vineri, 19 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2762

Simpozionul ,,Bacău-Personalități ale locului”, ediția a II-a,

În anul 2015, în plină toamnă bacoviană, la Bacău prindea contur un proiect de suflet, născut din dorința de readuce în atenția băcăuanilor și nu numai, personalități ale locului, valori ale culturii naționale mai puțin știute, unele chiar uitate, biografii scoase din anonimat care vin să completeze un vid informațional, dar și să înlăture o suprasaturație de efemerul cotidian, marcat de penurie și acuta criză de valori din societate.

„Voit sau nevoit, prejudecăți infantile, incultură, invidie și răutate degradează și distrug marile valori românești, pe care lumea întreagă le admiră”, spunea artistul plastic Vasile Parizescu, președintele Societății Colecționarilor de Artă din România, personalitate distinsă printre altele cu Medalia de Aur, primită în numele României, din partea Comitetului Elector al SUA – Institutul Internațional de Biografii, ,,Pentru pasiune, curaj, implicare, succes, excelenţă, virtute și spirit, 2006”, domnia sa fiind și singurul român invitat la Congresul Mondial al Personalitaţilor din SUA, eveniment care a avut loc între 30 iunie – 8 iulie 2007 la Washington și în cadrul căruia i-a fost decernat ,,Premiul realizărilor întregii cariere”, Anglia și SUA, 2007.

Inițiatorii proiectului, sugestiv intitulat ,,Bacău – Personalități ale locului”,sunt publicistul Romulus-Dan Busnea, inspector de specialitate în cadrul Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău și poeta Mihaela Băbușanu, muzeolog, expert bunuri cu valoare memorialistică/conservator bunuri culturale în cadrul Complexului Muzeal ,,Iulian Antonescu” din Bacău.

Așadar, luni, 2 noiembrie 2015, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, secţia Artă, a găzduit o manifestare cultural-artistică desfășurată sub auspiciile unor valori care modelează identitatea, repere ferme ale continuității și destinului nostru istoric, această primă ediție fiind dedicată pictorului băcăuan Dimitrie Berea, personalitate proeminentă a artelor plastice contemporane, unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai post-impresionismului în pictură, ,,apostol al Școlii de la Paris”. Evenimentul a fost prilejuit de împlinirea a 40 de ani de la trecerea sa la cele veșnice, iar ziua aleasă, adică cea de 2 noiembrie, a marcat și 107 ani de la nașterea pictorului. Neștiut de unii (căci timpul șterge invariabil multe dintre urmele pe care le lăsăm pe acest pământ) și nemeritat uitat de alții, băcăuanul Dimitrie Berea (n. 2 noiembrie 1908, Bacău – d. 14 ianuarie 1975, Paris, Franța) este și acum prezent în cele mai mari galerii ale lumii, alături de Matisse, Picasso, Bonnard şi alţii. A ajuns răsfăţatul vedetelor de la Hollywood şi pictorul lor oficial, a fost căutat de capetele încoronate ale lumii, de oamenii politici la modă, de scriitorii de succes şi de alte oficialităţi, pentru a le realiza portretul. Şapte mari tablouri ale pictorului, decorează în prezent Consulatul Regatului Unit al Marii Britanii din New York.

A fost pictorul român cu una dintre cele mai ridicate cote de licitaţie pentru lucrările realizate.

S-a căsătorit a doua oară cu Alice Gurielli, nepoata ultimului rege al Georgiei, cea care a fondat în SUA – chiar într-un oraş din statul Kentucky numit Berea – cea mai mare colecţie din lume a pictorului băcăuan.

Și iată că, la doi ani de la manifestarea mai sus prezentată, în ziua de 30 mai 2017, în preafrumoasa lună a lui Florar din anotimpul renașterii, inițiatorii și susținătorii acestui proiect, cu sprijinul Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău și al Universității ,,Vasile Alecsandri” din Bacău organizează cea de a doua ediție a proiectului ,,Bacău – Personalități ale locului”.

Argumentele implicării în derularea unor astfel de proiecte le veți afla din prima expunere a simpozionului, care se va desfășura după următorul program:
Turismul, ambasador și promotor al valorilor naturale și culturale; Creatori de patrimoniu cultural: arhitectul George Sterian; Evocări: Generalul și istoricul Radu R. Rosetti; Contemporanii noștri; Intermezzo muzical: Cvartetul de coarde al Colegiului Național de Artă ,,George Apostu” din Bacău; Ceremonia de acordare a diplomelor simpozionului.
Prezentări: Iulian Pintilie, Romulus-Dan Busnea, Ioan Dănilă, Mihaela Băbușanu, Petre Isachi.

Coordonatori de proiect: Romulus-Dan Busnea și Mihaela Băbușanu

Liberalii moineșteni atacă încrezători primăria

    Peste 200 de liberali moineșteni au participat la festivitatea de lansare oficială a lui Cezar Ștefan Vascan, candidatul PNL pentru Primăria Moinești la alegerile anticipate din 11 iunie. La eveniment au participat parlamentarii partidului, Tudorița Lungu, Ionel Palăr și Daniel Fenechiu, lideri județeni ai PNL, membri în structurile de conducere ale partidului, dar și primari PNL din zona Moinești.

    Inginerul petrolist Cezar Vascan, apreciat manager al OMV-Petrom, a susținut, în declarația rostită pe scena evenimentului, că intră în cursa electorală cu încrederea că un primar liberal ar reprezenta șansa de relansare a Moineștiului: ”Aici, la Moinești, s-a dat în ultimii ani senzația implicării administrației locale, dar, pe fond, economic, orașul este anchilozat. E un oraș din care tinerii fug din cauza lipsei de perspective, a salariilor mici, a nivelului de trai scăzut. Eu cred în șansele orașului de a renaște, iar ca primar, strategia mea este una clară: cu banii din buget să administrăm orașul și să atragem fonduri guvernamentale și europene, pentru a-l dezvolta”.

    Ionel Palăr, președintele organizației PNL Bacău, consideră că administrațiile liberale și-au demonstrat din plin eficiența, indiferent dacă este vorba despre orașe mari sau despre comune. ”Cred că, la Moinești, ne batem cu șansă, pentru că domnul Vascan a demonstrat că este un manager bun, dar și un om serios, care nu a părăsit niciodată reduta liberală. Sunt convins că echipa liberală de la Moinești se va mobiliza și are tot sprijinul și tot respectul nostru”, consideră deputatul Ionel Palăr.

    Cezar Vascan a reconstruit filiala locală a PNL, după ce, în 2014, ca urmare a Ordonanței PSD care s permis, timp de 30 de zile, migrarea aleșilor locali către alte partide, fără să-și piardă funcțiile, filiala a rămas fără un număr însemnat de membri. Astăzi, PNL Moinești, prin Cezar Vascan, se luptă de la egal la egal cu ceilalți contracadidați pentru fotoliul de primar al orașului.

