joi, 1 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 3788

Sport Club II, cu prima sansa

Fotbal/ Sâmbata sunt programate „barajele” pentru promovarea in Liga a III-a

Bacaul ar putea avea o noua divizionara C incepând din aceasta vara.

Este vorba de „satelitul” Sport Clubului, care va sustine sâmbata, de la ora 18.00, la Iasi, „barajul” pentru promovarea in Liga a III-a. Adversara Sport Clubului II este campioana Neamtului, Vointa Ion Creanga, formatie care include nu mai putin de sapte bacauani in lot: portarul Gabi Cosa si jucatorii de câmp Sergiu Matei, Catalin Bracau, Ionut Panainte, Sorin Ghius, Titi Câmpanu si Stefan Duma.

Desi anul trecut, pe vremea când evoluau la AS Negri, bacauanii legitimati actualmente la Ion Creanga au mai câstigat un „baraj” de C, Sport Club II porneste cu prima sansa.

Si Bacaul gazduieste sâmbata, de la ora 18.00, un joc de „baraj” pentru accederea in esalonul III. Astfel, pe „Letea”, campioana Covasnei, Sepsi OK primeste replica vrâncenilor de la Selena Jaristea.

Mircea Băsescu a fost reținut de DNA

    Mircea Băsescu a fost reținut joi de procurorii DNA pentru 24 de ore, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, urmând a fi prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile la Tribunalul București.

    Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 20 februarie 2011 — 22 februarie 2012, Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro de la un denunțător (Florin Anghel), prin intermediar, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl denunțătorului (Sandu Anghel), precum și a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obține o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

    La începutul anului 2011, după ce față de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, fiul acestuia, Florin Anghel, i-a remis unui intermediar suma de 250.000 de euro, la cererea acestuia din urmă și în schimbul promisiunii că banii vor fi remiși mai departe lui Mircea Băsescu, pentru ca acesta să intervină pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de Bercea Mondial și a altor cereri incidente în respectiva cauză.

    Ulterior, pentru că Bercea Mondial nu a fost pus în libertate, Florin Anghel i-a remis și suma de 350.000 de euro intermediarului, în același scop.

    Intervalul în care denunțătorul i-a remis sume de bani intermediarului este cuprins între 20.02.2011 (data luării măsurii arestării preventive față de Bercea Mondial) și 22.02.2012 (data pronunțării hotărârii de condamnare la instanța de fond).

    Din suma totală de 600.000 de euro remisă de denunțător intermediarului, Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro în schimbul promisiunii că, prin influența pe care o are asupra magistraților, poate obține o soluție favorabilă pentru Bercea Mondial, adică va obține fie o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

    Pentru faptul că a mijlocit remiterea banilor, persoana cu rol de intermediar și-a însușit suma de 350.000 de euro din totalul de 600.000 de euro primiți de la Florin Anghel.

    AGERPRES

    Exploatarea gazelor de șist prin fracturare hidraulică, posibile consecințe catastrofale pe termen mediu și lung

      Exploatarea gazelor de șist prin fracturare hidraulică ar putea avea consecințe catastrofale pe termen mediu și lung, este una dintre concluziile unei lucrări pe această temă, elaborată de către Mircea Țicleanu, Radu Nicolescu, Adriana Ion și care urmează să fie prezentată, luni, în cadrul unei conferințe internaționale la Albena (Bulgaria).

      Mircea Țicleanu este directorul științific al Institutului de Geologie și susține că activitatea de cercetare pentru lucrarea „Exploatarea gazelor de șist prin fracturare hidraulică — o metodă cu posibile consecințe catastrofale pe termen mediu și lung” a demarat în 2012 la solicitarea Ministerului Mediului.

      Potrivit acestuia, studiul arată că exploatarea gazelor de șist prin fracturare hidraulică este o acțiune agresivă antropică a mediului geologic cu consecințe severe și chiar catastrofice într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat.

      De asemenea, acesta susține că o consecință a aplicării acestei metode este conversia unei mari cantități de apă dulce (potabilă/industrială) în fluid toxic, contaminat, iar arealul (subsolul) afectat de exploatare nu mai poate fi explorat ulterior în alte scopuri.

      AGERPRES

      Tânar muscat de vipera cu care se juca

      Barbatul, in vârsta de 29 de ani, din comuna Margineni, a ajuns la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean Bacau si a cerut ajutor dupa ce a fost muscat de o vipera. Acesta este crescator de vipere si in timp ce se juca cu una dintre ele a fost muscat de mâna stânga.

      Pacientul a venit cu vaccinul antiviperin la el si i-a fost administrat de cadrele medicale de garda.

      „A fost internat in Sectia ATI pentru monitorizare pe timpul noptii dupa care a fost transferat pe Sectia de Medicina Interna. Este stabil si nu sunt probleme”, a declarat asist. Geanina Pricopi, director de ingrijiri la SJU Bacau.

      In cazul in care sunteti muscat de vipera, se recomanda prezentarea de urgenta la spital pentru administrarea vaccinului antiviperin. „Spitalul Judetean Bacau are pe stoc doze de vaccin antiviperin ce pot fi administrate la nevoie. Sunt si pentru UPU adulti si pentru Pediatrie”, a mai spus Pricopi. Potrivit specialistilor, vipera ataca numai daca este provocata.

      Muscatura poate lasa o cantitate mare de venin sau, din contra, aproape deloc. In orice caz daca se intâmpla sa fiti muscati de vipera trebuie administrat vaccinul antiviperin in cel mai scurt timp, moartea putând surveni in circa 5 ore, daca nu se ajunge la medic. Internarea poate dura 5 – 7 zile, in functie de evolutia starii de sanatate a pacientului.

      „Aici vorbim de un caz mai aparte, pentru ca vipera provenea dintr-o crescatorie. Foarte periculoase sunt viperele care cresc in paduri, a caror muscatura poate fi mortala. Se poate ajunge la infectie, la necroza, soc anafilactic.

