Un pescar sportiv adevarat, patruns de importanta actului sau de protector al naturii, nu vine dimineata si pleaca seara de pe balta. Sta si noaptea, uneori chiar doua-trei zile. Si asta nu in Delta, ci pe malul apelor din jurul Bacaului. „Zilierii” spun despre „nocturni” ca sunt mai… bolnavi. Hai sa admitem ca sunt mai pasionali. Profesorul Ioan Gorun se numara printre ei. L-am surprins in deplinatatea desfasurarii procesului tehnologic, in prag de miez de toamna, pe o zi insorita.
A instala un cort nu este o treaba chiar asa de simpla. Trebuie sa gasesti intâi locul cel mai bun, apropiat de apa, ca sa poti supraveghea lansetele. Sa fie plan si fara bolovani. Asist – fara a da o mâna de ajutor – la modul cum ia nastere, in nicio ora, o tabara de pescuit. Cortul domnului profesor este bunicul celor de astazi.
Dac-ar prinde grai, sa povesteasca prin câte locuri si peripetii a trecut…? „Când nu ploua, fara graba, il instalez cam in douazeci de minute. N-am nevoie de ajutor. Saptamâna trecuta am venit cu-n coleg. In general imi place sa vin la pescuit singur. Cât mai sunt in putere. Parca ma simt mai bine impreuna cu gândurile mele. Pentru mine pescuitul e un mod de a ma odihni. De a iesi din miezul problemelor de zi cu zi. Ma recreez, mai citesc. Nu pestele e pe primul loc. Mai vine cu mine Madalin, baiatul meu care e student. Când are si el timp. Ii place.”
De la alun la bambus
Ioan Gorun merge de acum pe cinzeci si noua de ani. A umblat mult, a vazut multe, mai ales in tinerete. Tatal a fost agronom si se deplasa cu serviciul pe unde il timitea Partidul. Nascut la Roman a copilarit la Sascut, apoi la Racaciuni. „Pe urma ne-am mutat la Piatra Neamt. Acolo am terminat scoala gimnaziala, acolo am facut Liceul Silvic. Asa am ajuns sa lucrez, pe profil, la parcul Dendrologic Hemeiusi. In 83 am absolvit Institutul de Educatie Fizica de la Bacau. Atunci nu era pe specializari. Am fost coleg cu Puiu Antohi, Costel Solomon, cu Florea, Dumnezeu sa-l odihneasca. Asa am intrat in invatamânt. Am treizeci si doi de ani vechime. Am inceput la Parincea, dupa 89 la Gioseni, apoi director de scoala la Chetris – Tamasi si acum sunt director adjunct la Liceul Sportiv. Si-n timpul liber vin pe balta si ma mai odihnesc.”
Comunicativ, vioi, nu pare sa aiba stare. Uitându-ma la scule… nu sunt noi. Se vede ca au fost puse la treaba. E destul de bine dotat. Pastreaza stilul clasic de clopotei, confectionati din busoane de la tablourile de sigurante electrice. S-a apucat de pescuit când era prin clasa a treia, la Sascut, cu cârlige din ace de bolduri si struna din ata de papiota. „Mergeam cu baietii din sat la Siret. Noi ziceam ca la pescuit, dar stiam ce prindem? Batul era din nuia de alun. Il inadeam din doua bucati sau din trei, una ca sfichi (vârful flexibil), si-l puneam la uscat, legat de ceva drept. Pe urma s-a mai modernizat imbinarea, cu bucati de tub de PVC sau teava de aluminiu. Eu le teseam si le legam cu sârma, lita de la bobinaj. Faceam un fel de matisare.”
Prima scula de pescuit cumparata a fost o varga din bambus, din aceea chinezeasca, prin optzeci, stârnit de un vecin pasionat. „El era mai pescar ca mine. Ne duceam prin baltile astea de lânga Bacau: Cleja, Faraoani, lacul de la Galbeni… Si de-acolo, câte oleaca, câte oleaca, am ajuns si pâna in Insula Mare a Brailei, unde am facut cele mai frumoase partide de crap, pe lacul Platon. Mergeam câte o saptamâna, de doua ori pe vara, la sfârsitul lui iulie si la sfârsitul lui august, inainte de a-ncepe scoala.” Prefera stilul de pescuit stationar. Este mai comod, mai ales când apar problemele de sanatate. Mi-a spus – ca si când ar fi pomenit de nadit – ca are doua stenturi la inima. „Au incercat multi sa ma perfectioneze… la lingurita. N-au reusit. Nu dau la rapitor. De ce sa deranjez pescarii de pe mal? Pescuitul meu de baza e cu lanseta si varga. Când dau la beldita, pe canal la Galbeni, prind si ma plictisesc. Când dau la caras si nu prind, am rabdare. Nu-i un paradox? Oricum, varga o folosesc ca sa-mi ocup timpul, pentru ca ochii tot pe lansete sunt.”
Se rezuma la doua vergi. Una de opt si alta de cinci metri. Pe ultima o foloseste când pescuieste din barca. Prima barca a fost ruseasca, din cauciuc. „Sanatoasa” cum zice el, luata dupa Revolutie. A tocit-o timpul. Acum un an a gasit una la fel… dar noua, asa ca a cumparat-o. Nu este adeptul motorizarii. Prefera vâslitul. Face bine si la inima. „Barca o umflu mai mult pentru agrement, sa nu stau pe mal.”
