
1 de 7
„Zăpezile murdare sunt urâte, este un superlativ la urâţenie. Urâţenia unor regimuri, a unor oameni, a unor vremuri, pe care autorul nu le tratează cu ură, foarte critic, ci cu obiectivitate. De ce are priză la public Eugen Verman? În primul rând pentru că este un ziarist narativ. El a făcut o construcţie, el este un povestitor din stirpea marilor povestitori moldoveni, el nu are pretenţia de romancier, prin toate cărţile lui, şi nu sunt puţine, dă sentimentul scrierii adevărului.”
Constantin Călin, critic literar
Constantin Călin a mai avertizat că nu este rolul criticului să povestească cartea, ci doar să sugereze, cartea de citeşte nu se povesteşte, un adevăr pe care mulţi critici de ocazie îl ignoră.
Cum se întâmplă în asemenea ocazii, nu s-a vorbit numai despre cartea lansată, au fost puse îndicuţie şi probleme actuale ale satului românesc, ale politicii actuale, dar, mai ales, colegii şi prietenii care au împărţit împreună mulţi ani, au ţinut să aducă în prim plan şi personalitatea autorului, a figurii lui în peisajul publicistic şi literar al Bacăului.
Editorul cărţii, criticul şi istoricul literar Cornel Galben, director al Editurii Corgal Press, a vorbit despre colaborarea cu Eugen Verman, căruia i-a publicat patru volume. „Mi-a făcut plăcerea şi onoarea de a-mi încredinţa cărţile lui, nu a fost o treabă uşoară, mai ales că, în parte, cartea se adresează şi colegilor de generaţie, care au o anumită vârstă. A ieşit o carte frumoasă, tipărită în condiţii foarte bune, curată, cu o copertă foarte reuşită, realizată de profesorul Constantin Ciosu. Îl felicit şi îl aştept cu următoarea carte.”
Au impresionat luările de cuvânt ale lui Viorel Roman, tipograf, secretar de redacţie, omul care a înnobilat cărţile cu arta lui, devenit personaj al cărţii, dar şi ale poetei Mara Paraschiv şi, ca o mare surpriză, a vorbit şi unul dintre personajele cărţii.
A vorbit şi autorul. Emoţionat, a dat frâu amintirilor din anii grei ai începutului de meseriaş al cuvântului, mulţumind tuturor pentru onoarea care i-au făcut-o fiindu-i alături la un eveniment important din viaţa lui. La cerere, a acordat autografe celor care au intrat în posesia cărţii.
Primele 21 de puncte de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului local Bacău de joi au trecut relativ ușor, fără prea multe discuții. Aleșii s-au blocat la punctul 22, discutând mai bine de jumătate de oră ce expresie să se folosească într-o hotărâre.
Este vorba despre proiectul parcării supraterane prevăzute a fi construită în apropiere de Autogară. Inițiativa municipalității a intrat în impas din cauză că Ministerul Educației nu și-a dat încă acordul pentru schimbarea destinației terenului, în prezent ocupat cu ruinele fostelor ateliere ale Colegiului Tehnic Anghel Saligny.
Ultimul răspuns venit de la Minister recomandă Consiliului local să facă o modificare de nuanță în hotărârea de consiliu inițiată în 2017. Primul care a intervenit a fost consilierul independent Cristian Ghinghes, care a criticat administrația locală pentru că ar fi răspuns greu la adresele Ministerului.
„Avem o hotărâre din septembrie 2017 adusă la cunoștință Ministerului Educatiei în aprilie 2018. Ministerul cere completări și pentru că nu ați răspuns la această adresă trimite din nou o solicitare în decembrie 2018 iar acum suntem în februarie 2019. Constat că aveți o mare problema de management”. a spus el. „Dacă privești de pe margine, e simplu”, i-a replicat primarul Cosmin Necula.
„În primul rând trebuie întocmite planuri cadastrale, este mult de muncă. În al doilea rând, am fost personal la Minister împreună cu inspectorul școlar general pentru a explica lucrurile”. Primarul spune că multe dintre solicitările celor din Minister erau exagerate, expresie a unui birocrații duse la extrem de unii funcționari.
Se aprobă sau se propune?
Avocatul Daniel Miclaus (PNL) a cerut aprobarea unui amendament la proiectul de hotărâre. El a argumentat că avizul de conformitate al Ministerului Educației se poate da doar dacă solicitarea emiterii este însoțită de o hotărâre de consiliu prin care se propune schimbarea destinației terenului.
De aceea el a propus să se scrie în hotărâre în loc de „se aprobă” schimbarea destinației terenului, „se propune”, argumentând că schimbarea destinației se poate face numai după obținerea avizului conform. Primarul Necula nu s-a declarat împotrivă, dacă astfel se rezolva problema, însă secretarul Ovidiu Popovici și Ciprian Fantază, șeful Departamentului Juridic din Primăria Bacău, au insistat să nu se depășească solicitarea ministerului. „Dacă ei doar atât ne cer, să nu mai facem și alte modificări”, a spus Fantază.
„Obiecția ridicată de domnul Miclăuș este justificată”, a observat primarul Necula. „Pe de altă parte, riscăm o nouă interpretare din partea unui funcționar”, a mai spus primarul. „Prefer să supăr pe cineva de la Minister decât să încălcăm legea”, a replicat Miclăuș. Amendamenul a primit doar cinci voturi favorabile și a căzut. Proiectul de hotărâre a primit 15 voturi «pentru» și patru abțineri (ale liberalilor) și a fost aprobat.
Cu plată sau gratuit?
O altă ciocnire între consilierii Coaliției și cei ai Opoziției a avut loc la proiectul referitor la amplasarea panourilor de publicitate electorală. Inițial, Lucian Șova (PSD) a propus să se abroge punctul care prevedea taxele de publicitate, însă, a revenit după ce primarul Cosmin Necula a spus că, fiind amplasate pe domeniul public, ar trebui ca aceste panouri să „producă bani”.
Șova a revenit cu o modificare a amendamentului, propunând ca sumele ce vor fi percepute de municipalitate să se stabilească ulterior, cu respectarea prevederilor legale. Propunerea a nemulțumit anumiți consilieri, care l-au acuzat pe Șova că s-a răzgândit dupa ce a primit „indicații”.
Centru de expoziții sau centru administrativ?
Solicitarea Poliției locale de a închiria două camere de la Centrul de Afaceri și Expoziții (CAEx) a determinat un alt schimb de replici. Poliția locală vrea să instaleze la CAEx centrul de comandă și monitorizare de unde se va supraveghea traficul și zonele deschise publicului, prin intermediul camerelor video. La început vor fi supravegheate parcurile, eliminându-se personalul de pază.
Primarul Necula a anunțat că sensurile giratorii de la Șerbănești sunt deja supravegheate video și când Centrul de monitorizare va deveni operațional, imaginile vor fi redirecționate către acesta. Daniel Miclăuș a cerut administrației să se decidă dacă păstrează CAEx pentru afaceri sau îl transformă într-un centru administrativ, având în vedere că multe organisme publice au, acum, spații aici. Primarul Necula a explicat că, probabil, CAEx va deveni un centru «administrativ și de expoziții».
