Acasă Blog Pagina 3889

Focar de scarlatina la Scoala Negri

    Patru copii de la Scoala „Costache Negri, din comuna Negri, au ajuns la spital, dupa ce au fost diagnosticati cu scarlatina.

    Problemele au aparut saptamâna trecuta, când primul copil a fost internat in Sectia de Boli Infectioase de la Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) Bacau. In acest weekend, alti trei elevi au ajuns la aceeasi unitate medicala, pentru a primi ingrijiri de specialitate si tratament adecvat. Printre copiii afectatI, este si cel al viceprimarului din comuna.

    „Sunt trei cazuri in spital, de la clasa a III-a si a V-a. Sunt copii care au avut simptome, dar, probabil, mai sunt si care nu stiu ca au. Trebuia sa se anunte, ca sa nu mai vina elevii la scoala. Din discutiile avute cu parintii, nu s-au facut controale medicale in scoala, dupa aparitia primului caz”, a declarat Dan Patriche, viceprimarul comunei Negri. Cazurile sunt confirmate de Directia de Sanatate Publica Bacau, dar si de conducerea scolii din localitate. „In total, sunt patru cazuri. Am discutat cu medicul de familie si va veni, mâine, pentru dezinfectie. Ceilalti elevi nu sunt bolnavi”, a declarat Gabriela Luchian, directorul Scolii „Costache Negri”.

    Scarlatina este o boala infecto-contagioasa, intâlnita frecvent la copii cu vârste sub 10 ani. Se manifesta prin debut brusc cu febra, alterarea starii generale, angina streptococica, eruptie tegumentara. Transmiterea se face pe cale respiratorie, prin tuse, stranut sau chiar vorbire. Toti bolnavii de scarlatina se interneaza, obligatoriu, in spital, intre 7 si 10 zile, si se considera vindecat acela care, dupa 21 de zile de la debutul bolii, nu mai prezinta, la doua exudate consecutive, acel streptococ.

    „Exista un focar de scarlatina la scoala din Negri. Trei cazuri au fost internate in acest weekend. Asistenta din localitate va recolta exudat faringian de la fiecare copil si vor fi supravegheati timp de zece zile. Cazurile confirmate sunt izolate”.
    – Anda Dumitrescu – purt. cuv. Directia de Sanatate Publica Bacau

    „Am avut cazuri de scarlatina si in municipiul Bacau. Copiii sunt izolati, li se administreaza tratament cu Penicilina V si se face monitorizare biologica timp de doua luni”.
    – dr. Aurelia Taga, director medical SJU Bacau

    Piese de tezaur intr-o expozitie inedita, in Bacau

    Pentru prima data, in Bacau, vor fi expuse pentru marele public bunuri de patromoniu muzeal cu valoare de tezaur, din timpul Regelui Carol I, obiecte personale sau ale Casei Regale, multe dintre ele unicat, cum sunt pusca Buescu, unica in lume, tabloul original al lui Octav Bancila „Rascoala din 1907”, biroul de lucru al regelui de la Castelul Peles, arme, piese de tapiserie, cum este cea care ii infatiseaza pe regele Carol si regina Elisabeta, medalii, brevete, drapele model Carol, stindarde de lupta.

    Sunt infatisate cronologic cele mai importante momente ale lungii si prodigioasei domnii de 48 de ani a regelui Carol I, de la sosirea Principelui in tara, in 1866, Razboiul de Independenta, incoronarea de la 1881, Razboaiele Balcanice, pâna la moartea sa din septembrie 1914.

    „Lucram de mult timp la o asemenea expozitie si suntem bucurosi ca visul nostru s-a implinit. Este una dintre cele mai valoroase expozitii, un eveniment singular si inedit. Am investit foarte mult, deoarece, pentru prima data, Muzeul nostru a achitat asigurarea pentru fiecare piesa din expozitie. Sunt convinsa ca publicul bacauan, elevi, studenti, maturi vor veni sa vada aceste piese de tezaur”, ne-a spus Mariana Popa, manager al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”.

    Partenerii culturali ai acestui adevarat regal expozitional sunt Muzeul National de Istorie, Muzeul National Peles, Muzeul National Militar, Asociatia de Traditii Militare Românesti.