    Biroul de presă al PNL

    Omagiu pictorului Nicu Enea

      Sâmbătă, 27 mai, la ora 11.00, la Biserica “Sfinţii Voievozi” din Cartierul CFR, în cadrul “Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi pictorilor bisericeşti”, după Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, s-a oficiat, de un sobor de preoţi, Slujba de parastas pentru pictorul Nicu Enea, de la a cărui naştere se împlinesc 120 de ani (n. 28 mai 1897, Valea Arinilor, comuna Măgirești, județul Bacău – d. 16 septembrie 1960, Bacău), cât şi 80 de ani de la pictarea acestei frumoase biserici (1937). Alături de preoţii parohi, de enoriaşii din parohie, au venit la acest important eveniment Cosmin Necula, primarul municipiului, Silviu Ionel Pravăţ, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Dionis Puşcuţă şi Carmen Dima, din partea Uniunii Artiştilor Plastici, scriitorul Viorel Savin, fost custode al Casei Memoriale “Nicu Enea”, autor al mai multor volume şi albume despre viaţa şi creaţia marelui artist Nicu Enea.

      Preotul paroh Daniel Matei a vorbit celor prezenţi despre evenimentul în sine, amintind că este de datoria oamenilor bisericii, a credincioşilor din parohie, din Bacău, de a-şi omagia oamenii care s-au jertfit pentru credinţa străbună, pentru slujirea lui Dumneazeu, unul dintre ei fiind şi pictorul acestei biserici, artistul Nicu Enea, care trebuie să-şi ocupe locul pe care îl merită, ca om şi ca artist: „Ceea ce facem noi aici este o continuare a ceea ce s-a întâmplat şi anul trecut, aş putea să o compar cu trasformarea unui bulgăre de zăpadă care, rostogolindu-se, se măreşte până ajunge în vale. Să ne rugăm pentru sufletul lui, să aprindem împreună o lumânare, mulţumindu-i că ne-a făcut acest dar nepreţuit.”

      A urmat un moment muzical oferit de quartetul „Blue”, format din elevi ai Colegiului Naţional de Artă „George Apostu”, care au încântat publicul cu sunetul viorilor şi violoncelului. Surpriza a constituit-o vernisarea unei expoziţii cu lucrări ale lui Nicu Enea, puse alături de ansamblurile picturale din biserică, tablouri care fac parte din colecţia privată a neobositului colecţionar Octav Olaru, un mare iubitor al artei lui Nicu Enea.

      „Mă bucur atunci când constat că biserica nu este numai un loc al credinţei ci este şi un loc al culturii, un loc al aducerii aminte al faptelor bune şi al oamenilor frumoşi şi de talent pe care i-a avut şi îi are Bacăul. Ne aflăm aici, la Biserica «Sfinţii Voievozi» din cartierul CFR, una dintre cele mai frumoase biserici pe care le avem, frumoasă prin construcţie dar mai ales că este pictată de unul dintre simbolurile Bacăului, pictorul, marele artist Nicu Enea, născut la Valea Arinilor, din Măgireşti, dar care a locuit şi creat mulţi ani în Bacău. Aşa cum s-a spus aici, de cei care l-au omagiat în acest sfânt lăcaş, consider şi eu că Nicu Enea trebuie să-şi recapete locul în simbolistica a ceea ce înseamnă oraşul Bacău, în galeria marilor personalităţi ale artei şi culturii noastre, alături de George Bacovia, George Apostu, Ion Luca, Grigore Tabacaru şi mulţi alţii care şi-au pus amprenta lor creatoare, morală şi spirituală pe efigia oraşului, iar ceea ce s-a întâmplat la Biserica „Sfinţii Voievozi” dovedeşte că nu i-am uitat şi că îi respectăm”, a spus Cosmin Necula, primar al municipiului Bacău.

      O scurtă biografie a pictorului a fost adusă în faţa credincioşilor de Carmen Dima, manager al Oficiului Teritorial al UAP: Elev al lui Camil Ressu, Jean Al. Steriadi, Nicolae Tonitza, Gheorghe Petraşcu și Arthur Verona, la Şcoala de Arte Frumoase şi Academia Liberă de Pictură, pictor impresionist şi postimpresionist, Nicu Enea reprezintă România, în 1935, la expoziţia Internaţională de Pictură de la Paris, unde a primit medalia de argint, pentru lucrarea “Elvira”, un portret al soţiei sale, lucrare ce poate fi văzută la Casa Memorială “Nicu Enea” din Bacău. Căştigă concursul pentru a picta mai multe săli din Palatul Regal, în 1937 realizează pictura Bisericii “Sfinţii Voievozi”, iar în 1942 participă la renovarea şi pictuarea Catedralei Ortodoxe din Chişinău, Nicu Enea fiind şi autorul picturii de pe Cupola Teatrului “Bacovia”. Cunoaşte o mare recunoaştere a talentului său prin organizarea a multor expoziţii în Bucureşti, fiind onorat cu numeroase premii.

      După 1945, este îndepărtat din viaţa artistică, fiind acuzat de comunişti că a fost un apropiat al Casei Regale, devenind şomer, fiind nevoit să se angajeze la “Proletarul” şi obligat, pentru a trăi, să execute lozinci şi portrete ale unor demnitari comunişti. După anii 60, soţia sa Elvira reuşeşte să-i reabiliteze numele şi îl aduce în atenţia publicului, prin organizarea a două mari expoziţii, una în Bacău şi alta în Bucureşti. Casa în care a locuit, împreună cu numeroase opere de artă (pictură, grafică, obiecte personale) sunt donate de Elvira statului român, devenind, în 1970, Casă Memorială, la care, mulţi ani, Elvira Enea a fost custode.

      În semn de respect şi preţuire, strada unde a locuit pictorul a primit numele de “Nicu Enea”, iar mai târziu, după 1990, Şcolile Gimnaziale din Valea Arinilor şi de pe Calea Bârladului, din Bacău, au primit numele pictorului. Aspecte inedite, mai puţin cunoscute marelui public, a prezentat Viorel Savin, autor al unei frumoase piese de teatru, “Bătrâna şi hoţul”, în care personajul principal este Elvira Enea, a două albume de pictură şi grafică “Nicu Enea”, ultimul a fost lansat oficial la Măgireşti, vineri, 26 mai, cu ocazia unei impresionante manifestări omagiale, denumită sugestiv “Ziua Nicu Enea”, organizată de Primăria Măgireşti, în parteneriat cu Fundaţia Culturală “Urmaşii Răzeşilor Găzari de pe Valea Tazlăului Sărat”, Şcolile din Măgireşti şi Valea Arinilor, Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Bacău, Uniunea Artiătilor Plastici Bacău.

