“Se simte ca vremea a luat-o razna”, spun si taranii de pe Valea Plângerii, speriati de seceta care pârjoleste totul, si culturi, si paduri, si islazuri. “Noi am stricat clima, cu prostiile noastre. Ce e bun se pierde, dar uitati-va la buruieni, astora le merge bine!”
Nici oamenii nu mai au vlaga. Ies la munca dimineata, inainte de rasaritul soarelui, si seara, pe racoare. “E greu. Grâul a cazut jos, la pamânt, iarba e arsa, legumele s-au manat. Nimic nu s-a facut, nici strugurii nu cresc… Cel mai mult sufera rosiile si porumbul”, spune Vasile Luncanu, din Cimpeni.
“A innebunit natura!”
Schimbarea climei, care inseamna iarna fara zapada si primavara fara ploi, ii pune pe gânduri: “Am aflat despre incalzirea globala, ca doar avem si noi un televizor in casa, dar cu ce ne ajuta asta?” Sunt convinsi ca poluarea nu-i de la pet-urile pe care le-au aruncat, ei, in râpa, ci de la combinatele chimice.
“Sunt foarte ciudate manifestarile astea, marturiseste Maria Vasiliu. Copacii au avut floare, dar fructe nu sunt. Au cazut inainte de a se coace. Ba a fost foarte cald, ba s-a racit vremea, apoi iarasi a fost cald!” Cine e de vina?
“Toti cei care au taiat padurile”, dar si cei care nu i-au pedepsit, adauga ea, cu repros in glas. “La mine, toata via s-a manat, se plânge Anuta Saigiu, din Izvoru Berheciului. Se simte ca vremea a luat-o razna, dar nu sta in puterea noastra sa facem ceva! E puterea lui Dumnezeu!”
De aproape o luna, in judet nu a mai cazut nicio picatura de ploaie. In tot acest timp, temperaturile din termometre a crescut constant, ajungând sa atinga si 36 de grade in unele zone. Cei mai afectati de temperaturile extrem de ridicate si de lipsa prelungita a ploilor sunt fermierii, in special cei care nu au cum sa irige culturile.
„Suntem la mâna Domnului”
Culturile de porumb, floarea-soarelui si soia sunt cele mai expuse temperaturilor foarte mari. „Situatia este alarmanta si va deveni si mai dramatica daca nu ne va ploua in urmatoarele 10 zile! Daca lipsa precipitatiilor se va intinde, vom recolta niste «babe», intrucât porumbul nu a legat nici 40%”, a declarat Petrisor Olteanu, fermier din zona Racaciuni.
Fermierii spun ca, din cauza secetei care s-a instalat exact când planta avea nevoie de apa, respectiv la formarea bobului, suprafata cultivata din judet este calamitata în proportie de aproape 40%. In aceste conditii, productia va fi mult diminuata, agricultorii sperând, eventual, sa mai salveze o parte din productie.
„Culturile semanate in primavara au inceput sa fie afectate in procente diferite, in functie de structura solului. Pe solurile care retin apa, diminuarea productiilor este mai mica, insa pe solurile mai nisipoase sau pe grohotisuri deja culturile au murit si nu mai exista solutii decât doar pentru furajarea animalelor. Nu avem ce face, suntem la mâna Domnului”, a declarat Ioan Chiriac, unul dintre fermierii importanti din judet.
Irigatiile, la pamânt
In tot judetul, ar putea fi udate cu apa circa 700 de hectare de culturi agricole, fata de circa 23.000 de hectare câte se puteau uda in urma cu 25 de ani. In prezent, se iriga pe câteva zeci de hectare in zona Letea Veche, Târgu Trotus, Sascut si Dienet. „La Racaciuni, comparativ cu situatia din urma cu 20 de ani, când irigam 300 din 1.200, astazi nu mai pot uda nimic! De ce? Pentru ca terenul a «plecat», conform legislatiei, la proprietari. Lucru corect, in principiu.
Ceea ce nu a fost corect este faptul ca nu s-a tinut cont ca acolo aveam sistem de irigatii, coloane, teava, hidranti, era o investitie, o valoare patrimoniala, o valoare contabila”, mai spune Petrisor Olteanu. Din pacate, pamântul a fost «ravasit», la propriu, de hotii de fier vechi, tevile ajungând sub diverse podete sau la firmele de colectare, la fel si hidrantii.
„E grav, pasunile deja s-au ingalbenit, porumbul se vede cum s-a «insurubat», semn clar ca sufera din cauza secetei”, spun specialistii din imbunatatiri funciare. Practic, o mare parte din culturi sunt aproape de coeficientul de ofilire, plantele nu mai au puterea sa extraga apa din sol si se usuca.
Prognoza meteo, deloc incurajatoare
Din pacate, ploile anuntate de meteorologi nu vor fi suficiente pentru a înviora plantele. Iar termometrele vor ajunge din nou la spre 35 de grade Celsius in majoritatea zonelor agricole. Chiar si noaptea, temperatura medie a aerului se va incadra intre 17 si 32°C in cea mai mare parte a tarii. In Molova, continutul de umiditate in stratul de sol 0-20 cm, se va situa in limite deosebit de scazute (seceta pedologica puternica si extrema).
Continutul de apa pe profilul de sol 0-100 cm, in cultura de porumb, va prezenta valori deosebit de scazute (seceta pedologica puternica si izolat extrema). In conditiile agrometeorologice mentionate, ritmurile de vegetatie vor fi accelerate, indeosebi pe terenurile cu o aprovizionare satisfacatoare cu apa a solului, pe fondul mentinerii temperaturilor maxime din aer si de la suprafata solului deosebit de ridicate din aceasta perioada.
