joi, 15 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 3404

Accident cu trei raniti la Lilieci

    Trei persoane au fost ranite, in aceasta dupa-amiaza, intr-un accident petrecut in localitatea bacauana Lilieci.

    In circumstante inca neelucidate, o masina a lovit in spate un alt autoturism care se deplasa in aceeasi directie. In urma socului, trei persoane din autoturismul lovit au avut nevoie de ingrijiri medicale.

    La fata locului au ajuns trei masini ale Serviciului Judetean de Ambulanta, care au acordat primul ajutor ranitilor.

    Politia Rutiera a deschis o ancheta in acest caz.

    [wonderplugin_gallery id=”304″]

    Atmosfera derizorie la intâlnirea cu cetatenii a fostului primar al Onestiului

      In jur de 200 de onesteni s-au adunat in seara zilei de 25 iunie in fata Primariei municipiului Onesti la intâlnirea cu cetatenii pe care a solicitat-o primarul suspendat din functie, Laurentiu Neghina.

      Desi onestenii se asteptau la o manifestatie deschisa, din primul si pâna in ultimul moment, aceasta a avut o parte “regizata”, prin prezentarea pe un ecran a declaratiilor mai multor cadre din conducerea institutiilor onestene (de la scoli gimnaziale, colegii, licee, de la Spitalul Municipal), precum si a unor preoti din municipiu, care au vorbit la modul admirativ despre fostul primar si nu au adresat niciun cuvânt asupra vinei sale, pentru care a fost suspendat din functia de edil sef al Onestiului.

      Desi putea sa prezinte toate lucrurile in mod obiectiv (lucru care era asteptat de onesteni din partea parlamentarilor Valerian Vreme si Marcel Bujor), in acelasi registru si-au aratat si ei sustinerea pentru Victor Laurentiu Neghina.

      „Nu cred ca ati vazut un alt primar sa vina in fata oamenilor, sa isi prezinte bilantul celor trei ani cât a condus Onestiul”, a declarat deputatul Valerian Vreme, care spre sfârsitul manifestatiei a fost apostrofat de catre onesteni pentru faptul ca declara mereu ca “va porni Rafo” si ca la Parlament s-au putut aproba pensii suplimentare pentru deputati si senatori, in timp ce pentru dublarea alocatiilor pentru copii se mentiona ca nu sunt bani!

      Dupa prezentarea mai multor cifre de bilant Laurentiu Neghina a fost intrebat de ce Onestiul are cel mai ridicat pret al apei potabile, ce se intâmpla cu sistemul centralizat de incalzire al municipiului (oprit, in conditiile in care sunt reglementari legale pentru subventionarea de catre autoritatile locale a pretului gigacaloriei pentru populatie) si ce beneficii au avut locuitorii municipiului in urma desfasurarii mai multor probe de raliu in timpul mandatului sau de primar? Laurentiu Neghina a ramas fara replica si când i s-a reprosat ca “incearca sa fie mai presus de lege”!

      Adunarea din fata Primariei Onesti a fost prezent si Alexandru Cristea, viceprimarul ales cu atributii de primar dupa suspendarea din functie a lui Laurentiu Neghina, pentru care si-a exprimat atasamentul, consilieri locali ai UNPR, multi membri ai Asociatiei de Tineret “Onestin”, muncitori de la SC Domeniul Public si Privat SA (firma a primariei onestene). In final Laurentiu Neghina a mentionat ca a depus cerere pentru a contesta ordinul de suspendare din functie emis de Prefectura Bacau.

      Liberalii au dat startul campaniei electorale. Nu este exclusa candidatura lui Romeo Stavarache

        Peste 1.200 de activisti de partid liberali din toate organizatiile din judet au fost prezenti, duminica, la Teatrul de Vara din Bacau, pentru o intâlnire mobilizatoare, la care au fost prezenti co-presedintii PNL, Alina Gorghiu si Vasile Blaga, secretarul general PNL, Gheorghe Flutur, alti fruntasi liberali, precum si co-presedintii PNL Bacau, Tudorita Lungu si Ionel Palar.

