miercuri, 14 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 3413

Concursul Naţional „Nicolaus Copernic”

    Şcoala Gimnazială „Alecu Russo” din Bacău participă la Concursul Naţional „Nicolaus Copernic” organizat de ASUR în parteneriat cu Sistem Plus şi Institutul Polonez.

    Participă 5 elevi coordonaţi de prof. de geografie Moroşanu Luminiţa.

    A fost organizată o expoziţie ce depăşeşte 5 metri liniari, în care au fost expuse fotografii realizate de telescopul spaţial Hubble, teorii despre apariţia dar şi despre sfârşitul universului, informaţii despre câteva misiuni spaţiale ale ESA.

    Grecia pe muchie de cutit

      Au trecut exact cinci ani de când Grecia s-a integrat în mecanismul european de sprijin în colaborare strânsa cu Fondul Monetar International (FMI). În acea perioada de timp datele financiare principale dar si critice ale tarii erau urmatoarele: La finele anului 2010 Produsul Intern Brut (PIB) se ridica la 222,151 miliarde. Datoria publica era 148,3 % ca procent al PIB. Somajul se ridica la 12,5 %. Procentul grecilor care traiau sub limita saraciei (venit sub 60% din venitul national mediu disponibil) era de 27,6 0/0.

      Politica de austeriatate extrema aplicata tarii din ordinul creditorilor internationali în toti acesi ani a înrautatit mai mult realitatea financiara sociala.

      Astfel, astazi P IB s-a redus la 186,54 miliarde. Datoria publica a urcat la 176% ca procent al PIB. Somajul s-a ridicat spectaculos la 26%, Iovind mai ales tinerii, multi dintre care cu studii stralucite au fost nevoiti sa emigreze în strainatate.

      În aceasta conjunctura critica talente astfel pierduite ar fi putut ajuta tara. Procentul grecilor ce traiesc sub limita saraciei este de 34,6 % sau 3.795.100 de persoane.

      În baza datelor expuse mai sus, oricine poate da seama ca programul de consolidare bugetara intr-o tara aflata deja în recesiune înainte de anul 2010 a esuat total si nu este deloc rational, din punct de vedere economic social, sa se continue aplicarea sa.

      Aceasta politica bugetara restrictiva si masurile de austeritate formeaza o spirala letala datorie- recesiune- austeritate ce exclude orice perspectiva de dezvoltare.

      Astfel, insistenta observata în aplicarea ferma a programului de austeritate extrema din partea creditorilor va avea intr-adevar efecte tragice pentru tara. Va conduce la o catastrofa economica totala ce nu se va putea vindeca timp de decenii la o criza umanitara de necrezut pentru nivelul Europei postbelice.

      Numarul oamenilor fara locuinta loviti de saracie, care au aparut deja pe strazile Atenei, va crese rapid. Sinuciderile datorate disperarii dezamagirii create de lipsa posibilitatii de suprvietuire vor continua ritmul frenetic de cresere. Copiii care lesina la scoala din cauza subnutritiei vor deveni o imagine obisnuita în viata de zi cu zi.

      Întrebarea principala care se pune în aceasta perioada critica este ce trebuie facut pentru ca Grecia sa iasa din tunelul întunecos al adâncii crize financiare si sa porneasca pe calea luminoasa a dezvoltarii a progresului.

      În primul rand, datoria aflata pe umerii economiei elene este uriasa, insuportabila si nu se întrezareste posibilitatea achitarii ei. Deci trebuie searsa cea mai mare parte a valorii ei nominale, astfel încât greutatea creditului sa se restrânga la o valoare sub 100% pentru a deveni viabila, printr-o tehnica care în acelasi timp nu va pagubi celelalte popoare europene. Achitarea datoriei ramase trebuie legata de „Clauza dezvoltarii”, astfel încât datoria sa se acopere ca urmare a dezvoltarii nu datorita unui eventual excedent bugetar.

