Acasă Blog Pagina 3054

Handbal feminin/ Divizia A: Surclasate pe teren propriu

Stiinta Bacau- Dinamo Bucuresti 22-37 (11-20)

Campionat nou, probleme vechi. La echipa de handbal feminin Stiinta Bacau se schimba multe (cu precadere lotul), dar rezultatele ramân aceleasi: slabe. Iar rezultatele sunt slabe tocmai pentru ca, an de an, studentele pierd jucatoare.

Si nu pun mai nimic in loc. Si in stagiunea 2016-2017, Stiinta s-a prezentat la startul Diviziei A cu un efectiv remaniat, pe lista plecarilor figurând, printre altele, Miholca, Ciurariu, Buca si Manole. Consecinta? Un debut low-class: duminica, bacauancele au fost surclasate cu 37-22 (20-11) pe teren propriu, de una dintre cele mai autorizate candidate la promovare, Dinamo Bucuresti.

„N-am avut nicio sansa, diferenta de valoare fiind clara in favoarea lui Dinamo. Când ai in echipa jucatoare precum Rosca, Polocoser, Carabulea sau Florentina Ilie nu poti intâmpina probleme, mai ales daca intâlnesti o formatie lipsita de experienta ca a noastra”, a declarat antrenorul Stiintei, Costel Oprea, care a adaugat:

„La Dinamo, lucrurile sunt clare: alaturi de Rapid, este echipa cu cele mai mari sanse de promovare. Noi, continuam sa cladim si sa recladim. Personal, nu am ce sa le reprosez fetelor noastre; poate doar lipsa de rabdare in aumite faze, dar asta o pot pune pe seama lipsei de experienta. Avem mult de munca si, din pacate, asa cum spuneam, când avem impresia ca ne punem cât de cât pe picioare, trebuie sa ne apucam de recladit”.

La partida de duminica, impotriva lui Dinamo, Stiinta a evoluat in formula: Ivanov, Uricaru- Faig (7 goluri), Caseriu (4), Croitoriu (4), Ciobanu (3), Istoc (2), Versescu, Andries, Codreanu, Ivancuta. Runda urmatoare, bacauancele au parte de un alt test dificil, intâlnind in deplasare, pe Stiinta Bucuresti, pentru ca in etapa a treia, care e intermediara (29 septembrie) sa primeasca vizita Plopeniului.

Zeci de straini si-au inceput afaceri in Bacau, de la inceputul anului

Gheorghita Patrichi, directorul ORC Bacau

– italienii au prins cel mai mult gustul afacerilor din Bacau – in plus, un ecuadorian a venit tocmai de peste Atlantic sa faca afaceri in comert pe la noi

De multa vreme, Bacaul nu mai reprezinta o atractie pentru investitori. Nici chiar dupa ce, din peisajul economic local, au disparut multe dintre afacerile ridicate in anii comunismului.

Chiar si asa, potrivit Oficiului Registrului Comertului (ORC) de pe lânga Tribunalul Bacau, in prima jumatate a acestui an, nu mai putin de 40 de afaceristi straini si-au infiintat firme in judet (fata de 38, in aceeasi perioada a anului trecut).

Interesant este ca din acest total, toate firmele erau in functiune la data realizarii statisticii, fata de anul trecut, când doar o firma si-a si inchis portile. „Cele mai multe societati apartin investitorilor italieni, respectiv 23, urmati la mare distanta de turci, cu 3 firme nou infiintate, si de rezidentii din Franta si Germania, cu câte doua firme”, a precizat Gheorghita Patrichi, directorul ORC Bacau.

Printre strainii care au venit in Bacau pentru a incerca mediul de afaceri local se mai numara belgienii, olandezii, polonezii, britanicii, spaniolii si cetatenii Republicii Moldova. Exista insa si prezente ceva mai pitoresti printre afaceristii straini si anume cetateni sositi tocmai din Ecuador sau China, state destul de indepartate de noi, dar si din nordul Africii, respectiv, ravasitul Egipt, ori din Orientul apropiat, in speta, zbuciumata Siria.

Cele mai multe afaceri noi ale strainilor au fost deschise anul acesta in comert – 13 (Italia – 6, Turcia, China, Ecuador, Egipt, Polonia, Siria si Spania, fiecare cu câte o firma). Imbucurator este ca rezidentii altor state s-au orientat si spre productie, respectiv, industrie – 8 (Italia – 7 si Franta – 1), constructii – 8 (Italia – 4, Germania – 2, Turcia -1, Olanda – 1) si servicii – 8 (Italia – 5, Franta – 1, Belgia – 1 si Marea Britanie – 1).

