Valencienii spun ca, paradoxal, totul a inceput cu un dezastru. Valencia a fost traversata, pâna in a doua jumatate a secolului trecut, de fluviul Turia. Albia sa, navigabila, era precum Sena, iar farmecul Turiei era exploatat cu talent managerial. Restaurantele pe apa, vaporasele de croaziera, podurile pline de istorie si romantism, o arhitectura minunata a locului reprezentau puncte mari de atractie. In 1957 a venit prapadul. O furtuna turbata a provocat iesirea furioasa a fluviului din matca. Inundatiile au fost catastrofale. O parte a orasului a fost scufundata. In unele zone, adâncimea apei era de cinci metri. Vreo 80 de personae au murit. O dezbatere publica foarte aprinsa a adus in prim-plan mai multe propuneri, printre care si aceea de a construi o autostrada pe albia râului. Dupa caderea dictatorului Franco, valencienii au fost cuceriti de ideea realizarii unui parc. Administratia a luat o hotarâre istorica: devierea completa a cursului Turiei. Efortul de deviere a fost urias. Astazi, Turia se varsa in Mediterana prin doua canale care ocolesc Valencia.
Parcul Turia (sau Gradinile Turia) are o lungime de peste 8 km si latimi cuprinse intre 100 si 300 de metri. A fost realizat, pe o suprafata de aproximativ 120 de hectare, dupa proiectul arhitectului catalan Ricardo Bofill. Gradinile parcului au fost definite ca fiind ,,o compozitie care utilizeaza puterea simbolica a unor ritmuri si referintele gradinilor arabe”. Desi este foarte lung, nu este taiat de bulevarde, deoarece au ramas intacte toate podurile vechi de peste râu si au mai fost construite si alte câteva foarte moderne. Este un parc foarte nimerit pentru plimbari lungi cu bicicleta, pentru practicarea de sporturi in aer liber. Doua alei il insotesc pe toata lungimea, cu piste distincte pentru biciclisti. Parcul are foarte multe terenuri de tenis, fotbal, handbal, volei etc.
Locurile de joaca pentru copii sunt superbe. Imaginatia celor care le-au amenajat este de-a dreptul cuceritoare. Parcul Gulliver, asezat intre centrul nou si cel vechi, este superb. Gulliver, eroul lui Jonathan Swift, este surprins aici in tara liliputanilor. A fost construit un urias Gulliver, care sta intins pe nisip, având statutul de prizonier al liliputanilor. Copiii, dar si adultii, au scari de acces pentru a se urca pe acest Gulliver. De jur-imprejur sunt amenajate multe tobogane care se incadreaza minunat in peisaj. Pe cel mai mare dintre acestea pot urca simultan chiar si zece copii. Parcul Turia este accesibil din mai multe parti ale orasului. Pot fi inchiriate, la preturi… spaniole, biciclete pentru a strabate lungile alei ale parcului, care au chiar si borne kilometrice. Preturile pentru inchirieri: o bicicleta obisnuita:o ora, 5 euro; o zi, 15 euro. Pentru bicicletele duble, jumatate de ora, 8 euro… Vizitarea Valenciei cu bicicleta este o alternativa foarte potrivita, dar nu am vazut pe nicaieri oferte de sub 15 euro/zi. O alta atractie a parcului sunt constructiile din fier vechi reciclat, foarte la moda in centrul nou al Valenciei. Aici poate fi admirat un pian realizat numai din otel, cu tot cu clape, pedale si scaun…
Jardi del Turia, un parc superb amenajat intr-o uriasa albie parasita, un imens lant verde compus din gradini de flori, fântâni, grupuri statuare, parcuri luxuriante cu palmieri si plante exotice, centre sportive in aer liber cu acces gratuit, locuri generoase de joaca si circuite de jogging, sali de concerte precum El Palau de la Musica Valenciana, dar si celebrul Oras al Artelor si Stiintelor … Aici am inteles de ce Spania are performante grozave in arta, in sporturi precum fotbalul, handbalul, tenisul de câmp, in ciclism si nu numai… Ion Fercu
Itinerarii spaniole / Fabuloasele gradini Turia (V)
Bricolaje / Versatil
Când prind un pic de timp liber, ceea ce nu se întâmpla prea des, mai ales în timpul din urma, las deoparte lecturile serioase si ma relaxez rasfoind reviste glossy. Nu am, desigur, pretentii de la ele, stiu ca îmi ofera minime informatii, si acelea sunt din zona modei, a cosmeticelor, a can-can-urilor mondene, dar nu le dispretuiesc nici pe acestea, fiindca fac parte tot din viata. Pe care eu refuz sa o vad într-un singur fel, în stereotipuri, prejudecati si culori sumbre. Nu o vad în astfel de culori chiar când trec prin momente foarte grele, pentru ca m-as simti stoarsa de toate puterile. Or, eu am un fel anume de a ma optimiza singura, evadând putin din real. Dupa ce am scris data trecuta despre cea mai delicios feminina vedeta de la Hollywood, Marilyn Monroe, intrata definitiv în mitologia cinema-ului, care e ravisanta în reclama de la Coca-Cola (I kissed Marilyn), zilele trecute dau peste niste pagini rupte dintr-o revista, cu niste poze mari pe ele. În care o recunosc pe superbissima Ava Gardner, despre care se zicea ca este „cel mai frumos animal de la Hollywood”. Are un aer de femeie fatala, si ceva salbatic în ea, de mare felina. De altfel, asa a si fost, teribil de vie, nestapânita, ca o vietate pe care nu o poti tine în frâu. A devorat viata, a avut o multime de iubiti celebri, scriitori, muzicieni, actori, toreadori (Frank