marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1340

„Terapia prin artă combinată”

    un proiect de combatere a izolării pentru copiii cu boli incurabile de la Asociația Lumina

    În perioada 01.01.2022 – 31.08.2022, Asociația Lumina implementează proiectul „Terapia prin arta combinată – un dușman al izolării în perioada Covid”, finanțat de Fundația pentru Comunitate, prin „Programul MOL pentru sănătatea copiilor”.

    Scopul proiectului îl reprezintă diminuarea suferinței provocate de autoizolarea impusă de contextul epidemiologic provocat de SARS-COV-2 prin instruirea familiei cu privire la utilizarea terapiei prin artă combinată, elaborate de către specialiștii asociației a unor planuri de intervenție adaptate abilităților și stării de sănătate a copiilor și implementarea acestora în mediul familial sub supervizarea lucrătorilor prin arte combinate.

    Beneficiarii principali sunt 25 de copii și tineri cu boli incurabile în stadii avansate și terminale, îngrijiți în familie, având nevoi complexe socio-medicale.

    „Contexul epidemiologic internațional ridică o serie de probleme aparte pentru bolnavii de afecțiuni limitatoare de viată și familiile acestora. De la debutul pandemiei în țara noastră, este cunoscut faptul că existența comorbidităților este un factor de risc pentru o evoluție negativă a stării de sănătate în caz de infectare cu virusul SARS-COV-2. Acest lucru a determinat pacienții și familiile acestora să depună eforturi pentru a păstra distanțarea fizică și a reduce contactul social, ceea ce a determinat apariția unui adevărat fenomen de izolare sociala.

    La izolarea autoimpusă, s-a adăugat scăderea gradului de acces la servicii sociomedicale, fie pentru că acestea au fost închise prin decizii legale, fie, prin decizii interne datorită nesiguranței. De peste un an, pacienții noștri, suferă, pe lângă boala propriu-zisă, și de efectele negative ale izolării. Carantina/izolarea impuse sunt o experiență neobișnuită; implică separarea de prieteni și familia lărgită, o abatere de la rutina zilnică. Izolarea provoacă probleme psihosociale, în special pentru cei vulnerabili- cei mai vulnerabili în aceste situații sunt copiii și adolescenții, în special cei cu condiții de sănătate mintală preexistente.

    Conceptul de terapie prin arta combinată vizează parcurgerea unui program de activităţi structurate (muzică, mişcare, jocuri, artă şi lucru manual, poveşti, teatru).

    Această terapie este folosită pentru obiective specifice psihoterapiei (o mai bună autocunoaştere, o comunicare mai bună, o relaţionare mai bună, o modalitate de exprimare a emoțiilor, de gestionare a situațiilor dificile, etc), cât şi pentru a contribui la dezvoltarea personalităţii şi armonizarea interiorului cu mediul înconjurător. Unul din punctele forte ale acestei terapii este că pentru beneficiari, orice exerciţiu devine o joacă si îl vor realiza în mod natural, fară nici un efort. În acest context, terapia prin arta combinată este un excelent mijloc de evadare, din cotidian și din realitatea neplăcută cu care trebuie să se confrunte pacienții, dar și o metodă de a crea amintiri pentru ziua ce va să vină”, au precizat reprezentanții Asociației Lumina printr-un comunicat.

    Bugetul total al proiectului este 59.244 lei din care: 24.820 lei este finanțare din partea Fundației pentru Comunitate și 34.424 lei, finanțare Asociația Lumina.

     

    A apărut prima ediţie pe 2022 a revistei ATENEU! „Cu menajeria larg deschisă”

    Mi-a plăcut titlul și l-am preluat, pentru a deschide micul sumar al primei ediții pe 2022 a Revistei ATENEU. Este, de altfel, titlul unei interesante și profunde cronici critice, asupra romanului BESTIARRO (Editura HUMANITAS, 2021), al scriitorului băcăuan Dan Perșa, semnată de Marius Manta, ambii redactori ai prestigioasei reviste de cultură băcăuane. Roman de succes, luat în primire de critică încă de pe șpalturi, a beneficiat și beneficiază încă de o frumoasă mediatizare, cum rar am mai văzut(citit). Cine nu l-a citit, poate îi stimulează criticul Marius Manta: „Bestiarro” e chipul deloc fardat al unui balcanism feroce, o inedită punere în scenă a tuturor neputințelor noastre. E ciudat cum fie și cinematic, desfășurarea unor asemenea întâmplări încă surpinde. […] Dan Perșa își câștigă cititorul întotdeauna: îl surprinde, îi întinde o nadă, îl amețește, pentru a-i reda, către un final nesperat, speranța.”

    Dacă tot am pomenit de balcanism, o altă carte este adusă în atenția cititorului – „Și toate zilele de azi”, semnată de George C. Dumitru, Editura Humanitas, 2021, cronică sub semnătura criticului Adrian Jicu.

    Mai citim: Violeta Savu – Două spectacole braşovene, dedicate Zilei Naţionale a Culturii; Dumitru Brăneanu– Calistrat Costin – 80; Irina-Amalia Băcăoanu – Geanta… suntem noi!; Ioan Dănilă – Alecsandriada 2021; Nicoleta Popa-Blanariu – O poveste de când lumea; editorialul revistei – Cryptoapokalypsis, de Ștefan Radu; Elena Ciobanu – A vedea fără a poseda; Poezii de Nora Iuga, Constantin Severin și Nicolae Silade; Daniel-Ştefan Pocovnicu – Epigonii României Tari; Vasile Duda – Întânire cu artistul Constantin Ţînteanu; Carmen Mihalache – Neliniştitorul râs gogolian; Theodor-George Calcan – Aripi cu rădăcini (comentariu la volumul de poezie „Pasărea din ochiul meu stâng”, de Tincuța Horonceanu Bernevic); Proză de Oana Savin; Gheorghe Iorga – Un experiment literar: metapovestirea; Violeta Savu – Margareta scriitorilor (recenzia romanului „Margareta noastră”, de Dumitru Crudu); Vasile Spiridon – Etica detaliului; Ion Fercu – Prejudecățile: infern și provocare eternă, iar la rubrica Cartea străină: Putin și putinismul.