Pe ultimul loc in preferintele strainilor a fost turismul – 3 firme (Italia, Turcia si Republica Moldova). La nivel de judet, in cei 26 de ani scursi dupa 1989, strainii si-au deschis circa 2.000 de firme.

Hot prins in copac

    O intâmplare demna de “Cascadorii râsului” s-a petrecut in cartierul Aviatorilor din municipiul Bacau. Un hot a fost prins in flagrant pe când incerca sa intre pe fereastra unui apartament.

    Martorii oculari spun ca dupa ce a cercetat o vreme blocul nr. 19 si un anume apartament situat la etajul I al imobililui, hotul s-a urcat mai intâi intr-un brad, a urmarit sa vada daca este miscare in interior, apoi a schimbat unghiul de abordare si copacul.

    Pe când statea cocotat intr-un visin firav, incercând sa se agate de geamul apartamentului respectiv, a fost saltat de politisti. Martorii oculari spun ca mare i-a fost mirarea hotului atunci când fereastra filata s-a deschis, iar mâna intinsa era a unui politist.

    Locatarii au povestit apoi cum hotul a fost tras in casa, iar politistii l-ar fi scos pe usa apartamentului in care vroia sa intre. Ceea ce nu stia hotul este faptul ca proprietarul apartamentului in care vroia sa intre este un fost militar, iar omul a actionat ca la carte, apelând 112.

    Unele voci spun ca tocmai acest aspect l-ar fi atras pe hot, mizând pe faptul ca “victima” are o pensie frumoasa.

    Altii spun ca individul cu abilitati de alpinist ar fi actionat la pont. Cercetarile politistilor au scos la iveala faptul ca hotul este recidivist si au deschis o ancheta in acest caz.

    In urma acestui incident, locatarii au solicitat Asociatiei de proprietari nr. 51 sa faca demersurile necesare pentru toaletarea copacilor din jurul blocului, coronamentul acestora favorizând actiunile infractorilor.

    Cutremur si incendiu, bolnavi salvati de pompieri

      La spitalul buhusean a fost organizat un complex exercitiu de alarmare care a avut ca problematica producerea unui cutremur urmat de incendiu. Patru compartimente au fost antrenate in acest exercitiu: chirurgie, A.T.I., blocul operator, internari de zi.

      Dupa producerea cutremurului, un pacient a fost ranit la chirurgie, fiind transferat la A.T.I.. Un alt pacient, ranit in compartimentul internari de zi, a fost transportat in blocul operator, unde a fost simulata efectuarea unei operatii.

      Au izbucnit apoi doua incendii la chirurgie si internari de zi. Au intervenit pentru inceput echipele de salvare ale spitalului, care au limitat incendiul, dupa care incendiul a fost stins de salariatii Serviciului Voluntar pentru Situatii de Urgenta Buhusi. Stabilizat, ranitul de la A.T.I. a fost transferat la un spital superior.

      Au participat, ca observatori, reprezentanti ai I.S.U. Bacau, Primariei Buhusi, ai mai multor institutii si firme. A fost remarcata cunoasterea procedurilor de catre salariatii spitalului, desfasurarea cu mare celeritate a tuturor operatiunilor exercitiului de alarmare.

      “Evaluatorii ne-au acordat nota 9,75. Este foarte bine, dar vom tine seama de recomandarile care ne-au fost facute”, ne-a spus Constantin Poiana, inspector de calitate.

      Primaria Bacau cumpara Scoala Comerciala de Studii?

        Consilierii locali se vor reuni miercuri in sedinta extraordinara de la ora 12. Capul de afis sunt proiectele de hotarâre prin care se va aproba prelungirea, cu toate costurile aferente, a termenelor de executie a mai multor lucrari incepute cu fonduri europene dar neincheiate la timp.

        Printre ele se numara Insula de Agrement si reabilitarea strazilor Milcov si Stefan cel Mare. Tot pe ordinea de zi este si o initiativa de exercitarea a dreptului de preemptiune asupra imobilului din strada Cuza Voda 1, cunoscut ca fosta Scoala Comerciala, cladire de patrimoniu.

        Pretul de vânzare al acestuia ar fi de 450.000 de euro, anuntat de actualul proprietar, Camera de Comert. Imobilul structurat pe subsol, parter, etaj si mansarda dispune de o suprafata desfasurata de 1.012 mp, si teren, cu o suprafata de 1.556 mp. Din 2013 cladirea a ramas goala, dupa ce servise drept sediul al Serviciului de Gospodarire a Apelor si serviciului de prevedere a vremii.

        Daca se va aproba achizitionarea imobilului, aceasta ar fi o premiera in ultimii ani in care de regula Consiliul Local s-a opus unor astfel de achizitii. In 2011, a existat intentia de a cumpara „Casa Patrascanu”, de pe strada Vasile Alecsandri, urmând a fi transformata in casa a casatoriilor. Pretul de piata al imobilului era 600.000 de euro, plus TVA.

