sâmbătă, 31 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 3436

Depistat la volan sub influența alcoolului

    Duminica, în jurul orei 19.00, în comuna Zemeș polițiștii au depistat în flagrant un localnic de 56 de ani, care conducea un autoturism în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

    Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat concentrația de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

    Tanarul care a tras semnalul de alarma in tren era cautat de politisti

      Un barbat care a tras semnalul de alarma al trenului Mărăşeşti – Bacău s-a dovedit a fi cautat de politistii braileni, fiind suspect in patru cazuri de furt.

      La data de 31 mai a.c., în jurul orei 13:00, polițiștii din cadrul Serviciului Județean Poliție Transporturi Bacău aflați în patrulare în trenul R 5431 Mărăşeşti – Bacău, după plecarea din Halta C.F.R Siret, s-au fost sesizat din oficiu, despre faptul că trenul s-a oprit brusc în linie curentă, iar din tren a sărit o persoană de sex masculin care a fugit în direcţia Satului Galbeni, din comuna Nicolae Bălcescu.

      Din verificări a rezultat că persoană în cauză a acţionat semnalul de alarmă in mod nejustificat, fapt pentru care după sosirea trenului in staţia C.F.R Bacău, patrula de poliţie, s-a deplasat în comuna Nicolae Bălcescu, unde polițiștii au identificat un tânăr de 18 ani, din judeţul Brăila, bănuit de săvârșirea contravenției.

      În urma verificărilor efectuate cu privire la tânărul în cauză a rezultat că acesta se sustrage urmăririi penale, fiind cercetat de către polițiștii brăileni pentru patru infracțiuni de furt.

      Totodată asupra acestuia polițiștii au identificat o tabletă cu încărcător și căști, bunuri susceptibile a proveni din săvârșirea de infracțiuni.

      Față de cel în cauză s-a luat măsura sancționării contravenționale pentru acționarea semnalului de alarmă şi a frânei de mână a vagoanelor pentru motive nejustificate de un pericol iminent pentru siguranţa trenului sau a călătorilor, cu amendă în valoare de 500 de lei

      Tanărul a fost preluat de polițiștii brăileni pentru continuarea cercetărilor.

      A intrat cu mașina în peretele unei locuințe și a părăsit locul accidentului

        Duminica, în jurul orei 04:30, polițiștii din comuna Huruieşti au fost sesizaţi că un autovehicul a intrat în locuinţa unei femei de 83 de ani din localitate, după care a părăsit locul accidentului.

        Politistii au stabilit ca că un tânăr de 24 de ani din județul Vrancea, aflat sub influenta bauturilor alcoolice, nu a adaptat viteza si, într-o curba periculoasă, a iesit cu masina d epe sosea si a izbit-o de un gard si, apoi, de peretele locunței, după care a părăsit locul accidentului.

        În urma accidentului, proprietara locunței a primit îngrijiri medicale la fața locului, aceasta refuzând transportarea la unitatea spitalicească.

        Soferul a fost depistat ulterior în județul Vrancea și, in urma testarii, etilotestul a indicat valoarea de 0,40 mg/l alcool pur in aerul expirat.

        In cauză s-a intocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporala din culpă și parasirea locului accidentului fără încuviințarea poliției.

        Coperta

          pagina-1

          Spitalul Judetean ii pune pe medici la plata

            Dupa doua dosare pierdute in instanta, cu despagubiri de 1,5 milioane euro, Spitalul Judetean de Urgenta Bacau nu mai pare dispus sa-si asume raspunderea pentru eventuale erori medicale.

            Ultimul dosar deschis in instanta impotriva SJU este al unei tinere de 25 de ani, victima unui accident de masina. Silviana B. il acuza pe medicul care a tratat-o ca a externat-o in mod abuziv, in stare grava, la doar 36 de ore de la momentul impactului si ca, astfel, s-a musamalizat accidentul rutier, iar soferul vinovat a scapat nepedepsit.

            Tânara, dependenta de tratamente costisitoare si careia medicii ii recomanda sa se pensioneze, cere SJU despagubiri materiale si morale de peste 500.000 de euro. Dupa ultimele documente depuse in instanta, SJU pare sa se spele pe mâini in acest dosar si arunca raspunderea pe umerii medicului care s-a ocupat de tânara.

            Mai precis, SJU a cerut in instanta introducerea in cauza atât a medicului curant al pacientei, dr. V.C., cât si a asiguratorului malpraxis al SJU. Acestia sunt chemati in garantie de catre SJU care le cere sa achite suma stabilita de instanta, in situatia in care tânara va câstiga procesul.

            Dr. V.C. a fost informat despre solicitarea SJU si, ca atare, si-a angajat avocat. Pe viitor, este posibil ca si alte cadre medicale care s-au ocupat de pacienta sa fie chemate in garantie.

            Acesta este al treilea dosar in care se aduc acuzatii la adresa Spitalului Judetean de Urgenta Bacau. Anul trecut, spitalul a trebuit sa plateasca unei paciente infectate cu HIV/SIDA suma de un milion de euro, bani trimisi de Guvern din rezerva de stat.

            Recent, Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a pronuntat in favoarea unui alt pacient infectat cu stafilococ auriu care a fost despagubit cu peste 500.000 de euro.

            Profesorul universitar Valeriu Filimon, declarat „Cetatean de onoare” (post mortem) la Slanic Moldova

              Zilele trecute dorinta unui grup de intelectuali din judetul Bacau s-a implinit: Consiliul Local Slanic Moldova a acordat titlul de „Cetatean de onoare” (post mortem) profesorului universitar Valeriu Filimon, personalitate a literaturii române ce s-a nascut pe aceste meleaguri.

              Preotul Catalin Ilie (ce pastoreste credinciosii ortodocsi din cartierul Cerdac, inaltând aici si o biserica), profesorii Dan Sandu (studentul profesorului Filimon, ce a devenit unul dintre cei mai buni prieteni ai sai) si Stefan Epure (prezent mereu la evenimentele comunitatii) au vazut implinirea acestui vis prin aprobarea HCL Slanic Moldova.