     

     

     

    Unitățile de învățământ din municipiul Bacău care vor funcționa în sistem online și în data de 4 februarie 2022, din cauza sistării apei

      Pe fondul prelungirii perioadei de sistare a furnizării de apă urmare a avariei survenite la aducțiunea de la Valea Uzului, următoarele unități de învățământ din municipiul Bacău vor desfășura cursurile online și în data de 4 februarie 2022, conform prevederilor art. 3, alin. (2) din Ordinul comun ME/MS nr. 5338/2015/2021, cu modificările și completările ulterioare.

      • COLEGIUL ECONOMIC „ION GHICA” BACĂU

      • COLEGIUL NAŢIONAL „FERDINAND I” BACĂU

      • COLEGIUL NAŢIONAL „GHEORGHE VRĂNCEANU” BACĂU

      • COLEGIUL NAŢIONAL „VASILE ALECSANDRI” BACĂU

      • COLEGIUL NAŢIONAL CATOLIC „SF. IOSIF” BACĂU

      • COLEGIUL NAŢIONAL DE ARTĂ „GEORGE APOSTU” BACĂU

      • COLEGIUL NAŢIONAL PEDAGOGIC „ŞTEFAN CEL MARE” BACĂU

      • LICEUL TEHNOLOGIC „ANGHEL SALIGNY” BACĂU

      • LICEUL TEHNOLOGIC „DUMITRU MANGERON” BACĂU (doar structurile arondate: Grădinița cu program prelungit „Letea” și Școala Gimnazială „Ion Luca”)

      • LICEUL TEORETIC „HENRI COANDĂ” BACĂU

      • PALATUL COPIILOR BACĂU

      • ŞCOALA GIMNAZIALĂ „ALEXANDRU CEL BUN” BACĂU (doar structura arondată Grădinița cu program prelungit nr. 17)

      • ŞCOALA GIMNAZIALĂ „ALEXANDRU IOAN CUZA” BACĂU

      • ŞCOALA GIMNAZIALĂ „ION CREANGĂ” BACĂU

      • ŞCOALA GIMNAZIALĂ „MIHAI DRĂGAN” BACĂU (doar clasele din învățământul gimnazial)

      • ŞCOALA GIMNAZIALĂ „MIRON COSTIN” BACĂU

      Concertul de joi

      Huba Hollókői

      „Muzica este limba universală a omenirii, prin care sentimentele omeneşti pot fi comunicate, în acelaşi mod, în toate inimile”, afirma Franz Liszt. Din creația compozitorului vom audia în această seară la Sala Ateneu poemul simfonic Prometeu. Inițial, compus ca muzică de scenă în 1850 pe textul poetului german Johann – Gottfried Herder, se metamorfozează într-o cantată cu cor, în anul 1857. Forma celui de al 15-lea poem simfonic, cel pe care îl vom asculta interpretat de orchestra Filarmonicii Mihail Jora, sub bagheta lui Huba Hollókői, a fost creată în 1855.

      Concertul nr.2 în La Major, este terminat de Franz Liszt în 1849, la Weimar. Prima audiție are loc în 7 ianuarie 1857, sub bagheta compozitorului și în interpretarea unuia dintre elevi, Hans von Bronsart. Forma rapsodică, cu șase mișcări, l-a făcut pe unul dintre critici să sugereze ca titlu: „Viața și aventurile unei melodii”. Lirismul meditiativ îmbinat cu virtuozitatea strălucitoare sunt bine surprinse și realizate de pianista Oana Csiky, solista concertului.

      Lector universitar doctor al Academiei de Muzică „Gh. Dima” din Cluj, Oana a elaborat o foarte interesantă teză de doctorat intitulată Clara Schumann: Interpret, muzician, compozitor. A studiat la Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj Napoca, la clasa de pian a conf. univ. dr. Csíky Boldizsár, urmând să realizeze masteratul în artă muzicală tot în cadrul acestei instituţii superioare de muzică, între anii 2007-2009. A fost premiată la concursuri naţionale şi internaţionale: Carl Filtsch- Sibiu, Pro Piano- Bucureşti, Festivalul Muzicii Maghiare- Bucureşti.

      În calitate de solist, a susţinut recitaluri și concerte în țară, în Ungaria, Germania, Austria, Italia, cu dirijori de renume.

      Pentru finalul serii, Huba Hollókői a ales celebra și superb Simfonie a V-a în mi minor de P.I. Ceaikovski. Lucrarea, dirijată de autor, a avut prima audiție în 5 noiembrie 1888. Huba Hollókői a început studiul viorii la 4 ani. Absolvă cursurile Academiei de Muzică Liszt din Budapesta și continuă cu studiul dirijatului la Academia Sibelius din Helsinki. Se perfecționează cu Leif Segerstam și Jorma Panula. El colaborează cu multe orchestre și soliști în Olanda, Finlanda, Danemarca, Germania, Ungaria, Cehia, Italia, Mexic.

