miercuri, 31 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2970

Adamas din nou pe podium

La sfârsitul saptamânii trecute, la Sala Polivalenta din Iasi s-a desfasurat cea de-a VII-a editie a Cupei Imperial la Dans Sportiv, competetie organizata de clubul iesean Imperial si Federatia Româna de Dans Sportiv (F.R.D.S.), la care s-au aliniat câteva sute de sportivi din Bucuresti, Buzau, Braila, Galati, Piatra Neamt, Bistrita, Suceava, Bacau si Iasi, precum si numeroase perechi de sportivi de la cluburi din Republica Moldova, din Ucraina si Bulgaria.

Bacaul a fost reprezentat de 16 sportivi de la C.D.S. Adamas, care s-au intors de la competitia ieseana cu un palmares bogat, cuantificat in 8 cupe si 24 de medalii. Competitia de la Iasi s-a disputat in doua zile, sâmbata, 24 septembrie, evoluând perechile din clasamentul oficial, iar duminica, 25 septembrie, s-au intrecut fetele solo si debutantii.

Rezultatele dansatorilor sportivi bacauani:

-perechea Robert Rotaru-Maria Miron, locul III Open Basic 12-13 ani Latino si locul IV Open Basic 12-13 ani Standard;
-perechea Mario Ipate-Beatrice Ursan, locul I clasa E Latino 16-35 ani, locul II clasa D Standard 16-35 ani, locul IV Open Basic Standard 16-35 ani;
-perechea Cosmin Ursu-Cristiana Chiper, locul III clasa D combinat 12-15 ani;
-perechea Victor Matei-Ilinca Margasoiu, locul II clasa E 12-13 ani;
-perechea Florin Stefanescu-Maria Renchez, locul I clasa E Standard 16-35 ani, locul II clasa E Latino 16-35 ani;
-perechea Mateo Ipate-Sonia Stelea, locul V in finala Open Standard 12-15 ani, singura pereche românesca in aceasta finala dominata de sportivii din Republica Moldova.

In cea de-a doua zi de concurs, Adamas Bacau a punctat prin perechea de debutanti Cosmin Grapcenco-Mateea Nicoara, care au ocupat locul III in competitia de doua dansuri (vals lent si cha-cha-cha) 10-11 ani si locul IV la un dans, cha-cha-cha, aceiasi categorie de vârsta. Mateea a concurat si la Fete Solo unde s-a clasat pe locul IV la vals lent, categorie de vârsta 8-9 ani.

Ambasadorul Armeniei, in vizita la Palatul Copiilor

    La Bacău s-a desfășurat Proiectul Cultural – Educaţional “Zilele Filmului Armenesc“. Activitățile s-au derulat în intervalul 22–24 septembrie a.c., la Sala ”Ateneu” a Filarmonicii ”Mihail Jora” Bacău, la sediul Uniunii Armenilor din România – filiala Bacău și la Palatul Copiilor Bacău.

    Invitați de onoare au fost: Excelența Sa Hamlet Gasparian – Ambasadorul Republicii Armenia în România, deputatul Varujan Vosganian și Sirun Terzian, vicepreşedintele Uniunii Armenilor din România.

    La manifestări au participat cel puţin 100 de membri ai comunităţii armenești din România, precum și aproximativ 500 de elevi, studenţi, profesori, reprezentanţi ai comunităţii bacăuane, public larg.

    În onoarea invitaţilor, elevi ai Palatului Copiilor Bacău de la Cercul de muzică uşoară, condus de profesorul Claudiu Filip şi de la Cercul de canto popular, coordonat de profesorul Mihai Bîrjoveanu, au susţinut un scurt program artistic cu melodii din folclorul copilăriei şi din folclorul popular românesc.

    La finalul întâlnirii, Excelenţa Sa Hamlet Gasparian, Ambasadorul Republicii Armenia la Bucureşti, a mulţumit elevilor şi profesorilor Palatului Copiilor Bacău pentru spectacolul prezentat şi a vorbit despre perspectiva unor colaborări între instituţia de învăţământ nonformal din Bacău şi organizaţii de tineret din Armenia.

    Obiectivul proiectului a urmărit promovarea tradiţiei, obiceiurilor, istoriei şi culturii poporului armean, cu această ocazie fiind celebrată și Ziua Naţională a Republicii Armene.

    Pe 23 august 1990 Republica Armenia și-a proclamat independența față de Uniunea Sovietică, aceasta fiind recunoscută pe 21 septembrie 1991.

    Soferi prinsi conducand dupa ce au baut bine

      La data de 24 septembrie a.c., în jurul orei 15.30, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe raza comunei Sascut.
      Din verificările polițiștilor a rezultat că un bărbat de 51 ani, din comuna Sascut, în timp ce conducea un autoturism pe D.C. Păncești a acroșat un autoturism condus de un bărbat de 67 ani, din comuna Sascut. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 51 ani și o 0,00 în cazul celuilalt participant la coliziune.
      În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

      La data de 24 septembrie a.c., polițiștii au depistat un bărbat de 56 ani, din județul Suceava, în timp ce conducea un autoturism pe strada Letea, din Bacău.
      În urma verificărilor polițiștilor, respectiv testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

      La data de 25 septembrie a.c., în jurul orei 03.30, polițiștii au identificat un bărbat de 29 ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe strada Constantin Ene, din Bacău.
      În urma verificărilor polițiștilor s-a constatat că bărbatul în cauză avea dreptul de a conduce anulat din anul 2015, iar testarea efectuată cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapte pentru care polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având dreptul de a conduce anulat și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

      A murit Ioan Gyuri Pascu

        Actorul Ioan Gyuri Pascu a murit luni dimineață, la vârsta de 55 de ani.