    Vernisajul va avea loc miercuri, 4 iunie 2014, la ora 13.

    Solidaritate pentru surorile Mihaela si Alina Negurita

      Oamenii de suflet au raspuns pozitiv in fata suferintei. Surorile Mihaela si Alina Negurita pot spera la o viata mai buna si … la sanatate.

      De când DESTEPTAREA le-a dezvaluit secretul suferintei, povestea incredibila de viata si dorinta lor cea mai mare, cele doua fete au reusit sa strânga 23.800 lei si 1.500 de euro.

      Dar, au nevoie de o suma de 10 ori mai mare. Banii sunt necesari pentru o interventie la o clinica din China. La cei 27, respectiv 30 de ani, Mihaela si Alina sufera de o boala rara – Ataxia Friedreich, care ataca toti muschii pâna la degenerare totala. Haideti sa fim solidari pâna la capat!

      Cine doreste sa le ajute financiar poate trimite donatia in contul de PayPal:
      alina_negurita@yahoo.com

      Celelalte conturi bancare sunt:
      – la BCR Bacau: RO63RNCB0313104504500001 – in lei
      – la ING Bacau: RO13INGB0000999901423473 – in lei
      RO90INGB0000999904249734 – in euro.

      Concurs la târgul vintage. Titlul a fost câstigat de echipa „Zuzu srl”

        Ajuns, acum, la a IV-a editie, târgul vintage organizat de Asociatia pentru Promovarea Dezvoltarii Personale (APDP), coordonata de Carla Popa, a fost „un prilej de intâlnire fericita a celor mici cu cei mari”.

        Evenimentul a avut loc la Scoala „Mihail Sadoveanu, duminica, si i-a reunit pe sustinatorii traditionali de la Scolile „Ion Creangã”, „Spiru Haret”, „Mihail Sadoveanu”, Liceul de Artã „G. Apostu”, Asociatia Sindrom Down, Parohia „Sf. Ieremia Valahul”, carora li s-au adaugat si cei de la Scoala „Miron Costin”. „Tarabele negustorilor au fost pline, creativitatea si ingeniozitatea lor stârnind admiratia cumparatorilor, care nu mai stiau, la un moment dat, unde sa-si opreasca ochii.

        Daca vreunul dintre cumparatori a avut stabilit, de la inceput, un buget de cheltuit, trebuie sa va spun ca nu l-a respectat, tentatiile fiind multe si interesante”, arata Carla Popa. Ea recunoaste ca vina a fost a APDP, care a lansat provocarea de a alege „negustorul târgului”.

        Acesta, pe lânga onoarea titlului, câstiga pentru clasa sa o vizita la Casa Memoriala „Nicu Enea”. Batalia a fost apriga, iar, in final, titlul a ajuns la echipa „Zuzu srl” a Scolii Gimnaziale „Spiru Haret”, coordonata de prof. Teodora Plaiesu.

        Au fost diminuate chiriile la HIT Park

        O comisie de analiza care avea sarcina sa analizeze regimul juridic al unor imobile care apartin domeniului public si sunt administrate de HIT Park a decis ca acestea vor fi inchiriate, si nu vândute, asa cum propusese, initial, Adrian Iordache, directorul HIT Park.

        O alta masura ceruta de acesta in scopul eficientizarii activitatii societatii a fost, insa, acceptata: diminuarea chiriilor pâna la nivelul celor practicate pe piata bacauana, mai exact de la 4-6 euro/mp/luna la 2 euro/mp/luna.

        Acesta este tariful pe care il vor plati companiile care vor inchiria spatii pentru birouri, activitati de productie si prestari servicii. A fost schimbata, totodata, si incadrarea spatiilor destinate a fi birouri in spatii care sa permita derularea unor mici afaceri.

        Si mintiti, si furati

        Si-a trecut dulcea euforie a campaniei electorale, când industria a mers ca pe roate, când s-au promis scaderi de taxe, când mai ca s-ar fi vazut luminita de la capatul tunelului. Dar, nu era decât un biet licurici ratacit in bezna, stingher si speriat, cu gânduri vagi de emigrare.

