Acasă Blog Pagina 3334

Aproape 60 de morti pe soselele din judet

    Bilantul evenimentelor din trafic este unul trist si pentru anul care se apropie de final. In perioada ianuarie – noiembrie 2015, în judetul Bacau s-au înregistrat 1.220 de accidente de circulatie, iar 254 dintre ele au fost grave.

    Alte 432 au fost usoare iar 535 s-au inregistrat ca tamponari. Din pacate, in urma accidentelor grave, 58 de persoane si-au pierdut viata, 249 au fost ranite grav iar peste 600 au scapat doar cu mici leziuni. Politistii au stabilit si principalele cauze care au dus la producerea acestor evenimente iar pe primul loc a ramas indisciplina pietonala (53 accidente), urmata de viteza excesiva sau neadaptata conditiilor de trafic si drum (33 accd.), neacordarea prioritatii de trecere pietonilor sau vehiculelor (31) dar in mod negativ s-au remarcat si biciclistii (30).

    Cele mai multe accidente grave s-au petrecut în zilele de sâmbata, duminica si joi, între orele 12.00-18.00 si 18.00-24.00, majoritatea fiind in mediul rural, iar unul din trei a avut loc pe drumurile nationale, unde si valorile de trafic sunt mari. In incercarea de a preveni aceste tragedii, politistii de la Rutiera au desfasurat aproape 1.000 de actiuni si au fost mult mai prezenti pe timpul noptii.

    „S-au luat masuri de organizare a serviciului de patrulare, preponderent în intervalul orar 12.00 – 4.00, pe toate tronsoanele de drum national si european unde s-au înregistrat frecvent accidente grave, inclusiv zonele adiacente acestora precum si în functie de evolutia situatiei operative de pe raza de competenta a fiecarei subunitati sau structuri, astfel încât sa fie permanent în teren un echipaj de politie”, a explicat insp. pr. Narcisa Butnaru, purtator de cuvânt al Inspectoratului de Politie Judetean Bacau. Totodata s-au organizat si intâlniri cu elevii in scoli, pe care i-au invatat regulile rutiere pentru a ajunge in siguranta la scoala si apoi acasa.

    In activitatile de prevenire s-a tinut cont si de cauzele generatoate de accidente, asa ca in incercarea de a disciplina si pietonii, politistii le-au aplicat celor prinsi ca traversau strada prin loc nepermis peste 7.600 de amenzi, 1.485 de sanctiuni au ajuns la soferii care nu au acordat prioritate de trecere iar peste 23.000 de amenzi au fost aplicate vitezomanilor. În cele 11 luni supuse analizei, agentii din trafic au retinut 4.847 de permise si au retras circa 2.300 de certificate de înmatriculare.

    Pagina 1

      pagina1

      Operatie spectaculoasa la Maternitatea Spitalului Judetean de Urgenta

        Dr. Doina Sargu si pacienta ei, Nicoleta Loghin / Liviu Maftei

        – O pacienta a crezut ca este insarcinata si ca fatul a ajuns la noua luni – Ea avea, de fapt, o tumora imensa – O echipa de medici de la Maternitatea Bacau a operat-o, cu succes

        Bacaul nu a prins finala pentru titlul de Capitala Culturala Europeana – 2021

          Dupa cum se cunoaste, in mare graba, in ultimele zile a perioadei de inscriere, primarul Romeo Stavarache, dupa o vizita fulger la Chisinau, a inscris Bacaul in competitia pentru desemnarea municipiului Capitala Culturala Europeana, in anul 2021. Fara prea multe consultari cu toate institutiile de cultura din Bacau, cu alte organisme ale administratiei locale, cu atât mai putin dezbaterii publice, a fost desemnat un colectiv care sa elaboreze proiectul cultural, sa raspunda la chestionarul trimis de Ministerul Culturii, in calitate de organizator principal al competitiei, pe plan national. Manager general al proiectului a fost desemnat directorul Teatrului Municipal “Bacovia”, Anca Sigartau. In concurs s-au mai inscris, in ordine alfabetica, orasele Alba Iulia, Arad, Baia Mare, Brasov, Braila, Bucuresti, Cluj-Napoca, Craiova, Iasi, Sfântu Gheorghe, Suceava, Timisoara, Târgu Mures.

          Vineri, la sediul Bibliotecii Nationale a României, a avut loc stabilirea listei scurte a oraselor preselectate pentru obtinerea acestui titlu. Au participat ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, Steve Green, presedintele juriului de experti care evaluaeaza candidaturile oraselor, precum si reprezentanti ai Comisiei Europene. Intr-o conferinta de presa, s-a anuntat lista cu cele patru orase care au intrat in finala. S-au calificat, asadar, orasele Timisoara, Baia Mare, Cluj-Napoca si Bucuresti. Proiectele fiecarui oras vor fi analizate in perioada urmatoare, astfel ca, in septembrie 2016, se va sti orasul câstigator din partea României.

          Imediat dupa anuntarea rezultatelor, am contactat-o pe Anca Sigartau, director al Teatrului si responsabil al echipei care s-a ocupat de proiect. “Am auzit, stiu de decizie, pe care ne-o asumam. Noi toti avem a ne reprosa foarte multe lucruri. Cu toate ca se stia din 2008 (!) de aceasta intentie de a candida, nu s-a facut nimic in domeniul culturii, cultura nu a avut o finantare corespunzatoare, nu a existat o linie de credit destinata culturii. Apoi, este vorba si de atitudine, efectiv nu s-a vrut, proiectul nu a fost sustinut de toti factorii, nici presa nu a acordat atentia la care ne asteptam. Spuneti ca a fost vointa politica (decizia de a inscrie Bacaul in aceasta competitie – s.n.), insa vointa politica se traduce in bani, in mobilizare, in investitii. In toti acesti ani nu s-a facut nimic, ce mai puteam face noi in doua-trei luni? Oamenii care sunt revoltati acum, nemultumiti de acest esec, tocmai ei nu au intreprins nimic. Toate celelalte orase care au concurat s-au pregatit, au investit, au pregatit echipe de management cultural, au mobilizat forte. Daca se vrea sa se arunce vina doar pe Sigartau, sunt liberi sa o faca! Sigur ca a fost un risc, insa ni l-am asumat, am vrut sa facem ceva, sa iesim din mediocritate. In final, vreau sa va spun ca eu nu-l vad ca pe un esec, este un alt punct de pornire, ca pe un inceput al unei noi strategii in domeniul culturii.”