De asemenea, in regiunile agricole afectate de seceta pedologica se va inregistra in continuare ofilirea si rasucirea aparatului foliar in orele de amiaza la culturile prasitoare, uscarea frunzelor bazale, precum si fortarea proceselor fiziologice, ca urmare a cresterii consumului prin evapotranspiratie al plantelor.
– produsele urmau sa ajunga in farfuriile bacauanilor – in prima faza, firma care detine depozitul a fost amendata cu aproape 80.000 de lei
O echipa mixta formata din comisari ai Protectiei Consumatorilor si ofiteri lucratori ai Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice din cadrul IPJ Bacau au pornit un control fulger la un depozit de alimente de pe raza municipiului Bacau.
Actiunea a fost demarata in urma unei reclamatii primite din partea unui bacauan pe adresa Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor (CJPC) Bacau. „Prin informatiile primite in urma sesizarii, firma era suspecta ca ar comercializa produse alimentare expirate sau alterate. La fata locului, am constatat ca o mare parte din alimente erau expirate sau alterate, improprii consumului uman, iar conditiile de depozitare incalcau toate normele in domeniul sigurantei alimentare”, a declarat Alin Nastasa, seful Protectiei Consumatorilor Bacau.
Imaginile din depozit erau de-a dreptul sinistre, peste tot alimente stricate, in ambalajele rupte, cu continutul vizibil putrezit si eliminând un miros fetid. Prin urmare, au fost retrase si distruse 880 kilograme de alimente congelate (peste, pui, vita, pizza, legume, fructe, produse de patiserie), toate fiind expirate sau alterate, riscul fiind de a ajunge in circuitul comercial.
„De asemenea, s-a dispus distrugerea unei cantitati de 1.098 kg alimente expirate sau alterate care erau depozitate de aproximativ 1 luna, intr-o utilitara, direct in soare. Initial ni s-a spus ca acolo sunt covrigi, dar la control am depistat ca era pizza”, a completat Alin Nastasa.
In prima faza, operatorul economic a fost sanctionat cu doua amenzi contraventionale in valoare de 30.000 lei. Pe fir au intrat si inspectorii Directiei Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Bacau.
„I-am suspendat activitatea. Ce era bun din marfa verificata a fost trimisa la depozitele Agricola International, iar ce era neconform a fost confiscat, urmând a fi depreciat. Colegii mei inca mai verifica si restul marfii care este de origine non-animala, gen faina, paste fainoase etc”, a declarat Ion Bâgu, seful DSVSA Bacau.
In acest context, si DSVSA a amendat cu 47.000 de lei societatea care detine depozitul.
Ioan David spune ca s-a saturat de scandaluri/Foto: Ramona Ionescu
– 11 familii risca sa nu mai aiba la iarna apa calda si caldura
Cei 11 consumatori ai Thermoenergy Group SA Bacau risca sa ramâna fara energie termica, pentru ca presedintele Asociatiei de proprietari AROMAR a solicitat conducerii Thermoenergy rezilierea contractului de furnizare. Se pare ca la mijloc este vorba de o serie de neintelegeri intre furnizor si asociatia de proprietari, legate de refuzul unui locatar rau platnic, de a contribui la plata utilatilor.
Ioan David, presedintele AROMAR, declara ca aceasta situatie dateaza de multi ani (timp in care nu a fost dat in judecata), iar cei de la Thermoenergy i-ar fi propus o solutie neagreata.
“Cei de la Thermoenergy mi-au zis sa platim datoria lui F.G. din banii locatarilor, urmând ca asociatia sa recupereze banii ulterior. Oamenii nu sunt de acord cu aceasta metoda, iar eu le-am spus celor de la Thermoenergy sa rezilieze contractual cu noi. Cui nu-i place, n-are decât sa ma schimbe din functia de presedinte”, declara Ioan David, presedinte AROMAR.
In situatia de a ramâne la iarna fara agent termic sunt 11 familii care locuiesc in blocul nr. 19, sc.A/B, de pe strada Miron Costin. De partea cealalta, reprezentantii Thermoenergy spun ca presedintele David trebuie sa isi asume faptul ca o data cu incetarea contractului intre parti, consumatorii ramân fara sursa de incalzire. Deocamdata, Thermoenergy face o campanile de informare a consumatorilor, pentru ca acestia trebuie sa cunoasca toate datele problemei.
Gruparea bacauana nu va participa in esalonul secund, având sanse minime de a continua si in Liga a III-a
Ceea ce era de anticipat s-a intâmplat: Sport Club Bacau s-a retras din campionatul Ligii a II-a, a carui noua editie va debuta sâmbata, 6 august. Gruparea bacauana s-a inscris in esalonul al treilea, insa sansele de a-si continua activitatea chiar si la acest nivel sunt aproape de zero in conditiile in care situatia financiara a clubului este una critica.
Bacauanii au sperat pâna in ultima clipa intr-un raspuns favorabil din partea omului de afaceri buzoian Viorel Tudose, care isi anuntase intentia de a lua in primire Sport Clubul in cazul esuarii negocierilor privind preluarea Politehnuicii Timisoara. Ieri dimineata, Tudose a anuntat, insa, conducerea Sport Clubului ca nu va investi in echipa bacauana. Ca urmare, SC Bacau a inaintat o hârtie catre FRF prin care isi anunta retragerea din campionatul Ligii a II-a.