      In astfel de cazuri, recomandarea este ca persoana sa se adreseze imediat unei unitati sanitare si, cel mai important, daca are la indemâna, sa-si aplice un garou strâns deasupra muscaturii pentru a nu se imprastia veninul in corp”
      Dr. Radu Mihailov, medic specialist internist

      Teatrul Municipal “Bacovia” lucrează la două noi premiere

      Spre final de stagiune, Teatrul Municipal “Bacovia” desfăşoară repetiţii pentru două noi spectacole premieră. Secţia Dramă pregăteşte pentru public “Valentine’s Day în familie”, de Sergiu Vâlcu, o comedie spumoasă, în regia lui Adrian Găzdaru.

      Din distribuţia spectacolului fac parte actorii Viorel Baltag, Marlene Duduman, Bogdan Buzdugan, Valentin Branişte, Nela Zare, Dumitru Rusu, Alina Simionescu, Corina Goranda şi Bogdan Matei. Scenografia va fi semnată de Gelu Rîşcă. Iar ilustraţia muzicală va fi realizată de Mirel Vrânceanu.

      De asemenea, Secţia de Animaţie a Teatrului Municipal “Bacovia” lucrează la spectacolul “Prâslea cel voinic”, o adaptare după cunoscuta poveste a lui Petre Ispirescu. Regia este semnată de Cornelius Păvăloi.

      Duminică, 22 iunie, ora 11.00, Teatrul Municipal „Bacovia” vă invită să vizionaţi „Cenuşăreasa”, de Fraţii Grimm, un spectacol pentru întreaga familie. Regia este semnată de Adela Moldovan.

      Tânar de 24 de ani accidentat mortal la Grigoreni

        Accidentul s-a petrecut in aceasta dimineata in afara localitatii Grigoreni, pe DN – 2G.

        Un tânar de 30 de ani, din Bacau, care conducea o autoutilitara pe directia Bacau – Moinesti a surprins si accidentat un tânar de 24 de ani, care a patruns pe carosabil dintre un autoturism si o semiremorca parcate in afara drumului.

        In urma impactului, acesta a murit. Soferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar politistii de la Rutiera ajunsi la fata locului au deschis o ancheta pentru infractiunea de ucidere din culpa.

        FOTO: Sebastian Tancau

        p1 20 iun

          p1

          Incepem cu Blajul, continuam cu Baciu!

          Volei feminin/ Stiinta isi intareste lotul in vederea sezonului care va incepe pe 15 octombrie

          Campioana României la volei feminin, Stiinta Bacau isi continua vacanta. Conducerea clubului, in schimb, se afla in in priza: cauta intariri pentru sezonul care va incepe pe 15 octombrie, o data cu prima etapa a Diviziei A1, ce o va aduce la Bacau pe Volei Alba Blaj.

          Pâna in acest moment, Stiinta a batut palma cu trei jucatoare noi si a ajuns la un acord de prelungire a contractului cu alte doua voleibalistele.

          Noutatile sunt trei foste dinamoviste, care au trecut si prin curtea Medicinei Târgu-Mures: Tatiana Lupu, Irina Radu si Ioana Baciu, ultima semnând, marti, un contract pe doua sezoane cu Stiinta. Aducerea Ioanei Baciu reprezinta o lovitura data de bacauance rivalei Dinamo, pe care o va intâlni pe 25 octombrie, in runda a treia a campionatului, in Capitala!

          La capitolul „continuitate” se situeaza Denisa Rogojinaru si libero-ul argentinian Lucia Gaido, care si-au prelungit intelegerea cu gruparea bacauana. De altfel, dupa toate probabilitatile, Gaido este singura straniera din lotul de anul trecut care va continua la Stiinta si in stagiunea 2014-2015. Asta nu inseamna insa ca studentele nu vor achizitiona si alte jucatoare de peste hotare.

          „Purtam discutii pe mai multe fronturi deoarece dorim sa avem si pe viitor un lot competitiv. Ne asteapta campionatul, care se anunta unul interesant si, totodata, vrem sa facem din nou o figura frumoasa si in Liga Campionilor”, a declarat antrenorul campioanei, Florin Grapa.

          Si fiindca tot am amintit de Liga Campionilor, sa precizam ca bacauancele isi vor afla adversarele din grupele celei mai importante competitii europene inter-cluburi la finalul saptamânii viitoare, pe 27 iunie. O fi vacanta, dar ramânem in priza!

          Karting/ CN FRK: Viteza, la ea acasa

          Kartingul continua sa se simta ca acasa in Bacau. La o saptamâna dupa ce a gazduit etapa a treia a Campionatului National organizat de FRAS, circuitul bacauan „Speed Park” se pregateste pentru runda secunda a Nationalelor ce se desfasoara sub egida FRK.

          Sâmbata si duminica, viteza si indemânarea pilotilor de la clasele Promo (Bebe), Pufo, Mini, KF J, KF2, KZ2 si Rotax vor da spectacol la „Speed Park”.

          Sâmbata, cu incepere de la ora 9.00, sunt programate antrenamentele si mansele de calificare, in timp ce duminica, de la 8.30, se intra in concurs.

          Inot/ CN de juniori: Ionut Glod, dublu campion national

          Inotatorul LPS Bacau, Ionut Daniel Glod isi confirma suprematia nationala in probele de Spate. Sportivul pregatit de prof. Dragos Furdu a cucerit doua medalii de aur si una de argint la Nationalele de juniori de la Bucuresti.

          Glod s-a laureat campion national la 100 m Spate (1:01:05) si 200 m Spate (2:12:91) si vice-campion la 50 m Spate (28:74).

          Totodata, inotatorul bacauan a ocupat locul 6 la 200 m Mixt (2:23:68) si locul 8 la 50 m Liber (26:12).

