Închid ochii și îmi imaginez cum ar arăta urbea în care mi-ar plăcea să trăiesc. În primul rând ar fi curată, în al doilea rând, verde. Foarte verde.
Cu piste pentru biciclete, cinci-șase parcuri, alei și pajiști de-a lungul râului, zone în care tineri și bătrâni, deopotrivă, să se relaxeze citind, ascultând muzică, privind copacii înfloriți și păsările.
Din păcate, nu avem parte de așa ceva, orașul acesta, care e capitală de județ, fiind unul cenușiu, sărăcăcios. Și ce era vesel a dispărut.
În anii trecuți, toate trotuarele, începând de la Colegiul Economic până la Tic-Tac, erau străjuite de flori. Lalele, crăițe, gazania, trandafiri, ierburi decorative… O orgă de culori care ne-ar bucura diminețile, în drumul spre sarcinile obișnuite.
Nu știu de ce, florile s-au împuținat în vara aceasta.
Ne consolăm fugind în scurte vacanțe sau urmărind documentarele filmate în Barcelona, Paris, Zagreb, Como etc.
Cu mulți ani în urmă, având naivitatea să întreb un personaj invitat la un festival dacă îi place Bacăul, am primit un răspuns direct, supărător de sincer: „Nu!” De ce?
E un oraș așezat pe malul apei, în care vântul plimbă hârtiile și praful. E adevărat, așa stau lucrurile, dar s-ar putea face multe valorificând această așezare, pe malul Bistriței, unde a existat cândva o insulă de agrement.
Comuniștii au construit-o, democrații au întreținut-o un timp, apoi, încercând să o modernizeze, au distrus-o.
Au închis zona de agrement, au demolat, au săpat și au abandonat investiția. Să începi lucrarea și după aceea să descoperi că proiectul e greșit sau că nu-ți ajung banii e o dovadă de prostie.
Dacă un om simplu ar proceda astfel, în gospodăria sa, i s-ar putea ierta lipsa de inteligență și experiență.
Când ocupi o funcție publică, nu ai voie să fii ignorant și neglijent. Ascultând, azi, noile promisiuni, putem spera, oare, că peste alți trei-patru ani „Insula” nu va mai fi o amintire?