„Când am preluat administrația, societatea care administra CAEx avea datorii de 15 milioane de lei. Am adus Centrul în patrimoniul municipiului și a încheiat anul trecut cu un plus de 63.000 de lei”. Același lucru s-a întâmplat și la Teatru de Vara, care a încheiat 2018 cu un plus de 110.000 de lei iar în primele două luni din acest an are deja încasări de 160.000 de lei.
Tribunalul Neamț a decis că rechizitoriul prin care mai mulți consilieri locali băcăuani precum și fostul primar Romeo Stavarache erau trimiși în judecată în celebrul dosar al finanțării Sport Club Bacău cuprinde mai multe neregularități. Judecătorii au decis eliminarea unor probe din dosar și retrimiterea sa procurorului de caz pentru ca acesta să se decidă dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.
Anul trecut, pe vremea aceasta, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău anunța că llie Bîrzu, George Bogatu şi Neculai Nechita – foști consilieri locali în legislatura precedentă – au calitatea de inculpaţi, fiind cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare. Cei trei au fost membri în AGA a Sport Club Bacău iar în cauză s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor deţinute de către cei trei inculpaţi.
În dosar mai era cercetat și fostul primar Romeo Stavarache, precum și Leonard Pădureanu, fostul administrator public, precum și Liviu Goian, fost președinte al clubului. Stavarache era acuzat de instigare la delapidare, procurorii susțînând că, în calitate de primar al municipiului Bacău și președinte al PNL, l-ar fi determinat pe Leonard Pădureanu să solicite majorări de capital la Sport Club Bacău SA și să efectueze plăți pentru echipa de fotbal aparținând Asociației Sport Club Bacău fără a exista vreo relație contractuală între cele două persoane juridice, cauzându-se astfel un prejudiciu de 11,3 milioane de lei municipiului Bacău.
Tribunalul Neamț detonează bomba
Dosarul a fost strămutat la Tribunalul Neamț, unde, după mai multe amânări, judecătorii decid să accepte mai multe din cererile formulate de inculpați. Astfel, Tribunalul a constatat ca neregularităţi ale rechizitoriului nr. 161/P/2016 din 02.05.2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău: nerespectarea dispozițiilor art. 328 alin. 1 Cod procedură penală privitoare la descrierea faptelor reținute în sarcina inculpaților și încadrarea juridică a acestora precum și faptul că rechizitoriul cuprinde mențiuni contradictorii cu privire la partea civilă. Tribunalul a dispus excluderea mai multor probe administrate în cursul urmăririi penale.
Este vorba despre declarațile date, în calitate de martori, de către inculpatul Bîrzu Ilie și Bogatu George precum și declarația dată de către inculpatul Nechita Neculai și a dispus înlăturarea fizică a acestor declarații de la dosarul de urmărire penală. Judecătorii au constatat că, pe parcursul urmăririi penale, au fost încălcate dispozițiile art. 65 alin.1, raportat la art. 64 alin. 1 lit. f Cod procedură penală.
Articolul 65 se referă la «Incompatibilitatea procurorului, a organului de cercetare penală, a magistratului-asistent şi a grefierului» iar articolul 64, litera f se referă la incompatibilitatea judecătorului: «există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorului este afectată».
Goian este scos din dosar
Judecătorii constată nulitatea parţială a unor acte referitoare la Liviu Goian: ordonanţa emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, cu privire la dispoziţia de extindere a urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune și cu privire la dispoziţia de efectuare în continuare a urmăririi penale față de suspectul Goian Liviu pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, ordonanţa emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău cu privire la dispoziţia de punere în mișcare a acțiunii penale față de Goian Liviu pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune; rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, cu privire la dispoziţia de trimitere în judecată a inculpatului Goian Liviu pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
«În temeiul art. 345 alin. 3 Cod procedură penală dispune comunicarea prezenței încheieri Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, în vederea remedierii neregularităţilor constatate în actul de sesizare, procurorul urmând a comunica judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei».
Cartofii din farfurie sunt tot mai scumpi. Posibil că vor fi și tot mai rari. Mă gândesc la prețul lor, în continuă creștere, fenomen față de care previziunile nu sunt deloc încurajatoare. Anul trecut vremea a fost capricioasă: după două luni de secetă au urmat, în primăvară, două luni de ploi, cartofii au fost atacați de mană, iar din cauza umidității în exces din sol cartofii au început să putrezească. Dar și suprafețele cultivate au început să scadă. Un scenariu apocaliptic! Județul Bacău nu are zone extinse de cultură a cartofului, dar cartofi mâncăm și noi, orideunde ar fi.
În septembrie și în octombrie au început să fie semnalate scumpiri majore ale acestui produs în magazine sau la piață, cu câte un sfert din prețul obișnuit. În noiembrie, buletinul Direcției de Statistică Bacău dădea o majorare de numai 2,29% față de octombrie, dar majorare de preț era. La piață s-a ajuns la doi lei pe kilogram, dar în supermarket s-a trecut de acest nivel. Iar acum o lună cartofii s-au scumpit cel mai mult, față de luna decembrie 2018.
Și pentru 2019 estimările sunt pesimiste la cultura cartofului. S-au scumpit sămânța și motorina. Prețul la cartoful de sămânță – cred cultivatorii – va crește cu 15-40%, iar disponibilitatea de cartof de sămânță este foarte mică. „Deja se poate spune că producția de anul viitor va fi afectată” – opinau, în toamna trecută, fermierii.
Dacă pesta porcină va scumpi și va rări fripturile din farfurie, nici garniturile de lângă ele, de cartofi adică, nu vor fi mai generoase. Iar la piață vom vorbi tot mai mult de inflație crescută. Banca Națională a României (BNR) a majorat, recent, la 3% prognoza de inflație pentru finalul acestui an și estimează o inflație de 3,1% pentru finalul anului viitor, anunța, recent, guvernatorul BNR.
În ultimul meci european susținut pe teren propriu în acest sezon, Știința Bacău a mers pe mâna a două junioare: Iulia Matanie (15 ani) și Mădălina Airoaie (16 ani)
Iulia este născută pe 10 octombrie. 10 octombrie 2003, ca să fim mai exacți. Iar Mădă a văzut lumina zilei pe 22 iulie 2002. Și totuși ziua lor a fost marțea asta. Pe 26 februarie.
„Chiar, ce dată e azi? 26? Ei bine, nu vom uita niciodată ziua asta”, au spus, la unison, Iulia Matanie și Mădălina Airoaie, cele mai tinere voleibaliste utilizate vreodată de o echipă de club într-o semifinală de cupă europeană. Iulia și Mădă și-au făcut debutul în manșa tur a semifinalei Cupei CEV pe care Știința Bacău a pierdut-o marți, acasă, cu 3-0, în fața Albei Blaj. Ambele au intrat în setul trei. Și ambele au făcut față cu brio presiunii.
Iulia a salvat o minge care s-a soldat apoi cu punct pentru Știința, pentru ca ulterior să realizeze chiar un as. Mădă a pus și ea umărul. La blocaj, în apărare și în atac. Fără să lase impresia că numele, CV-ul sau chiar vârsta adversarelor (Marina Vujovic, de exemplu, i-ar putea fi mamă) îi condiționează jocul.