          În 2021 vor fi trei capitale – una dintre Serbia sau Muntenegru, una din Grecia si una din România.
          Dupa ce proiectul “Bacau – Capitala Culturala Europeana 2021” a devenit public pe diferite bloguri, ziare online, s-a dezlantuit o adevarata furtuna de critici. (vezi si desteptarea.ro, varanus-varanus blogspot.ro). Mai mult, scriitorul Val Manescu initiaza un protest, la care se raliaza si alte persoane din mediul cultural bacauan si inainteaza, joi, 10 decembrie, o Scrisoare deschisa catre ministerul Culturii, prin care se cere retragerea dosarului prezentat de Primaria municipiului Bacau. Era cu doar o zi inainte de a se intruni juriul care avea misiunea sa selecteze cele patru orase care ramâneau in competitie, din cele 14 inscrise. Redam câteva din argumentele cuprinse in Scrisoarea deschisa: “Pentru modul superficial de concepere si redactare, pentru lipsa argumentelor realiste si pentru erorile gramaticale flagrante, pentru exagerarile si neadevarurile sustinute în spriinul acceptarii candidaturii, precum si pentru lipsa totala de transparenta si de comunicare cu propriii cetateni, solicitam retragerea dosarului prezentat de Primaria Municipiului Bacau.”

          Din pacate, raul fusese facut, initiativa fiind tardiva, insa aduce in fata opiniei publice modul inadmisibil, neprofesionist, bataia de joc la care a fost supus Bacaul la nivelul intregii tari, prejudiciul moral si de imagine fiind incalculabil pe termen lung. Nu faptul ca nu ne-am calificat este grav, ci modul in care ne-am prezentat. Credem ca responsabilii acestui dezastru trebuie, sunt obligati, sa explice bacauanilor ce s-a intâmplat. Si, mai ales, DE CE.

          S-a ajuns prea departe cu nerusinarea

          Imi aduc aminte de un banc. Un taran se duce la târg cu un cal pentru a-l vine. Vin cumparatorii si-l intreaba: trage, nene, calul matale? Nu trage, boala sa-l ia. E naravas, arunca cu copitele? Si inca cum, zice taranul. La calarit cum e?, continua musterii. Nici vorba, te da jos una-doua. Si, atunci, la ce l-ai mai adus la târg, spune, contrariat un posibil cumparator. Ca sa-l fac de râs!

          Cam asa au stat lucrurile si cu depunerea candidaturii Bacaului pentru desemnarea, in 2021, drept Capitala Culturala Europeana, alaturi de alte 14 orase din România, orase, cu litere mari, Cluj, Timisoara, Arad, Iasi, Bucuresti, Brasov etc. Problema estei modul rusinos si incalificabil in care ne-am prezentat, subtirimea proiectului, graba in care a fost incropit: se vede de la o posta insailarea agramata a ceea ce se dorea un program pe termen lung, facut pe genunchi, cred ca intr-o noapte fara luna, dupa cum se aude prin târg, de o persoana somata de primar. Totul s-ar putea rezuma in doua cuvinte: incompetenta si bataie de joc.

          Ce se poate citi in acel proiect depaseste orice inchipuire: suntem un oras fara traditii, fara cultura, venim din lumea a IV-a si ne indreptam catre aceeasi lume, nu sunt institutii de cultura, personalitati, n-avem economie, infrastructura – nimic. Toate raspunsurile la Chestionarul trimis de Ministerul Culturii, organizatorul principal in România al Proiectului, seamana cu o turnare de cenusa si rahat in cap, exact cu se intâmpla in bancul amintit.

          Culmea, nu s-a organizat o dezbatere publica, nu au fost consultate toate, dar toate institutiile si personalitatile (atâtea câte sunt) din Bacau, din toate domeniile, din invatamânt, cultura, economie, financiare, uniunile de creatie si profesionale, presa, biserica, mesterii populari, institutiile artistice care detin (oare Anca Sigartau si Romeo Stavarache stiu, au auzit?) suprematia in plan national si mondial.

          Cum este posibil sa expui imaginea unui oras, cladita cu munca, cu inteligenta, cu talent, oprobiului public: bacauanii sunt analfabeti, saraci cu duhul, puturosi si netrebmici. Acesta a fost mesajul din proiectul de Capitala Culturala Europeana pus pe masa juriului. Repet, Bacaul n-a fost selectat, nici Iasul n-a fost, nici Aradul, nu asta este problema, problema este de moralitate, de patriotism, de competenta si respect pentru cei peste 150.000 de bacauani. Cerem urgent explicatii, cerem urgent demisii, sanctiuni.

          S-a ajuns prea departe cu nerusinarea.

          Iluzia controlului

          Societatea moderna a decis ca poate supravietui la infinit daca reuseste sa instaureze un control absolut asupra membrilor sai. Este, fara indoiala, o iluzie; la scara istorica avem exemple nenumarate de societati care credeau ca pot controla totul si care, in cele din urma au clacat sub presiunea fortelor interne sau a celor externe. Ceausescu a crezut ca detine controlul absolut si a fost tradat chiar de persoanele in care avea cea mai mare incredere iar societatea româneasca a fost nevoita sa se schimbe din temelii la presiunea fortelor externe.

          Dupa 11 septembrie, sub pretextul necesitatii luptei antiteroriste, Patriotic Act dar si alte legi au permis guvernului federal sa-si spioneze propriii cetateni. Comunicatiile acestora sunt inregistrate si analizate, miscarile lor sunt monitorizate. Dupa atacul de la Charlie Hebdo, guvernul francez a decis sa copieze modelul american. Alte state folosesc, mai mult sau mai putin legal, aceleasi metode. Si totusi, rapoartele spun ca supravegherea electronica nu a dus la prevenirea niciunui atentat. Organizatiile pentru drepturile omului sustin ca majoritatea „teroristilor” condamnati in SUA au fost indemnati sa pregateasca atentate de agenti provocatori ai FBI. Supravegherea electronica nu a impiedicat atentatul de la Boston si nici sutele de incidente armate in care unul sau mai multi tragatori au deschis focul asupra populatiei. Nici in Franta, supravegherea electronica nu a anticipat atentatele de la Paris de luna trecuta.

          In paranteza fie spus, atunci când Ceausescu supraveghea societatea româneasca era „rau”, Occidentul denuntând acest control care incalca drepturile omului; astazi, insa, acelasi Occident aplica hotarât masuri la care Ceausescu nici n-a visat. Asistam, de fapt, la o incoerenta a discursului explicata de motivatiile politice. De exemplu, când acelasi Ceausescu incerca sa faca sistematizarea teritoriului, Occidentul s-a revoltat si a demarat campanii de „salvare” a satului românesc, amenintat de buldozerele comuniste. Astazi, când acelasi sat românesc este amenintat cu disparitia din cauza saraciei, Occidentul ne bate obrazul ca avem prea multe sate si prea dispersate.

          Este controlul electronic al cetatenilor indreptat impotriva terorismului? Daca avem in vedere rezultatele obtinute pâna acum, raspunsul este, probabil, negativ. Mai degraba, tot acest angrenaj construit pentru control, de la supravegherea telecomunicatiilor pâna la trupele de interventie, este indreptat impotriva amenintarilor interne.

          Societatile pot fi schimbate cu ajutorul unor forte externe – cum a fost cazul României, care a trebuit sa se supuna, de exemplu, cerintelor de aderare la UE – dar si interne. Exista numeroase semnale cum ca actualul echilibru economic este destul de subrezit. Polarizarea sociala, acumularea bogatiilor de catre o mâna de oameni, austeritatea impusa ca panaceu, caderea nivelului de trai, toate acestea pot duce la revolte si, in final, la schimbari sociale. Ar putea controlul social sa impiedice aceste schimbari?

          Istoria ne-a demonstrat ca nu.

          Bacau: Ofiter accidentat mortal de un tren

            Un barbat a murit, duminica, in jurul orei 15.00, dupa ce a fost lovit de un tren, in timp ce traversa liniile duble de cale ferata ale magistralei 500 Bucuresti – Suceava.

            Accidentul s-a petrecut in Bacau, la circa 500 de metri distanta sud de Pasarela Letea.

            Barbatul a murit pe loc, corpul sau fiind sectionat.

            Politia TF a demarat o ancheta.

            Surse apropiate anchtei au declarat pentru Desteptarea.ro ca victima este un ofiter activ, cu gradul de maior, din MApN.

            [wonderplugin_gallery id=”409″]

            Gheorghe Iorga, despre anotimpurile poeziei persane

            Centrul International de Cultura “George Apostu”, vineri seara. Cei care au ales sa participe la “Spectacolul Cartii”, ultima intâlnire a intelectualitatii orasului din acest an, si inainte ca Geo Popa, director al institutiei de cultura, care a implinit anul acesta 25 de ani de rezistenta in lupta cu asaltul imposturii, sa anunte ca invitatii, eroii, autorii, subiectii spectacolului vor intra in scena curând, pe terasa se discuta aprins despre rusinosul si usturatorul esec al administratiei locale, al echipei manageriale de la Teatrul “Bacovia”, in competitia nationala, la care au participat 14 orase, pentru desemnarea Capitalei Culturale Europeana in 2021.

            Bacaul, spuneau cei care cunosteau subiectul, nu a pierdut doar ca, lucru stiut, nu avea ce aduce la masa discutiilor, in comparatie cu posibilitatile si potentialul altor orase inscrise in competetie, dar s-a mai facut de râs si cu proiectul prezentat, incoerent, fara substanta, culmea!, plin de greseli de gramatica, care ar fi adus enorme prejudicii de imagine orasului in care patron cultural este George Bacovia.

            Se vorbea si de un protest, semnat de doar câteva nume care se scriu de regula cu aldine, inaintat cu o zi inainte, Ministerului Culturii, pentru retragerea candidaturii Bacaului. Tardiv, insuficient, inconsistent.

            Se vor mai toca multe vorbe pe acest subiect.

            Sa trecem la afisul serii: Spectacolul cartii. Si nu a fost doar o singura carte, ci doua, semnate cu acelasi nume: Gheorghe Iorga. Doua carti unice in literatura româna, atât prin calitatea traducerilor, dar mai ales prin valoarea universala a operei celor doi scriitori. Prima, in ordinea stabilita de Geo Popa, care nu a lasat nimic la voia intâmplarii din ceea ce a pus pe desfasurator, a fost cartea “Sa dam crezare inceputului de anotimp rece” (cele mai frumose poezii), volum semnat de Forugh Farrokhzad, poet iranian, editie, traducere din limba persana, prefata, antologie critica, repere biografice, note si comentarii de Gheorghe Iorga.

            Profesorul Constantin Dram, venit de la Iasi pentru a ne vorbi de “spectacolul traducerii” la Gheorghe Iorga, caruia i-a fost conducator al lucrarii de doctorat, dar si editor al unei alte carti traduse de profesorul bacauan:“Omar Khayyam si complexul mitului European”, a spus ca nu putem alege varianta de poeta sau poetesa, ci doar cea de poet. Doi critici, unul teatral-muzical – Carmen Mihalache, si unul literar – Adrian Jicu, au intrat, cu sensibilitate si intelegere in viata, dar mai ales in creatia unui poet care vine din alta lume, unde femeia era si este supusa unor restrictii impuse de religie si cutume, sfidate, aproape depasite de geniul si curajul unei femei care s-a ridicat deasupra timpului in care a trait si a creat in scurta viata pe acest pamânt.

            A doua carte lansata in aceeasi seara de vineri, “Rubaiate”, de Omar Khayyam, poet iranian, traducere din limba persana, studiu introductiv, note si comentarii de Gheorghe Iorga, este, inopinia criticului Vasile Spiridon, eseist, profesor doctor, la Facultatea de Litere a Universitatii “Vasile Alecsandri” Bacau (care a si prezentat-o la Târgul de Carte de la Bucuresti), dar si a profesorului universitar Constantin Dram, doctor in Filologie, la Facultatea de Litere a Universitatii “Al.I. Cuza” Iasi, este, s-a repetat, Carte Anului. Doua carti de referinta, doua traduceri de exceptie, Gheorghe Iorga fiind apreciat ca singurul traducator autentic, fara intermediari, din limba persana, care a adus, prin traducere, atmosfera, trairile, epocile, limba in care cei doi mari scriitori au lasat umanitatii, prin opera lor, filonul de aur al culturii persane.

            De altfel, profesorul Dram spunea ca Gheorghe Iorga este cunoscut in mediul cultural iesean cu numele de Omar, prenumele ilustrului poet persan caruia i-a tradus aproape intreaga opera. Larotunjirea serii in care s-a omagiat cartea, cartile traduse de Gheorghe Iorga, care, cu siguranta, vor ramâne repere ale culturii nationale, au venit cu mesajul lor membrii Cvartetului “Fagotissimo” (Mihai Timofti, Pavel Ionescu, Mihai Badiu si Mihai Gavril), cât si actorii Florina Gazdaru si Geo Popa, care au recitat-interpretat din creatiile celor doi poeti, tradusi de Gheorghe Iorga, eminent profesor, om de cultura, romancier, critic si eseist.

            Vom reveni cu alte opinii in editia tiparita, de luni, a ziarului “Desteptarea”.

            CONCERT DE MUZICĂ PRECLASICĂ

            Binecunoscut publicului băcăuan ca profesor la Cursurile Internaționale de Dirijat, organizate de peste zece ani de Filarmonica Mihail Jora, dirijorul american Robert Gutter s-a născut la New York în 1938 şi a absolvit Liceul de Muzică și Artă din New York și Universitatea de Muzică Yale. A primit Diploma de la Accademia Chigiana din Siena, unde a studiat cu Franco Ferrara şi a predat în multe dintre cele mai renumite universităţi de prestigiu. Director muzical al Orchestrei Simfonice din Fayetteville şi a celei din Greensboro – Carolina de Nord, în 1996 a fost numit dirijor principal invitat al Orchestrei Simfonice Naţionale din Kiev – Ucraina. Actualmente director muzical al Filarmonicii din Greensboro, acest experimentat muzician abordează lucrări simfonice, de operă, camerale şi corale compuse în secolele XVIII-XI. În cei 40 de ani ca dirijor profesionist, s-a dedicat orchestrelor din Statele Unite şi străinătate.

            Programul ales pentru concertul de duminică, 13 decembrie, ce va avea loc la Sala Ateneu începând cu ora 11,00 este alcătuit exclusiv din lucrări preclasice. După Aria lui J. S. Bach din Suita a III-a, Petrea Gâscă și Mihai Sârbu vor interpreta Concertul pentru 2 corni și orchestră TWV 54 în Mi bemol Major de G. Ph. Telemann. Conferenţiar universitar doctor, titular al catedrei de corn şi muzică de cameră din Universitatea de Arte George Enescu Iaşi, cornist peste 20 de ani la Filrmonica Moldova din Iași, Petrea Gâscă desfășoară în prezent o susținută activitate concertistică, de multe ori, în compania discipolului său, Mihai Sârbu – prim cornist al Filarmonicii din Botoșani.
            Profesor de trompetă la Chişinău, director artistic al Filarmonicii de Stat din capitala Moldovei şi solist la Filarmonica „Banatul”, Sergiu Cârstea este actualmente, şef de partidă la Opera Naţională Română din Timişoara. Membru fondator al cvintetului „Moldova Brass” din Chişinău, preşedinte al asociaţiei „Romanian Brass Society” şi al Concursului Internaţional de Alamă de la Timişoara. a susţinut numeroase concerte şi recitaluri în Republica Moldova, România, Austria, Italia, Franţa, Germania, Spania, Croaţia, Ukraina, Serbia etc. Concertul în Re Major pentru trompetă piccolo de Bach/Vivaldi și Concertul în re minor pentru oboi, varianta pentru trompetă – piccolo, a lui A. Marcello (orchestrația Sergiu Cârstea) – sunt lucrările cu care solistul ne va delecta la matineul de duminică.

            În încheierea concertului, alte două lucrări interpretate în primă audiție, Battalia de Heinrich Biber și Cantata No.51, „Jauchzet Gott in allen Landen”, BWV 51, compusă de J.S. Bach în 1730. Solista Bianca Luigia Manoleanu are un bogat palmares artistic, vocea sa expresivă cucerind publicul din lumea întreagă. Primește numeroase premii pentru arta sa interpretativă în țară și străinătate, concertează pe marile scene, este conferențiar universitar la Universitatea Națională de Muzică din București.
            Următorul concert va avea loc marti, 15 decembrie, ora 18,30 la Sala Ateneu.

            OZANA KALMUSKI ZAREA

            Colinde, muzica clasica si…vindecare. Conferinta „Sf. Spiridon” – editia III

              – pr. univ. dr. Constantin – Valer Necula de la Facultatea de Teologie „Andrei Saguna“ din Sibiu a hipnotizat, pur si simplu, sala arhiplina a Teatrului de Vara „Radu Beligan”, vorbindu-le bacauanilor despre „Vindecarile Mântuitorului si vindecarea noastra”

              Peste 1.600 de bacauani au fost prezenti, weekend-ul trecut, la Teatrul de Vara „Radu Beligan”, in ziua in care ortodoximea il praznuieste pe Sf. Ierarh Spiridon, mare facator de minuni si singurul sfânt care, potrivit traditiei, îsi paraseste racla pentru a veni în ajutorul oamenilor ce-l cheama prin rugaciuni.

              Aici, a avut loc cea de-a treia editie a Conferintei dedicata sfântului, organizata de lantul de farmacii „Sf. Spiridon” si Fundatia „Sf. Spiridon”, in parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului si Bacaului si Protopopiatul Bacau. Initial, actiunea fusese programata sa aiba loc la Sala Ateneu, insa, vestea ca in Bacau va conferentia preotul Constantin Necula a mobilizat intregul oras, mii de oameni dorind sa participe la eveniment.

              Prin urmare, organizatorii au fost nevoiti sa mute conferinta intr-un spatiu mult mai generos, unde sa incapa cât mai multi simpatizanti ai oaspetelui: Teatrul de vara. Cu o ora inainte de inceperea conferintei, sute de oameni se indreptau spre noua loctie anuntata din timp de organizatori, in special, in spatiul virtual, pe retelele de socializare. De altfel, Facebook-ul a fost extrem de traficat de miile de bacauani care, si cu o zi inainte de eveniment, inca mai cautau cu frenezie invitatii la conferinta (participarea s-a facut pe baza de invitatii impartite in reteaua de farmacii Sf. Spiridon si de Episcopie), multi fiind dispusi chiar sa si plateasca participarea la conferinta. Tematica evenimentului a fost „Vindecarile Mântuitorului si vindecarea noastra”, invitatul special, carismaticul Constantin – Valer Necula cucerind asistenta inca de la primele vorbe de duh. Astfel, timp de mai bine de 5 ore, prin caracteristicul sau stil conferentiar, a incântat cele peste 1.600 de persoane participante la eveniment.

              Programul conferintei a debutat cu un scurt concert al quartet-ului „Consonante” din cadrul Filarmonicii „Mihail Jora”, care l-a incântat peste masura chiar si pe invitatul serii, facându-l sa sublinieze ca „o sa intrati in istorie cu copilasii acestia minunati care au mângâiat corzile precum David Psaltirea altadata” (referire la anticul instrument muzical psaltirion, întrebuintat pâna în evul mediu). Momentul muzical a fost urmat o rugaciune comuna spusa in cor de intreaga sala.

              „As indrazni sa spun ca Sf. Spiridon, al calatorului sau Calatorul cel sfânt l-a adus aici pe parintele cel drag, de altfel, foarte vocal in Biserica ortodoxa si mult pretuit in toata lumea crestina si nu numai. Bine ati venit la noi. Va multumim pentru dragostea ce o purtati Moldovei, bacauanilor in mod special. Sunteti un dar mare al clipelor foarte rare”.

              preotul Costica Busuioc, protopop de Bacau

              [wonderplugin_gallery id=”410″]

              Distinsul invitat a electrizat asistenta cu al sau discurs nonconformist si plin de carisma. „Va imbratisez si va multumesc tuturor, de la cel mai mic la cel mai mare. Va spun ca toti sunteti foarte mari, pentru bucuria pe care mi-o faceti si pentru faptul ca dovediti ca strada, in ortodoxie, sta, de obicei, sub siguranta si acoperita. Ca putem sa strângem o piata de oameni, ca sa ne bucuram o viata de oameni si sa dovedim ca Biserica ortodoxa nu este o biserica crescuta din lume, ci daruita de Hristos lumii”, a fost mesajul de inceput al parintelui profesor Constantin Necula.

              Apoi, invitatul a continuat sa conferentieze pe tema vindecarii, a dorintei oricaruia dintre oameni de a se insanatosi, plecând de la actul vindecarii savârsit cu doua milenii in urma de Mântuitorul Hristos si atingând pe alocuri rolul pe care il au, in societatea moderna, farmaciile, medicii si…sfintii parinti. „Una dintre cele mai grave boli care ne-a cuprins odata cu facerea lumii a fost «demisia» de la fata lui Dumnezeu. (…) Boala ascunderii in spatele pacatului este o boala grea. Mântuitorul incearca sa vindece aceasta boala cu mult inainte de venirea Lui. Sf. Ion Gura de Aur ne spune, pentru a vindeca firea umana, Dumnezeu a continuat sa creeze frumusetea muntilor, a apelor, a devenit OM prin tot ceea ce inseamna frumusetea lumii, dar care nu l-a vindecat pe om de cadere. Caci logodna dintâi din Rai l-a facut pe om sa nu-L mai vada bine pe Dumnezeu”, si-a completat discursul parintele profesor, trecând prin conflictul milenar al omenirii legat de impartirea pamântului „bun care n-a apartinut niciodata omului, ci e un dar al lui Dumnezeu facut pentru toti”, amintind de impacarea firii umane cu firea divina prin unirea in Hristos, „relogodind firile, pe patul nuntii – Crucea Golgotei”.

              „Astazi, vindecarea pe care a adus-o Hristos prin Cruce pare de domeniul absurdului. Cum adica ne-a impacat Dumnezeu, ca noi ne injuram toata ziua si, când nu ne injuram, calcam unul pe gâtul celuilalt. (…) Ce fel de vindcare este aceasta care vine, dar nu insanatoseste pe nimeni, ci doar ne creeaza pentru o vreme senzatia, ca de anestezie, ca mâine este o alta zi? Biserica este cea care propune farmacia de cuvinte cea mai de pret. Cuvintele pe care le propune Biserica pentru vindecarea nostra in Hristos sunt Credinta, Nadejde si Dragoste”, a subliniat parintele profesor. Spre finalul discursului, invitatul serii le-a recomandat bacauanilor prezenti la eveniment sa reia textul Evangheliei, tocmai pentru a-i intelege mai bine sensurile.

              „Parcurgeti textul Noului Testament, in intregime si, unde vedeti trimiteri in josul paginii, mergeti si cititi. Nu va este interzis. E interzis sa o tâlcuiti prost. Este singurul si cel mai la indemâna mod de a va intâlni cu vindecarile Mântuitorului Hristos, care nu sunt putine. Indraznesc sa spun ca insasi Scriptura este un manual de vindecare. Pentru ca toate cuvintele Scripturii se fac viata si, având viata, nu mai esti bolnav, esti plin de viata, esti restaurat”, a fost sfatul plin de intelepciune al parintelui profesor Constantin Necula.

              Inainte de sesiunea prelungita de întrebari si raspunsuri care, practic, a desavârsit evenimentul, in cele peste cinci ore cât a durat, corul de maici de la Manastirea Ciolpani de lânga Buhusi a cântat si incântat asistenta cu colindele interpretate magistral, aproape dumnezeieste, fapt ce l-a determinat pe parintele profesor Necula sa propuna salii un moment inedit: acela de a colinda colindatorii, intreaga asistenta cântând, ridicati in picioare, intr-o maniera electrizanta, traditionalul „O, ce veste minunata”. Pâna aproape de miezul noptii, parintele profesor a interactionat continuu cu sala, careia i-a raspuns tuturor intrebarilor despre existenta, credinta, mântuire etc. adresate prin intermediul biletelelor scrise, evident, in maniera sa nonconformista, dar perfect stapânita de cuvintele excelent mestesugite.

              „Fenomenul” Constantin – Valer Necula a absolvit Facultatea de Teologie „Andrei Saguna“ din Sibiu si este doctor în teologie, specializarea catehetica-omiletica si pedagogie crestina. Este autor de volume de predici, de studii si articole de omiletica si catehetica, dar si de carti pentru copii si tineret, a tradus mai multe carti si a scris articole în publicatii din tara si strainatate, semnând, totodata, multiple studii în limba româna si în limbi straine – franceza, italiana, germana -, precum si numeroase recenzii. A sustinut peste 150 conferinte în tara si în strainatate, participând la numeroase emisiuni de radio si de televiziune, atât la posturi nationale cât si internationale. Fara doar si poate, parintele profesor dr. Constantin Necula este unul dintre cei mai populari si indragiti preoti misionari de dupa comunism, facându-se placut mai ales in rândul tinerilor si adolescentilor de peste tot, din tara, si devenind, astfel, un stralucit duhovnic al generatiei tinere.

              Parintele Constantin Necula, in Bacau, la Conferinta Sf. Spiridon

              Posted by Desteptarea de Bacau on Sunday, December 13, 2015

              Premiile Fundatiei Culturale „Georgeta si Mircea Cancicov”

              „A promova astazi cultura poate fi, in conditiile României de inceput de mileniu XXI, o intreprindere sinucigasa. Cine este inconstientul care mai aloca bani intr-un proiect care nu da cu multe zerouri la capitolul profit”, si-a inceput discursul Victor Munteanu, presedintele Fundatiei Culturale „Georgeta si Mircea Cancicov”, in deschiderea uneia dintre cele mai frumoase initiative culturale, stiintifice si artistice, care, de multi ani ( nimeni nu le mai stie numarul), cu eforturi extraordinare, financiare si de management cultural, reuseste sa adune in jurul unei idei: performanta si dedicatie, sub genericul „Craciunul Scriitorilor”, oameni si institutii, a caror activitate este recompensata, in fiecare an, cu premii si medalii.

              Anul acesta, la Hotelul Decedal din Bacau, in jurul bradului, poeti, romancieri, eseisti, ziaristi, artisti plastici, artisti ai artei interpretative, grupuri si solisti au sarbatorit, impreuna, Craciunul, marea Sarbatoare a Nasterii Domnului. Invitatii din acest an au fost Ansamblurile artistice „Privighetorile Zeletinului”, din Podu Turcului, condus de prof. Gheorghe Popa, laureat al numeroase concursuri nationale si internationale de folclor, „Florile din Cucuieti”, condus de pr. Irinel Cernat, Corul Armonia, Corala „Filomelos”, a Bisericii din Borzesti, Grupul folk „Suflete senine”, Corul Colegiului National „Vasile Alecsandri”, preotul Marian Vatamanescu, care au incâtat scriitorii si artistii bacauani cu cele mai frumoase cântece si colinde. O voce inconfundabila, aceea a Mariei Tataru a adus in fata publicului un vechi colind, cântat impreuna cu toata asistenta.

              Magia sarbatorii Nasterii Domnului a fost incununata de acordarea Premiilor de Excelenta ale Fundatiei „Georgeta si Mircea Cancicov”, pe anul 2014, pentru merite deosebite in promovarea cultruii, a traditiilor si melosului popular. Au primit Premiul de Excelenta si Diploma de Merit Ansamblul Artistic „Florile din Cucuieti”, condus de preot Irinel Cernat, Corala „Filomelos”, condus de prof. Paula Cautis, solista de muzica populara Maria Tataru, perseverenta si talentata indrumatoare a tinerilor care au imbratisat cariera de solist de muzica traditionala, Calin Leon Boamba, director al Colegiului National „Vasile Alecsandri” din Bacau, pentru sprijinul permanent, material si profesional, pentru pastrarea si promovarea valorilor culturale traditionale.

              [wonderplugin_gallery id=”408″]

              In acelasi cadru sarbatoresc, fidel traditiilor familiei, considerând ca astazi, a promova cultura este sinonim cu apostolatul, prof. Dumitru G. Lecca, reprezentantul fundatiei cu acelasi nume, a acordat Premiul Fundatiei, pentru anul 2014, poetului, gazetarului si omului de cultura Victor Munteanu, presedinte al Fundatiei „Georgeta si Mircea Cancicov”, initiator si conducator al Cenaclului „Avangarda XXII”.

