sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 3436

Pagina 1

    11mai

    FOTO: Trofeul „Dacii liberi”

      Imagini de la competitia de off-road „Trofeul Dacii liberi”, desfasurata la Slanic Moldova.

      Incepe Saptamâna Nationala a Voluntarilor

        Luni, 11 mai, demareaza Saptamâna Nationala a Voluntarilor (SNV). In Bacau, evenimentul va fi lansat la ora 13,30, in sala mica a Prefecturii, fiind organizat de FSC si Institutia Prefectului, in parteneriat.

        Gabriel Magurianu, manager de proiect, arata ca editia 2014 a mobilizat peste 12.000 de voluntari din tara, voluntari care, “prin implicarea in activitati educationale, ecologice, sociale, artistice sau pentru sanatate”, au ajutat 48.000 de beneficiari.

        “SNV este un eveniment national anual care are loc in fiecare primavara in a treia saptamâna a lunii mai, menit sa mobilizeze cât mai multe organizatii si voluntarii pe care acestea ii implica, pentru a sarbatori impreuna voluntariatul, pentru a atrage sprijinul comunitatii si pentru a recunoaste public activitatea voluntarilor.

        Editia de anul acesta se desfasoara sub sloganul «Prinde gustul voluntariatului» pentru a reflecta faptul ca voluntariatul ne transforma ca oameni si ca societate si, in acelasi timp, ne ofera trairi si experiente pozitive de viata”, afirma Gabriel Magurianu.

        Duminica, proba „superspeciala” a Trofeului Dacii Liberi

        Duminica, 10 mai, incepand cu ora 10, la Slanic Moldova, in zona Cascada, este programata proba superspeciala a Trofeului Dacii Liberi.

        Etapa superspeciala de Trial este un show spectaculos om/masina. Pe un traseu de 2 kilometri spectatorii vor vedea peste ce obstacole extreme pot trece masinile inscrise si cat de abili sunt copilotii cand vine vorba de trolieri.

        Concursul Trofeul Dacii Liberi se va incheia cu festivitatea de premiere. Vor fi premiate cele mai bune 3 echipaje de la fiecare clasa. In plus, toti cei care au izbutit sa invinga traseele Nemirei vor primi o Diploma de participare.

        In plus, toti cei care au izbutit sa invinga traseele Nemirei vor primi o Diploma de participare.

        Desfasurata sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv si a Comisiei Nationale de Offroad din Romania, prima etapa din Campionatul National de Offroad din Romania, Trofeul Dacii Liberi, este organizata de Club Offroad Vaslui si Club Offroad Dacii Liberi Bacau si deschide sezonul competitional romanesc.

        FOTO: Autoslalom Bacau

          Fotografii de la etapa a doua a Campionatului National de Autoslalom, desfasurata, astazi, pe Pista de karting din Bacau.

          Seif gasit pe malul Bistritei

            O cutie de valori a fost gasita, astazi, pe malul raului Bistrita, in zona Insulei de Agrement. Cutia de otel a fost vazuta de niste pescari care au anuntat Politia.

            Se pare ca seiful ar fi fost furat din casa unui bacauan, in urma unei spargeri, si aruncat in Bistrita. Recentele lucrari de decolmatare l-au scos la suprafata.

            In cutie au mai fost gasite cateva acte care s-au pastrat in anvelope de plastic.

            Politia a deschis o ancheta in acest caz.

            SURSA FOTO: InimaBacaului

            FOTO: Maratonul ecvestru

              Imagini de la concursul de anduranta organizat de Clubul Sportiv „Decebal”.

              Cercul pedagogic al profesorilor de religie din județul Bacău

                Liceul Tehnologic „Georgeta Jurgea Cancicov” din Parincea a găzduit joi, 07.05.2015, Cercul pedagogic al profesorilor de religie din județul Bacău.

                Doamnele Iacob Antoneta, profesor de religie romano-catolică și Tătaru Alina, profesor de religie ortodoxă, s-au ocupat de organizarea și buna desfășurare a acestui eveniment.

                În prima parte a activității doamna Iacob Antoneta a susținut o altfel de lecție de religie: o lecție-șezătoare cu tema „Sfânta Maria – mama lui Isus și mama noastră”. Într-o atmosferă ce amintea de casa bunicii sau chiar de poveștile lui Ion Creangă elevi din diferie clase ale școlii au realizat un moment de neuitat alături de doamnele de religie. În cea de-a doua parte a activității a fost susținut referatul „Evaluarea în procesul de învățare”.