      Liderul organizației municipale PSD Moinești, exclus din partid, acuzat că sprijină candidatul ALDE

        Sorin Botezatu (foto), președintele organizației municipale Moinești a PSD a fost exclus, astăzi, din partid și-și va pierde și funcția de consilier local, fiind acuzat că îi face campanie electorală candidatului ALDE la primărie.

        Conform unui comunicat PSD, Sorin Botezatu este acuzat că „a participat la acțiuni electorale alături de candidatul ALDE”.

        „Cu un an în urmă, aflat în campanie pentru funcția de primar, Botezatu Sorin afirma despre candidații ALDE că ‘sunt o clientelă coruptă și incompetentă'”-se arată în comunicatul primit la redacție.

        „Organizația PSD Moinesti nu este surprinsă de gestul partenerilor ALDE (la nivel național), dar acuză lipsa de fair-play, folosindu-l pe Botezatu Sorin pe post de cal troian din aprilie și pană astăzi.
        Aceste metode practicate de cei de la ALDE demonstrează dorința lor de a menține cu orice preț puterea, indiferent pe cine trădează, mint sau cumpără”, se mai arată în comunicat.

        „PSD Moinesti continuă campania din usă în usă, de la om la om și speră că pe 11 iunie, cu ajutorul moinestenilor, va pune punct interimatului obscur și ineficient al celui care 27 de ani s-a afirmat că cel mai ilustru necunoscut bugetar, Vieru Valentin”, se arată în finalul mesajului primit la redacție.

        Conform lui Dragos Benea, presedintele organizatiei judetene PSD Bacau, conducerea interimară a organizației locale PSD va fi asigurată de senatorul Miron Smarandache.

        „Luni vom trimite o hartie la Prefectura pentru a informa ca domnul Botezatu nu mai este membru al partidului si nj mai poate ocupa functia de consilier local”- ne-a declarat Dragos Benea.

        Imagini cu Sorin Botezatu împărțind fluturași împreună cu candidatul ALDE la Primărie au fost publicate chiar pe pagina de Facebook a ALDE Moinești.

        Hublou / Decât să gândești, e mai ușor să condamni

        Carmen Mihalache
        Carmen Mihalache

        Ce să zic? Nu prea s-au întâmplat lucruri bune în ultimele zile: atacul terorist de la Manchester, scandalul și dezvăluirile cu acoperiții din presa românească și încetarea din viață a lui Roger Moore, toate m-au întristat. S-a dus, așadar, seducătorul actor pe care-l așteptam, în fiecare sâmbătă seara, pe când eram încă o fetiță, ca să-i urmăresc aventurile din serialul „Sfântul”.

        Oricum, pe vremea aceea nu prea aveai la ce să te uiți la televizor, și doar câteva seriale, primul dintre ele era „Forsyte Saga” și Telecinemateca mai salvau jalnica situație, sărăcia de programe. Îmi amintesc și acum genericul, leitmotivul și logo-ul amuzant al serialului, chipul fermecător al lui Roger Moore, privirea lui ironică, sprânceana ușor ridicată, alunița din colțul gurii, zâmbetul, aerul lui insolent, cuceritor. Și savurosul său umor. Pe care nu numai personajul îl avea, ci și actorul, în viața reală. Sir (ce-mi place înnobilarea asta a actorilor, tipic englezească, frumos obicei!) Roger Moore a fost o mare figură, interviurile cu el fiind un adevărat deliciu.

        Ca și Memoriile sale, în care reproduce, ca motto, o frază spusă cândva de Bette Davis: bătrânețea nu-i pentru cei slabi din fire. Așa că el și-a propus să o înfrunte eroic, declarând, tot cu nelipsitul său umor, că se simte fericit în fiecare dimineață când se trezește fără să cadă pe jos, singurul lucru care-i amintește de vârsta sa fiind genunchii. Povestește cum și-a început cariera, cum a jucat în serialele care i-au adus faima, deși, pe vremea lui, colaborarea cu televiziune era considerată „sărutul morții”.

        Era, spune actorul, ca și cum ți-ai fi tras un glonț în picior, pentru că erai pierdut pentru cinematografie. Ce s-au schimbat lucrurile ! Acum, serialele sunt la mare trecere, la fel mini-seriile televizate, actorii dorindu-și cel mai mult să prindă o astfel de ocazie de a avea un angajament pentru o lungă perioadă de timp, de a deveni populari, și de a câștiga o mulțime de bani.

        Televiziunea a câștigat partida! Dar Roger Moore nu a fost numai încântătorul Simon Templar (pentru că a jucat personaje memorabile și în alte seriale), fiind unul dintre cei mai carismatici James Bond. L-a interpretat de șapte ori pe faimosul agent secret, perioadă pe care a adorat-o, fiindcă nu numai el a fost fericit atunci, dar și bancherul lui, agentul, și soția.

        Că doar i-au intrat în cont milioane de lire sterline! Ceea ce i-a permis să ducă o viață de lux, să se stabilească în Elveția, să colinde cazinourile din Monaco, în fine, să-și petreacă timpul după bunul lui plac. Tip lucid, cu simț autocritic, a renunțat singur la noile oferte de a-l juca pe Agentul 007, pentru că, în timp ce fetele Bond erau din ce în ce mai tinere, el îmbătrânea, avea pungi sub ochi și bărbie dublă.

        Asta vedea când se uita în oglindă, așa că s-a retras cu demnitate. Pentru că era un adevărat Sir, avea clasă! L-am admirat pe Roger Moore pentru asta, și pentru că, la umorul său picant, la dezinvoltura sa aristocratică, la stilul său inconfundabil adăuga un mare capital de bunătate, de dăruire pentru ceilalți. S-a pus în slujba cauzei copiilor defavorizați, a fost mulți ani ambasador UNICEF.

        Chapeau bas! Sunt mult mai multe lucruri de spus despre Roger Moore, bune, interesante, pline de umor, și nu din acelea vânate de presa de can-can, care-i numără nevestele, printre altele, și scotocește după alte amănunte de un ieftin senzaționalism. O presă stupidă, care se repede să condamne, să arate cu degetul. Pentru că e nevoie de mult mai puțin efort mental ca să condamni decât să gândești. În loc să vorbească despre cariera unor actori, a unor actrițe, despre reușitele lor artistice, presa asta fără conținut ne spune, ritos, de pildă, că Susan Sarandon „s-a făcut de râs” la Cannes într-o rochie cu un decolteu generos, care-i arăta sânii.