        Decesul a survenit în urma unui stop cardiorespirator iresuscitabil.
        Informația a fost confirmată, pentru AGERPRES, de coordonatorul SMURD București, medicul Bogdan Oprița.

        „Două echipaje SMURD s-au deplasat la fața locului. Este vorba despre un stop cardiorespirator iresuscitabil”, a declarat pentru AGERPRES coordonatorul SMURD București, medicul Bogdan Oprița.

        Ioan Gyuri Pascu a murit acasă, în jurul orei 5,00 dimineața. Manevrele de resuscitare au durat aproximativ o oră.

        Actorul și muzicianul Ioan Gyuri Pascu s-a născut la 31 august 1961, la Agnita, în județul Sibiu.

        În 1987 a devenit membru în grupul ‘Divertis’, alături de care a încântat publicul timp de 20 de ani, participând la multe spectacole live, emisiuni de radio și televiziune.

        AGERPRES

        Pagina 1

          pagina1

          Jale mare printre elevi: Apar cataloagele la clasa si se trec absentele!

            – profesorii i-au avertizat pe elevi ca toate absentele vor fi trecute in catalog, iar acest lucru nu este tocmai pe placul celor care obisnuiesc sa chiuleasca

            Saptamâna aceasta isi fac aparitia cataloagele, motiv de mare tristete pentru elevii care nu se prea bucura de faptul ca a inceput scoala. De doua saptamâni, de când a inceput anul scolar 2016 – 2017, i-am tot auzit pe elevi, prin autobuz, prin parcuri sau pe strada, plângându-se de faptul ca nu vor mai avea aceeasi libertate o data cu aparitia catalogului la clasa.

            „Fata!!! A terminat diriginta de scris catalogul si ne-a pus in vedere faptul ca nu ne mai iarta! Am mai chiulit zilele astea cu fetele, dar de saptamâna viitoare, s-a zis cu noi! Pâna si tata m-a anuntat ca o sa ma verifice, fata!”, ii spunea o eleva unei colege de clasa.

            Un alt grup de fete dezbatea aceeasi problema, in autobuz, in drum spre scoala.

            „Pe mine m-a rugat diriginta sa o ajut la scrierea catalogului. Chiar ne-a spus ca a vorbit cu ceilalti profesori sa treaca toate absentele. Cine lipseste nemotivat va da socoteala acasa!, spunea o alta eleva.

            Chiulul in masa al unor elevi i-a deranjat zilele acestea inclusiv pe bacauanii care locuiesc in centrul orasului, in vecinatatea scolilor si sub ferestrele carora se adunau grupuri de tineri care fumau, consumau cafele si chiar alcool. Locatarii deranjati de galagia acestora au facut adresa catre Politia Locala, urmând ca zonele de refugiu ale elevilor sa fie atent monitorizate, iar chiulangiii sa fie raportati directorului unitatii de invatamânt de care apartin si familiei.

            Bacauanii au testat masinile germane la Auto Expo

              * parcarea de la Arena Mall a fost ocupata weekendul trecut de „bijuterii” pe patru roti, intr-o expozitie intitulata Auto Expo editia de toamna 2016, organizata de Cybernet Auto Center Bacau

              Vizitatorii au putut vedea nu mai putin de 33 de modele din gama Audi si Volkswagen ale producatorului german Volkswagen. Vedetele expozitiei auto au fost Noul Volkswagen Tiguan: Design Award Car of 2016 precum si Noul Audi TT: best coupe of the year.

              Dealerul bacauan Cybernet Auto Center a venit catre publicul bacauan, persoane fizice sau juridice, cu oferte avantajoase, promotii speciale pentru majoritatea modelelor din cele doua game, un exemplu fiind discountul de aproape 4.000 de euro pentru un model de Audi. Aceste oferte sunt valabile pâna la epuizarea stocului, undeva la sfârsitul lunii octombrie, inceputul lui noiembrie.

              Revenind la expozitia auto, organizatorii au amenajat o zona speciala in care doritorii au putut participa la drive-test, in acest sens, aproape 100 de bacauani reusind sa conduca unul dintre modelele expuse. Cele mai solicitate la drive-test au fost modelele Audi A 4 si Noul Tiguan 2016. Un alt model interesant a fost Up 2016 de la Volkswagen, un model care a fost doar expus si care este echipat cu un sistem audio remarcabil „Beats”, Up 2016 fiind modelul cel mai apreciat la festivalul Untold de la Cluj-Napoca.

              „In premiera pentru publicul bacauan am adus la aceasta editie modelele Audi TT varianta sport si Audi A6 Allroad, modele care au fost foarte apreciate de catre toti cei prezenti la eveniment. Si celelalte exponate s-au bucurat de interesul bacauanilor, unii dintre ei aratându-si interesul pentru achizitionarea modelelor preferate. Consideram ca si de aceasta data am avut un eveniment de succes, asta in ciuda vremii care nu prea a fost de partea noastra”
              – ing. Robert Morosanu, specialist marketing Cybernet Auto Center.

              O alta noutate a constituit-o un stand special amenajat pentru Audi cu accesorii de sezon si pre-sezon, articolele expuse putând fi achizitionate la preturi cu discount. Vizitatorii expozitiei au participat la o tombola la care au putut câstiga anumite premii oferite de finantatorul principal al marcilor germane expuse, Porsche Finance Grup România.