          Scriind, Cornelia Ichim – Pompiliu are acces la realitatea interioara

          Pe Cornelia Ichim – Pompiliu am intâlnit-o prima data, in postura de profesor de limba si literatura româna la Scoala „Ion Creanga” din Bacau. Atunci am descoperit o femeie blânda, care, alaturi de proprii elevi, redescoperise bucuria de a se juca. Câteva zile mai târziu, aveam sa descopar in Cornelia Ichim – Pompiliu, o alta femeie. Sensibila, emotiva, senina, radiind toata de fericire. Tocmai lansa pe piata cea de-a patra carte a sa, intitulata „Repetitie generala cu apocalipsa”.

          De ce scrieti?

          Scrisul inseamna pentru mine acces la realitatea interioara, este sansa de a te descoperi, de a trai mai bogat, ajungând la Celalalt si la unitatea lumii. Prin el, te desconstruiesti ca sa te poti recladi. E o stare apocaliptic-genezica: se distrug inhibitii, obsesii, pentru a lasa loc unor forme noi, unor guri de aer de munte.

          Cum se impaca scrisul cu meseria de dascal?

          Cred ca fiecare om are o voce unica. O rostire. Doar ca trebuie descoperita, oriunde ar fi (in arta, stiinta, tehnica). E o gara plina de soare, unde e asteptat doar el. Dar trebuie ajutat. E trist când un om vietuieste fara a-si descoperi rostirea si gara ramâne neocupata. In dorul ei, ajunge sa faca lucruri care nu-l reprezinta. Sunt convinsa ca un copil poarta in el dezmarginirea creatiei. Sabloanele (de gândire, de comportament) nu l-au inhatat inca. Cea mai mare bucurie a fost si este sa-i descopar pe cei cu vocatie literara si sa-i ajut sa-si gaseasca drumul. Am terminat Facultatea de Filologie din Iasi, cu atestat pentru cercetare si invatamânt superior. Dar, pentru ca multi ani am scris proza pentru copii, am simtit ca trebuie sa ramân in preajma lor. Copiii sunt plini de prospetime si n-ar fi rau sa invatam de la ei franchetea, absenta disimularii, pasiunea, capacitatea de a darui.

          Cum vedeti conditia scriitorului?

          Ma nelinisteste vesnica lamentatie pe marginea destinului nostru cultural. Când te consumi in jelanii, reprosuri (care, recunosc, sunt indreptatite, sprijinul sistemului institutional e sublim, dar…), nu mai ai timp si energie sa schimbi ceva. Critici si iar critici, dar nu misti nimic. Dimpotriva, mai si aplauzi, daca o cer interesele… . Am si scris despre toate astea in „Pestele din oglinda”. Ca si despre minunatele noastre emisiuni de divertisment care nu doar acapareaza, ci si anihileaza spiritul.

          interviu 2

          Cum ati defini scriitorul zilelor noastre?

          Daca ma gândesc la unii scriitori pe care-i vedem in diverse ocazii, ma deranjeaza in primul rând orgoliul, certitudinea ca lumea incepe si se termina cu ei. Adevaratul scriitor este un scrib, o fiinta care scrie dupa dictare(celesta). Este, in esenta, o mare confuzie: niciun narator adevarat nu respinge traditia. Orice atelier trebuie sa se raporteze la un depozit (biblioteca), inovatia fiind un rezultat, nu un proiect declamat, o eliberare, nu un cod incifrat. Cred ca scriitorul de astazi e mai rar o constiinta. Discursul sau e mai mult monologic, decât dialogic. Exceptiile ma umplu de bucurie.

          Când v-ati descoperit pasiunea pentru scris?

          As spune dintotdeauna, daca nu mi-ar fi frica sa nu sune patetic. Dar, chiar asa e: in primii ani ai copilariei mimam pe caiete scrisul, apoi am invatat literele de tipar. Scriam despre tot ceea ce se petrecea in casa noastra de la Vatra Dornei. Am debutat in clasa a IV-a, intr-o revista pentru copii. Mamei mele ii datorez totul. Mult timp, am scris proza pentru copii si-n paralel, proza poetica. A urmat o pauza de peste zece ani, când n-am mai scris decât foarte putin si doar de dragul mamei mele. Totusi, ceea ce am scris a fost premiat. Eram insa convinsa ca destinul meu e legat de filosofie. Ulterior, am revenit. Am inteles ca n-am vocatie sistemica, bucuria metodei si ca doar literatura ma seduce cu adevarat.

          De ce aveti nevoie când scrieti?

          De liniste multa, de un stilou bun si de o foaie mare si alba, neliniata. Si de-o cafea, pe care s-o beau la infinit. Si de-o fereastra prin care sa vad cerul si macar un copac.

          Scrieti ceva in prezent? Va urma un nou roman?

          Am in cap ceva legat de copilaria mea de la Vatra Dornei. Chipuri, locuri, cuvinte. Mi-ar placea sa-mi adun paginile din Jurnalul elvetian carora sa le adaug alte locuri din calatoriile noastre. Mai simt si respiratia unei nuvele… . Nimic nu m-a sedus in aceste luni ce au urmat “Repetitiei generale cu apocalipsa”. M-a sedus in schimb o idee pe care o vad posibila printr-o colaborare, dar, deocamdata, nu pot sa spun mai mult. Poate ca tocmai asta inseamna ca ea se va finaliza prima.

          interviu 3

          Ce simtiti atunci când scrieti?