        Intâlnirea a fost, practic, un debut al campaniei electorale in vederea alegrerilor locale din iunie 2016, dar si al alegerilor generale din toamna lui 2016. Discursurile Alinei Gorghiu si al lui Vasile Blaga a fost centrat pe situatia PSD si a lui Victor Ponta, sub genericele de „guvernare toxica pentru România”, „partid aflat pe cale de disparitie” si „premier aproape fugit din tara, aflat la final de cariera”.

        „Suntem cel mai mare partid din tara, sondajele ne crediteaza cu 45-47%, dar sa nu uitam ca plecam in alegeri din situatia de a avea circa o mie de primari, in timp ce PSD-ul are peste doua mii. De aceea, vom folosi aceasta vara ca sa alegem cei mai buni candidati, iar pâna la 1 decembrie sa avem listele de candidati definitivate”, a spus Vasile Blaga.

        In privinta Bacaului, Alina Gorghiu a spus ca printre viitorii candidati ar putea fi Ionel Palar sau Tudorita Lungu (la Consiliul Judetean) sau Dragos Luchian, la Primaria Bacau. Teoretic, nu a fost exclusa nici candidatura lui Romeo Stavarache.

        PNL2

        „Il cunosc bine si stiu ca nu va pune piedici partidului, ci vom trage cu totii in aceeasi directie. Daca va primi o hotarâre definitiva de achitare de la instanta si se incadreaza in calendarul desemnarii candidatilor, va putea candida. Daca nu, sunt convinsa ca isi va dirija capitalul electoral spre binele partidului”, a spus Gorghiu. Practic, este insa greu de crezut ca procesele lui Stavarache se vor finaliza pâna la 1 decembrie.

        Atât liderii locali ai PNL, cât si cei de la Centru, s-au declarat convinsi ca partidul isi va adjudeca posturile de primar al Bacaului, cel de presedinte al Consiliului Judetean, precum si majoritatea primariilor din judet.

        La multi ani, Preasfintite Petru Gherghel!

        FOTO: Adrian Cuba

        Dubla sarbatoare pentru PS Petru Gherghel, episcopul Diecezei de Iasi. Duminica, 28 iunie acesta a implinit 75 de ani de viata iar luni, in sarbatoarea Sfintilor Petru si Paul, va sarbatori 50 de ani de preotie.

        Pagina 1

          pagina1

          Biblioteci in oras

          FOTO: Little Free Library Bacau

          Sambata au fost amplasate in Bacau patru din cele cinci biblioteci stradale destinate schimbului de carti intre locuitorii orasului.

          Acestea au fost instalate în Parcul Cancicov, in Parcul Catedralei, Parcul Trandafirilor și Piața Tricolorului din Bacău. O a cincea biblioteca va fi instalată în Parcul Cancicov după primirea autorizației de amplasare a acestia de la Primăria Bacău, dupa cum s-a anuntat pe blogul initiativei Little Free Library Bacău.

          Lansarea oficiala a proiectului va avea loc luni, 29 iunie 2015, la ora 18.00, în Piața Tricolorului din Bacău.

          „Take a book · Return a book” este o inițiativă ce promovează cititul într-un cadru natural și prielnic; inițiat tocmai ca să stimuleze tinerii băcăuani să citească, prin a le oferi și un suport gratuit ce va fi instalat în parcuri, stațiile de autobuz etc. din orașul Bacău.

          Cărțile pe care le vor conține bibliotecile sunt donații de la cei care susțin acest proiect, iar cei care doresc să împrumute o carte, sunt încurajați să facă acest lucru și să lase o altă carte în schimb pentru un alt tânăr pasionat de lectură.

          Supravietuitorii

            Joi, zi de lucru, vreme buna. Totusi, la standurile din Piata Comanesti, doldora de marfuri, nici tipenie de cumparator. Nici unul? Chiar nici unul in afara de noi, care vrem sa luam pulsul afacerilor.

            “Stau de dimineata, dar n-a venit nimeni. De 20 de ani facem comert, e o afacere de familie, dar parca niciodata nu a mers asa de greu. Sunt zile in care nu vindem nimic”, marturiseste Anisoara Saic, 55 de ani. Din acest mic comert cu incaltaminte “traieste si familia baiatului meu, care are trei copii. Nu si-a gasit alta slujba si munceste aici, cu mine”.

