Aeroportul Internațional Bacău: S-au finalizat lucrările de la noul terminal

    Miercuri, 15 noiembrie, pasagerii de pe Aeroportul Internațional Bacău pentru cursa de Bergamo se vor îmbarca de pe noul terminal.

    S-au împlinit astăzi doi ani de la semnarea ordinului de execuție a investiției de la Aeroportul Internațional Bacău, proiect în valoare de 15 milioane de euro. Cu acest prilej, autoritățile au efectuat o vizită de lucru pentru a evalua stadiul lucrărilor și, mai ales, pentru a marca finalizarea noului terminal.

    Ziariștii au fost invitați să facă un tur al noului terminal, ghid fiindu-le Oana Chelaru, președinte și director al Aeroportului. Vizita a început de la „cele opt porți de check-in, care ne dorim să fie cât mai ocupate”, a precizat Oana Chelaru, s-a trecut prin spațiul de securitate, a urmat zona de plecări – interne și externe – și serviciul de bagaje, dotat cu echipament de scanare 3 D cu cinci nivele de verificare, unul dintre cele mai performante și costisitoare.

    Sala de plecări permite accesul pasagerilor a două curse externe și o cursă internă, simultan.



    Aeroportul Internațional Bacău

    Ultima parte vizitată a fost zona de sosiri, unde pasagerilor li se spune „Welcome to Bacău”.

    „Prioritate maximă” pentru CJ Bacău

    „Vreau să menționez că finanțatorul proiectului este Consiliul Județean (CJ) și probabil că nu aș fi vorbit aici, în calitate de președinte al CJ, dacă nu era echipa veche, domnul Dragoș Benea și domnul Ionel Floroiu, care au început această investiție pe care și-au dorit-o toți băcăuanii.

    Eu și domnul primar Necula avem misiunea de a o finaliza”, a declarat Sorin Brașoveanu, președintele CJ.

    El a mai precizat că niciodată nu au fost probleme cu plățile, lucrările de la Aeroportul Internațional Bacau fiind prioritate maximă pentru CJ. „Am monitorizat îndeaproape stadiul efectuării acestor lucrări și din momentul preluării, anul trecut, când era 30-40 la sută, am avut grijă să nu existe întârzieri.

    Trebuie spus că activitatea de trafic nu s-a oprit niciodată, s-a lucrat sub sarcină, ceea ce nu este deloc ușor. Noua investiție respectă toate standardele legislației specifice, de asemenea au fost și sunt respectate condițiile privind siguranța cetățenilor”, a afirmat Sorin Brașoveanu.

    Aeroportul Internațional Bacău

    „Eu sper ca toți băcăuanii să se regăsească în această investiție, toți ne-am dorit-o, după cum se poate vedea ea prinde contur și nu ne rămâne decât să o accelerăm și să o finalizăm. Prioritatea rămâne acum pista, care este pe locul 2 în Master-Plan. Proiectul tehnic e finalizat și ne ocupăm de documentația de atribuire prin licitație”, a declarat Sorin Brașoveanu, președintele CJ Bacău.

    Și șantier, și Aeroport în funcțiune

    „Astăzi se împlinesc fix doi ani de când a fost dat ordinul pentru execuție al investției, 9 noiembrie 2015, ordinul pentru proiectare fiind dat în august 2015, a declarat Dragoș Benea.

    Încep prin a felicita și a mulțumi, totodată, dirigintelui de șantier, echipei de aici și instituțiilor implicate în funcționarea sub sarcină pentru că, într-adevăr, erau două opțiuni: cea de a închide total Aeroportul Internațional Bacau și a-l reporni în acest moment, iar în acești doi ani băcăuanii să fi mers în alt loc pentru a zbura în Europa și cea de a lucra sub sarcină.

    Aeroportul Internațional Bacău

    S-a optat pentru a doua variantă care, evident, a generat multe nemulțumiri, dar a menținut traficul în vigoare și la niște parametri destul de înalți. Aproximativ 400.000 de pasageri pe an e o cifră importantă pentru municipiul și județul Bacău.”

    Dragoș Benea le-a reamintit celor prezenți că această investiție putea să fie finalizată complet azi, dar Romatsa nu a prins în buget sumele necesare dotării noului turn de control nou „nici 2016, nici în 2017”.

    Aeroportul Internațional Bacău

    Lucrurile s-au mișcat abia după vizita în Bacău a lui Răzvan Cuc, ministrul Transportului. O altă nemulțumire a senatorului Dragoș Benea vizează strada Aeroportului, a cărei modernizare a fost amânată mereu, timp de șase ani:

    „Prima solicitare de extindere a străzii a fost făcută în 2009

    În fiecare an, băcăuanii au fost păcăliți că e prinsă în buget și că se va face proiectarea. S-a demonstrat și se poate verifica oricând că această stradă nu a fost prinsă niciodată în buget, nici măcar pentru proiectare.”

    „Băcăuanii se pot mândri cu acest obiectiv și le mulțumesc tuturor. Sigur, inima, sufletul și placa turnantă a acestei investiții e doamna Oana Chelaru, care a stat mereu pe drumuri între Bacău și București.

    Aeroportul Internațional Bacău

    A fost și la Bruxelles pentru această investiție deoarece Aeroportul Internațional Bacău are un trafic peste 200.000 de pasageri și a trebuit să modifice mereu documentația pentru ajutor de stat” a declarat senatorul Dragoș Benea, ex-președintele CJ Bacău.

    Strada Aeroportului, gata în șase luni

    „Cred că am ajuns în starea de normalitate, în care Consiliul Local și Consiliul Județean, primarul și președintele lucrează în interesul cetățenilor, nu pentru satisfacerea unei dorințe politice, așa cum, în urmă cu câțiva ani, un gând strâmb a blocat investiția în strada Aeroportului”, a declarat primarul Cosmin Necula.

    El a precizat că în iulie 2016 a început bugetarea străzii, s-a făcut documentația, iar în decembrie se vor finaliza exproprierile. Într-o variantă optimistă, lucrarea va dura șase luni.

    „Investiția este calculată la o dezvoltare și mai mare a traficului de pasageri. Nu am vrut să facem doar o străduță pe care să o inaugurăm repede, am ales cea mai grea variantă, respectiv patru benzi plus bandă de urgență, ceea ce prezumă o schimbare foarte mare a infrastructurii de sub stradă, toate conductele și rețelele fiind mutate”, a explicat Cosmin Necula.

    Strada va completa investiția majoră de la Aeroport.

    Autoritățile și-au făcut o regulă din a vizita obiectivele cu o zi înainte de a fi date în folosință. „Nu se va întâmpla acest lucru vineri, nu vor fi procesați pasageri aici, dar doamna Oana Chelaru ne-a dat asigurări că miercuri, 15 noiembrie, când cursa de Bergamo va pleca de pe acest Aeroport, va fi dat în folosință noul terminal”, a declarat Dragoș Benea, în final.

    Investiția cuprinde terminalul de pasageri, un nou turn de control, un terminal intermodal pentru transport rutier, clădiri tehnice (garaj, uzină electrică, centrală), scări pasageri, un sistem de balizaj, o platformă de întoarcere, două căi de rulare, platforme și o parcare cu 258 de locuri.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"