Există oameni care nu ies în evidență prin zgomot, ci prin echilibru. Oameni care nu impun, ci modelează, care nu sancționează, ci previn. În structurile Ministerului Afacerilor Interne, unde ritmul este alert, presiunea constantă, iar deciziile au impact direct asupra vieților celorlalți, astfel de profesioniști devin repere tăcute. Despre un astfel de reper este vorba și în rândurile de...
Jandarmii montani din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău au oferit, sâmbătă, mărțișoare turiștilor aflați pe Pârtia Nemira din stațiunea Slănic Moldova, marcând începutul primăverii printr-un gest simbolic de apreciere și apropiere față de comunitate.
Acțiunea s-a desfășurat în zona pârtiei de schi, unde jandarmii montani au...
Pompierii militari au intervenit în această dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință situată pe strada Doinei din municipiul Onești.
Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, apelul a fost primit în jurul orei 04:47. La locul evenimentului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu...
Camera de Comerț și Industrie Bacău a organizat împreună cu Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău vizita Ambasadorului Indiei în România, Excelența sa domnul Manoj Kumar MOHAPATRA în județul Bacău. Întâlnirea s-a desfășurat pe mai multe paliere: discuții cu reprezentanții autorităților județene și locale, mediul de afaceri și mediul universitar.
La...
Mai mulți pelerini români, printre care și credincioși din județul Bacău, se află în prezent în Israel fără posibilitatea de a reveni în țară, după închiderea temporară a spațiului aerian pe fondul tensiunilor de securitate din regiune.
Situația s-a agravat în cursul dimineții, când au fost activate sirenele de alarmă...
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. Constantin Ene” al județului Bacău au intervenit, în această după-amiază, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la restaurantul unei pensiuni din orașul Slănic-Moldova.
La locul solicitării au fost mobilizate patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru primă...
Aproximativ 2.400 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare au fost raportate în județul Bacău în perioada 16–22 februarie 2026, potrivit unui comunicat transmis de Direcția de Sănătate Publică a Județului Bacău.
Datele centralizate de instituție arată că, în intervalul menționat, au fost înregistrate 2.395 de cazuri de...
E o revenire în comuna de munte, după ce în mai 2022 fuseserăm fermecați de minunile scenice ale Grupului folcloric „Muguraşii agăşeni”, îndrumați cu aceeași pricepere de Ecaterina Raţă.
„Suntem în al șaptesprezecelea an de activitate și ne bucurăm de aceeași susținere din partea Primăriei şi a Consiliului Local...
Zeci de locuitori ai comunei Ghimeș-Făget au semnat o petiție adresată Consiliului Local, prin care solicită extinderea Programului Național „Masă sănătoasă” astfel încât să beneficieze de hrană caldă toți elevii din comună, inclusiv cei care învață în secțiile cu predare în limba română.
Semnatarii petiției acuză că, în prezent, programul...
Polițiștii băcăuani au desfășurat o amplă acțiune pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul exploatării, transportului și comercializării materialului lemnos.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, polițiștii Serviciului de Ordine Publică, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, ai Poliției Municipiului Bacău și ai Poliției...
În a doua duminică din Postul Mare, Evanghelia ne propune în fiecare an spre meditare relatarea evenimentului Schimbării la Față a lui Isus (Mt 17,1-9). Cu puțin timp înainte de acest eveniment, Isus le-a vorbit ucenicilor săi despre pătimirea și moartea sa, spunându-le că „trebuie să meargă la Ierusalim...
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău au intervenit în această dimineață, în jurul orei 04:00, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în comuna Oituz, satul Poiana Sărată.
Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești, care au...
Astăzi ne despărțim de Nelu Bîșcă, fotoreporter al ziarului Deșteptarea timp de mai multe decenii. Pentru generații întregi de cititori, multe dintre imaginile care au spus povestea orașului și a oamenilor lui au fost surprinse prin obiectivul aparatului său.
Acum doi ani, când Deșteptarea împlinea 35 de ani, Ioan Bîșcă...
Compania chimică Chimcomplex va opri mai multe linii de producție și va disponibiliza cel puțin 1.200 de angajați începând cu aprilie 2026, în cadrul unui plan de restructurare determinat de costurile ridicate la energie și de lipsa unor măsuri de sprijin pentru industriile energo-intensive.
Anunțul a fost făcut de președintele...
Presa băcăuană a pierdut unul dintre oamenii care au documentat, timp de decenii, viața orașului prin imagine. Fotoreporterul Nelu (Ioan) Bîșcă s-a stins din viață, lăsând în urmă mii de fotografii care au surprins transformările Bacăului și momentele importante ale comunității.
Nelu Bîșcă a fost cunoscut mai ales ca fotoreporter...