              Zilele Culturii Calinesciene

                In municipiul de pe Trotus a avut loc cea de-a 48-a editie a Zilelor Culturii Calinesciene, o manifestare care s-a desfasurat sub egida Fundatiei Nationale “George Calinescu”, in organizarea Primariei municipiului, a Consiliului Local si a Rotary Club Onesti. Primul moment cultural al acestei manifestari s-a derulat la sediul Fundatiei Nationale “George Calinescu”, unde au fost prezentate expozitia “Univers calinescian” dar si noi aparitii editoriale precum si reviste de cultura din tara.

                Deschiderea festiva a avut loc la sala Cinematografului “Capitol”, la acest eveniment fiind prezenti primarul Onestiului, Nicolae Gnatiuc, precum si primarii oraselor Târgu Ocna (Stefan Silochi) si Edinet (Constantin Cojocaru) – cele doua localitati fiind infratite. Decernarea Premiilor “Zilelor Culturii Calinesciene” a adus o surpriza pentru onesteni, intrucât Premiul pentru debut a fost acordat tinerei Angelica Helena Marinescu, antropolog, care a studiat la Bucuresti, a participat la al XX-lea Colocviu franco-român si a efectuat o vizita de studiu in India (ea realizând si o carte despre aceasta tara).

                Pentru ca tânara cercetatoare este din municipiul Onesti, la inmânarea acestui premiu omul de cultura Constantin Th. Ciobanu (cel care a initiat si organizeaza anual “Zilele Culturii Calinesciene”), a mentionat: ”Suntem fericiti cu aceasta «replica a destinului», când cineva de aici se intoarce cu o alta putere tot aici!”. Un alt premiu al acestei manifestari va ajunge la filozoful Mihai Sora (ce se afla in cel de-al 100-lea an de viata si care in zilele urmatoare va fi premiat de catre presedintele României, Klaus Iohannis).

                Prin prezentarea, in premiera absoluta, a filmului documentar “Pentru ca timpul nu poate fi dat inapoi”, s-a adus un omagiu lui Mihai Sora, o mare personalitate a culturii care a fost si Ministrul Invatamântului (dupa 1990). Concertul simfonic “Exercitii de admiratie”, sustinut de Ansamblul “Archaeus” (dirijor Liviu Danceanu) si colocviul cu tema “Calinescu azi” (moderat de criticii literari Vasile Spiridon si Tudorel Urian) au completat programul editiei din acest an a “Zilelor Culturii Calinesciene”, in care a fost cuprins si recitalul liric “Poetul in cetate”.

                O inventie bacauana, premiata cu aur de elita inventatorilor din România

                  * biostimulatorul-minune ASFAC BCO-4 a fost medaliat cu aur la Târgul International de Inventii si Idei Practice „INVENT-INVEST 2016” din Iasi * inventia a mai fost premiata, in cadrul aceluiasi eveniment, si de Academia de Stiinte din Republica Moldova

                  Succes la foc automat pentru o inventie bacauana – ASFAC BCO-4 – produsa de firma Romchim Protect Bacau. Astfel, la cea de-a VII-a editie a Târgului International de Inventii si Idei Practice Invent-Invest 2016, organizat la Iasi de Societatea Inventatorilor din România (S.I.R.), celebrul biostimulator a fost distins cu medalia de aur.

                  „La acelasi eveniment stiintific, dedicat promovarii rezultatelor cercetarii si facilitarii legaturii dintre inventatori, cercetatori si investitori, produsul nostru a primit si un premiu special din partea Academiei de Stiinte din Republica Moldova, pentru inventia «Efectele Biostimulatorului ASFAC BCO – 4 în culturile vegetale»”, a precizat Ion Neculcea, administratorul firmei Romchim Protect.

                  Reamintim ca, pâna in prezent, produsele obtinute de firma bacauana (materiale ignifuge, solutii de degivrare utilizate in industria aeronautica, inclusiv biostimulatorul Asfac BCO – 4 s.a.) au reusit sa strânga nu mai putin de 6 medalii la saloanele de inventica nationale si internationale. Biostimulatorul Asfac BCO – 4 a fost lansat pe piata de profil in urma colaborarii dintre firma Romchim Protect din Bacau si renumitul cercetator in biotehnologie, profesorul universitar Cornelui Oniscu.

                  medalii-neculcea-asfac-buna

                  Produsul are o toxicitate aproape inexistenta, actionând la nivelul celulei vegetale, rolul acestui produs fiind de a creste continutul de clorofila A, dar mai ales a celei de tip B, elemente din planta care lucreaza in tandem, accelerând procesul de fotosinteza si ducând, astfel, la cresterea vigorii plantei. ASFAC BCO-4 este cotat drept cel mai bun produs utilizat vreodata in agricultura din România.

                  El se deosebeste de restul produselor din piata prin faptul ca este unicul biostimulator cu aplicare universala in agricultura, horticultura, viticultura si silvicultura, determinând o crestere garantata a productiei cu pâna la 35 %, in paralel cu o crestere a calitatii produselor.

                  Totodata, ASFAC BCO-4 este singurul ingrasamânt non-toxic, ce poate fi aplicat in orice faza a vegetatiei, inclusiv in perioada de inflorire. Riscul este zero in caz de aplicare in exces. Poate fi utilizat cu succes si in agricultura BIO.

                  Odobesti: Batrân de 91 de ani taiat cu toporul pentru 200 de lei

                    – principalul suspect are 15 ani si l-a tâlharit pe nonagenar intr-una din serile trecute – oamenii din sat se tem ca individul va ramâne liber si va comite si alte fapte

                    Fotbal/ Liga a III-a: In sfârsit!