              In lipsa a trei consilieri locali (Paduraru, Harapu si Anton), presedintele de sedinta, profesorul Dante Cotescu, a dat citire expunerii de motive pentru acordarea titlului de „Cetatean de onoare” (post mortem) profesorului Valeriu Filimon, cunoscut filolog, poet si eseist, mentionând ca „nu intotdeauna avem prilejul de a face astfel de fapte pentru o mare personalitate a Slanicului Moldovei”.

              Primarul orasului – statiune Slanic Moldova, Andrei Serban a venit cu propunerea ca „Scoala Gimnaziala din cartierul Cerdac, aflata lânga casa parohiala in care a vazut lumina zilei Valeriu Filimon sa poarte numele acestui profesor universitar.”

              Parintele Catalin Ilie a marturisit ca „este un gest frumos iar la Casa parohiala, unde s-a nascut Valeriu Filimon, a fost pusa o placa memoriala”. In unanimitate, consilierii locali din Slanic Moldova au aprobat acordarea acestei distinctii.

              Protestatarii din cartierul Miorita au cerut un raspuns

                Protestatarii au venit din nou in fata alesilor si au cerut un raspuns / foto: Ioan Bisca

                Reprezentantii cartierului Miorita au protestat in sedinta din 25 mai a Consiliului Local (CL) impotriva unor actiuni derulate in cadrul proiectului europen de modernizare a spatiilor verzi din municipiul Bacau. Locuitorii acuzau ca le sunt distruse gradinile, in mod inutil, ca au fost taiati arbori care au crescut in 40 de ani, arbusti si garduri vii.

                Ei au afirmat ca au investit in spatiile verzi si ca ar trebui ca firma care realizeaza proiectul sa fie mai flexibila si sa completeze sau sa corecteze unde e cazul, nu sa rada tot, pentru a inlocui niste arbusti cu alti arbusti doar pentru a cheltui niste bani.

                A doua zi, protestatarii s-au intâlnit la fata locului cu patru consilieri locali pentru a le demonstra cum stau lucrurile. Alesii, fata in fata cu furia protestatarilor, nu au avut argumente. “Era necesara o mai buna comunicare“ au recunoscut membrii CL. “Grupul civic”, infiintat adhoc in zona Mioritei, nu s-a oprit aici.

                La sedinta “de indata”, de la sfârsitul saptamânii trecute, protestatarii au aparut din nou in sala Centrului de Afaceri, spre nemultumirea alesilor. Ilie Birzu a reafirmat faptul ca locuitorii nu cunosteau proiectul si ca ar fi fost necesar ca “echipa de proiect sa discute cu oamenii din fiecare zona despre lucrurile care ar trebui sa ramâna si cele care ar trebui schimbate.”

                Leonard Padureanu: “Se poate renunta la ceva”

                Iulian Stoican a precizat ca “e dificil de schimbat un proiect european”, iar George Bogatu a afirmat ca “acest proiect a fost facut din birou”. Sunt arbori si arbusti care cresc in zeci de ani, a mai spus Bogatu, dar “e adevarat, am vazut si straturi de ceapa, rosii, ridichi, iar acelea trebuie scoase”. Radu Ababei, viceprimar, le-a amintit ca in Occident nu construieste si nu planteaza cine ce vrea. “Mie imi plac regulile”, a insistat Radu Ababei.

                Rugat sa faca lumina in privinta acestui proiect, Leonard Padureanu, administrator public, a declarat: “Eu nu am vazut in viata mea proiecte ideale. Exista instructiuni ale UE care spun ca se poate renunta la ceva din proiect si se poate face altceva. Adaptarea proiectului la teren, asta trebuie facut si exista instructiuni despre cum putem face asta.” In acelasi timp, exista indicatori care trebuie respectati.

                Doru Tanase, unul dintre membrii “grupului civic” de pe Mioritei, a explicat ca locuitorii nu sunt impotriva proiectului european, “cu atât mai mult cu cât sunt bani europeni si va fi mai usor si pentru dumneavoastra, si pentru noi!” Ideea este ca echipa de proiect “sa fie mai atenta” si sa nu distruga “zonele care arata bine si trebuie doar un pic amenajate!” Negocierile continua!

                Avariile de apa, drobul de sare al Bacaului

                  Bacaul a suferit din nou de lipsa apei, in urma avariei de pe conducta ce vine de la Valea Uzului, la finalul saptamânii trecute. Defectiunea nu a avut totusi amploarea celei din iarna, când remedierea a durat mai multe zile, iar nervozitatea locuitorilor din municipiul Bacau a ajuns la maximum. Daca atunci a fost vorba despre o spartura pe portiunea noua a traseului, realizata din fonta, acum a fost vorba despre cedarea unui tub din beton, de pe portiunea veche, ce nu a beneficiat de modernizare.

                  Cu alte cuvinte, o avarie este oricând posibila din nou, mai ales ca, dupa cum precizeaza directorul tehnic al Companiei Regionale de Apa Bacau (CRAB), Petrus Radulescu, vechea conducta este intr-o stare destul de proasta. „Pe tronsonul vechi nu am mai avut o avarie de asemenea proportii cam de sase ani. Acum a cedat un tub din beton, din cauza starii proaste, a vechimii, a coroziunii si presiunii la care este supus”, spune directorul Radulescu.

                  Investitie fracturata

                  Tronsonul vechi al conductei are circa 20 de kilometri, din totalul de circa 60 de kilometri al aductiunii. Practic, intre Valea Uzului si Stejaru (Valea Budului) este vorba despre o conducta noua, din fonta, care a fost modernizata cu fonduri europene, dar care a avut o perioada de garantie redusa, care a trecut demult.

                  De la Stejaru la Bacau, cale de circa 20 de kilometri, este tronsonul vechi, ramas nemodernizat si pentru inlocuirea caruia ar fi nevoie de peste 30 de milioane de euro. Insa un plan de investitii in viitorul apropiat nu se intrevede, mai ales ca in prezent CRAB deruleaza un alt proiect de modernizare a captarii si distributiei de servicii apa-canal in tot judetul, in valoare de peste 100 de milioane de euro, dar care nu include si portiunea veche din actuala aductiune.