O ora de munca, trei zile de relaxare
Placerea de a pescui pentru relaxare nu ar mai fi aceeasi daca pescarul nu si-ar crea niste conditii cât mai bune de confort. Si daca tot face tabara pentru doua, trei zile, cireasa de pe tort ar fi, sa aiba la indemâna si o barca. „Cortul asta pentru patru persoane il am din 79, când am fost intr-o excursie in Polonia. Are atâtia ani si simt ca o sa ma mai tina pâna n-oi mai putea sa umblu. Marfa de calitate, de ce sa-mi iau altul nou? Apoi mi-am luat o masa pliabila, numai buna la drumetii. La un timp aveam in gând sa-mi iau o rulota, dar nu se preteaza pentru pescuit. Si la banii nostri de cadre didactice… mai greu.”
Ca si cum ar enumera pe degete, trece la urmatorul pas, in sirul importantei. Achizitionarea a doua saltele de burete, care se pliaza, mai practice decât cele gonflabile. Obligatoriu, urmeaza sacii de dormit si pernutele de rigoare. Mai nou aparut in dotare este patul din cadru metalic, suspendat la 30 de centimetri de sol. Când vremea este buna, intinzi doar prelata de la cort, ca adapost sub cupola cerului. Patul pliabil te fereste de umezeala pamântului… „care trage”. Urmeaza trusa de vesela.
„Eu am un geamantan pentru picnic care are de toate. Un mini aragaz cu arzator separat, farfurii, linguri, furculite, sare, cani, tot ce-i necesar intr-o bucatarie. Pentru iluminat noaptea mi-am luat trei lanterne cu acumulatori, pe care-i incarc. Una ma tine 16 ore. Tehnica a evoluat acum. Au aparut lampile cu fotocelule solare, practice si ele. Idea e ca totul sa incapa intr-o masina normala, pe lânga alte patru persoane care au si ele scule de pescuit.” Ca accesoriu la cort, de cele mai multe ori nu lipsesc nici gratarul si nici carbunii. Minimul de ustensile de pescuit, strict necesar la o iesire mai departe de casa – prin tara cu cortul, domn’ profesor il evalueaza cam asa: o varga, o lanseta cu mulineta, ace, plute, struna, plumb.
„Cu momeala te descurci la fata locului. Faci bilute din pâine cu mamaliga, mai cauti lacuste, larve sub coaja de copac. Dar pentru Delta sau la pescuit pe Dunare, te pregatesti cu totul altfel. Iti cumperi din Braila sau Tulcea tot ce este necesar. Acolo nu mai ai de unde lua.” Sunt pescari care prind peste dar nu sunt si consumatori de peste. „Eu manânc! Cel mai mult imi place pestele prajit, asa cum il prepara sotia, crocant. Caras, platica. In functie de ce-i aduc acasa, mai are retete si pentru somn, salau. Asta tine si de ce-mi pica si mie in cârlig. Dar tot carasul este cel mai gustos peste.”
Chinezescul zburator
Nu se lauda cu capturi deosebite. Sunt normale. Ceva de genul: „un somn de sapte kilograme, pe canal la uzina la Galbeni, cu cârlig de crap, la râma. Au fost si crapi de patru, cinci kilograme. Sa va zic o intâmplare, chiar pescareasca. Eram la Blasova la Lacul Sarat, (Braila), acum cinci ani.
Au fost caldurile alea mari. Mai eram cu-n prieten. Intr-o dupa-amiaza, el nu prea mai avea chef de pescuit, i-am zis ca iau barca si plec singur. Dar n-am mai lopatat spre locurile unde mergeam de obicei. M-am oprit intr-un ochi inconjurat de stuf. Stateam in picioare, cu varga in mâna, gata sa arunc. Nici n-a atins pluta apa, ca m-am trezit in barca cu un crap mare, din ala chinezesc. A sarit din apa pur si simplu. Câteva minute, sincer, am ramas statuie, sa vad ce miscare mai are el de facut. Nu vroiam nici sa ma rastorn. Dadea din coada buimac, tintindu-ma cu ochii aia mari. Ma holbam si eu la el.
Normal ca l-am luat. Asa de mare era!” Se stie ca la pescari unitatile de masura sunt direct proportionale cu timpul trecut de la eveniment. „Am iesit cu barca la mal. Era acolo si administratorul baltii. I-am povestit, aratându-i pestele. Cum e posibil? «Se poate domn’ profesor. Acum doua saptamâni a iesit o familie cu barca, tata, mama si o fetita de sapte ani. Erau mai in larg. Tot asa, le-a sarit un crap din asta chinezesc, mare. Din cauza caldurii. S-au dezechilibrat si barca s-a rasturnat. Noroc ca nu s-au inecat».” Clopotelul de la una din lansete a inceput sa sune. Semn ca s-a terminat pauza. Un ciortan frumos da din coada. Il elibereaza. Domnul Gorun cauta umbra cortului. Are rabdare. Pe iazul de la Dienet nu sar pestii direct in tigaie.