          O dezmarginire. O calatorie in ceea ce s-ar putea sa fiu si, daca n-as scrie, mi-ar ramâne necunoscut. Si in ceea ce s-ar putea sa fie ceilalti. Când traim, suntem prea grabiti ca sa mai cautam virtualitati. Avem momente in care ne multumim cu aparentele, folosim cuvinte fara vibratie. Catalogam pe cei din jurul nostru la nimereala, suntem vorbiti de vorbe si prinsi de gânduri gata fabricate. Traim printre fantasme si utopii, alternând disperarea cu starea de beatitudine. Doar acolo, in scris, dispar dihotomiile, care ne inghit: bun-rau, adevarat-fals, real-ireal. Traim mult iluzionându-ne. Cât din ceea ce facem ori spunem ne reprezinta cu adevarat? Nu stiu daca scrisul lamureste ceva, dar macar gaseste nuante. Pune lucrurile in noi si noi unghiuri si lumini. Ne apropie de divinitate.

          Atunci când terminati o carte, care e prima persoana care o citeste?

          Sotul meu, care a dorit cândva sa scrie. Studiul muzicii clasice nu i-a prea lasat ragaz. “Cazarma” si “Repetitia” le-a citit (si-n manuscris), ca si studiul de naratologie. Doar “Pestele” a ramas neterminat: in vara in care a aparut, pregatea un recital in Germania. Dar eu sper ca intr-o zi il va finaliza. In cazul “Repetitiei” a fost si fiica mea, lectorul cartii, si Gabriela, cea care a scris textele la calculator. Mai sunt si colegii mei, cititori ideali, elevii, carora le-am dedicat “Memoriile unui calut-de-mare” si unii dintre parintii lor. Când am finalizat studiul de naratologie, domnul Mihai Semenov a fost primul cititor; dânsului i s-a datorat, de altfel, ideea de a-l scrie.

          Care ar fi cele cinci titluri pe care i le-ati recomanda cuiva sa le citeasca? De ce?

          Mi-e greu sa aleg un titlu, in momentul in care fac asta, imi vin in minte altele. Totusi, pentru un spirit in formare, as alege “Odiseea”, “Divina Commedia”, “Don Quijote”, Povestile lui H.C.Andersen, Dialogurile lui Platon si multe, multe texte din Shakespeare.

          La ultima lansare, un actor a spus ca unele povesti pot fi jucate in teatru. Cum ati primit propunerea?
          Este pentru a doua oara când s-a vorbit despre asta. Un prieten mi-a transmis dorinta unor tineri actori ieseni de-a pune in scena “Petrecerea cu sampanie” ori “In transcendent” (actiunea se petrece intr-un coafor). Sigur ca mi-as dori sa vad personajele materializate, fie ca sunt posete (exista o moda printre vipurile dâmbovitene, cine are poseta a mai scumpa? Nici nu mai stii cine e accesoriul cui!), osteni, actori, poeti, ziaristi, piloti de curse, fotografi sau, de ce nu, sardele ori caluti-de-mare.

          interviu 4

          V-ati gândit vreodata sa abandonati catedra si sa va dedicati in totalitate scrisului?

          Mereu, dar nu in mod serios. Adica in acele clipe in care scriam si se ivea ora de dus la scoala (eu nu scriu decât dimineata). Odata ajunsa printre elevi, intram in alt univers, la fel de inepuizabil, de spontan, de firesc, de lipsit de ipocrizie.

          Este greu sa traiti in doua lumi?

          E fascinant. Intre ele curge un râu subteran. Un exemplu: partea a doua a “Pestelui din oglinda” a fost scrisa in cinci zile (in vacanta intersemestriala din 2010). La prima parte am stat cinci ani. Rândurile partii finale l-au avut ca personaj pe unul dintre elevii mei, Erwin, zis Malmö. E o poveste intreaga. Dar el a fost fermentul, chiar daca romanul isi avea drumul sau si nu se putea termina altfel. Cum poti gasi un sfârsit intr-un univers tragic, deci fara solutie? Un personaj luminos (cum sunt copiii) iti poate intinde o mâna, te poate ajuta sa colorezi putin cenusiul unei lumi artificiale, golite de sens.

          Sperante minime pentru repornirea Amurco

          Cel mai bogat român a anuntat ca închide ultimele combinate din grupul InterAgro de la 15 iulie, dar sindicatele nu au primit notificari scrise pâna acum.

          Omul de afaceri Ioan Niculae a construit un imperiu în industria îngrasamintelor chimice, însa colosul a început sa se clatine pe masura ce preturile gazelor naturale au crescut. Fata de 2012, acestea sunt mai scumpe cu circa 25%, ca urmare a aplicarii calendarului de liberalizare a pietei.

          Scumpirea gazelor a influentat decisiv competitivitatea combinatelor lui Ioan Niculae, în conditiile în care, in costul de producere a unei tone de uree, gazele reprezinta 65%. Asa se face ca omul de afaceri a anuntat ca va pune lacatul pe portile unitatilor de productie, de la 15 iulie, dupa ce la Bacau au mai ramas doar vagi sperante de repornire.

          Numai ca salariații vizați de decizia patronului nu au primit înca notificari de concediere. În aceasta situatie se afla si cei 800 de angajati de la combinatul din Slobozia. Nici angajatii de la Nitroporos Fagaras nu au primit preavize, dar in schimb circula zvonul ca instalatiile ar urma sa reporneasca la toamna.

          Proces pentru compensatorii

          În schimb, situația salariaților de la Amurco Bacău este sumbra. Anul trecut, au fost concediate 180 de persoane, iar din luna aceasta alte 330. Dintre cei care au fost disponibilizati anul trecut, foarte putini si-au primit platile compensatorii. “S-au dat banii doar în cazuri extreme, cum au fost cei care au intrat în greva foamei. Pentru restul, vom deschide actiune în instanta si facem proces colectiv. Celor concediați in 2013 li se vor alatura si disponibilizatii din 2014, daca nu se vor gasi bani pentru compensatorii”, spune liderul sindical Gheorghe David.

          Persoanele disponibilizate de la Amurco in 2013 ar fi trebuit sa primeasca trei salarii compensatorii in valoare totala neta de 4.860 de lei de angajat. Nici cei 129 de oameni care au ramas sa asigure securitatea instalatiilor nu si-au primit salariile pe aprilie.