                    Aerostar- AFC Odorheiu Secuiesc 5-1

                    Primele puncte in acest sezon pentru Aerostar. Si prima reactie: „aviatorilor” le merge mai bine fara antrenor! Dincolo de gluma, trebuie spus ca Aerostar (care nu a gasit inca un inlocuitor pentru demisionarul Misu Ionescu) s-a impus vineri, pe teren propriu, in etapa a patra a Ligii a III-a, cu scorul de 5-1 contra unei echipe modeste, AFC Odorhei. Echipa venita pe „Aerostar” cu un portar, Tamas, care si-a bagat de doua ori- la propriu- mingea in plasa: in min. 47, la sutul de 3-1 trimis de Chirila tocmai din cercul de la centrul terenului si in min.86, la balonul expediat de Scânteie la coltul scurt pentru definitivul 5-1. Si mai trebuie spus ca, desi au dominat in prima parte, gazdele au facut-o fara limpezime. Dovada ca primele doua goluri le-au marcat pe contraatac: in min. 10, Hurdubei s-a distrat cu intreaga aparare a Odorheiului, driblând si portarul, iar in min. 16, Artenie, servit de Oanea, a schimbat inteligent sensul de atac, lasându-l singur cu Tamas pe Tudorache. In min. 18, la 2-0, a gafat si portarul „aviatorilor”, Dornescu, iesirea sa gresita pe centrarea lui Kicsi, fiind taxata de Nagy, care a stabilit scorul pauzei. A venit apoi golul de 3-1 a lui Chirila, din debutul mitanului secund, iar toate au curs lin pentru bacauani, care, pe lânga reusitele lui Belecciu (’65, cap la cornerul lui Hurdubei) si Scânteie (’86) au tintit si de doua ori barele portii (ne)aparate de Tamas. Chiar asa: unii fara antrenor, ceilalti fara portar.
                    Aerostar: Dornescu- Ardei, Belecciu, Mihaes, Oanea (’81 Strat)- Blanaru (’66 Padovei), Honea, Chirila, Artenie (’76 R. Istrate)- Hurdubei (’82 Scânteie), Tudorache.
                    Odorhei: Tamas- Szolosi, Demeny, Sambu-Niati (’46 R. Balint II), Kicsi- Pal, Peter, Diaby (’76 Fodor), Dan- Nagy, R. Balint II (’80 Balasz). Eliminat: Kicsi (’70, pentru doua galbene).

                    Avram, one-man show

                    SC Bacau- AFC Harman 0-2 (0-1)

                    A doua infrângere consecutiva pentru Sport Club Bacau. De data aceasta, pe teren propriu. Sâmbata, bacauanii au pierdut cu 2-0 in fata Harmanului, care nu a putut conta pe „veteranul” Mugurel Buga. Absenta ex-rapidistului nu s-a resimtit sub nicio forma. Si asta pentru ca in „unsprezecele” oaspetilor a fost prezent un super-jucator precum atacantul Alexandru Avram, care a dat recital pe „Letea”. Fostul jucator al Otelului Galati a facut legea, remarcându-se prin tehnica, modul de protejare a balonului, rezistenta la efort si, evident, simtul golului. Pe lânga multe alte faze aplaudate la scena deschisa, alter-ego-ul lui Denis Alibec a fost autorul ambelor goluri marcate de oaspeti. In min. 33, la o pasa a lui Neagoie, Avram a stopat acrobatic balonul, sutând apoi la coltul lung al portii lui Haisan, pentru ca in min. 71, masivul atacant in vârsta de 25 de ani sa majoreze diferenta, finalizând un contraatac purtat in viteza pe stânga de Pamfile si Botia. Chiar daca a acuzat din plin lipsa de prospetime, Sport Club putea sa scoata mai mult din jocul de sâmbata. Mai ales dupa introducerea inspirata a lui Bogdan Lupu, care a permis lui Gheorghiu sa coboare in linia de mijloc. Din pacate, in min. 62, centrarea foarte buna a lui Lupu nu a fost fructificata de Gheorghiu, pentru ca in min. 64, servit ideal de acelasi Lupu, Dediu sa suteze in forta, dar peste poarta, din marginea careului mic. De notat debutul, la echipa gazda, a juniorului de 16 ani Alin Mocanu si a olandezului de 23 de ani, Adrian Keesy.
                    Sport Club: Haisan- Dediu (’73 Vl. Pavel), Neagu (’60 B. Lupu), Ichim, Dobârceanu- Flenchea (’86 A. Mocanu), Intuneric, Dima, Antim- Gheorghiu, Boghian (’78 Keesy).
                    AFC Harman: Potcoava- Milosi, M. Ionita, Mândru, Pamfile- Stânga, R. Leonte- Neagoie (’72 Alupoaie), Botia (’85 Cl. Ionescu), V. Ion (90 Plumb)- Al. Avram (’89 Fl. Gheorghe).