La sfârșit, chiar dacă Știința a pierdut, compromițându-și, totodată, șansele de a disputa prima sa finală europeană, echipa băcăuană a fost aplaudată la scenă deschisă de publicul din Sala Sporturilor. Spectatorii aduceau astfel un omagiu parcursului european al echipei favorite. Dar și debutului lipsit de trac al celor două junioare crescute la CSȘ Bacău.
„Mi s-a îndeplinit un vis. Parcă nici nu-mi găsesc cuvintele. Sincer, nu mă așteptam să debutez la 15 ani în echipa mare a Științei. Și asta chiar într-o semifinală de cupă europeană. Eu, care nu am apucat să joc nici măcar în Divizia B! Sunt foarte, foarte fericită”, a mărturisit, emoționată, Iulia Matanie, care a vorbit și despre asul realizat:
„Mă bucur că am putut ajuta echipa. Când am servit, am avut senzația că trec minute întregi până ca mingea să ajungă dincolo de fileu”. Mădălina Airoaie a debutat pentru Știința în urmă cu trei săptămâni, la meciul de campionat cu Galațiul. Dar o prezență într-o semifinală de cupă europeană este altceva. „Cu totul și cu totul altceva”, a subliniat Mădă.
„Ce atmosfera fantastică! Cum am trăit debutul? Cu sufletul la gură. Îmi doream să fac cât mai multe, să mă împart, să atac, să punctez, dacă se poate. Și mie mi s-a îndeplinit un vis. E extraordinar. Sper ca într-o bună zi și eu, și Iulia, să jucăm o finală de cupă europeană cu Știința”, a adaugat Mădălina. „Sunt convins că pentru cele două tinere jucătoare, un astfel de debut va constitui un stimulent important”, a concluzionat antrenorul Florin Grapă.
De la FCM Bacău la Steaua. Ieri: Narcis Răducan și Cristi Ciocoiu, Andrei Cristea și Florin Lovin, Eugen Baciu și Dorin Goian. Și de la FC Bacău la FCSB. Azi: Marian Pruteanu. Au trecut anii, s-au schimbat echipele și jucătorii, dar legătura a rămas la fel de puternică. Dovadă faptul că FC Bacău și FCSB studiază realizarea unui parteneriat.
A confirmat-o chiar fondatorul FC Bacău, Cristi Ciocoiu, cu ocazia transferului mijlocașului de 14 ani, Marian Pruteanu la clubul patronat de Gigi Becali. „Cei de la FCSB apreciază ceea ce facem noi la FC Bacău și, prin urmare, ne-au propus o colaborare. Transferul lui Marian Pruteanu este un prim pas în această direcție. Cu un ochi plâng deoarece nu ne este ușor să ne despărțim de jucătorii noștri, iar cu altul râd deoarece vorbim pe de o parte de un salt calitativ, iar pe de altă parte, de o confirmare a muncii noastre”, a declarat Ciocoiu.
Născut în 2005, Marian Pruteanu este un mijlocaș central care poate evolua și ca stoper format la FC Bacău sub îndrumarea lui Radu Ciobanu. „Îl consider pe Marian un adevărat model pentru toți copiii care vor să se apuce de fotbal. Un copil nu bun, ci foarte bun. A fost liderul grupei de vârstă 2005 de la FC Bacău.
Îi țin pumnii în continuare și-i voi urmări cariera, dându-i orice sfat de care va avea nevoie. Nici nu va fi foarte greu, în condițiile în care vorbim în mod constant”, a declarat Radu Ciobanu. Pruteanu s-a aflat în atenția mai multor echipe, printre care și Academia Viitorul a lui Gheorghe Hagi, însă, în cele din urmă, FC Bacău a decis să-l cedeze celor de la FCSB, punănd astfel și bazele amintitului parteneriat. Antrenorul Șerban Neamțu, care a lucrat cu Pruteanu în ultimul an și jumătate îl descrie astfel: „Marian este un jucător care iese în evidență printr-o tehnică bună, prin plasament și știința jocului.
Totodată, deține un șut puternic, el înscriind multe goluri prin șuturi de la distanță”. Neamțu speră ca „transferul la FCSB să nu fie un obiectiv final pentru Pruteanu, ci o motivație de a ridica ștacheta și mai sus”. Și de a confirma că parteneriatul FC Bacău- FCSB poate da noi roade.
Nori negri peste cariera luptătorului băcăuan George Șarban. CSM Bacău, clubul la care este legitimat sportivul în vârstă de 21 ani, a primit marți o adresă din partea Agenției Naționale Anti-Doping, prin care se notifica faptul că „George Emilian Șarban este suspect de încălcarea reglementărilor anti-doping”.
În adresa semnată de președintele ANAD, fostul arbitru de fotbal Cristi Balaj, se face referire la dopajul cu testosteron. Șarban ar fi fost depistat pozitiv ca urmare a unui control anti-doping efectuat în luna decembrie, pe când se afla în pregătiri cu lotul național de lupte.
„Am rămas pur si simplu interzis. Mi-e greu să înțeleg ce s-a întâmplat deoarece, din cunoștințele mele, nu am făcut niciodată uz de vreo substanță interzisă. Cel puțin nu în mod voit”, a declarat pentru „Deșteptarea” Geo Șarban.
„Am făcut o trecere în revistă a ultimelor luni și singurul moment mai neclar ar fi de la o etapă de campionat la care am participat în Germania. Asta nu mă absolvă, dar nici nu mă face să mă simt vinovat. Sper ca lucrurile să se lămurească și, indiferent de verdictul final, sa revin în circuitul competițional”, a mai spus vice-campionul național la 97 kg, care riscă o suspendare de minimum doi ani.
Antrenorul luptătorului, Sorin Tașcă a anunțat că se vor face toate demersurile pentru clarificarea acestei situații.
Datorită unei platforme de consultare dezvoltată de UNICEF în România, copiii și tinerii vor putea să-și spună părerea cu privire la lucrurile care sunt importante pentru ei. Platforma de consultare U-Report, prezentată de UNICEF în cadrul evenimentului „Mă înscriu. Particip. Contez. Sunt U-Reporter!”, este un mecanism inspirat de Convenția Națiunilor Unite privind Drepturile Copilului, care promovează dreptul tuturor copiilor de a își exprima liber opinia asupra oricărui subiect care îi privește, arată Raluca Dinu-Paicu, purtător de cuvânt.
„În acest moment sunt peste 6 milioane de U-Reporteri în 50 de țări din întreaga lume, iar comunitatea este în continuă creștere”, precizează Raluca. La evenimentul „Mă înscriu. Particip. Contez. Sunt U-Reporter!” au fost prezenți Pieter Bult, Reprezentantul UNICEF în România, Smiley (Andrei Tiberiu Maria), Ambasador Național pentru UNICEF în România, și Tasnim Chazli, Vicepreședinte al Consiliului Național al Elevilor din România.
Cum funcționează U-Report
U-Report se bazează pe membrii înscriși voluntar ca U-Reporteri, prin Facebook Messenger. Platforma de consultare are la bază sistemul RapidPro, un sistem de mesaje directe, în care utilizatorii fac primul pas în interacțiunea cu U-Report. Sistemul nu va trimite mesaje către cei care nu își doresc să se înscrie și să facă parte din comunitatea U-Report. După înregistrare, mesajele și sondajele U-Report sunt trimise prin mesaje directe, prin Facebook Messenger. Informațiile despre U-Reporteri sunt anonime. Răspunsurile obținute sunt vizibile în timp real pe site-ul U-Report: https://romania.ureport.in.