        Chestie care, vai, nu se potrivea la vârsta ei ! De parcă ar exista tipare universale, de parcă toată lumea ar trebui să se comporte într-un fel standard la anumite vârste. De parcă o actriță, care arată superb la cei peste 70 de ani, și care a fost toată viața ei o nonconformistă, și continuă tot așa, ar putea să se îmbrace și să se poarte ca o mămăiță oarecare.

        Asta e, nu încetez să mă revolt când văd atâta obtuzitate, micime, răutate, invidie și acreală din partea unor indivizi. Niște filistini pe care-i compătimesc sincer, de fapt, pentru că sunt niște nefericiți înguști la minte.

        Centrul Bugetar Creșe implică părinții în activități umanitare

          -părinții creșelor din Bacău oferă jucării copiilor înscriși la Școala Secuieni – proiectul este o premieră pentru Centrul Bugetar Creșe – formarea deprinderilor începe de la creșă, iar copiii și părinții sunt încurajați să participe la astfel de activități

          Centrul Bugetar Creșe Bacău în parteneriat cu Primăria Secuieni a demarat un proiect umanitar intitulat „De la copii, din inimă pentru copii”. Diana Buganu, directorul Centrului Bugetar Creșe este cea care a pus bazele acestei campanii umanitare și spune că inițierea acestui proiect a fost generată din dorința de a susține crearea unor momente de bucurie celor cărora viața nu le-a zâmbit dar și a celor care dăruiesc zâmbete. Evenimentul se va desfășura pe 29 mai, ora 10.30, la Școala Secuieni, din comuna Secuieni.

          „Am mobilizat părinții copiilor din creșele noastre și întreg personalul pentru a da viață acestui proiect, demers prin care încercăm să dezvoltăm spiritul civic, cultivând în sufletul fiecăruia, atât părinți cât și copii, dorința de implicare în viața comunității. Proiectul se vrea a fi mai amplu, vizând mai multe nevoi ale copiilor defavorizați, din mediul rural”, declară Diana Buganu, directorul Centrului Bugetar Creșe.

          Primul pas a fost făcut prin strângerea a 200 de cadouri, în principal jucării, care vor fi oferite micuților cu ocazia zilei de 1 Iunie. Acest demers va continua pe tot parcursul anului 2017, prin implicarea mai multor parteneri.

          Jurnalista Mădălina Rotaru lansează, la Bookfest, volumul “În grădina de la moară”

          Mădălina Rotaru este la cel de-al doilea volum de poezii pentru copii

          Cu emoții de necuprins, cu recunoștință adâncă pentru niște oameni pe care i-a luat de acasă în gând cu ea, colega noastră Mădălina Rotaru a pornit spre București, cu cel mai recent volum de poezii pentru copii intitulat “În grădina de la moară”.

          Cu sufletul plin și inima cât un munte, Mădălina va fi prezentă duminică, 28 mai, de la ora 11.00, la Clubul Bookfest Junior, etaj pavilion C1, acolo unde Eli Bădică va vorbi despre cartea ei, despre cine a inspirat-o pe autoare, despre visele și visurile Mădălinei, despre copilărie etc.

          Modestă cum o știm, Mădă se va face mică de la atâtea emoții, ochii îi vor sclipi de fericire, glasul îi va tremura ușor ca la debut, iar pistruiii de pe chip vor dansa jocul bucuriei. Așa cum spune Mădălina “va face parte de carte într-un mod (din tot sufletul) aparte”.

          Cartea a ieșit de sub tipar cu ajutorul echipei Casa de Pariuri Literare, în colecția pentru copii Zgubirlic.

          Marele prinț sau despre inocența netrucată a lumii (II)

          “A te judeca pe tine însuți e mult mai greu decât a-l judeca pe altul. Dacă ajungi să te judeci cum trebuie, înseamnă că ești, cu adevărat un înțelept.”( Antoine de Saint-Exupéry, “Micul prinț”).

          Nu știu de ce, dar, ori de câte ori mă apropii de ziua de 1 IUNIE, sufletul îmi zboară către ,,Idiotul” lui Dostoievski, ,,Don Quijote” al lui Cervantes și ,,Micul prinț” al lui Antoine de Saint-Exupéry. Idiotul, Don Quijote și Micul prinț: plăsmuiri doldora de inocență. 1 IUNIE. O zi despre care cred c-ar trebui declarată zi națională… prioritară, pentru a înțelege că minunea numită COPIL, singura inocență netrucată a lumii, este cel mai important reper al fragilei noastre ființări. Reiau șirul admirabilelor destăinuiri ale Micului prinț…

          …Și-apoi, Micul prinț (Marele meu prinț…) mi-a șoptit că floarea este cel mai profund filosof. Mi-a dezvăluit chiar ce i-a spus floarea, singura floare de pe asteroidul B612, pe care Prințul a părăsit-o: ,,Trebuie totuși să rabd vreo două-trei omizi, dacă vreau să aflu cum arată fluturii. Pare-se c-ar fi ceva nespus de frumos. Altminteri, cine să mai treacă pe la mine? Tu, unul, ai să fii departe… Cât despre fiare, n-am nicio frică. Am ghearele mele”.(Ibidem, pag. 35). Și-apoi m-a invitat pe asteroidul 325, ca să-l ascult pe regele care n-avea încă niciun supus. Poate că de aceea era și atât de înțelept. ,,Dacă eu i-aș porunci unui general să zboare din floare în floare, zise regele, asemenea unui fluture, ori să scrie o tragedie, ori să se prefacă într-o pasăre de mare, și dacă generalul nu mi-ar îndeplini porunca, cine-ar fi de vină? El sau eu?

          – Măria ta ar fi, zise cu hotărâre Micul prinț.