                    Pascani, ce surpriza!
                    Rezultatele etapei a patra din Seria I: Atletico Vaslui- Stiinta Miroslava 1-0, CSM Roman- CSM Pascani 3-4, , SC Bacau- AFC Harman 0-2, Aerostar- AFC Odorheiu-Secuiesc 5-1, Sporting Liesti- Avântul Valea Marului 3-0, Olimpic Râsnov- Metalosport Galati 0-1, Olimpia Râmnicu-Sarat- Sportul Chiscani 1-1. AFK Csikszereda Miercurea-Ciuc a stat.
                    Clasament
                    1 Atletico Vaslui 4 3 0 1 10-3 9p.
                    2 AFC Harman 4 3 0 1 8-2 9p.
                    3 Sporting Liesti 4 3 0 1 7-2 9p.
                    4 Metalosport Galati 3 3 0 0 4-0 9p.
                    5 Csikszereda 3 3 0 0 4-1 9p.
                    6 Olimpia Rm. Sarat 4 2 1 1 5-3 7p.
                    7 Sport Club Bacau 4 2 0 2 7-4 6p.
                    8 Stiinta Miroslava 4 2 0 2 5-4 6p.
                    9 Sportul Chiscani 4 1 1 2 2-5 4p.
                    10 Aerostar Bacau 4 1 0 3 6-5 3p.
                    11 Olimpic Râsnov 4 1 0 3 6-5 3p.
                    12 CSM Roman 4 1 0 3 6-10 3p.
                    13 Av. V. Marului 3 1 0 2 3-9 3p.
                    14 CSM Pascani 4 1 0 3 7-16 3p.
                    15 AFC Odorhei 3 0 0 3 1-9 0p.
                    Programul etapei viitoare (sâmbata, 1 octombrie, ora 15.00): Atletico Vaslui- Olimpia Râmnicu-Sarat , CSM Pascani- SC Bacau, Csikszereda- Aerostar (toate cele trei meciuri se joaca vineri, 30 septembrie, de la ora 17.00), Stiinta Miroslava- CSM Roman, Odorheiu-Secuiesc- Sporting Liesti, Avântul Valea Marului- Olimpic Cetate Râsnov, Metalosport Galati- Sportul Chiscani.
                    Dan Sion

                    Lipsa sistemelor de recirculare a apei calde naste nemultumiri printre locatari

                      * bacauanii care locuiesc in blocurile nr. 5 si nr. 7 din Asociatia de proprietari nr. 76, de pe strada Viorelelor, reclama nefunctionarea sistemelor de recirculare a apei calde

                      Bacauanii arondati Asociatiei de proprietari nr. 76, racordati la sistemul centralizat de furnizare a agentului termic, reclama nefunctionarea sistemelor de recirculare a apei calde. In lipsa unui sistem functional, apa calda nu ajunge in parametri la robinetii proprietarilor si oamenii spun ca ajung sa consume o apa “calie”. “Locuiesc in blocul nr. 5, la bloc bara, iar la etajul I nu am apa calda la robinet. Speram ca o data cu schimbarea retelelor de termoficare sa fie rezolvata si problema recircularii apei calde. Degeaba investim in retelele secundare, daca la consumator apa calda nu ajunge in parametrii de calitate. Trebuie facut neaparat ceva in sensul acesta!”, declara Florin Sava, proprietar.

                      Punctul termic nr. 4 de pe strada Viorelelor deserveste aproximativ 500 de apartamente din Asociatia de proprietari nr. 76 si Gradinita nr. 23. La unitatea de invatamânt, instalatiile au fost incarcate cu agent termic in vederea efectuarii probelor tehnologice. Ce-i drept, in momentul de fata, angajatii Branpis care efectueaza lucrari de modernizare a retelei in zona, au apelat la un artificiu pentru a putea verifica sistemul de incalzire al gradinitei. Desi termenul de finalizare al lucrarilor a fost august 2015, dupa stadiul lucrarilor, exista premisa ca nu se vor incheia nici in 2016. Cu toate acestea, angajatii firmei Branpis dau asigurari ca locatarii vor avea caldura la timp, in sezonul rece 2016-2017.

                      “Pâna da frigul, oamenii vor avea caldura in casa. Noile instalatii vor deveni functionale imediat ce primim racordurile care ne lipsesc. Se lucreaza pe mai multe fronturi si vrem sa terminam cât mai repede posibil”
                      – Gheorghe Andronache, sef de echipa, Branpis

                      Bacauanii care locuiesc in perimetrul strazilor Viorelelor – Lalelor – Mircea Eliade spun ca sunt nemultumiti de modul cum lucreaza angajatii firmei Branpis. Oamenii reclama faptul ca i-au vazut deseori pe muncitori consumând alcool si facându-si nevoile pe spatiul verde. In plus, lentoarea pe care o manifesta când vin la lucru, nu le da mari sperante ca vor scapa in curând de santierul din zona.

                      Contabilul viitorului: cu abilitati digitale si confident al antreprenorului

                      Membrii Corpului Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania (CECCAR) au analizat, timp de doua zile, la cel de al XXI-lea congres al organizatiei, modul de exercitare a acestei profesii in era digitala. La lucrarile congresului au participat si reprezentanti ai autoritatilor centrale, ai institutiilor statului, ai mediului de afaceri si ai unor organizatii, dar si reprezentanti ai unor organizatii profesionale din 20 de tari. Filiala CECCAR din Bacau a fost reprezentata la Congres de o delegatie condusa de presedintele acesteia, Marcel Bulinschi. Congresul a fost si un eveniment aniversar, pentru ca CECCAR a implinit, in aceasta luna, 95 de ani.

                      Tema din acest an a congresului a fost „Profesia contabila in era digitala”. Contabilii trebuie sa foloseasca, în viitor, inteligenta artificiala pentru a completa zona de servicii traditionale cu prestatii care au o valoare adaugata mai mare – a fost concluzia de baza a dezbaterilor. „Anumite procese pot fi automatizate, în prezent – a spus presedintele CECCAR, Robert Sova. În trecut, era nevoie de multi oameni pentru a emite facturi. Contabilul viitorului va avea nevoie de abilitati digitale pe lânga cele profesionale”.

                      Inteligenta artificiala trebuie sa fie un partener strategic al contabililor, iar ei trebuie sa devina îndrumatori si confidenti ai antreprenorilor – s-a aratat in dezbateri. Rolul contabilului este de a aduce echilibru între interesele mediului de afaceri si ale reglementatorilor, în contextul în care acestea nu sunt întotdeauna convergente.

