vineri, 19 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2763

O lecție: Proiectul UNICEF din județul Bacău

    Mihai Buganu, Tove Bruvik Westberg, Sandie Blanchet, Daniela Țîțaru, Rovana Plumb, Maricica Bita si Sorin Brasoveanu

    UNICEF a organizat vineri, 26 mai, o conferință în care au fost prezentate rezultatele evaluării externe a proiectulului model „Servicii Comunitare pentru Copii”.

    Au participat Rovana Plumb, ministrul pentru Fonduri Europene, Sandie Blanchet, reprezentantul UNICEF în România, Tove Bruvik Westberg, ambasadorului Regatului Norvegiei la București, Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău, reprezentanți ai partenerilor de la nivel central și local.

    Patru ministere, șapte instituții de la nivel județean, 38 de autorități locale și 45 de structuri școlare din județul Bacău, cu sprijinul UNICEF în România și cu fonduri oferite de Norvegia, prin Norway Grants, au demonstrat că se pot obține rezultate concrete pentru zeci de mii de copii și familiile lor, iar lecțiile învățate pot sprijini extinderea serviciilor integrate pentru toți cei patru milioane de copii din România și pentru familiile lor, arată Raluca Dinu Paicu, purtător de cuvând UNICEF.

    Iată câteva dintre rezultatele obținute:

    -19.000 de copii au fost identificați ca fiind vulnerabili și au beneficiat de servicii

    -45 școli și grădinițe au acum o mai mare capacitate de a oferi educație incluzivă de calitate pentru 22.000 elevi

    -1.400 de cadre didactice și-au dezvoltat competențele în materie de disciplinare pozitivă a copilului

    -5.000 de părinți au beneficiat de cursuri de educație parentală și pentru sănătate.

    „Fiecare copil are nevoie de servicii integrate de protecție, educație și sănătate pentru ca potențialul său să se dezvolte la maxim. Prin acest proiect demonstrăm că dacă aceste servicii sunt de calitate și disponibile la nivelul comunității, o serie de probleme pot fi prevenite cu costuri rezonabile și beneficii importante pentru copil, familie și comunitate. Ne dorim ca toți cei patru milioane de copii din România să beneficieze de servicii la nivelul comunității, iar lecțiile învățate din modelul de la Bacău pot sprijini acest demers”, a declarat Sandie Blanchet, Reprezentantul UNICEF în România.

    Proiectul model „Servicii Comunitare pentru Copii” include mai multe componente: Pachetul Minim de Servicii, Pachetul Educație Incluzivă de Calitate și campanii de informare, conștientizare și educare pentru copii și părinți deopotrivă.

    Un jandarm a găsit pe stradă 7.500 de lei

      O persoană din municipiul Bacău a pierdut suma de 7500 de lei şi a recuperat-o cu ajutorul jandarmilor de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău.

      În ziua de 25 mai a.c., în jurul orei 16.00, în timp ce se deplasa spre serviciu, plutonier major Lungu Mircea din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, a observat în zona bisericii Precista din mun. Bacău, pe trotuar, o pungă în care se afla o sumă importantă de bani, peste 7500 de lei.

      Jandarmul a solicitat sprijinul colegilor săi pentru identificare titularului acestei sume de bani. Astfel în timpul efectuării verificărilor, la faţa locului s-a prezentat un bărbat de aproximativ 60 de ani din municipiul Bacău, care a sesizat faptul că, trecând prin zona respectivă, a pierdut nişte bani, prezentând în acest sens documentele justificative din care reieşea că aceştia îi aparţin.

      Bărbatul a relatat jandarmilor, că în aceeaşi zi, a ridicat banii de la o instituţie bancară cu titlu de împrumut, cu aceştia intenţionând să achiziţioneze un autoturism.

      Banii au fost predaţi persoanei în cauză în prezenţa unui martor asistent, mulţumind celor care s-au implicat în toată activitatea pentru sprijinul dat în recuperarea acestora.

      Iar adevărul ne va face liberi!

      Există o dezbatere în societate căreia i se dă prea puțină atenție; spre deosebire de niște construcții artificiale, care au fost argumentate științific pe rețelele sociale, în privința dezbaterii despre Justiția românească este păstrată o tăcere suspectă. Marii deontologi ai neamului, cei care se inflamează la orice porcărioară și, eventual, la orice făcătură care se dezumflă repede, nu consideră că este necesar să se preocupe de problema aceasta.

      Dacă luăm în considerare faptul că – așa cum se aude – ei nu ar fi decât niște agenți sub acoperire, ne este clar de ce este păstrată această tăcere.

      De vreo doi-trei ani a început să se rostogolească un anume gen de informație – cel referitor la anumite decizii ale instanțelor, decizii care erau întoarse de la Strasbourg. Curtea Europeană a Drepturilor Omului începe să dea peste nas Justiției românești în cazuri făcute celebre în campaniile electorale. Aflăm, astfel, că acei „corupți” care ne erau dați ca exemplu de către anumiți politicieni sau lideri de opinie, nu numai că nu erau corupți, dar nici nu avuseseră parte de procese cinstite. După ce a început să se rostogolească acest bulgăre de zăpadă, pe fondul unui război subteran, s-a produs un prim declic: SRI a fost scos din joc.

      Serviciul, care încheiase tot felul de protocoale de colaborare cu instituțiile de represiune, era forțat să facă pasul înapoi de amploarea unui scandal care abia se profila la orizont: bănuiala că a încălcat legislația, transformându-se în organ de urmărire penală pe baza unor decizii secrete ale CSAȚ. Încetul cu încetul ies la iveală fapte cumplite care pun în altă lumină o perioadă din istoria contemporană a țării, perioadă care, probabil, va concura cu „obsedantul deceniu”. Scandalul din aceste zile pe marginea arhivei SIPA vine să explice de ce unii magistrați au dat sentințe care, la vremea respectivă, păreau ciudate.

      Dacă punem cap la cap toate aceste elemente care ne-au fost livrate cu pipeta, obținem imaginea unui stat polițienesc care, prin amploarea represiunii, face să pălească autoritarismul de dinainte de 1989. Vedem o construcție gigantică, în care au colaborat, voit sau nu, de la organele poliției judiciare, membri ai serviciilor secrete, procurori, judecători, ziariști până la parlamentari și lideri de opinie și care care a avut ca scop declarativ lupta împotriva corupției dar care, de fapt, a dus o luptă contra adversarilor politici și a tuturor celor care încercau să se împotrivească.

      Desigur, este greu de crezut că însăși cei care clamau statul de drept, domnia legii, anticorupția purificatoare au apelat la măsuri de tip totalitar, au șantajat, arestat, condamnat doar pentru a rămâne la Putere. Dar, adevărul ne va face liberi. Și pentru asta trebuie căutate, în continuare, scheletele din dulapuri.

      „Trebuie să existe disciplină și respect”

      La învestirea în funcția de prefect vi s-a urat să nu vă confruntați prea des cu situații de urgență și, când colo, chiar la începutul mandatului ați avut parte de inundații. Cum a fost?
      Sinceră să fiu, când am ajuns la Străminoasa, unde erau 20 de case izolate, chiar am avut emoții. Era pentru prima oară când coordonam în mod direct o situație de urgență și voiam ca totul să meargă bine. Prima măsură a fost să dispun, împreună cu cei de ISUJ Bacău, aducerea unei bărci pneumatice deoarece în acele case se putea afla o femeie însărcinată, cineva cu accident cerebral sau cu diabet. Am decis, apoi, cu reprezentanții IPJ, care se aflau și ei acolo, să fie închis traficul pe DN 2F deoarece era rupt podul. Sâmbătă seara, la ora 20,30, am convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență și împreună cu Compania de Administrare a Drumurilor Naționale, cu toate forțele și structurile MAI, am început treaba și eu zic că s-a încheiat cu succes deoarece, practic, în mai puțin de 48 de ore a fost reluată circulația.

      Sunteți prefect de aproape o lună. Ați efectuat sau ați cerut schimbări în instituție?

      În prima săptămână de lucru am avut o ședință cu toți șefii departamentelor din Prefectură. Le-am spus care este modul meu de lucru, cred că e un mod care poate debloca activitatea, spun asta pentru că eu vedeam Prefectura ca pe o instituție blocată, ca urmare a ceea ce auzisem din exterior. Vreau ca toate documentele să vină la semnat până în ora 11, vreau să le trimit în aceeași zi în care au fost semnate, vreau să existe disciplină și respect între noi. Le-am explicat că eu sunt în echipă cu toți angajații Prefecturii, cu toți angajații instituțiilor deconcentrate și, de asemenea, că nu vreau ca ședințele să fie formale. Vreau să răspundem la timp tuturor adreselor care ne vin, inclusiv celor de la Minister.

      Ce știați despre blocajul din instituție?

      Am auzit cetățeni plângându-se că nu primesc la timp soluții, că nu primesc la timp adrese, îi auzisem pe unii primari și directori afirmând că stăteau foarte mult la ușa prefectului. La mine totul e pe repede înainte, acesta e stilul care mă caracterizează.

      Și comunicarea cu mass-media era, oarecum, greoaie…
      Eu cred că primul lucru pe care l-ați observat a fost publicarea informărilor, pe site-ul nostru, în timp util. Am desemnat-o pe Florentina Cîrlan, care e șefa cabinetului, să transmită presei tot ce face prefectul județului și ce se întâmplă în Prefectură. Scopul este ca informațiile să ajungă cât mai repede la cetățeni. Eu invit mass-media să vadă cum decurge activitatea prefectului, ce face prefectul toată ziua, tot programul.

      Vorbeați despre solicitările pe care le-ați adresat angajaților. Ați făcut o evaluare a departamentelor și serviciilor? Ați găsit niște puncte tari, niște puncte slabe?
      Există sistemul de control managerial de a cărui implementare, la nivel de instituție, se ocupă domnul subprefect Valentin Ivancea. Pentru niște concluzii e prea devreme.

      Când veți avea un astfel de raport? Peste un an?

      Un an ar fi prea mult. Eu mi-aș dori la trei luni, până va începe perioada concediilor.

      Cum priviți depolitizarea funcției de prefect?
      Îmi doresc să se întâmple cât mai repede acest lucru. Până la urmă, vii cu un guvern, implementezi politicile acestuia, ai susținut guvernul respectiv, îl susții, îi ești alături, pui în practică programul prin tot ceea ce se întâmplă în instituțiile deconcentrate și prin lucrul cu omul, dar tu ești apolitic. E o prefăcătorie. Și exact așa cum a declarat premierul Sorin Grindeanu, cred că trebuie găsită o soluție ca inclusiv instituțiile deconcentrate să fie politice. Pentru că și acestea pun în practică, la fel ca prefectul, programul de guvernare.

      Considerați că ar trebui ca, din patru în patru ani, să fie schimbată echipa din deconcentrate?

      Eu nu mă refer la specialiști, ci la directorii de instituții, cei care manageriază activitatea.
      Ați ajuns în cea mai importantă funcție administrativă din județ. Mai urmează ceva pentru Maricica Coșa?
      Știți că fiecare om, în viață, își dorește să urce cât mai sus și cât mai mult. Am niște planuri, dar aștept întâi să se depolitizeze funcția de prefect și apoi voi vedea spre ce voi ținti.

      După ce vă veți încheia cu succes mandatul, presupun. Sau vreți să plecați la mijlocul mandatului?
      Da sau nu, depinde. Când vii pe o funcție trebuie să te gândești și la momentul în care vei pleca. Important este să lași ceva bun în urma, să ai niște realizări cu care să te poți mândri și mai târziu. Realizări pe care le poți obține și într-un an sau doi. Prefectura a arătat că este alături de cetățeni după modul în care a gestionat inundațiile, împreună cu structurile MAI. Ne-am deplasat și la ora 2 noaptea ca să vedem cum merge repararea podului, pentru că s-a lucrat non-stop dacă s-a putut. Nu mi-aș fi dorit să apară aceste evenimente, care au adus nefericire, ca să arătăm că Prefectura și instituțiile din subordine sunt alături de oameni, dar așa s-a întâmplat.

      Unde anume țintiți? Ce înseamnă mai sus?
      Mi-aș dori să reprezint județul Bacău, poate chiar România, la nivel internațional. E o țintă a mea, dar Dumnezeu va hotărî. Eu am convingerea că în tot și toate e voia lui Dumnezeu. Am avut o discuție cu duhovnicul meu înainte de a veni aici, în Prefectură, căci nu știam ce să fac, dacă să accept sau nu. El mi-a spus foarte clar că sunt mulți chemați, puțini aleși, că e o funcție de responsabilitate și trebuie să o accept și să fiu alături de oameni.

      Pentru cetățenii județului, cine este omul Maricica Coșa?
      Cel mai bine ar fi să-i întrebați pe prietenii mei, care sunt aceiași de cel puțin 15 ani. În ultima perioadă, nici nu mi-am lărgit cercul de prieteni, nici nu l-am restrâns. Sunt aceiași prieteni. Acesta e omul Maricica Coșa, cel care trăiește prin prietenii pe care îi are, un om simplu care se duce la piață, la supermarket, un om normal.

      Maricica Luminița Coșa s-a născut și trăiește în Bacău, a absolvit Facultatea de Inginerie Managerială și Tehnologică a Universității „Vasile Alecsandri” Bacău, specialitatea „Inginer diplomat”, are un master în „Strategii de marketing și comunicare în afaceri” și altul de „Management în industrie, administrație și servicii”, la Universitatea „Gh. Asachi” Iași. A fost consilier județean (2008-2017), vicepreședinte al Consiliului Județean (2011-2012), președinte al Autorității Teritoriale pentru Ordine Publică (ATOP) Bacău și vicepreședinte al ATOP la nivel național. A făcut parte din PC, apoi din ALDE, fiind prim-vicepreședinte al organizației județene până la numirea în funcția de prefect, când a demisionat. A fost director adjunct al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Bacău, funcție din care, de asemenea, a demisionat.