              Cinci tineri au dat lovitura: au furat 150 de lei si 10 cartuse de tigari dintr-un bar

                Cinci persoane sunt bănuite de polițiști că ar fi pătruns prin efracție într-un bar din comuna Podut Turcului și ar fi sustras bani și țigări. Prejudiciul a fost recuperat în proporție de 70%.

                La data de 11 decembrie a.c., polițiștii din comuna Podu Turcului au fost sesizați de o localnică de 61 de ani, despre faptul că în noaptea precedentă persoane necunoscute au pătruns în barul pe care îl administrează și au sustras bani și tigări.

                Din verificările efectuate de polițiști la fața locului a rezultat că în barul respectiv, pe timpul nopții, persoane necunoscute au pătruns prin efracție și din interior au sustras 150 lei și țigări.

                În urma inevstigațiilor efectuate, polițiștii au depistat un tânăr de 19 ani, din comuna Motoșeni, bănuit de comiterea faptei.

                Asupra acestuia au fost gasite mai multe monezi divizionare sustrase din sertarul barului, doua brichete și doua pachete de țigări, precum și bonuri fiscale emise de societatea păgubită.

                De asemenea, dintr-un imobil nelocuit de pe raza comunei Podu Turcului polițiștii au ridicat 78 pachete de țigări sustrase din bar, care au fost ascunse de către tânărul de 19 ani.

                În urma extinderii cercetărilor a mai rezultata că la comiterea faptei au mai participat alte patru persoane cu vârste cuprinse între 15 și 37 de ani.

                Prejudiciul a fost recuperat în proporție 70 %.

                În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

                Bănuiți de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, depistați și reținuți

                  Doi tineri de 22 și 24 de ani au fost depistați și reținuți de polițiști, la mai puțin de 24 de ore de la comiterea unei unei infracțiuni de tâlhărie asupra unei tinere de 20 de ani, din Bacău.

                  La data de 11 decembrie a.c., în urma investigațiilor efectuate cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie, polițiștii au depistat, în municipiul Bacău, doi tineri de 22 și 24 de ani, din Bacău, respectiv județul Neamț, bănuiți de comiterea faptei.

                  Din cercetările polițiștilor a rezultat că la data de 10 decembrie a.c., în jurul orei 22.30, în timp ce se deplasau pe strada Miron Costin din Bacău, cei doi ar fi acostat o persoană de sex feminin și prin violență i-ar fi smuls din urechi cerceii, după care au fugit de pe strada Pictor Theodor Aman.

                  Faţă de cei doi bănuiți s-a luat măsura reţinerii pentru 24 ore, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă.

                  Politistii au dat iama printre comercianti

                  Peste 3 tone de articole de îmbrăcăminte, sute de kilograme de legume, fructe, carne și peste 100 de litri de băuturi alcoolice au confiscat polițiștii de investigarea criminalității economice din Bacău, în cadrul acțiunilor desfășurate în perioada 04-10 decembrie a.c., pentru protejarea intereselor comerciale ale cetățenilor.

                  În perioada 04 – 10 decembrie a.c., în baza planului “SĂRBĂTORI DE IARNĂ ÎN SIGURANȚĂ”, polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au desfășurat acțiuni de prevenire și combatere a ilegalităților în domeniul comerțului cu jucării, mărfuri alimentare, legume, fructe, băuturi alcoolice și produse ornamentale.

                  Polițiștii au efectuat în total 271 de controale, fiind verificate activitățile comerciale desfășurate de 166 societăți comerciale și 105 persoane fizice.

                  Astfel, în perioada 04 -10 decembrie polițiștii au constatat 8 infracțiuni, dintre care 7 de evaziune fiscală și au aplicat 120 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 218 560 de lei.

                  Ca urmare a neregulilor constatate polițiștii au confiscat peste 3 000 de kg de articole de îmbrăcăminte, 525 kg legume și fructe, 217 kg carne, 114 litri băuturi alcoolice, produse de panificație, obiecte ornamentale, etc.

                  În urma verificărilor efectuate la o societate comercială din Bacău, administrată de un bărbat de 48 de ani, s-a constatat ca societatea funcţionează cu două puncte de lucru ce nu sunt declarate la Registrul Comerţului, desfăşurând activităţi de comercializare mărfuri în regim second-hand, fără respectarea prevederilor legale.

                  În fapt societatea în cauză nu deţinea autorizaţie de funcţionare şi profil de activitate pentru cele două puncte de lucru, nu deţinea aparate de marcat electronice fiscale şi nu avea încheiate contracte individuale de muncă pentru salariaţi. De asemenea, nu au fost prezentate documente legale de provenienţă pentru mărfurile comercializate.

                  Față de societatea coemrcială s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 15.000 lei, în conformitate cu prevederile Legii 12/1990, dispunându-se totodată confiscarea întregii cantităţi de marfă inventariate la punctele de lucru (aproximativ 3 tone de marfă).

                  În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

                  Recomandarile politistilor pentru circulatia in conditii de polei si ceata

                    Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău atrag atenţia participanţilor la trafic cu privire la posibilitatea apariţiei poleiului, fenomen asociat cu ceaţa, umiditatea şi temperaturile reduse.

                    În acest sens poliţiştii recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum dacă nu şi-au echipat corespunzător autovehiculele cu anvelope specifice sezonului.
                    În timpul călătoriei, cei de la volan trebuie să păstreze în mers o distanţă de siguranţă faţă de vehiculele dinainte şi să nu acţioneze brusc mecanismele de direcţie şi frânare şi să utilizeze cu precădere frâna de motor, mai ales pe sectoarele de drum cu carosabil alunecos.
                    Atenţie sporită la efectuarea depăşirilor, nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
                    Circulaţi cu viteză moderată! Viteza excesivă sau neadaptată la particularităţile de drum şi de trafic generează accidente grave de circulaţie;
                    Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice! Alcoolul diminuează considerabil reflexele;
                    Folosiţi centura de siguranţă! Acest accesoriu vă poate salva viaţa;
                    Folosiţi corect luminile pentru a vă face vizibili în trafic;
                    Nu conduceţi maşina când sunteţi obosiţi! Oboseala la volan vă poate fi fatală.
                    Evitaţi pe cât posibil să circulaţi, pe distanţe lungi, noaptea;
                    De asemenea, dimineaţa şi seara, ceaţa impune din partea celor aflaţi la volan, dar şi a celorlalte categorii de participanţi la traficul rutier, o conduită preventivă pe toată durata deplasării pe drumurile publice.
                    Este necesar să se ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum, iar fiecare manevră în trafic să se facă numai după o temeinică asigurare. Pietonii, bicicliştii şi căruţaşii trebuie să fie conştienţi de faptul că pe timp de ceaţă şi polei sunt mai greu vizibili în trafic şi se expun riscului de accident rutier.

                    Poliţiştii băcăuani urează tuturor participanţilor la trafic drum bun şi fără evenimente rutiere!

