Polițiștii rutieri din județul Bacău se vor afla pe drumurile naționale, pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere grave.

În perioada 15 – 20 decembrie a.c., sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii acționează, la nivel național, pentru siguranța traficului rutier și salvarea de vieți omenești.

Începând de astăzi până pe data de 20 decembrie a.c., polițiștii vor intensifica activitățile de fluidizare și supraveghere a traficului.

Polițiștii băcăuani vor monitoriza traficul rutier pe D.N. 2, D.N. 11, D.N. 2G, D.N. 15, D.N. 2F, D.N 11A, D.N. 12A și îi vor sancționa pe cei care încalcă regulile de circulație, în special pe cele care stabilesc regimul legal de viteză.

Pentru un plus de siguranță, traficul rutier pe D.N. 2 va fi suravegheat din aer, cu ajutorul unui elicopter al I.G.Av. – M.A.I

Gestionarul unei firme trimis in judecata pentru trafic de influenta, dupa un denunt facut de afaceristul Viorel Rusu, a fost condamnat de Tribunal la 3 ani de închisoare cu suspendare.

In plus, Mihail H. a fost obligat sa presteze munca în folosul comunitatii pe o perioada de 80 zile la Primaria Bacau si sa achite suma de 7.000 lei drept cheltuieli judiciare.

Sentinta nu este definitiva. Mihail H. a fost acuzat ca i-a cerut lui Viorel Rusu 200.000 de euro, pentru a-l ajuta sa câstige un proces la Curtea de Apel privind o licitatie organizata de Primaria Bacau, sustinând ca are influenta asupra judecatorilor.

Mihail H. si-a recunoscut faptele in instanta dupa ce, la urmarirea penala, declara ca, de fapt, Rusu a fost cel care l-a intrebat daca nu cunoaste vreo persoana care sa poata influenta decizia judecatorilor.

Gestionarul explica atunci ca el i-a promis lui Rusu o „interventie” pe lânga judecatori doar „pentru a se da mare in fata lui”.

Tribunalul Bacau l-a condamnat pe fostul sef interimar al Politiei Buhusi, Mihai T., cercetat pentru trafic de influenta, la 3 ani închisoare cu suspendare, dar sentinta nu este definitiva.

Politistul a fost trimis in judecata in luna mai, fiind acuzat ca ar fi solicitat si primit de la o persoana, care l-a si denuntat ulterior la DNA, bunuri si servicii (sapte usi din lemn, în valoare de 7.000 de lei, reparatii la un utilaj, transportul unei cantitati de rumegus, evaluate la 2.300 de lei).

În schimbul acestor servicii, inculpatul ar fi promis ca intervine pe lânga un executor judecatoresc pentru reesalonarea unui credit bancar de 27.800 euro al denuntatorului, pentru care se incepuse procedura de executare silita a unui imobil.

In cele din urma, apartamentul denuntatorului a fost scos la vânzare si acesta s-a vazut nevoit sa-i faca politistului plângere penala.

Comisarul de politie a fost acuzat de trafic de influenta, serviciile pretinse si primite fiind evaluate de anchetatori la 9.300 de lei.

Comisarul de politie a negat savârsirea acestor infractiuni si a sustinut ca a platit pentru reparatiile la utilaj si pentru celelalte servicii legate de transportul rumegusului.

De asemenea, Mihai T. a spus ca usile au fost comandate si platite de tatal sau. Instanta a dispus, insa, confiscarea de la inculpat a sumei de 9.550 lei si l-a obligat in plus la plata cheltuielilor judiciare in cuantum de 1.500 lei.

In pragul sarbatorilor de iarna, la Colegiul „Mihai Eminescu” Bacau s-a organizat, in cadrul proiectului „Traditie si spiritualitate la români”, un frumos Târg de Craciun. „Nu am putut sta departe de bucuria de a darui si de a impartasi. Asa ca, ne-am facut destoinici temele, dar am si colindat, in timp ce artele si-au dat mâna si s-au impletit in jocul caprei, dansuri folclorice, interpretari folk”, a explicat prof. Gabriela Toma, coordonator. Toata aceasta verva a fost fericit completata de maiestria elevilor care au confectionat produse artizanale, impletite, crosetate, dar au si gatit bunatati gastronomice, ce au fost vândute, iar banii strânsi se vor transforma in cadouri ce vor fi daruite in scopuri caritabile, unor familii defavorizate. Ajutoarele lui Mos Craciun au fost rasplatite de organizatori cu fructe si colacei. (R.N.)