Sinatra, Ernest Hemingway, Howard Hughes…), recunoscând ca-i place la nebunie sexul, a baut mult, a fumat, ca o serpoaica, si a dansat dezlantuita, ca în „Contesa desculta” chiar pe ruine. A lansat si câteva vorbe de duh, cum e aceea foarte cunoscuta despre înzestrarea naturala a lui Sinatra, la capitolul „bijuteriile familiei”. Ea spunea, cu un umor nebun, ca Frank e mic, slab, un sfrijit de vreo 50 de kile doar, dar din care 5 cântaresc amintitele podoabe. Ava era o fata din popor, care vorbea pe sleau, nesfiindu-se sa fie, în orice situatie, cât se poate de naturala. Cu limba ei ascutita a întepat pe multi, zicând întotdeauna ceea ce gândea, fara nicio opreliste. Era constienta de aerul ei fatal, maiestuos, irezistibil, astfel ca-si permitea sa o taxeze pe Liz Taylor, alta mare diva a vremii, drept „draguta”. La vârsta amintirilor avea sa comenteze sec: „Liz a fost draguta. Eu am fost frumoasa”. Ceea ce e cu totul altceva. Dar în fine, aici e vorba despre gusturi si de o multime de nuante. Apropo de gusturi, vreau sa spun ca moda din vara asta mi le satisface pe ale mele în cea mai mare parte. Îmi plac imprimeurile cu flori exotice, cu dungi, cu picouri, dar si cele cu motive tribale, încântatoarele rochite simple, în genul câmpenesc, dar si feciorelnicele rochii albe, si toate piesele din denim. Pentru ca denimul e la putere în acest sezon estival. Un material vechi si practic, care nu a parasit, de altfel, niciodata scena modei, acum revine în mare forta, e vedeta absoluta. L-am vazut în multe combinatii interesante, franjurat, asociat cu piele, voal, dantela etc. Un trend de neocolit în vara aceasta. Uitându-ma la poze cu diferite modele, ma amuza, de multe ori, comentariile cunoscatorilor, ma rog, ale stilistilor. Cica niste pantofi bej (cred ca erau purtati de Amal Clooney) sunt „versatili”. Chestie pe care nu am înteles-o deloc si ma tot framânta. Cum pot fi niste niste pantofi schimbatori? Poate se referea la nuanta, ca la una schimbatoare, în ape, sa zicem, dar nu reiesea asta. În fine, versatili sunt în schimb, adica labili sau de-a dreptul cameleonici, multi ipochimeni de pe scena noastra politica. Ce show-uri ofera ei, mama mia!
Analfabet sarac, analfabet bogat
Un post de televiziune a demarat o campanie de sensibilizare a celor responsabili de starea jalnica a invatamântul rural, unde analfabetismul si abandonul scolar sunt la ordinea zilei. Unde dascalii demotivati se straduiesc totusi (cu unele exceptii), sa ii tina la scoala pe micuti. Unde, in ochii parintilor, multi dintre ei de asemenea analfabeti, muncile gospodaresti primeaza in fata „pierdutului de vreme” cu scoala.
Si zau ca ti se rupe inima la vederea acestor copii, carora taticul nu le-a cumparat manual fiindca a cheltuit banii la birt, ori care nu au incaltari sau haine cum trebuie sau care umbla prin ploaie sau soare, glod sau praf, ca sa mai desluseasca o buche in scolile subrede.
Intr-un cu totul alt registru, vedem cât de usor se poate transforma omul din analfabet in erudit scriitor. Este vorba, bineinteles, despre pleiada de autori aparuta din beciurile domnesti, unii dintre ei mafioti de-a binelea, dar care brusc s-au aplecat cu gândul si penita asupra hârtiei, sa insire cunostinte vaste pe care le-au tinut ascunse in subconstient, in vreme ce furau cu ambele mâini de pe unde apucau.
Carti pe banda rulanta ies din puscariile tarii, insa care ori sunt suspecte de plagiat, ori nu au nici o valoare stiintifica. Un escroc dintr-asta a scris patru lucrari stiintifice din domenii total diferite, ceea ce doar colective multidisciplinare de specialisti ar fi putut face. Un alt puscarias milionar a scris patru carti despre jurnalism. Asa considera statul ca este util societatii. Si toate astea, in vreme ce oamenii onesti si coatele tocite pe bancile scolilor se chinuiesc ani de zile sa scrie o lucrare.
Mai sunt si plagiatorii care isi pun in CV diplome cumparate pe bani si influenta. Doctori facuti la apelul de seara, dar mai rau decât atât, personaje publice care nici macar bacalaureatul nu au fost in stare sa il ia daca nu l-ar fi cumparat. Exemple sunt si doi primari din judetul nostru, care condamnati penal fiind, in loc sa isi dea demisia au trebuit dati afara. Iar acum isi vor scaunele inapoi.
La talpa tarii, niste copii se straduiesc sa razbata in viata, intr-o vreme când cartea a devenit mai importanta decât banuiesc amarâtii lor parinti. Insa de acesti copii statul nu pare sa aiba nevoie asa cum are nevoie de infractorii cu diplome.
Limba ce-o vorbim si-o scriem: Auzite ori citite
SONG, REDIVIVUS. Dupa 20 de ani, Grupul „Song” – condus atunci de legendarul Ioan Luchian Mihalea – reînvie. RRC de luni, 29 iunie, saluta evenimentul si cere detalii de la un fost membru al formatiei, caruia, sub presiunea pluralitatii (corul este prin definitie o expresie a colectivului), aproape ca i se iarta un dezacord: „Grupul Song s-a ivit în interiorul Facultatii de Limbi Straine din Bucuresti, ai *caror studenti au tinut sa întemeieze un grup vocal al lor“. De fapt, orice facultate ai carei studenti iubesc frumosul poate intra astfel în istorie.