        Apoi, cu aceeasi suma de 450.000 de euro, primaria ar fi putut achizitiona Casa Cancicov, unde au avut sediu liberalii, dar in acel caz, proiectul privind exercitarea dreptului de preemptiunea nici n-a fost adus in discutia Consiliului Local. Intre timp, casa si-a gasit un nou proprietar.

        Contactat telefonic, primarul Cosmin Necula a spus ca „decizia apartine consilierilor locali, dar eu personal sunt de principiul ca trebuie sa luam o cladire utila, daca tot luam una. Din ce inteleg, acolo ar trebui facute investitii serioase”, a spus edilul sef.

        Consilierul local independent Cristian Ghinghes sustine in schimb ca este de acord cu preluarea imobilului, „pentru ca ne-ar folosi ca spatiu pentru un viitor centru de tineret amenajat de municipalitate.”

        Ramâne de vazut ce vor decide toti consilierii miercuri.

        Tristete mare si deznadejde dupa incendiul de la Bazarul Onesti

          * comerciantii, multi dintre ei sositi din Republica Moldova, si-au pierdut toata agoniseala * bazarul nu avea autorizatie de functionare si nici autorizatie ISU

          Incendiul necrutator care a izbucnit in seara zilei de 17 septembrie la Bazarul Onesti a lasat in urma mâhnire si tristeti ce cu greu pot fi depasite, prin faptul ca numerosi comercianti de peste Prut, care isi desfasurau aici activitatea, au pierdut tot ce au avut.

          Dupa cum au mentionat mai multi onesteni, paznicul Bazarului a fost cel care a vazut cum flacarile au cuprins câteva tarabe si a anuntat Serviciul Judetean pentru Situatii de Urgenta, in jurul orei 20.30. Alertati de lumina puternica ce se zarea de la peste 500 m distanta, din zona Hotelului Trotus, câtiva comercianti din Republica Moldova ce au tarabe in bazarul onestean au ajuns intr-un suflet la locul incendiului.

          “Pompierii luptau cu flacarile si un grup de oameni a reusit sa scoata din apropierea acestora un autoturism. In preajma sa era si un microbuz, care apartine unei familii de comercianti ce au plecat pentru o perioada scurta de vreme la fiica lor in America.

          Acest vehicol nu a mai putut fi scos, fiind cuprins de flacari. In mai putin de 10 minute au ars multe tarabe, sub ochii nostri mistuindu-se toate marfurile”, a declarat Vitalie T., care a revenit in dimineata zilei de duminica la locul dezastrului.

          Interventia prompta a pompierilor onesteni, in ajutorul carora au venit si pompierii de la SC Chimcomplex SA Borzesti, a limitat proportiile incendiului. Martorii au spus ca flacarile au fost vazute si de pe soseaua nationala Onesti – Adjud iar orasul a fost impânzit de nori grei de fum.

          Bazar fara autorizatii

          Incendiul de la Bazarul Onesti a fost lichidat abia in jurul orei 22.20, iar din constatarile specialistilor cauza principala a acestuia pare a fi utilizarea focului deschis. Este de mentionat faptul ca tarabele comerciantilor din Republica Moldova aveau pereti din scânduri. Totul a devenit scrum in vâlvataile ce s-au ridicat la peste 10 metri.

          In dimineata zilei de duminica, 18 septembrie, reprezentantii Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta au filmat resturile acestui incendiu. Cei care au pierdut toate marfurile ce le aveau spre vânzare au rascolit in mormanele ramase, cautând in zadar ca sa mai recupereze ceva. Astfel, au fost ridicate alte gramezi, care arata marile pierderi suferite de catre comercianti. Nici unul dintre comerciantii moldoveni nu au avut incheiate asigurari.

          “Am pierdut tot, nimic nu s-a putut scoate de la foc! Au ars toate marfurile, la fel ca si la cei ce aveau tarabe alaturate! Motofierastraie, undite, diverse piese de schimb, toate au fost arse! Nu stim cum ne vom descurca de acum inainte!”
          – Elena S. (53 de ani), comerciant

          Printre sutele de onesteni ce au privit urmele acestui dezastru s-au aflat si salariati ai Primariei municipiului, care au evidentiat faptul ca Bazarul Onesti nu a avut autorizatie de functionare, de mai mult timp autoritatile locale dorind sa il inchida.