      În al doilea rand, este necesara restructuarea productiei tarii axata pe: a) echilibrarea viabila a balantei curente de plati prin intermediul schimbarii gamei produselor realizate în tara, dând astfel vigoare, prin orientarea spre export, multor ramuri ale economiei elene. b) industrializare prin aplicarea unei politici industriale pe termen lung prin dezvoltarea cercetarii locale si fabricarea unei game largi de produse cu înalta valoare adaugata. Sectorul de prelucrare este deosebit de critic deoarece este imposibil ca o tara sa spere sa urce în lantul de valori în diviziunea globala a muncii fara crearea bazei necesare de prelucrare care include în primul rând fabricarea de produse industriale finite. c) punerea unui accent deosebit pe turism, la care Grecia dispune de un puternic avantaj comparativ, dar si pe transportul maritim — Grecia are cea mai mare flota comerciala în lume – desigur pe agricultura pentru acoperirea necesitatilor sociale de baza d) exploatarea eficienta a materiilor prime- cum este bauxita din care se produce aluminiu- a eventualelor mari zacaminte de petrol atât din Marea Egee cât în Marea Ionica.

      In al treilea rand, este necesara cladirea unui stat modern eficient si rational ce va functiona cu onestitate si nu va pune nenumarate obstacole birocratice în fata dezvoltarii activitatilor de afaceri, precum lupta eficienta cu „Hydra” coruptiei evaziunii fiscale, încât sa fie anulate efectele financiare, sociale politice multiple pe care le produce sa fie atribuita dreptatea fiscala.

      Efectele financiare sunt legate pe de-o parte de prejudiciile finantelor statului iar pe de alta parte de influentele negative asupra sectorului privat.

      Atunci când se consolideaza conceptia ca numai prin mita data persoanelor ce detin functii cheie în administratia publica se poate ajunge la obtinerea rezultatului dorit, investitiile sunt descurajate, concurenta sanatoasa se altereaza întreprinderile care nu participa la astfel de actiuni ilegale imorale sunt condamnate sa se ofileasca.

      Impactul social politic al coruptiei este deasemenea foarte serios.

      Coruptia creeaza cetatenilor nemultumire, descurajare si un sentiment intens de prabusire a valorilor. Se consolidaza conceptia ca nimic nu functioneaza corect ca cetateanul cinstit este nedreptatit. Institutiile sunt subminate destabilizate in final, în ochii cetatenilor, regimul democratic este defaimata. Instituirea imediata a unui sistem fiscal just ce nu va încuraja sau scuza evaziunea fiscala, va contribui hotarâtor la crearea constiintei fiscale a contribuabilior deci la creserea importanta a veniturilor publice.

      Aceste puncte de vedere trebuie puse în practica fara întârziere astfel încât Grecia sa iasa din starea de coma creata de recesiune, sa fie condusa la mult dorita lumina a dezvoltarii departe de politicile salbatice tara iesre bazate pe austeritate aplicate pâna acum, politici ce constituie vârful de lance al capitalismului financiar în încercarea lui de a se mentine suveran intr-o perioada de criza capitalista generalizata.

      Cetatenii europeni pe de alta parte trebuie sa fie solidari cu drama poporului grec, care a fost transformat în ultimii ani în cobai, dat find ca majoritatea covârsitoare a banilor împrumutati de sectorul public elen, nu ajunge la contribuabilii greci ci la banci fie pentru achitarea datoriilor, fie pentru recapitalizarea bancilor elene, recapitalizare al carei cost, în mare masura, cade pe umerii contribuabililor.

      În concluzie, Grecia nu rezista sa mai continue politica de austeritate, pentru ca a atins ultimele limite, dat fiind ca atât nivelul de trai cât si demnitatea poporului grec s-au prabusit în final acest lucru trebuie înteles de catre creditori.

      Altfel, momentul conflictului rupturii nu va întârzia.

      Isidoros Karderinis

      Isidoros Karderinis s-a nascut la Atena în 1967. Este romancier, poet, economolog cu studii postuniverstare în economia turismului. Articolele sale a fost republicate în ziare, reviste site-uri din întrega lume. Poeziile sale au fost traduse în limba franceza. A publicat sapte carti de poezii si doua romane

      Barbati bănuiţi de săvârşirea mai multor furturi din locuinţe, cercetaţi de poliţiştii din Oneşti

        În urma cercetărilor, poliţiştii de investigaţii criminale din Oneşti au stabilit că
        furturile din locuinţă comise în noaptea de 09 spre 10 iunie a.c., cât şi cele săvârşite în noaptea de 10 spre 11 iunie a.c., rămase în evidență cu autori necunoscuți, au fost săvârșite de un tânăr de 20 de ani din comuna Gura Văii, judeţul Bacău.