LITERE… VORBITOARE. „Am învatat bine germana si am dat examen la IATC sectia germana, dar am intrat la sectia româna. A trebuit sa ma instruiesc pe limba româna, rostind toate sunetele. Necazuri mi-a facut litera t, dar si litera s, cu care se aseamana“ (RRA, 9 iunie). E adevarat: consoana (nu litera) /t/ e alcatuita din t si s, dar orice am face, literele nu au glas.
PROCES-VERBAL, PROCES DE CONSTIINTA. Am obiceiul ca la inspectiile speciale sa cer directorului de scoala cea mai veche condica de procese-verbale, pentru a-mi face o imagine asupra unitatii de învatamânt respective. La 26 oct. 1970, un inspector îl certa pe profesorul de româna ca a ales cea mai nefericita cale de a le preda elevilor, transformându-i în „scriitori“. „Sistemul dictarii antreneaza plictisul“, decreteaza blând asistentul, dar în fapt dezvaluie ignoranta cuiva.
DE TOLERAT. Dis-de-dimineata, Postul de Radio Itsy-Bitsy FM difuzeaza o bine-venita rubrica de limba româna. Sfatos, didactic cu masura, redactorul alege situatii dificile cu frecventa ridicata: „Azi (24 apr., ora 7.40) ne ocupam de cuvântul înnorat, care se scrie cu doi de n, pentru ca în- este prefix, adica o particica asezata în fata unui cuvânt de baza“. „Sa nu uitati însa ca înot se scrie cu un n“, încheie tânarul, pe care l-am si iertat ca a spus „doi de n“, în loc de „doi n“, pentru a fi mai precis fata de micii ascultatori.
DE MEDITAT. În cancelaria Scolii Gimnaziale Racaciuni, un text de la avizier ne pune pe gânduri: „Mintile luminate discuta idei; mintile mediocre discuta evenimente; mintile mici discuta oameni“ (Roosevelt).
PAUL GRIGORIU TRAIESTE. „Arena nationala“, emisiune sportiva duminicala la RRA, are un editorialist de succes: Paul Grigoriu-junior. Paralela sport-jurnalism radiofonic pe care a facut-o pe 28 iunie a fost bine sustinuta, atent conceputa si cu aplomb prezentata. „Pe 2 aprilie, înainte ca inima sa i se opreasca, la ce meci de fotbal se gândea Paul Grigoriu?“, încheie fiul, amintindu-ne în prealabil ca pe 29 iunie sunt celebrati Sfintii Apostoli Petru si Pavel…
ERASMUS MINUS. Coordonatorul Departamentului de comunicare al unui organism central, foarte bine intentionat si cu un discurs angajant, da exemple de judete unde Programul ErasmusA a avut mai mare audienta: Bucuresti, Dolj, Iasi, Bacau, Cluj… Acestea s-au remarcat „din *punct de vedere al eficientei proiectelor depuse“ (RRC, 20 iun.). Da, dar din punctul de vedere al exprimarii, Departamentul e pe minus.
Ne indreptam spre razboi?
Declaratiile tot mai belicoase ale liderilor politici europeni, transferul de armament greu american catre Europa de Est si schimbarile politice ce au loc in regiune – inclusiv lupta pentru impunerea in punctele-cheie din România ale unor anumite persoane – ne duc la concluzia ca asistam la pregatirea declansarii unui conflict.
Nu este greu sa presupunem ca fortele americane, impreuna cu cele ale Tarilor Baltice, ale Poloniei, Ucrainei si României (si, probabil, ale Bulgariei) vor ataca Rusia. Nu direct, ci, probabil, in urma unei operatiuni de tip „false flag”, de genul celei puse in scena de Germania ca pretext pentru atacarea Poloniei.
S-a vazut in ultima perioada ca incercarile SUA de a crea o coalitie vest-europeana contra Rusiei nu au avut sorti de izbânda. Europa de Vest nu are chef de razboi. Si din acest motiv, SUA apeleaza la „aliatii” din Europa de Est, zona in care a reusit, cu succes, sa penetreze conducerea politica si sa-si subordoneze serviciile secrete.
Dealtfel, tarile din zona raspund, mai degraba, la comenzile americane decât la cele ale UE, politica externa fiind dirijata de la Washington si nu de la Bruxelles. E de ajuns sa ne uitam pe lista tarilor care au aderat la banca pentru infrastructura infiintata de China si sa vedem ca, in vreme ce tarile din vestul Europei au aderat, cele din est au refuzat, dupa indicatiile americane.
Se spune ca razboiul poate pune capat crizelor economice; in acelasi timp, un conflict poate redesena hartile. Oricât ar fi de bine echipate trupele care ar ataca Rusia, nu e ca si cum ar fi primul sau al doilea razboi din Irak.
Sa nu uitam ca anul 2014 a fost ceea ce a fost 1968 pentru noi: anul in care poporul s-a unit in fata amenintarilor unei agresiuni externe. Cu un moral ridicat si cu o armata bine antrenata, Rusia poate respinge orice atac terestru.
Problema care se pune este ce va face dupa. Unde se va opri? Pentru ca, se pare, cam acesta este si calculul american: o Rusie agresiva la granitele Europei de Vest poate face minuni in materie de economie…
Stiinta MD Bacau va evolua in liga secunda

Plecarile masive de jucatori fac ca echipa bacauana sa paraseasca benevol Liga Nationala in favoarea Diviziei A. Aproape sigur, formatia va trece la clubul Primariei, CS Stiinta Municipal
Se incheie o epoca pentru Stiinta Municipal Dedeman Bacau. Si se incheie trist, cu datorii, intrebari fara raspuns si cu o retrogradare voluntara din Liga Nationala.