                      ”Contabilul trebuie sa ofere servicii prin care sa traduca rezultatele financiare într-un limbaj pe care omul de afaceri sa-l înteleaga” – a mai spus Robert Sova.

                      A fost analizat rolul expertului contabil in era digitala si modul in care reactioneza el la acest proces, ce relatii va avea profesionistul contabil cu managementul firmelor, dar si felul in care vin noile tehnologii digitale in sprijinul contabilului.

                      O idee interesanta lansata in dezbateri a fost legata de viitorul acestei profesii, in care s-ar putea vorbi de contabilitatea fara contabili, chiar de un posibil „robocontabil”. Speakerii au acceptat un astfel de posibil viitor, iar presedintele ANAF, Dragos Doros, a dat ca sigura vremea in care raportarile contabile vor fi facute direct de aceasta institutie, nu de expertii contabili din firme si institutii, „pentru ca ANAF va sti totul”.

                      „A fost cel mai reusit dintre congresele profesiei contabile din România la care am participat. Aceasta, prin personalitatile prezente: primviceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, secretarii de stat din ministerele Finantelor, Justitiei, Educatiei si Economiei, dar si europarlamentarul Theodor Stolojan si europarlamentarii si specialistii din alte tari. Tema generala a dezbaterilor a fost foarte interesanta, tinând cont ca informatizarea si digitalizarea vor opera tot mai mult in activitatea profesionistilor contabili.

                      Astfel, pentru viitorul acestei profesii eu sunt optimist si nu cred ca robo-contabilul va elimina de pe piata profesionistul. El va fi doar un ajutor foarte important pentru cel din urma. In stiinta contabilitatii va prima rationamentul profesional”.
                      Marcel Bulinschi, presedintele Filialei Bacau a CECCAR

                      Ingrijorator: Rata de vaccinare impotriva rujeolei a scazut la 74%

                        * medicii recomanda parintilor sa-si vaccineze copiii * recordul de imbolnaviri a fost in 2012, când s-au inregistrat 262 cazuri de rujeola

                        Ministerul Sanatatii a anuntat epidemie de rujeola in România, dupa ce in primele opt luni ale acestui an s-au inregistrat 675 de cazuri confirmate de rujeola in 23 de judete, iar doi copii au decedat. Exista si un al treilea deces suspect de rujeola, înregistrat zilele trecute, dar se asteapta confirmarea finala.

                        „Comparativ cu anul 2015, cresterea este mai mult decât alarmanta. În tot anul trecut au existat doar 7 cazuri confirmate de rujeola si niciun deces. Ministerul Sanatatii condamna în cei mai duri termeni campaniile iresponsabile împotriva vaccinarii copiilor. Rezultatele acestora se traduc, de exemplu, în înmultirea cazurilor de rujeola de zeci de ori într-un singur an.

                        În România, în ultimii doi ani, nu au existat probleme majore la aprovizionarea cu vaccinul ROR”, se arata intr-un comunicat al Ministerului Sanatatii. Cele mai afectate judete sunt Bistrita-Nasaud, Cluj, Mures si Arad. Copiii decedati aveau mai putin de un an, adica sub vârsta la care se face vaccinarea ROR (impotriva rujeolei, oreionului si rubeolei), insa autoritatile sanitare spun ca ei ar fi putut fi protejati daca nu aparea rujeola la copiii mai mari, care nu au fost imunizati la timp.

                        In judetul Bacau, anul acesta, au fost confirmate 4 cazuri de rujeola. Este vorba despre un copil de scoala primara, care sufera de afectiuni cardiace severe si are contraindicatie la vaccinare, si de alti trei minori, cu vârste cuprinse intre 12 si 14 ani, care provin din familii cu o situatie precara, fara un domiciliu stabil, care se muta dintr-un judet in altul si care au fost in zonele cu focare de rujeola.

                        Dar judetul Bacau a fost „pe val” din acest punct de vedere in anul 2012, când s-au inregistrat 262 de cazuri de rujeola, in 2013 au fost doar 3 cazuri iar in 2014 si 2015 niciun caz. Vaccinul ROR se administreaza copiilor la vârstele de 1, 5 si 7 ani, imunizarea se face gratuit prin cabinetele medicilor de familie, iar necesarul de vaccin pe an, pentru judetul Bacau, este de circa 18.000 de doze. Insa nu toti parintii vor sa-si imunizeze copiii cu acest vaccin.

                        „In anul 2015, au fost vaccinati la 12 luni 4.457 de copii, adica aproximativ 74%, iar la grupele de vârsta 5 si 7 ani s-au vaccinat 11.059 copii, rata fiind de aproximativ 70%. Insuficient, pentru ca rata de vaccinare per total populatie trebuie sa fie de peste 90% ca sa nu apara probleme”, a declarat dr. Afrodita Muntenasu, medic primar epidemiolog la Compartimentul de Supraveghere si Control Boli Transmisibile din cadrul Directiei de Sanatate Publica Bacau.

                        Diferenta de procente, ce ajunge pâna la 30%, este ingrijoratoare si o reprezinta copiii pe care parintii au refuzat in scris sa-i imunizeze sau nu s-au prezentat la medic. In urma campaniilor antivaccinare, care se duc de câtiva ani, unii parinti si-au pierdut increderea in serurile care ar trebui sa-i protejeze pe cei mici de boli grave, eradicate prin vaccinare, si ocolesc cabinetele medicilor de familie. Specialistii bacauani le recomanda insa sa-si vaccineze copiii pentru ca doar asa ii pot proteja de astfel de boli, care in unele cazuri se poate termina cu deces, daca se ajunge la encefalita, riscul de imbolnavire fiind mai mare decât riscul aparitiei reactiilor adverse dupa administrarea vaccinului.