          Muncitorii ameninta ca dupa data de 6 iulie, la scadenta celor 30 de zile de la concediere, in care ar fi trebuit sa ia primul salariu compensatoriu, vor intra in greva foamei daca nu isi primesc banii. De altfel, doar cei care au ajuns la aceasta forma extrema de protest si-au obtinut drepturile salariale, ceea ce s-a intâmplat de doua ori pâna acum. Printre muncitori circula si un vag zvon despre o posibila repornire a combinatului, dat fiind ca Niculae a adus la Bacau posibili investitori, dar situatia alimentarii cu gaze, in contextul tensiunilor regionale dintre Rusia si Ucraina, este sumbra.

          Scumpirea gazelor produce someri

          Din 2012 încoace, gazele s-au scumpit cu circa 25%. Prin aplicarea HG 22/01.22.2013, pretul gazelor naturale din productia interna a crescut pentru consumatorii industriali de la 484 lei/1.000 mc în ianuarie 2013, la 763,2 lei/1.000 mc în ianuarie 2014.

          Scumpirea gazelor are efecte distructive asupra agentilor economici din industriile chimica, metalurgica si a materialelor de constructii. “Pretul gazelor va continua sa se majoreze deoarece se vor elimina tarifele reglementate.

          Aceasta scumpire se va traduce prin pierderea a aproximativ 10-12.000 de locuri de munca în industriile mari consumatoare de gaze, plus alte câteva mii în cele conexe”, a declarat Filip Cârlea, directorul executiv al Forumului Investitorilor Români.

          Bacauan incatusat pentru crima sadica in Italia

          Un barbat de 47 de ani, din comuna Saucesti, a fost prins si incatusat de politistii de la investigatii criminale din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Bacau, dupa ce pe numele sau autoritatile judiciare italiene au emis un mandat european de arestare.

          Mihai C. este acuzat ca ar fi participat la o crima care a ingrozit locuitorii din Modigliana, provincia di Forli-Cesena, Italia, in vara anului 2010. Atunci, ciobanul, Vasile G., tot din Bacau, a fost omorât cu o cruzime greu de imaginat, la ferma la care muncea.

          „A fost legat de glezne si brate cu banda adeziva si l-a lovit cu violenta in mod repetat cu bâte din lemn si alte obiecte contondente peste tot corpul si in cap”.
          spun anchetatorii italieni

          Dupa ce i-au strivit capul, l-au aruncat cu o prelata intr-o groapa. Principalul suspect in acest caz este nepotul victimei, Catalin B., 27 de ani, arestat in dosar inca din vara anului trecut si inchis intr-o puscarie din Italia.

          Pe Mihai C., retinut acum, carabinierii il acuza ca a participat la comiterea faptei, infractiunile pentru care este cautat fiind de omor si furt.

          Potrivit referatului transmis de italieni alaturi de mandatul european de arestare, la crima ar fi participat mai multi autori inarmati. Au profitat de faptul ca ferma era intr-o zona greu accesibila si ca ciobanul nu putea sa strige dupa ajutor. Inainte de plecare i-au furat câteva mii de euro, telefoanele mobile si actele. Se pare ca la mijloc a fost vorba de un conflict mai vechi intre rude pe fondul unei mosteniri, de aici, din judetul Bacau.

          Mihai C. a fost adus de politisti in fata procurorilor de la Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Bacau care i-au prezentat acuzatiile. La parchet, el nu a recunoscut infractiunile pentru care era cautat si a declarat ca in momentul in care a aflat ca acel consatean si-a ucis unchiul in Italia a mers la politie si a spus ce a auzit, dar ca nu are nicio implicare.

          El a fost retinut si dus in fata instantei pentru a fi admis mandatul europea, urmând sa-si sustina varianta in Italia, acolo unde va fi extradat pentru cercetari. Curtea de Apel Bacau a admis ieri cererea formulata de Tribunalul din Forli Italia privind executarea mandatului european de arestare.

          La rândul sau, Mihai C. si-a dat consimţământul de a fi predat autorităţilor judiciare italiene, insa a dorit ca in cazul in care va fi condamnat sa fie transferat in România pentru executarea pedepsei.

          „Barbatul a fost prezentat Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Bacau, care a dispus retinerea acestuia pentru o perioada de 24 de ore, urmând a fi declansata procedura de predare catre autoritatile italiene”
          -insp. pr. Narcisa Butnaru – purt. cuv. Inspectoratul de Politie Judetean Bacau

          Femeie anchetata pentru uciderea fratelui

            O femeie, in vârsta de 41 de ani, din localitatea Plopu – Darmanesti, a ajuns in atentia procurorilor de la Parchetul de pe lânga Tribunalul Bacau, fiind suspectata ca si-a omorât fratele. Ieri dimineata, barbatul de 46 de ani, a fost gasit intr-o balta de sânge in curtea locuintei.

            A fost chemata o ambulanta, insa medicii ajunsi la fata locului nu au mai putut face altceva decât sa constate decesul.

            Suspecta si mama ei le-au povestit politistilor ca victima ar fi iesit din casa cu un cutit pentru a taia o funie si ca, cel mai probabil, a murit in urma unui accident.

            Dar cum cutitul nu a fost gasit lânga cadavru, s-a mers pe varianta unei crime. S-a solicitat echipa complexa de cercetare, condusa de un procuror criminalist, iar in urma audierilor sora barbatului decedat ar fi recunoscut ca l-a ucis pentru ca era tot timpul violent cu ea.

            Ea a fost adusa la audieri la sediul Parchetului Tribunalului Bacau.

            S-a aprobat pachetul in Sanatate. Plusuri si minusuri in serviciile medicale

              A fost aprobat, in sfârsit, pachetul de servicii medicale, de baza si minimal, dar si contractul – cadru prin care se reglementeaza conditiile acordarii asistentei medicale in sistemul de asigurari sociale de sanatate. Practic, prin aceasta hotarâre de guvern, se reaseaza tot ce inseamna sistemul sanitar in relatia cu pacientii, fie ei asigurati sau nu.