                Întreaga activitate a avut succes și s-a dovedit a fi un real exemplu de bune practici.

                Ne bucurăm de faptul că interesul pentru cultură și spiritualitate este într-o continuă creștere, ceea ce ne demonstrează încă o dată că profesorii de religie au ca principală grijă educarea și formarea tinerei generații în spațiul cultural-religios autentic, dar și păstrarea tradițiilor pe care tindem să le uităm sau să le negăm.

                Profesorii de religie participanți au apreciat această inedită formă de organizare a Cercului pedagogic constatând faptul că schimbul de experiență și de idei este oricând bine primit.

                prof. Zaharia Anca

                [wonderplugin_gallery id=”234″]

                Un Renault cu numere de Bacau s-a izbit de un TIR la iesirea din Adjud

                  Soferul unui Renault cu numere de Bacau a murit, astazi, dupa ce masina pe care o conducea s-a izbit de un TIR stationat in afara soselei, la iesirea din Adjud spre Focsani.

                  Echipajul de la descarcerare a trudit mult pentru a scoate trupul soferului din resturile masinii.

                  Potrivit cotidianului Monitorul de Vrancea, barbatul decedat ar fi din Onesti.

                  Politia rutiera a deschis o ancheta.

                  FOTO: monitorulvn.ro

                  Accident la Cleja. Doua persoane au ajuns la spital

                    Ieri, în jurul orei 18.00, pe DN 2, în interiorul localității Valea Mică, din comuna Cleja, s-a produs un eveniment rutier, în urma căruia două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

                    Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un tânăr de 27 de ani, din București, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul vehiculului, a părăsit carosabilul și a intrat într-un capăt de podet din beton.

                    Conducătorul auto și pasagera de 30 de ani din autoturism au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Bacău pentru îngrijiri medicale.

                    Tânărul de 27 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

                    În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

                    Adolescent retinut pentru ca ar fi furat telefonul mobil al unui barbat

                      Ieri, polițiștii au acționat pentru depistarea și prinderea unui minor de 16 ani, din comuna Buhoci, care se sustrăgea cercetărilor, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

                      Minorul a fost depistat pe raza comunei Ungureni și a fost condus la sediul Secției 8 Poliție Rurală Buhoci.

                      Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că acesta, în luna martie, prin smulgere, ar fi deposedat un bărbat din localitate de telefonul mobil pe care acesta îl avea asupra sa.

                      Față de cel în cauză s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.

                      Bacau: Un sofer a lovit un biciclist și a părăsit locul accidentului

                        Ieri, în jurul orei 08.00, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier cu victimă pe Bulevardul Unirii din Bacău. Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un tânăr de 20 de ani, care conducea un autoturism pe Bulevardul Unirii, a schimbat direcția de mers la stânga catre strada Nicu Enea, moment în care a surprins și accidentat un bărbat de 56 de ani, din Bacău, care circula cu bicicleta pe Bulevardul Unirii.

                        După producerea evenimentului, conducătorul auto a plecat de la fața locului și a fost depistat de polițiști în jurul orei 9.00, în curtea unei societăți comerciale.

                        Atât conducătorul auto cât și victima au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.

                        Bărbatul de 56 de ani a primit îngrijiri medicale la Spitalul Județean de Urgență Bacău și nu a rămas internat.

                        În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

                        Caz de botulism in Bacau. Dupa câte ore a primit pacientul serul salvator

                          Se presupune barbatul s-a imbolnavit dupa ce a mancat o conserva primita ca ajutor din partea UE

                          Un barbat, in vârsta de 67 de ani, din comuna Oncesti, a ajuns joi dupa-amiaza in stare foarte grava la Spitalul Judetean Bacau, fiind diagnosticat cu botulism dupa examenul clinic. El prezenta toate simptomele acestei afectiuni si a fost internat la Terapie Intensiva pâna ce avea sa se gaseasca serul antibotulinic, singurul tratament in astfel de cazuri.

