Au aparut frecvent in cotidianul Desteptarea, in formatul tiparit si editia electronica, reportaje si fotografii cu plase monofilament si peste confiscat de la braconieri. Surprinzându-i in flagrant, jandarmii isi fac datoria, mai ales daca mai primesc din când in când si câte un pont. Se dau amenzi, se intocmesc dosare de urmarire penala.
Fenomenul nu va fi eradicat decât in momentul când cei surprinsi asupra faptului vor fi obligati sa mânânce in fiecare zi, timp de un an, câte doua kilograme de peste fiecare. Reclamatii, bineinteles anonime, vin si din interiorul breslei, referitoare la „unii pescari cu permis, care impânzesc cu opt-zece undite, malurile”.
Problema este reala si le dau dreptate celor ajunsi putin mai târziu pe balta, când vad locurile ocupate de o puzderie de undite, administrate de doi-trei pescari. Imi pun insa intrebarea : de ce ar trebui sa vina cineva dinafara, chiar platit, sa-ti faca ordine in curte ?
Domnilor pescari! Suntem in era informatiilor care ajung in orice punct de pe glob, la secunda. Aveti telefoane mobile care fotografiaza si filmeaza, gipiesuri ce localizaza cu precizie de câtiva metri, locul in care va aflati. Daca vecinul, prietenul, dusmanul nu se comporta asa cum considerati ca ar trebui, civilizt, etic, moral, etc., postati imaginile pe retelele de socializare.
Aratati-l cu degetul. Faceti-l de rusine. Trimiteti fotografii sa-l dam la ziar. Daca totusi nu vrea, nu-l mai lasati sa se extinda, ocupati-i locul. Daca vine prea de dimineata… veniti de seara. Daca vine seara, veniti cu o zi inainte.
Glumesc. Asa poate mai renunta la o parte din scule. Interpelat, vizavi de lacomie si de lansetele in plus, acel pescar iti va raspunde invariabil: „sunt ale unui prieten, apare mai târziu”. Cunosc insa un pescar experimentat, cu vechi state de serviciu pe apele curgatoare din judet, care este de parere ca nu acesti pescari, mai bine dotati, se fac vinovati de lipsa din ce in ce mai acuta a pestelui.
Curentul si monofilamentul
„Am trecut sâmbata pe la Itesti. Ce era acolo! Stii cum arata digul… ? Parca plouase cu lansete. Uite-asa! Una lânga alta. Nimic! Nici macar un chitic. Vineri a fost vântul si ploaia aia… Cine-a dat atunci seara, a scos caras. S-a dus vestea. Dimineata… degeaba au venit. Am trecut si pe barajul de la Galbeni.
La fel. Lansete… buluc!” Vesnic zâmbitor si gata sa-ti povesteasca cum a tras sau nu pestele, Cezar Miron este cunoscut bine de pescarii de pe malurile Bistritei si Siretului. Bacauan, prefera la 51 de ani, ca mijloc de locomotie, bicicleta. Chiar si pe o vreme când gândul te duce la focul de la gura sobei.
Ca majoritatea pescarilor „inraiti” de mai târziu, prima data a prins pestele cu mâna. Prin ‘73. Pasiunea a mostenit-o din familie. Tatal, Vasile si mai târziu socrul, tot Vasile, aveau aceasta „slabiciune”. Abia dupa armata s-a apucat serios de treaba, cumparându-si cele necesare. Sotia Cristina si fiica Lavinia il sustin… fara sa se implice.
Cezar este genul de pescscar perseverent dar consecvent in alegerile facute. Nu pescuieste in iazurile in care pestele este aduns si populat de la crescatorie. „Mie-mi place salbaticia. Sa-l caut, sa-l aflu eu. La Rusciutea, la Galbeni, Racaciuni, Orbeni. Pe Siret in special. Nu ai voie sa nu prinzi ceva. Oricum, era mai mult peste inainte. Acum pescuitul a evoluat si a involuat. A evoluat pentru ca au aparut tot felul de metode si tehnici noi. Se pescuieste folosind curentul electric si plasele monofilament.