      Hollókői dirijează și operă, reprezentațile sale cu Carmen de Bizet, Rigoletto de Verdi, Flautul fermecat, Nunta lui Figaro, Don Giovanni și Cosi fan tutte de Mozart fiind viu aplaudate. În perioada 2015 – 2017 este asistent dirijor la Orchestra Radio din Olanda. Ca solist violonist a cântat în Ungaria, Anglia, Germania, Italia, Finlanda, Austria, Olanda și Japonia. A fost invitat la festivaluri internaționale. Este câștigător în concursuri de vioară în Ungaria și de dirijat în: Italia, Franța, Elveția și Finlanda.

      Ozana Kalmuski Zarea

      Se lucrează din nou la conductă. Venirea apei se amână

      Având în vedere faptul  ulterior demarării procedurii de umplere a conductei de aducțiune, expertul tehnic a constatat  este obligatorie suplimentarea măsurilor de stabilizare a conductei în zona schimbării de direcție (cotului de 45°), prin realizarea unui masiv de ancoraj, s-a sistat umplerea aductiunii până la finalizarea acestuia.

      CRAB anunță  implementarea acestor măsuri suplimentare, conforme cu dispozițiile expertului, se vor finaliza astăzi, orele 16:00.

      Mâine, 4 februarie, începând cu orele 04:00 (dimineața), se va relua umplerea conductei de aducțiune.

      Astfel, programul de furnizare de apă potabilă în municipiul Bacău pentru mâine, 4 februarie, funcție de consum, este:

      – 06:00 – 08:00 dimineața;

      – 18:00 – 20:00 după – amiaza.

      Având în vedere programul scurt de furnizare, este posibil ca în zonele mai înalte ale municipiului – Republicii, MiorițaGării, Energiei, Cornișa, Centru – în timpul programului de furnizare, apa potabilă  nu ajungă la etajele superioare.

      Nu vor fi afectați de întreruperea apei potabile consumatorii din Municipiul Bacău alimentați direct din Stația de Pompare Gherăiești:

      – Cartier Gherăiești

      – Cartier ANL Gherăiești

      – Cartier Șerbănești

      – Cartier Izvoare

      – Zona Ștefan cel Mare (nr. pare – partea cu Arena Mall)

      – Milcov (zona pompieri).

      Reluarea furnizării apei potabile, la parametri normali de debit și presiunecătre utilizatori, se va face treptat, pe măsura umplerii rețelei de distribuție și funcție de consum, începând cu dimineața zilei de sâmbătă, 5 februarie.

      „Subliniem  toate aceste măsuri suplimentare luate de operator, sunt necesare pentru umplerea în condiții de siguranță a aductiunii și evitarea oricăror altor riscuri”, se arată într-un comunicat al CRAB.

      Liviu Miroșeanu: ”Demisii pentru ultima criză a apei!”

        «Sunt convins că băcăuanii s-au săturat de orice criză a apei, indiferent de motivele de ordin tehnic care o cauzează, iar disputele politice de orice fel nu fac decât să irite consumatorii. Nimeni nu mai acceptă scuze și justificări, oamenii vor apă și un minim confort pentru secolul în care trăim”, se arată într-un comunicat de presă semnat de liderul PNL Bacău, Liviu Miroșeanu»

        «S-a tot vorbit despre rezerva de apă a orașului, ca soluție în cazul unei avarii la conducta de aducțiune de la Valea Uzului, principala sursă de alimentare cu apă a orașului. Au fost date asigurări că funcționarea rezervei de apă va ameliora situația și locuitorii din Bacău nu vor mai rămâne zile întregi fără apă.

        Cu bani de la Guvern, rezerva de apă s-a realizat și a fost predată în septembrie 2021, către Compania Regională de Apă Bacău (CRAB), care urma să o racordeze la rețeaua orașului. Avaria de zilele acestea a arătat că, în realitate, CRAB nu și-a îndeplinit îndatoririle, astfel că seceta s-a așternut din nou peste oraș. Europarlamentarul Dragoș Benea, președintele PSD Bacău,  se erijează din nou în avocatul necondiționat al CRAB și caută vinovați tot în curtea Primăriei Bacău care, de data asta, chiar și-a făcut temele.

        Momentan, nu ne interesează decât ca apa să curgă din nou la robinetele băcăuanilor. După ce va trece acest nou episod, însă, Primăria Bacău va face niște investigații, pentru a identifica cine se face, în realitate, vinovat de această noouă situație revoltăroare. Nu se poate ca nimeni să nu răspundă pentru că nu și-a făcut treaba la timp! Și, după ce vom constata cum au stat lucrurile de fapt, vom solicita niște demisii.

        Nu cred că mai putem continua așa, nici cu pasat răspunderea, nici cu tergiversările, nici cu lipsa de implicare, băcăuanii nu mai au răbdare și nu  mai tolerează așa ceva! Administrația trebuie să însemne respect față de băcăuani, servicii publice de calitate, bun simț și responsabilitate.

        Ce ziceți, domnule Benea? N-ar trebui să plece acasă cei care continuă cu  jumătățile de măsură și scuzele stupide? Lăsați ipocrizia și aruncați un ochi corect la dvs. în curte! Cereți demisia celor vinovați! Dacă nu, o vom face noi, în numele băcăuanilor care s-au săturat de bătaia de joc numită ”apă”!», a concluzionat viceprimarul Liviu Miroșeanu

        Robot pentru dezinfecție la Spitalul Onești

        O noua achiziție făcută de unitatea spitalicească oneșteană.

        Pentru că este foarte important un mediu steril și dezinfectat când vorbim de spital și pentru siguranța pacienților și personalului, Spitalul Municipal Onesti „Sfântul Ierarh Dr. Luca” a achiziționat un robot de dezinfectare și sterilizare, Peanut M2, care ucide germenii din mediu prin descompunerea structurilor ADN-urilor lor prevenind și reducând răspândirea virusurilor, bacteriilor și a altor microorganisme dăunătoare.