        Lucrurile s-au reasezat pe fagasul normal si, rapid, pâna incepe vâltoarea campaniei pentru Prezidentiale, guvernantii au eliberat, din nou, din lesa, taxe, impozite, scumpiri, pe care le-au tinut sub pres in ultima luna.

        Asa este cazul unei majorari neasteptate la gaz metan, in afara calendarului stabilit deja, a renuntarii la scaderea contributiilor la asigurarile sociale, s-au inmuiat de tot discutiile privind o eventuala reducere a cotei TVA si autostrazile promise s-au scurtat brusc. Cât despre infama taxa pe stâlp, despre care se tot aminteste ca nu priveste populatia, ci doar companiile, trebuie spus clar si raspicat ca se va regasi in buzunarele tuturor, ba inca de doua ori mai mult decât era de asteptat. Dar, asta ar insemna ca Ponta sa isi asume un adevar si sa il si rosteasca, lucruri ce nu ii stau in caracter.

        De la campanie la campanie, candidatii se intrec in exercitii de imagine si promisiuni care de care mai desantate, mai fanteziste si trasnite, intre saritul cu parasuta, pâna la clasica galeata cu faina si ulei drept cadou chiar in ziua votului. Aberatiile si minciunile cu care candidatii incearca sa ii momeasca pe alegatori curg fara incetare.

        S-a gasit, de exemplu, un candidat care a promis ca planteaza pe lânga trotuare pomi fructiferi – meri, peri, pruni -, „sa aiba lumea ce mânca”, iar pe spatiile verzi mai largi ar fi pus pepeni, sa rezolve problema hranei. Tot „catindatul” mai promitea manele intr-un parc, locuri gratis intr-un club, iar, in cazul victoriei, promitea ca isi va cumpara BMW.

        Un altul, doctor, promitea tinerilor locuinte „unde acestia sa se iubeasca, sa faca sex si sa se bucure de linistea caminului”. Nu e de lepadat nici bizareria locala a cupoanelor pentru analizele gratuite, impartite generos pentru a fi folosite la spitalul municipal, aflat insa la mare distanta de finalizarea constructiei.

        Cu acestia, ne amuzam, insa cu promisiunile celor aflati in posturi decisive pentru mersul tarii nu mai e de glumit. Iar, unul ca Ponta sau alti politicieni, care azi spun una, iar mâine se sucesc doar pentru interesul personal si isi bat joc de atâta amar de lume care ii mai si voteaza, dovedesc o iresponsabilitate sora cu tulburarile de comportament.

        Disputa in CL Bacau. Ecologistii vor sa stie „cum e cheltuit banul public”

          Reprezentantii Partidului Ecologist Român (PER) in Consiliul Local (CL) Bacau acuza autoritatile de lipsa de transparenta in privinta modului in care sunt finantate diverse contracte.

          Astfel, la primul proiect discutat in sedinta CL Bacau, de la sfârsitul saptamânii trecute, liderul PER Bacau, Cristi Manolache, a afirmat ca Primaria Bacau ar trebui sa explice „cum este cheltuit banul public”, adaugând ca „aprobarea contului de executie bugetara al bugetului local pe 2013 e un proiect caruia ar trebui sa i se acorde mai multa atentie”.

          In concluzie, cei trei consilieri ai PER au votat impotriva acestei hotarâri. Alt proiect care a stârnit nemultumirea PER a fost cel privind bugetul alocat organizarii festivalului „Arlekin” si Hramului Bacaului.

          De data asta, a intervenit Dragos Stefan, ecologistul criticând faptul ca bugetele celor doua evenimente nu au fost prezentate separat, in doua anexe distincte, astfel incât sa fie clar cât anume se cheltuieste cu festivalul si cât cu onorariul artistilor care vor cânta la hram. Luat la rost de consilierii PER, Ionut Tomescu le-a amintit ca hramul se va desfasura peste o luna si nu se stie, deocamdata, cât se va cheltui, nici ce artisti vor putea participa la spectacole.