                  Aproape in intregimea sa, municipiul Bacau se alimenteaza cu apa de la Valea Uzului. Când cade aceasta sursa, mai ramân functionale puturile de adâncime de la Margineni si Gheraiesti, care au insa un debit mai scazut, iar apa ajunge mai ales pentru locuitorii din Serbanesti si Gheraiesti. De aceea, când apar avariile pe aductiunea Valea Uzului, apa din cele doua fronturi mentionate este redistribuita in oras, dar cu târâita, sa ajunga cât de cât la toata lumea.

                  Apa tulbure din facturi

                  Cât priveste disconfortul creat locuitorilor Bacaului de aceste avarii, principalul ar fi cel legat de confortul casnic, dar si de facturile care includ uneori si apa tulbure ce se livreaza in retea mai ales imediat dupa remedierea avariei, când se reumplu conductele. In acest caz, pentru a scapa de cheltuieli de care nu se fac vinovati, locuitorii ar trebui sa faca plângeri la CRAB, sa li se scada din facturi apa tulbure.

                  „Este evident ca atunci când apa lipseste, nici contorul nu se invârte, iar locatarii nu au ce plati. Insa in situatiile in care la robinete curge apa tulbure, asociatiile de proprietari pot sa faca sesizari la CRAB, sa li se scada din facturi aceste cantitati de apa. In urma acestei avarii am primit foarte putine reclamatii, pentru ca nici apa tulbure nu prea a fost, datorita solutiei tehnice aplicata pentru remediere”, a mai spus directorul Radulescu.

                  Asadar, teoretic, solutii exista pentru orice problema. Practic, mai ramâne si ca avariile sa fie cât mai rare, pentru ca bacauanii sa aiba confortul cuvenit si platit cu bani parca prea multi pentru ce se ofera.

                  Sofer prins in flagrant când dadea mita unui politist

                    Putea sa scape cu o amenda, dar s-a ales cu dosar penal dupa ce a incercat sa mituiasca un politist. Florin Dumitru C. (26 ani), din comuna Gârleni, a fost trimis in judecata de Parchetul Tribunalului pentru dare de mita. Pe 21 martie 2015, tânarul a fost oprit in trafic de un echipaj al Politiei Rutiere Bacau, pe strada Vadu Bistritei, pentru ca circula fara sa poarte centura de siguranta.

                    Stiind ca are suspendat dreptul de a conduce, Florin C. a inceput negocierile cu unul dintre politisti. I-a oferit 50 de euro si a sperat ca astfel va scapa de sanctiuni. Politistul a refuzat mita si, pentru ca soferul nu a vrut sa-i dea documentele personale si ale masinii, i-a cerut acestuia sa il insoteasca in masina Politiei pentru a face verificari in baza de date.

                    Politistii nu au reusit sa-l verifice pe barbat prin statie si, prin urmare, au mers cu totii la sediul Politiei Bacau. Pe drum, Florin C. s-a rugat din nou de politisti sa-l ierte, lasând de inteles ca este dispus sa le dea bani. Agentii de politie nu l-au iertat, ba mai mult, odata ajunsi la sediul politiei, unul dintre politisti a facut denunt la Directia Generala Anticoruptie – Serviciul Judetean Bacau. S-a autorizat de urgenta inregistrarea audio-video in biroul in care soferul trebuia sa dea o declaratie si, asa cum s-a banuit, barbatul a incercat din nou sa negocieze cu agentul de politie, rugându-l insistent sa nu-l sanctioneze.

                    A scos din portofel o bancnota de 100 de euro, a asezat-o pe biroul politistului si, pentru ca acesta din urma nu a luat banii, a mai plusat cu 50 de euro in ideea ca-l va convinge. In birou au intrat imediat procurorul de caz si ofiteri anticoruptie care l-au prins pe tânar in flagrant. Florin C. a recunoscut ca i-a oferit bani politistului, iar dosarul lui se judeca acum la Tribunal.

                    Restantele bancare ale bacauanilor continua sa scada

                    Restantele la returnarea creditelor bancare ale bacauanilor au scazut si în luna aprilie, de aceasta data cu aproape noua milioane de lei, dupa un usor avânt, de numai o luna, în februarie. Se întâmpla dupa o perioada de scadere a volumului lor, care a început în luna septembrie.

                    În ianuarie, fata de decembrie 2014, scaderea volumul restantelor bancare a fost cu peste 95 de milioane de lei. Restantele au ajuns, astfel, la sfârsitul lunii aprilie – conform raportului facut public de Banca Nationala a României – la aproape 314 milioane de lei, în timp ce economiile în banci erau de aproape 7,70 de miliarde de lei, în crestere fata de luna martie.

                    În schimb, creditele contractate erau de 3,69 de milioane de lei, în scadere cu peste 27 de milioane de lei. De remarcat este ca, fata de anul 2013, în 2014 economiile în banci au crescut cu 749 de milioane de lei, iar creditele au scazut cu 284 de milioane de lei. Numai fata de luna noiembrie, în decembrie 2014 volumul creditelor scazuse cu 148 de milioane de lei. Trendul continua si în 2015.

                    Conform situatiei de la începutul lunii aprilie, bacauanii au solicitat bancilor credite în lei de peste 2,17 miliarde de lei, iar în valuta la echivalentul a 1,51 de miliarde de lei. Creditele restante ramân, în continuare, mult mai mici decât economiile, dar de numai 8,33 de ori mai mari decât cele din luna octombrie 2008 (adica fata de începutul crizei economice), când au ajuns la numai 37,7 milioane de lei. Trendul este din nou în crestere si în acest caz.