Rezultatele sunt grupate după vârstă, gen și regiune și sunt utilizate pentru a crește gradul de conștientizare a cetățenilor cu privire la părerile copiilor și tinerilor, problemele și soluțiile propuse de aceștia. În același timp, U-Reporterii primesc mesaje și informații despre importanța participării lor, află care sunt rezultatele sondajelor, modul în care au fost folosite informațiile, felul în care vocile lor au ajuns la factorii de decizie și care au fost rezultatele contribuției lor.
„Prin programele și acțiunile sale, UNICEF promovează dreptul copiilor de a participa la procesele decizionale care sunt relevante în viața lor, în cadrul familiei, al școlii sau al comunității. U-Report este o platformă ce încurajează participarea copiilor și a tinerilor, oferindu-le un mijloc prin care ei își pot spune părerea pe subiecte de interes pentru ei, iar informațiile colectate pe platformă de la un număr relevant de copii pot sta la dezvoltarea unor programe și politici publice care să răspundă mai bine nevoilor”, a declarat Pieter Bult, Reprezentantul UNICEF în România.
„Cred foarte mult în abilitatea copiilor de a-și exprima opiniile și de a contribui la discuții și dezbateri cu privire la subiecte ce îi privesc și mă bucur că U-Report le oferă ocazia de a face asta. Adolescenții petrec foarte mult timp online, iar prin intermediul U-Report, eivor fi consultați prin scurte sondaje, vor avea acces la rezultatele acestora, precum și la informații utile”, a spus Andrei Tiberiu Maria – Smiley, Ambasador Național pentru UNICEF în România.
„Chiar dacă adulții au puterea de decizie cu privire la multe aspecte ce țin de viitorul nostru, vrem să participăm la construirea societății pe care, la rândul nostru, o vom conduce! Vrem să fim consultați cu privire la orice politică publică, astfel încât și noi să influențăm felul în care va funcționa lumea, iar U-Report este un instrument perfect pentru acest lucru”, a spus Tasnim Chazli, Vicepreședinte al Consiliului Național al Elevilor din România.
La 28 februarie este aniversată Ziua Protecției civile din România, ocazie cu care, pompierii militari băcăuani organizează în perioada, între orele 10.00 – 16.00, Ziua Porţilor deschise.
Evenimentul se desfășoară atât la sediul inspectoratului din municipiul Bacău, cât şi la sediile subunităţilor din județ – Onești, Moinești, Comănești și Podu Turcului.
Toți cei care ne vor trece pragul vor avea posibilitatea să înveţe foarte multe lucruri despre activitatea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău, despre autospecialele de intervenţie din dotarea acestuia, tipurile de risc identificate pe teritoriul judeţului Bacău, precum şi despre regulile de comportare în diferite situații de urgență.
Poliţiştii au identificat şi reţinut o tânără de 16 ani, care, la data de 29 decembrie 2018, ar fi sustras un telefon mobil din buzunarul gecii unei adolescente, în timp ce se afla într-un mijloc de transport în comun.
La data de 26 februarie a.c, poliţiştii de investigaţii criminale din Bacău au depistat şi identificat o tânără de 16 ani, bănuită de comiterea infracţiunii de furt calificat.
În urma activităţilor de cercetare şi investigare efectuate s-a stabilit că, în seara zilei de 29 decembrie 2018, în timp ce se afla într-un mijloc de transport în comun, în municipiul Bacău, tânăra de 16 ani, din judeţul Iaşi, ar fi profitat de neatenţia unei adolescente de 17 ani şi i-ar fi sustras din buzunarul gecii, un telefon mobil în valoare de 1500 de lei.
Bănuita a fost reţinută de poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore şi urmează a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
ATENŢIE LA GENŢI ŞI BUZUNARE!
⦁ Ţineţi poşeta sau genta, în mijloacele de transport în comun, cât mai aproape de corpul dumneavoastră;
⦁ Nu lăsaţi bani, acte, telefoane mobile etc. în buzunarele pantalonilor. Ţineţi aceste obiecte în buzunarul interior al jachetelor sau în genţi;
⦁ Nu ţineţi ruscasul pe umeri atunci când vă aflaţi în autobuz. Pe lângă faptul că incomodaţi ceilalţi călători, sunteţi o ţintă sigură pentru hoţi, care profită de aglomeraţie pentru a sustrage obiecte din acesta;
NU fiţi indiferenţi dacă observaţi pe cineva că a sustras obiecte din buzunarul sau geanta unui cetăţean!
L-am găsit singur, în Sala Studio Experiment ”Petru Valter” a Teatrului Municipal ”Bacovia”, pictând pe pânza alb – gălbuie balansoarul pe care stătea o fată, goală, cu părul lung. Nicio muzică, nimeni altcineva în încăpere. Doar un bărbat, singur, sub reflectoare. Regizorul Gheorghe Balint. Pictând o femeie imaginară. Decorul de la ”Bărbați singuri”, spectacolul – premieră pe care îl pregătește împreună cu actorul Dumitru Rusu, și care va avea premiera vineri, 8 martie 2019, aici, în Sala Studio Experiment ”Petru Valter” a Teatrului Municipal ”Bacovia”. Un bărbat și mai multe iubiri.
Te vei regăsi printre ele? Te vei regăsi. Un scenariu de Gheorghe Balint, adaptare liberă după ”Egy No”, de Péter Esterházy (1950 – 2016), scriitor și publicist, personalitate centrală a literaturii maghiare a secolului XX. E un spectacol despre bărbați. Și despre femei. În egală măsură. În semiobscuritatea sălii de spectacol, privindu-l pe actorul Dumitru Rusu, rostind iubirile a zeci de femei și de bărbați, va fi o clipă, măcar una, în care vei simți că vorbește despre tine. Sau despre ea. Sau despre el. Sau despre voi. Inevitabil.
Spectacolul ”Bărbați singuri” realizat în aceste zile este o ”replică” simbolică pe care regizorul Gheorghe Balint o dă unui alt spectacol al său care a avut premiera tot pe 8 martie, dar în urmă cu 11 ani, în 2008: producția independentă ”Femei singure”, un recital după Dario Fo și Franca Rame, realizat împreună cu actrița Eliza Noemi Judeu.
Spectacolul ”Femei singure” a avut, în cei 11 ani de la premieră, un parcurs festivalier național și internațional. În anul 2010 a fost invitat la cea de-a VIII-a ediție a festivalului International Performing Arts Erevan (Armenia), fiind primul spectacol românesc prezent la acest eveniment. În anul 2012 a fost distins cu Premiul ”Ștefan Iordache”, la Gala Internațională a Recitalurilor Dramatice ”Gala Star”. În același an, s-a jucat pe scena Teatrului Pygmalion din Viena, alături de toți premianții ediției 2012 a Galei ”Star”. Iar în 2013 a fost invitat la cea de-a treia ediție a Festivalului Italo-Român ”TeatROmania_Emersioni sceniche”, care a avut loc la Accademia di Romania din Roma. Au urmat scene de teatru din România, de stat sau independente, printre acestea numărându-se și scena festivalului internațional ”Theaterstock” Bacău, 2016.