Bucurie mare pentru copiii cu dizabilitati de la Centrul de Recuperare Neuromotorie „Daniel” din Bacau. Joi dimineata, pompierii de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bacau au imbracat hainele lui Mos Craciun si le-au oferit daruri celor mici cu ocazia sarbatorilor de iarna. „Cadourile oferite au constat in produse traditionale specifice sarbatorilor de iarna. Acestea au fost cumparate cu bani adunati prin contributia umanitara a cadrelor unitatii”, a declarat cpt. Andrei Grecu, ofiter de relatii publice la ISU Bacau. La rândul lor, micutii i-au rasplatit pe militari cu un moment artistic dar si cu multe zâmbete. Prietenia dintre Centrul „Daniel” si ISU Bacau dureaza de mai bine de 12 ani si la fiecare mare sarbatoare pompierii le ofera cadouri copiilor de aici.

Spiritul sarbatorilor de iarna a cuprins deopotriva copiii si profesorii de la Colegiul National Pedagogic „Stefan cel Mare” Bacau. Întâi de toate elevii s-au gândit la cei asemenea lor, care nu se pot bucura de un camin si o familie adevarata. În cadrul proiectului „Daruind, îti daruiesti!”, s-au strâns fructe, dulciuri, jucarii, produse de igiena si îmbracaminte, care au fost oferite celor 21 de copii si mamelor aflate în Centru Maternal. „Am încercat sa le facem micutilor o surpriza si în acest sens darurile le-au fost înmânate chiar de Mos Craciun. Nu au lipsit colindatorii, uratorii si jocul caprei, care au reusit sa le aduca zâmbetul pe buze acestor copii greu încercati”, a declarat prof. Mihaela Rosu. Tot în cadrul Colegiului s-a desfasurat activitatea „Bucuria Craciunului”, care face parte din proiectul „Valori si atitudini cultural-religioase”. Programul a cuprins o piesa de teatru si un colaj de colinde, atât în limba româna, cât si în limba franceza. De asemenea, a fost vernisata o expozitie de machete, masti si desene cu tema „Obiceiuri si traditii de Sarbatorile de Iarna”, iar invitatul special, preotul Constantin Abageru a subliniat importanta Craciunului pentru crestini. Si ca atmosfera sa fie completa, elevii colegiului, coordonati de profesoara Marinela Paraschiv, i-au colindat pe dascalii lor, asa cum se întâmpla an de an. In pofida acestor activitati numeroase, elevii de la Colegiul Pedagogic nu si-au epuizat resursele sufletesti, vocale si materiale, asa ca au avut si invitati speciali, 53 de copii aflati în atentia Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului. „Este vorba de proiectul «Vine, vine Mos Craciun»”, un proiect educational de voluntariat si caritate încheiat între CN Pedagogic , Asociatia ProPedagogic si DGASPC”, a precizat prof. Marinela Paraschiv. Copiii au primit daruri, sacul lui Mos Craciun fiind umplut de niste oameni de bine, care au tinut sa-si pastreze anonimatul.