                        Pentru ca minorii sa nu se imbolnaveasca, trebuie sa se respecte intreaga schema de imunizare. Cei ramasi nevaccinati se pot recupera, iar parintii sunt sfatuiti sa se duca ei spre medicii de familie, sa solicite imunizare si sa nu astepte sa faca boala.

                        „Rujeola este o boala foarte contagioasa si de aceea orice caz depistat trebuie spitalizat imediat si izolat de restul pacientilor”

                        – dr. Afrodita Muntenasu, medic primar epidemiolog

                        A inceput, in sfârsit, amenajarea Directiei de Impozite si Taxe Locale

                          Primaria Bacau a finalizat procedura de selectie a unei firme care sa recompartimenteze si sa amenajeze sediul din strada Vasile Alecsandri care va servi drept Directia de Impozite si Taxe Locale.

                          In urma licitatiei, constructorul selectat este Capital Invest Moinesti, iar pretul contractului este semnificativ, de 410 mii lei fara TVA.

                          Ordinul de incepere a lucrarilor s-a dat pe 12 septembrie si potrivit contractului termenul maxim de executie este 45 de zile, dar conducerea serviciului a cerut inca de la inceput ca acesta sa fie scurtat cât de mult, pentru a incepe mutarea.

                          Intre timp, plata chiriei curge, ultima factura de 36.000 de lei fiind achitata catre Elisa pe 19 septembrie.

                          Dupa cum relatam intr-un articol anterior, primaria plateste chirie pentru un spatiu pe care nu l-a folosit nici o zi, inca din mai 2016, de la momentul la care a fost preluat spatiul. Desi era mai mult decât urgenta mutarea, avizarea a durat foarte mult, dupa care selectarea unei firme pentru acest contract substantial de modernizare.

                          Obligatia proprietarului cladirii, potrivit contractului, a fost doar de a amenaja o toaleta pentru persoanele cu handicap. Restul recompartimentarilor a cazut in sarcina si cheltuiala primariei. Ramâne de vazut daca si constructorul se va tine de calendar si va incheia la timp lucrarile.

                          Karting/ CN FRK: Ploaia, musafir nepoftit

                          Ultima etapa a Campionatului National de Karting, desfasurata la finalul saptamânii trecute, pe circuitul „Speed Park” din Bacau a avut de toate. Inclusiv un musafir nepoftit, ploaia, care a pus la grea incercare pilotii clasei Pufo pe parcursul mansei intâi.

                          Câstig de cauza a avut campionul Darius Babaioana, care l-a intrecut pe marele sau rival, colegul de echipa de la Real Racing David Dragan. Ramânând la clasele mici, sa notam ca Real Racing a dat ora exacta si la Promo BB, acolo unde Wiliam Brânza, in ciuda unui start luat de pe pozitia a patra, a terminat primul, devansându-i pe Mircea Patru si Antonio Rusciuga.

                          In fine, la Mini, campionul national Darius Carbunaru si-a continuat seria succeselor, rezistând cu brio atacurilor declansate pe pista de David Serban, Mihnea Tudorancea si Alexandru Iancu. Ultimul, desi a luat un start foarte bun, conducând cursa, a ratat podiumul primei manse.

                          Merita remarcat numarul mare de piloti prezenti la aceasta etapa de final (54), lucru care prefigureaza un scor bun si la ultima competitie interna a anului, Cupa României, programata tot in Bacau, pe 8-9 octombrie.

                          Handbal masculin/ Divizia A: Din nou infrângere

                          CSSM Bacau- CSM Ploiesti 29-34 (17-20)

                          Doua meciuri, doua infrângeri. Acesta este bilantul handbalistilor de la CSSM Bacau in startul Diviziei A. Dupa esecul de la Iasi, din runda inaugurala, echipa antrenata de Gabi Armanu a pierdut si primul joc de acasa. Sâmbata, CSSM a fost invinsa cu 34-29 (20-17) de CSM Ploiesti, echipa care, la mijlocul saptamânii trecute, a fost protagonista unei retrageri din campionat, urmata de o revenire intempestiva.

                          Aflata, in continuare, intr-un impas financiar, gruparea prahoveana a deplasat la Bacau doar 10 jucatori, a caror experienta la nivel de Liga Nationala a fost suficienta, insa, pentru a câstiga partida contra gazdelor de la CSSM. Etapa viitoare, bacauanii se vor deplasa la Piatra Neamt, pentru meciul cu LPS din localitate.

                          CSSM Bacau: Bobeica, Craciunescu, Freiwald- Juverdianu (5 goluri), Broasca (5), Leordean (4), Oancea (3), Cotinghiu (3), Gal (3), Ionescu (2), Dumitriu (2), Uruianu (1), Burbulea (1), Atanasoaei, R. Dragan, Paunescu.

                          Violet amar

                          Este a sasea oara când atrag atentia din acest colt de pagina: Festivalul “Toamna Bacoviana” devine, cu fiecare an care trece, tot mai slab, anost, prafuit, palida, da, palida copie a primei editii a “Festivalului Bacovia”, din 1971.