Echipa masculina de handbal a Bacaului pune punct si o ia de la capat. De la capat, din Divizia A. Cu un nou manager, Gabriel Armanu, cu un alt antrenor, Bogdan Voica si cu o noua garnitura de jucatori, din garda veche ramânând doar portarul Raducu Tamas.
La capitolul „new entries” figureaza si asociatia prin care Stiinta MD va fi finantata cu fonduri nerambursabile de la bugetul local (ACS Elite Sport), dar si clubul pe care va fiinta din aceasta vara echipa: CS Stiinta Municipal Bacau. Mai exact, clubul Primariei, adica fostul CSM 2010. Deocamdata, nu s-a intreprins niciun demers oficial privind trecerea Stiinta MD de sub tutela Clubului Sportiv Stiinta condus de Florin Grapa in „parohia” CS Stiinta Municipal Bacau, care il are ca director pe Bogdan Milon, insa mutarea este iminenta.
Practic, prin aceasta miscare se asigura dubla finantare a echipei de catre municipalitate. Pe de o parte, pe Legea 350/ 2005, ACS Elite Sport fiind beneficiara sumei de 1.500.000 lei gratie proiectulului „Reconstructia handbalului masculin bacauan” aprobat si votat in sedinta CL din aceasta saptamâna, iar pe de alta parte, Stiinta MD va primi bani de la bugetul local prin clubul-mama CS Stiinta Municipal, in baza raportarilor.
Asadar, Primaria va continua sa finanteze echipa de handbal masculin. Asta cu toate ca „dezastrul” lasat in urma de Asociatia Top Sport, defunctul colos bugetofag condus de cumatrul lui Romeo Stavarache, Constantin Apostol, nu a reusit sa fie clarificat nici pâna in prezent. Iar principalii interesati de clarificarea falimentului financiar si sportiv numit Top Sport ar trebui sa fie chiar cei ce au votat anul trecut alocarea catre aceasta asociatie a sumei de 5.700.000 lei. Unde s-au „topit” banii? De ce jucatorii nu au primit niciun salariu in 2015? Si cine isi asuma responsabilitatea?
Deocamdata, la capitolul responsabilitate a punctat doar Compania Dedeman, care nu numai ca s-a achitat de toate obligatiile contractuale, dar a dat si bani in plus la echipa. Dedeman va continua sa ramâna sponsorul principal al Stiintei MD si in Divizia A, obiectivul sportiv fiind construirea unei echipe de viitor si revenirea in Liga Nationala in 2016.
„Ne propunem sa câstigam un an. Decât sa riscam retrogradarea in 2016, mai bine vizam promovarea cu o echipa noua, de perspectiva”, este strategia noului manager Gabriel Armanu. Noua echipa va fi un melanj intre jucatorii care nu au apucat sa debuteze sezonul trecut in Liga Nationala, componentii vice-campioanei nationale de cadeti, cu Dragos Hantaru ca „sef de coloana” si handbalistii adusi in aceasta vara de la Centrul National de Excelenta: portarul Richard Freiwald, pivotul Gabriel Dumitru, interul stânga Robert Gal si interul dreapta Ionut Uruianu.
Toti acestia se vor grupa in jurul „ultimului mohican”, Raducu Tamas. „Am ramas aici din mai multe ratiuni, principalul motiv fiind de natura familiala. M-am casatorit recent, iar sotia mea, care este medic stomatolog, intentioneaza sa-si deschida un cabinet medical de profil, lucru ce necesita permanenta noastra in Bacau”, a declarat Tamas, care a adaugat: „Sunt convins ca daca persoanele in drept si-ar fi asumat responsabilitatea si ar fi lamurit lucrurile din timp, la echipa ar fi ramas si alti colegi de ai mei. Asta chiar si in conditiile unor reduceri salariale. Acum, tot ce imi doresc este sa readucem Stiinta MD in Liga Nationala in 2016”.
Doua finale pentru Bogdan Manole
Semifinalist al Cupei ATH, de la Bucuresti, unde a fost invins cu 7-6, 4-6, 4-6 de favoritul nr. 2, Nicholas Ionel, tenismenul bacauan Bogdan Manole s-a revansat intr-un alt turneu din Circuit ul FRT rezervat categoriei 14 ani masculin.
Saptamâna aceasta, Manole a jucat ambele finale ale Cupei Conest, de la Iasi. Sportivul legitimat la SCM Bacau a câstigat turneul de simplu, dupa a trecut in ultimul act cu 7-6, 6-1 de favoritul nr. 1, Vlad Stoica si a cedat finala la dublu unde, facând pereche cu bucuresteanul Sebastian Ghergus, a fost invins cu 7-5, 6-4 de cuplul Stoica/ Chiorescu.
In alta ordine de idei, SCM Bacau va avea doi reprezentanti la turneul international F8 de la Pitesti, dotat cu premii in valoare de 10.000 dolari, care va debuta in acest weekend: Alexandru Manole si Tudor Diaconu.
Tratamentul impotriva tântarilor a fost amânat
Primaria Bacau a amânat tratamentul avio impotriva capuselor si tântarilor, programat initial sa se desfasoare incepând cu data de 29 iunie. Primaria Municipiului Bacau, prin Directia Salubrizare, Agrement, Parcuri, va executa un tratament avio contra capuselor si tântarilor, cu zboruri ce se vor desfasura în intervalul orar 05.00 – 10.30, timp de cinci zile.
Dupa finalizarea actiunii, se va interveni cu zboruri intermediare în zonele cu vegetatie abundenta, în parcuri si zone traversate de cursuri de apa, urmând ca, în functie de necesitati, sa se efectueze si un al doilea tratament pe întreaga suprafata a municipiului.
Substantele folosite sunt omologate si nu au efect daunator asupra oamenilor si animalelor. Pulverizarea aeriana va avea loc si în zonele cu vegetatie abundenta: Insula de Agrement, Parcul Cancicov, Parcul Gheraiesti etc.
„Decalarea actiunii a fost motivata de vremea nefavorabila, in primul rând de vântul din ultimele zile si de ploile de vineri, care ar fi facut ineficienta imprastierea substantelor. Dupa cum arata prognozele meteo, pe care organizatorii actiunii le iau in calcul, zborurile ar putea incepe de sâmbata.”
Ionut Tomescu, purtatorul de cuvânt al Primariei Bacau
Incepe sezonul la cea mai mare piscina din judetul Bacau
De la 1 iulie s-a deschis sezonul la parcul de distractii al Piscinei de la Motel Travel Europa, aflat la 8 kilometri de municipiul Bacău, in apropiere de localitatea Bogdan Voda.
Pe o suprafată de 5000 de metri pătrati sunt amplasate terenuri de fotbal si volei, noua baldachine de câte sase metri pătrati, peste 200 de sezlonguri, trei terase cu răcoritoare, băi si vestiare moderne. Toate se află în jurul unei piscine de peste 600 de metri pătrati.
După ora 22.00, Complexul de la Piscina Motel Travel Europa devine Club „Dragon“, unde iubitorii muzicii bune si ai dansului în aer liber vor găsi cea mai buna modalitate de a-si petrece timpul, iar după 5.00 dimineata, începe After Hour.
Motelul cu variate meniuri traditionale, cu produse ecologice, din gradina si ferma proprie, se află la doar 100 de metri distantă si oferă 22 de camere, la preturi fără concurentă, cu mic dejun inclus.
Date tehnice
Capacitatea piscinei: 70 locuri
Bazinul mare: 31,6 metri lungime, 20,2 metri latime si 1,35-2.00 metri adâncime
Bazinul mic: 10 metri lungime, 5 metri latime, 40-60 cm adâncime
Program piscina: Luni – duminica, intre orele 10.00 – 19.00
Program club: joi – duminica, intre orele 21.00 – 5.00
Pretulul unui bilet de intrare la piscina este de 10 lei (clientii cazati la motel Travel Europa si copiii sub patru ani au acces gratuit). Un baldachin se poate inchiria cu 30 de lei.
Rezervari se pot face la numerele de telefon: 0234.515.347, 0748.820.721 si 0746.703.889.
Fotbal juniori / Incepe Cupa „Aerostar”!
Acest final de saptamâna este dedicat fotbalului juvenil. De vineri si pâna duminica, Bacaul va gazdui Cupa „Aerostar” la fotbal, competitia organizata de CS Aerostar reunind la start peste 70 de echipe din intreaga tara! „Ne bucuram ca initiativa noastra a gasit un larg ecou in rândul cluburilor si suntem convinsi ca turneul va deveni unul de traditie”, a declarat presedintele sectiei de fotbal al CS Aerostar, Valerian Voicu.
„Lucram inca din februarie la acest proiect si speram ca el sa fie o adevarata reusita”, a marturisit antrenorul si „sufletul” competitiei, Ovidiu Ciobanu (Aerostar). Turneul va include sase categorii de vârsta: 2003, 2004 (care vor juca in formula de 8A1 pe jumatate de teren, la baza „Aerostar”), 2005, 2006 (7A1 la „Letea”), 2007 si 2008 (5A1 pe sintetic la „Letea”, respectiv „Aerostar”).
Gazdele de la Aerostar vor fi reprezentate de grupele 2003 si 2004 antrenate de Ovidiu Ciobanu, 2004 si 2005 (antrenor Vali Cioanca) si 2007 si 2008 (antrenor Costel Busaga), in timp ce restul gruparilor bacauane vor participa, dupa cum urmeaza: Sporting (2004, 2006, 2007, 2008), FC Bacau (2005, 2006, 2007, 2008), Viitorul (2003, 2006, 2007), Sport Club (2003) si FCM (2003).
Vineri seara, copii, insotiti de parinti sunt invitati la discoteca, la Club „The One”, iar sâmbata, antrenorii, arbitrii si conducatorii de cluburi sunt asteptati de conducerea CS Aerostar la dineul festiv de la Green Park. Festivitatea de premiere va avea loc duminica, la ora 17.30, la Aerostar, primele trei echipe de la fiecare categorie de vârsta, dar si cei mai buni jucatori urmând sa fie recompensati cu medalii, diplome si cupe.
Depistat în timp ce conducea băut şi cu permisul suspendat
În comuna Solonţ poliţiştii au depistat în flagrant, la data de 1 iulie a.c., în jurul orei 18.00, un localnic de 29 de ani, care conducea un autoturism pe DJ 117A, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat concentraţia de
0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti, unde i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că tânărul în cauză are dreptul de a conduce suspendat din luna aprilie 2015.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere şi sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Liviu Dragnea tatoneaza terenul pentru alegerile din 2016
Ieri, 1 iulie, un pic de agitatie in organizatia judeteana a PSD, cu ocazia sedintei trimestriale a Comitetului Executiv. Au fost prezenti membrii de drept, parlamentari si câtiva invitati, de la nivel central a participat Liviu Dragnea, a carui functie in PSD este, in prezent, de coordonator al activitatii organizatorice, aflat intr-un turneu prin mai multe organizatii judetene.