A involuat, pentru ca isi spun pescari cei care le folosesc. Eu le spun braconieri. Ei distrug, nu pasarile sau inundatiile. Inundatiile aduc peste. Pasarile opresc, manânca si pleaca. Ei ramân si se-nmultesc.”
Tehnici de smecher
Când stai de vorba cu el, te priveste direct in ochi. Cuvintele tâsnesc in fraze scurte, pe un ton usor imblâzit de zâmbetul itit sub mustata. Dupa intonatie, incerci sa te dumiresti daca uneori suguieste sau chiar vorbeste serios.
Se stie ca pescarii mai si mint. „Cel mai mare peste pe care l-am prins a fost un crap, de sase kile. La Galbeni, pe canal. Sa tot fie vreo patru ani. Abia l-am scos. Saptamâna trecuta a iesit biban si caras, la Faroani – Cleja, pe taluz, in coada lacului. La râma. Il cauti la fiecare ochi de buruiana. Tre’ sa fii oleaca smecher. Dai cu vântul la vale si tragi impotriva lui. A fost un an bun pâna acum. De acum nu mai e. Seceta, arsita.”
Cunoaste bine canalele si meandrele apei. Nu cara multe in rucsac, fapt ce-i permite sa schimbe des locul pe parcursul unei partide, cu sanse mai mari sa prinda si peste. „Prefer sa pescuiesc la undita. Iti da alta satisfactie. Am si lanseta pentru rapitor. O folosesc mai putin. Nu conteaza anotimpul. Am fost si la copca, am facut si baie. Normal ca tin minte când. Acum cinci ani, pe 30 decembrie. Inainte de Revelion, la Orbeni. Am cazut intr-o gaura de copca.
A fost facuta mare, tot de un braconier, sa bage crâsnicul, setca. A nins si era acoperita cu zapada viscolita noaptea. Noroc ca mai eram cu doi prieteni, dar erau multi pescari pe gheata. Noi mergeam sa cautam un loc, mai spre gura canalului. Unul dintre ei imi zice: «uite niste scoici pe gheata! ». Du-te, ma, de-aici, de unde scoici? Ce? Au iesit sa faca plaja? Si când m-am dus sa ma uit… am cazut. Apa avea vreo patru metri.
Asa m-am dus, cu mâinile sus. Si eram imbracat bine, cu suba si pantaloni de pufoaica. Mi-a spus mai târziu unul dintre pescarii care m-au salvat: «Mai! Bine ca nu te-ai pierdut. Altfel nu ma riscam». Unul s-a asezat pe burta, a-ntins mâna, l-am apucat si m-au tras din apa. N-am racit, dar câtiva ani tot am prins oleaca de frica. Acum sunt mai prevazator când pasesc pe gheata.” Cezar merge de doua-trei ori pe saptamâna la pescuit. Câteva ore seara sau odata cu zorile.
Noaptea… mai rar. Mai da o sansa pescuitului sportiv „daca scapam de braconieri”. I-a vazut, si nu odata, cu sacii. „Sunt care vin seara de seara, cu barca, si doar recolteaza. Le-au spart jandarmii barcile. Le-au confiscat sute de metri de plasa… Degeaba. Au si ei ascunzisurile si smenurile lor.” Sâmbata se duce la Racaciuni. Daca merg cu el a promis ca-mi arata niste locuri… !
„Deveselu” are o propunere interesanta pe internet „noaptea pescuitului”, sau „black friday fishing”. Ar merge, de ce nu? Fiecare cu ce are, dar intr-un loc amenajat, cât de cât iluminat, si tot pestele prins, eliberat. Cine ar pune „botu’” si de ce s-ar organiza in premiera asa ceva? Ideea mi se pare interesanta. Ma implic. Astept sugestii si propuneri.