        De asemenea, s-a stabilit că acesta, împreună cu un alt tânăr de 19 ani, din aceeaşi comună, ar fi pătruns în noaptea de 13/14.06.2014, în curtea unei locuinţe din Oneşti, de unde, dintr-o anexă, au sustras un cazan din cupru pentru preparat ţuică, pe care ulterior l-ar fi vândut. Ulterior, în noaptea de 18/19.08.2014, dintr-o anexă a unei proprietăţi din Oneşti, ar mai fi sustras mai multe polidiscuri, bormaşini şi o drujbă, bunuri pe care le-ar fi vândut unor cetăţeni din satul Rădeana.

        Cei doi au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti, care a dispus cercetarea băiatului de 20 de ani în stare preexistentă de arest, pe numele acestuia existând un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de către Judecătoria Oneşti, având de executat 2,6 ani închisoare.

        Faţă de cel de-al doilea s-a dispus cercetarea în stare de libertate.
        Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

        Onesti: Fetita de 10 ani, accidentata usor

          Ieri, la ora 19:30, Poliţia Municipiului Oneşti a fost sesizată prin SNUAU 112, despre faptul că pe strada George Bacovia din Oneşti, jud Bacău, s-a produs un accident rutier.

          Din verificări, a rezultat faptul că un bărbat de 35 de ani, din Oneşti, în timp ce conducea un autoturism pe strada George Bacovia, cu direcţia de mers strada Libertăţii către b-dul Belvedere, ajuns în punctul susmenţionat a acroşat o fetiţă de 10 ani, din Oneşti. Minora se angajase în traversarea părţii carosabile, de pe partea dreaptă a sensului de mers, dintre două autoturisme care erau staţionate regulamentar, motiv pentru care conducătorul auto nu a observant-o.

          În urma accidentului, minora a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Municipal Oneşti, nefiind necesară internarea.

          Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ şi a fost condus la Spitalul Municipal Oneşti, unde i-au fost recoltate mostre biologige de sânge, în vederea stabilirii alcolemiei.

          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, care urmează a fi înaintat la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Oneşti cu propuneri legale.

          Fetita de patru ani, ucisa de un sofer beat

            Ieri, în jurul orei 17:00, a avut loc un accident de circulaţie din care a rezultat decesul unei persoane.

            Din primele cercetări, a rezultat faptul că, un tânăr de 28 ani, din sat Sascut-sat, comuna Sascut, jud. Bacău, conducea o autoutilitară care nu avea montate plăcuţe cu numărul de înmatriculare, pe drumul comunal 105 B. Pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a neatenţiei, şoferul a acroşat o fetiţă de 4 ani, din acelaşi sat, care se deplasa cu mama sa pe marginea părţii carosabile.

            În urma accidentului, a rezultat decesul minorei. Conducătorul auto a părăsit locul producerii accidentului, fără încuviinţarea organelor de politie, iar în urma investigaţiilor, acesta a fost identificat in satul Pânceşti, com. Sascut, jud. Bacău.

            S-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior a fost condus la Spitalul Municipal Adjud, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

            În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, conducere unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influienţa băuturilor alcoolice şi părăsire a locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

            Suspectul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă.

            Barbat ucis de fulger la Dofteana

              Ieri, la ora 14.30 poliţiştii Postului de Poliţie Dofteana, jud Bacău, au fost sesizaţi despre faptul că pe islazul satului Larga, com. Dofteana, se află unui bărbat, localnic al satului.

              La faţa locului s-au deplasat lucrători din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti,
              care în apropierea unui arbore de pe islazul susmenţionat au depistat cadavrul unui bărbat de 61 de ani, văcar la cireada de vite a satului.

              La examinarea exterioară a acestuia, au fost identificate urme de arsuri specifice provocate de descărcări electrice posibil produse de fulger.

              Trupul victimei a fost transportat la morga Spitalului Municipal Oneşti, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei exacte a morţii.

              Biciclist accidentat de o caruta

                Poliţia Moineşti a fost sesizată în ziua de 15 iunie 2015, ora 20:00, despre faptul că pe drumul judeţean 118A, pe raza localităţii Bereşti Tazlău, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane.