          De asemenea, Bazarul nu avea nici autorizatie ISU, dupa cum am aflat de la reprezentantii institutiei. Producerea acestui incendiu a trezit in sufletele onestenilor ideea ca autoritatile locale, desi s-au bucurat ani la rând de strângerea unor frumoase sume de bani de aici, pe care le incasa in acest spatiu ingust, vor inchide bazarul. Mai mult, onestenii nu s-au ferit sa critice si pe primarii municipiului Onesti din ultimii 10-15 ani, care nu au facut nimic, nici o modernizare pentru bazarul unde se afla comercianti din Republica Moldova.

          Incepe freamatul pentru organizarea alegerilor parlamentare

            Saptamâna trecuta s-a desfasurat prima videoconferinta pe tema alegerilor pentru Parlamentul României programate sa aiba loc pe 11 decembrie. La aceasta a participat Comisia tehnica judeteana pentru organizarea alegerilor stabilita prin ordinul prefectului Ioan Ghica. Acesta din urma a anuntat ca in acest moment este in lucru caietul de sarcini pentru achizitionarea serviciilor de tiparire a buletinelor de vot. Acesta este al doilea tur de alegeri din acest an, dupa cele locale care au avut loc in iunie.

            Autoritatea Electorala Permanenta (AEP) a publicat si calendarul actiunilor care trebuie intreprinse pâna la momentul decisiv, 11 decembrie. Pâna pe 4 octombrie, birourile electorale trebuie sa publice numarul alegatorilor si al semnaturilor necesar pentru sustinerea candidaturilor.

            Inscrierea celor care doresc sa voteze in strainatate in registrul electronic de vot s-a incheiat, iar pâna pe 11 octombrie, AEP va publica localitatile in care vor functia sectii de votare, pentru cei care nu isi vor exprima optiunea prin posta, ci vor merge direct la ambasade sau alte puncte de votare. Pâna pe 11 noiembrie, Posta Româna va incepe trimiterea documentelor necesare pentru exercitarea dreptului de vot prin corespondenta celor care au ales aceasta metoda.

            Urmatorul termen mai important este depunerea listelor de candidati si a candidaturilor indepedente pentru Senat si Camera Deputatilor, cel mai târziu cu 45 de zile inaintea alegerilor, adica 27 octombrie. Candidaturile ramân definitive pe 7 noiembrie 2016. Doua zile mai târziu se stabileste si ordinea in care se tiparesc numele candidatilor pe buletinele de vot. Buletinele de vot vor fi imprimate pâna pe 26 noiembrie, adica cu 15 zile inainte de data alegerilor.

            Campania electorala va incepe pe 11 noiembrie si se va incheia pe 10 decembrie la ora 7. In ziua alegerilor, ca si pâna acum, votarea va incepe la ora 7, iar urnele se vor inchide la ora 21.
            In acest an, se revine la votul pe liste, adica fiecare formatiune politica va propune alegatorilor o lista de optiuni, intr-o ordine care va asigura primilor clasati locul in Parlament.

            Norma de reprezentare pentru Camera Deputatilor este de un deputat la 73.000 de locuitori, iar la Senat de un senator la 168.000 de locuitori. Limita de vârsta este de 23 de ani la deputati si 33 de ani la senatori. Judetul Bacau constituie Circumscriptia electorala 4 si va avea patru senatori si zece deputati.

            In legislativul precedent, cel care se incheie in decembrie, Bacaul a avut in premiera 18 parlamentari: sapte de la PSD, cinci de la PNL, doi de la PC – devenit acum ALDE, unul de la PDL si trei de la defunctul PP-DD.

            Oala cu miere

            Când te gândesti ca au trecut atâtia ani de când am imbratisat pseudodemocratia si parca am fi tot acolo de unde am plecat!!! Aproape ca nu s-a intâmplat nimic din ceea ce speram la acea vreme. Decât ca s-au conturat din ce in ce mai bine, de la mandat la mandat, cele doua clase sociale care compun societatea noastra: cei bogati si ai sarmani (ori pe acolo).

            Culmea e ca patura imbogatitilor s-a format, in mare parte, din rândul politicienilor. Or, toti cei care ne-au cersit votul la fiecare patru ani n-au facut-o pentru ca-i dureau maselele de plebe ori mânati de arsura din piept cauzata la auzul imnului de stat, ci mai curând pentru acel ciolan al naibii de gustos care le garanteaza un trai bun nu doar pe perioada mandatului, ci si vreo doua generatii de-acum incolo. Iar, acum ca tot or sa vina „parlamentarele”, s-a si stârnit oala cu…miere.

            Mai rau e pentru „guristi” si ceilalti „neproductivi”care, acum, nu se mai produc pe scenele electorale. Si pentru fabricile de pixuri, galeti ori fular, ca nu le mai creste cifra de afaceri. In rest, aceleasi placi uzate se vor face auzite, la care, eventual, a mai fost atasat un single de cea mai recenta data, asa, ca sa arate ca si-au facut update la necazurile prostimii.