Serbarile de sfârsit de an ale copiilor de pretutindeni sunt in toi. Nici copiii de la Valea Seaca nu au facut exceptie. Astfel, joi, 17 decembrie, de la ora 12.00, cei 50 de copii asistati ai „Centrului de Servicii Integrate pentru Copiii in Dificultate” din comuna au sustinut alaturi de parintii si profesorii lor un program artistic inchinat sarbatorilor de iarna. Cei mici au cântat colinde, au recitat poezii, iar la final au stat cu totii la masa. O masa imbelsugata de pe care nu au lipsit sarmalutele, piftia, salata de boeuf si evident multe prajituri. Atât prichindeii cât si parintii lor au fost incântati de aceasta serbare si, in general, sunt foarte multumiti de toate activitatile pe care le desfasoara in Centrul Fundatiei „Star of hope”. „Ne-am gândit ca ar fi frumos ca la sfârsit de an si in preajma sarbatorilor sa organizam o serbare cu copiii pe care-i avem la centru. I-am invatat colinde, am incercat sa-i organizam sa iasa ceva frumos. Una din viziunile fundatiei «Star of hope» este sa-i aduca pe oameni la un loc. Iar prin aceasta actiune am vrut sa-i aducem impreuna pe copii, pe parinti si alte personalitati ale comunitatii noastre”, a declarat Daniel Matanie, coordonatorul proiectului din Valea Seaca.
„In total am 8 copii, dar aici la Centru vin numai doi si sunt foarte multumita de toate activitatile pe care le desfasoara profesorii cu ei. Si noi parintii ne implicam, facem voluntariat, pentru ca suntem constienti ca e spre binele copiilor nostri”, ne-a povestit Maria Radu, prezenta la eveniment.

„Star of hope”, o raza de speranta

Fundatia „Star of hope” România, infiintata in urma cu 25 de ani, desfasoara din 1 octombrie 2015 un proiect in colaborare cu Primaria Valea Seaca, proiect intitulat „Centrul de Servicii Integrate pentru Copiii in Dificultate”. Acest centru se adreseaza familiilor nevoiase, cu dificultati, in care copiii sunt in prag de abandon scolar sau fac parte din familii dezorganizate. In program sunt cuprinsi 40 de copii, pe lânga care mai vin 10, cei din Centru neputând ramâne impasibili la nevoile lor. Conditia esentiala pentru ca cei mici sa fie primiti in acest program este ca ei sa mearga la scoala. Dupa terminarea orelor de la scoala, copiii vin in Centru unde se spala, primesc o masa calda dupa care incep sa-si faca temele. Fiecare copil este asistat, iar dupa terminarea lectiilor se trece la activitati extrascolare. De supravegherea copiilor se ocupa doua invatatoare calificate dar exista si un parteneriat cu parintii prin care acestia fac voluntariat. „Centrul de Servicii Integrate pentru Copiii in Dificultate” al Fundatiei „Star of hope” România este singurul de acest fel in judetul Bacau, fundatia dezvoltând opt astfel de proiecte in tara. Sediul central „Star of hope” România este la Iasi si este condus de Aurora Vatamaniuc, iar presedintele Organizatiei „Star of hope” (Norvegia, Suedia si România) este Lenard Erickson.

„Eu am 8 ani si sunt in clasa a II-a. Imi place foarte mult sa vin aici la Centru. Cel mai mult imi place ca invat sa scriu si sa citesc. Imi mai place si matematica. Vin aici in fiecare zi dupa ce termin orele de la scoala.”
Adi Becali Radu

Din mai, saizeci si sase, tânarul inginer hidrotehnist atunci, Mircea Neculai Rusu, a ajuns in Bacau. Se finalizau lucrarile la Statia de Captare II, de la Gheraiesti. „Am lucrat acolo cam vro doua luni. Barajul asta din amonte, care se vede de pe podul de la Serbanesti, era si el in stadiu inaintat. Se montau stavilele.

A fost pus in functiune pe la sfârsitul aceluiasi an. Dupa doua luni la caldurica, am iesit la raport. Vroiam sa lucrez… pe santier. Nu eram om de birou. Asa ca am fost repartizat la Uzina Bacau II.” Care urma sa produca energie electrica. „Sa nu amestecam hidrotehnica cu hidroenergetica. Dar se lucra tare de tot! Abia se ridicau peretii. La finalul anului trebuia sa fie gata. Pentru hidrotehnisti, acolo era Canalul 14, asta care trece pe sub pod si merge la Uzina. Eu am lucrat la Canalul 15. Canalul de fuga sa-i zicem, proiectat pentru debusarea in Siret a apei trecuta prin uzina. Fusese prevazut cu stavilar. Când Siretul venea mare, sa nu se reverse in amonte! Albia veche a Bistritei era unde este Insula acum. Noi am regularizat-o! In perioada aia. Am escavat-o, am nivelat-o!