                În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că un băiat de 14 ani, din sat Romaneşti, comuna Bereşti Tazlău, jud. Bacău, în timp ce conducea un atelaj hipo tras de un cal, pe direcţia Bereşti Tazlău – Enăcheşti, calul s-a speriat şi a început să meargă în galop. În acel moment, atelajul a surprins şi accidentat un biciclist care circula, în aceeaşi direcţie de mers, pe marginea părţii carosabile.

                Victima a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti, rămânând internată.

                Conducatorul atelajului hipo a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, ulterior fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Victima nu a fost testată cu aparatul etilotest, însă i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcolemiei.

                În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

                Biciclist de 74 ani, accidentat mortal în comuna Traian

                  Ieri, in jurul orei 10:15, poliţiştii Serviciului Rutier Bacău au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident de circulaţie rutieră cu victimă, în comuna Traian.

                  Din primele cercetări, a rezultat faptul că un bărbat de 45 de ani, din comuna Filipeni, judeţul Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2F, în localitatea Zapodia, comuna Traian, jud. Bacau, a surprins si accidentat mortal, un bătrân de 74 de ani. Victima, din comuna Secuieni, ar fi pătruns cu bicicleta de pe un drum lateral, pe D.N. 2F, fara să se asigure si fără să acorde prioritate.

                  Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În continuare, acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sange in vederea stabilirii alcoolemiei.

                  În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

                  Bacau: accident pe strada Izvoare

                    Ieri, 15 iunie a.c., în jurul orei 19:00, pe str. Izvoare din mun. Bacău a avut loc un accident de circulatie soldat cu rănirea uşoară a unei persoane.

                    Din cercetări a rezultat că, un bărbat de 66 de ani, din Bacău, în timp ce conducea o autoutilitară pe strada Izvoare din mun. Bacau, nu a păstrat o distanţă de siguranţă faţă de autoturismul din faţa sa intrând în coliziune cu acesta. Autoturismul era condus de un bărbat de 45 de ani din comuna Răcaciuni, jud. Bacau şi circula regulamentar. În momentul când autoturismul a frânat pentru a intra în curtea unei societăţi comerciale, autoutilitara l-a acroşat, rezultând avarierea celor doua autovehicule si rănirea conducatorului auto de 45 de ani.

                    Bărbatul rănit uşor a fost transportat la Spitalul Judeţean Bacău în vederea acordării de îngrijiri medicale, nerămânând internat.

                    Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatele fiind 0,00 mg/l, alcool pur in aerul expirat.Totodată, li s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

                    În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Conducătorului auto vinovat de producerea evenimentului i-a fost reţinut permisul de conducere.

                    Miercuri suna sirenele

                      În data de 17 iunie a.c., Sucursala Hidrocentrale Bistrița – Piatra Neamț, Secția Exploatare Bacău, va desfășura o serie de activități de verificare și întreținere a sirenelor electronice dispuse pe raza județului Bacău.

                      Activitățile de verificare se vor desfășura după următorul program:

                      – în intervalul orar 10.00 – 11.00, municipiul Bacău;
                      – în intervalul orar 12.00 – 13.30, comuna Letea Veche;
                      – în intervalul orar 13.00 – 14.00, comuna Horgești.

                      Pentru a nu crea o stare de nesiguranță și de panică în rândul cetățenilor din localitățile pe raza cărora se vor efectua aceste activități de verificare a sirenelor electronice, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Maior Constantin Ene” al județului Bacău a luat măsura înștiințării comitetelor locale pentru situații de urgență cu privire la desfășurarea acestor activități și obligativitatea informării populației.

                      Un pacient din Spitalul Judetean Bacau s-a spânzurat in toaleta

                        Barbatul, in vârsta de 57 de ani, din comuna Balcani, s-a prezentat la unitatea medicala sâmbata, 13 iunie, când a si fost internat in Sectia de Chirurgie, pentru ca suferea de o afectiune la un picior ce a necesitat o interventie chirurgicala.

                        In noaptea de luni spre marti, in jurul orei 1.00, o infirmiera l-a gasit spânzurat in grupul sanitar.

                        S-ar fi intâmplat in timpul in care pe sectie inca se mai faceau tratamente.