            Femeia explica ca pantofii sport sunt de calitate, “nu stifturi, ca la chinezi”, dar nu sunt bani. Are sandale de 50-55 de lei si pantofi de 60-70 de lei.

            “Astia de 75 sunt VEER, au si talon de garantie.” Chiria e mare, taxele, “vinzi, nu vinzi”, trebuie platite, “dar supravietuim”, spune femeia apasat, ca si cum ar vrea sa ma convinga ca e hotarâta sa reziste.

            Nici in magazinul lui Catalin Stanciu nu sunt cumparatori. Inauntru si afara, pe tarabe, are sosete, ochelari de soare, lenjerie de pat cu floricele, maieuri, tricouri, slapi, farfurii, pahare, cosmetice… “Când vin stranierii, in iulie si in august, se vinde mai bine, in rest, jale! Inima comertului e in cele doua magazine, Profi si Nevila”, spune Catalin.

            “Totul s-a inchis, totul s-a terminat!”

            E plin orasul de haine, s-a saturat lumea de haine, s-a saturat si el, dar alta solutie nu e deocamdata, descrie situatia, lapidar, barbatul. “In Comanesti, totul e intr-un regres, nu-i nicio crestere economica, sustine Catalin Stanciu. Eu simt asta pe propria-mi piele.” Multe magazine, multe produse, niciun cumparator, desi preturile sunt mici. Comerciantii sunt fosti lucratori in industria lemnului, minerit sau fabricutele cooperatiei.

            “Totul s-a inchis, s-a terminat!” spun oamenii, cu amar. Un repros fara o destinatie precisa, care se pierde pe coridoarele goale dintre standuri. “Toti am vrea sa ne intoarcem la comunism, chiar daca nu recunoastem. Atunci nu aveam insomnii ca nu ne putem plati bancile, ca ramânem fara casa… Mergeam la mare in fiecare an”, spune o pensionara care vinde, fireste, haine.

            “Au venit chinezii, a venit Nevila, cei cu «Preturi pentru tine»… Acolo se duc oamenii. Eu stau aici numai ca sa am asigurare de sanatate si o pensie, la batrânete”, ne lamureste Liliana Istoc, 47 de ani, care a lucrat intr-un atelier de mobilier pentru export, inchis dupa ‘89. Aduce marfa care se cere, “iile, de exemplu, sunt la moda acum”, dar tot nu face vânzare.

            “Poti sa aduci orice, nu sunt bani, sustine si Rodica Ciubotaru, care vinde muscate, petunii, dalii. La unguri, la Palanca, merge mai bine, la noi, nu! E o zona moarta!”

            “Aducem marfa de la «Europa» la 2-3 luni, ca nu prea se vinde. Când se platesc salariile si pensiile dam 3-4 perechi pe zi, in rest stam aici de florile marului!”

            Anisoara Saic

            Acţiune de verificare a respectării normelor legale privind transportul materialelor lemnoase

              Poliţiştii din cadrul Compartimentului Delicte Silvice – IPJ Bacău, împreună cu reprezentanţi ai Directiei Silvice Bacău, au desfăşurat, la data de 26 iunie a.c., o acţiune de verificare a respectării normelor legale privind transportul materialelor lemnoase.

              În cadrul acţiunii au fost aplicate 5 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 15 000 lei.

              De asemenea, a fost confiscată cantitatea de 41,037 mc material lemnos (lemn lucru, cherestea si lemn foc), în valoare totală de 12 600 lei, care a fost predată in vederea valorificării ocoalelor silvice teritoriale.

              Astfel, pe D.J. 115, în comuna Mănăstirea Caşin, au fost identificate trei transporturi de material lemons, efectuate de o societate comercială, pentru care nu au fost emise documente de însoţire şi transport.

              S-a dispus sancţionarea contravenţională a societăţii în cauză cu amendă în valoare de 10 000 de lei şi confiscarea cantităţii totale de 33,61 mc lemn lucru răşinoase în valoare de 9 900 lei, ce a fost predată Ocolului Silvic Mănăstirea Caşin în vederea valorificării.

