19 aprilie 2024
ActualitatePersoanele cu handicap au așteptat, în zadar, să primească ajutoarele de la...

Persoanele cu handicap au așteptat, în zadar, să primească ajutoarele de la UE – VIDEO

* băcăuanilor care au așteptat, azi, să primească pachetele cu alimente li s-a spus că acestea se vor distribui abia marți

Joi, 12 mai, mai mulți băcăuani cu handicap ne-au sesizat telefonic că nu-și pot lua cutiile cu alimente de la UE întrucât acestea abia au sosit și trebuie înregistrate deși – spun ei – s-ar fi afișat anterior, că se vor distribui azi.

Când au ajuns la locul de distribuire de pe strada Livezilor, afișul cu data de joi nu mai era. În acest context, am solicitat informații suplimentare de la conducerea Direcției de Asistență Socială care a precizat că pachetele alimentare vor fi distribuite de marți, 17 mai 2022.



Iată și comunicatul: „Distribuția pachetelor cu alimente prin Programul POAD a început în municipiul Bacău în data de 06.04.2022. În prima etapă s-au distribuit pachete alimentare pentru beneficiarii de venit minim garantat și alocație de susținere a familiei, conform legislației în vigoare. Din data de 05.05.2022 a început distribuția pentru persoane cu dizabilități, gr.I și II, neinstituționalizate. În perioada 10-13.05.2022 punctul de distribuție situat în str. Livezilor 1B va fi re -aprovizionat cu pachete alimentare, iar distribuția va fi reluată marți, 17.05.2022.”

Ce conține un pachet cu alimente: Ulei 4x1l; Mălai 4x1kg; Făină albă 5x1kg; Zahăr 2x1kg; Paste făinoase 2×400 gr; Compot fructe 2×720 ml; Gem fructe 1×360 gr; Gem fructe dietetic 1×360 gr; Orez 4x1kg; Conserve carne vită 5×300 gr; Conserve carne porc 3×300 gr; Conserve pate ficat porc 5×200 gr.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri