Antrenorul bacauan de lupte, profesorul Ion Butucaru lanseaza campioni pe banda rulanta. Ultimul nume este cel al lui Nicu Ojog, medaliat cu bronz la Campionatul European de Cadeti
A pierdut sirul medaliilor cucerite la Europene si Mondiale. „Daca este sa le adaug si pe cele obtinute ca antrenor de lot national sunt multe. Câte? Sincer, nu stiu. Multe…”, marturiseste cu simplitate profesorul Ion Butucaru, omul care a pus pe picioare in Bacau cea mai puternica sectie de lupte din tara. Antrenorul Butucaru are, in schimb, o statistica exacta atunci când vine vorba de medaliile realizate pe plan international la CSS Bacau: „Aici stiu precis câte am: 23”. Mda, de parca ar fi putine. Cea de-a 23-a medalie a „Fabricii de campioni Butucaru” a fost produsa la finalul saptamânii trecute, in Serbia la Subotica, cu prilejul Campioantelor Europene de Cadeti. Ea atârna, cu straluciri de bronz, de gâtul lui Nicu Ojog, unul dintre cei mai promitatori luptatori din România, pe care Ion Butucaru l-a descoperit in urma cu aproape sapte ani, la vârsta de 9 ani.
“Invatasem imnul rusesc”
– Domnule profesor, cum apreciati nivelul Europenelor de Cadeti care a avut loc in Serbia?
-A fost o competitie foarte dificila, cu tari bine organizate la nivelul acestei ramuri sportive. In prima zi, la cinci categorii de greutate, rusii au luat nu mai putin de patru medalii de aur. Ajunsesem sa le invatam imnul, ce s-o mai lungim… Echipa Rusiei scoate in relief o selectie deosebita si o organizare ireprosabila. Sa stiti ca si noi am putea facea asta, sigur, la un nivel mai redus deoarece aria noastra de selectie nu se poate compara cu cea a rusilor. Ne lipsesc insa multe, incepând cu seriozitatea.
-Dumneavoastra, in schimb, ati fost cât se poate de serios atunci când ati pronosticat ca Nicu Ojog se va intoarce cu o medalie de la Europenele de la Subotica.
-Suta la suta sigur nu poti fi niciodata când vorbesti de un rezultat sportiv. Mai ales la un asemenea nivel. Eram insa foarte increzator in Nicu. Un antrenor isi simte sportivul, iar rezultatele obtinute de elevul meu in competitiile din acest an ma faceau sa intrevad prezenta sa pe podiumul Campionatelor Europene. Bronzul continental obtinut la Cadeti, 69 kilograme, e cât se poate de meritat si ne bucuram foarte mult pentru el.
-Apropo de rezultatele din precedentele competitii: in primavara, Ojog l-a invins pe turcul Kerim Yilmaz in finala pentru aur a Turneului International de la Bucuresti. La Subotica, in „sferturi”, Ojog si Yilmaz s-au intâlnit din nou, numai ca de data aceasta a câstigat turcul, care nu s-a oprit decât in finala cu Aleksandr Komarov.
– Adevarul e ca mi-a fost frica de meciul cu Yilmaz. I-am spus asta si nevesti-mii, care m-a insotit la Subotica. Il vazusem pe turc in precedentele doua meciuri si am notat ca sta foarte bine tactic. Din tribuna, acolo unde am luat loc, i-am strigat lui Nicu sa-l atace inca de la inceput, pentru ca altfel va fi greu. Nicu a condus cu 1-0, insa turcul l-a egalat. La 1-1, Yilmaz era invingator deoarece, asa cum se stie, conteaza cine a punctat ultimul. Când mai erau câteva secunde, Ojog s-a repezit peste adversar, insa acesta l-a surprins cu o actiune de doua puncte, câstigând meciul. Cu exceptia acestui meci, Nicu Ojog nu a avut adversar. Pe toti i-a invins in primul minut. N-a ajuns la pauza cu niciunul.
Un plânset de jumatate de ora
-Cum vi s-a parut campionul, rusul Komarov? Ce v-a placut cel mai mult la el?
-Sa stiti ca mie imi place mai mult Nicu Ojog si nu neaparat ca e sportivul meu. Nicu e foarte curajos, n-are frica de adversar. Sincer, as fi vrut sa-l vad contra rusului. Ar fi fost un meci interesant.