              În localitatea Oituz poliţiştii au depistat un bărbat de 38 de ani care transporta cu un autovehicul cantitatea totala de 3,02 mc lemn foc fag, pentru care a prezentat un aviz de însoţire primar, care nu corespundea din punct de vedere cantitativ şi nu avea emis şi înscris codul unic.

              S-a dispus sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 2 000 de lei şi confiscarea materialului lemons, care a fost predat OS Oituz în vederea valorificării.

              În jurul orei 23.00, pe DN 12A, în localitatea Ciobănuş, comuna Asău, a fost identificat un localnic de 25 de ani, care transporta cu un autovehicul cantitatea totala de 3,407 mc. cherestea rasinoase (grinda, dulap şi scândură) pentru care nu deţinea documente de provenienţă şi transport.

              S-a luat măsura sancţionării contravenţionale a celui în cauză cu amendă în valoare de 2 000 de lei şi confiscarea materialului lemnos care a fost predat spre valorificare OS Comăneşti.

              Prinsi si incarcerati

                Poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Buhoci au depistat la data de 26 iunie a.c. un tânăr de 20 de ani, din comuna Parincea, posesor al unei sentinţe penale pronunţată de Judecătoria Bacău, prin care s-a dispus măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pentru o perioadă de un an, pentru săvârşirea infracţiunii de vătamare corporală.

                Cel în cauză a fost condus şi depus la Penitenciarul pentru Minori şi Tineret Tichileşti.

                Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pus în aplicare

                Poliţiştii au depistat la data de 26 iunie a.c., un bărbat de 40 de ani din comuna Stănişeşti, care poseda mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.

                Cel în cauză a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă şi a fost încarcerat la Penitenciarul Bacău.

                Un nuc s-a prabusit peste o masina. De vina ar fi lucratorii care schimba tevile de apa calda

                  Un copac s-a prabusit, astazi, peste un Volkswagen Jetta parcat intr-o parcare din spatele unui bloc de pe strada Calugareni, din Bacau. Parbrizul si luneta masinii s-au spart iar cupola a suferit avarii grave. O alta masina, parcata alaturi, a fost doar zgariata.

                  O echipa de interventie de la ISU Bacau a taiat copacul cu drujbele, eliberand masina.

                  Locatarii din zona sunt revoltati deoarece copacul – un nuc – a cazut din cauza ca lucratorii care schimba tevile de agent termic au taiat radacinile arborelui si din acest motiv s-a prabusit.

                  Alti copaci se afla in aceeasi situatie iar locatarii se tem ca arborii o sa cada peste copiii care se joaca in zona.

                  „Eu merg in toata tara si asa ceva nu am vazut” – a declarat Florin Cazacu, cel a carui masina de serviciu a fost avariata. „Nu am vazut sa se faca nicaieri ceea ce se face in Bacau. Pur si simplu nu a existat nici o atentionare, nici un avertisment ca se lucreaza si ca este pericol”.

                  Abia dupa ce copacul s-a prabusit, lucratorii au imprejmuit zona cu banda reflectorizanta.

                  Florin Cazacu spune ca firma care detine masina are asigurare CASCO si nu-si face probleme.

                  [wonderplugin_gallery id=”303″]

                  FOTO: Raliul Moldovei – Superspeciala de la Pista de Karting

                    Ultima proba a primei zile din raliul Moldovei Moinesti a fost programata la Speed Park, unde concurentii s-au luat la tranta cu secundele pentru a termina cat mai repede tururile de pista.

                    FOTO: A inceput balciul

                      In zona centrala a Bacaului a inceput balciul anual cu ocazia zilei de Sf. Petru si Pavel, patronii orasului. In zona Parcului Catedralei se afla tiribombe si tarabe cu maruntisuri, in vreme ce in parcarea hotelului Moldova se afla gratare si dozatoare de bere, precum si o scena pentru spectacole.

                      [wonderplugin_gallery id=”301″]

                      Doi cetateni arabi, sub control judiciar, dupa ce au fost acuzati de fraude cu fonduri europene la Prajesti

                        „Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 24 iunie 2015 și până la data de 22 august 2015, față de inculpații:

                        HATAM FARAJ, administrator al unei societăți comerciale, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
                        – folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
                        – fals în înscrisuri sub semnătură privată,

                        MUFTIN ATWAN FARAJ, administrator al unei societăți comerciale, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
                        – complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
                        – evaziune fiscală(2 infracțiuni),
                        – uz de fals.