                          „In toata aceasta perioada, pâna când spitalul va reusi sa gaseasca doze de ser antibotulinic, pacientul va urma tratamentul simptomatic standard pentru aceasta afectiune”, a declarat Mirela Romanet, purtator de cuvânt la SJU Bacau, la câteva ore de la internarea bolnavului. Vineri dimineata, conducerea spitalului a anuntat ca a gasit serul si ca un furnizor de medicamente il va aduce in cursul dupa-amiezii, lucru care s-a si intâmplat. Pacientului i s-a administrat serul, a ramas sub supraveghere medicala si se simtea mai bine.

                          I s-a facut rau in cursul zilei de marti

                          Familia pacientului afirma ca barbatul a inceput sa se simta rau inca de marti, dar ca a mers la medicul de familie abia joi dimineata când starea de sanatate s-a inrautatit. „Miercuri a venit la noi sa-i dam pastile ca se simte rau. Spunea ca nu poate sa inghita, iar joi nu mai avea putere, era molesit. S-a dus la dispensar si a chemat salvarea. Speram sa ajunga serul la timp si sa-l salveze”, spunea Florin Maftei, fratele pacientului. Intrebat ce a mâncat, bolnavul ar fi spus ca ar fi consumat una din conservele primite de la Uniunea Europeana, drept pentru care au fost sesizate autoritatile sanitare.

                          „Din anamneza pacientului s-a aflat ca acesta ar fi consumat in urma cu trei zile o conserva de carne de porc, iar la 7-8 ore de la consum, acesta a inceput sa se simta rau, cu cefalee si vertij, dar nu s-a prezentat la spital decât in data de 7 mai”, a declarat Anda Dumitrescu, purtator de cuvânt la Directia de Sanatate Publica Bacau. Pentru a afla sursa toxinei, o echipa de la Directia Sanitar Veterinara Bacau a mers vineri la locuinta barbatului.

                          „Referitor la suspiciunea de botulism, o echipa din cadrul DSVSA Bacau s-a deplasat la domiciliul acestuia, a recoltat probe din alimentele incriminate urmând a fi efectuate analize de laborator si in functie de rezultate vor fi stabilite masurile ulterioare”, a declarat dr. Gheorghita Vlad, medic veterinar in cadrul DSVSA Bacau. Medicii au ridicat atât conserve cât si probe din mâncarea preparata de barbat, pentru ca nu se stie cu exactitate ce l-a imbolnavit. Doctorii s-au oprit si la primarie unde au solicitat actele pentru alimentele impartite localnicilor. „Noi le-am pus la dispozitie toate documentele. Chiar ne-a surprins ce s-a intâmplat pentru ca nu au fost alte probleme in comuna. Aceste pachete de la Uniunea Europeana vin sigilate si nu poate umbla nimeni la ele”, a explicat Gheorghe Baban, primarul comunei Oncesti. Potrivit actelor, alimentele aveau termen de valabilitate pâna in anul 2017. In total, 700 de persoane din comuna au primit, la inceputul acestui an, astfel de ajutoare.

                          Botulismul este o afectiune rara, dar de o gravitate foarte mare, fiind produsa de bacteria numita Clostridum botulinum, si care poate fi fatala. Toxina ajunge de cele mai multe ori in organism prin alimentele conservate dar se pare ca si din alte alimente. Simptomele includ voma, ameteli, dificultate de vorbire, de inghitire si paralizia muschilor.

                          Scandal dupa livrarea serului

                          Oficialii SJU Bacau au afirmat ca serul antibotulinic pentru salvarea barbatului din Oncesti va costa unitatea medicala circa 10.000 de euro, insa la câteva ore de la livrare, conducerea furnizorului, respectiv Compania Nationala Unifarm, aflata sub autoritatea Ministerului Sanatatii (MS), conform site-ului MS, a replicat dur printr-un comunicat de presa ca serul a fost donat, asa cum s-a intâmplat si in alte situatii, si ca spitalul bacauan nu va cheltui niciun ban. Compania Unifarm a fost contactata de unitatea medicala vineri dimineata, la ora 10, si a solicitat un kit de ser.

                          „La ora 10.45 un reprezentant al C.N. Unifarm S.A. a pornit de urgenta catre Bacau, ducând cu el un kit de ser antibotulinic. Kitul a fost donat de catre C.N. Unifarm S.A., care a detinut o rezerva strategica de ser pentru cazurile extreme. Mentionam ca serul antibotulinic a ajuns la S.J.U. Bacau in jurul orelor 15.30 unde reprezentantul Unifarm a predat kitul donat (…) direct dnei. dr. Ciobanu. C.N. Unifarm SA a lansat deja o comanda catre un alt producator de ser antibotulinic”, se arata intr-un comunicat de presa remis de CN Unifarm SA.