              La baza intocmirii noului pachet de servicii medicale si de regândire a tot ce inseamna asistenta medicala a stat imbunatatirea accesului pacientilor la serviciile medicale furnizate de catre medicii de familie si medicii din ambulatoriul de specialitate, alaturi de dezvoltarea serviciilor de preventie acordate in segmentul de asistenta medicala primara. Astfel, un accent important, in premiera, este pus pe preventie prin obligativitatea ca pacientii asimptomatici pâna la 39 de ani sa efectueze o vizita obligatorie la medicul de familie, cel putin o data la trei ani, iar pentru cei dupa 40 de ani, sa se prezinte anual la medicul de familie.

              Au fost introduse si consultatiile preventive de evaluare a pacientului fara semne de boala ce sunt finalizate prin completarea unei riscograme. Pentru asigurarea sustenabilitatii implementarii pachetelor de servicii medicale a crescut si finantarea aferenta medicinii primare si ambulatoriului de specialitate, astfel incât acestea sa furnizeze servicii medicale la costuri reduse fata de cele acordate in regim de spitalizare (concomitent cu degrevarea spitalelor prin reducerea internarilor).

              Fara servicii de homeopatie si fitoterapie

              In ceea ce priveste asistenta medicala ambulatorie de specialitate (policlinici), a fost revizuita si lista procedurilor de diagnostice si terapeutice, astfel incât pacientul sa beneficieze de o serie de investigatii suplimentare, pentru care nu va mai fi nevoie internarea in spital. Nu se mai regasesc insa in pachetul de baza serviciile de homeopatie si fitoterapie (aceste servicii vor face obiectul asigurarilor private).

              Pentru protectia si asigurarea accesului la servicii medicale in ambulatoriu pentru asigurati, a fost revizuita si lista investigatiilor medicale paraclinice (analize) din pachetul de baza si au fost introduse o serie de investigatii noi, precum ATPO (pentru boala tiroidiana), sodiu seric, potasiu seric, transferina, angiografie RMN/segment, testosteron etc. (Roxana Neagu)

              Tot in pachetul de baza au fost introduse consultatii de monitorizare activa prin plan de management integrat pentru bolile cronice cu impact major asupra imbolnavirilor privind: riscul cardiovascular inalt – HTA, dislipidemie, diabet zaharat tip 2, astm bronsic, boala cronica respiratorie obstructiva, boala cronica de rinichi.

              Mai multe analize pentru gravida

              In ceea ce priveste asistenta medicala primara, atât in pachetul minimal cât si in pachetul de baza, in cazul supravegherii gravidei s-a introdus si testarea pentru hepatita de etiologie virala cu virus B si C, in plus fata de testarea HIV.

              Sustinerea serviciilor de medicina dentara

              Noul contract-cadru prevede si noi masuri la asistenta medicala ambulatorie de specialitate in medicina dentara. Si aici au fost redefinite atât un pachet minimal, cât si un pachet de baza de servicii, in care se regasesc consultatii, servicii profilactice, tratamente protetice si ortodontice, precum si alte tratamente (inclusiv serviciile de medicina dentara de urgenta).

              „Vorbim de o modificare legislativa foarte ampla, care aduce si imbunatatiri, dar si anumite masuri speciale pentru pacientii neasigurati, iar aici ma refer la acel pachet minimal care se adreseaza lor si prin care li se asigura serviciile medicale de urgenta, dar si cele de depistare a bolilor cu pontential endemo-epidemic, de evolutie a sarcinii si lehuziei, de planning familial sau activitati de suport. Numai ca ei vor suporta cheltuielile cu analizele si tratamentele. Pachetul de baza se adreseaza asiguratilor si se refera la servicii medicale curative in urgenta, de preventie si profilaxie, servicii medicale la domiciliu si aditionale, dar si cele de suport.”
              dr. Catalin Andriescu, presedintele Asociatiei Medicilor de Familie Bacau

              Programari on-line pentru pasapoarte

                Bacauanii vor beneficia de un nou serviciu: programari on-line pentru pasapoarte. Ca urmare a continuarii masurilor de organizare privind imbunatatirea calitatii serviciilor destinate cetatenilor, incepând cu data de 19 iunie 2014, solicitantii de pasapoarte simple temporare si pasapoarte simple electronice au posibilitatea de a se programa si prin intermediul aplicatiei de internet on-line, care poate fi accesata de pe site-ul Institutiei Prefectului – Judetul Bacau, www.prefecturabacau.ro, sectiunea „Eliberari pasapoarte”. De altfel, aici vor gasi toate informatiile privind conditiile de eliberare a documentelor de calatorie.

                „Este o abordare pe care incerc sa o impun in activitatea tuturor serviciilor coordonate de Institutia Prefectului. Programarile on-line de la Pasapoarte vor veni in sprijinul persoanelor care lucreaza in strainatate si, de asemenea, vor fluidiza o parte din activitatea serviciului in perioadele aglomerate din lunile iulie si august”, considera prefectul Dorian Pocovnicu.

                Florentina Neamtu, seful Serviciului Pasapoarte, sustine ca judetul Bacau se afla printre primele din tara unde se implementeaza asemenea programari on-line. „Vorbim de eficienta si transparenta, aspecte care vin atât in sprijinul celor care solicita serviciile noastre, dar si in ajutorul lucratorilor nostri”, mai precizeaza comisarul sef Neamtu.

                „Las Fierbinti”, in varianta CL Buhoci

                  Sedinta extraordinara a Consiliului Local (CL) Buhoci, convocata special pentru alegerea unui nou viceprimar, a inceput greu si s-a incins brusc. Secretarul Valeriu Ojog i-a anuntat ca „sedinta din 6 iunie a fost legala, dar proiectul a fost ilegal”.