Recent, spectacolul ”Femei singure” a fost preluat în repertoriul Teatrului Municipal ”Bacovia”, fără costuri de achiziție și fără plata unor drepturi de autor suplimentare, și va putea fi văzut, după doi ani de absență din atenția publicului băcăuan, joi, 28 martie 2019, în Sala Studio Experiment ”Petru Valter”.
”Când lucram ”Femei singure”, deja mă gândeam la spectacolul acesta, ”Bărbați singuri”. Mi-a plăcut foarte mult Esterházy, pentru curaj și sinceritate. Spune lucrurilor pe nume, la orice nivel. Cred că femeia este un abis, căruia nu îi vom da de capăt niciodată. De aceea sunt și vor fi mereu femei singure și bărbați singuri…”, mi-a dezvăluit regizorul Gheorghe Balint, referitor la cele două spectacole ale sale.
Teatrul Municipal ”Bacovia” vă invită, așadar, în luna martie 2019, să ne privim în ochi iubirile și singurătățile, să ne privim sufletul în ochi. Sunteți așteptați vineri, 8 martie, la premiera spectacolului ”Bărbați singuri”, după Péter Esterházy, cu Dumitru Rusu în rol principal, și, pe 28 martie, la spectacolul ”Femei singure”, după Dario Fo și Franca Rame, cu Eliza Noemi Judeu în rol principal. Regia, în cazul ambelor spectacole, Gheorghe Balint. ”Te preocupă singurătatea ca temă de cercetare în spectacolele tale, Geo?”. ”Da, foarte mult. Ne naștem și murim tare singuri”. ”Geo, e foarte faină pânza asta pe care desenezi, ce fel de pânză este?”. ”Întreabă-l pe Bogdan de la Producție”.
Te-ai simțit vreodată singur(ă)? Te așteptăm la Teatru! Spectacolele (acestea) sunt despre tine.
Cunoscutul publicist Eugen Verman propune o nouă carte cititorilor săi fideli, dar şi pasionaţilor de lectură şi îi invită joi, 28 februrie, ora 16.00, la lansarea care va avea loc la Sala Multimdia a Bibliotecii „Costache Sturdza”.
„Prozator provenit din cei mai buni ziarişti ai Bacăului, Eugen Verman se remarcă, dincolo de alte calităţi, prin arta povestirii. Deşi au un procent de ficţiune, textele sale sunt preponderent memorialistice. Impactul lor emoţional e foarte puternic, îndeosebi pentru cititorii cu vârste apropiate de a sa, trecuţi prin experienţe istorice şi biografice similare”, scrie criticul literar Constantin Călin, în Prefaţa „Artă şi autenticitate” la noul volum „Zăpezi murdare”, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Corgal Press, Bacău, 2018. Prima ediţie a apărut în 2015, la aceeaşi editură).
Împărţit în două părţi “Zăpezile murdare” cuprinde 25 de povestiri, o parte fiind reluate din prima ediţie, intervenţiile şi adăugirile au menirea de a “aduce la zi” amintirile şi a tensiona naraţiunea. Eugen Verman a cunoscut bine realităţile rurale din anii ‘50-‘60, la care a participat efectiv, ziarist fiind, despre unele a şi scris în presa vremii.
Remarcabile sunt povestirile din timpul colectivizării, cu dramele şi intruziunile din viaţa ţăranului, blestemul pământului şi al ţăranului fiind reluat, la alte dimensiuni, după 1990, atunci comasarea terenurilor, astăzi, fărâmiţarea lor, “şi una şi cealaltă generatoare de conflicte şi de distrugeri” (C. Călin, idem.). O carte de un dramatism dus până la tragedie, care se înscrie în seria romanelor apărute după 1990, din care răzbat tensiunile care au măcinat satele româneşti de la începutul secolului XX şi până astăzi.
Cartea va fi prezentată publicului de profesorul şi criticul Constantin Călin, scriitorul Viorel Savin (şi el autor al unui roman inspirit din perioada anilor ‘50-’60), şi de criticul şi istoricul literar Cornel Galben, editorul cărţii.
Înainte de 1990, dacă nu te adresai unei persoane cu apelativul „tovarășe” ci cu „domnule”, puteai să ai neplăceri. Nu foarte mari, că se mai înmuiase regimul, dar, dacă vreunul avea pata pusă pe tine, putea să-ți facă zile fripte.
La fel, mersul la biserica, primirea preotului în casă puteau să-ți cauzeze neplăceri. Nu erai vânat pentru asta, dar, la fel, dacă un coleg, un vecin sau un superior aveau ceva de împărțit cu ține, se foloseau de pretext ca să-ți pună bețe în roate.
Regimul era deranjat prea puțin de acest gen de „dizidențe”; până și bancurile politice sau ascultatul posturilor de radio interzise erau trecute cu vederea dacă nu erai o țintă.
Pentru că ori se primeau denunțuri care, intrate în malaxorul sistemului, trebuiau să primească răspunsuri, ori erai suspectat de lucruri mai grave, erai agățat cu astfel de tinichele.
În zilele noastre, tinichelele s-au schimbat în instrumente ale corectitudinii politice. Dacă ai deranjat pe cineva, dacă te-ai ridicat prea sus, se găsesc pretexte pentru a te demola.
Ani de zile a funcționat eticheta de „corupt” și delațiunile și anchetele de rigoare. Într-o vreme, dacă i se punea pata pe tine, erai declarat „antisemit”.
Mai nou, ți se pune eticheta de rasist pentru că nu doreșți colonizarea țării cu imigranți sau „homofob” pentru că nu consideri că principala problema a națiunii o constituie căsătoriile între persoane de același sex. Dacă te declari pentru păstrarea valorilor tradiționale, iarăși ti se pune o etichetă.
În general, aceste etichete nu ar trebui să conteze prea mult; doar că, în lumea asta tot mai tâmpită, se întâmplă să fie luate în seamă.
Pentru că aceste etichete sunt doar un alt mecanism pentru controlul social. O să vedeți că în politică, de exemplu, au șanse mai mari de promovare persoanele care susțin așa-zisul „multiculturalism”, corectitudinea politică, minoritățile sexuale sau drepturile persoanelor transexuale.
Este chiar o întrecere în inventarea unor noi minorități și noi drepturi, încât, in ziua de astăzi, nu mai vorbim de egalitate in drepturi, ci de privilegii pentru unii și obligații pentru restul.
Intrăm în luna negoțului la tarabă. Luna în care micii meseriași, după zile și nopți de trudă, își scot la vânzare produsele create artizanal. Muncă desfășurată de multe ori acasă, în spații care le-au ținut loc de masă și de dormit. Concurența este acerbă. Fiecare vine cu ceva nou. Tehnicile evoluează. De la forfecuță și lipici am trecut la imprimanta 3D. A evoluat și modul civilizat în care băcăuanul poate privi și alege.
Afacerea „Măsuță SA”
Pe vremea comuniștilor nu exista comerț stradal. Atelierele cooperației meșteșugărești asigurau cererea de mărțișoare și felicitări de pe piață. Să ne amintim totuși ce cadouri puteam oferi atunci, celor dragi sau colegilor, în prima zi de primăvară. Regulile erau simple. Pe data de întâi ofereau băieții mărțișoare fetelor.