         

        Infracțiuni la regimul rutier constatate de polițiști

          La data de 01 februarie a.c, în jurul orei 15:30, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Biroului Rutier Bacău au depistat în flagrant delict, un bărbat de 58 de ani, din comuna Iteşti, care a condus un autovehicul pe str. Alexandru cel Bun din municipiul Bacău, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

          Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

          Polițiștii au întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului.

          La aceeași dată, în jurul orei 21.00, polițiștii Secţiei 3 Poliţie Rurală Onesti, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza comunei Mănăstirea- Cașin, au identificat în trafic, un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani, din localitate, iar în urma testării cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.

          Bărbatul a fost condus la spital unde a refuzat prelevarea de mostre biologice.

          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz de prelevare mostre biologice.

          „Stop bullying în școala mea!”

            Acesta este mesajul pe care jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău l-au transmis elevilor de la Școala Gimnazială ” Alecu Russo ” din Bacău.

            Ne-am întâlnit cu elevii și am discutat despre cum să stea departe de ”necazurile” străzii, cum să fie în siguranță pe internet sau cum să reacționeze într-o situație de bullying, precum și despre alte subiecte de interes.

            Copiii s-au bucurat de venirea jandarmilor și s-au întrecut în întrebări, dar și în răspunsuri la întrebările noastre, dovedind că sunt interesați de aspectele aduse în discuție și de sfaturile primite.

            Jandarmii le-au prezentat măsurile de siguranță personală și modalitățile de reacție, astfel încât să nu devină victime. De asemenea, au fost încurajați să aibă o relație deschisă cu părinții și să apeleze la sfaturile lor și ale cadrelor didactice oricând au nevoie.

            La final, au avut ocazia să afle mai multe din tainele meseriei de jandarm, fiind prezentate cateva standuri cu materialele și tenhica din dotare.

            Copiii sunt responsabilitatea noastră, a tuturor!

            Reținut de polițiștii din Moinești pentru înșelăciune

              Polițiștii din Moinești au probat activitatea infracțională a unui bărbat de 54 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de înșelăciune. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

              La data de 01 februarie a.c., bărbatul de 54 de ani a fost identificat de către polițiștii Secției 1 Poliție Bacău pe raza localității.

              Din cercetări a reieșit faptul că, la data 21.10.2021, bănuitul ar fi indus în eroare şi înşelat un bărbat din mun. Moineşti, cu ocazia vânzării unui generator şi a unei pompe de apă, lăsând să înţeleagă că sunt produse originale şi care în realitate prezentau parametrii tehnici subdiminuaţi, valoarea prejudiciului cauzat fiind de 4.000 lei.

              Faţă de bărbatul în cauză a fost dispusă reţinerea pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore.

              „Curba morții” de lângă Onești a fost sfințită VIDEO

              Un preot a sfințit, ieri, așa-numita „curbă a morții” de la Brătila, în apropiere de Onești, o zonă cunoscuta pentru desele accidente rutiere cu victime.

              „Astăzi, 2 februarie, la ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI, după săvârșirea Sfintei Liturghii, am mers să sfințim locul numit ” CURBA MORȚII” și am săvârșit rugăciuni întru călătorie binecuvântată a celor ce trec pe acolo și să fie izbăviți de accidente și de moarte năpraznică toți cei ce conduc autovehiculele și cei care merg în ele. Dumnezeu să vă păzească pe toți, să vă apere, să ajungeți sănătoși la destinație și să fiți izbăviți de orice accident”, a scris pe Facebook preotul din Brătila, comuna Helegiu.

              Ați văzut-o? Anunțați Poliția!

                Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia numitei FRĂȚILĂ ADELA de 87 de ani, din comuna Bârsănești, județul Bacău.

                 

                La data de 02 februarie a.c., femeia ar fi plecat de la adresa de domiciliu, însă nu a revenit până în prezent.

                 

                SEMNALMENTE 

                 

                Înălţime 1,60 m, greutate 55 de kilograme, ochi căprui, păr scurt alb

                 

                ÎMBRĂCĂMINTE

                 

                Papuci de culoare albastru, vestă de lână de culoare gri, bluză de culoare neagră, fustă lungă de culoare gri, pe cap purta un batic maro.

                 

                Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze Poliția Municipiului Onești, tel. 0234.312.222, Dispeceratul IPJ Bacău, tel.0234202000 sau să apeleze 112.

                Au început înscrierile pentru învățământul postliceal și universitar militar

                În perioada 01.02 -10.06. 2022 are loc înscrierea candidaților pentru învăţământul postliceal militar de formare a maiştrilor militari – 449 de locuri, şi a subofiţerilor -731 de locuri.

                Selecția candidaților va avea loc între 7 martie și 30 iunie, urmând ca pe 8 iulie să die finalizate dosarele de candidat.

                Admiterea constă într-o probă de evaluare a cunoştinţelor la disciplinele Matematică şi Limba engleză după cum urmează:03.08.2022 – proba de evaluare a cunoştinţelor (subofiţeri)
                08.08.2022 – proba de evaluare a cunoştinţelor (maiştri militari)

                Se pot înscrie elevii aflaţi în ultimul an de liceu şi absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat şi vârsta de cel mult 28 de ani împliniţi în cursul anului 2022.