                  El i-a informat ca a solicitat Institutiei Prefectului un punct de vedere cu privire la demiterea viceprimarului Iustin Stoica, apoi a citit raspunsul: proiectul e ilegal deoarece demiterea se face „cu votul majoritatii consilierilor” si „la propunerea primarului sau a unei treimi din numarul consilierilor”. Pe 6 iunie, au convocat sedinta si au cerut demiterea 10 consilieri din 15 (doua treimi), apoi toti l-au aprobat, dar nu toti au semnat proiectul, in calitate de initiatori.

                  „Sedinta asta e legala?” „E legala, a spus secretarul. Discutii?” „Sunt discutii, dar eu cui ma adresez daca nu am ales un presedinte de sendinta?” i-a reprosat Dori Munteanu, PER, secretarului. Mihai Antuca, fost primar, a intrebat iar, daca sedinta e legala si daca va lua indemnizatie. „Parca suntem in «Las Fierbinti»”, a constatat Rodica Odobisteanu, ex-primar, acum consilier PP-DD.

                  „Secretarul nu ne-a prezentat situatia!”

                  „Vreau sa va spun ca adresa pe care domnul secretar a citit-o prezenta o eroare de substanta care a dus la acest raspuns al Prefecturii”, a declarat Dori Munteanu. Concret, „nu a spus ca am depus si convocatorul de sedinta semnat de o treime din numarul consilierilor”, or aceste documente „sunt la pachet” si „decurg unul din altul”. El si-a invitat colegii la calm, dar discutia s-a transformat in harmalaie.

                  Multi nu au inteles care e diferenta dintre convocator si proiectul de hotarâre, dintre legalitatea sedintei si legalitatea hotarârii. In fine, s-au intors impotriva lui Valeriu Ojog: „Secretarul nu ne-a prezentat noua situatia, pe 6 iunie, a intrebat Prefectura!”, „Noi, consilierii alesi de cetateni, suntem mai presus decât Prefectura? Suntem”, „Unde am incalcat legea?”, „Prefectura a fost indusa in eroare!”

                  A intervenit iar Dori Munteanu: „Nu e clar ca toti cei care au semnat convocatorul sunt de acord cu proiectul?” „Ba da!” Mai ales ca l-au aprobat! Asa e, dar legea spune altceva, „nu ati respectat legea” a repetat secretarul. „Prefectura are 6 luni ca sa actioneze, noi insa nu putem sta 6 luni fara viceprimar. Eu am intrebat la Prefectura si mi-au spus ca putem alege alt viceprimar!” a intervenit Ovidiu Chirea, presedintele de sedinta.

                  Noul viceprimar e Dori Munteanu

                  Când unii voiau alt vice, iar altii inca se intrebau daca sedinta e legala, cineva a reusit sa faca liniste. „S-a ajuns in aceasta situatie din cauza nepregatirii secretarului. E cel mai slab secretar din ultimii 30 de ani. Ar trebui sa-si recunoasca greseala in fata consilierilor”, a cerut consilierul Ioan Mocanu.

                  „Am ajuns de râsul lumii!” a intervenit un coleg, reprosând actualei administratii „santurile necuratate”, „gazeta rupta”, „stâlpul din fata, care nu a fost inlocuit” etc. S-a auzit din nou intebarea „Pâna la urma, e legala sedinta?” „Dar proiectul?” „Eu nu am gasit nicio ilegalitate. Am citit si rascitit legea si nu am gasit nimic ilegal. Prefectura a fost indusa in eroare de secretar.” Ca sa iasa din impas, alesii au luat o pauza si au continuat discutiile pe hol. La reluarea sedintei extraordinare, au ales un nou viceprimar.

                  Au intrat in cursa patru consilieri – Mihai Antuca (PDL), Rodica Odobisteanu (PPDD), Iustin Stoica (PSD) si Dori Munteanu (PER) -, dar in turul doi au promovat Dori Munteanu si Iustin Stoica, fiind ales Dori Munteanu, cu 8 voturi din 15. Spre satisfactia lui Cristi Manolache, presedintele judetenei PER Bacau, prezent la sedinta CL Buhoci.

                  Alergând pe contrasens

                  Peste Martin Benchea-Joca am dat absolut intâmplator. De fapt, el a dat peste mine; sa tot fie vreo trei ani… M-a sunat intr-o zi la redactie, instiintându-ma ca a câstigat o cursa atletica pentru veterani pe undeva prin maruntaiele Capitalei. Mai interesant decât succesul, mi s-a parut personajul. Si povestea sa.

                  „Pâna la 50 de ani nu am alergat deloc. Dar absolut deloc! Nici macar dupa autobuz”, mi-a marturisit cel care azi, la 60 de ani trecuti, alearga de parca ar vrea sa recupereze tot timpul pierdut vreme de juma’ de veac.

                  Si-uite-asa, nenea Martin concureaza azi pe la Pitesti, mâine se porneste spre Sfântu-Gheorghe, iar dupa o saptamâna se ia la intrecere cu kenyenii la Semi-Maratonul International de la Bucuresti. Apoi il afli la Balcaniada de la Zagreb, asta daca nu cumva se bate pentru podium la Mondialele pentru veterani de la Budapesta! Acum, se pregateste pentru Europenele de la Izmir.

                  „Când alerg simt cu adevarat ca traiesc. Când alerg, sunt atât de fericit, incât imi vine sa-i strâng in brate pe toti cei pe care-i intâlnesc in cale”, mi s-a confesat, cândva, Martin Benchea-Joca.

                  Peste Benedetto Ferrara am dat- deloc intâmplator- la meciurile Fiorentinei. Cu zece ani mai tânar decât Martin Benchea Joca, Benny- una dintre semnaturile de elita ale editiei florentine a cotidianului „La Repubblica”- alearga, la rândul sau.