Bacau 1992
Cu emoții la mânuirea boldului, dacă micul simbol al primăverii fusese ales cu dedicație. Erau într-o gamă de serii destul de diversă: buburuze, coșari, amorași, inimioare, porumbei, ghiocei, toporași, ciupercuțe… Cel mai apreciat rămânea ghiocelul natural, mult mai greu de găsit pe atunci. Nu apăruseră reprezentările zodiacale, apanajul anilor ’90.
În caz că primeai mai multe mărțișoare de același fel, făceai schimb. Nu mai spun că majoritatea erau păstrate între filele unui caiet și oferite iarăși, anul următor. După 1990, tarabele din oraș au început să se înmulțească proporțional cu vânzarea de produse la negru.
În doi ani, comerțul ambulant luase o asemenea amploare încât nu era colț de stradă unde să nu se vândă ceva. Bacăul începuse să semene cu împrejurimile bazarului de la Istanbul. Marfa chinezească mai era încă de calitate. În lipsa unor acte normative, aprobate de consiliul local, nu se putea interveni eficient.
1 de 5
Iată ce constata ziaristul Florin Crețu, într-un articol publicat în cotidianul Deșteptarea, în 1996: „Se dorește reorganizarea comerțului ambulant. Un act normativ așteptat de ani de zile. Odată cu schimbarea executivului Primăriei municipiului Bacău, în urma alegerilor locale din iunie a.c., «Afacerea Măsuța S.A.» a capătat noi dimensiuni prin măsurile adoptate. De pe principalele artere de circulație ale urbei, măsuțele au dispărut, rămânând doar comercianții de presă, carte, flori și înghețată. Cei mai mulți au fost regrupați în piețe sau în noul bazar de pe str I.L.Caragiale…”
Nu dați banii pe prostii…
Avem comerț civilizat. Și totuși? Un mic întreprinzător cu îndemânare și talent, cu taxele la zi, ajutat de membrii familiei – care mai completează ceva pe lângă pensie, oferă pe tarabă un produs al creației proprii. Normal, contra unei remunerații echitabile. Munca lui transmite ceva din moștenirea locului unde s-a născut. Oferta ar trebui să ne bucure. El intră în luptă cu un distribuitor en-gross de chinezisme, care imită tot ce avem mai bun. De la țărăncuța cu țuică și ploscă, la căutatele și admiratele ii. Nu mai vorbesc de mărțișoare.
Ce șanse credeți că are micul nostru artizan? Este firesc! Nu evoluăm fără concurență. Românul nostru, apăsat de nevoi, lasă grijile și se reinventează. Apreciază lemnul, lâna, aparatul de pirogravat, acul de cusut, pânza de in brodată la lumina lămpii (cu leduri). Nu ne întoarcem la „Lampa lui Ilici”! Acum apar expuse pe tarabe, într-un alt design, tot mai multe valori autentice, lucrate cu migală, din materiale care pe nedrept au fost înlocuite cu plasticul.
Le iei în mână și simți că te-ai întors în timp, pe vremea când bunica învârtea fuiorul.Când cânepa – melițată după ce a fost murată în pârâu, de culegeai peștele cu fărașul toamna – n-o fuma nici dracu’!
1 de 13
Era pusă buci în furcă de bătrânele înțelepte, ca matere primă de lucru pentru iarnă, la fel ca și lâna. Fusul devenea sfârlează. Mamele se războiau la țesut. Băieții făceau țăgi din cordele, drept pedeapsă că au legat clopoței de locul de unde, firesc, trebuia trasă mâța, iar fetele? Fetele croșetau șnurulețe, brodau.
În pădure, beschiile doborau lemnul ales pentru doage la butoaie, roți de car ori știubee pentru lapte. Când gerul crăpa pietrele, lângă focul din vatră, mâini măiestre însuflețeau bucățile de lemn, transformându-le în coveți, tocătoare, linguri, fluiere și, de ce nu, jucării pentru cei mici. Lemnul și matrialele organice, lucrate manual, au ajuns iarăși la preț. Chiar dacă micile„bijuterii” par mai scumpe, suntem prea săraci ca să nu cumpărăm ceva de calitate, încurajându-i pe creatorii autohtoni.
Dochia își scutură cojoacele
Începutul lunii martie vine cu daruri. Mici simboluri cu șnuruleț împletit, pe care să le purtăm în dreptul inimii. Era prima lună din an pe vremea romanilor, denumirea venind de la zeul Mars, protectorul agriculturii și al renașterii naturii. Probabil că lupta neîncetată dintre cele două anotimpuri, iarnă și primăvară, l-a transformat în Martie, un zeu al războiului. La noi în popor, prima lună a primăverii era denumită Mărțișor sau Germinar.
Este luna când babele își scutură pe rând cele 9 cojoace, de puricii iernii, și-și suflecă mânecile, frecându-și palmele trudite, gata să o ia de la capăt. Tradiția spune că fiecare om poate să-și aleagă o babă a lui, de pe 1 până pe 9 martie, și în funcție de cum va fi acea zi, frumoasă, ploioasă, așa îi va merge tot anul.
Cei care cred în numerologie și că soarta ne este predestinată, nu mai aleg la întâmplare. Data nașterii va coincide sigur cu una din zile. Rămâne bătută în cuie. Dacă este compusă din 2 cifre, acestea se adună. Să spunem 23, adică 2+3=5, și ziua asta rămâne marcantă pentru toată viața. Acum, dacă e lapoviță și vânt taman atunci…? Nu fiți mâhniți! Un calcul al probabilităților dă și zile bune. Lăsați superstițiile, ce naiba! Trăim în secolul XXI. Vine primăvara! Deșteptarea!!!
Omul de afaceri cu cele mai multe proiecte regionale, naționale și transfrontaliere cu finanțare europeană din județul Bacău și, poate, din toată Moldova, ing. Constantin Popa, primul doctor din România în montanologie și proprietar al două pensiuni de înaltă clasă în Slănic Moldova și Moinești, a intrat în categoria septuagenarilor. Nu a lăsat acest eveniment să treacă neobservat și l-a marcat prin lansarea propriei sale cărți, „Un om în oglinda cuvintelor. Constantin Popa 70” (Editura Magic Print, Onești, 2019), un excurs biografic și autobiografic care descrie drumul prin viață timp de șapte decenii al autorului, dar și lumea uneori surprinzătoare prin care a trecut.
Lansarea cărții și aniversarea autorului au fost un veritabil spectacol de bun gust (la propriu și la figurat), la care și-au dat concursul și membri ai Ansamblului folcloric „Busuiocul”, preotul Liviu Constantin Cojocărescu din Gâdinți (Neamț), un admirabil și surprinzător interpret de folclor și de muzică de suflet. La eveniment a venit și somelierul Cristi Iliuță, care împreună cu doi manageri ai cunoscutului Domeniu vitivinicol Urlați, Alberto Ciobotaru – director național de dezvoltare și Ionuț Constantin – Regional Sales Manager, au prezentat asistenței nu mai puțin de cinci soiuri din vinurile care pot fi găsite și degustate doar în sistemul HoReCa (hoteluri, restaurante și cafenele). Totul a avut loc în noua și splendida sală de evenimente a Pensiunii Royal, din Moinești, administrată de familia Popa.