                          Au trecut de atunci 45 de ani. Cine isi mai aminteste? Exista arhive, exista presa din acei ani, mai traiesc destule persoane si personalitati care au lucrat la acea editie, au scris despre ce s-a intâmplat la acea mare sarbatoare a poetului George Bacovia. Profesorul Liviu Chiscop, prezent la una dintre manifestarile “Toamnei…” , spunea unui auditoriu preocupat mai mult de propriile creatii, de gâdilat orgolii si functii, de semnat autografe si state de plata:

                          “In 1971 a avut loc cea mai mare manifestare din România dedicata unui poet. Este vorba de poetul nostru George Bacovia.” Zeci de scriitori din toata tara, academicieni, critic literari de prestigiu, personalitati ale culturii si politicii românesti, oficialitati locale, redactori ai principalelor reviste cu profil literar, artisti ai scenei nationale si bacauane, mii de localnici s-au inchinat la statuia Poetului, dezvelita cu acea ocazie, au vorbit despre viata si opera marelui creator de limba si poezie, au intrat descoperiti, ca intr-o biserica, in Casa Memoriala, inaugurata si ea tot atunci. Orasul a fost imbracat in violet, spectacole de muzica, poezie si lumini au marcat acele zile extraordinare.

                          Repet, “Toamna Bacoviana” din aceasta…toamna a fost o parodie, un ghiveci, o peltea nereusita, facuta la repezeala de o batrâna ramolita. Daca am obosit, daca nu ne pricepem, daca nu-l iubim pe Bacovia, daca nu-l respectam pe Bacovia, ne putem declara invalizi si predam stafeta altora, care pot, care il iubesc pe Bacovia, care il respecta pe Bacovia. Bacaul nu merita o asemenea rusine. Bacaul, din pacate sau din fericire, nu-l are decât pe George Bacovia.

                          Actiune si reactiune

                          Un senator face o declaratie simpla: “meseria de politician este mai periculoasa decât cea de militar”. Nu jigneste pe nimeni, nu incita la ura, pur si simplu constata ceea ce se poate observa cu ochiul liber si anume ca politicienii sunt eliminati din joc prin diferite metode. Daca nu credeti, cititi ce spune instanta despre ancheta la care a fost supusa primarul Craiovei, Olguta Vasilescu. Exista, insa, nenumarate cazuri de politicieni care si-au vazut cariera incheiata din cauza unor anchete comandate, asa ca putem spune ca a fi politician a inceput sa devina mai periculos decât a fi militar in Afganistan.

                          Totusi, aceasta declaratie a fost rostogolita si reinterpretata pâna când s-au obtinut/fabricat reactii contrare. Ar exista, chiar, un maior dislocat in Afganistan care l-ar fi amenintat pe senator ca-i zdrobeste ochelarii cu bocancul pentru ceea ce a spus si pentru amenintarea aceasta a primit circa 2.000 de aprecieri pe retelele sociale.

                          Poftim?! Un militar român ameninta un politician si lumea il lauda? In ce tara traim? Ni se pare normal un asemenea gest? Se pare ca da. Nu vorbesc aici de sutele sau miile de români care nu s-au prins de faptul ca au fost si sunt in continuare manipulati, ca exista cineva care isi exerseaza talentele pe creierii lor. Vorbim de reactia unui militar care, potrivit regulamentelor, nu are voie sa se implice in politica.

                          Dar nu traim intr-o tara normala. Intr-o tara normala nu ar fi existat un asemenea gest din partea unui militar. Pentru ca, in vreme ce senatorul are dreptul sa se exprime liber, militarul nu-l are.
                          Desigur, daca stam si punem evenimentul in context, putem observa ca totul este o facatura. Ca se doreste implicarea Armatei in batalia electorala care se pregateste. Ca aceasta campanie va fi total diferita de ceea ce a fost pâna acum, ca se va lupta in subterane, dupa metodele brevetate anul trecut, pentru a obtine caderea Guvernului.

                          In acelasi timp, dupa cum am observat, reactia deplasata a maiorului din Afganistan a provocat si un alt gen de reactie: exista si români, putini, ce-i drept, care se intreaba ce cautam acolo. De ani de zile am acceptat prezenta intr-un razboi care nu e al nostru fara sa punem intrebari. Ar fi cazul, intr-un târziu, sa ne intrebam de ce cheltuim bani si vieti omenesti pentru a purta o lupta care nu e a noastra…

                          Minifotbal/ Liga Campionilor: Luati la 7 metri

                          Golden Boys a ratat calificarea in „optimile” Champions League dupa loviturile de departajare

                          Comportare mai mult decât onorabila pentru Golden Boys, singura reprezentanta a Bacaului la prima editie a Ligii Campionilor la minifotbal desfasurata in weekend, la Maribor, in Slovenia.

                          Dupa primul loc in grupa, realizat in baza a trei victorii din tot atâtea meciuri, bacauanii au cedat la penalty-uri jocul pentru accederea in „optimile” competitiei.

                          Sâmbata dupa-amiaza, in prima faza eliminatorie,Golden Boys a pierdut cu 7-6 (1-1 scorul la finalul timpului regulamentar) intâlnirea cu maghiarii de la Szigetszentmiklos BE4Pro.

                          Bacauanii au condus cu 1-0 gratie golului realizat de Titi Câmpanu, in min. 29, insa echipa din Ungaria a egalat prin Gelencser, in min. 34, ducând partida la penalty-uri.

                          In grupa, Golden Boys trecuse, pe rând, de bulgarii de la Plovdiv cu 7-1 (marcatori Panainte-2, Furtuna-2, Braescu, Romascanu si Ghius), cu 3-1 de muntenegrenii de la Sabornog (Matei si Braescu-2) si cu 7-1 de slovenii de la Siskarji (Ghius, Beceru, Dobos-2 si Romascanu- 3).