          – Întocmai. Trebuie să ceri de la fiecare numai ceea ce poate fiecare să dea – spuse mai departe regele. Autoritatea se bizuie, înainte de orice, pe rațiune. Dacă-i poruncești poporului tău să se arunce în mare, el se va răzvrăti. Am dreptul de a cerere supunere, pentru că poruncile mele sunt înțelepte”. (Ibidem, pag. 40). În ordine terestră, propunerea pe care i-a făcut-o regele (,,Nu pleca, te fac ministru!”) este o absurditate. Cum să fii ministru (al justiției…), când nu ai pe cine judeca, întrucât pe asteroid nu există niciun supus? Dar regele a sintetizat un tratat tulburător de psihologie: ,,Te vei judeca, atunci, pe tine însuți (….) E lucrul cel mai greu. A te judeca pe tine însuți e mult mai greu decât a-l judeca pe altul. Dacă ajungi să te judeci cum trebuie, înseamnă că ești, cu adevărat un înțelept”.(Ibidem, pag. 41). Suntem aici în miezul unor ecouri kantiene: legea din noi se numește conștiință sau tribunalul interior zămislit de Dumnezeu în noi. Micul prinț voia să plece cu orice preț de pe acest asteroid. A contracarat argumentul regelui: ,,Eu (…) aș putea să mă judec pe mine însumi oriunde m-aș afla. Nu-i nevoie să rămân aici” (Ibidem, pag. 42). Dar regele, de parcă ar fi studiat filosofia indiană veche, i-a sintetizat și un admirabil tratat de diplomație: ,,Hm! Hm! (…) Cred că pe planeta mea se află un guzgan bătrân. Îl aud noaptea. Ai putea să-l judeci pe acest bătrân guzgan. Îl vei condamna din când în când la moarte. Astfel, viața lui va atârna de felul în care tu vei împărți dreptatea… Și-l grațiezi însă de fiecare dată, ca să-l ai mereu. Nu e decât unul”.(Ibidem)

          Și-apoi, Micul prinț m-a tulburat cu mărturisirile sale de vizitator al Terrei, acolo unde singurătatea se destrăbălează fără opreliște. Ajuns pe un munte, Micul prinț salahorește parcă la zămislirea unui poem despre alienarea ca alienare…

          – ,,Bună ziua-zise Micul Prinț.

          – Bună ziua… Bună ziua… Bună ziua… – răspunse ecoul.

          – Cine sunteți voi? zise Micul prinț.

          – Cine sunteți voi… – Cine sunteți voi… Sunt singur–răspunse ecoul.

          «Ce planetă caraghioasă” se gândi el atunci. Numai uscăciune, numai stâncă colțuroasă, numai sare. Iar oamenii n-au nici un pic de fantezie. Nu fac altceva decât să-ngâne ceea ce le spui. Acasă, eu aveam o floare: vorbea întotdeauna ea dintâi»”.(Ibidem, pag. 65).

          Ai înălțat Copilului cea mai cuceritoare dintre statui, i-am spus Micului prinț. “Numai copiii știu ce caută”, mi-a răspuns el. “Ei își cheltuiesc timpul cu o păpușă de cârpă, și ea devine astfel foarte prețioasă, și dacă cineva le-o ia, încep să plângă…”(Ibidem, pag. 76). Te-ai îndrăgostit de Inocență, îi mai spun eu… ,,La fel și cu floarea”, încheie el. Dacă te-ai îndrăgostit de-o floare care se găsește pe o stea, ți-e drag, noaptea, să te uiți la cer. Toate stelele sunt înflorite” (Ibidem, pag. 89). Micul prinț m-a îmbogățit. El mi-a spus, în esență, că numai cu inima poți vedea bine, întrucât lucrurile esențiale rămân ascunse ochilor, rațiunii. Iar a vedea cu inima este doar atributul Copilului, al Inocenței netrucate.

          Dialog între generații, arte, meserii, tradiții și credință

            -Școala Gimnazială “Grigore Tabacaru” Hemeiuș a implicat întreaga comunitate în derularea programului “Școala altfel”

            Este universal acceptat faptul că învățarea nu se mai limitează la ceea ce se întâmplă între zidurile școlii. De aceea, cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale “Grigore Tabacaru” Hemeiuș și-au dorit să implice atât comunitatea locală cât și părinții în activitățile derulate în cadrul “Săptămânii altfel”. Activitățile desfășurate cu acest prilej s-au concretizat în organizarea de ateliere de gătit, de educație pentru sănătate (derulată în parteneriat cu SOS Satele Copiilor Hemeiuș), vizionări clasice după povestirile lui Creangă sau filme de dezvoltare personal. Acestea au fost folosite ca strategie pentru a ajunge la “educație pentru transformare”, educație de care tinerii au atât de multă nevoie.

            “Aventura cunoașterii a avut ca punct culminant excursia spre Iași. Prima oprire a fost la Catedrala Arhiepiscopală “Sf. Cuv. Parascheva” de la Roman, unde grupul cu cei 60 de elevi, părinți și profesori a fost întâmpinat de IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, care i-a binecuvantat și le-a adresat acestora un cuvânt părintesc. De asemenea, tinerii au vizitat atelierul de croitorie “Cămașa lui Hristos” și fabrica de lumânări “Sf. Fotini”, având astfel prilejul să afle câteva din tainele cusutului și al modelării cu ceară”, declară Andreea Laslău, profesor documentarist la Școala Gimnazială “Grigore Tabacaru” Hemeiuș.

            Călătoria le-a purtat pașii tinerilor în fermecatorul Iași, unde s-au delectat cu frumusețile naturii la Grădina Botanică și au retrăit amintirile lui Ion Creangă la Bojdeuca acestuia.

            “Aceste zile au fost un dialog între generații, arte, meserii, tradiții și credință, elemente absolut necesare în creșterea și dezvoltarea sănătoasă a copiilor noștri și o dovadă a faptului că educația de calitate este posibilă și la sat, atunci când se desfășoară prin implicarea părinților, a cadrelor didactice și a comunității locale”, declară Andreea Laslău, profesor documentarist la Școala Gimnazială “Grigore Tabacaru” Hemeiuș.

            Aventura cunoașterii s-a încheiat la Mitropolie și Palatul Culturii.

            Revedere după 45 de ani, promoţia 1972, a Institutului Pedagogic Bacău

              În timp ce pe străzile Bacăului, în aule şi amfiteatre, au loc cursuri festive, de despărţire a celor care au finalizat cursurile liceale, într-un cadru restrâns, intim, s-au revăzut, după 45 de ani, foştii studenţi ai Facultăţii de Istorie-Geografie, promoţia 1972, de la fostul Institut Pedagogic din Bacău, în prezent Universitatea „Vasile Alecsandri”.

              În semn de respect şi aducere aminte, emoţionanta întâlnire a avut loc în sala ce poartă numele fostului lor profesor, Iulian Antonescu (istoric, arheolog, ctitor de muzee), de la Muzeul de Istorie. Cel care s-a ocupat mai bine de doi ani de a-i reuni, din toate colţurile ţării, pe foştii lui colegi, a fost prof. Mihai Mantea, din P. Neamţ. Oameni în vârstă, mulţi pensionari acum, s-au recunoscut cu greu pe holurile muzeului, deoarece nu s-au mai revăzut niciodată de la terminarea facultăţii: lacrimi, îmbrăţişări, flori, amintiri redate în grabă, poveşti de viaţă, doamne elegante, bărbaţi sobri, cu zeci de ani la catedră, trăiţi în spiritul şi principiile care au dominat învăţământul universitar al acelor ani: muncă, perseverenţă, dragoste faţă de elevi şi disciplinile predate. După intonarea imnului „Gaudeamus igitur”, fostul decan al Facultăţii de Istorie-Geografie, prof. dr. Ioan Mitrea, acum la 80 de ani, a strigat catalogul: Prezent! – 25, Absenţi – 8 , Decedaţi – 10, Bolnavi – 4 , Nu au fost găsiţi -4, au fost răspunsurile din bănci. În memoria celor dispăruţi şi a profesorului Iulian Antonescu s-a ţinut un moment de reculegere.