Presa nu a avut acces la aceasta sedinta, in aceste conditii, la finalul intâlnirii oficiale, dupa o pauza de o tigara, Liviu Dragnea a invitat presa la o discutie, la aer curat, in fata intrarii in Centrul de Afaceri si Expozitii din Bacau.
In principal, a spus Dragnea, la sedinta CAEx al organizatiei PSD s-a discutat si analizat modalitatea de aplicare, in teritoriu, a iminentei rectificari de buget a Guvernului, cât si unele “chestiuni” politice.
“Situatia economica este buna, am discutat si cu ministrul Finantelor, astfel ca, la rectificare, primariile care nu au primit sumele din anii trecuti, vor fi reglate acum, fiind alocate resurse mai ales pentru investitii. M-am interesat de stadiul investitiei de la Spitalul Judetean, recte Sectia de Radioterapie, proiect pe care l-am aprobat impreuna cu premierul Victor Ponta, ca sa vorbim acum de o investitie mare. Sigur, fiecare investitie din orice localitate prezinta importanta, deoarece toti cetatenii au drepturi egale, indiferent unde isi au domiciliul”, a spus Liviu Dragnea.
Totodata, coordonatorul PSD a dat asigurari ca fiind o rectificare a Guvernului României, vor primi bani toate localitatile din judet, indiferent de culoarea politica a primarului sau a consiliului local. Celelalte intrebari ale ziaristilor prezenti s-au referit la situatia din PSD, din alianta de guvernare, probleme stiute de electorat de pe alte canale de informare: Victor Ponta este bine, urmeaza procedurile; PSD are o parere proasta privind numirea lui Razvan Ungureanu ca director al SIE; PSD este un partid puternic, sta in peste 40 la suta la sondaje, pe primul loc in preferinte (cum conduce si in preferintele DNA, a remarcat un ziarist); PSD stie sa se mobilizeze in situatii dificile; guvernarea Ponta va continua pâna la alegerile parlamentare etc. Pe timpul conferintei, Dragos Benea parea foarte suparat. Cam atât, de aceea am zis ca a fost (la vedere) doar un pic de agitatie la PSD Bacau.
152 de absenti la a doua proba scrisa a Bacalaureatului
Elevii care au absolvit clasa a XII -a au sustinut miercuri, 1 iulie, a doua proba scrisa, cea obligatorie a profilului, in examenul de Bacalaureat. Candidatii care au terminat profiul real au dat teza la Matematica, iar cei de la profil uman, la Istorie.
„In intreg judetul Bacau, s-au inscris la aceasta proba 4.389 de absolventi de liceu. 152 dintre ei nu s-au prezentat. In schimb, nu s-a inregistrat nicio eliminare pe motiv de frauda”, a precizat prof. Doina Marinov, inspector scolar. Candidatii au intrat in salile de examen la ora 9.00, iar testarea a durat trei ore.
Subiectele au fost diferentiate, in functie de specializarea absolvita in liceu. La Matematica (profil matematica-informatica si profil tehnologic) absolventii au avut de rezolvat trei subiecte:o matrice, o functie si legi de compozitie. La Istorie, candidatii au avut de analizat la primele doua subiecte un text la prima vedere despre comunism, dar si un altul despre Primul Razboi Mondial, iar la al treilea au avut de elaborat un eseu despre autonomiile locale din Evul Mediu. Toate subiectele au fost obligatorii, s-au acordat 10 puncte din oficiu, iar restul de 90 de puncte a fost impartit la trei, pe fiecare cerinta (30 puncte / subiect).
Ultima proba scrisa din aceasta sesiune a examenului de bacalaureat – proba la alegere din aria curriculara corespunzatoare specializarii, se va desfasura vineri, 3 iulie, proba la care, in judetul Bacau, s-au inscris 4.428 de candidati. Prima afisare a rezultatelor va avea loc luni, 6 iulie, iar afisarea rezultatelor finale are ca termen limita data de 10 iulie.
Firmele bacauane, interesate sa angajeze proaspeti absolventi
Câteva zeci de anagajatori din Bacau au raspuns afirmativ invitatiei de a participa la conferinta de informare privind facilitatile fiscale acordate angajatorilor care vor incadra proaspeti absolventi, desfasurata ieri in Aula Univestitatii „Vasile Alecsandri”.
Evenimentul, ca parte din proiectul „Integrarea pe piata muncii a absolventilor 2015. Facilitatile fiscale oferite de stat”, initiat de Camera de Comert si Industrie, a incheiat, astfel, seria de actiuni desfasurate de la incepul acestei saptamâni in principalele orase ale judetului: Bacau, Onesti si Moinesti. Participantii s-au aratat interesati sa afle detalii privind sustinerea financiara acordata de stat celor care angajeaza absolventi, inclusiv despre obligatiile angajatorilor, ale absolventului, valoarea sprijinului, termene si conditii de acordare a acestuia etc.
Totodata, firmele au aratat cu degetul acuzator spre birocratia de la nivelul institutiilor statului, lipsa investitiilor in economia judetului, accentuând atitudinea aroganta a hypermarketurilor din tot judetul care, desi beneficiaza de facilitati din partea statului si a administratiei locale, nu fac angajari din rândul absolventilor bacauani si, mai mult, „au omorât mica initiativa din zona comertului” etc.
„Forta de munca pregatita din banii statului pleaca in alte tari. Blocurile o sa ramâna goale, pe strazi nu o sa mai circule masini, o sa ajunga rau Bacaul. Nu mai zic de controalele care se fac mereu la firme, de numarul mare de autorizatii care trebuie scoase, de birurile care apasa asupra noastra, toate acestea vor duce la blocarea firmelor, la faliment general”, s-au plâns oamenii de afaceri.