„Ne-am inscris in Liga a III-a, ca o varianta de rezerva. In situatia data, cu problemele financiare pe care le avem si cu un lot care se va disipa in perioada urmatoare, e putin probabil insa sa putem evolua si in campionatul Ligii a III-a”, a declarat presedinte SC-ului, Cristi Ciocoiu, care a adaugat: „In acest moment, prioritar pentru noi este sa venim in sprijinul jucatorilor pentru a-i ajuta sa-si gaseasca echipe sau sa ajunga la echipele care sunt interesate de serviciile lor”.
Prin retragerea Sport Clubului, judetul Bacau ramâne cu o singura echipa la nivelul primelor trei esaloane: divizionara C Aerostar. Si când te gândesti ca in urma cu 10-15 ani, Bacaul avea sapte-opt echipe in aceste campionate, incepând cu divizionara A FCM Bacau si continuând cu CSM Moinesti, FC Onesti, Aerostar, Rafinaria Darmanesti, FCM Bacau II, FC Willy sau Pambac!
Divizionara C bacauana Aerostar isi continua seria amicalelor din intersezon. Dupa ce miercuri a invins-o cu 3-0 pe colega de serie CSM Roman, sâmbata, echipa antrenata de Misu Ionescu a cedat cu 1-4 la Suceava, in fata Forestei.
„Aviatorii” au deschis scorul prin Chirila, care a inscris un euro-gol printr-un sut de la mare distanta, insa in mitanul secund, elevii lui Adrian Iencsi au basculat rezultatul, refacând diferenta de trei goluri cu care s-a incheiat si disputa directa de la Câmpulung, din urma cu doua saptamâni.
In acest weekend, Aerostar va reveni pe teren pentru un nou joc-test, de data aceasta, in compania formatiei de liga a patra, Gauss Bacau. Amicalul Aerostar- Gauss va avea loc sâmbata, cel mai probabil pe stadionul „Aerostar”.
Editia din acest an a Trofeului Elisa la tenis, competitie din Circuitul National FRT gazduita de baza SCM Bacau isi va desemna astazi câstigatorii. La 14 ani feminin, finala le va aduce fata in fata pe iesencele Daria Maria Munteanu (CS Coreco) si Maria Bianca Andrei (CFR Iasi 2002).
Ieri, in semifinale, Munteanu a eliminat-o cu 6-2, 6-1 pe favorita nr. 1 a turneului, Lavinia Tanasie (CS Kofke), in timp ce Andrei a trecut cu 6-1, 7-6(6) de craioveanca Alexia Tecu. La 14 ani masculin turneul se joaca in sah, iar câstigatorul va fi decis intre Razvan Aghion (CFR Iasi) si Adrian Gheorghe (CSM Braila).
Ambii au câte doua victorii (Aghion a trecut cu 6-3, 7-6 de Ion Straciuc si cu 6-3, 6-3 de David Perju, in timp Gheorghe s-a impus cu 6-2, 6-1 in fata lui Straciuc si cu 6-0, 6-4 contra lui Perju), astfel incât cine va invinge in meciul direct de azi, va cuceri trofeul. Cele doua finale de azi se vor disputa succesiv, incepând cu orele 9.30.
Un concurs de admitere la master a fost reluat, dupa ce s-a vorbit despre o tentativa de fraudare
Concursul de admitere la masterul Controlul si Monitorizarea Calitatii Mediului, a Universitatii „Vasile Alecsandri”, Facultatea de Inginerie, a fost unul de grea incercare pentru cei 17 candidati inscrisi. Cu 15 minute inainte de a incepe testarea (la sfârsitul saptamânii trecute, pe 29 iulie), cu totii au fost scosi din sala si anuntati ca au intervenit ceva probleme, iar examenul se va relua. Asta dupa ce un profesor din comisie a sesizat ca pe un anumit site, la care aveau acces si candidatii, ar fi aparut subiectele elaborate cu raspunsurile aferente.
„A fost o tentativa de fraudare a concursului”, a spus presedintele comisiei si, totodata, decanul Facultatii de Inginerie. „Totul a fost legal. Asa se practica si la marile universitati din tara”, s-a aparat profesorul acuzat.
Candidatii care s-au inscris la programul de master – Controlul si Monitorizarea Calitatii Mediului (CMCM) – al Facultatii de Inginerie din cadrul Universitatii „Vasile Alecsandri” din Bacau au trecut prin emotii mai mari decât colegii lor de la alte programe, atunci când s-au prezentat la concursul de admitere. Totul s-a intâmplat vinerea trecuta. Testarea propriu-zisa trebuia sa inceapa la ora 17.00, insa lucrurile au luat o alta turnura, cu 15 minute inainte.
prof. Valentin Zichil
„In aceeasi zi, vineri, 29 iulie, toata comisia de examen s-a intâlnit pentru elaborarea subiectelor. Fiecare profesor din comisie a intocmit un rând de subiecte, cu câte trei variante de teste, si, conform metodologiei de organizare a concursului si regulamentului universitatii, urma ca la ora 16.00, prin tragere la sorti sa se aleaga varianta care sa fie data in examen.
Toate lucrurile au decurs normal, s-a stabilit si varianta de concurs, s-au multiplicat subiectele, pentru fiecare din cei 17 candidati inscrisi, insa, la 16.45, un profesor din comisie m-a anuntat ca pe un site, cu acces liber pe internet, un blog de altfel, ce apartine profesorului Gabriel Lazar, au fost publicate toate variantele de subiecte, cu rezolvarile aferente.