                Pentru învăţământul universitar militar de formare a ofiţerilor (154 de locuri, dintre care 10 la Academia de Poliţie) şi învăţământul universitar civil (medicină, 89 de locuri) s-a afișat următorul calendar:

                01.02 – 03.06.2022 – înscrierea candidaților
                07.03 – 17.06.2022 – selecția candidaților
                14.03 – 10.06.2022 – examinarea medicală – candidații pentru Institutul Medico-Militar și Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”
                24.06.2022 – finalizarea dosarelor de candidat

                Admiterea în instituţiile de învăţământ universitar din subordinea MApN, constă într-o probă de evaluare a cunoştinţelor la disciplinele Matematică, Informatică şi Limba engleză. Se pot înscrie elevii aflaţi în ultimul an de liceu şi absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat şi vârsta de cel mult 26 de ani (24 pentru aviaţie-naviganţi) împliniţi în cursul anului 2022.

                Sistemul pensiilor private obligatorii va fi modificat

                În urma semnării Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Guvernul României va trebui să aducă mai multe modificări și legislației referitoare la pensii. Printre modificările pe care și le-a asumat se află și cele privind pensiile private obligatorii (Pilonul II). Prima schimbare este legată de mecanismele de creștere la 12 ani a perioadei de plată a pensiilor private.

                În legislația actuală, în cadrul Pilonului II de pensii perioada de plată este de 5 ani. A doua noutate care va trebui introdusă constă în aceea că plata pensiei administrate privat va fi limitată într-o singură tranșă, la pensionare. Tot în PNRR este prevăzut ca până în 2024, contribuția la pensia privată obligatorie să crească la 4,75 la sută din salariul brut față de 3,75 la sută, cât este în prezent. Aceste noi reglementări vor avea rolul de a asigura o stabilitate sistemului de pensii private obligatorii. Altfel spus, cei 7 milioane de contribuabili la Pilonul II ar putea primi o creștere a pensiei private, după majorarea contribuției. Potrivit analiștilor, cele 7 fonduri de pensii private obligatorii existente au avut o evoluție satisfăcătoare spre mediu.

                ”Randamentul mediu ponderat al celor șapte fonduri a fost de 5,9 la sută în 2021, ușor sub cel de 6,2 la sută din 2020. Acest randament se traduce într-un câștig net pentru participanți în valoare de 4,5 miliarde de lei în 2021, ușor peste câștigul de 4,4 miliarde de lei generat în 2020”, potrivit unui comunicat de presă al Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România.

                În total, la sfârșitul lunii decembrie 2021 sumele atrase la Pilonul II au crescut la 89 miliarde lei. Revenind la creșterea contribuției, precizăm că aceasta nu înseamnă că salariații vor plăti mai mult, deoarece cota de participare la unul din fondurile de pensii administrate privat este virată din aceea de 25 la sută datorată de ei și reținută pentru sistemul public, respectiv Pilonul I.

                Reamintim, totodată, că sistemul privat a fost introdus efectiv în septembrie 2007, când a început aderarea la unul din cele 7 fonduri înființate, iar colectarea contribuției a demarat în 2008. Conform Legii 411/2004, actualizată, care reglementează pensiile private obligatorii, la unul din fondurile de administrare a acestora sunt obligați să se înscrie toți angajații care au până în 35 de ani. Cei care au între 35 ani și 45 ani pot adera opțional. În 2008, cota de participare la acest sistem a pornit cu 2 la sută din contribuția de asigurări sociale (CAS) individuală de 10,5 la sută, datorată atunci la pensia publică (Pilonul I).

                Contribuția la pensia privată obligatorie ar fi trebuit să crească la 6 la sută până în 2016, numai că acest grafic nu s-a respectat. În momentul de față, s-a ajuns la 3,75 la sută din CAS-ul individual, care din ianuarie 2018 este de 25 la sută. Contribuția la pensia privată este virată de către angajator în contul bancar personal al titularului. Deci banii adunați (activul personal net) aparțin exclusiv salariaților contribuabili.

                De reținut și că Pilonul II funcționează ca un depozit bancar, deci la banii strânși se acordă dobândă, numită randament. Suma adunată de către fiecare contribuabil ar urma să reprezinte între 20 și 25 la sută din pensia cuvenită lui din sistemul public, în momentul atingerii vârstei standard de pensionare. Participantul își poate alege fondul de pensii în funcție de performanța acestuia.

                Lista administratorilor fondurilor și informații privind randamentul acestora se află pe site-ul www.asfromania.ro al Autorității de Supraveghere Financiară. Opțiunea trebuie să fie exprimată în termen de 4 luni de la angajare. Dacă alegerea nu a fost făcută în acest termen, atunci salariatul în cauză va fi repartizat aleatoriu la unul din fonduri. Să mai notăm că tipurile și condițiile de acordare a pensiei private vor fi cuprinse într-o viitoare lege.

                Cât de bine voi vedea după operația de cataractă?

                Dr. Alina Kisăliță, medic specialist Oftalmologie, Arcadia

                Scopul operației de cataractă este înlocuirea cristalinului opacifiat cu unul artificial, care să restabilească nivelul vederii la aceeași valoare avută înainte de apariția cataractei. Operația de cataractă nu poate rezolva toate problemele ochiului. Pacienții trebuie să cunoască și să înțeleagă acest aspect foarte important pentru că așteptările lor să fie unele realiste.

                În plus, cristalinul artificial ales poate să compenseze și dioptriile (ochelarii), de care au nevoie unii pacienți pentru corectarea vederii la distanță, preoperator – în cazul cristalinelor monofocale, cât și de aproape – în cazul cristalinelor multifocale.