                    Pagina 1

                      pagina-1

                      Adolescentii inimosi ai Bacaului au fost premiati

                      Sute de tineri buni, frumosi si inimosi s-au intâlnit vineri, la ora 17, la Teatrul “Radu Beligan” din Bacau, pentru a sarbatori voluntariatul si pe voluntari, cei care au lucrat cu tenacitate, intregul an, pentru binele comunitatii.

                      Chiar daca domeniile in care activeaza sunt diferite (asistenta sociala, educatie, protectia mediului, sanatate etc.), scopul lor este acelasi: sa micsoreze suferinta, sa aduca bucurie, sa creeze o lume mai buna, o comunitate mai buna, care sa asigure armonie si sa fie prietenoasa cu toti cetatenii sai.

                      La editia a IX-a a Galei Judetene a Voluntariatului, organizata de FSC si Kaufland, 15 organizatii si-au propus spre premiere voluntarii. A fost o seara magnifica, in care aplauzele au tinut, uneori, la fel de mult ca momentele artistice, o seara in care voiosia, generozitatea si solidaritatea au fost gazde.

                      Sarbatoarea Voluntariatului a inceput cu un moment muzical, a continuat cu prezentari in care organizatiile au acordat diplome celor mai harnici dintre tineri si cu anuntarea marilor câstigatori. A fost “un cocktail”, cum spunea chiar presedinta FSC, Gabriela Achihai, in care au fost prezente si firme, si ONG-uri, si institutii, si discursuri, si momente amuzante, si voluntari, si sponsori.

                      [wonderplugin_gallery id=”407″]

                      Au primit premii cele mai bune proiecte si cei mai valorosi voluntari la cele trei categorii: social, educatie, tineret. Fireste, cele mai râvnite au fost titlurile “Voluntarul Anului 2015 in judetul Bacau” si “Proiectul de voluntariat al anului in judetul Bacau”.

                      Celelalte doua mari premii ale Galei au fost acordate pentru “Cel mai bun proiect de voluntariat derulat de o institutie (sectiune in care au intrat scoli, directii, servicii publice de asistenta sociala, primarii etc.) si “Cel mai bun proiect de voluntariat derulat de o firma”.

                      Un ingredient special, care a dat Galei culoare, dar si multa tensiune, a fost concursul “Liceenii au talent”. Au fost selectati in finala 12 tineri artisti care au cântat, au dansau sau au jucat teatru. Pentru spectatori, deosebit de palpitanta a fost si tombola, care a oferit premii adecvate vârstei lor: o tableta Allview H10 (cu ecran de 10”, procesor Quad Core si posibilitate de apel 3G), o tableta Samsung Galaxy Tab 4 si cinci carduri cadou valabile in reteaua Kaufland.

                      Acelasi sponsor i-a rasplatit pe laureatii Galei, pentru implicarea si consecventa lor, cu premii valorice. La toate categoriile, câstigatorii au primit, pe lânga recunoastere si aplauze, un trofeu si un card cadou, valabil in reteaua Kaufland, in valoare de 200 lei. In final, toti au fost fericiti: unii pentru ca au fost premiati, altii pentru ca au fost prezenti la Gala, care a fost “o seara de nota 10” si le-a oferit “distractie maxima”.

                      “Toate aplicatiile inscrise s-au remarcat prin entuziasmul deosebit al voluntarilor si dorinta reala de a schimba in bine aspecte deficitare ale comunitatii in care cu totii traim.
                      Impresioneaza, de asemenea, si rezultatele obtinute fie de voluntari individual cât si in cadrul proiectelor, ca si numarul de ore pe care acestia si le-au dedicat acestor cauze nobile. Modelul de viata oferit de acesti oameni este impresionant si demonstreaza ca oamenii simpli sunt oricând dispusi sa-si ofere sprijinul celor care au nevoie, cu conditia sa li se ofere ocazia de a o face in mod organizat si in cadrul unor proiecte fiabile”.

                      Gabriela Achihai, presedinte FSC Bacau

                      “E foarte important ca are loc aceasta Gala pentru ca astfel pastram traditia, fiind a IX-a editie pe care FSC o organizeaza in parteneriat cu cele mai importante institutii din judet. Constatam ca voluntariatul ia amploare si trebuie tratat ca atare. Merita aprecierile noastre acesti voluntari, care fac diferenta in comunitate si vin sa sprijine anumite grupuri, institutii si ONG-uri. Credem ca in contextul actual al dezvoltarii comunitatii, voluntariatul ocupa un loc de baza. Priviti catre statele dezvoltate! E o seara a voluntarilor bacauani, o replica a Galei Nationale a Voluntariatului, o seara in care oamenii cu inima mare sunt adusi in lumina reflectoarelor si sunt promovate modelele de buna practica.”

                      Gabriel Magurianu, coordonator Centrul de Voluntariat – FSC

                      Marile premii ale Galei
                      1. “Cel mai bun proiect al judetului Bacau – anul  2015” al unui ONG :
                       “Big build” desfasurat de Habitat for Humanity
                       2. “Cel mai bun proiect al judetului Bacau – 2015” desfasurat de o companie:
                       “Curatenie la bunici” al companiei Vodafone, derulat prin Fundatia Vodafone
                       3. “Cel mai bun proiect al judetului Bacau – 2015” desfasurat de o institutie :
                       “Aici pentru tine” al Agentiei Nationale Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog
                      4. Voluntarul Judetului Bacau – anul 2015:
                      Madalina Rosu, voluntar in cadrul ASCHN – Centrul “Daniel”
                       
                      Celelalte premii pe domenii de activitate
                      5. Proiectul anului 2015 in domeniul “Tineret”: 
                      “Youth Bank” defasurat de Fundatia Comunitara Bacau 
                      6. Proiectul anului 2015 in domeniul “Social”:
                       “Casa lui Andrei” desfasurat de Asociatia “Valoare Plus”
                       7. Voluntarul anului 2015 in domeniul “Tineret”:
                       Smaranda Camber – Asociatia TED-Ed CLUB
                       8. Voluntarul anului 2015 in domeniul “Educatie”:
                       Oana Gabriela Stegaru – Asociatia “Eminenta PRO VRANCEANU”
                       
                       

                      Tigari confiscate

                        În ziua de 11.12.2015 efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Alexandru cel Bun Bacău” au executat misiuni specifice în cooperare cu poliţia, pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale pe raza municipiului Piatra Neamţ.

                        Astăzi,11.12.2015, în jurul orei 13.00, jandarmii din cadrul unui echipaj de ordine şi siguranţă publică au identificat mai multe bagaje şi cutii ambalate având în ele pachete de ţigări netimbrate în Piaţa Haralambie din acest municipiu.

                        În urma efectuării cercetărilor a fost identificat proprietarul acestora (aproximativ 300 pachete de ţigări fără timbru fiscal), respectiv Angela V. de 46 ani din municipiul Piatra Neamţ. Aceasta a declarat jandarmilor că pachetele de ţigări îi aparţineau şi dorea să le comercializeze.
                        Persoana a fost condusă la sediul poliţiei municipiului Piatra Neamţ, fiind întocmite acte de sesizare pentru săvârşirea unei fapte susceptibile infracţiunii de contrabandă.
                        În zona respectivă au mai fost găsite de către jandarmi aproximativ 700 pachete de ţigări netimbrate abandonate.