„Pâna la urma, o sa ajungem o simpla comuna, in care o sa-si desfaca marfa toate hypermarketurile din partea de vest a Europei”, a punctat Vasile Murgu, director resurse umane la Work Machiney World Bacau. Nu au scapat neatinse nici autoritatile judetene si locale.
„Nu sunt prezenti nici domnii de la Prefectura, nici de la Consiliul Judetean, de la Primarie, nici macar de la Inspectoratul Scolar. Nu era de interes sa auda si dânsii ofurile noastre, problematicile ridicate de firme, sa cunoasca pulsul vizavi de cei care au absolvit studii medii, nu doar superioare? Vorbim doar noi intre noi. Haideti sa-i trezim, atunci”, a incheiat Dan-Paul Malin Popa, director Inginerie Industriala si Resurse Umane la Aerostar Bacau.
Cert este ca in cele trei actiuni de informare, peste 150 de firme au putut afla informatii despre cum pot angaja absolventi, beneficiind de sprijinul statului. De altfel, o parte importanta dintre participanti vor fi prezenti si la bursa locurilor de munca ce se va organiza peste doar 10 zile, in Bacau.
Cum sa umilesti o campioana a României
Singurele bacauance câstigatoare ale unui titlu national in 2015 la jocurile de echipa, mini-voleibalistele de la CSS Bacau au fost „cenusaresele” sesiunii de finantari nerambursabile. Primaria Bacau le-a dat doar 16.000 lei!
Trei accidente intr-o zi pe Bulevardul Unirii
Politia Rutiera a intervenit, marti, la trei accidente de circulatie petrecute pe Bulevardul Unirii, din municipiul Bacau.
Un biciclist a fost ranit dupa ce a fost acrosat de un mopedist si tot un biciclist, de 66 de ani, care a incercat sa traverseze strada neregulamentar a ajuns la spital dupa ce a fost lovit de o masina. Barbatul a fost ranit grav si a ramas internat in sectia de Chirurgie.
Aproape de miezul noptii, pe acelasi bulevard, s-a produs un alt eveniment rutier. Un tânar de 37 de ani, din Pâncesti, in timp ce traversa strada prin loc nepermis a fost accidentat de un autoturism. In urma impactului, acesta s-a ales cu multiple fracturi si ramas sub supraveghere medicala.
Pus sa sufle in etilotest, s-a constatat ca pietonul era in stare avansata de ebrietate, având o alcoolemie de 1,39 mg/l in aerul expirat. (G.P.)
Furt de inghetata in Parcul Cancicov
In noaptea de marti spre miercuri, in jurul orei 2.45, jandarmii de la Inspectoratul Judetean de Jandarmi Bacau, care erau in patrulare prin Parcul Cancicov, au observat trei tineri in timp ce furau inghetata dintr-o lada frigorifica.
N-au apucat sa-si potoleasca pofta, ca au si fost prinsi de militarii avertizati de zgomotul provocat in timp ce incercau sa deschida capacul frigiderului. Cei trei tineri, cu vârste intre 18 si 23 de ani, din municipiul Roman, reusisera sa sustraga 16 inghetate.
„Prejudiciul a fost recuperat si predat administratorului magazinului, iar celor trei tineri li s-au întocmit actele de constatare sub aspectul savârsirii infractiunii de furt calificat”, a declarat lt. col. Sebastian Cretu, ofiter de relatii publice la IJJ Bacau.
Cazul a fost preluat pentru cercetare de Sectia 2 Politie. Tot la inghetata din parc au poftit in urma cu doua saptamâni alti doi tineri care au furat 34 de inghetate de la un alt chiosc.
Bani pentru dezvoltarea afacerilor din comert
Programul de dezvoltare si modernizare a activitatilor de comercializare a produselor si serviciilor de piata – Comert 2015 este o schema de ajutor de minimis, care urmareste intarirea capacitatii firmelor de promovare a produselor si serviciilor de piata, dar si dezvoltarea si modernizarea activitatii comerciantilor si prestatorilor de servicii de piata.
Pot solicita bani prin acest program firmele sau cooperativele care au ca obiect de activitate comercializarea produselor si serviciilor de piata, au cel putin doi ani de existenta si nu au mai beneficiat de ajutor nerambursabil in ultimii 3 ani.
„Beneficiarii sunt obligati ca, timp de cel putin 3 ani de la acordarea sprijinului financiar nerambursabil, sa mentina investitia si sa pastreze locurile de munca create prin program, in caz contrar, ajutorul acordat se recupereaza”, au precizat reprezentantii OTIMMC Iasi.
Banii se vor da pentru cumparea de echipamente IT, tehnica de calcul (tip PC, format din unitate centrala, server, monitor, imprimanta /copiator/multifunctionala, inclusiv sisteme portabile, licente necesare desfasurarii activitatii, sisteme audio-video,etc.), dar si cititoare pentru cod de bare, cântare electronice cu/fara printer pentru etichetare, aparate de marcat electronice fiscale, echipamente tehnologice – masini, utilaje si instalatii de lucru – inclusiv software-ul aferent, aparate si instalatii de masurare, control si reglare necesare desfasurarii activitatilor pentru care a solicitat finantare, mijloace de transport marfa sau microbuz transport persoane, inclusiv realizarea unui site pentru prezentarea activitatii etc.