-Dupa infrângerea cu Yilmaz, nu v-a fost teama ca veti rata medalia?
-Pai, nu prea am avut timp sa ma gândesc la asta. Am avut alte preocupari; trebuia sa-l gasesc pe Nicu Ojog, ca disparuse. L-am cautat vreo jumatate de ora si l-am gasit intr-un parc. Apoi a trebuit sa-l linistesc, ca a plâns inca vreo jumatate de ora. A fost foarte afectat de infrângere, insa când a revenit in sala a demonstrat ca locul sau e pe podium. I-a dat 4-0 elvetianului, dupa care a facut 12-2 cu armeanul Hakhoyan in disputa pentru bronz. Trebuie spus ca evolutii bune au avut si ceilalti doi bacauani cu care m-am prezentat, George Mihai si Alin Dosoftei.
-Dosoftei a fost foarte aproape si el de o medalie de bronz.
-Da, a luptat foarte bine, dar n-a fost sa ajunga pe podium. Sa stiti ca Dosoftei este unul dintre cei mai buni copii ai mei. E bursier la scoala, are calitati sportive remarcabile, numai ca pacatuieste la capitolul emotivitate. Cu timpul si cu participarea constanta la competitii de inalt nivel va disparea ea si emotivitatea.
-Domnule profesor, cum faceti de continuati sa descoperiti si sa formati sportivi cu asemenea rezultate?
-Inainte de toate, un antrenor trebuie sa iubeasca copiii pe care ii pregateste, iar copiii trebuie sa simta asta. Copiii pe care-i antrenez nu-mi sunt doar elevi, ci si prieteni. Chiar am de gând ca, de acum inainte, sa ma prezint la competitiile internationale cu un tricou pe care voi inscriptiona in engleza „Sunt mândru de luptatorii mei”. Mergând pe firul intrebarii dumneavoastra, cu riscul de a ma repeta, va spun ca aceasta grupa este cea mai buna din câte am avut. Nicu Ojog sta in Serbanesti, e vecin cu mine, insa Dosoftei, Vasile Cojoc, fratii George si Denis Mihai sunt, cu totii, produsele centrului pilot pe care l-am infiintat la Letea Veche.
Colaborare CSS- CSSM
-Sebi Diaconu ramâne cel mai reprezentativ sportiv al dumneavoastra?
-Da, cu precizarea ca pe Sebi Diaconu l-am luat la vârsta de 17 ani. Sebi este prietenul meu, tin foarte mult la el pentru ca, dincolo de faptul ca a fost un foarte mare sportiv, este respectuos si cu bun simt. Chiar vreau sa-i multumesc lui Sebi pentru ca a contribuit la pregatirea lui Nicu Ojog in vederea Europenelor. De doua ori pe saptamâna, Sebi se dezbraca si se lupta cu Nicu; un lucru demn de salutat.
-Ce obiective aveti pe viitor?
-Sunt ele mai multe. Ca unul care am construit la SCM Bacau cea mai puternica sectie de lupte din tara, cu un procentaj de 70 la suta in ceea ce priveste medaliile cucerite de România la Europene si la Mondiale in ultimii 15 ani, nu ma pot opri. Mai ales ca, asa cum spuneam, am acum la CSS Bacau cea mai buna grupa posibila. O grupa pe care vreau sa o leg de Bacau, iar in acest sens imi pun mari sperante intr-o colaborare cu Clubul Sportiv Stiinta Municipal. Ajunsesem la un acord de principiu cu un club din Timisoara, care urma sa asigure toate conditiile sportivilor, insa eu imi doresc ca sportivii nostri sa continue aici, in Bacau. Am discutat deja cu directorul Bogdan Milon, care intentioneaza sa creeze o sectie de lupte CSSM. Sper ca acest parteneriat de colaborare CSS- CSSM Bacau sa se materializeze cât mai rapid. Ca obiectiv strict sportiv, vreau sa va spun ca, printre altele, imi doresc medalii la Jocurile Olimpice de Cadeti din 2018. Imi lipsesc din palmares si sper sa le obtin cu Denis Mihai si Vasile Cojoc. Ei doi sunt campioni si la lupte libere, lucru care evidentiaza calitatile deosebite pe care le au.
Asadar, fabrica de campioni „Butucaru” continua sa-si faca planul. Si continua sa duduie.