              „Studenţi foarte buni, pe cei prezenţi îi văd acum cu mare bucurie, cu alţii m-am întâlnit în timp la diferite examene, pe şantierele arheologice. Mă bucur că cei mai mulţi au ales catedra, această frumoasă, onorantă şi foarte grea profesie. Sunt sigur că generaţiile de elevi pe care le-au pregătit au avut ce învăţa de la studenţii mei. Îi felicit şi le doresc multă sănătate”, a spus fostul decan, prof. dr. Ioan Mitrea, căruia, la final, foştii studenţi i-au acordat o Diplomă de Recunoştinţă.
              După ceremonia de revedere, foştii studenţi, împreună cu soţii şi soţiile, au avut ocazia, la o masă prietenească, să continue poveştile, amintirile…

              Înaintea lui şi se pune sau nu se pune virgulă? (IV)

              II.4. Prima virgulă
              II.4.1. Rea

              Nevoia de a atrage atenţia asupra unei informaţii ne determină să coborâm tonul când îi rostim conţinutul, iar în scris, să folosim o pereche de virgule. Uneori însă decupăm artificial o secvenţă şi, mai mult decât atât, ni se pare suficient să o marcăm printr-o singură virgulă, la început. Iată un exemplu dintr-o lucrare de folclor: „Copilul sparge, sfărâmă jucăriile (fetişii) lui, îndată ce nu-i mai plac şi îşi face altele noi” (Gh. F. Ciauşanu, Superstiţiile poporului român, Bucureşti, Editura „Saeculum I.O.”, 2005). Autorul a dorit să evidenţieze circumstanţa temporală („îndată ce nu-i mai plac”), dar a… uitat să o închidă cu încă o virgulă. Dacă ar fi procedat astfel, ar fi ajuns la două virgule rele, pentru că detaliul nu este facultativ, ci obligatoriu. Proba prin eliminarea secvenţei în discuţie este elocventă: „Copilul sparge, sfărâmă jucăriile (fetişii) lui şi îşi face altele noi”. Destinatarul mesajului simte lipsa temporalei „îndată ce nu-i mai plac”, pe care refuză să o accepte pusă între virgule.

              II.4.2. Lipsă

              Greşeala este mult mai gravă, pentru că virgula rămasă apare între subiect şi predicat, ca în acest enunţ: „Când un om mai în vârstă împlineşte un număr mai mare de ani – să zicem 60 –, prietenii care nu vor ca el să se întristeze prea mult, întrebuinţează o figură de stil: spun că are 60 de primăveri” („Almanahul educaţiei”, 1969, p. 78). Se deduce că avem două categorii de prieteni: unii care doresc să ne producă tristeţe şi, respectiv, unii care nu doresc acest lucru. În fapt, prietenii adevăraţi evită să-şi producă neplăceri. Prin urmare, atributiva „care nu vor” nu este una determinativă (obligatorie, neizolată prin virgulă), ci explicativă: „prietenii, care nu vor…” Economia de semne de punctuaţie a condus la izolarea prin virgulă a subiectului („prietenii”) de predicat („întrebuinţează”).
              Din acelaşi text reproducem încă o secvenţă din care lipseşte prima virgulă, pe care vă invităm să o puneţi dv.: „Nu izbutesc decât să alcătuiesc o singură primăvară, una tip, în care s-au contopit în amintirea mea, toate”. (Situaţiile de la punctul II.4. pot apărea şi înainte de şi.)

              II.5. A doua virgulă
              II.5.1. Rea

              Când abundă explicaţiile, apare şi riscul plasării greşite a perechilor de virgule. În propoziţia „Apărută la sfârşitul anului 1858 sau la începutul lui 1859, în orice caz înainte de Unire, lucrarea lui Alexandru Pelimon, Impresii de călătorie în România, reprezintă unul dintre primele jurnale de drum tipărite, aparţinând unui veritabil turist român, şi dedicat, în întregime, spaţiului nostru naţional” (Notă asupra ediţiei; Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1984, p. 13), virgula dinaintea lui şi nu este motivată. S-ar crede că închide o explicaţie, dar de fapt suspendă conţinutul de idei. Numeralul unul are două atribute: „aparţinând” şi „dedicat”, adică un gerunziu şi un participiu, legate copulativ prin şi. Autorul pune virgula întrucât îşi imaginează că virgulele trebuie asociate la acelaşi mod (aici, participiul: „tipărite” cu „dedicat”). În fond, perechea de virgule în discuţie este falsă, corectă fiind doar prima: „tipărite,”.

              Descoperiţi virgula rea (dintr-o falsă pereche) din următoarea definiţie: „DAIREA, dairele, s.f. Instrument muzical popular oriental de percuţie, asemănător cu tamburina, format dintr-o piele de tobă întinsă pe un cerc de lemn, prevăzut în interior cu discuri metalice, şi folosit la marcarea ritmului” (DEX – 2016).

              O femeie care traversa strada neregulamentar a fost accidentată

                FOTO: Urzica Adi / Facebook

                Astăzi, pe strada 9 Mai, din municipiul Bacău, în zona Liceului Sportiv, a avut loc un accident de circulaţie soldat cu rănirea uşoară a unei femei, în vârstă de 40 de ani, care, spun poliţiştii, s-ar fi angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure.

                A fost surprinsă şi accidentată de un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din Bacău, care nu a mai putut evita impactul.

                Femeia a fost transportată la spital, unde a primit îngrijiri medicale, dar nu a fost necesară internarea sa. Poliţiştii de la Biroul Rutier au făcut cercetări la faţa locului.

                Întrevederea primarului Cosmin Necula cu Excelenţa Sa, ambasadorul Statului Israel la Bucureşti

                  Primarul municipiului Bacău, Cosmin Necula, alături de consilierul local Gabriel Stan, a primit joi, 25 mai, vizita Excelenței Sale doamna Tamar Samash, ambasadorul Statului Israel la Bucureşti.

                  În cadrul acestei prime vizite a Excelenței Sale doamna Tamar Samash în Bacău, cei doi oficiali au discutat despre dezvoltarea cooperării pe domeniile: educaţie, sănătate, tineret, cultură, și a intensificării relaţiilor economice bilaterale.