                    Este de înteles ca rezidentii au cel mai mare volum de credite, de peste 1,51 de miliarde de lei, pe când nerezidentii stau la peste 2,32 de milioane de lei. Valoarea creditelor de consum a ajuns la peste 368 de milioane de lei, iar a creditelor pentru locuinte la aproape 469 de milioane de lei. Volumul creditelor de consum este în usoara scadere, asa cum este si volumul creditelor pentru locuinte.

                    APIA preia toate cererile de plata, chiar si cele pe suport de hârtie

                    Presat de timpul scurt care a mai ramas, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a anuntat ca, inca de la inceputul saptamânii trecute, Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) a preluat toate cererile de plata pentru suprafata ale fermierilor, inclusiv pe suport de hârtie.

                    Prin urmare, fermierii bacauani pot sa se prezinte la centrele judetene ale APIA pentru a depune cererea unica de plata, termenul final fiind 15 iunie 2015. La depunerea cererii unice de plata, fermierul trebuie sa prezinte documentele care dovedesc utilizarea terenului agricol, inclusiv a terenurilor care contin zone de interes ecologic, precum si a animalelor.

                    „In plus, potrivit unei ordonante de urgenta adoptata zilele trecute, termenul de depunere a cererilor unice de plata la APIA pentru utilizatorii de pasuni si fânete a fost prelungit dupa data de 15 iunie, cu 25 de zile calendaristice. Totodata, a fost completata definitia utilizatorului de pasuni si fânete si cu fermierii care nu detin animale, dar desfasoara alte activitati agricole specifice categoriei de folosinta a pasunilor si fânetelor”, a precizat Ghita Burlui (foto), directorul APIA Bacau.

                    Exista si varianta aplicatiei IPA Online, prin intermediul careia fermierii deja înregistrati la APIA în campanile precedente, si care intentioneaza sa solicite sprijin pe suprafata în anul 2015, prin acces la internet, pot sa completeze electronic cererea unica de plata.

                    Elevi alecsandrieni in Londra

                      Au trecut paisprezece zile pline de activitati interesante! Paisprezece zile in care am trait experinte inedite la Londra, noi, cele paisprezece eleve de la clasa bilingv engleza din Colegiul National „Vasile Alecsandri”, aflate in mobiliatea Proiectului Erasmus A KA1 „Competente noi -valoare adaugata”. Ne-au stat alaturi, ajutându-ne cu prisosinta, doamnele profesoare Florenta Popa, Georgeta Marinescu si domnul director Calin – Leon Boamba. Ma bucur ca pot impartasi impresiile despre „expeditia noastra in actul traducerii si al baii de cultura”; presimt ca va fi o combinatie intre intâmplarile traite de noi si o scrisoare de dragoste.

                      Test de memorie

                      Pozele si filmele pe care le-am facut surprind bucuria noastra de a imortaliza ceea ce am visat, de atâtea ori, cu ochii deschisi: misterele Londrei. Am o pofta satioasa sa respir din nou aerul ticsit de istorie si bun-simt, sa ma asez pe trotuarele orasului si sa ma indragostesc, in fiecare clipa, de imaginea agitata, dar atât de atragatoare a metropolei. Suntem paisprezece adolescente nespus de norocoase. Am avut noroc si de dascalii nostri care au alergat incolo si incoace ca tot ce ni s-a intâmplat sa devina posibil, si acum stau si ma intreb, dupa ce s-a terminat totul, daca nu am pierdut cumva vreo clipa traita acolo, daca memoria poate retine tot ce s-a intâmplat.

                      De asemenea, am avut norocul de-a avea bune cunostinte in materie de limba engleza, asa ca am trecut cu succes testele necesare alcatuite de profesorii nostri din proiect si de catre Colegiul ADC Londra, organizatia de primire; si uite asa, dupa ce ne-am straduit sa parcurgem etapele de pregatire lingvistica, culturala si pedagogica, dupa ce am intocmit planul de mobilitate, n-am mai apucat sa clipim decât o secunda si ne-am trezit in avionul cu destinatia Londra.

                      Comorile Londrei

                      Pe parcursul a doua saptamâni, am tradus o carte ce contine material necesar firmelor de exercitiu, firme simulate de catre elevii de la clasele cu profil economic, „Manual de implementare a firmei de exercitiu”, ce a fost alcatuit de doamna profesoara Mioara Pruteanu, de la Colegiul Economic „Ion Ghica”. Am lucrat in perechi, in fiecare zi pâna la ora 15.30, ca apoi sa pornim in cautarea „comorilor Londrei”. Desi trebuia sa lucram cu termeni ce tin de engleza de afaceri, ne-am descurcat destul de bine in gasirea termenilor in contextul potrivit si am tradus cu acuratete textele din limba româna in limba engleza. Dar pe lânga toata experienta pe care am acumulat-o in munca de traducator, am avut ocazia sa participam la workshopurile sustinute de dragile noastre Caroline si Giulia.

                      Ne-au fost de folos si am ramas impresionate de rabdarea si devotamentul cu care ne-au invatat termeni imposibili despre economie, care mi-au ramas mai bine intiparite in minte decât lectiile propriu-zise. Pe lânga atmosfera primitoare de care am avut parte in incinta Colegiului ADC, am trait, timp de paisprezece dupa-amiezi, cele mai pline si incântatoare calatorii prin locuri de interes al Londrei. Inchid ochii si pot vedea si acum falnicul Big Ben cum ne face cu ochiul, Tower Bridge-ul cu turnurile albastre, asortat dupa ochii reginei, linistitul Greenwhich, care sustine greutatea celor doua meridiane pe suprafata sa, Trafalgar Square, unul din centrele care pulseaza de viata, de stralucirea muzeului National Art Gallery si de gravitatea statuilor generalilor englezi.

                      Cu tot norocul pe care un turist român l-ar fi putut avea, in prima noastra vizita la Buckingham Palace, am avut ocazia sa o vedem de trei ori in carne si oase pe Regina, intâmplare care ne-a facut peste masura de fericiti. Am descoperit cu adevarat ce inseamna ,,The Beatles”, am simtit pe pielea mea cât de mult se imbina muzica lor cu viata londoneza. Am remarcat gravitatea cu care londonezii isi duc existenta in imensa capitala, cu rezerva si respect fata de tot ce inseamna imigrant. Am intâlnit englezi autentici care mi-au marturisit ca nu s-au acomodat cu invazia strainilor.