                          Oficialii companiei mai spun ca tot ei au donat kituri de ser antibotulinic si catre spitalele din Satu Mare, Oradea, Cluj-Napoca, Bistrita si Suceava, cheltuielile fiind suportate din bugetul propriu. Apare insa intrebarea cine ar fi trebuit sa stie ca Unifarm dispunea de o rezerva de ser pentru cazurile extreme, astfel incât sa nu se piarda timp pretios iar serul sa nu ajunga la bolnav abia dupa 20 de ore de la prezentarea la spital?

                          SIF Moldova investeste 2,5 milioane de euro intr-o mare plantatie de afine

                          Societatea de Investitii Financiare (SIF Moldova) Moldova, din Bacau, a achizitionat, prin una dintre firmele la care detine aproape integral controlul, Agrointens Bacau, o importanta ferma de cultura intensiva a afinelor. Valoarea investitiei este de 2,54 de milioane de euro.

                          O prima transa din aceasta suma, de aproape 1,2 milioane de euro, a fost deja platita, ultima transa fiind programata pentru luna noiembrie, sub conditia suspensiva a indeplinirii unor indicatori de performanta cu referire la productia agricola din acest an.

                          Administratorii SIF Moldova si-au informat actionarii ca sursa finantarii acestei achizitii este aportul sau de peste 1,6 milioane de euro la capitalul social al societatii Agribusiness Capital, la care este, de asemenea, actionar majoritar, si care la rândul ei detine aproape integral capitalul social al Agrointens. Restul de plata se va finanta din surse proprii sau atrase.

                          „Incheierea acestei tranzactii – a precizat, pentru actionari, Catalin Iancu, administrator executiv al societatii de investitii financiare si directorul coordonator al proiectului – reprezinta un punct de cotitura pentru SIF Moldova, investitiile in firme specializate din domeniul agrobusiness reprezentând una dintre prioritati. Agrointens intra pe un segment de piata cu un potential ridicat de crestere, iar cu suportul SIF Moldova va deveni unul dintre jucatorii importanti din acest sector de activitate.”

                          SIF Moldova a mai precizat ca investitia se incadreaza in programul de activitate pe anul 2015 si in „Declaratia de politici investitionale 2014 – 2018” aprobata de actionarii sai in anul 2014. Acestea prevad, pentru dezvoltarea potentialului de performanta al portofoliului de actiuni si valorificarea oportunitatilor ivite pe piata de profil, o abordare a investitiilor cu capital privat, concretizate prin dezvoltarea de oportunitati de afaceri prin intermediul unor vehicule investitionale specializate si listarea acestora pe un sistem alternativ de tranzactionare.

                          La sfârsitul anului trecut, Consiliul de Administratie al SIF Moldova a procedat la majorarea capitalului de lucru cu câte 8,8 milioane de lei la trei societati la care detine controlul, intre care si Agribusiness Capital.

                          La sfârsitul primului trimestru, SIF Moldova avea o expunere de doar 0,30% din valoarea totala a activelor sale in domeniul agriculturii, fata de peste 42% in domeniul financiar si peste 26% in cel energetic.

                          FOTO: Dezastru ecologic la Insula de Agrement

                            Sute de pesti morti, pasari fara cuiburi, melci si alte crustacee, cam acesta este rezultatul primei zile de decolmatare a Bistritei in zona Insulei de Agrement din Bacau.

                            Lasata in paragina multi ani, zona a devenit un mic paradis pentru pasari si animalele acvatice, care, insa, sufera acum deoarece lucrarile de decolmatare a raului nu au tinut cont si de existenta lor.

                            [wonderplugin_gallery id=”233″]

                            Bacau: Un sofer beat a provocat un accident pe strada Bucegi

                              Ieri. în jurul orei 16:45, pe strada Bucegi din Bacău s-a produs un eveniment rutier cu pagube materiale.

                              Din primele verificări efectuate la fața locului de polițiști a rezultat că un bărbat de 61 de ani, din localitate, care conducea un autoturism, nu a păstrat o distanţă suficientă în mers și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o persoană de sex feminin de 51 de ani.

                              În urma evenimentului rutier nu s-au înregistrat vitime omenești.