Domnul profesor Lazar este cadru universitar la noi si a fost membru in comisia de examinare, care a participat inclusiv la elaborarea testelor. Fiind vorba despre o tentativa de fraudare a acestei testari, am luat imediat decizia de a intrerupe concursul pentru masterul CMCM, candidatii au fost imediat anuntati, au parasit sala si au fost rugati sa astepte jumatate de ora. Primul meu gând la ei a fost”, ne-a povestit in detaliu prof.univ.dr. ing. Valentin Zichil, presedintele comisiei, dar si decanul Facultatii de Inginerie.
Profesorul Zichil a luat aceasta decizie conform prevederilor legale, in speta Legea 1/2011, care la art.144, alin.(4), care prevede ca „rezultatele unui examen sau ale unei evaluari pot fi anulate de catre decanul facultatii in temeiul prevederilor din Carta universitara, atunci când se dovedeste ca acestea au fost obtinute in mod fraudulos sau prin incalcarea prevederilor Codului de etica si deontologie universitara. Decanul poate dispune reorganizarea examenului.”
Bineninteles, ca s-a reunit din nou comisia, iar profesorul acuzat a fost intrebat cum isi explica situatia. „A recunoscut ca dumnealui a postat acele subiecte si raspunsurile pe acel site si mi-a spus ca nu are nicio vina, pentru ca asa fac si marile universitati. Lucru adevarat, dar partial, trebuie sa explicam. In primul rând, acele solutii sau raspunsuri la subiecte sunt publicate in marile universitati, dar pe site-ul universitatii, nu pe bloguri, dupa ce, in prealabil, acest lucru este stabilit si in regulamentele lor interne si in modul de organizare a examenelor si concursurilor. Ba, mai mult, sunt publicate 400 de variante de subiecte, dar asemanatoare, in niciun caz identice cu cele din testare.
Or, in cazul nostru, pe acel blog erau 22 de intrebari, cu raspunsurile corecte, repet, deci intrebari identice cu cele din concurs. Un test organizat de noi are 9 intrebari. Deci din 22 de raspunsuri, 9 cadeau sigur. Tinta a fost directa, asta e clar. Mai trebuie specificat si faptul ca noi nu impunem la intrarea in salile de concurs ca studentii, candidatii sa nu aiba asupra lor telefoanele mobile. Vorbim totusi de oameni maturi.
Cert este ca, in aceste conditii, acestia puteau foarte simplu sa apeleze chiar in timpul concursului la acel blog pentru a copia raspunsurile corecte. Am vrut sa evitam acest lucru, tocmai pentru a nu fi nevoiti ulterior sa luam altfel de masuri”, a mai precizat decanul Facultatii de Inginerie, profesorul universitar Valentin Zichil.
S-a mai luat aceasta decizie, a mai explicat presedintele comisiei, pentru ca la mijloc era vorba despre un concurs si nu despre un examen. Daca intr-un examen se poate vorbi despre faptul ca e „omul si locul”, adica fiecare isi sustine teza pentru a lua o nota (mai buna sau mai rea), la un concurs datele se schimba. „Un concurs presupune concurenta. Cu alte cuvinte, mai multi candidati decât numarul de locuri. In cazul nostru, erau 17 candidati pe 15 locuri. Departajarea urma sa o faca tocmai notele din test si, ulterior, notele de la licenta, fiind vorba de un concurs la master. Asa ca nu ne-am putut permite sa ne jucam cu soarta si viitorul candidatilor. Repet, am luat toate aceste masuri gândindu-ma, in primul rând, la ei”, a mai adaugat prof.univ.dr.ing. Valentin Zichil.
S-a numit o alta comisie
Imediat s-a decis intrunirea unei alte comisii de elaborare a subiectelor formata din trei profesori specialisti in Protectia Mediului (nu doi câti au fost in comisia initiala) si s-au ales alte subiecte, pe un test special, conform bibliografiei de concurs afisata, din aceeasi tematica. Iar toate acestea nu au mai durat jumatate de ora, ci aproape 40 de minute, la care s-a adaugat timpul necesar pentru multiplicarea testului special si distribuirea lor catre candidati, motiv pentru care concursul in sine a fost reluat abia dupa o ora.
„Am ales aceasta solutie pentru a preintâmpina eventuale probleme. Ulterior am sesizat si Oficiul juridic al universitatii pentru a stabili cu exactitate ce pasi trebuie urmati mai departe. Nu am sesizat inca Politia sau alte organe de ancheta pentru ca fapta in sine nu s-a consumat si nu a avut consecinte. Insa se va intruni si o comisie de ancheta, iar daca va fi nevoie si se va decide acest lucru, vom lua si masurile necesare, asta e clar”, ne-a declarat si prof. univ.dr.ing. Carol Schnakovszky, rectorul Universitatii „Vasile Alecsandri” Bacau, care a fost sesizat in prealabil de tot ce s-a intâmplat, chiar de catre presedintele comisiei, prof.univ.dr.ing. Valentin Zichil, ce a cerut chiar sa fie anuntate si organele de ancheta din institutiile statului (Politia si Parchetul).
„Iar ca o completare la tot ce s-a intâmplat, dupa ce am redeschis concursul si am distribuit noul test in sala, câtiva candidati chiar au scos telefoanele si au inceput sa caute pe internet. Ceea ce mi-a confirmat, inca o data, daca mai era cazul, ca ei stiau de acel blog si de ce s-a postat acolo”, a conchis profesorul Zichil. O astfel de situatie (tentativa de fraudare, dupa cum a catalogat-o presedintele comisiei) este unica in Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau si, dupa cum a spus chiar rectorul, unica la nivel de tara.