                      Englezii au tot dreptul…

                      Educatia lor este mult peste tot ce stiam eu pâna acum si e interesant pentru un adolescent sa intre in contact cu tipuri de comportamente care il vor transforma, il vor imbogati. Auzisem de respectul pe care trebuie sa-l afisezi fata de cei din jur, dar când l-am vazut pe viu, am realizat ca este o diferenta remarcabila intre ce stiam eu despre bun-simt si ce stiu ei.

                      Englezii au tot dreptul sa-si apere frumusetea de capitala, englezii au tot dreptul sa-si apere pretioasele muzee cu intrari gratuite ce ascund statuile lui Michelangelo si tablourile lui Van Gogh sau Monet, englezii au tot dreptul s-o apere pe draga lor Madame Tussaund, englezii au tot dreptul sa-si pastreze secret misterul hartilor imense cu mersul metrourilor si autobuzelor lor rosii supraetajate, dar ii rog sa ne lase sa gustam si noi din toate acestea, sa demonstram ca românii merita un loc in acest peisaj complex. E o minune si un adevarat noroc sa traiesti acolo si sa spui dupa aceea, cu usurinta, ca Londra e o parte din rai, de frumusete si cultura.

                      Mara Cojocaru, clasa a XI-a B

                      „In Bacau, m-am simtit ca acasa, in Polonia”

                      A declarat dupa finala cu Dragos Dima câstigatorul Trofeului Municipiului Bacau, Kamil Majchrzak

                      Este al patrulea turneu Futures câstigat. Si cel mai important. Kamil Majchrzak a intrat in istoria Trofeului Municipiului Bacau. Si invers. „Pâna acum, mai câstigasem doua turnee de profil in Spania si unul in Slovacia. Cel de la Bacau, insa, este in fruntea listei”, a declarat polonezul in vârsta de 19 ani, care a fost recompensat cu un cec de 2160 dolari pentru succesul obtinut saptamâna trecuta la competitia organizata de Consiliul Local Bacau, FRT, Simba Invest si SCM Bacau si dotat cu premii in valoare de 15.000 dolari plus ospitalitate. Daca Trofeul Municipiului Bacau a inceput mai greu pentru Majchzrak, nevoit sa treaca in primul tur, de românul Frunza, dupa doua seturi câstigate la tie-break, in schimb, finala a fost o simpla plimbare pentru polonez: 6-1, 6-2 cu Dragos Dima.

                      -Kamil, te asteptai ca finala sa fie asa de usoara?

                      -Dar sa stiti ca n-a fost usoara deloc. Il stiam pe Dragos, pierdusem in fata lui in urma cu doar o saptamâna si am pus la punct, impreuna cu antrenorul meu, o strategie prin care sa-mi iau revansa.

                      -Despre ce a fost vorba?

                      -Inainte de toate, am incercat si ma bucur ca am reusit sa ramân concentrat pe toata durata partidei. N-am avut niciun fel de caderi. In plus, am avut o evolutie perfecta, care nu i-a permis lui Dragos sa intoarca situatia de pe tabela. In tenis, de multe ori este suficient sa pierzi sau sa câstigi o minge pentru ca tot meciul sa se intoarca, asa cum ai intoarce un ciorap.

                      -Cum ti s-a parut turneul?

                      -Foarte bine organizat si de un bun nivel tehnic. Sansa mea, daca putem vorbi de sansa, este ca am crescut de la un meci la altul. N-am inceput foarte bine cu Frunza, dar poate ca cele doua tie-break-uri m-au motivat si mai mult.

                      -Cel mai greu meci?

                      -Toate au fost grele. Sincer, toate.

                      – Cum te-ai simtit la Bacau?

                      -La fel de sincer va spun ca m-am simsit aici ca acasa, in Polonia. Orasul si vremea sunt OK, iar gazdele chiar ca au fost….gazde bune: ma refer atât la organizatorii turneului, cât si la localnici. Am apreciat si faptul ca, spre deosebire de alte turnee, publicul mi-a aplaudat executiile la finala, chiar daca intâlneam un adversar din România.

                      -Când ai inceput tenisul?

                      -La opt ani, la Piotrkow, o localitate de aproximativ 80.000 locuitori, despre care ma indoiesc ca ati auzit. Acum locuiesc la Lodz, un oras mult mai cunoscut.

                      -Este orasul celor de la Widzew…

                      -Corect, ma bucur ca stiti. Personal, nu prea ma omor dupa fotbalul polonez. Echipa mea de suflet este Manchester United.

                      -Si tenismenul preferat?

                      -Sunt doi: Djokovici si David Ferrer.

                      -La inceputul Trofeului Municipiului Bacau erai pe locul 360 ATP. Unde ti-ai dori sa ajungi?

                      -Acum, dupa acest turneu, probabil ca voi urca pâna spre locul 290. Unde vreau sa ajung? Cât mai sus, pe locul 1. Pentru asta ma antrenez, pentru asta particip la turnee: sa devin cel mai bun. Iar dumneavoastra, cei din Bacau sa va amintiti ca, pe când aveam 19 ani, am câstigat Trofeul de aici, simtindu-ma in orasul dumneavoastra ca acasa, in Polonia.

                      Parcursul bacauan al lui Majchrzak
                      Kamil Majchrzak, cotat drept favoritul nr. 7 al Trofeului Municipiului Bacau a inceput competitia cu o victorie la limita contra lui Nicolae Frunza: 7-6(3), 7-6(4). In turul secund, polonezul l-a invins cu 4-6, 6-1, 6-1 pe lituanianul Lukas Mugevicius, pentru ca in „sferturi”, sa treaca de americanul Michael Mmoh cu 6-4, 6-4. In semifinale, Majchrzak l-a eliminat cu 6-4, 6-4 pe belgianul Yannik Reuter, iar in finala a avut câstig de cauza cu 6-1, 6-2 in fata românului Dragos Dima. In turneul de dublu, unde a facut pereche cu sârbul Miki Jankocvic, Kamil Majchrzak a iesut din primul tur, capotând in fata cuplului Apostol/ Frunza cu 6-3, 6-3.