                        Potrivit oficialilor de la spital, cu 15 minute inainte ca el sa fie gasit mort, infirmiera insotise la baie un pacient si „dupa ce l-a dus in salon, in timp ce se indrepta catre o rezerva de la capatul sectiei a observat lumina aprinsa la baie. Când a intrat, pacientul era spânzurat”, a declarat Mirela Romanet, purtator de cuvânt la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau.

                        Pentru el nu s-a mai putut face nimic, fiind declarat decesul. In spital au ajuns criminalistii care au facut cercetari la fata locului.

                        Nu se stie ce anume l-a impins pe barbat sa-si puna capat zilelor. El urma sa fie externat in cursul zilei de astazi si fusese vizitat de o ruda.

                        Si Directia de Sanatate Publica (DSP) Bacau a demarat o ancheta la spital.

                        „La ora actuala institutia noastra deruleaza o ancheta care va verifica circumstantele acestui incident si ne referim la ce afectiuni avea pacientul, de când era internat, ce interventii i s-au facut, ora ultimului tratament, locul unde s-a intâmplat incidentul, daca exista in evidenta si cu alte afectiuni, inclusiv cele psihice si daca a existat personal medical conform normativelor pentru tura de noapte pentru siguranta pacientilor”, a declarat dr. Cristina Matanie, din cadrul DSP Bacau.

                        Zece persoane retinute la Buhusi intr-un dosar de santaj

                          Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au efectuat 6 percheziții la persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de șantaj, camătă și abuz în serviciu, cu un prejudiciu de 300.000 de lei.

                          Pagina 1

                            pagina1

                            Pagina 1

                              pagina-1

                              Muzeele ramân fara opere de arta. Mostenitorii isi cer drepturile

                              Patru opere de arta detinute de Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacau sau de Muzeul de Arta Bacau au fost retrocedate. Mostenitorii de drept ai proprietarilor au cerut in instanta inapoierea unor opere de arta valoroase si au avut câstig de cauza.

                              Asa cum prevede art. 93 alin. 2 din Legea nr. 182/2000:”bunurile culturale mobile preluate ilegal de autoritati ale statului dupa data de 6 septembrie 1940, pot fi revendicate de proprietarii de drept si vor fi restituite acestora de catre institutiile care le detin, pe baza unei hotarâri judecatoresti definitive”.

                              Din Bacau au fost ridicate patru picturi: doua opere au fost revendicate de mostenitorii dr. Constantin Angelescu, pictura „Vorniceasa Manu si fiul ei Grigore”, autor Mihail Topler, a fost ceruta de Serban Alexandru Manu, iar lucrarea intitulata „Impacarea dintre Bogdan cel Orb si Radul cel Mare”, semnata de Constantin Lecca, este la rândul ei revendicata, dar fiind in proces de clasare exista o sansa sa fie salvata. Despre toate acestea, muzeografii nu au deloc o parere buna.

                              „Este un jaf ceea ce se intâmpla! Peste 2.000 de lucrari de arta au fost retrocedate pâna acum la nivel national si mai sunt de predat inca 200 de lucrari. Noi am fost nevoiti sa retrocedam patru picturi si ne doare sufletul ca ne-am despartit de ele. Le-am conservat in toti acesti ani, am avut grija de ele si acum nu stim ce soarta vor avea mai departe.

                              Cine stie ce vor face noii proprietari cu ele?!?”, se intreaba Mariana Popa, directorul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacau. Cel mai probabil, „Vorniceasa Manu si fiul ei Grigore” va lua calea strainatatii pentru ca Serban Alexandru Manu este cetatean român cu domiciliul in Franta, iar celelalte opere revendicate au toate sansele sa ajunga tot in strainatate, fie cumparate de colectionari, fie pe simezele unor mari galerii de arta. In cazurile de retrocedare, documentele au fost perfectate de avocati angajati de noii proprietari.

                              In Bacau, pictura „Vorniceasa Manu si fiul ei Grigore” – expusa in Noaptea Muzeelor la Galeriile Alfa, a fost acoperita cu un cearsaf in semn de protest. Prin aceasta forma de protest, muzeografii i-au atentionat pe vizitatori ca acel obiect nu va mai putea fi admirat din cauza ritmului in care dispar muzeele si colectiile muzeale in România.