                        Produsele de contrabandă şi persoana în cauză au fost predate organelor de poliţie în vederea continuării cercetărilor.

                        Asociatia „Lumina”, câstigatoare a Programului MOL

                          – Suma totala alocata, anul acesta, celor 19 proiecte finantate este de 313.500 lei – O mie de copii si tineri cu deficiente sau boli cronice vor beneficia, in cadrul acestor proiecte, de terapii alternative

                          Vineri, 11 decembrie, Fundatia Pentru Comunitate si MOL România au anuntat care sunt câstigatorii celei de-a VII-a editii a Programului “MOL pentru sanatatea copiilor”. E vorba despre ONG-uri care sprijina peste 1.000 de copii cu deficiente, boli cronice sau care se afla in curs de recuperare dupa afectiuni grave. Suma totala alocata anul acesta este de 313.500 lei.

                          “Ne bucuram ca primim proiecte de calitate pe care le putem sustine si care arata efortul comunitatilor si al ONG-urilor pentru a facilita accesul cât mai multor copii si adolescenti cu probleme grave de sanatate la educatie, inclusiv la cunostintele care in viitor pot asigura si indeplinirea criteriilor de ocupare a unui loc de munca. Dorim sa sustinem in continuare acest program prin care sprijinim solutionarea unor probleme, alaturi de specialisti si de familiile celor afectati”, a declarat Kinga Daradics, CEO si Country Chairman al MOL România.

                          La editia a VII-a au fost depuse 87 de proiecte, dintre care juriul a selectat pentru finantare integrala sau partiala 19 proiecte care vor fi implementate in perioada decembrie 2015 – august 2016. Organizatiile selectate provin din Bucuresti si din judetele Bacau, Bihor, Cluj, Covasna, Galati, Harghita, Sibiu si Timis.

                          “Diversitatea proiectelor si, implicit, a terapiilor alese pentru finantare prin acest program arata larga viziune a juriului in selectarea proiectelor. Pregatirea specialistilor si experienta dobândita in decursul celor sase editii anterioare ale programului asigura evaluarea complexa ale fiecarui proiect inscris. De asemenea, rezultatele obtinute precum si prezentarea acestora catre publicul larg odata cu lansarea noii editii, asigura o buna comunicare intre organizatiile din domeniu, specialisti, organizatorul programului si finantator, in beneficiul copiilor cu dizabilitati si familiilor care cauta solutii de durata pentru acesti copii”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundatiei Pentru Comunitate.

                          Din Bacau, Asociatia “Lumina” este singura care a obtinut finantare. Specialistii acesteia vor aplica terapia prin joaca pentru copiii care sufera de boli limitatoare de viata. Prin vizualizare creativa, povesti terapeutice, stimulare tactila si senzoriala, nisip kinetic si “clown-therapy”, cei 17 copii inscrisi in proiect vor fi sustinuti in dezvoltarea lor emotionala, in depasirea momentelor traumatice si in dezvoltarea mecanismelor de coping si gestionare a bolii.

                          De la momentul demararii acestui program au fost sponsorizate 109 proiecte cu aproape 1,76 milioane de lei, beneficiarii fiind peste 8.000 de copii si tineri.

                          “Armonii in timp”, un festival al copiilor si tinerilor

                          Scoala Populara de Arte si Meserii, institutie de invatamânt cu profil artistic (pictura, grafica, canto popular, muzica usoara si instrumentala), finantata in totalitate, din acest an scolar, de Consiliul Judetean, a organizat, vineri, 11 decembrie, la Sala Ateneu, prima editie a Festivalului Artelor, sub genericul “Armonii in timp”.

                          In holul prestigioasei institutii de cultura a judetului Bacau, a avut loc, ca prima etapa a Festivalului, Concursul Judetean de Pictura, la care au participat aproape 400 de elevi din scolile judetului, cât si elevi ai Scolii Polulare de Arte, cu vârste cuprinse intre trei si 50 de ani. La vernisaj au fost prezentate publicului desene ale copiilor selectate de un juriu format din profesori si artisti plastici, urmând ca premierea sa aiba loc saptamâna viitoare, la sediul scolii.

                          Etapa a doua a Festivalului Artelor, respectiv concursul de canto va avea loc in primavara anului 2016. “Ne-am hotarât sa organizam un festival al artelor, este prima editie, cu doua sectiuni, un concurs de pictura si desene, a carui finala are loc astazi. Incercam sa descoperim noi talente, sa-i sprijinim, cu profesorii nostri, pe cei care vadesc talent si indemânare, sa-i indemnam sa-si gaseasca drumul pe mai departe. Ne bucuram ca, iata, avem foarte multi elevi, multi participanti la aceasta prima editie, ceea ce ne demonstreaza ca sunt resurse nebanuite in scoli pentru a continua”, declara Olguta Pâtu, director al Scolii Populare de Arte si Meserii.

                          Dupa jurizare, fiind in preajma marii sarbatori a Nasterii Domnului, elevii de la toate clasele de canto, indrumati de profesorii lor, au prezentat un spectacol artistic de muzica, poezie si colinde.
                          “Este o mare sarbatoare, ca in fiecare an, cel putin de când sunt eu la Scoala Populara de Arta, de 14 ani. Iata ca avem privilegiul, si de aceasta data, sa beneficiem de aceasta sala, cu o acustica deosebita, unde copiii de la clasa mea vor cânta colinde. Anul acesta este unul deosebit, deoarece este prima editie a Festivalului Artelor, organizat in cinstea Mosului, a lui Mos Craciun, a Sfintele Sarbatori ale Nasterii Mântuitorului Iisus Hristos.

                          [wonderplugin_gallery id=”406″]

                          Vor evolua elevi incepatori, dar si de performanta, câstigatori ai numeroase premii la difeirte festivaluri. Va rog sa retineti numele Casiana Cojocaru, Eliza Mariut, David Covaci, Vlad Amariei, Alice si Sofia Prihoanca, Maia Neculce si Andreea Timpu. Cea mai mica este Sofia, are doar sase ani, insa cânta deja de trei ani si a facut un progres uluitor. O sa vedeti”, ne-a spus cunoscuta interpreta de muzica populara, Maria Salaru, profesor de canto.

                          La rândul lui, profesorul Doru Sascau ne-a spus, inainte de spectacol. “Astazi, clasa de pian va avea in spectacol trei elevi, aflati in ani diferiti de studiu, din anul I pâna in anul IV. Este vorba de Bianca Agape, Adelin Mihoc si Gabriel Ungureanu, care vor interpreta la pian mau multe lucrari din creatiile unor compozitori cunoscuti, astfel vor arata publicului, parintilor, nivelul la care au ajuns cu pregatirea.”

                          Rând pe rând, pe scena Ateneului au urcat elevi de la celelalte clase, incântând publicul cu vocile si instrumentele la care se pregatesc.

                          ULTIMELE ȘTIRI