„Aș vrea să vă strâng în brațe pe toți!”
Amabil, dar spiritual și hâtru totodată, Constantin Popa și-a întâmpinat oaspeții în felul său original: „Îmi sunteți atât de dragi încât aș vrea să vă strâng în brațe pe toți deodată și pe fiecare în parte. Aș vrea să vă prezint și invitații mei din această seară, dar fără să dau nume, pentru a nu uita pe cineva și a crea cuiva o supărare. Deși îmi amintesc vorba înțeleaptă a simpaticului nostru primar din Slănic Moldova, care spune că dacă vrei să-i treacă supărarea cuiva, atunci fă-i alta și mai mare!”.
Alături de autor și de familia sa au venit mulțime de foști consăteni din comuna în care s-a născut, Glăvănești, și al cărei cetățean de onoare este, colegi de liceu și de universitate, parteneri de afaceri și jurnaliști, politicieni de la nivel ministerial până la cel al organizațiilor locale ale unor partide, primarii celor cinci orașe de pe Valea Muntelui, reprezentanți ai unor cunoscute întreprinderi și instituții naționale și locale și, evident, mulțime de prieteni. Constantin Popa a prezentat, într-un stil original, fiecare categorie de participanți în parte, pe fondul unor melodii adecvate, precum „Ani de liceu”, „Prieten drag” sau chiar pe acordurile imnului academic „Gaudeamus Igitur”. Și, evident, vorbitorul nu a uitat să-i pună pe fiecare la locul cuvenit în inima sa, dar și în locul social în care se află. Prezentarea a devenit, astfel, un concis dar interesant și surprinzător tablou al societății românești de astăzi și din ultimii 70 de ani, cu tușe date chiar de personalitatea invitaților sărbătoritului.
„O carte nu se povestește, se citește!”
Despre cartea „Un om în oglinda cuvintelor. Constantin Popa 70”și despre personalitatea principalului ei personaj au vorbit prof. Vilică Munteanu, cel care a și îngrijit această ediție, jurnalistul Mihai Buzneași colegul de generație al sărbătoritului, gl.bg. (r) Neculai Rotaru – prieten cu care în copilărie și adolescență a hălăduit pe meleagurile natale.Vilică Munteanu a făcut, însă, și o observație de bun simț: „O carte nu se povestește, ci se citește!”.
Să spunem, totuși, că volumul cuprinde și un „Cuvânt înainte” despre „capitalul mediatic” al lui Constantin Popa, semnat de Mihai Buznea, dar și capitolul „Viața în coadă de… pancreas”, supranumit „Un roman în rezumat”, în care septuagenarul face haz de necaz de o încercare grozavă prin care a trecut și în care și-a pierdut o parte din propriul pancreas, dar din care a ieșit cu bine. „Vreau – a precizat la evenimentul de lansare autorul cărții – să fac o remarcă specială pentru doctorul Adrian Cotîrleț, care într-o perioadă grea a vieții mele a luptat și m-a adus în starea în care mă vedeți, de a mai putea vorbi. Pentru mine, domnule doctor, rămâneți un om deosebit!”.
În carte stau alături mesaje transmise de prieteni și de personalități proeminente, între care și arhiepiscopul Romanului și Bacăului, IPS dr. Ioachim. Ei dau viață veritabilei oglinzi a cuvintelor în care se regăsește personalitatea lui Constantin Popa.
În cele 230 de pagini ale volumului, bogat ilustrate, cu imagini din viața septuagenarului de astăzi, sunt nu mai puțin de 35 de astfel de mesaje, unele veritabile schițe de portret, și ale personajului principal, dar și ale lumii și societății românești prin care a trecut Constantin Popa în cei 70 de ani. Iar pentru că sărbătoritul a fost și un răsfățat al presei, de unde și „capitalul mediatic” de care scrie în carte Mihai Buznea, volumul cuprinde și un astfel de capitol, cu articole apărute în presa vremii. Constantin Popa este însă el însuși un talentat mânuitor al condeiului, iar numele său a apărut pe coperțile mai multor cărți de până acum. În volumul omagial din acest an sunt cuprinse și câteva dintre „compunerile” sale.
„Cei 70 de ani de viață – a spus Vilică Munteanu – înseamnă ceva: un șir de zile. Dar, un motto al cărții ne îndeamnă: «Nu șterge nicio zi din viața ta… Zilele frumoase ți-au dăruit fericirea, cele urâte ți-au dat experiența, iar cele foarte rele te-au învățat să trăiești!»”. Cavaler în Ordinul European al Vinului și posesor al unei diplome de somelier, Constantin Popa nu putea rata ca la aniversarea și lansarea unei cărți care îl reprezintă să nu invite la Moinești și un… somelier. Însuși sărbătoritul provine din zona în care vinul dă omului puteri nebănuite, zona Muncel-Glăvănești-Podu Turcului.
Astfel l-am cunoscut pe Cristi Iliuță, membru al Organizației Somelierilor din România, care practică meseria de șapte ani.
1 de 8
Mesajul de pe tort
Și cum se putea finaliza un eveniment de aniversare dacă nu cu un tort pe măsură. Patiserii s-au întrecut pe ei și au supraetajat felurite straturi de blat, de ciocolată și de frișcă, peste care au derulat un veritabil hrisov din ciocolată albă, pe care au scris mesajul familiei către sărbătorit: „Pentru noi vei rămâne veșnic tânăr. Ne bucurăm că ești alături de noi! Ești UNIC! Te iubim mult! La mulți ani!”. În jurul hrisovului, mulțime de bezele, fondante și macarons, printre care au tronat, câteva zeci de secunde, artificiile care au făcut din atmosfera evenimentului un moment magic. Toate emoțiile sărbătoritului și ale invitaților au fostcaptate de camerele video și foto cu implicarea și dedicarea celor de la AlaZ Services Moinești.
Sărbătoritul nu a uitat să aducă și el un omagiu familiei, soției sale Rodica, fiilor Ovidiu și Silviu, nurorilor și nepoților care i-au fost dăruiți. O familie fericită, deja numeroasă și cu perspective mari. La mulți ani, cu sănătate!
„Crestez pe răbojul vârstelor cel de-al șaptezecilea semn. Cred că a sosit timpul să-i dau dreptate înțeleptului care ne sfătuiește să nu luăm prea în serios viața, pentru că oricum nu ieșim vii din ea. Mai cu seamă că în decursul anilor au fost atâtea și atâtea lucruri pe care a tot trebuit să le iau în serios, încât pentru propria-mi viață mi-au rămas infime resurse de seriozitate. Și-apoi, trăind cu umor și cu voie bună aduci lumina divină a zâmbetului peste întunericul neputințelor, vindecând de asprimea lor zilele care ne măsoară trecerea prin lumea aceasta. Deci, iubite cititorule, hai să primim binevoitori și lumina acestei povestiri”. Constantin Popa, fragment din volumul „Un om în oglinda cuvintelor”
Elevii CNVA au desfășurat, pe parcursul primului semestru al anului școlar în curs, o bogată activitate competițională sportivă, atât în cadrul echipelor colegiului, cât și individual sau în cadrul cluburilor sportive la care, unii, sunt legitimați.