          „Bugetul estimat este de 56.000 de lei, dar nu e obligatoriu sa cheltuim toti banii alocati”, a mai spus Tomescu. La insistentele ecologistilor, care au afirmat ca intâi ar trebui sa se stie precis câti bani cer artistii, apoi sa fie stabilita si votata suma, Romeo Stavarache, primarul Bacaului, a explicat ca alta este procedura legala: „Achizitiile se fac conform legii, a declarat edilul sef. Iar legea prevede ca, intâi, trebuie aprobat bugetul, dupa care putem demara procedura de achizitie.”

          Ideologia banului

          Intr-o tara aflata in permanenta confuzie, in care partidele se manifesta alandala, fara nici o legatura cu directiile inscrise in statut, de ce am avea un electorat care sa voteze in functie de afinitatile ideologice? Daca stam bine si ne gândim, probabil ca niciodata, in cei peste 20 de ani scursi de la schimbarea de regim, din 1989, electoratul român nu a votat ideologic, ci, aproape de fiecare data, emotional.

          Ce e drept, la inceputurile pluripartidismului post-revolutionar, formatiunile politice si-au asumat anumite directii ideologice si, o perioada, chiar le-au respectat, chiar cu riscul de a ramâne in Opozitie. Dupa un timp, insa, plictisindu-se sa ramâna de caruta, liderii politici au renuntat la barierele impuse de ideologie si au luat, atunci când au ajuns la Putere, masuri care nu aveau nicio legatura cu coloratura lor politica.

          Asa s-a ajuns ca, in România, partidele de stânga sa privatizeze, iar cele de dreapta sa imparta beneficii sociale. Totusi, nu ar trebui sa blamam foarte mult aceasta ratacire ideologica. Pentru ca România nu e singura tara in care s-a produs confuzia.

          Politicienii, indiferent de continent, au ajuns la o concluzie simpla: Puterea corupe, dar pentru a putea fi corupti, ei trebuie sa se afle la Putere. Si, pentru a ajunge sa guverneze ori pentru a pastra timona, liderii politici au renuntat la limitele impuse de ideologie si au cautat solutii din toate zonele. In principiu, aceasta denuntare a limitelor ideologice ar fi putut avea efecte pozitive, pentru ca ar fi gresit sa credem ca, daca o problema are o solutie de dreapta, de exemplu, atunci toate problemele ar putea fi rezolvate, aplicând doctrine din aceasta zona a esicherului politic.

          Numai ca, exista o problema: politicienii nu au renuntat la doctrine pentru a ameliora situatia alegatorilor, ci pentru a-si consolida pozitiile. Prin urmare, masurile luate nu au fost pentru a rezolva problemele, ci pentru a se mentine la Putere.

          Iar, din pacate, efectele se pot vedea peste tot in lume: dezideologizarea a avut ca efect adâncirea decalajelor economice, concentrarea bogatiei in mâinile unui grup tot mai restrâns de „alesi”, scaderea veniturilor pentru clasele de jos si cresterea costului vietii.

          Sofi Roz a marcat Ziua mondiala fara tutun

            Asociatia Sofi Roz din Bacau a marcat Ziua mondiala fara tutun, printr-o actiune de distruibuire a pliantelor informative privind efectele nocive ale fumatului.

            Membrele – paciente au iesit in Parcul Catedralei din Bacau, alaturi de voluntarii de la Leo Club Pheonix Bacau, Consiliul Scolar al Elevilor de la Colegiul Economic „Ion Ghica” si de la Liceul „Mihai Eminescu” Bacau.

            Pentru ca timpul nu a fost tocmai favorabil unor actiuni in aer liber, participantii au distribuit pliante, nu doar in parc, ci si in supermarket-uri, piete, mall, in centru si zona nord, bacauanii fiind sfatuiti sa renunte la fumat.

            Concert caritabil. Alexandru Tomescu, in Turneul Stradivarius

            Alexandru Tomescu, posesorul unei viori Stradivarius, a pornit intr-un nou turneu prin tara. In the Mood for Prokofiev este titlul turneului, programul propunând o selectie a celor mai îndragite lucrari pentru vioara si pian ale compozitorului rus: Cinci melodii op. 35 bis si cele doua Sonate pentru vioara si pian.