Era pamânt foarte bun pentru agricultura. S-a transportat la ferme. Urmatorul strat de balastru a fost folosit pentru umpluturi, la gropi, denivelari. Apoi, cea mai mare parte din escavari s-a dus la sortari. Aveam doua statii de sortare si de facut betoane. Asa s-a putut face protectia de maluri pe zona orasului si a canalelor de fuga. Nimic nu s-a risipit sau carat aiurea. Treaba facuta ginereste.”

Colonistii

Numaratoarea canalelor incepea dupa Barajul de la Bicaz. Toata aceasta desfasurare de forte, care lucra nonstop, in schimburi, era alcatuita dintr-o matca de profesionisti, formata pe alte santiere. Fiecare maistru avea sefii lui de echipa si muncitori supercalificati. Li se spunea „colonisti”. Mâna de lucru din zona era calificata la locul de munca. Cum se termina o lucrare, se mutau cu tot cu familii, la alta, la sute de kilometri. Grupul de santiere de la Vidraru s-a mutat la Bacau. Din saizeci si sapte era in plan sa inceapa amenajarile de pe Siret. „Toate au ramas moarte. Prioritar a devenit barajul pentru alimentarea cu apa de la valea Uzului. In noiembrie a plecat prima trupa. Eu am ajuns in ianuarie.

Si-am ramas acolo, din saizeci si sapte, pâna prin martie, saptezeci si trei. Nu mai zic de viitura din saizeci si noua, când m-am casatorit. Sotia gravida…” Si uite-asa, ca albina din floare in floare, laptisor de matca, a aparut mai târziu orasul Moldova Noua. Ucenicii de la Bicaz au devenit peste ani, specialisti la Portile de Fier. Multi n-au mai plecat de acolo când au inceput lucrarile la Centrala atomica de la Cernavoda. Nu mai locuiau in baraci ci in apartamente… cu tot confortul. Ne intoarcem! Colonia muncitoreasca de la Bacau si-a avut stabilimentul in anii saizeci, dincolo de insule. Cam pe unde este astazi târgul de masini.

„Functiona ca o comunitate, unde gaseai tot strictul necesar. Veneau oameni de la sute de kilometri care trebuiau cazati. I se spunea «Santierul Bacau II» in scripte. Stabiliment pentru muncitori, dar cu organizare de santier. Colonie ii spuneau localnicii, bacauanii. Erau peste douazeci de baraci din lemn, cu pereti din sipci, izolate intre ele cu stufit. Un amestec de lut, balega ca liant, la care baza era stuful. Paianta e cu paie. Nu aparuse polistirenul pe atunci. Dormitoare comune, cu camere care aveau de la patru pâna la zece paturi. Dar erau si apartamente, cu doua trei camere, in care stateau familiile. Eu, ca inginer, am stat intr-o garsoniera… sa-i zic asa. O camaruta in care aveam soba de caramida, nu godin din tabla. Când veneam seara de pe santier, trebuia sa ma duc in capatul… asezarii, unde erau lemnele taiate si stivuite. Din bratul ala, cu ele ude, apoi sa aprind focul! Se mai nimerea sa se cazeze cu mine câte un inginer, un proiectant. Profesionisti aflati in trecere. Nu erau faxuri pe vremea aceea. Ii puneam pe ei sa aiba grija de foc… Era un regim de lucru din asta… lucram si duminica!

Acuma nici sâmbata, nici duminica nu se mai lucreaza deloc! Noi, indiferent de functie, care stateam mai departe, puteam pleca din doua in doua saptamâni acasa. Aveam curse gratuite, puse la dispozitie, de sâmbata dupa-amiaza. Spre Roman, Focsani, Târgu Neamt, Piatra. Luni dimineata, de pe la patru, in functie de cât de lung era traseul, ne luau si ne aduceau inapoi de unde ne-au lasat. La ora sapte, cel târziu, trebuia sa fim la serviciu. Când am venit eu, santierul era spre finalizare.” In Colonie au locuit cel putin o mie de oameni.