Profesorul acuzat are varianta sa
De cealalata parte, prof.univ.dr.ing. Gabriel Lazar, cadru universitar la Facultatea de Inginerie (fost presedinte al Senatului universitatii si candidat la functia de rector) sustine ca toate acuzele sunt nefondate.
prof. Gabriel Lazar
„Totul este un abuz, a declarat profesorul Lazar. O fraudare ar fi insemnat ca subiectele sa fie distribuite cumva candidatilor. Toate marile universitati care mai dau admitere au publicate pe site-urile lor modele de subiecte. Nu ma consider deloc vinovat in tot ce s-a intâmplat. A fost doar o strategie personala de a ajuta.
Nu am oferit avantaje speciale, informatia era disponibila pentru toata lumea, totul a fost transparent. Faci o frauda daca incerci sa avantajezi pe cineva in mod special. Or, eu nu am avantajat pe nimeni prin initiativa mea. Tot ce s-a intâmplat este un abuz, fara nicio analiza prealabila. Orice am spus eu nu a fost luat in considerare.”
De ce a apelat la un blog personal si nu pe un site oficial, al universitatii, eventual? „Discutam despre frauda sau despre legitimitatea publicarii acelor subiecte? E o diferenta. Frauda este daca o faci, o informatie publica nu este o frauda! Daca vorbim de aprobari, nu se specifica nicaieri ca este nevoie de asa ceva”, a mai precizat prof.univ.dr.ing. Gabriel Lazar.
In final, au intrat in examen doar 16 candidati, pentru ca unul nu a mai intrat, dupa elaborarea noilor subiecte. Din cei 16, toti au luat note peste 7 (sapte), iar cel care nu a intrat in programul de master CMCM, a ales un alt master, tot in aceeasi facultate.
Acasa, singur - Alina Caprioara, alaturi de o adolescenta care are nevoie de sustinere
Copiii care au ramas orfani sau ai caror parinti sunt plecati in strainatate se simt abandonati, derutati, lipsiti de iubire si de repere. Uneori, bunicii sau matusile in grija carora sunt lasati reusesc sa-i inlocuiasca cu succes pe parinti, alteori, nu.
Pentru o suta de copii si adolescenti care se afla intr-o astfel de situatie, Asociatia “Mutatis Mutandis”, coordonata de Alina Caprioara, a lansat proiectul “Singur acasa: program integrat de asistenta psihologica si medicala a copiilor fara parinti“. Proiectul este finantat de Consiliul Judetean Bacau, in baza Legii 350, printr-un contract semnat in iulie 2016.
Partener al asociatiei in implementarea proiectului “Singur acasa” este Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bacau. Timp de cinci luni, elevii claselor V-VIII din Berzunti, Livezi si municipiul Bacau, orfani sau cu parinti plecati in strainatate, vor beneficia de consultanta psihologica si asistenta medicala.
“Activitatile principale sunt informarea si identificarea grupului tinta, realizarea unui studiu privind conditia materiala, sociala si psihologica a copiilor orfani sau cu părinti plecati in strainatate, screening medical, tratarea si recuperarea copiilor care prezinta modificari patologice de ax ale coloanei vertebrale, consilierea psihologica, dezvoltarea personala si orientarea vocationala”, a explicat Alina Caprioara.
S-a intâmplat intr-un magazin satesc, din comuna Sascut, iar filmul furtului a fost surprins de camerele de supraveghere.
Din imagini se vede cum vânzatoarea este ocupata cu un individ imbracat in camasa alba, care ii solicita sa-i arate mai multe produse din lada frigorifica.
Alaturi de el sta un tânar imbracat in tricou albastru, care lasa impresia ca vrea si el sa cumpere ceva, dar de fapt ei erau impreuna si scopul era sa o tina de vorba pentru a putea da lovitura. La un moment dat, tânarul profita de faptul ca gestionara este aplecata peste lada si in doar câteva secunde se duce in spatele tejghelei si sustrage toate incasarile, respectiv aproape 5.000 de lei, dupa care se intoarce la rând.
Angajata si-a dat seama târziu ca banii i-au fost furati si a depus plângere la politie, iar oamenii legii fac acum cercetari pentru identificarea suspectilor, pentru ca s-ar parea ca sunt implicate trei persoane, care nu sunt din localitate.
– luna lui gustar a inceput cu o sarbatoare in marea familie a tanchistilor bacauani
Batalionul 631 Tancuri “Oituz” a aniversat 97 de ani de la infiintarea armei tancuri in armata României. Pasionatii de arme care au dorit sa surprinda momente din viata militarilor, au avut ocazia sa paseasca in curtea unitatii, fara restrictii. Incepând cu ora 11.00, vizitatorii au fost primiti chiar de catre lt.col. Marius Marian, cdt. Batalionului 631 Tancuri si condusi catre sala in care li s-a vorbit despre istoria unitatii si rezultatele militarilor bacauani.
Oaspetii au avut ocazia sa vada de aproape o parte din armamentul folosit de tanchisti si blindatele acestora. Din istoria Batalionului 631 Tancuri, bacauanii au retinut ca este o unitate de lupta, din categoria fortelor de generare-regenerare, subordonata Comandamentului Brigazii 15 Mecanizate. Militarii din Bacau se instruiesc pentru a fi in masura ca la ordin sa actionize in cadrul Brigazii 15 Mecanizate pentru executarea misiunilor tactice standard, sarcinilor specific, sarcinilor implicite ca forta de manevra pe timpul operatiilor defensive, offensive, intermediare si de stabilitate si sprijin.