            Si noi mai stam cu ochii beliti la show-urile TV in care doi rivali politici isi dau suturi ca la Plevna, mai arunca unul o petarda, mai apare colea o fumigena si, gata!, trec si alegerile astea. Apoi, patru ani stai si te milogesti la sindicate (in mare parte, trecute si ele in barca parcata pe stânga sau pe dreapta) sa te ajute sa-ti mai creasca salariul (caci de greve si alte prostii din-astea nu o sa mai auzi) ori faci scrisori, emailuri catre presedintie si prim-ministru, insa, pe care n-o sa ti le citeasca nici naiba.

            …bucuria nebunilor

            In vreme ce politica europeana este sfâsiata intre tendintele hegemonice ale Germaniei si dorinta SUA de a-si mentine controlul prin intermediari asupra UE, România s-a transformat in câmp de lupta intre serviciile secrete.

            Ca de obicei, nu avem la butoane oameni cu viziune, care sa actioneze in interesul natiunii. România e ca un cargo in deriva, care se indreapta spre un uragan in vreme ce capitanul si ofiterii se ciondanesc cu echipajul daca sa ocoleasca furtuna prin dreapta sau prin stânga.

            Situatia este cât se poate de critica: lumea se afla in fata unei provocari majore iar noi ne razboim prin subterane altoindu-ne cu secrete de alcov, povesti despre spagi infime si alte bizarerii. Tarile din jurul nostru au facut front comun si se opun pe fata politicilor Germaniei care merge pe ideea instaurarii unui Al Patrulea Reich, de data asta prin mecanisme de control economic.

            Franta ni l-a trimis pe Hollande sa ne sfatuiasca sa nu ne impotrivim Berlinului, pentru ca altfel va fi rau. SUA l-au trimis pe ambsadorul lor in secuime sa se pozeze cu steagul autonomistilor; intr-un gest care sa poata fi inteles si de ultimul prost: „Daca nu sunteti cu noi, o sa fie probleme in Transilvania”.

            Ca in filmele cu prosti, singura noastra idee de politica externa este „Fuck Rusia” fara sa ne gândim ca atât Germania cu care defileaza presedintia si Guvernul, cât si SUA, alaturi de care se simt anumite institutii de forta si servicii cauta sa obtina o alianta cu Moscova pentru a gestiona situatia din Europa.

            In acest timp, la Bucuresti, procurorii fac dosare penale de toata jena, secretele de stat, martorii protejati, modurile de operare ale serviciilor sunt expuse fara jena in rechizitorii in cadrul unui razboi aiuristic purtat intre institutii care, se presupune, ar trebui sa colaboreze pentru a apara statul de drept.

            Reactia Dedeman la acuzatiile Consiliului Concurentei

            Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 28,12 milioane lei (aprox. 6,32
            milioane euro), 41 de companii active pe piaţa distributiei de uşi şi pe piaţa distributiei centralelor
            termice şi boilerelor pentru încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale. Cea mai mare amenda a fost aplicata companiei bacauane Dedeman – 9.154.167 de lei.

            Conform unui comunicat de presa al Consiliului Concurentei, sancţiunile au fost aplicate în cadrul investigaţiilor având ca obiect înţelegerile prin care au fost fixate preţurile pentru produsele Porta KMI România (uşi) şi Ariston Thermo Romania SRL (centrale termice). „Consiliul Concurenţei a constatat că între fiecare dintre cele două companii şi distribuitorii ei s-au încheiat contracte prin care stabileau preţurile de revânzare sau cotele de adaos comercial” – se arata in comunicat.

            Conform Legii Concurenţei, sunt interzise orice înţelegeri între companii care denaturează
            concurenţa, în special cele prin care se stabilesc preţurile de vânzare sau cumpărare sau cele prin
            care se împart pieţele sau sursele de aprovizionare.

            Consiliul Concurenţei încurajează companiile implicate în acest tip de înţelegeri anticoncurenţiale să
            contacteze autoritatea de concurenţă, să îşi recunoască participarea la încălcare şi să furnizeze dovezi privind înţelegerea respectivă. Procedând astfel, companiile pot beneficia de reduceri substanţiale ale amenzilor.

            In replica, compania bacauana spune ca sanctiunile vizeaza contracte semnate cu 11 ani în urmă, contracte standard concepute de furnizorii internaţionali Porta Kmi şi Ariston Termosanitari.

            „Aceste contracte conţineau unele clauze neconforme cu dispoziţiile legii concurenţei în vigoare la acea dată. Simpla semnare a acestor contracte este în contradicţie cu legea concurenţei. Nu a existat nici o înţelegere între compania Dedeman şi ceilalţi distribuitori” – se arata intr-un comunicat al companiei Dedeman.