                              1

                              „Vorniceasa Smaranda Manu, lucrare de secol XVIII, realizata de pictorul de origine austriaca Mihail Töpler (1780-1820), a intrat in patrimoniul Muzeului de Arta din Bacau in anul 1966, prin transfer de la Muzeul National de Arta. Lucrarea este in tehnica ulei pe pânza si are dimensiunile 102×74,4 cm; nu este datata si nici semnata. Este singura lucrare semnata Mihail Töpler in patrimoniul Muzeului de Arta din Bacau, si se pare ca este pereche cu un alt portret de Töpler, facut sotului Smarandei, vornicul Mihail Manu, lucrare aflata in patrimoniul Muzeului National de Arta a României, care se afla, de asemenea, in lotul de lucrari revendicate de Serban Alexandru Manu, mostenitorul vornicului Manu, proprietarul acestor pânze”.

                              Comanesti: Proiect de reabilitare a Spitalul Orasenesc

                                La Primaria Comanesti a fost lansat proiectul “Reabilitarea, reamenajarea, modernizarea si dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Orasenesc «Ioan Lascar» din orasul Comanesti”.

                                Cristina Cornelia Lupu, manager al acestui proiect, a mentionat: ”Contractul de finantare se deruleaza intre Unitatea Administrativ Teritoriala Comanesti si Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice  prin Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est. Valoarea totala a acestui proiect este de 20.645.062 lei (fara TVA), obiectivul principal fiind modernizarea, imbunatatirea calitatii infrastructurii serviciilor de asistenta medicala pentru comunitatea din orasul Comanesti si pentru sapte localitati de pe Valea Trotusului”.

                                La Spitalul Orasenesc «Ioan Lascar» vor fi infiintate sase noi servicii medicale (de cardiologie, nefrologie, urologie, ortopedie, psihiatrie si gastroenterologie). Spitalul va fi dotat cu  aparatura medicala performanta, va scadea timpul necesar diagnosticarii pacientilor si  se va reduce migratia fortei de munca din domeniul medical. Vor primi aparatura medicala moderna alte 14 cabinete. Proiectul va fi finalizat in 13 luni.

                                Prezent la lansarea noului proiect, primarul orasului Comanesti, Viorel Miron, a declarat: ”Nu multa lume stie ca spitalul din Comanesti este primul spital construit in România dupa cel de-al doilea razboi mondial, fiind si cel mai modern la nivelul anilor 1950. Blocul operator de la acest spital este unic, respectând toate circuitele medicale.

                                Desi s-a aflat in anii trecuti pe lista de 67 de spitale propuse pentru a fi inchise si transformate in azile de batrâni, cu sprijinul profesorului Ioan Lascar, dupa procese prin instantele judecatoresti, am reusit  sa-l redeschidem, la aproximativ doua luni reluându-si activitatea. Acum, prin proiectul de modernizare, in valoare de cinci milioane de euro, aparatura medicala cu care se va dota Spitalul orasenesc «Ioan Lascar» costa 3.300.000 euro.

                                Vom avea la Comanesti un computer tomograf, RMN si vom putea oferi populatiei din zona servicii medicale de cea mai inalta calitate. Suntem dispusi sa completam colectivul de medici si sa le oferim acestora locuinte de serviciu”. Managerul Spitalului Orasenesc “Ioan Lascar”, dr. Tiberiu Iordache, si-a exprimat increderea ca va avea colegi noi, ce vor fi atrasi de faptul ca in medicina de azi, cu aparatura moderna se poate ajunge la o diagnosticare rapida.  

                                Retrospectiva a 95 ani de existenta a aviatiei militare bacauane

                                  Cdor.dr. Valerica Vrajescu este comandantul Bazei 95 Aeriene Bacau din anul 2012/Foto: Ramona Ionescu

                                  Aviatorii bacauani au sarbatorit prin zbor cei 95 de ani de existenta a Bazei 95 Aeriene Bacau. Inceputurile dateaza in 16 iunie 1920, atunci când unitatea a fost infiintata pe aerodromul Tecuci. Ea s-a numit initial Centrul de Instructie al Aviatiunii si avea misiunea de a perfectiona personalul.

                                  In anul 1924, in urma unei reorganizari a aeronauticii, ia nastere Centrul de Instructie al Aeronauticii, iar dupa 1945, Centrul de Instructie al Aeronauticii a fost supus unor restructurari si redislocari, functionând in localitatile Medias, Tecuci si Buzau.