                        În ordonanțele de dispunere a controlului judiciar se arată că există date și probe din care reiese suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

                        În perioada 2009 – 2010, în contextul proiectului „ Realizare abator de păsări, sat Prăjești, comuna Prăjești, județul Bacău”, inculpatul Hatam Faraj, beneficiind de ajutorul fratelui său Muftin Atwan Faraj, a obținut pe nedrept suma de 670.891,71 lei, reprezentând fonduri europene nerambursabile SAPARD.

                        Concret, inculpatul Hatam Faraj, în calitate de reprezentant legal al societății comerciale, beneficiară a proiectului respectiv, a depus la APDRP (agenție ce asigura finanțarea investițiilor rurale) dosarul de achiziții pentru lucrări (instalații hidro sanitare, instalații electrice, arhitectură, ventilații și drumuri și platforme), din care rezulta faptul că beneficiarul organizase o procedură de selecție de oferte formală, câștigătoare fiind o firmă special înființată, administrată în fapt de inculpatul Muftin Atwan Faraj.

                        În același scop, inculpatul Hatam Faraj a declarat în fals că nu are „niciun fel de legături de rudenie și nici un interes de altă natură cu firma ofertantă câștigătoare a selecției de oferte”.
                        La data de 31 martie 2010, inculpatul Hatam Faraj a solicitat la tranșa a V-a de plată decontarea cheltuielilor aferente lucrărilor pretins realizate de societatea administrată în fapt de către fratele său, depunând în acest sens la APDRP un număr de 35 de facturi fiscale, deși o parte din lucrări nu au fost executate de această firmă.

                        Ulterior, pentru a da o aparență de legalitate restituirii sumelor de la societatea câștigătoare a licitației către societatea beneficiară a proiectului, inculpatul Muftin Atwan Faraj a evidențiat în actele contabile ale societății sale cheltuieli în sumă de 1.876.756 lei, în relația cu firma fratelui său, cheltuieli care nu au avut la bază operațiuni comerciale reale.

                        Prin înregistrarea acestor cheltuieli fictive, firma respectivă s-a sustras de la plata unui impozit pe profit în sumă de 252.337 lei și a unei TVA colectate în sumă de 299.650 lei, producându-se astfel un prejudiciu bugetului consolidat al statului de 551.987 lei.

                        La data de 26 octombrie 2010, pentru a da o aparență de legalitate transferurilor de sume dintre cele două societăți comerciale, inculpatul Hatam Faraj a încheiat cu administratorul statutar al firmei controlate de fratele său un contract de împrumut, antedat în fals, pe care inculpatul Muftin Atwan Faraj l-a depus, în luna ianuarie 2013, la Garda-Financiară-Secția județeană Bacău.
                        În scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, respectiv pentru a împiedica stabilirea de către organele fiscale a taxelor și impozitelor datorate de societate ca urmare a relației cu firma fratelui său, inculpatul Muftin Atwan Faraj a ascuns actele contabile, refuzând să le pună la dispoziția Gărzii Financiare-Secția județeană Bacău.

                        Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații trebuie să respecte următoarele obligații:
                        a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat,
                        b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
                        c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,
                        d) să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare,
                        e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

                        Inculpaților Hatam Faraj și Muftin Atwan Faraj li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care-i revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

                        În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

                        Inculpaților Hatam Faraj și Muftin Atwan Faraj li s-au adus la cunoștință calitățile procesuale și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

                        Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

                        Sursa: DNA

                        „Zilele Medicale ale Spitalului Municipal de Urgenta Moinesti”, la a X-a editie

                          Centrul medicinei romanesti s-a mutat, din nou, in aceasta saptamana la Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti.

                          Incepand de joi, 25 iunie, si pana maine, 27 iunie, la aceasta prestigioasa unitate medicala, al carei renume a depasit de multa vreme granitele judetului si chiar ale tarii, se desfasoara „Zilele Medicale ale Spitalului Municipal de Urgenta Moinesti”.