            Concertul din Bacau va avea loc pe 7 iunie, ora 19,00, la Sala ATENEU a Filarmonicii „Mihail Jora”. Editia 2014 a evenimentului se înscrie în traditia initiata de Alexandru Tomescu – aceea de a integra o coordonata de responsabilitate sociala.

            Turneul National Stradivarius – In the Mood for Prokofiev este dedicat Fundatiei Hope and Homes for Children România, al carei Ambasador Alexandru Tomescu este din 2012 si luptei împotriva abandonului copiilor.

            Alexandru Tomescu il va avea alaturi pe pianistului rus Eduard Kunz, nascut în orasul Omsk din Siberia, care a studiat pianul cu Mihail Hohlov la Scoala Speciala Gnessin pentru copii supradotati din Moscova si mai apoi cu Andrei Diev la Conservatorul National de Muzica „Piotr Ilici Ceaikovski” din Moscova.

            Desteptarea este partener media local al evenimentului.

            FOTO: Curcubeu peste Bacau

              Dupa prima ploaie de vara, deasupra Bacaului a aparut un curcubeu.

              Binecuvântarea copiilor / „Bacau. Acasa la crestini”

              Circa 2.000 de enoriasi din cartierul Narcisa, si nu numai, au participat duminica seara la o slujba arhiereasca dedicata micutilor de ziua lor. Preasfintitul Ioachim Bacauanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului si un sobor de preoti din Bacau au tinut slujba de seara si o rugaciune de binecuvântare pentru cei mici, de ziua lor.

              Dupa ce au promis ca vor asculta de parinti si ca vor invata bine la scoala, copiii au primit cadou de la biserica cozonac, suc si o revista. In a doua parte a slujbei, a fost lansat oficial albumul „Bacau. Acasa la crestini” aparut la editura Filocalia a Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului cu sprijinul financiar al Primariei Municipiului Bacau, tiparit in 50.000 de exemplare.

              „Asa cum spunea si Preafericitul Parinte Patriarh Daniel, nu intâmplator neamul românesc este un neam de voievozi si de ctitori de locasuri sfinte. Sa fie aceasta lucrare un testament de inima lasat mostenire bacauanilor”, a spus preotul Costica Busuioc, protopopul de Bacau. Cuvintele sale au fost completate de cele ale Preasfintitului.

              „Bacaul este un oras al catedralelor, pentru ca toate bisericile sunt mari, asa, ca sufletele dumneavoastra. Bacaul este un oras eminamente crestin, iar, dupa ce poporul român s-a eliberat de jugul comunist, aici, s-au inaltat multe altare catre cer. Cred ca, dupa 1990, bacauanii au fost printre primii ctitori ce s-au implicat in ridicarea acestor scari catre cer”, a spus Ioachim Bacauanul.

              Lucrarea cuprinde toate bisericile ortodoxe si cele catolice din judetul Bacau. Sunt lacasuri de cult vechi si mai noi, istoria lor fiind prezentata in amanunt. La eveniment, au participat si reprezentanti ai primariei si preotul catolic Isidor Dâsca, decan de Bacau.

              Comuna Pârjol s-a inscris pe drumul european

                Primar la al doilea mandat, dupa un stagiu de patru ani ca viceprimar in comuna Pârjol, profesorul si juristul Dorinel Horchidan, absolvent al Facultatilor de Drept si de Istorie, master in Administratie publica si integrare europeana, si-a propus inca de la inceput sa schimbe infatisarea comunei in urmatorii ani, oferind locuitorilor standarde de viata si confort mult mai bune.

                A initiat si a demarat mai multe proiecte pentru comunitatea care l-a ales sa-i conduca destinele pentru o prioada. Având avantajul ca, in cea mai mare parte, comuna Pârjol este traversata pe toata lungimea de DJ 156A, care face legatura dintre Ardeoani si Roznov, pentru administratia locala prioritatea a ramas drumurile care leaga centrul comunei cu celelalte sate. Doua dintre ele sunt acum in faze finale de executie sau proiectare, cum ar fi cele spre Pustiana si Bahnaseni.