                                  In 1953, centrul a fost desfiintat, iar dupa declansarea invaziei Cehoslovaciei, au fost luate masuri pentru apararea teritoriului. La acea vreme, in Bacau a fost infiintat singurul aeroport militar din Moldova, iar in 1968, dupa mai bine de un deceniu si jumatate, pe acest aerodrom a renascut Centrul de Instructie al Aviatiei. Incepând cu 1969, in Bacau au inceput sa ajunga aeronavele MiG 21 si tot aici, cadrele militare s-au perfectionat pentru diferite functii si specializari.

                                  „In perioada 1969-1995, unitatea de la Bacau a asigurat trecerea pe avionul supersonic a unui numar de piloti echivalent cu efectivele a peste 10 regimente de aviatie si a asigurat perfectionarea pregatirii de specialitate a peste 5.500 de militari din Aviatia Militara.

                                  Din decembrie 1997, pilotii militari din Baza 95 Aeriana Bacau au fost primii care au executat trecerea pe MiG-21 Lancer, varianta modernizata a MiG 21, aeronava ce executa inca Serviciul de Lupta Politie Aeriana”, declara comandor doctor Valerica Vrajescu, comandantul Bazei 95 Aeriene Bacau.

                                  In anul 2001, in organigrama unitatii apar si doua escadrile de elicoptere, prin mutarea acestora de la Tecuci, având in dotare elicoptere IAR 316 Allouette si IAR 330 Puma. Apoi, in 2010, unitatea bacauana primeste in dotare elicoptere IAR 330 SOCAT, iar din 2012, avioane IAR 99 Soim.

                                  In anul 2006, unitatea militara primeste prin decret prezidential Drapelul de Lupta, si in acelasi an i se confera denumirea onorifica „Erou Capitan Aviator Alexandru Serbanescu”, iar drapelul militar este decorat cu Ordinul Virtutea Aeronautica in grad de cavaler.

                                  Cartierul Nord: Prin transeele reabilitarii retelei de termoficare

                                    -lucrarile de reabilitare termica a retelelor de termoficare de la punctele termice 62 si 63 au atras o serie de nemultumiri din partea locatarilor

                                    Tirgu Ocna: Razboi pentru trotuarul din fata magazinului

                                      Un spatiu de vreo 30 de metri situat in fata magazinului “Vasion” din Tg. Ocna a devenit motiv de disputa intre companie si taximetristi, intre companie si Primaria Tg. Ocna. Firma e nemultumita ca dimineata, la prima ora, de-a lungul strazii, exact in fata magazinului cu materiale de constructii, sunt parcate taxiuri, ceea ce impiedica activitatea firmei “Vasion”.

                                      La ora 10, când am ajuns acolo, in fata magazinului era o camioneta cu baumit, dar nici urma de taxiuri. “Nu sunt acum, dar dimineata sunt! Noi incepem programul la ora 8, dar ei inca de la ora 7 sunt aici, pe pozitie! Este parcare peste drum pentru taxiuri, dar ei stau aici! Din cauza lor, ne pierdem clientii”, a declarat Ionut Puscasu, seful magazinului “Vasion”.

                                      Stefan Silochi, primarul orasului Tg. Ocna, arata ca locuitorii sunt nemultumiti de prezenta depozitului: “Noi am primit sesizari de la cetateni, care reclamau ca sunt deranjati de faptul ca acolo se descarca tevi, faianta, saci de ciment si alte materiale, direct pe trotuar. Când vin masinile cu marfa se blocheaza circulatia timp de o ora-doua. Din cauza asta nici nu le-am dat autorizatie de functionare.”

                                      Primarul sustine ca nu taximetristii blocheaza traficul, mai ales ca pentru acestia exista o parcare amenajata vizavi de magazin. “La urma urmei, ce deranjeaza mai mult, o masina care stationeaza timp indelungat pentru a descarca tone de marfa sau un taxi chemat de un locatar din bloc? E normal sa existe un depozit de materiale de constructii acolo? E artera principala a orasului Tg. Ocna, e drum national, e si trecere de pietoni, e normal sa opreasca masinile si sa descarce materiale de constructii pe trotuar? Eu le-am propus sa descarce materialele in spate” a explicat primarul orasului.