“Este o zi speciala pentru noi cu atât mai mult cu cât activitatea de fata face parte dintr-o serie de manifestari prilejuite de aniversarea a 140 de ani de existenta a Brigazii Mecanizata “Podu Inalt” Iasi, esalonul superior. Bacauanilor care ne-au trecut pragul le-am prezentat aspecte din viata tanchistilor, iar cei mai curiosi au avut ocazia sa tina in mâna o mitraliera folosita pe tanc si au putut urca intr-un utilaj blindat”, declara lt. col. Marius Marian, cdt. Batalioanul 631 Tancuri “Oituz” Bacau
Discursul inflacarat al colonelului in retragere George Gheorghiu le-a aratat celor prezenti ce simte un militar adevarat, atunci când vorbeste despre arma lui.
In decursul anilor, in cadrul batalionului s-au desfasurat numeroase activitati de pregatire si de instructie, trageri de lupta cu armamentul de pe tanc, aplicatii cu si fara tehnica de lupta, exercitii tactice organizate si conduse de alte esaloane. Tanchistii bacauani s-au evidentiat pozitiv in privinta gradului de pregatire, iar ca o recunoastere a modului exemplar de indeplinire a misiunilor, Batalionului 631 Tancuri i s-a conferit “Emblema de Onoare a Fortelor Terestre”.
"Luna august debuteaza cu o atmosfera de sarbatoare la Batalionul 631 Tancuri „Oituz”. Unitatea militara cu sediul in…
Pompierii fac cautari pe râul Trotus/Foto: Geta Panaite
– barbatul a sarit in apa crezând ca fetita lui este in pericol, pentru ca se indepartase de mal – din acel moment, el s-a dus la fund si nu a mai fost gasit – copila a iesit singura din apa, nefiind in pericol
Barbatul, in vârsta de 49 de ani, era de loc din judetul Brasov, dar locuia in Elvetia, acolo unde se stabilise in urma cu douazeci de ani. Venise in vacanta in România impreuna cu sotia si fiica lor de 10 ani.
Duminica au mers iarba verde, pe malul râului Trotus, in zona cartierului Slobozia, din Onesti, acolo unde femeia avea câteva rude. La un moment dat fetita a intrat in apa, iar tatal ei a crezut ca este in pericol, pentru ca se indepartase de mal, si a sarit si el in apa. Din acel moment nu a mai iesit la suprafata.
Oamenii locului cred ca a fost tras la fund de curentii puternici, care se formeaza in zona barajului. Copila a iesit imediat din apa, la doar câtiva metri distanta, nefiind in pericol, dar parintele nu a mai fost de gasit. „El era la pescuit, dar a intrat copilul in apa si s-a dus dupa el. Apa este adânca.
Tot acolo s-au mai inecat trei persoane, iar zilele trecute o fata a fost scoasa vie. Nu scapa oricine de acolo”, spunea Gheorghe Asandoaie, localnic. „Este un loc periculos, ca sunt placi mari. Si pe mine m-au salvat tot pompierii, recent. Am ramas prins cu picioarele sub o placa, apa era pâna aproape de gura, am tipat si au venit ei de m-au scos”, spunea si Neculai Udrea.
Salvatorii de la Detasamentul de Pompieri Onesti au facut cautari duminica dupa-amiaza, dar si ieri, pâna in jurul orei 16.00, când trupul barbatului a fost gasit in aval de baraj, aproape de locul in care s-a inecat. „Duminica am efectuat cautarile pâna la lasarea intunericului, in jurul orelor 21.20, iar in cursul diminetii (n.r.- luni) misiunea s-a reluat, persoana inecata fiind gasita in cursul dupa-amiezii de luni.”, a declarat capitan Ionut Hâncu, ofiter de relatii publice la ISU Bacau.
Tragedia s-a petrecut in aceeasi zona in care, zilele trecute, o fata de 23 de ani a fost scoasa in viata, dupa circa 40 de minute de stat sub apa, spre surprinderea tuturor celor care erau prezenti la cautari. Ea a incercat sa-si recupereze incaltamintea si a fost luata de curenti. Norocul ei a fost ca a ajuns sub o placa din beton unde a avut aer sa respire, iar când pompierii au aruncat cangea de pe mal s-a prins de ea si asa a fost salvata. Din pacate, barbatul de 49 de ani nu a mai avut aceeasi sansa.
La data de 31 iulie a.c., în jurul orei 14:30, polițiștii au desfășurat activități de cercetare pe D.N. 2, în localitatea Onișcani, pentru stabilirea împrejurărilor producerii unui accident rutier cu victime.
Din primele cercetări efectuate a rezultat că un bărbat de 31 de ani, din Onești, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Bacău-Roman, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat de 45 de ani, din comuna Berzunți, care nu s-a asigurat la efectuarea manervrei de intoarcere.
În urma evenimentului rutier conducătorul auto de 31 de ani și pasagera de 24 de ani din același autoturism au primit îngrijiri medicale la Spitalul Județean de Urgență Bacău, fără a necesita internarea.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 31 de ani și 1,44 mg/l alcool pur în aerul pentru bărbatul de 45 de ani.
În cauză se efectuează cercetpri sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.
La data de 31 iulie a.c., în jurul orei 13.00, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier în care au fost implicate trei vehicule, pe D.N.12 A, în localitatea Tg. Trotuş.
Din primele ceretări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 44 de ani, din județul Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Oneşti-Tg. Ocna, în localitatea Tg. Trotuș a ajuns din spate o coloană de autoturisme, care staţiona şi pe fondul neadaptării vitezei a intrat în coliziune cu un autoturism pe care l-a proiectat în automobilul din fața sa.