„Cum intrai in Obor, in stânga, era plin de baraci. Cu castel de apa, cantina, aprozar, alimentara. Castelul de apa era gândit sa aiba si o rezerva, daca vreo cascarabeta din aia din lemn lua foc. Scoala si gradinita erau peste drum. Mi-au trebuit vreo doua luni sa ma prind de ce se plângeau doua femei de pe santier, ca sotii lor nu sunt platiti la fel de bine. Era o crâsma aproape, i se spunea «La Madam Sosu» unde se dadea bautura – aparuse si la noi vodca – pe condicuta. Dispensar medical, biblioteca… Erau conditii… Nu dupa standardele de astazi!” Inginerul Rusu a schimbat colonia de lânga insule cu cea de la Valea Uzului. Acolo a pornit de la zero. S-a casatorit! Dupa…? A „pus umarul” pe santierul de la Stânca Costesti. Apoi…?

Barajele de pe Siret! Experienta l-a avansat in functie, iar rucsacul carat in spate s-a umplut cu bolovani. Bolovani deveniti ziduri, pe care câte un „grafician pictor de pereti contemporan”, cu tuburi colorate cu vopsea sub presiune, mâzgalind, habar nu are ce inseamna notiunea… „responsabilitati”. Si castile de santieristi se aruncau in sus când se finaliza o lucrare. Drept dovada ca stradaniile lor sunt de atâtia zeci de ani, viabile. Acum isi arunca toti tichiile de margaritar prin fata Prefecturii, si nici macar jumatate nu-si mai iau diploma de bacalaureat. Nu vreau sa trunchiez povestea. Daca hidrotehnistul Zaharia mai are amabilitatea, de asta data si cu mine la un pahar cu vin… pacat sa nu mai stam de vorba!

Diriginte de santier

Accesul publicului a fost interzis anul acesta pe Insule. Este si normal. Sunt conditii de santier. Si acum, când cititi aceste rânduri (ma refer la data publicarii), se da zor. Constructorii se bucura de vremea buna. Zilele libere date de la Guvern au fost sarbatorite ca altadata… prin munca. Lucrarile sunt in intârziere. Se pot pierde finantarile. Am vrut sa vad.

Ma indruma dirigintele de santier, inginerul hidrotehnist Iordache Bucalau, din partea beneficiarului, Administratia Bazinala de Apa Siret Bacau. „Nelutu! Ne cunoastem de atâta timp! Nu ma intreba de bani, de contracte. Eu iti arat si-ti explic tehnic ce se executa! Poti sa faci câte fotografii vrei! Vezi acolo…! Se escaveaza…!

Se continua pe latura asta…! Stâlpii de lemn… la debarcader… Partea asta se va finaliza prima!” Dupa zece minute realizeaza ca ma uit mai mult dupa cuiburile de ciori si mai fac din când in când câte o poza. Sa nu-i spui niciodata unui fotograf ca face poze. El face arta. Bine ca sunt fotoreporter. Parca i-a tras cineva frâna de mâna. Se opreste. Pune mânile-n sold: „De asta-mi esti!”. „Stai ca te iau eu la intrebari! Zi-mi si mie! Cam pe unde venea spraitul? Nu stie niciunul din constructorii astia sa-mi arate! Arata-mi tu! Strabunicul meu, de pe tata, a fost plutas! De pe la o mie opt sute optzeci. Imediat ce s-a facut Fabrica Letea, parca pe la opt sute saptezeci si sase.”

Din documentarea prealabila, reconstituirile facute pe baza amintirilor depanate de cei care au locuit in zona, hartile suprapuse – cu strazi care si-au schimbat in timp denumirile – multe si forma, am marjat cu aproximatie de cinzeci de metri. Aici ne aflam! Fara eschive! Altuia puteam sa-i arat orice, dar nu este omul care sa inghita galuste.

Am pozitionat imaginar cam pe unde venea abatorul pe pilonii din lemn, stavilarul, spraitul si bazinele de rezerva, apoi podul de lemn. Mi-am adus aminte si de ce-mi povestea Viorel Roman, despre locul unde s-a construit mai târziu restaurantul Marinarul.