            „De la începutul activităţii sale şi până în prezent, compania Dedeman nu a pus în practică niciun fel de înţelegeri anticoncurenţiale. Sancţiunea aplicată se datorează faptului că la data încheierii respectivelor contracte (cu 11 ani în urmă), legislaţia în materie de concurenţă nu a fost suficient de bine înţeleasă.

            Pedepsele în materie de legislaţie a concurenţei în România sunt mai drastice decât în orice altă ţară a UE.

            În conformitate cu valorile companiei, înţelegem şi acceptăm faptul că sancţiunile se aplică inclusiv pentru încălcarea din culpă a legii”.

            comunicat al companiei DEDEMAN

            Firma spune ca după deschiderea investigaţiilor de către Consiliul Concurenţei, a implementat un program de conformare şi şi-a asumat rolul de a promova legislaţia în materie de concurenţă faţă de colaboratorii sai, pentru a avea certitudinea înţelegerii şi respectării acesteia.

            „Suntem de părere că existenţa companiei Dedeman pe piaţa materialelor de construcţii reprezintă un factor de echilibru şi de garantare a unui mediu concurenţial. Prin prezenţa noastră în piaţă, preţurile sunt mai mici decât în alte ţări vecine, în care nu îşi desfăşoară activitatea nici o
            companie cu acţionariat autohton. Dovada o constituie faptul că reprezentăm prima opţiune în alegerile consumatorilor din România şi nu numai, nenumăraţi clienţi din ţări precum Bulgaria, Serbia, Ungaria, Republica Moldova cumpărând din magazinele Dedeman situate în proximitatea frontierelor” – se mai arata in comunicatul companiei bacauane.

            Soferi prinsi bauti la volan

              La data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 17.00, polițiștii au depistat un bărbat de 46 ani, din comuna Mărgineni, în timp conducea un autoturism pe DN2-E85, pe raza localității Bogdan Vodă.
              În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Județean Bacău în vederea recoltării probelor de sânge și a stabilirii alcoolemiei.
              În cauză s-a întomit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

              La data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 21.00, polițiștii au identificat un bărbat de 39 ani, din comuna Podu Turcului, în timp ce conducea un autoturism oe DJ 241, pe raza comunei.
              Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
              Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

              La data de 18 septembrie a.c, în jurul orei 02.00, polițiștii au depistat în flagrant un bărbat de 38 ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe strada George Apostu din oraș.
              În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Județean Bacău în vederea recoltării probelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
              În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

              Fără permis de conducere și sub influența alcoolului, la volan

              La data de 18 septembrie a.c., în jurul orei 00.00, polițiștii au depistat un tânăr de 24 ani, din comuna Sărata, în timp conducea un autoturism pe DJ 119 B.
              Din verificările polițiștilor a rezultat că tînărul de 24 ani nu poseda permis de conducere, iar în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapte pentru care s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvîrșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

              Bacau: Biciclist accidentat pe strada Garii

                La data de 17 septembrie a.c., în jurul orei 14.30, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Gării, din Bacău.

                Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, a rezultat că un bărbat de 30 ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe strada Gării, la efectuarea virajului la stânga, pe strada Mihai Eminescu, nu a acordat prioritate de trecere unei biciclete care era condusă de un bărbat de 27 ani, din sens opus.

                În urma coliziunii a rezultat vătămarea corporală a biciclistului care a fost transportat la Spitalul Județean Bacău, unde a rămas internat.

                Ambii participanți la eveniment au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat și li s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

                În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

                Sarbatoare la Batalionul 635 Aparare Antiaeriana „Precista”

                  De ziua lor, artileristii au avut oaspeti de la Scoala Magura/Foto: Ramona Ionescu

                  – Batalionul 635 Aparare Antiaeriana „Precista” Bacau a sarbatorit implinirea a 100 de ani de la infiintarea Armei Artilerie si Rachete Antiaeriene Române – un grup de copii nevoiasi de la Scoala Magura au fost invitatii speciali ai zilei – intrarea intr-o unitate militara a fost o premiert pentru elevi

                  Ploaia care a pus stapânire pe Bacau nu i-a impiedicat pe artileristii antiaerieni sa organizeze un moment festiv care sa marcheze implinirea a 100 de ani de la infiintarea Armei Artilerie si Rachete Antiaeriene Române.

                  La ora 10.30, pe poarta unitatii militare au intrat zece elevi de la Scoala Magura, insotiti de directorul Maria Popa si câteva cadre didactice. Copiii provin din familii nevoiase, iar pentru ei a fost o premiera sa intre intr-o unitate militara si sa vada ce se intâmpla in interiorul acesteia. Elevii au fost intâmpinati de lt.col. Florin Stafi, loctiitorul comandantului Batalionului 635 Aparare Antiaeriana „Precista” Bacau.