În urma impactului, un bărbat de 64 de ani, pasager în autoturismul lovit din spate de autovehiculul condus de brăilean, a fost transportat la Spitalul Onești pentru îngrijiri medicale și ulterior a fost transferat la unitate medicală din județul Iași.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Din Constitutie, pricepem ca România este un stat de drept. Vreme de trei mandate, Ion Iliescu a sustinut ca trudeste la fundamentarea acestui tip de stat. Dupa pensionarea cotrocenista si-a dat seama ca traieste intr-un stat mafiot.
Emil Constantinescu a spus ca are mare incredere in statul de drept. A parasit scena, acuzând ca a fost tradat. De catre statul de drept? M-ar mira.
Traian Basescu a trâmbitat doua mandate ca lucreaza la temelia profunda a statului de drept. Dupa predarea sceptrului a constatat ca, de fapt, a zamislit un stat mafiot. Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu (incoltit de niscaiva acuzatii, solicitând demisia unor capete din D.N.A. si S.R.I.), ii scrie la misto-sumbru presedintelui cotrocenist actual, solicitându-i sa verifice daca afirmatíile lui Traian Basescu despre mafiotismul nostru oficial de stat sunt adevarate.
Deoarece incearca sa gestioneze imaginea statului (si se afla abia la inceput de mandat), Klaus Iohannis zice ca statul de drept este functional. Probabil ca statul va deveni mafiot si in declaratiile sale postcotroceniste, date fiind unele nepotriviri intre ceea ce spun niste instante despre câteva dintre proprietatile sale si ceea ce sustine domnia sa.
Sute de fosti demnitari români, oameni care au trudit vorbind emotionant despre suprematia statului nostru de drept, dupa ce-au ajuns sa cocheteze cu puscaria au inceput sa argumenteze ca traim intr-un stat mafiot.
Sensibil cum sunt, i-am crezut pe toti, desi au intrat in flagranta contradictie cu asertiuni anterioare de-ale lor. Am ajuns, ca unul care am mare respect pentru intelepciunea/judecata rabinilor, la o solutie de compromis: traim intr-un stat de drept mafiot. Nu cred ca sunt prizonierul unei contradictii.
Daca prin drept intelegem totalitatea regulilor si normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale dintr-un stat, stiind ca mafiotii au reguli si norme stricte, de ce-am fi in ofsaid? Inteleg faptul ca se doreste arzator primenirea Constitutiei. Va propune cineva ca statul român sa fie consacrat ca stat de drept mafiot? Nu m-ar mira. Ion Iliescu voia, neaparat, economie de piata originala. Sa recunoastem, i-a cam iesit pasienta. De ce n-am avea si un stat de drept original?
Din ce in ce mai des se aude tânguirea intreprinzatorilor români ca nu mai gasesc forta de munca. Ca nu mai au pe cine sa angajeze si ca sunt nevoiti sa caute personal in zona rurala si ca taranii ii refuza.
Si, imediat, corul robilor sponsorizati de vreo ambasada sau de vreuna din organizatiile lui Soros da verdictul: „e din cauza ajutoarelor sociale! Sa se taie ajutoarele!” Ca, dupa parerea lor, cu 150 de lei pe luna se poate trai.
Cauzele sunt, insa, altele. In primul rând migratia catre tarile Europei de Vest si demografia negativa au dus la o scadere abrupta a populatiei urbane. Pur si simplu, la oras nu mai ai de unde lua muncitori. Nu mai vorbim de calificare; s-a dus vremea când România era cunoscuta pentru forta de munca ieftina si calificata; azi am ramas doar ieftini. Cum intreprinzatorii nu mai gasesc salariati la oras, incep sa caute la tara.
Insa, situatia taranului, chiar si al celui fara pamânt, este mai buna decât cea a oraseanului care trebuie sa-si cumpere toata mâncarea. Taranul – câtu-i vara de mare – poate culege bureti, fructe de padure, plante medicinale, etc. pe care le poate folosi in autoconsum sau sa le vânda. Daca mai are si un petic de gradina, are si rosii si cartofi si ceapa.
Mai si munceste cu ziua, bugetul familiei iese in câstig. Per ansamblu, situatia nu e idilica; doar ca baza de pornire este mai buna decât a unui orasean. Si când vine angajatorul sa-i ofere salariul minim ca sa faca naveta la oras si sa munceasca 8-10 ore, ii râde in nas.
Pentru 1000 de lei, taranul ar trebui sa se trezeasca la 5 dimineata, sa faca minim o ora naveta cu autobuzul (care-l va costa cel putin 200 de lei), sa mai ia, eventual, inca un autobuz urban (alti 50 de lei pe luna), sa munceasca minim 8 ore, sa refaca drumul inapoi cu autobuzul si sa cada lat in pat, fara sa mai faca nimic prin curte. Nu mai punem la socoteala mâncarea pe care ar trebui s-o cumpere. Cât i-ar mai ramâne din leafa pentru care a pierdut ziua intreaga?
Ce nu vor sa inteleaga nici intreprinzatorii si nici comentatorii este ca in situatia de fata se aplica la sânge Legea cererii si a ofertei. Adica e o situatie capitalista si care trebuie rezolvata tot prin metode capitaliste.
Scaderea ofertei inseamna, logic, cresterea pretului. La criza de salariati se raspunde cu o majorare a ofertei salariale.
Dar, ce sa vezi?, nici intreprinzatorii si nici comentatorii de dreapta nu accepta. Vor si munca multa si cheltuiala putina.