                După operație, pacientul va remarca îmbunătățirea vederii încă din prima zi postoperator, vedere ce va deveni din ce în ce mai bună pe măsura ce ochiul se vindecă. Rezultatul este cu atât mai spectaculos la pacienții care se operează de cataractă la ambii ochi, la un interval scurt de timp. Cu cât intervenția chirurgicală este mai tardivă și automat cataracta mai avansată, cu atât procesul de vindecare este mai lung, iar vederea din primele zile postoperator nu va fi una spectaculoasă.

                Mai jos sunt descrise câteva din recomandările generale pe care le facem pacienților noștri. Sigur ele pot fi individualizate și adaptate pentru fiecare caz în parte:

                1. După externarea din Spitalul Arcadia, veți începe tratamentul postoperator care constă în instilarea unor picături doar în ochiul operat conform rețetei și instrucțiunilor primite la externare. Frecvența și durata tratamentului pot varia în funcție de complexitatea cazului. Picăturile se pun la distanță de 5-10 minute una de alta, pentru a avea timp să acționeze corespunzător. Ele se pun doar pe parcursul zilei, nu și noaptea, la intervale egale. Tratamentul va dura 1 lună.

                2. Evitați să dormiți pe partea ochiului operat și purtați un pansament steril, în ziua intervenției și noaptea următoare; dormiți cu fața în sus sau pe partea ochiului neoperat.

                3. Secrețiile care se adună se șterg cu comprese sterile și cu ser fiziologic sau cu apă fiartă și răcită.

                4. Evitați cititul și privitul excesiv la televizor/calculator în prima săptămână postoperatorie.

                5. Evitați eforturile fizice mari (ridicarea de greutăți, aplecări), tusea și strănutul puternic și nu apăsați pe ochiul operat.

                6. Este interzis frecatul ochilor.

                7. Menționăm că pe parcursul vindecării operației este normal să simțiți o senzație de corp străin sub pleoapa superioară (este locul unde s-au făcut inciziile), de ochi uscat sau lăcrimare abundentă. Acestea se datorează procesului normal de vindecare al plăgii operatorii.

                8. Reveniți la control conform programării sau mai repede, dacă durerea este severă sau vederea scade.

                9. În cazul în care veți avea nevoie de ochelari, este recomandat ca aceștia să fie prescriși după minimum 4 săptămâni de la operație (atunci refracția se stabilizează).

                În concluzie, prezentarea timpurie la medicul specialist și diagnosticarea precoce a patologiilor oculare determină cât de bine veți vedea după operația de cataractă. Acest tip de intervenție se realizează în siguranță în Spitalul Arcadia, într-o sală specială, dedicată chirurgiei oftalmologice. Pentru programări, aveți la dispoziție numărul 0232.920 – Call Center Arcadia.

                Dr. Alina Kisăliță, medic specialist Oftalmologie, Arcadia

                TOP păcănele cu o tematică mai clasică, dar care au o mecanică modernă

                Nostalgia este un sentiment extrem de puternic, în mod special când în preajma noastră încep să răsară tot mai multe noutăți. Acest lucru este valabil inclusiv când este vorba de jocuri de noroc. La operatorii licențiați din România, în momentul de față există mii de titluri atractive, unele fiind mai simple, altele mai complexe, iar tematiciile variind din plin.

                La toate acestea poți să utilizezi oferte disponibile de pe casino online când vrei să joci cu cât mai puține riscuri, în funcție de cerințele pachetul pe care îl activezi. În plus, dacă îți dorești mai multe șanse de câștig, ai grijă să selectezi jocuri care au funcții avantajoase pentru tine. 

                Chiar dacă industria iGaming se îndreaptă înspre inovații precum includerea opțiunii de VR, o mare parte din public a rămas fidelă tematicilor mai clasice, care includ simboluri cu fructe, stele, Joker sau altele asemenea. Unele păcănele ies în evidență pentru că îmbină tematicile tradiționale cu elemente moderne extrem de atractive. Ele sunt diferite de cele clasice prin calitatea graficii, ori chiar și prin format sau construcția tehnică.

                Iată câteva exemple de video slot-uri în acest sens!

                Joker’s Luck 1 și 2

                Cele două versiuni ale păcănelei Joker’s Luck de la providerul Skywind Group sunt extrem de speciale, din mai multe puncte de vedere. Primul joc a ieșit în vara anului 2020, iar al doilea în primăvara anului 2021. Acestea au RTP-uri în valoare de 97.61% și respectiv 97%, ambele având o volatilitate crescută.

                Ele sunt deosebite pentru că au elemente tradiționale, adică stele, potcoave, clopote și doi Jokeri. De asemenea, matrix-ul este de 1×1 la prima versiune și de 3×1 la a doua. Însă, cele două jocuri sunt speciale pentru că au un sistem unicat de recompensare. Simbolul care apare pe grilă este colecționat, până când primești premiul său cel mai mare, până când colectezi un premiu special dat de Joker-ul Albastru, până când îl pierzi dacă apare Joker-ul Roșu. 

                Spre deosebire de alte jocuri, în Joker’s Luck, poți retrage câștigurile pe care le tot aduni. Însă, dacă vrei ca gameplay-ul să fie mai intens și să îți pui norocul la încercare, poți să aștepți, să se creeze un premiu mai mare. Pericolul este ca tot ce ai strâns să fie pierdut când apare Joker-ul Roșu. 

                Fire Joker

                Unul dintre cele mai bune exemple de jocuri clasice, dar care au elemente moderne este păcăneaua Fire Joker creată de providerul Play’n Go. În acest video slot cu un matrix de 3×3 și 5 linii de plată, ai posibilitatea de a activa multiplicatori și de a obține premii mult mai mari. Pe role îți vor apărea doar simboluri tradiționale, adică celebrul Joker, iconul BAR, șeptari, stele și fructe.