                      Karting/ CN FRAS: Etapa fara incidente pe “Speed Park”

                      La finalul saptamânii trecute, circuitul bacauan „Speed Park” a fost gazda etapei a doua a Campionatului National de karting organizat de Federatia Româna de Automobilism Sportiv. Runda a decurs fara incidente, clasele KID, Rotax Micro, Mini, Rotax Junior, Rotax Senior, Rotax Masters, Rotax DD2, Rotax DD2 Masters, , KF, KFJ si KZ reunind in Bacau un numar de 48 de piloti.

                      In linii mari, prefinala de sâmbata seara si finala derulata duminica au confirmat calculele hârtiei, Tudor Pitulea (Mini), Darius Bota (Kid), Andrei Tomescu si Riccardo Tarabelli (KZ) sau Mihai Temian (Rotax Micro) demonstrându-si, o data in plus, apetitul pentru viteza si pentru locurile fruntase. Si aceasta etapa a ilustrat faptul ca nu doar baietii, ci si fetele isi gasesc loc in karting.

                      Chiar daca au fost ceva mai putine fata de alte dati, reprezentantele fetelor (Emilia Ilies si Andreea Cretu) s-au descurcat onorabil.

                      „Cel mai important este ca etapa s-a derulat fara incidente si s-a bucurat de prezenta a 48 de piloti, ceea ce reprezinta un scor bun”, a declarat managerul „Speed Park”, Eduard Nunu, care ar putea gazdui si etapa a patra a Nationalelor de karting ale FRAS, programate initial la Constanta: „Intr-adevar, suntem in discutii pentru a aduce in Bacau si etapa de pe 6 septembrie.

                      Totodata, exista sanse insemnate ca pe circuitul nostru sa se desfasoare si o Cupa organizata de FRAS”. Pâna atunci, pe circuitul bacauan continua competitiile de karting la foc automat. Dupa Nationalele Interscolare, care au inregistrat, in urma cu doua saptamâni, un adevarat record in planul participarii (121 de piloti) si etapa din cadrul FRAS, week-end-ul acesta, pe „Speed Park” va avea loc si etapa a treia a CN organizat de FRK.

                      Fotbal/ Liga a IV-a: Oaspetii au cam dat cu pa(t)ru!

                      Etapa a 31- a Ligii a IV-a a avut drept punct de atractie cele trei victorii ale oaspetilor, in fiecare dintre ele echipele vizitatoraore marcând câte patru goluri. Iata rezultatele inregistrate: Vointa Gârleni- Sport Club II 0-4, AS Siretu – CSM Moinesti 1-4, UZU Darmanesti- AS Filipesti 2-1, AS Magura Casin- Gloria Zemes 3-2, Flacara Rosie Sascut- AS Târgu-Ocna 1-1, AS Negri- CS Nicolae Balcescu 1-4.

                      Clasament

                      1 Sport Club II 28 26 2 0 115-15 80p.
                      2 CS N. Balcescu 27 22 3 2 96-21 69p.
                      3 CS Dofteana 27 16 3 8 77-46 51p.
                      4 UZU Darmanesti 27 15 3 9 63-38 48p.
                      5 Vointa Gârleni 27 14 5 8 55-40 47p.
                      6 CSM Moinesti 27 14 4 9 64-50 46p.
                      7 AS Filipesti 28 15 1 12 61-50 46p.
                      8 AS Tescani 25 13 2 10 60-45 41p.
                      9 AS Negri 26 9 6 11 40-53 33p.
                      10 Gloria Zemes 28 9 4 15 61-66 31p.
                      11 As Tg. Ocna 27 8 4 15 41-56 28p.
                      12 Vointa Oituz 27 8 2 17 46-75 26p.
                      13 Magura Casin 27 7 4 16 37-86 25p.
                      14 V. Magiresti 27 7 3 17 34-81 24p.
                      15 Fl. Rosie Sascut 27 5 2 20 20-80 17p.
                      16 AS Siretu 27 2 4 21 34-102 10p.

                      Programul etapei viitoare (antepenultima a sezonului): AS Tescani – Vointa Oituz, Gloria Zemes – UZU Darmanesti, Vulturul Magiresti- AS Magura Casin, CS Nicolae Balcescu- Vointa Gârleni, AS Târgu-Ocna- AS Negri, CSM Moinesti- AS Fl. Rosie Sascut, CS Dofteana – AS Siretu. Sport Club II sI AS Filipesti stau.

                      De 1 iunie, Parcul Cancicov a fost invadat de copii

                        “Ziua Copilului” a tinut doua zile n petrecerea a debutat cu Festivalul “Arlekin” si a continuat cu o serie de activitati dedicate zilei de 1 iunie

                        De “Ziua copilului”, Parcul Cancicov din municipiul Bacau a rasunat de voiosie. Mamici, tatici, bunici, dar mai ales copii, cu totii s-au bucurat de atmosfera de petrecere din parc. Muzica rasuna in boxe, floricele de porumb te imbatau cu mirosul inconfundabil, inghetata se prelingea din cornetele din napolitana, gogosile sfârâiau in uleiul incins, frigiderele nu mai faceau fata sa raceasca sucurile si apa, semn ca toti copiii vroiau câte ceva.

                        Si cum in aceasta zi parintii nu prea aveau cum sa spuna “NU”, era coada peste tot: la tiroliana, la pop corn, la inghetata si chiar la cismeaua de apa din parc. Pe scena amenajata in apropierea fântânii arteziene, s-au perindat o multime de copii, care mai de care mai talentat.