Azi este programata tragerea la sorti a meciurilor din esalonul secund. Tot azi se va cunoaste si soarta Sport Clubului
Mult a fost, putin a mai ramas. Astazi, la Casa Fotbalului, se va bate in cuie numarul de echipe cu care va porni la drum, pe 6 august, campionatul ligii secunde la fotbal. De inscris, s-au inscris 22 de echipe. Nu toate, insa, se vor regasi in tintarul campionatului care va fi stabilit tot azi, in jurul prânzului.
Pe lista incertitudinilor figureaza, fireste, si Sport Club Bacau. Aflata intr-o situatie financiara dezastruoasa, gruparea prezidata de Cristi Ciocoiu se afla mai aproape de desfiintare decât de continuarea activitatii. Dupa ce Primaria Bacau a refuzat sa ia in primire echipa cu tot cu datorii, toate sperantele Sport Clubului s-au legat de omul de afaceri buzoian Viorel Tudose, cunoscut drept „etern posibil investitor” in fotbalul românesc la nivel de club.
Tudose negociaza de mai bine de o luna preluarea Politehnicii Timisoara, promisiunea sa fata de conducerea Sport Clubului fiind urmatoarea: „Daca nu ajung la un acord cu oficialitatile timisorene, vin in Bacau”. Sport Clubul va continua sa astepte un raspuns din partea lui Tudose pâna la tragerea la sorti de azi. Daca raspunsul nu vine sau este unul negativ, gruparea bacauana poate sa traga obloanele. Sau, in cel mai fericit caz, sa se inscrie in Liga a III-a, taraganând lucrurile inca vreo doua-trei saptamâni. Jucatorii Sport Clubului nu mai sunt, insa, dispusi sa astepte. Sunt satui de promisiuni si de amânari si au bagajele gata facute. Prin urmare, azi e ziua decisiva. Si pentru ei, si pentru echipa.
Echipele cu drept de joc in Liga a II-a si care si-au mentnut cererea de inscriere la FRF: UTA Batrâna Doamna, Dunarea Calarasi, Academica Clinceni, CS Mioveni, FC Brasov, Sport Club Bacau, Dacia Braila, Chindia Târgoviste, FCM Baia Mare, Juventus Bucuresti, Sepsi OSK Sfântu-Gheorghe, CS Balotesti, CS Afumati, ASU Poli Timisoara, Luceafarul Oradea, ACS Berceni, Soimii Pâncota, CSM Râmnicu-Vâlcea, Olimpia Satu Mare.
Echipe retrogradare in Liga a III-a, care au depus cerere de a activa in Liga a II-a: Foresta Suceava, Unirea Târlungeni, Metalul Resita.
Echipe care nu vor juca in Liga a II-a desi aveau acest drept: ACS Poli Timisoara (reprimita in Liga I in locul Rapidului), Petrolul Ploiesti (intrata in faliment), Farul Constanta (va continua in Liga a III-a).
Istoricul si profesorul bacauan Eugen Sendrea a murit duminica, 31 iulie, la numai 65 de ani, dupa ce cu numai o zi inainte fusese internat la Spitalul Judetean de Urgenta.
Nascut in Bacau, la 25 februarie 1951, într-o familie de intelectuali, tatal profesor si scriitor, a urmat cursurile Liceului nr. 4, actualul Colegiu National “Gheorghe Vranceanu” si, apoi, ale Facultatii de Istorie-Filosofie din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi (1970-1974).
A primit repartitie la un liceu din Radauti, iar odata cu infiintarea Oficiilor Judetene pentru Patrimoniul National, revine in Bacau si lucreaza timp de 30 de ani, ca expert si apoi sef de oficiu, pâna in 1989, prin activitatea sa a reusit sa salveze de la distrugere si uitare mai multe monumente istorice si de cult, dar si a nenumarate obiective de patrimoniu.
Mostenind de la tatal sau talentrul pentru scris, iar de la mama sa “indrazneala”, Eugen Sendrea incepe colaborarea cu ziarele si revistele locale, publicând mii de articole inspirate din munca de istoric si cercetator prin arhivele locale si zonale.
Dupa Revolutie, ocupa mai multe functii in sistemul de cultura, dupa care, in 2003, devine bibliotecar la Biblioteca Judeteana “Costache Strudza”, Sectia pentru copii, continuând sa publice articole interesante in ziarul DESTEPTAREA si alte publicatii locale.
Pasiunea pentru cercetarea istoriei locale, experienta din activitatea de pastrare si valorificare a patrimoniului nostru istoric si cultural s-au materializat in peste 25 de volume, ale caror subiecte, mai putin cunoscute publicului larg, l-au adus in prim planul cititorilor, mai ales a celor tineri.
Sa amintim aici “Istoria comorilor din Bacau”, “Jafuri si crime din istoria Bacaului”, „Istorisiri ciudate”, „Iubiri vestite’, „Pe urmele lui Stefan cel Mare in Bucovina si in Tara Moldovei”, „Istoria municipiului Bacau”, „Povestea lui Gavril Buzatu-ultimul calau din Moldova” sau „Istoria necunoscuta a Bacaului”, trei volume, “Istoria pe placul tuturor”, “Monografia Municipiului Bacau”, “Istoria Universitatii Bacau” a Colegiului “Stefan cel Mare”, “Eroi bacauani in lupta pentru independenta si unitate nationala”, fiind si coautor la monografiile unor localitati din judetul Bacau.
Ca semn de recunoastere a contributiei sale la cunoasterea istoriei, la valorificarea patrimoniului local, Eugen Sendrea a fost recompensat cu numeroase distinctii si diplome de merit, iar in 2008 a primit titlul de Cetatean de Onoare al municipiului Bacau.
Dumnezeu sa-l ierte!