                  “În Bacău a existat o importantă comunitate evreiască, relaţiile noastre fiind foarte strânse. Soţul meu este originar din Bacău, din păcate casa în care socrii au locuit a fost dărâmată în timpul regimului comunist. Sunteţi un popor extraordinar, recuperaţi foarte repede paşii pe care nu i-aţi putut face în perioada comunistă”, a precizat Excelenţa Sa.

                  Primarul Cosmin Necula și-a afirmat intenția de a diversifica relațiile dintre municipiul Bacău și Israel și pe domeniul sănătate, dar şi de a intensifica cooperarea economică.

                  „Suntem un popor tolerant, Municipiul Bacău fiind foarte deschis cooperării și intensificării colaborării pe toate domeniile. Modelul evreiesc este unul extraordinar şi foarte util, poporul evreu reuşind să construiască din nimic în unele zone ale ţării. Avem deja o bună colaborare pe domeniile: educaţie, tineret, cultură, economic şi ne dorim să extindem cooperarea şi pe domeniul sănătate. Bacăul are în construcție un important obiectiv de sănătate ,un spital municipal ce va fi functional complementar spitalului judeţean, în cadrul viitorului Spital de Urgenţă «Sfânta Maria»”, a subliniat primarul Cosmin Necula.

                  La finalul acestei prime discuţii, cei doi oficiali au convenit asupra stabilirii unei noi întruniri, la care va participa şi ataşatul comercial al Ambasadei Statului Israel la Bucureşti.

                  Excelența Sa doamna Tamar Samash, amabasadorul Statului Israel la Bucureşti, va participa vineri, 25 mai, la seminarul cu tema: „Istoria şi memoria publică a Holocaustului în România postcomunistă”, care se va desfăşura de la ora 11.00, la Universitatea „George Bacovia” din Bacău. Cu această ocazie se va întruni şi cu membri comunităţii evreieşti din municipiul Bacău.

                  Liviu Goian, plasat în arest la domiciliu

                    Tribunalul Bacău a admis cererea lui Liviu Goian, fostul preşedinte al Asociaţiei Sport Club Bacău, privind înlocuirea arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu, pe o durată de 30 de zile.

                    Decizia poate fi contestată. Liviu Goian şi administratorul public al municipiului Bacău, Leonard Pădureanu, au fost arestaţi la începutul lui aprilie, fiind cercetaţi într-un dosar de corupţie.

                    Goian este acuzat de înşelăciune, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, delapidare, complicitate la delapidare şi deturnare de fonduri.

                    În ceea ce-l priveşte pe Pădureanu, acuzaţiile sunt de delapidare, folosirea cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea şi deturnare de fonduri.

                    Prejudiciul estimat în acest dosar se ridică la 2.300.000 lei. Pădureanu a obţinut, în urmă cu trei săptămâni, înlocuirea arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu.

                    Ambii inculpaţi au o serie de obligaţii printre care să nu comunice între ei, dar nici cu fostul primar al Bacăului, Romeo Stavarache, şi cu suspecţii din cauză: Pozînărea Remus Mihail, Sava Găină Ionel Cristian şi Goian Claudiu Robert.

                    Polițiștii băcăuani, alături de elevi, în cadrul Programului “Școala Altfel

                      În anul 2017, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău desfășoară în școlile din județ o serie de activități preventive și de informare, în cadrul Programului “Școala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”

                      Preșcolari, elevi de gimnaziu sau de liceu, din județul Bacău s-au întâlnit în aceste zile cu polițiștii și au discutat despre siguranța personală, despre siguranța lor pe drumurile publice în calitate de pietoni sau bicicliști şi multe alte teme de interes în funcţie de specificul vârstei lor.

                      Astăzi, 26 mai, elevi de la Liceul Teoretic ,,Spiru Haret” Moineşti au fost în vizită la Poliția Municipiului Moineşti, în cadrul programului naţional Job Shadow Day, prin care tinerii se familiarizează cu piaţa locurilor de muncă şi sunt ajutaţi să înţeleagă diverse opţiuni de carieră.

                      Astfel, 26 de liceeni au fost informaţi cu privire la diferite teme de educaţie rutieră, precum siguranţa în trafic a motocicliştilor. De asemenea, elevii au fost fascinaţi de tainele activităţii de poliţie, fiindu-le prezentat laboratorul criminalistic.

                      Educație rutieră, educație pentru viață

                        Elevi din municipiul Bacău vor reprezenta județul la faza națională a concursului “EDUCAȚIE RUTIERĂ –EDUCAȚIE PENTRU VIAȚĂ”

                        La data de 26 mai a.c., la Colegiul Tehnic „Dumitru Mangeron” din Bacău s-a desfășurat, faza județeană a concursului național “EDUCAȚIE RUTIERĂ –EDUCAȚIE PENTRU VIAȚĂ”, ediția 2017.

                        Concursul a fost organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Bacău în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bacău, Colegiul Tehnic „Dumitru Mangeron” , Palatul Copiilor Bacău și Automobil Clubul Român – Sucursala Județeană Bacău.

                        La competiție au participat elevi de gimnaziu și de liceu, câștigători ale fazelor locale, desfășurate în cursul acestei luni.

                        Concurenții de gimnaziu au avut de trecut peste proba de îndemânare în conducerea bicicletei în poligon și peste proba de conducere a bicicletei în parcul școală.

                        Concurenții de liceu au fost punctați pentru cunoștințele de legislație rutieră acumulate și pentru abilitățile de arbitraj în parcul școală.

                        La finalul concursului, în urma punctajelor obținute, juriul a întocmit clasamentul:

                        Gimnaziu:
                        – Locul I – Școala Gimnazială „Ion Creangă” Bacău
                        – Locul al II-lea – Școala Gimnazială nr.1, Negoieşti
                        – Locul al III-lea – Colegiul Sportiv „Nadia Comăneci”, Oneşti

                        Liceu:
                        – Locul I – Colegiul Tehnic de Comunicații „N.V. Karpen” Bacău
                        – Locul al II-lea – Colegiul Tehnic „Dumitru Mangeron” Bacău
                        – Locul al III-lea –Economic „Ion Ghica” Bacău

                        Elevii clasați pe primul loc vor reprezenta județul Bacău la faza națională a concursului “EDUCAȚIE RUTIERĂ –EDUCAȚIE PENTRU VIAȚĂ”.

                        La finalul competiției toți participanții au primit diplome și premii.

                        Concursul “EDUCAȚIE RUTIERĂ –EDUCAȚIE PENTRU VIAȚĂ” se desfășoară anual în scopul formării unui comportament rutier responsabil, pe baza cunoașterii și respectării regulilor de circulație, pentru prevenirea implicării elevilor din învățământul preuniversitar în evenimente rutiere.