                Anul acesta, printr-o asociere cu Consiliul Judetean, care participa cu 90 la suta din fonduri, iar 10 la suta prin contributia CL Pârjol, au inceput lucrarile de asfaltare si modernizare a drumului Pârjol – Pustiana, pe o lungime de 2,9 km. “Realizarea unei infrastructui rutiere moderne a fost mereu in atentia noastra, si când am fost viceprimar, dar mai ales dupa ce am fost ales, in 2008, primar. Acest proiect a plecat din 2008, când am depus un proiect integrat la Masura 322, el a fost declarat eligibil, insa a fost sistat din lipsa finantarii. Dupa mai multe negocieri, am realizat aceasta asociere cu CJ, cu sprijinul presedintelui Dragos Benea, astfel ca anul acesta, CJ a alocat 1,5 milioane de lei, din totalul de 2,7 milioane de lei.

                primar parjol 2

                S-au turnat cele doua straturi de asfalt pe o lungime de aproape un kilometru, urmând ca lucrarea sa fie finalizata in 2015, asa cum a fost licitata, astfel ca dorinta locuitorilor din Pustiana va deveni realitate”, ne-a spus primarul Dorinel Horchidan. Planurile si proiectele administratiei locale din Pârjol, analizate si discutate cu cetatenii, cu membrii CL, contin si un alt obiectiv de infrastructura, asfaltarea drumului comunal 183, care leaga Pârjol de satul Bahnaseni, pe o lungime de 4,2 km. Proiectul este finalizat, eforturile Primariei fiind indreptate spre cautarea unor surse de finantare, in principal prin Ordonanta 28, care ofera aceste oportunitati.

                Aceasta cale de acces este foarte importanta, deoarece face legatura cu satele Bahnaseni (Pârjol), Sarata si Cucuieti, din comuna Solont, dar si cu o iesire spre Moinesti, in conditiile in care si comuna Solont demareaza curând asfaltarea drumului Solont – Cucuieti. Este o investitie de mare importanta pentru un transport sigur si rapid. Tot in Bahnaseni se va construi un pod solicitat de cetateni de mai multi ani. De asemenea, administratia locala a finalizat proiecte si studii de fezabilitate pentru modernizarea si asfaltarea unor alte cai de acces, cum ar fi spre Câmpeni si Basesti, drumuri afectate in anii trecuti de exploatarile de petrol din zona.

                Nici activitatea culturala si sportiva nu a fost neglijata, trei proiecte fiind pe masa primarului inca din 2011, cum ar fi trei camine culturale, cele din Pustiana, Câmpeni si Tarâta, cu finantare prin Compania Nationala de Investitii, prinse in programul de finantare, insa deocamdata nu sunt alimentate conturile. “Cetatenii, mai ales tinerii, ne-au solicitat aceste camine culturale, le vom face, asa cum l-am modernizat, cu fonduri proprii, pe cel din Pârjol, care este acum o mica bijuterie.

                De altfel, solicitarile tinerilor ne-au sensibilizat permanent, realizând pentru ei o baza sportiva moderna in centrul comunei, finantata prin Ordonanta 7, cu teren de volei, handbal, minifotbal, cu vestiare, centrala termica si tribune, imprejmuire pentru protejare. Mai avem doar de finalizat covorul asfaltic, care, speram sa-l asternem in acest an”, ne spune in continuare primarul Horchidan. Tot prin Ordonanta 7(28) au fost finantate patru punti pietonale, a cincea fiind acum in executie cu finantare de la Ministerul Dezvoltarii, suma totala se ridica la cinci miliarde de lei, o parte din bani fiind pentru achitarea unor lucrari anterioare.

                primar parjol  5 camin cultural

                Un proiect ambitios, aflat in faza de studiu de prefezabilitate, aprobat in CL, care va demara in acest an si se va finaliza in 2025, are ca suport alimentarea cu apa dar si canalizare a celor 8 sate ale comunei, printr-un program european de Post Mediu, care se va realiza prin ADIP Bacau. “Ne punem mari sperante in acest proiect, astfel ca si comuna noastra, locuitorii ei sa beneficieze de conditii europene de viata, de civilizatie.