                Păcăneaua permite o miză minimă de 0.05 credite și una maximă de 100 credite, acordând un payout de cel mult 800x miza ta. Deși jocul a fost lansat acum câțiva ani, el este în continuare în topul preferințelor, deoarece are o grafică simplă însă foarte plăcută, atracția principală fiind șansele de câștig și experiența generală pe care o oferă. 

                Tocmai din acest motiv, a apărut și versiunea să puțin mai complexă, Fire Joker Freeze. Ea vine cu un câștig maxim mai mare, cu funcții suplimentare, simboluri speciale și multiplicatori mai generoși.

                Fruit Shop Megaways

                Dacă ești unul dintre fanii păcănelelor cu fructe, atunci Fruit Shop Megaways de la NetEnt este un titlu pe care trebuie să îl încerci. Acest video slot are un RTP de 96.06%, o volatilitate mare și nu mai puțin de 117649 modalități de câștig.

                Pe cele 6 role va apărea la fiecare rotire un alt număr de simboluri, datorită sistemului Megaways. Pe lângă faptul că ai zeci de mii de șanse de a obține un premiu, există și funcția cu Rotiri Gratuite, care poate să tot fie redeclanșată, ceea ce înseamnă nu doar mai multă distracție, ci și o balanță mai avantajoasă. În Fruit Shop Megaways poți obține un premiu de cel mult 10.000x miza ta, așa că merită să dai câteva rotiri, în mod special pentru că miza trebuie să fie cuprinsă între 0.2 și 100 credite. Acesta de exemplu poate fi găsit la Unibet.

                Polițiștii băcăuani, la Școala Gimnazială „Alecu Russo” cu ocazia Săptămânii Toleranței

                  Polițiștii băcăuani au fost invitați la Școala Gimnazială „Alecu Russo” cu ocazia Săptămânii Toleranței și au discutat cu elevii din ciclul gimnazial despre fenomenul violenței școlare .

                  La data de 02 februarie a.c., polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au dezbătut împreună cu elevii Școlii Gimnaziale „Alecu Russo” din Bacău, tema violenței, atrăgându-le atenția asupra formelor ei de manifestare și, cel mai important, asupra comportamentului optim pe care ar trebui să-l adopte. Astfel, elevii au dat exemple de măsuri pe care ei și le pot lua astfel încât să nu se afle în postura de victimă a violenței, precum și de acțiuni pe care le pot iniția în sprijinul altor colegi.

                  Elevii au vizionat materiale video cu diferite cazuri de violență petrecută în școlile românești, înțelegând gravitatea fenomenului și consecințele negative ale acestuia atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, asupra tuturor celor implicați. Totodată, elevii au aflat care este vârsta de la care răspund în fața legii (14 ani), dar și informații despre cum să rămână în siguranță în mediul online.

                  Cu prilejul activității dedicate toleranței, polițiștii i-au îndemnat pe elevi să aibă relații bazate pe înțelegere, repect și comunicare asertivă cu colegii lor.

                  Dragoș Benea: „Viceprimarul Miroșeanu acuză pe oricine că e vinovat de criza apei din Bacău. Numai Primăria nu”

                  După ce viceprimarul Liviu Miroșeanu a vorbit despre problema crizei de apă din Bacău, într-o emisiune TV pe Facebook, europarlamentarul Dragoș Benea a criticat declarațiile acestuia într-o postare:

                  „Într-un exercițiu de ipocrizie rarisim prin neobrazare, viceprimarul Miroșeanu – cel care și l-a luat consilier în primărie pe R. Găină, sub conducerea căruia CRAB a recepționat, în 2011/2012, aducțiunea-problemă de la Valea Uzului – acuză pe oricine că e vinovat de criza apei din Bacău.

                  Numai Primăria nu.

                  Primăria care, într-un an și jumătate de mandat USR – PNL, n-a mișcat un fir de praf de pe rezerva de apă a mun. Bacău – obiectiv de investiții al primăriei – plătită integral, dar nefuncțională nici până în prezent!

                  Ați citit bine: plătită, dar nefuncțională.

                  Același Miroseanu și…același Găină din umbra Branpis, firma care de 3 ani se tot „chinuie” să mimeze că finalizează o rezervă ce trebuia construită în 12 luni, adică un an.
                  Credeți că toate astea sunt coincidențe? Ei bine…nici eu. De aia se și poartă cu mănuși unii cu alții, nu care cumva să-și strice ploile unii altora. Nu care cumva să se strice la mațe.
                  Şi încă ceva – le e frică rău să pună în funcțiune rezerva fiindcă de bine ce e construită va face POC și nu doar într-un loc!

                  Ei cred că pot salva aparențele punând în scenă un festival de minciuni pe Facebook, dar mai devreme sau mai târziu realitatea tot le va plesni în nas pentru că răbdarea băcăuanilor nu e infinită. Iar responsabilitățile clare ca lumina zilei.
                  P.S. – Băcăuanii așteaptă cu interes o conferință de presă cu reprezentanții oficiali și neoficiali ai Branpis, „constructorul” rezervei, plus avocații lor: primarul Viziteu și viceprimarul Miroseanu”.

                  Cine este fata cu vioara?

                  De o perioadă de timp, băcăuanii s-au obișnuit cu prezența unei fete în centrul orașului, care, cu o vioară și o boxă stârnește curiozitate și admirație. Nu puțini sunt cei care au trecut pe acolo și au imortalizat cu telefonul câteva momente în care tânăra, cu câteva mișcări de arcuș, reușește să transmită vibrații.