                          Ajunsa deja la a X-a editie, manifestarea, cu un puternic caracter stiintific, care marcheaza si 20 de ani de chirurgie laparoscopica la acest spital, a reunit, si de aceasta data, personalitati remarcabile din lumea medicala romaneasca, dar si straina.

                          _DSC0011

                          „Devenita traditie in lumea medicala romaneasca, manifestarea se doreste a fi una de referinta, acoperind o gama diversa a activitatilor in domeniul medical si chirurgical. Astfel, conferinta va debuta cu lucrari specifice asistentilor medicali, pentru ca in urmatoarele doua zile sa fie prezentate lucrari stiintifice adresate medicilor de diferite specialitati medicale si chirurgicale, medicilor de familie, medicilor rezidenti si kinetoterapeutilor”, a mentionat, in invitatia sa, lansata medicilor romani si straini, prof.dr.Adrian Cotirlet, managerul spitalului.

                          Si, intr-adevar, evenimentul din acest an este unul de referinta prin tinuta stiintifica si mai ridicata a activitatilor desfasurate, dar si prin personalitatile care participa la el. Pe langa medici romani renumiti, precum prof.dr.Mircea Beuran, presedintele Societatii Romane de Chirurgie, prof.dr.Nicolae Suciu, presedintele Societatii Romane de Obstetrica Ginecologie, prof.dr.Vasile Astarastoaie, rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie „Gr.T.Popa” Iasi, conf.dr. Vasile Cepoi, presedintele Consiliului National de Acreditare a Spitalelor, la aceasta a X-a editie participa in mod direct, cu prelegeri, dar si prin efectuarea de interventii chirurgicale, invitati de renume din Israel si Statele Unite ale Americii. Manifestarea a debutat joi, 25 iunie, cu o serie de cursuri si sesiuni stiintifice pentru asistentii medicali.

                          Astazi, 26 iunie, s-au derulat workshop-uri de oncogenetica („Ghid de monitorizare a persoanelor cu risc ereditar pentru cancer, prin activitatea de oncogenetica”), o masa rotunda cu tema „Etica si deontologia medicala” si, evident, demonstratii operatorii, transmise in direct. Maine, 27 iunie, programul va continua cu sesiuni stiintifice cu profil chirurgical si medical, precum si cu demonstratii operatorii care vor putea fi urmarite in direct.

                          Mai multe detalii despre acest important eveniment medical veti putea citi in editia tiparita de luni, 29 iunie, a ziarului „Desteptarea”.

                          Un scuterist beat s-a accidentat

                            Ieri, în jurul orei 15.30, poliţiştii au fost sesizaţi despre producerea unui accident rutier cu victim, pe D.C 104 Schineni.

                            Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că un bărbat de 59 de ani, din comuna Sascut, în timp ce conducea un moped neînregistrat pe D.C.104 Schineni – Sascut, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul direcţiei de mers, s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil.

                            Bărbatul în cauză a fost transportat la Spitalul Judeţean Bacău, unde a primit îngrijiri medicale, fără a fi necesară internarea sa.

                            Din verificări s-a stabilit că bărbatul de 59 de ani nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar în urma testării sale cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care I s+au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

                            În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără permis, conducere sub influenţa alcoolului, conducerea unui vehicul neînmatriculat şi vătămare corporală din culpă.

                            A provocat un accident rutier cu victimă şi a părăsit locul faptei

                              Poliţiştii oneşteni au fost sesizaţi la data de 25 iunie a.c. despre faptul că la unitatea medicală din localitate s-a prezentat un bărbat de 41 de ani, care afirma că a fost victim unui accident rutier.

                              Din primele cercetări efectuate a rezultat că la data de 25 iunie a.c., în jurul orei 18.30, un bărbat de 56 de ani, din comuna Livezi, în timp ce conducea un autoturism, pe drumul comunal Bălăneasa spre D.N.11, a pierdut controlul direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un pom aflat în partea stângă a sensului de mers.

                              În urma evenimentului rutier, pasagerul de 41 de ani din autoturism a suferit leziuni şi s-a deplasat la Spitalul Oneşti, unde a primit îngrijiri medicale fără a necesita internare.

                              După producerea accidentului bărbatul de 56 de ani a părăsit locul evenimentului rutier fără încuviinţarea poliţiei.