                Cum UE si-a schimbat orientarea, in anii urmatori vom accesa mult mai multe fonduri europene, pentru infrastructura, iar in perspectiva pentru alimentarea cu gaze a comunei”, ne-a mai declarat primarul comunei Pârjol. Toate aceste sunt posibile printr-o buna conlucrare in Consiliul Local, dar si cu sprijinul autoritatilor judetene, care au inteles necesitatile locuitorilor din aceasta comuna, in care traiesc peste 5500 de suflete, români, maghiari, ortodocsi si catolici.

                Concursul International de Pian „Frederic Chopin” a fost câstigat de o concurenta din Chisinau

                Timp de trei zile (29-31 mai ), in Bacau s-a desfasurat Concursul International de Pian „Frederic Chopin”, editia a II-a, organizat de Asociatia „Scoala de Pian Dragos Lungu”. Competitia a fost destinata prescolarilor, elevilor din liceele de arta si scolile de muzica (clasele I – XII), studentilor, precum si masteranzilor din universitatile si facultatile de muzica din tara si din strainatate.

                Desfasurat pe categorii de vârsta, concursul si-a propus sa stimuleze pregatirea de specialitate a tinerilor muzicieni, precum si aprofundarea lucrarilor din repertoriul pianistic. Juriul, format din conf.univ.dr. Verona Maier – Universitatea Nationala de Muzica – Bucuresti (presedinte), Luciano Lanfrachi, pianist concertist – Italia, pianista – Tsarina Marinkova – Olanda, lect.univ.dr. Mihaela Spiridon – Academia de Muzica „ Gheorghe Dima„ Cluj, lect.univ.dr. Ioana Stanescu – Universitatea de Arte „George Enescu” Iasi, nu a avut o misiune usoara, deoarece la concurs s-au inscris peste 40 de tineri pianisti din România, Republica Moldova, Bulgaria si Italia, cu vârste cuprinse intre sase si 25 de ani, proveniti de la scoli pianistice diferite.

                Sâmbata seara, de la ora 18, dupa recitalul pianistului Luciano Lanfrachi, a avut loc Concertul de Gala si premierea câstigatorilor, moment asteptat cu mari emotii de toti participantii, copii, parinti si spectatori. Toti concurentii au primit diplome de participare, fiind acordate apoi 11 premii III, 5 premii II si 4 premii I. Trofeul „Frederic Chopin” si Marele Premiu a fost câstigat de tânara pianista Laura Balicov, din Chisinau, care si-a adjudecat si Premiul I, la categoria ei de vârsta. Au mai fost acordate doua premii speciale din partea Asociatiei ACUM.

                „A fost o editie reusita, mult mai buna decât prima, din 2013, atât ca participare, 44 de concurenti fata de 30, anul trecut, dar, mai ales, ca nivel de prezentare, de interpretare, la care se adauga cerintele si criteriile de apreciere, care au fost mult superioare. A fost, daca vreti, un concurs foarte dificil si ma bucur ca valoarea lui creste, de la an la an”, prof. Dragos Lungu, presedintele Asociatiei „Scoala de pian Dragos Lungu” si director al concursului

                Organizarea si desfasurarea concursului au fost posibile si datorita sprijinului financiar al Primariei Bacau, al unor sponsori cu dragoste de copii si muzica, suportul logistic si tehnic fiind asigurat de Filarmonica „Mihail Jora”.

                Directia Sanitara Veterinara Bacau implineste 10 ani

                In primele cinci luni scurse din acest an, firmele bacauane autorizate pentru schimburi intracomunitare au livrat, in tarile Uniunii Europene, peste 1.000 de tone de carne si organe de pasare, 119 tone de produse din carne, 158 tone produse lactate si 78 tone produse din peste. Concluzia a fost trasa la implinirea a 10 ani de de existenta, in formula actuala, a Directiei Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Bacau, aflata în subordinea ANSVSA.