                        Unii au cântat, altii au dansat, iar activitatile dedicate “Zilei Copiilor” au fost condimentate de actorii Teatrului de Animatie au pus in scena piesa “Regele Mincinosilor”, in regia lui Geo Popa. Prestatia actorilor a fost aplaudata la scena deschisa, pentru foarte multi dintre copii fiind o premiera vizionarea unui spectacol de teatru in aer liber.

                        De la dance, la populara

                        In acest an, “Ziua Copilului” a coincis cu organizarea festivalului concurs “Bobocei de la Bacau”, organizat de Asociatia Culturala „Floricica”, in colaborare cu Primaria Bacau si Scoala Populara de Arte, eveniment ce a gazduit concurenti din judetele Bacau, Iasi, Neamt, Botosani si Vrancea. Acestia au fost intâmpinati de cunoscuta artista de muzica populara Maria Salaru.

                        Evenimentul muzical a ajuns la cea de-a XII-a editie. In competitie s-au inscris 30 de concurenti, acestia concurând pe patru categorii de vârsta: 8 -10 ani, 11 – 15 ani, 15 – 18 ani si 18 – 25 de ani. Prestatia concurentilor a fost jurizata de: Carmen Voisei, directorul Scolii Populare de Arta si Meserii, prof. Dumitru Sascau, Universitatea „Gheorghe Dima” Cluj, Petru Colodiuc si Maria Salaru, profesor de canto traditional.

                        maria salaru„Imi doresc ca acest moment sa nu se opreasca aici pentru ca este din ce in ce mai greu sa organizam astfel de concursuri. Toti participantii vor primi diplome, iar marele premiu va fi inmânat concurentului care are punctajul cel mai mare.”
                        Maria Salaru, profesor de canto traditional

                        Distractie de 1 iunie si la Onesti

                          O impozanta scena, amplasata in Parcul Municipiului Onesti, a devenit, inca de la sfarsitul saptamânii trecute, punctul de atractie al onestenilor care au petrecut pâna ieri, 1 iunie, „Festivalul Verii”. Aceasta manifestare aduna an de an multimi de oameni dornici de distractie, care se pot bucura si de programe muzicale foarte atractive si nu numai atât.

                          Festivalul este organizat de un important om de afaceri din municipiul Onesti, care ne-a declarat: „Onestenii, impreuna cu locuitorii de pe Valea Trotusului au parte de un diversificat program artistic in cadrul «Festivalului Verii». Manifestarea este organizata si pentru sarbatorirea Zilei Internationale a Copilului, astfel ca programul artistic a vizat si animarea copiilor prin diverse spectacole adresate acestei vârste”.

                          In Parcul Municipal s-au aflat «papusi gigant», artisti pe picioroange, «statui vii», a fost si un spectacol de teatru de papusi, dans cu foc si animare cu clowni. Tot aici, a venit si renumitul magician Augustin, iar parintii copiilor s-au putut bucura si ei de prezenta a numerosi interpreti de muzica populara, a formatiilor de muzica usoara si a unor cunoscute tarafuri populare. Nici tinerii nu au fost uitati, ei fiind prezenti totdeauna pâna la finalul programelor artistice, plecând ultimii din frumosul parc onestean.

                          Astfel, ei s-au bucurat de distractie maxima, intâlnindu-se cu trupele Maxim, Gas Supply Band, Bandido si Potential (care este din municipiul Onesti). Organizatorul acestui eveniment s-a gândit si la „legaturile de sânge” cu fratii de peste Prut, din Basarabia, si a invitat la Onesti cel mai renumit ansamblu etnofolcloric – „Plaiesii din Chisinau”, un ansamblu format din 17 membri, ce a fost infiintat in urma cu peste 25 de ani, fiind condus de marele maestru Nicolae Gribincea.

                          Totodata, pe scena a urcat si interpretul Gheorghe Topa, artist emerit din Republica Moldova. „Festivalul Verii” este organizat cu sprijinul Primariei municipiului Onesti.

                          Editia a V-a a Târgului Vintage / “Micii negustori” si-au vândut jucariile!

                            Papusi Barbie, masinute de lux, sute de jocuri si jucarii de plus au umplut tarabele “micilor negustori” care au fost prezenti la Târgul Vintage “Copiii si noi”, organizat de Asociatia pentru Promovarea Dezvoltarii Personale (APDP), pentru al cincilea an la rând, cu prilejul zilei de 1 Iunie.

                            Am vazut jucarii nou-noute, de la colectii de roboti, “cu care fratele meu nu se mai joaca, e prea mare”, seturi de dinozauri, de razboinici sau “ferma animalelor” la cirese, capsuni si briose facute in casa si vândute cu numai 2 lei.

                            “Nu stiu daca am sa reusesc, dar sper sa-i conving pe oameni sa cumpere, de asta sunt aici”, a declarat, cu hotarâre in voce, Alexandra Creanga. “Eu am venit ca sa vând jucariile cu care eu si fratele meu nu ne mai jucam si sa strâng bani pentru copiii care sunt neajutorati”, a marturisit Nicole Tescaru.

                            Rochii de catifea, tricouri, reviste, carti de povesti foarte frumos ilustrate si foarte bine pastrate, dar si multe lucruri confectionate de voluntari – icoane pe sticla, pernute terapeutice, picturi etc. – au fost oferite vizitatorilor la preturi modeste.

                            omul anului

                            Nicole Tescaru

                            “Noi vrem, in primul rând, sa dezvoltam abilitatile copiilor de a comunica, de a negocia, de a lupta pentru un scop caritabil, a declarat Carla Popa, presedinte APDP Bacau. In al doilea rând, incercam sa strângem fonduri pentru a continua proiectele care se afla in desfasurare.”

                            Târgul Vintage a fost, insa, mult mai mult decât un prilej de a colecta bani, a fost “un cadou pentru cea mai frumoasa zi, 1 Iunie”, o sarbatoare in care, alaturi de copii, si adultii s-au bucurat redescoperind impreuna lumea fermecata a jucariilor si a jocurilor.