                  Imaginile au ajuns pe site-urile de socializare și evident că au apărut și recenziile. Cele mai multe sunt pozitive, dar există și unii care nu văd cu ochi buni ce se întâmplă. De ce? Probabil că nici ei nu știu, dar nu se pot abține.

                  Practic, în acest caz e vorba de artă stradală care se practică în toate orașele mari ale lumii. Ce-i drept, unii o confundă cu cerșetoria, dar probabil că au viziuni foarte limitate. Cu toate acestea, am zis că ar fi interesant să o cunoaștem mai bine pe „Fata cu vioara” din centrul orașului.

                  Povestea vieții ei e mai tare decât scenariile multor filme. Numai că ea nu a prea vrut să o împărtășească cu toată lumea. Și totuși… Ea e Raisa iar numele acesta la primit de la tatăl ei la naștere, fiind inspirat de numele soției ultimului lider sovietic. Până în clasa a VI-a a studiat la Colegiul Național de Artă „George Apostu” după care a plecat în București.

                  Din păcate nu și-a continuat studiile la un liceu de muzică, drumul vieții având alte surprize pentru ea. Ar fi vrut să se facă medic dar destinul a vrut altceva pentru Raisa. S-a căsătorit, a făcut copii iar vioara, balsamul sufletului ei, a ajuns un hobby. Un hobby pe care mereu a vrut să îl împartă cu oamenii. De câțiva ani s-a întors acasă, în Bacău, iar de câteva zile îi încântă pe băcăuani cu vioara ei. Am întrebat-o cine e ea…

                  „Cine sunt?

                  Sunt fata tăcută cu vioara. Așa îmi mai spune lumea căci gura mea nu spune multe, ci zâmbetul și vibrato-ul viorii mele mele o fac în locul meu. Îmi place să cânt la vioară. Asta mă face fericită și îmi umple viața de energie pozitivă, energie primită ca un revers al medaliei ce o împrăștii pe străzile care sunt uneori gri. Acesta este unul din motivele pentru care cânt pe scena stradală, nu ca să-mi îmbogatesc bugetul, ci emoțiile, trăirile, în consecință sufletul și mintea. Relatările ulterioare vă vor elucida. Cânt de când eram mică și le mulțumesc părinților și profesorilor ce m-au îndrumat și învățat. Actualmente sunt în concediu postnatal.

                  Am trei copii frumoși și deștepți pe care îi iubesc enorm. Doi dintre ei sunt elevi model. Cea mică se dezvoltă armonios alături de noi toți. Nu mi-am mai continuat studiile într-o instituție de artă acreditată, dar exersez mereu, sunt un bun autodidact și pe deasupra am un profesor cu care colaborez de mai mulți ani pentru a mă dezvolta continuu. Consider că sunt un om normal, că am o viaâă normală și că am alături de mine o familie iubitoare. Dar orice poveste de viață, ca ale tuturor, are ceva de spus. Nu cred că a mea are ceva de spus, ci doar de cântat. Cânt multe fire ale vieții, căci suntem diferiți, dar asemănători în iubire, în vibrații, asemeni viorii mele. Toate melodiile au ceva de spus, o poveste, în substratul lor, dar puțini o știu pe a mea. Faptul face ca eu sa fiu bipolara.

                  Ce pot să spun… Tulburarea afectiv bipolară… cred și încerc să privesc că este ca atunci când cineva are o boală cronică, cum ar fi hipertensiunea arteriala, diabetul sau alte boli pentru care iei prietenosul tratament toată viața. Nimeni nu își dorește să fie bolnav, nu este o alegere și fiecare boală are manifestarea ei. Hipertensivul evită să facă efort intens, diabeticul evita anumite alimente…eu evit stările și emoțiile extreme, iar atunci când simt că mă cuprind, le exeriorizez cântând. Când mă simt agitată, îmi iau vioara și cânt. Când mă simt depresivă, îmi iau vioara și cânt. Nu știu ce fac alți oameni când simt că nu e totul roz sau când au excesiv de multă energie… unii poate dorm, alții fac sport, eu cânt. Și ce bine mă simt când văd că după exersare am cui cânta.

                  Cânt pe o scenă reală, cu spectatori grăbiți în cotidianul vieții, care sunt greu de întors pentru a asculta o fată simplă cu vioara, care au propriile povești ce includ trăiri, bucurii și tristeți ca ale mele. Privesc și cât apăs pe o coardă, două, diversele chipuri se întorc la mine. Se întorc cu ochii curioși, blajini, mângâietori, veseli și admirativi și cel mai important, îmi zâmbesc reciproc. Mulți oameni, din ce am auzit de la colegii mei violoniști, plătesc destul de scump pentru un concert pe care îl ascultă, poate, doar o dată pe an. Eu cânt, căci interiorul meu o cere și nu cer nimănui nimic.

                  Am tot necesarul din dmuiala mea, pentru mine și copiii mei. Nu pot spune, ca mulți artiști de altfel, că am cea mai scumpă pereche de pantofi sau îmbrăcăminte cu care să mă prezint pe scena unde cânt, dar am o vioară clasică în care am investit, pe care o iubesc și la care exersez. Ea e lină ca un pârâu limpede de munte, suavă și dulce ca mierea. Este visul și sângele ce-mi curge prin vene, așa de potrivită-mi este. Mă bucur că pot încânta băcăuanii cu vioara mea, cu trăirile mele, cu ceea ce sunt eu.”

                  Ea este Raisa, fata pe care o vedeți în oraș cu vioara. Ce vrea să facă mai departe? Cine știe? Dar sigur are un plan. Vrea să înregistreze un videoclip cu muzica ei pe care să îl posteze pe youtube. Și apoi, va mai vedea!