                „20 de tone de carne de pasare au ajuns in Republica Kosovo. In plus, o unitate este autorizata pentru exportul produselor din carne in S.U.A., si altele doua sunt propuse, în 2014, pentru comertul cu produse românesti (salamuri crud-uscate, conserve) pe piata americana. Totodata, semipreparatele din carne vor ajunge, în perioada urmatoare, în unitatile de desfacere din Republica Moldova”, a precizat Florin Balta, purtatorul de cuvânt al DSVSA Bacau.

                In plus, prin Colegiul Medicilor Veterinari – Filiala Bacau, componenta a sistemului unic veterinar national, activeaza 231 medici veterinari, structurati în functie de domeniul de activitate în reteaua sanitara veterinara de stat si medicii veterinari de libera practica. „Avem specialisti, avem experienta, avem dotari, avem vointa si responsabilitate pentru a îndeplini toate aceste obiective”, a incheiat Florin Balta.

                FOTO: Micile gimnaste

                  SCM Bacau a marcat intr-un mod original Ziua Copilului: 31 de micute gimnaste au oferit o demonstratie de mare tinuta, fiind rasplatite cu medalii, tricouri si alte cadouri.

                  Cercetat pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice

                    Polițiștii din Târgu Ocna au depistat, la data de 01.06.2014, în jurul orei 07.00, pe D.N.12 A, din Tg. Ocna , un tânăr de 21 de ani, din județul Covasna, care conducea un autoturism în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

                    Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Municipal Oneşti, unde i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

                    În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

                    Bacau: Un tanar beat a provocat un accident rutier

                      La data de 01.06.2014, în jurul orelor 02:30, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui accident cu pagube materiale, pe strada 9 Mai din Bacău.

                      Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat că un tânăr de 21 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism, nu a păstrat o distanță suficientă față de un alt autovehicul și a intrat în coliziune cu acesta, după care și-a continuat deplasarea până la intersecția cu strada Alexandru Cel Bun, unde a pătruns pe trotuar.

                      În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru tânărul de 21 de ani, care a fost condus la Spitalul Judetean Bacau unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

                      În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

                      Furt din autoturism constatat în flagrant

                        La data de 2 iunie a.c., în jurul orei 00.30, o patrulă de siguranță publică din cadrul Secției 2 Poliție Bacău, aflată în serviciul de patrulare pe strada Florilor, s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că trei tineri au fugit dintr-o parcare în momentul apariției autospecialei de poliție.

                        Unul dintre tineri a fost prins stabilindu-se că acesta este un minor de 14 ani, dintr-o comună din apropierea municipiului Bacău

                        În urma verificărilor efectuate în zonă polițiștii au găsit abandonate cabluri electrice, obiecte de îmbrăcăminte un parasolar auto și o ladă din material plastic, despre care s-a stabilit că au fost sustrase dintr-un autoturism aflat în parcarea respectivă.

                        Bunurile sustrase urmează să fie restituite părții vătămate, iar cercetările continuă în vederea identificării tutror participanților la cimterea infracțiunii de furt calificat.

                        I-a furat telefonul si apoi a sarit din tren

                          La data de 2 iunie a.c., în jurul orei 02.00, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bacău, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu într-un tren care circula pe relaţia Adjud-Bacău, au fost sesizați de către o persoană de sex feminin din județul Suceava cu privire la faptul că în timp ce dormea o persoană de sex masculin i-a sustras din poşetă telefonul mobil.

                          În baza semnalmentelor furnizate de ceilalți călători polițiștii au stabilit că bănuit de comiterea faptei este un bărbat de 37 de ani, din comuna Asău, pe care l-au depistat într-o stație de alimentare cu carburanți din comuna Valea Seacă.

                          Asupra lui polițiștii au găsit telefonul mobil și suma de 35 de lei, bunuri despre care a recunoscut că le-a sustras de la partea vătămată, în timp ce călătorea cu trenul. De asemenea, s-a mai stabilit că după comiterea faptei, pentru a nu fi depistat, bărbatul a sărit din tren, acțiune în urma căreia a suferit mai multe leziuni.

                          Cel în cauză a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău pentru îngrijiri medicale, iar polițiștii i-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

                          Bunurile sustrase au fost restituite părții vătămate.

                          ULTIMELE ȘTIRI