                  Acesta le-a prezentat copiilor câteva aspecte din viata militarilor, le-a facut o prezentare a unitatii, le-a inmânat diplome de „Artilerist pentru o zi”, iar militarii le-au oferit cadouri care sa le foloseasca la scoala. Daca cei mici au avut parte de bucurii, aceasta zi a fost una memorabila si pentru cinci militari care au fost inaintati in gradul urmator.

                  „Dincolo de semnificatia acestei zile, am incercat sa-i introducem pe copii in atmosfera unitatii noastre. Implinirea a 100 de ani de la infiintarea Armei Artilerie si Rachete Antiaeriene Române inseamna in primul rând istorie, inseamna oameni, cunostinte, eroi, rude si chiar vecini.

                  Din anul 1916 si pâna acum, toti acestia au scris istorie. Poate peste alti 100 de ani, copiii copiilor nostri vor vorbi cu aceeasi ardoare despre noi. Pentru rachetistii antiaerieni sau pentru artileristi, acest moment constituie un insemnat prilej de a scoate in evidenta traditiile acestei arme”, declara lt.col. Florin Stafi, loctiitorul comandantului Batalionului 635 Aparare Antiaeriana „Precista” Bacau.

                  Artileria antiaeriana a luat fiinta la 15 august 1916, la intrarea României in Primul Razboi Mondial, odata cu formarea Corpului de Artilerie Antiaeriana, sub comanda capitanului Gheorghe Ciurea. La 19 septembrie 1916, in timpul manevrei de la Flamânda, artilerittii antiaerieni români au doborât un avion inamic pe malul românesc al Dunarii.

                  Aceasta prima victorie a facut ca ziua de 19 septembrie 1916 sa fie adoptata ca zi a Armei Artilerie si Rachete Antiaeriene. Toate aceste momente le-au fost impartasite elevilor invitati. La finalul manifestarii, copiii au primit onorul militarilor Batalionului 635 Aparare Antiaeriana „Precista” Bacau.

                  Minor nesupravegheat accidentat de un autoturism

                    La data de 18 septembrie a.c., în jurul orei 19.30, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui Eveniment rutier cu victimă, pe raza comunei Tamași.

                    Din cercetările polițiștilor a rezultat că un bărbat de 37 ani, din comuna Gioseni, în timp ce conducea un autoturism pe drumul sătesc din satul Furnicari, în dreptul unui imobil, a acroșat și accidentat un minor de 2,4 ani care alerga pe partea carosabilă.

                    În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a minorului, care a fost transportat la Spitalul Județean Bacău, unde nu a rămas internat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare negativă și i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

                    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

                    Buhusi: Doi copii s-au inecat in canalul de fuga al râului Bistrita

                      – victimele sunt o fata si un baiat, colegi de clasa – se jucau pe mal când fata a cazut in apa iar baiatul a sarit sa o salveze – nu au putut sa mai iasa din canal si s-au inecat

                      O fata de 12 ani si un baiat de 11 ani, ambii din orasul Buhusi, si-au gasit sfârsitul, duminica dupa-amiaza, in canalul de fuga al râlui Bistrita, in zona cartierului Chebac.

                      Minorii erau in clasa a VI-a si au mers impreuna cu alti trei colegi de clasa pe malul apei sa se joace.

                      Fata de 12 ani ar fi coborât pe dalele din beton ca sa se apropie de apa, insa a alunecat si a cazut in canal.

                      Baiatul, desi nu stia sa inoate bine, a sarit imediat dupa ea sa o salveze. A reusit sa o aduca la mal, dar din cauza curentilor puternicii si a peretilor canalului acoperiti de mâzga n-au avut cum sa iasa din apa si s-au inecat sub privirile prietenilor care au alertat autoritatile.

                      Pompierii de la Detasamentul Bacau au plecat imediat la fata locului si au inceput cautarile si dupa câteva ore au gasit trupul fetei, care a iesit la suprafata.

                      „Se pare ca fetita a intrat sa vada cum e apa si a alunecat. El s-a dezbracat si s-a bagat dupa ea. Initial a salvat-o, dar apoi au alunecat iar si s-au inecat. Pe fata au gasit-o tot in zona asta, dar pe el inca il cauta”, spunea Catalin Constantin, localnic.

                      Luni dimineata salvatorii au revenit in zona hidrocentralei de la Racova pentru a cauta si trupul baiatului. Din pacate, din cauza vremii nefavorabile, militarii nu au putut intra cu barca pe apa, asa ca s-au rezumat doar la cautari cu cangea de pe mal, misiune care s-a incheiat in jurul prânzului.