                              Conducătorul auto a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest cât şi recoltarea mostrelor biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei.

                              În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice, părăsirea locului accidentului şi vătămare corporală din culpă.

                              UNPR Bacau felicita romanii cu ocazia Zilei Drapelului National

                                „Astăzi este o zi plină de încărcatură emotională și plină de istorie, este Ziua Drapelului Național.
                                În această zi mai mult ca oricând, trebuie să reflectăm la simbolistica drapelului național, la istoria acestei tări și mai ales la contribuția pe care fiecare dintre noi o putem avea la construirea acestei tări” – se arata intr-un comunicat primit din partea Organizatiei Judetene Bacau a UNPR.

                                „Pentru aceste trei culori românii și-au vărsat sângele pe câmpul de luptă, pentru independența României, libertate și democrație, iar noi cei de astăzi îi onorăm și îi cinstim.
                                UNPR militează pentru bunăstarea și securitatea poporului român, în acest sens avand ca obiectiv un milion de membri și organizații în fiecare localitate din țară” – se mai precizeaza in comunicatul semnat de Vasile Manole, președintele Organizației Județene Bacău a UNPR.

                                El mai spune ca valorile naționale trebuie să ocupe un loc special în inima fiecaruia dintre noi, mai ales în această perioadă când provocările externe pot stirbi însemnătatea lor.

                                Bacau: Camatar retinut dupa ce a bagat in spital un tanar care-i datora bani

                                  Un bărbat, bănuit de poliţiştii băcăuani de săvârşirea infracţiunilor de camătă, şantaj şi loviri sau alte violenţe, a fost reţinut pentru 24 de ore.

                                  Ziua Drapelului s-a transformat in concurs de tricouri ude

                                    Ploaia torentiala care s-a abatut asupra Bacaului azi-dimineata a transformat ceremonia organizata cu ocazia Zilei Drapelului intr-un concurs de tricouri ude deoarece, in afara de jandarmi, care au venit echipati corespunzator, restul militarilor au venit in tinuta de vara, cu camasa.

                                    Tanchistii, aviatorii si pompierii au rezistat, totusi, eroic, ploii torentiale, chiar daca apa le-a patruns pana la piele si au defilat la finalul ceremoniei, insa acest lucru nu i-a impiedicat sa priveasca lung la jandarmii care au venit echipati cu geci impermeabile.

                                    Din cauza ploii, ceremonia si momentul artistic au fost scurtate iar slujba religioasa a fost redusa la o binecuvantare.

                                    Drapelul tricolor a fost ridicat pe catargul din fata Prefecturii in acordurile imnului national interpretat de fanfara garnizoanei si, in premiera, de un invitat care, anul acesta, a fost profesorul de canto Florin Blaj, de la Colegiul de Arta.

                                    De la ceremonie au lipsit oficialitatile, care si-au delegat adjunctii sa le tina locul.

                                    [wonderplugin_gallery id=”300″]

                                    S-a semnat contractul pentru bacul din Furnicari

                                      In zona a mai functionat un bac pana in urma cu cativa ani

                                      Vineri, 26 iunie, a fost semnat contractul privind construirea bacului din Furnicari-Tamasi. Vechiul bac nu mai functioneaza din 2010, din cauza ca era foarte degradat, dar si din cauza ca inundatiile afectasera grav malurile.

                                      Licitatia a fost câstigata de asocierea de firme Luxtrans SRL Adjud, BOATS SRL Galati si Aria Construct SRL Tulcea. Proiectul este realizat de Consiliul Judetean (CJ) Bacau in parteneriat cu Primaria Tamasi si are o valoare de 1,328 milioane de lei fara TVA.

                                      “E o investitie foarte importanta pentru comunitatea din Tamasi deoarece scurteaza drumul spre Bacau si spre terenurile agricole cu circa 15 km, dupa construirea bacului locuitorii nemaifiind nevoiti sa ocoleasca prin Letea Veche”, a declarat Ionel Floroiu, vicepresedintele CJ Bacau.

                                      Contractul prevede construirea bacului, lucrari hidrotehnice si de amenajare a rampelor de acces.

                                      ULTIMELE ȘTIRI