                                      Ionut Puscasu, sef magazin, arata ca e imposibil: ”In spate nu se poate! Strazile sunt inguste, nu incap masini de 7,5 tone, in plus, deranjam locatarii!” Exista totusi un punct comun: si seful depozitului “Vasion”, si primarul au afirmat ca situatia trebuie rezolvata prin discutii amiabile. ”Am discutat cu ei si au promis ca vor gasi o solutie, a declarat Stefan Silochi. Trebuie sa caute un spatiu potrivit pentru a desfasura o activitate de asemenea anvergura!”

                                      Celebrele cirese de Itesti ajung in pietele bacauane

                                      Pavel Teodorescu (in stânga imaginii), administratorul fermei Ceravis Itesti / Foto: Florentin Radu

                                      Peste câteva zile, cel mai important producator de fructe din judet va incepe recoltarea la ciresele de vara. Pavel Teodorescu, administratorul firmei Ceravis din Itesti care detine 28 de hectare de ciresi, spera ca va putea obtine o productie de 5 tone de cirese la hectar. „La momentul actual, chiar daca trecem printr-o seceta grea, putem spune ca suntem multumiti.

                                      Fructele arata foarte bine, au ajuns la coacere exact in perioada pe care am previzionat-o, fata de anul trecut când, desi productia a fost la fel de buna, din cauza ploilor, fructul a crapat, nu a mai avut calitatea dorita si nu am mai putut sa il valorificam. Daca ajungem sa vindem si bine, atunci totul va fi perfect”, a declarat Pavel Teodorescu, administratorul fermei Ceravis Itesti. Cea mai mare parte a productiei de la Itesti va pleca la export, unde, de altfel, sunt si cele mai mari solicitari si, evident, pretul cel mai bun, dar si pe piata interna. Pretul se cifreaza in jurul a unui euro pe kilogramul de cirese.

                                      „De exemplu, au venit niste clienti din Republica Moldova care, cel mai probabil, vor cirese ca sa le trimita in Belarus. Dar vom livra si pe piata interna, unde avem cerere mare, cu toate ca hypermarketurile nu sunt o solutie pentru producatorii agricoli, in general. Colegii mei care mai lucreaza cu aceste mari magazine s-au plâns ca se confrunta cu dese situatii de refuzuri, declasari etc”, a punctat Pavel Teodorescu. In aceste cazuri, ferma de la Itesti se adreseaza in special pietei libere interne – angrosisti din zonele Sibiu, Cluj, Brasov, Bucuresti, Constanta, care cumpara in mod legal si le vând in pietele agroalimentare.

                                      Ciresele de Itesti de pâna acum – un fals al comerciantilor

                                      Pe pietele din Bacau vor ajunge primele cirese adevarate de Itesti in aceasta saptamâna, desi unii comercianti, de mai bine de jumatate de luna, au etalat pe tarabe fructe cu etichete care anunta ca acestea provin din aceasta zona.

                                      „Nici pomeneala. Cineva chiar m-a dojenit ca de ce dau fructele pe piata din Bacau la un pret asa de mic, dar i-am replicat ca eu nici macar nu am inceput sa recoltez. Acele fructe nu sunt de la noi. Cel mai probabil sunt din Vrancea si din partile de sud”, a mai spuns admnistratorul Teodorescu.

                                      Cireasa de la Itesti a capatat un renume mai ales prin intermediul sezonierilor care, de ani de zile, vin si recolteaza din aceste livezi. De altfel, recoltarea se va face in procent de 80 la suta cu persoane din Bacau care, an de an, vin in mod organizat la Itesti.

                                      „Deja s-a statuat o relatie cu sefi de echipe si ajutoare de sefi de echipe din Bacau care s-au dovedit a fi persoane serioase. Acestia iau legatura cu diverse persoane din cartiere, cu rude, cunostinte, vecini, care vin la noi in mod organizat, in fiecare dimineata, in perioada recoltarii”, a mai spus Teodorescu.

                                      Restul mâinii de lucru este asigurata de localnicii din Itesti si Beresti Bistrita, care, la fel, sunt angajati sezonier, cu totii fiind inregistrati in registrul de zilieri. Se evita angajarea zilierilor cu vârste mai mici de 15 ani si a celor in vârsta cu probleme de sanatate.

                                      ULTIMELE ȘTIRI