                              Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru persoana de 51 de ani și 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru conducătorul auto de 61 de ani.

                              Acesta a fost condus la Spitalul Judetean de Urgenta Bacău, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

                              În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de conducere sub influența alcoolului.

                              Bacaul ocheste nisa expozitiilor regionale si internationale destinate vânatorilor si pescarilor

                              in România, numai trei-patru orase mai organizeaza astfel de manifestari

                              Lumea de poveste a vânatorilor si pescarilor a imbracat, pentru trei zile, in Bacau, haine promotionale si s-a oferit spre vizitare la cea de a cincea editie a manifestarii „Expo Vânatoare si Pescuit”, organizata la Centrul de Afaceri si Expozitii „Mircea Cancicov” in perioada 8 – 10 mai. In acest an, expozitia a capatat si un caracter international, prin prezenta unor firme din Ungaria (Decoratex, Murray Gallery si Terep Action) si din Polonia (Hanzel S.C.).

                              In România, expozitia oragizata in Bacau are si un tot mai accentuat caracter regional, pentru ca doar trei sau patru orase mari mai organizeaza asemenea manifestari.

                              Atuurile organizatorilor bacauani sunt in crestere, participantii apreiciind deschis atât tarifele pentru inchirierea standurilor, cât si conditiile oferite expozantilor.

                              „Bacaul – spune directorul Centrului de Afaceri si Expozitional, Corneliu Pricope – si-a pastrat 90% dintre clientii de la prima editie a expozitiei, ceea ce inseamna ca ei au fost multumiti de organizatori, de dotarile facute. Noi ne propunem de la an la an cresterea numarului de firme participante. Acum nici contextul economic nu est chiar favorabil si, in plus, produsele aduse la o astfel de expozitie sunt destul de scumpe, facute pentru clientii cu bani.

                              Dar, vrem sa ne mentinem pe piata, pentru ca in vremuri de criza financiara, de recesiune economica, important e sa existi, sa organizezi, sa atragi mediul economic local si din alte zone.”

                              O firma din Timisoara se aboneaza la expozitia din Bacau

                              t2Sergiu Dangulea, general manager al firmei Optic Shop, din Timisoara, spune ca a ales Bacaul fara nicio ezitare si a venit la expozitie cu echipamente optice de vânatoare de inalta clasa. „O expozitie similara de la Cluj-Napoca – a precizat managerul timisorean – a fost anulata, iar la Bucuresti am gasit conditii care ne-au nemultumit total.

                              In Bacau e altfel, sunt alte conditii, alt tarif. Sigur vom veni si la anul”. Opticshop aduce, din import, circa opt-zece marci de echipamente optice pentru vânatoare, cele mai cunoscute fiind Yukon, Pulsar, Steiner, Bresser, binocluri, lunete terestre, lunete de arma si, foarte important, lunete night-vision (echipamente de vedere pe timp de noapte (de generatia 1, generatia 2 si 2 Plus), dar si echipamente termo-vision (camere cu termoviziune pentru observarea pe timp de noapte pâna la 1,5 km). Echipamente din ultimele doua categorii sunt si cele mai sofisticate si cele mai scumpe. Sunt fabricate in Belarus sau in Marea Britanie ori in SUA.

                              Un brand bacauan: pastravul afumat

                              Expo Vânatoare si Pescuit este un targ in care pasionatii domeniului gasesc cam tot echipamentul de care au nevoie. Arme de vânatoare, scule pentru pescuitul sportiv, obiecte de imbracaminte, accesorii. Nu puteau lipsi, insa, nici preparatele din peste sau vânat, dintre care cele pregatite exclusiv din pastrav sunt aparte.

                              t3

                              Familia Palistan, de pe Valea Muntelui, nu a ratat nicio editie a expozitiilor din Bacau. In acest an a venit cu produse Mihai Robert Palistan. A adus pastrav afumat, zacusca de pastrav, cârnati de pastrav, pastrav in cetina de brad (afumat sau proaspat) si pate de pastrav. „Sunt produse traditionale, preparate dupa retete originale. Noi lucram numai cu pastrav, pentru care am devenit deja cuoscuti si asa vrem sa ramânem. Cea mai complexa reteta este aceea pentru cârnatii de pastrav.

