Muzeul de Artă Constanța organizează vineri, 24 aprilie 2026, ora 14.00, expoziția „Sinestezii vizuale”, semnată de reputatul pictor Ilie Boca, împreună cu artistul vizual Ovidiu Ungureanu, membri ai Filialei Bacău a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Curatorul expoziției este Lelia Rus-Pîrvan.
„Sinestezii vizuale” este un proiect artistic colaborativ inedit, început în anul 2017 la Bacău, care aduce împreună două limbaje...
Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” are motive de mândrie, după ce elevul Alexandru Jicu a obținut Premiul I la prestigiosul Concurs Național de Chimie „Costin D. Nenițescu”, secțiunea Chimie Anorganică.
Această performanță remarcabilă evidențiază atât talentul și pasiunea lui Alexandru pentru chimie, cât și efortul susținut depus în pregătirea pentru competiție.
Elevul...
Guvernul României a adoptat un proiect de hotărâre care prevede extinderea listei de medicamente compensate, astfel încât pacienții vor putea beneficia de 41 de noi medicamente, iar alte 10 vor avea indicațiile terapeutice extinse. Măsurile vor intra în vigoare de la începutul lunii decembrie 2025, după publicarea în Monitorul...
Cea mai recentă variantă de traseu pentru Autostrada A13 Brașov – Bacău, prezentată de Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) și marcată pe planșe cu roșu, ar putea crește costurile de construcție cu aproximativ jumătate de miliard de euro. Estimarea aparține Asociației Construim România (ASCORO), care propune o alternativă...
Imaginează-ți că te plimbi pe un drum larg, construit cu grijă, în mijlocul unei perioade de transformare a unui oraș aflat în plin proces de dezvoltare. Aceasta este imaginea unui Bacău din anii '70, când Podul Narcisa străbătea orașul cu grație, fiind un simbol al modernizării și al unui...
În zilele de 21 și 22 noiembrie 2025, Oneștiul a găzduit Conferința Națională medicală dedicată împlinirii a 60 de ani de existență a Spitalului Municipal „Sf. Ierarh Doctor Luca”. Evenimentul a reunit cadre medicale din întreaga țară, profesori universitari, specialiști din ramuri diverse ale științelor medicale, dar și reprezentanți...
La 107 ani de la unul dintre cele mai îndrăznețe și simbolice episoade din istoria aviației militare române, Baza 95 Aeriană „Erou Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu” readuce în memoria publică epopeea Zborului Marii Uniri – momentul în care cerul a devenit drum al libertății și al destinului național.
O telegramă...
Federațiile sindicale avertizează că orice reducere a bugetului Educației ar fi ilegală și reamintesc că România rămâne pe ultimul loc în UE la finanțarea învățământului
Federațiile sindicale din învățământ i-au transmis Președintelui Nicușor Dan un avertisment clar, cerându-i să retragă declarația prin care propune prioritizarea investițiilor în Apărare în detrimentul...
Sâmbătă, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău au intervenit în două situații de urgență, pe raza municipiului și a județului.
Prima intervenție a avut loc în jurul orei 18:10, pe strada Independenței din municipiul Bacău, unde un bărbat în vârstă de aproximativ 63 de ani a fost surprins sub...
Polițiștii Serviciului Rutier Bacău, împreună cu structurile rutiere din județ, desfășoară verificări ample în cadrul acțiunii TRUCK & BUS, coordonată de Direcția Rutieră din cadrul I.G.P.R. și derulată în colaborare cu instituții din domeniul transporturilor. Acțiunea are loc conform Planului de Operațiuni al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL).
Scopul...
Pentru a doua etapă la rând, băcăuanii câștigă cu 1-0 grație unei reușite semnate de stoperul croat. Așa a fost la Satu Mare, contra ultimei clasate, runda trecută, la fel s-a întâmplat sâmbătă, la Ruși Ciutea, împotriva Dumbrăviței, meci în care gazdele au evoluat în ultima jumătate de oră...
Cu prilejul Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului, marcată anual pe 20 noiembrie, elevii claselor a XI-aF şi a XII-aG din Liceul Teoretic „Henri Coandă” Bacău au desfășurat o activitate interactivă deosebită, intitulată „Harta Emoțiilor și Drepturilor - o lecție de empatie pentru elevi”, menită să îi ajute să înțeleagă...
Polițiștii din județul Bacău au intensificat acțiunile pentru verificarea respectării legislației privind articolele pirotehnice, în contextul apropierii sezonului de iarnă. În data de 19 noiembrie, au fost efectuate percheziții și controale atât la domiciliile unor persoane bănuite de activități ilegale cu materiale pirotehnice, cât și la societăți comerciale.
Percheziții în...
Legislația privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) a fost modificată substanțial prin Legea 181/2025, act normativ care completează Legea 132/2017 și introduce o nouă abordare în stabilirea limitelor minime de despăgubire. Începând cu aplicarea noilor prevederi, plafoanele de răspundere nu mai sunt expresia echivalentului în euro, ci...
Comuna Colonești, județul Bacău, intră într-o etapă importantă de modernizare prin construirea unei grădinițe cu program prelungit, investiție evaluată la peste 5,26 milioane lei. Proiectul răspunde nevoilor tot mai mari ale unei comunități rurale în dezvoltare, unde familiile tinere au nevoie de servicii educaționale moderne și accesibile.
Noua clădire va...