                  Nu doar dupa Fiorentina si pe la Mondialele de Motociclism- Sepang, Donington, Mugello- unde se bate pe burta cu Valentino Rossi si cu Jorge Lorenzo. Ferrara concureaza: 8 km, 10 km, semi-maratoane e cosi via, pentru a vorbi pe limba sa.

                  Cu Benny Ferrara am pastrat legatura altfel decât cu Benchea-Joca; il citesc aproape zilnic. Si-i urmaresc, macar o data la doua saptamâni, simpaticele-i aparitii cu ocazia „Violapop”-urilor. „La 14 ani, alergam de o parte si de alta a vietii, in cautare de maestri si de modele”, scria, la un moment dat, jurnalistul pe blogul sau „Rock’n gol”.

                  Nu stiu daca Benchea si cu Benny se vor intâlni vreodata. Desi, in plina era a globalizarii, nu m-ar mira sa-i aflu cândva pe undeva, prin Singapore, luând startul la aceeasi cursa. Pot spune, in schimb, cu certitudine ca, intr-o lume care fuge de nebuna, pierzându-se la tot pasul, cei doi amici ai mei alearga in maratonul vietii, fara a se rataci vreodata.

                  FOTO: Emotie si veselie le serbarea inedita a clasei a II-a E, de la Scoala „Al.I.Cuza”

                    O imbinare de veselie si emotii pâna la lacrimi. In acest cadru s-a derulat inedita serbare de final de an a clasei a II-a E de la Scoala „Alexandru Ioan Cuza”, care a avut loc in spatiul non-formal si elegant de la Green Club, pe Calea Romanului.

                    Acolo s-au adunat absolventii prichindei, alaturi de parinti, bunici, fratiori si multi altii dragi lor, ca sa isi ia ramas bun, pentru câteva luni, de la scoala. Petrecerea a inceput cu ceea ce toata lumea credea ca va fi o serbare clasica.

                    Numai ca imediat a intervenit surpriza, când micutii au strigat catalogul parintilor, iar acestia s-au vazut in postura de juca rolul elevilor, supusi unui tir de intrebari venite din partea propriilor copii, ce le-au testat cunostintele intr-ale copilariei.

                    Intr-un final plin de amuzament, copiii si-au invitat apoi parintii pe ring, la dans, si le-au daruit flori.

                    „Am organizat acest eveniment sub motto-ul «Sa petrecem o zi cu parintii», pentru a scoate in evidenta rolul familiei. Este un eveniment pentru sufletul copiilor, care trebuie sa fie sustinuti permanent de cei dragi.

                    Am gândit serbarea ca pe o surpriza pentru parinti, care pentru o ora s-au transformat in elevi si au dat un test ca o recapitulare finala, iar cei care i-au examinat au fost propriii lor copii”, a spus invatatoarea Cornelia Istoc, cea care le indruma pasii spre cunoastere celor 33 de micuti pe care ii are in grija.

                    De mentionat ca majoritatea dintre ei sunt laureati ai concursurilor la diferite materii si au atins etapele nationale.

                    Acest lucru, dar si rezultatele bune si foarte bune la invatatura din programul scolar cotidian au fost rasplatite in cadrul unei festivitati, in care prichindeii au primit diplome personalizate si alte surprize. Intr-un final emotionant, copiii au inconjurat-o pe invatatoare, i-au cântat si i-au marturisit iubirea lor.

                    Cu totii au spus ca abia asteapta sa se reintâlneasca in clasa a III-a, nu inainte de a petrece o vacanta frumoasa in care se vor distra, dar vor si invata.

                    + Album foto Facebook

                    FOTO: „Absolventii de la Litere”

                      Elevii clasei a I-a D de la Scoala „Alexandru Ioan Cuza” au intrat in vacanta dupa o serbare pe cinste

                      Anul trecut, ne-au spus povestea cifrelor; erau 26. Acum, parc-au mai crescut. Si, sigur, s-au inmultit: 29! Sunt „absolventii de la Litere”, cum ii numeste, glumind serios, doamna invatatoare a clasei I D, Laura Romanschi.

                      „Literele” se aseaza frumos si ordonat: rânduri-rânduri. Ca in caiet. Sau, daca tot suntem la serbarea de final de an, ca pe coronite. Nicola, responsabila cu „Alfabetul”, le asigura intrarea. Uite-le! Sunt toate: A vine de la Alexandra, B este Eric, Olga-i C, „un covrigel, din care a mâncat nitel, impins de foame un catel” si tot asa pâna la Z, X si Y, care raspund, in ordine, la numele de Victor, Cezara si Mihai. Trecând pe la M-ul Anastasiei si pe la T-ul lui Stefan.

                      Si, fara sa uitam cumva de J-ul lui Tudor, ca-i prapad! J vine de la joaca, fireste, dar si de la- sa cititi si sa va cruciti- ei bine, da, J vine si de la jale! Si-i jale mare cu tusa Marioara, care l-a prins pe Nica „La cirese” chiar aici, pe scena Amfiteatrului Scolii „Alexandru Ioan Cuza”. Cu har actoricesc si in dulsi grai moldoviniesc, Iustina Maria se imparte intre Nica („Tusiii! Tusiii!) si tusa Marioara („Dar bini, ghiavoli, aisi ti-i scaldatul?”) de râd toate tusicile prezente la serbare. Râd si bunicii, si parintii, râd pâna si fratii si surorile atunci când ridica nasul din tablete si din telefoanele mobile.

                      E veselie mare, de-ti vine a cânta! Dar chiar incep cântecele; cu moara de la Dorohoi, cu piticii si ariciul, cu Grivei si cu „drag mi-e jocul românesc”. Dupa ce aflam „cât de mica-i vacanta mare”, vine vremea medaliilor si a diplomelor. Si uite-asa avem, in sfârsit, „absolventi de litere” cu patalama. Si cu o vacanta mare la dispozitie; oricât ar fi ea de mica!