                              Pentru ca trebuie mai intâi sa dam jos carnea de pe el, sa alegem oasele, apoi sa amestecam carnea si condimentele. Odata facuti, cârnatii se pun la macerat si la afumat. Acest fel de cârnati nu pot fi gasiti decât la noi. Sunt specialitatea casei.”

                              Scandalul lemnului din Romania a ajuns in presa germana

                                Der Spiegel deconspiră o firmă de exploatare a lemnului care foloseşte lemn tăiat ilegal din România

                                Der Spiegel a concluzionat că firma austriacă Holzindustrie Schweighofer ar fi acceptat în mod repetat să primească lemn tăiat ilegal de la agenţii sub acoperire care lucrează pentru organizația non-profit Environmental Investigation Agency (EIA) şi a încercat, pentru prima dată, la nivel de conducere, să muşamalizeze această poveste.

                                Când jurnalistul de la Der Spiegel a contactat compania Schweighofer pentru a comenta acuzaţiile, aceasta a pus la dispoziţie un mail trimis din partea companiei către investigatorul EIA, drept dovadă a interesului companiei de a cumpăra lemn tăiat în condiţii legale. Totuşi, Der Spiegel a precizat că mailul a fost trimis la mai bine de 24 de ore după ce compania Schweighofer a fost informată de către presa română în legătură cu investigaţia sub acoperire, sugerând că mailul a fost scris deși se știa că urmează să fie făcut public. În toată corespondenţa anterioară cu agentul sub acoperire, oficialii Schweighofer s-ar fi arătat foarte interesaţi să cumpere lemn tăiat ilegal.

                                Gerald Schweighofer, directorul executiv al companiei austriece, a dat publicităţii o declaraţie conform căreia materialul video al celor de la EIA a suferit „tăieturi excesive la montaj” şi „a indus în eroare”.

                                În continuare Gerald Schweighofer a afirmat că dovezile celor de la EIA reprezintă „afirmaţii ale unui angajat al firmei”. EIA subliniază faptul că angajaţii prezentaţi în materialul filmat sunt cei mai importanţi oameni de la conducerea firmei, care supervizează toate achiziţiile din România, printre care se află şi Karl Schmid, manager de achiziţii de 13 ani, şi adjunctul lui.

                                „Este foarte trist că primul instinct al companiei a fost să încerce să acopere adevărul”, a spus Alexander von Bismarck, director executiv al EIA – SUA.

                                În acest moment noul Cod Silvic este în dezbatere în cadrul Camerei Deputaților. În septembrie anul trecut Gerald Schweighofer a trimis o scrisoare Primului Ministru al României prin care ameninţa voalat că va da în judecată Guvernul României dacă legea nu urmează să fie schimbată în favoarea companiei.

                                „Este şocant să afli că o companie austriacă ameninţă să dea în judecată Guvernul României, în timp ce acceptă lemn tăiat ilegal din România.”, a spus von Bismarck.

                                În această săptămână 34 de organizaţii non-guvernamentale au trimis o scrisoare comună adresată ambasadelor şi consulatelor Austriei din Bruxelles, Londra, Paris, Milano, Viena, Dublin, Praga, Roma, Munchen, Madrid, Montreal, Toronto, Bucureşti şi Timişoara. Scrisoarea se încheie cu următoarele: „Sperăm că statul austriac pe care îl reprezentaţi nu va aproba şi nu va sprijini astfel de practici ale unei companii care ignoră legistaţia naţională şi europeană.”

                                O petiţie prin care se cere votarea Codului Silvic fără a fi modificat a fost de asemeni semnată de o mare parte a societăţii civile. Sâmbătă, 9 mai, vor fi organizate proteste în mai mult de 10 oraşe de pe teritoriul României.

                                Spectacol experimental care îmbină dansul, poezia, muzica şi imaginea

                                Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău vă invită vineri, 15 mai, de la ora 18.00, la un performance experimental care îmbină dansul, poezia, muzica şi imaginea în acelaşi spectacol: WALK IN BEAUTY (one earth many voices).

                                O preocupare constantă a Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău, încă din 2005, a fost aceea de a crea, susţine şi promova programe şi proiecte care să contribuie la dezvoltarea culturii coregrafice, să încurajeze şi să medieze dialogul artiştilor cu publicul şi dialogul dintre artişti, creatori din diverse domenii.

