Inspectoratul Școlar Județean Bacău a afișat numărul locurilor alocate pentru acordarea gradațiilor de merit în anul școlar 2026, iar cifrele provoacă nemulțumiri în rândul cadrelor didactice, mai ales că Ministerul Educației a comprimat întregul calendar de înscriere într-o singură săptămână.
Potrivit datelor publicate de ISJ Bacău, numărul total al gradațiilor de merit a scăzut puternic față de anul trecut: de...
Minivacanța prilejuită de Sărbătorile Pascale ortodoxe s-a desfășurat fără evenimente majore, pompierii fiind permanent la datorie pentru protejarea cetățenilor și gestionarea situațiilor de urgență.
Potrivit unui bilanț prezentat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bacău, în perioada 10–13 aprilie echipajele operative au intervenit în sprijinul comunității atât pentru acordarea primului...
România a obținut locul I în Europa și locul al II-lea la nivel mondial la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete 2026 (EGMO), competiție care a reunit 247 de participante din 66 de țări. Patru eleve din lotul național au câștigat medalii, a informat marți Ministerul Educației și Cercetării.
Potrivit...
Un studiu realizat de cercetători de la Universitatea „Ovidius” din Constanța arată că utilizatorii rețelelor sociale nu mai percep aceeași realitate informațională, în special în perioade electorale, din cauza personalizării algoritmice a conținutului. Cercetarea, publicată în revista academică Internet Policy Review, analizează modul în care mecanismul cunoscut drept „filter...
În perioada 10–13 aprilie, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău a desfășurat acțiuni specifice în zona de responsabilitate pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru asigurarea ordinii și siguranței publice la manifestările religioase organizate în minivacanța prilejuită de Sărbătorile Pascale.
În noaptea de Înviere, peste 120...
Pe toată perioada sărbătorilor pascale, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au desfășurat activități suplimentare pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și liniștii publice.
În aceste zile, echipajele de poliție au intervenit pentru soluționarea a 293 de incidente, dintre care 226 au fost sesizate prin Sistemul Național Unic de...
O amplă operațiune de căutare a avut loc în județul Bacău după ce un bărbat în vârstă de 56 de ani, din satul Lunca Dochiei, comuna Urechești, a fost dat dispărut. Este vorba despre Cruceanu Petrea Fănică, care nu mai fusese văzut din 12 aprilie 2026, când s-a îndreptat...
La data de 12 aprilie, în jurul orei 01.30, o patrulă de poliție din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Răcăciuni a depistat, pe DJ 252E, în extravilanul localității Răstoaca, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 32 de ani.
Cu ocazia controlului, conducătorul auto a prezentat polițiștilor un...
Un bărbat a fost depistat și sancționat de jandarmi în timp ce pescuia ilegal pe lacul Bacău II, după ce a încălcat mai multe prevederi legale privind pescuitul recreativ, au anunțat reprezentanții Inspectoratul de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău.
Potrivit autorităților, bărbatul a fost surprins în timp ce pescuia...
Un elev din Bacău a obținut un rezultat remarcabil la o competiție internațională de matematică dedicată aritmeticii mentale. Codrin Jitaru a câștigat titlul de „vicecampion” la competiția AMAkids World Cup 2026 France Mathematics Competition, potrivit reprezentanților centrului educațional SmartyKids Bacău Mioriței.
Reprezentanții centrului au transmis felicitări elevului pentru performanța obținută,...
Comisia Europeană a deschis a doua rundă de înscrieri din acest an pentru programul DiscoverEU, parte a programului Erasmus+, care le oferă tinerilor de 18 ani posibilitatea de a călători gratuit în Europa.
Potrivit instituției europene, cererile pot fi depuse până pe 22 aprilie 2026, la ora 12:00 (ora Bruxelles-ului)....
O amplă acțiune de căutare este în desfășurare în zona satului Lunca Dochiei, comuna Urechești, județul Bacău, pentru găsirea unui bărbat dispărut de duminică, au anunțat reprezentanții Salvamont Bacău.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, este vorba despre Cruceanu Petrea Fănică, în vârstă de 56 de ani, din satul Lunca Dochiei,...
Constructorul continuă lucrările pe Lotul 2 al Autostrăzii A7 Bacău–Pașcani, unde stadiul fizic a ajuns la 40%. În zona municipiului Roman, echipele sunt mobilizate la nodurile rutiere Roman-Sud, Roman-Vest și Roman-Nord, iar pe mai multe sectoare ale traseului se pot vedea deja porțiuni asfaltate și lucrări la structurile de...
Primarul municipiului Bacău, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, a anunțat că a depus o plângere penală împotriva persoanelor care, în ultimele zile, ar fi instigat la ură și ar fi transmis amenințări și injurii la adresa sa în mediul online, în contextul dezbaterii publice privind delegarea serviciului de gestionare a câinilor fără...
Primăria municipiului Bacău anunță că, în cursul săptămânii, vor începe lucrările de demolare a garajelor amplasate în zonele Ștefan cel Mare 11 și Veniamin Costache 4.
Reprezentanții administrației locale îi roagă pe cetățenii care dețin astfel de spații să le elibereze în cel mai scurt timp, pentru a permite desfășurarea...