                        Poliția în acțiune

                          Dosar penal la regimul rutier

                          La data de 25 mai a.c., în jurul orei 09.30, polițiștii au oprit pentru control un autoturism care circula pe drumul comunal din comuna Buhoci.
                          În urma verificărilor a rezultat că la volanul autoturismului în cauză se afla un bărbat de 40 ani, din Bacău, care se afla sub influența băuturilor alcoolice.
                          În urma testării bărbatului cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău în vederea stabilirii alcoolemiei.
                          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

                          Posesor al unui mandat de executare depistat de poliţişti

                          La data de 25 mai a.c., polițiști din cadrul Postului de Poliţie Asău au identificat și reținut un localnic de 46 ani, , care poseda mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Moineşti.
                          Bărbatul în cauză a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea pentru o perioadă de opt luni pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi distrugere și a fost încarcerat în Penitenciarul Bacău.

                          Bănuită de furt, identificată şi cercetată de polițiști

                          La data de 25 mai a.c., polițiștii oneşteni au identificat şi depistat o femeie de 49 ani, din localitate, bănuită de comiterea infracţiunii de furt.
                          Femeia a sustras dintr-un magazin din Oneşti produse alimentare şi cosmetice, trecând de casa de marcat fără să achite contravaloarea acestora.
                          Prejudiciul în valoare de 206 lei a fost recuperat.
                          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

                          Reţinuţi de polițiști pentru furt

                          La data de 25 mai a.c., polițiști din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni au efectuat 4 percheziţii la domiciliile unor tineri, din comuna Sascut, bănuiţi de comiterea unor infracţiuni de furt.
                          În perioada martie 2016 -mai a.c, doi tineri unul de 22 de ani, din judeţul Vrancea şi altul de 19 ani, din comuna Sascut au sustras bunuri de la şase părţi vătămate, din aceeaşi comună, cauzând un prejudiciu de aproximativ 8000 de lei.
                          În urma percheziţiilor efectuate, poliţiştii au recuperat prejudiciul în proporţie de 90%, bunurile găsite fiind ridicate şi predate păgubiţilor.
                          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
                          Faţă de tinerii în cauză, poliţiştii au luat măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău pentru măsuri legale.

                          Ex-deputatul Adrian Popescu va fi validat consilier județean

                            Consilierii județeni se vor întâlni luni, 29 mai, într-o ședință ordinară care are pe ordinea de zi 26 de puncte.

                            La începutul ședinței vor fi supuse dezbaterii proiectul de vacantare a mandatului Maricicăi Coșa, numită prefect al județului, și cel de validare în funcția de consilier județean a fostului deputat democrat Adrian Popescu (foto), supleant pe lista ALDE la alegerile din 5 iunie 2016.

                            Următoarele puncte vizează cofinanțarea unor proiecte culturale și sportive, plata unor cotizații, cofinanțarea lucrărilor de extindere și reabilitare a sistemului de canalizare, fazarea proiectului de reabilitare a infrastructurii de apă-canal, aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru repararea unei stații de pompare.

                            Vor fi prezentate și două informări, una privind eficiența serviciului polițienesc și alta despre stadiul Strategiei de dezvoltare durabilă a județului Bacău – varianta 2017.

                            Defilarea studenților de la Universitatea Alecsandri

                              Dacă vineri, 26 mai, de dimineață era o atmosferă bacoviană cu nori grei și ploaie deasă, imediat după ora 10.00 precipitațiile s-au oprit.

                              Era un semn bun, pentru că urma defilarea studenților absolvenți de la Universitatea „Vasile Alecsandri”.

                              Înainte de a ajunge la Teatrul de Vară „Radu Beligan”, acolo unde s-a desfășurat cursul festiv, studenții Facultăților de Inginerie, Litere, Științe, Științe Economice, Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății au defilat prin centrul orașului reușind să atragă admirația trecătorilor.

                              Promoția 2017 a Universității „Vasile Alecsandri. Numără 1678 de absolvenți la ciclurile universitare de licență, master și doctorat în 57 de programe de studii. Dintre aceștia, 1105 absolvenți sunt de la ciclul universitar de licență, 558 de la master și 15 de la doctorat.

                              La cursul festiv au fost prezenți și au ținut cuvântări, pe lângă cadrele didactice universitare din conducere și reprezentanți ai autorităților locale și a unor firme partenere.

                              Școala altfel. O zi la mănăstirea Luncani

                                La începutul acestei săptămâni, elevii clasei a X-a A ai Colegiului Național Catolic ,,Sf. Iosif” din Bacău, însoțiți de doamna dirigintă prof. Erica Mihăeș au vizitat Mănăstirea Carmelitană din Luncani.

                                Încă din momentul în care am pășit pe poarta mănăstirii am simțit o prezență ,îl simțeam pe Dumnezeu alături de noi. Colectivul de elevi a fost primit cu drag de către părintele Augustin. Acesta ne-a vorbit despre frumusețea vieții de călugăr dar și despre istoria ordinului carmelitan.

                                După această prezentare elevii s-au împărțit pe două grupe. Prima grupă, timp de o oră și jumătate au descoperit taina picturi, aceștia au fost ajutați de către pictorul Bejan Paul (care a înfrumusețat prin arta sa bisericile catolice din jurul Bacăului și din judetul Suceava). Al doilea grup, ajutat de fratele Marcel, au intrat în lumea olăritului, au modelat cu mâinile lor oale, flori, păsări și au luat parte la o meditație care s-a intitulat „Omul, o oală în mâinile lui Dumnezeu”.

                                După acest timp cele două grupuri au făcut schimb de activități. Urmează să pregătim o expoziție în școală cu toate lucrările realizate în acest loc mirific, în care ne-am bucurat împreună o zi întreagă de liniște, soare, mișcare, aer curat și libertate.

                                Dupa masa de prănz, tinerii adolescenți au pornit pe drumul suferinței lui Isus, adică pe Calea Crucii. Aceștia au fost uimiți că la sfârșitul pelerinajului să găsească un loc plin de cruci personalizate, puse de toate grupurile de pelerini care au trecut pe acolo. A fost o experiență specială pentru noi.Tinerii elevi au dorit să lase și ei o amprentă a trecerii prin acest loc, așa că au restaurat cele 14 icoane ale stațiuniilor, curățându-le și vopsindu-le.

                                A fost o zi frumoasă, plină de emoții de care ne vom aminti cu drag și cu siguranță ne vom întoarce în aceste minunate locuri.

                                Articol scris de eleva Jitaru Silvia Georgiana de la C.N.Catolic Sf Iosif Bacău