                                Astfel, pe parcursul lunii mai, la Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău, se vor derula, în cadrul proiectului european „E-Motional: rethinking dance”, două rezidenţe MAP – sharing of processes acordate unor artişti din Polonia şi Portugalia pentru două noi proiecte coregrafice cu profil interdisciplinar. Proiectele vor fi prezentate publicului sub forma unor spectacole work-in-progress în cadrul „E-motional, Bacau dance connection -2015”, eveniment final al proiectului „E-Motional: rethinking dance”, organizat de Centru, în perioada 28-30 mai.

                                „E-motional, Bacau dance connection- 2015” va cuprinde, de asemenea, prezentarea unor producţii din România şi Franţa pe scena Teatrului Municipal „Bacovia”, întâlniri între artişti, precum şi mese rotunde dedicate proiectelor europene şi colaborării artistice la nivel internaţional. Cu detalii privind calendarul evenimentelor vom reveni.

                                Aflat la a doua vizită în Bacău, oraş de care-l leagă o frumoasă amintire, regizorul australian Geoffrey Sykes prezintă publicului băcăuan, la sediul Centrul de Cultură „George Apostu” performance-ul Walk in Beauty, într-o nouă viziune, având-o ca protagonistă pe talentata actriţă Cosmina Soare.

                                Walk in Beauty include secvenţe speciale de muzică, imagini inovatoare proiectate, o corporalitate expresivă şi profundă, precum şi poezie pură, construind un omagiu adus culturii strămoşilor noştri, dar şi un manifest antrenant care redă încrederea în frumuseţea oamenilor de astăzi. Este o călătorie prin evoluţia şi viitorul omenirii, o lungă noapte de imaginaţie artistică, un răspuns dat lumii contemporane care doreşte să redea speranţa şi bucuria în Creaţia naturală. Producţia combină experienţa talentatului regizor şi dramaturg australian Geoffrey Sykes cu prospeţimea artistică a Cosminei Soare, la care se adaugă vocea actriţei australience Susie Lindeman, conceptul vizual al designerului grafic Janet Ayliffe şi muzica lui Tomomi Takahashi.

                                Geoffrey Sykes (Australia) este un regizor şi producător de renume. Piesele sale au fost prezentate în cadrul Galeriei de Artă New South Wales, Muzeului de Artă Contemporană din Sydney, Muzeului Powerhouse, precum şi la teatrele La Mama Melbourne, Holden Street Adelaide, Theatre South. Este profesor în domeniul media şi al stiinţelor comunicării la University of Wollongong, University of Western Sydney şi Notre Dame Sydney şi editor al revistei internaţionale “Southern Semiotic Review”.

                                Cosmina Soare a absolvit în 2011 Universitatea “Ovidius” din Constanţa, Specializarea Artele Spectacolului (Actorie). A jucat atât la Constanţa, cât şi la Bucureşti în teatre precum Agon, În Culise, Centrul Cultural Artidava, Sala Nouă a Teatrului de Comedie şi în multe alte spectacole independente. S-a bucurat de participarea la Concursul de Operetă şi Musical “Ion Dacian”, unde a câştigat Premiul Special al Teatrului, iar în particular a absolvit Şcoala de Actorie de Film Dragoş Bucur. Ia lecţii de canto şi de dans contemporan de mai bine de doi ani şi face parte din două band-uri de cover-uri, unul acustic, altul de jazz.

                                Prefectul a avut oaspeti din Republica Belarus

                                  Dorian Pocovnicu, prefectul judetului Bacau, a primit vizita lui Valery Mrochek, insarcinatul cu afaceri al Ambasadei Republicii Belarus in România.

                                  A participat la intrevedere si Doru Simovici, presedintele Camerei de Comert si Industrie Bacau. Prefectul Dorian Pocovnicu a declarat ca orice dorinta de colaborare este binevenita si isi poate gasi aplicabilitatea in practica.

                                  Discutia a vizat capacitatea de dezvoltare a unor relatii economice intre agentii economici din judetul Bacau si cei din Belarus, in domeniile economice care sunt de interes comun.

                                  Doru Simovici a precizat ca, in 2016, va fi organizata o expozitie cu profil agricol, la care doresc sa participe societati din Belarus.

                                  In final, Dorian Pocovnicu a apreciat interesul exprimat de Valery Mrochek si a mentionat ca „relatiile si raporturile dintre agentii economici trebuie incurajate de catre ambele tari.”