                      „Din cauza conditiilor meteo nefavorabile echipajul se retrage la baza pentru alte misiuni. Cautarile vor fi reluate când vremea ne va permite”, a declarat plt. maj. Daniel Sabau, comandant de echipaj cautari la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Bacau.

                      Oamenii care locuiesc in apropiere spun ca acest canal este periculos chiar si pentru cei care stiu sa inoate si multe persoane si-au gasit sfârsitul aici. Este adânc iar curentii sunt puternici. Autoritatile au amplasat pe mal, aproape de hidrocentrala, o pancarta prin care cetatenii sunt avertizati ca exista pericol de inec.

                      COD GALBEN în bazinul hidrografic al râului Trotuș

                        Având în vedere avertizarea meteorologică cu COD PORTOCALIU ce prevede cantități însemnate de precipitații, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o avertizare hidrologică cu COD GALBEN valabilă pentru intervalul 19 septembrie, ora 15 – 21 septembrie, ora 10.

                        Aceasta vizează posibilitatea producerii de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale și creșteri de debite și niveluri, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție.

                        În județul Bacău este vizat hidrografic al râului Trotuș, împreună cu afluenții acestuia și cursurile de apă necadastrate.

                        În aceste condiții, Administrația Bazinală de Apă Siret monitorizează evoluția cantitativă și calitativă a fenomenelor prognozate și intensifică măsurătorile de la stațiile hidrometrice. De asemenea, se monitorizează zonele critice și modul de comportare a lucrărilor hidrotehnice.

                        În funcţie de evoluţia fenomenelor hidrometeorologice, vom reveni cu informații.

                        Dans Sportiv / Primul titlu din noul sezon pentru Adamas

                        Mario Ipate si Beatrice Ursan pe podiumul de la Transylvanian Grand Prix Siubiu

                        Sala Transilvania din Sibiu a fost gazda, in perioada 16-18 septembrie, a Concursului International de Dans Sportiv „Transylvanian Grand Prix” (T.G.P.), o competetie conscacrata in România si apreciata la nivel european, drept dovada fiind numarul mare de participanti care au raspuns invitatiei din partea organizatorilor (C.S.D. Fan Dance Club Sibiu, Federatia Româna de Dans Sportiv si World Dance Sport Federation).

                        Clubul de Dans Sportiv Adamas Bacau a participat la acest eveniment cu trei perechi (sase sportive), cel mai bun rezultat al bacauanilor fiind cel al perechii Mario Ipate-Beatrice Ursan, care si-au adjudecat detasat competetia de clasa D Standard, categorie de vârsta 16-35 de ani, incununându-se campioni.

                        Weekend-ul urmator (24-25 septembrie), dansatorii sportivi bacauani se vor lupta pe ringul de dans din Sala Polivalenta din Iasi, acolo unde C.D.S. Imperial Iasi si F.R.D.S. vor organiza competitia de ranking „Imperial Dancesport Gala”.

                        Cod portocaliu de ploi in judetul Bacau

                          Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de ploi, grindina si descarcari electrice, valabila în 12 judete, precum si o atentionare Cod galben de vreme instabila în restul tarii, ambele valabile pâna marti seara.

                          Potrivit meteorologilor, în intervalul 19 septembrie, ora 15:00 – 20 septembrie, ora 21:00, în judetele Bacau, Vaslui, Vrancea, Galati, Tulcea, Braila si Buzau si în zona de munte a judetelor Prahova, Dâmbovita, Arges, Vâlcea si Gorj, va fi cod portocaliu de instabilitate atmosferica, iar ploile vor avea caracter torential si se vor cumula local 60 – 80 litri/metrul patrat.

                          ANM precizeaza ca temperaturile vor scadea semnificativ în toate regiunile, astfel ca pe parcursul zilelor de marti, 20 septembrie si miercuri, 21 septembrie, vremea va deveni rece pentru aceasta data în toata tara. (Agerpres)

                          Fotbal / Liga a III-a: Misu Ionescu a plecat de la Aerostar

                          Startul dezastruos de campionat al divizionarei C bacauane Aerostar nu a ramas fara urmari. Dupa cea de-a treia infrângere consecutiva suferita sâmbata pe terenul nou promovatei Avântul Valea Marului, antrenorul “aviatorilor”, Mihai Ionescu, si-a dat demisia.

                          Astfel, mandatul lui Misu Ionescu pe banca Aerostarului se incheie dupa doar trei luni de zile si tot atâtea meciuri de campionat.

                          Momentan Aerostar ocupa antepenultimul loc in Seria I din Liga a III-a, fara niciun punct la activ.

                          ULTIMELE ȘTIRI