                            Au câstigat bani din limonada

                            Premiul I si titlul de „Negustorul Târgului” a fost adjudecat de Alexandra Herciu de la Scoala „George Bacovia”. Ceilalti câstigatori au fost Carina Padurariru, Scoala”Miron Costin” – premiul II, Adina Cimpanu, Scoala „Ion Creanga”, premiul III, Diana Prentu, Scoala „Ion Creanga”, si Melania Savin Melania, Colegiul de Arta „G. Apostu” – mentiune. Premiul de “Prim donator” a fost câstigat de echipa „Limonada” care a donat APDP suma de 120 lei (toti fiind bani adunati din vânzarea limonadei), echipa formata din Andrei Munteanu, Eveline Negru, Stefan Negurici, Antonia Chiriac, Claudia Sendrea, Andrei Tudor (Colegiul de Arta „G. Apostu”), Mateea Lupu (Colegiul “Ferdinand I”) si Eugen Neguri (Colegiul „Vasile Alecsandri”).

                            Candidat bacauan pentru titlul „Omul Anului 2014”, oferit de Statul Major al Fortelor Aeriene

                              La 32 de ani, cpt. Constantin Nistor este doctor in inginerie mecanica

                              Capitanul Constatin Nistor a fost nominalizat de comandorul Valerica Vrajescu, comandantul Bazei 95 Aeriene Bacau, pentru concursul „Omul Anului 2014”, eveniment promovat de Statul Major al Fortelor Aeriene.

                              Concursul organizat impreuna Statul Major al Fortelor Terestre, Statul Major al Fortelor Navale si Comandamentul comunicatiilor si informaticii, a fost structurat pe mai multe sectiuni la care au concurat militari din toate armele. Din Baza 95 Aeriana Bacau, propunerea comandantului Valerica Vrajescu a fost cpt. Constantin Nistor, doctor in inginerie mecanica.

                              „La recomandarea comandantului am pregatit un portofoliu cu aspecte din activitatea mea, toate cursurile la care am participat, notarile de serviciu, misiunile etc. si am inaintat dosarul spre analiza, la sectiunea invatamânt, stiinta si arta militara.

                              Dupa dezbateri, m-am clasat pe locul II si pot sa spun ca aceasta diploma conteaza mult in munca mea de inginer. Am avut curajul sa-mi continui studiile sa-mi iau doctoratul si sa fac ceea ce-mi place. Mi-am asumat niste tehnologii noi pentru repararea aeronavelor sau a componentelor acestora si le-am aplicat aici, pe plan local.

                              Rezultatele mele au fost apreciate de comandantul Bazei 95 Aeriene Bacau si de intreg colectivul de cadre, iar incurajarile ma motiveaza sa merg mai departe, sa caut mereu elementul de noutate si sa-mi testez limitele”, a declarat cpt. Constantin Nistor, inginer la Baza 95 Aeriana Bacau.

                              Cel care a obtinut locul II la competitia „Omul Anului 2014”, sectiunea invatamânt, stiinta si arta militara, este absolvent al Academiei Tehnice Militare Bucuresti si are o experienta in activitate de opt ani.

                              Competitia „Omul Anului” a fost inaugurata in Armata României in anul 2010 si urmareste recompensarea valorii profesionale a personalului militar si civil care contribuie la crearea unei imagini pozitive a institutiei militare si la cresterea vizibilitatii structurilor militare, la nivel national, la nivelul Aliantei sau pe plan international.

                              Apa cu inghitituri mici si rare

                              Nu stiu care este situatia la altii, dar eu când ma gândesc si suport toate hachitele unei conducte de aductiune a apei in Bacau de la Caraboaia, ma apuca un dor de injurat, chiar inainte sa aud explicatiile celor care au montat conductele sau ale unora care le gestioneaza acum.

                              Cum hârtia nu suporta zicerile mele, o fac tare, dar in gând. Scriu, totusi, ca ceva nu este in regula, iar una dintre explicatii cum ca si fierul sau betonul se mai indoaie, se sparg, nu ma linisteste si nici nu cred ca o mai pot trece ca inventar.

                              A inghetat o mufa, a crapat la cotitura, o portiune de conducta este veche si mai cedeaza. Ce sa facem, asta-i situatia!, zic de fiecare data responsabilii de la CRAB. S-a intâmplat in 2008, in 2010, de doua ori in 2014, acum, in 2015, in ianuarie si mai, ca Bacaul sa ramâna fara apa, partial sau total, dimineata, la prânz, in weekend. Sa luam pe rând cauzele invocate.

                              Iarna, temperaturile scazute conduc la defectiuni pe conducta principala, ba un ventil, ba o imbinare etc. Un bun gospodar stie ce are de facut: in punctele sensibile ia masuri de prevenire. Care?, o sa ma intrebati.

                              Nu pot sa raspund, sunt la CRAB specialisti cu galoane (nu de apa) si salarii cu mult peste cel al presedintelui tarii, ce trebuie si pot raspunde, dar mai ales sa actioneze. Fiind companie de interes local, si Primaria Bacau poate si trebuie sa se implice, deoarece, fara apa, ramân locuitorii orasului pe care il pastoresc si carora le solicita voturile.

                              Si nu numai atât, dar, prin natura functiilor, raspund de sanatatea celor aproape 170.000 de oameni, cu domiciliul stabil sau flotanti. A doua scuza: portiuni de conducta vechi, care cedeaza la socurile din retea, are o rezolvare. Sau mai multe.

                              Bani sunt prin Europa, bani mai sunt si la companie, din profit si din majorarile dese de tarif (majorari cu un ritm ce depaseste numarul defectiunilor), cu un plan bine studiat, se poate demara o investitie de inlocuire a conductei naravase, care nu mai raspunde la comenzi. Daca tot stam si ne plângem, inventam scuze, ne cerem scuze, ne vom gasi in aceeasi situatie si la anul, si peste doi sau mai multi ani, iar rabdarea, oricâta am avea (cum zicea un bacauan), are, totusi, o limita. Suntem acolo.

                              ULTIMELE ȘTIRI