Acolo avea adapost vacarul care avea grija de cireada de vite, crescuta pentru cantina muncitorilor care lucrau la Fabrica Letea. „Fotografii de-atunci n-ai?” As fi vrut eu! I-am stârnit nostalgii. „Iti zic si eu o treaba… da’ asta nu-i de scris la ziar! Eu sunt nascut in Pângarati. Nu tre’ sa-mi faci mie biografia. Sunt pângaratean adevarat, cu stramosi crescuti pe malul Bistritei!

In tinerete am venit de doua ori la Bacau. Nu stiam unde-i insula. Da’ povestea bunica de ea! Il pomenea pe strabunicul. Eram mic si nu prea intelegeam de ce vorbea cu mama pe soptite, iarna la gura sobei. Auzeam de sprait, de Letea. Aha…! Când am crescut mai mare le-am pus cap la cap!”

Ajungem pe insula mica, unde viitorul teatru in aer liber prinde contur. Noroi cât incape. Ma lasa sa-mi fac damblaua cu apasatul pe declansator. L-am stârnit cu strabunicul. „Iti povestesc tie ce om a fost! Ghita Apetrei il chema. Seful plutasilor dintre Piatra si Brosteni. Toamna veneau negustorii evrei de la Galati, sa arvuneasca lemnul. Lemn pentru corabii. Pentru catarge, chila. Si-l alegeau din padure. Din padurea lor. Stiau ce si cat sa taie. Primavara, cu o luna si jumatate inainte de Paste, isi faceau cruce si-si luau ramas bun de la familie.

Nu stiau daca se mai intorc. Si coborau plutele spre Bacau. Erau ani mai buni, ani mai rai, vremea schimbatoare. La insula, cei care aveau lemn pentru Galati, trageau dincolo. Pe malul unde-i acum târgul de masini. Se asteptau si trei- patru zile unii pe altii. Una ca sa tina la pret si a doua, ca si negustorii evrei si greci, sa-si tina invoiala.

La intoarcere, tot in grup, faceau pe jos câte trei saptamâni, numai bine sa ajunga acasa, când scoteau nevestele pasca din cuptor. Dupa ce-si luau banul, prima data cumparau din târgul de la Galati daruri pentru neveste. Stamba, fineturi, tesaturi in general. Si ce nu mai aveau ei pe acasa. Dar sa nu cântareasca greu. Când se insera, aprindeau câte un foc la marginea unei paduri. Malurile Siretului nu erau goale ca acuma. Au trecut de Adjud când dadea sa-i prinda noaptea.

Plutasii, de felul lor, erau oameni veseli, plini de viata. Hâtri! Pe drum au dat de-un mosneag care tragea un carucior. «Mai mosule! Da unde-ai pornit asa spre seara?» S-o-ntors ala cocârjit la ei: « M-o trimis baba sa-i mai aduc niste gateje ca vrea mâine sa faca ceva la cupotor». Ce si-au zis? Hai mai sa-l ajutam! L-au urcat pe mos in carut si hai spre padure. Dar mai erau vreo trei kilometri pâna acolo. I-au umplut carutul cu lemne. De-acuma se intunecase. «Stai mosule! Hai lânga foc si manânca ceva cu noi. N-o sa te dea baba pierdut pâna dimineata!» N-a vrut.

« Duceti-ma, va rog la marginea drumului. Ma duc acasa.» L-au dus. Au mâncat, au mai stat de vorba si fiecare si-o facut culcusul ca sa doarma, in jurul focului. Dar aveau o regula. Având bani multi la ei, fiecare facea cu rândul de straja. Sa tina si focul aprins pentru jivine. N-aveau nevoie de ceas. Stiau ora dupa stele. Aproape de trei dimineata… apare mosu. Plutasul care era de veghe l-o vazut. Statea si el intins, cu capul sprijinit de-un copac. I-o dat pace. Se freca mosul din mâini, ca-i e frig, si se apropia de foc, cica sa se incalzeasca. Da’ el se uita daca toata lumea doarme. Si scoate mosneagul ditamai cutâtoiul, si-ncepe sa le umble la astia la gât. Cum erau imbracati cu camesile alea traditionale, legate la gât cu sunur, ii descheia pe rând si-l taia. Stia ca pungile cu bani se tineau trecute peste umar, pe sub camasa.