Beneficiarii eligibili primesc o valoare a ajutorului de maximum 90% din valoarea totala a cheltuielilor eligibile efectuate (exclusiv TVA). Valoarea maxima a ajutorului nu poate depasi suma de 135.000 lei pentru fiecare beneficiar. Inscrierea in program, solicitarea acordului de principiu pentru finantare si completarea planului de investitii in vederea obtinerii finantarii se fac on-line, pe site-ul www.aippimm.ro. Aplicatia de inscriere a va fi activa incepând cu 6 iulie, ora 10.00, pâna in data de 15 iulie 2015, ora 20.00.
Povestea „englezului” de pe Bucegi
Pe bacauanul Adrian Huiban l-am intâlnit intâmplator prin oras. Sosise de curând, intr-un mic concediu, de la munca din Anglia, in oraselul Corby, unde este temporar stabilit, impreuna cu surorile lui mai mari. La inceput, nici nu ma gândeam ca tânarul cu aparente firave avea sa-mi spuna o asa poveste grozava de viata.
Am aflat, asadar, ca tânarul, de doar 30 de ani, e din zona strazii Bucegi si provine dintr-o familie numeroasa, cu patru frati, doua fete si doi baieti. Este deja tata, având o fetita de aproape 3 ani – Daria, si un baietel de un an – Andrei, pe care intentioneaza sa-i aduca si pe ei in Anglia, impreuna cu sotia, insa numai dupa ce va rezolva cu casa.
„Sora mea cea mare care m-a ajutat sa vin aici are deja o locuinta pentru care a dat un aconto de 15.000 de lire si, lunar achita cam 500. Asa vreau sa fac si eu”. A lucrat multi ani in constructii, in Italia, de la 14 ani are viata asta de santierist, pe când facea amenajari interioare prin oras. Inca din tara stia de toate, de la gresie, faianta, pâna la sanitare si electrice. Era om de cel putin 2.500 de lei pe luna.
Acum a prins un loc bun intr-o fabrica de carne. Din cei 2.500 de angajati, marea majoritate rusi si polonezi, doar sase sunt români. A ajuns acolo printr-o agentie de munca, aproape singurul mod in care poti avea acces facil la un serviciu, iar abia dupa cinci luni a reusit sa fie angajat direct la firma, cu acte in regula. E multumit cu cele 1.400-1.600 de lire pe care le câstiga lunar, având sanse mari ca salariul sa i se dubleze, cel putin.
„Pe agentie, cât stai, esti sclav, iar daca nu ma dadeam bine pe lânga un sef de la fabrica, care a vazut ca imi doresc mult sa muncesc si nimic mai mult, nu reuseam sa ma angajez direct la firma. Se bat cei de la companie, din hala, sa ma ia pe tura lor de zi, ca au vazut ca sunt muncitor si nu ma dau deoparte de la nimic”, povesteste tânarul.
Spune ca românii sunt apreciati de britanici, pentru ca sunt muncitori, desi exista multi localnici care ii invidiaza, pe motiv ca le iau locurile de munca. „Ei s-au si obisnuit sa stea mai mult degeaba, prefera sa traiasca din ajutorul de la stat, inca fetele fac de pe la 13 ani copii. Din tata-n fiu se intâmpla asta. Stau in case cum sunt la noi ANL-urile. La ei nu ai sa vezi un boschetar care sa fie pe strada”, imi explica Andrei.
Românul bun de pus la rana
Aproape ca orice român de treaba, e milos si saritor, ajuta cam pe toata lumea. Isi aminteste cum, odata, pe când era la Roma, in zona garii Tiburtina, a intâlnit un baiat din Vrancea, flamând si obosit, care, de câteva zile, tot cauta un rost.
„Ii era rusine sa intre in conversatie, desi vazuse ca eram români. Nu mai mâncase de câteva zile, il adusese cineva cu promisiunea ca ii da de munca si il abandonase. I-am gasit o casa, a doua zi l-am dus la o parcare unde venau italieni si te luau la munca si, gata, l-am aranjat cât de cât. Pe multi din astia i-am, ajutat”, mai spune Andrei Huban. In Anglia, chiar exista o comunitate de români pe Internet care se ajuta unii pe altii.
Nu putine au fost cazurile de concetateni pacaliti cu munca si abandonati in Londra, cei mai norocosi fiind de acord sa doneze câte un pound-doi sau mai multi, dupa cât poate fiecare, astfel incât sa-i trimita pe ghinionisti acasa, la ai lor. A reusit sa-l aduca si pe tatal lui in Anglia, mai ales ca are permis de conducere si il poate ajuta in acest fel. Mama, de 50 de ani, in august, deocamdata, nu doreste sa plece afara.
„Nu, pentru inca o mai am pe mama aici si nu vreau sa-i parasesc. Eu ma acomodez greu intre straini. Copiii mei s-au nascut la Bucuresti, unde stateam in tinerete, si, daca nu veneam acasa, in Bacau, sa ma incarc doua-trei zile, nu reuseam sa fac nimic”, spune Rodica Huiban, mama lui Adrian. A muncit din greu toata viata, plus patru copii de crescut si, acum, nepotii. A lucrat, prin tinerete, in Bucuresti, la Postavaria româna, apoi, un timp indelungat s-a mutat la tara, la Rusciutea, unde avea grija de vaci, porci, gaini si alte animale.
„Abia acum imi dau seama ca nu e bine sa fii cum am fost eu, bagacioasa la orice fel de munca, la fel ca baiatul meu, Andrei. Pentru ca, dupa un timp, boala te doboara, fara sa apuci sa-ti dai seama”, imi explica femeia. Din pacate, boala a atins-o si pe ea, e operata la „burta” si i-au mai gasit si niste noduli la gât. Dar, chiar si asa, o vad extrem de optimista, de vioaie. Are si de ce, numai privind la copii, la nepotii si toata familia largita care o inconjoara.



