Prof. Ionela Tuduriu este coordonatorul echipelor de baschet – fete și băieţi, volei – fete și băieţi, a echipei de şah și a majoretelor. Până în acest moment, echipa de baschet fete gimnaziu s-a clasat pe Locul III la etapa județeană, iar echipa similară a băieților, pe Locul II, ambele venind de pe Locul I la etapa municipală. Cele două echipe de baschet de la liceu au obținut Locul III la etapa județeană, iar echipa de volei fete liceu s-a calificat la faza județeană, obținând Locul I la cea municipală.
CNVA a fost, de asemenea, gazda etapelor pe municipiu a Olimpiadei Gimnaziilor la baschet fete şi baschet baieți, desfășurată în perioada 16-17 ianuarie 2019, și ale competițiilor de tenis de masă și de fotbal fete.
Echipele de fotbal și de handbal băieți, coordonate de prof. Remus Pozinărea, au înregistrat următoarele rezultate până acum, la faza municipală: Locul II obținut de echipa de fotbal băieți liceu, Locul III – echipa de fotbal băieți gimnaziu și Locul III la handbal băieți liceu.
Prof. Ionuț Danțiș coordonează echipele de fotbal fete liceu și de tenis de masă – fete și băieți liceu. Echipa de fotbal fete liceu s-a clasat pe Locul I la etapa pe municipiu și s-a calificat la faza județeană, iar elevii Ciobîcă Teodora (XI F) și Văleanu Vlad (XII B) au obținut, fiecare, Locul I la tenis de masă, faza municipală, calificându-se la cea județeană.
Echipa de baschet fete
Portrete de performeri
Yuna Maekawa este elevă în clasa a X-a E, face parte din echipele de baschet și de volei fete liceu ale colegiului, dar este totodată legitimată ca sportivă la CSȘ Bacău. Domeniul său de performanță este atletismul.
Născută în Japonia, Yuna a venit în România la 7 ani și tot atunci a început să practice atletism de performanță: „Odată cu venirea în România, viața mea a luat o întorsătură drastică, mi-a fost foarte greu să mă adaptez unui nou stil de viață, dar sportul a fost elementul care m-a făcut să mă simt confortabil în această lume nouă. La început, cel mai greu lucru de realizat era să comunic. Vorbeam numai prin semne, dar odată cu învățarea limbii române acestă treaptă a fost depășită. Am apreciat foarte mult sprijinul antrenoarei mele pe tot parcursul acestui proces, mai ales că, din cauza necunoașterii limbii, simțeam că am un mare handicap.”
La Alecsandri, Yuna se pregătește pentru a urma o viitoare carieră de medic, dar, în ciuda orarului foarte încărcat și a volumului foarte mare de cunoștințe pe care trebuie să le acumuleze pe parcursul liceului, pentru a-și atinge scopul profesional, ea nu renunță la sportul de performanță: „De ce nu am renunțat? Pentru că sportul m-a educat și m-a format în toți acești ani, m-a învățat să lupt pentru ceea ce vreau și să nu mă intereseze ce este în jur, ci doar ce este pe «culoarul» meu. Antrenamentele te învăță să lupți pentru dorințele tale, te fac să ții cont de persoanele din jurul tău și, cel mai important, te ajută să îți organizezi timpul mult mai bine, mai ales că nu este ușor ca, în calitate de elev, să îți împarți timpul între școală și sport, ambele necesitând efort prelungit pentru a obține performanța.”
Echipa de fotbal baieti gimnaziu
Performanțe în anul școlar 2018-2019:
– Cupa 1 Decembrie – locul II (60m) și locul III (200m)
– Cupa Bistriței și Memorialul „N.Mihalache” – locul I (60mg) și locul III (60m)
– Concursul Interjudețean Juniori I, II, III – locul I (60mg) și locul II (60m)
– Memorialul „Prof. Dorin Melinte” – locul I (60m), locul I (60mg) și locul I (200m)
Mădălina-Andreea Airoaie este elevă tot în clasa a X-a E, face parte din echipele de baschet și de volei fete liceu ale colegiului, dar este totodată legitimată ca sportivă la CS Știința Bacău și la CSȘ Bacău. Domeniul său de performanță este voleiul. Deși în anul școlar precedent a suferit o accidentare gravă la picior, a trecut cu mult curaj peste suferință și nu a renunțat la visul ei, muncind din greu pentru a se recupera medical, dar și pentru a reveni la nivelul superior de performanță. „Consider că sportul, în general, și cel de echipă, în special, ajută la formarea caracterului oricărei persoane. Aici înveți că rolul fiecărui membru al echipei este important și că, pentru a reuși, este nevoie de multă muncă și de perseverență. Sportul ajută, totodată, și la dezvoltarea unei bune coordonări și a atenției distributive. Sportul de performanță aduce numeroase satisfacții, dar atrage și multe responsabilități. În ceea ce mă privește, beneficiile sale nu se limitează doar la sănătate, ci se extind și în planul dezvoltării personale a sportivului. Mă bucur nespus că, la Alecsandri, profesorii înțeleg că ceea ce fac eu și mulți alți colegi de-ai mei nu este o pierdere de timp și că această pasiune a noastră, sportul, a devenit un mod de viață care poate fi în armonie cu școala, acestea fiind interdependente pentru persoane ca mine.”
1 de 6
Performanțe cu echipele de club, în anul școlar 2018-2019:
– calificarea în semifinalele Campionatului European de Volei (CEV)
– calificarea în semifinalele Campionatului Național de Volei (categoria juniori)
Precum Yuna și Mădălina, în cadrul CNVA sunt numeroși elevi care performează în domeniul sportiv, dintre care îi amintim pe Flavius Cojocaru (VI) – înot, Lorena Chifane (X E) – haltere și pe Bogdan Manole (XI C) – tenis de câmp.
Amalia Păduraru (XI C)
Din 1976, președintele Statelor Unite ale Americii, Gerald Ford, a decretat luna februarie drept „Black History Month”(Luna Istoriei Afro-americane), recomandându-le oamenilor să profite de ocazie pentru a onora realizările afro-americanilor de-a lungul istoriei, de prea multe ori neglijate.
La Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, catedra de Limba engleză și elevii claselor de bilingv și intensiv engleză, coordonați în principal de prof.Elena Păduraru, sărbătoresc istoria oamenilor de culoare și contribuțiile impresionante ale acestora la nivel mondial, în domeniul drepturilor omului și nu numai.
1 de 6
dav
dav
dav
Proiectul abordează problema discriminării negrilor, violența împotriva activiștilor, care luptau pentru drepturi civile și politice, dar și curajul militanților afro-americani implicați în mișcarea socială pentru obținerea acestor drepturi. Au fost evocate personalități precum Rosa Parks, Mary McLeod Bethune, Cesar Chavez, Martin Luther King Jr., Fred Korematsu, care s-au remarcat ca lideri în lupta pentru drepturi civile.
Joi, pe 28 februarie, în cadrul colegiului, peste 80 de elevi de gimnaziu din școlile din județ, interesați de profilul filologie bilingv engleză, vor participa ca invitați la o amplă activitate ce încheie luna dedicată acestui proiect educativ.