Ala l-o lasat. Când o ajuns si la el sa-l pipaie, avea securea pregatita, l-a prins de mâna. De unde? Ce voinic era mosu, mai sa-l omoare. L-a pus la pamânt. Noroc c-o apucat sa tipe, Si-o sarit nea Ghita, ca era cel mai aproape, si l-a prins de barba. De unde! A ramas cu barba-n mâna. Au sarit si ceilalti si l-au pus la pamânt. Era tâlhar de câmp. Astia, furiosi, hai sa-l spânzuram! La care mosneagul a zis… Nu! Ii facem judecata dreapta. Ma! De ajutat te-am ajutat? Cu carutu te-am plimbat? Lemne ti-am adunat? Mâncare ti-am dat? Bautura si bani ti-am dat? Si-atunci tu de ce nu te-ai gândit la copiii si la familiile noastre? Au adus doua lemne, le-au pus cum e crucea lui Andrei, si l-au legat de ele cu sufe, ca-si recuperau odgoanele. Si l-au pus cu talpile lânga foc. Pe câti n-a nenorocit. O fi plâns padurea… dar nimeni n-a mai auzit de-atuncea de el. Poate ca-i o legenda. Tata n-a recunoscut nciodata ca bunicul lui ar fi facut asa ceva.”

Un singur loc, o intreaga istorie. Si oameni care il definesc in timp. Au ramas multe povesti care nu au incaput in acest gen de reportaj. Viata noastra depinde de „locuri”, inca verzi, care trebuiesc lasate mostenire. Omul, daca se bucura doar numai cu ce poate lua… nu le… „sfinteste”! Colega mea, Andreea Gavrila, jurnalista, poate ca nu o sa-i placa termenul, mai tânara ca ani si mai realista, preia stafeta, lucrând cu cifre, aducându-ne in real.

O insula moderna – parc de distractii, dupa opt ani de promisiuni

Proiectul de modernizare a Insulei de Agrement treneaza de ani buni, fiind vehiculat pentru prima data in timpul campaniei electorale din 2008. Timp de 3 ani, proiectul a fost tras, mai curând, pe linie moarta. In martie 2012, acelasi consiliu aproba un proiect de modificare a HCL nr. 383/2009, stabilind o noua „grila” de costuri pentru modernizarea Insulei de Agrement, valoarea totala a proiectului fiind de 52,17 milioane lei, cu 8 milioane lei peste suma aprobata initial. Contributia municipalitatii in proiect a sarit de la 20,99 milioane la peste 24 milioane lei. Dupa ani buni de promisiuni, contractul de finantare a fost semnat în aprilie 2012. Câstigatorii licitatiei sunt asocierea de firme CONBAC S.A., SSAB-AG S.R.L., Moldocor SA si Casa Design SRL. Lucrarile, in valoare de aproximativ 40 de milioane de lei, din care jumatate sunt fonduri europene, au inceput efectiv abia in primavara acestui an, cu termen de executie 10 luni. Recent, primarul Romeo Stavarache anunta ca majoritatea mobilierului care trebuie instalat a sosit, iar constructorii respecta graficul de executie. Singurul impediment pentru nerespectarea termenului de finalizare, februarie 2016, este ca sezonul rece sa se prelungeasca, facând imposibila montarea constructiilor metalice. Dupa aceasta modernizare, insula va arata total diferit de cum o stiam. Aici vor aparea un aqualand cu piscine si patru tobogane mari, piscina cu valuri, Lazy river, plaje, debarcader, alei de promenada, biblioteca, ceainarie, zona de spectacole, terenuri de sport si spatii pentru copii si o parcare supraetajata. Pe latura de vest se va construi si o sera. Va aparea si un teatru de vara. In total, vor aparea 24 de obiective. Aici se vor crea si 50 de locuri de munca. (Andreea Gavrila)