      Fotbal/ Liga a III-a: Cădere de cortină

      Vineri, cade cortina peste campionatul Ligii a III-a. Și tot vineri, se va ridica, în sfârșit, vălul și vom cunoaște numele echipei care va promova în eșalonul secund din Seria I. În luptă se află trei formații. Iar două dintre ele, lidera Csikszereda Miercurea Ciuc (63 puncte) și a treia clasată, Știința Miroslava (62 p.) se vor afla față în față în această etapă de final. Dacă își adjudecă toate cele trei puncte, ciucanii lui Robert Ilyes urcă pe scena ligii secunde. Un scenariu mai mult decât probabil, în condițiile în care Csikszereda beneficiază și de un lot foarte bun, dar și de condiții financiare demne de Liga a II-a.

      În cazul unui egal în partida de la Miercurea-Ciuc sau chiar al unei victorii realizate de Miroslava, câștig de cauză ar putea avea…a treia candidată la promovare, AFC Hărman, care se pregătește de un meci facil pe teren propriu, în compania Pașcaniului. Dacă ecuația promovării își așteaptă rezolvarea, în schimb situația celor două divizionare C băcăuane e bătută în cuie. Aerostar, care se va deplasa vineri la Râșnov încheie campionatul pe un onorant loc patru, în timp ce Sport Club, echipă strivită de penalizări record, va sfârși sezonul pe ultimul loc.

      Programul complet al ultimei etape (26 mai, ora 18.00): Sporting Liești- Olimpia Râmnicu-Sărat, Olimpic Cetate Râșnov- Aerostar, Metalosport Galați- SC Bacău, Avântul Valea- Marului- CSM Roman, AFC Odorhei- Atletico Vaslui, AFK Csikszereda Miercurea-Ciuc- Știința Miroslava, AFC Hărman- CSM Pașcani. Sportul Chișcani stă.

      Clasament Seria I

      1. AFK Csikszereda 27 19 6 2 59-17 63p.
      2. AFC Hărman 27 19 5 3 63-18 62p.
      3. Știința Miroslava 27 19 4 4 66-31 61p.
      4. Aerostar Bacău 27 14 6 7 52-27 48p.
      5. CSM Roman 27 12 4 11 47-47 40p.
      6. Av. V. Mărului 27 12 4 11 45-53 40p.
      7. Sporting Liești 27 11 4 12 40-38 37p.
      8. Cetate Râșnov 27 10 5 12 33-30 35p.
      9. Atletico Vaslui 27 10 2 15 41-65 32p.
      10. Olimpia R.Sărat 25 9 3 13 33-33 30p.
      11. Metalosport Gl. 27 8 6 13 26-38 30p.
      12. AFC Odorhei 27 7 4 16 24-63 25p.
      13. CSM Pașcani 27 6 4 17 42-65 22p.
      14. Sportul Chișcani 28 4 4 20 28-68 16p.
      15. SC Bacău 27 9 5 13 45-51 -16p.

      Tenis/ Trofeul Municipiului Bacău: Fără români

      Trofeul Municipiului Bacău la tenis intră în faza „sferturilor” la simplu. Și o face fără români. Toți reprezentanții noștri au părăsit competiția.

      Cei mai multi miercuri, în turul inaugural: Petru Alexandru Luncanu, Teodor Giușcă, Edris Fetișleam, Bogdan Borza, Vasile Antonescu, Victor Anagnastopol, Andrei Apostol, Călin Manda și băcăuanii Dragoș Ignat (2-6, 6-3, 3-6 cu elvețianul Bodmer), Alex Manole (3-6, 5-7 cu argentinianul Mena) și Petru Berdilă (3-6, 3-6 cu Gabi Boitan). Ieri, în turul secund, a venit rândul „supraviețuitorilor”.

      Astfel, Vlad Cornea a fost eliminat cu 6-1, 2-6, 3-6 de italianul Tommaso Gabrieli, Gabi Boitan a fost scos de un alt tenismen peninsular, Marco Bortolotti, scor 4-6, 4-6, în timp ce Vlad Melnic a pierdut la favoritul 3, portughezul Goncalo Oliveira, cu 3-6, 2-6. Cu voia ploii, azi, în „sferturi”, vom avea meciurile: Gregoire Jacq (Franța)- Sumit Nagal (India), Facundo Mena (Argentina)- Ferreira Silva (Portugalia), Tommaso Gabrieli (Italia)- Goncalo Oliveira (Portugalia) și Marco Bortolotti (Italia) cu învingătorul dintre Gianni Mina (Franța) și Jakob Sude (Germania).

      Tot azi, de la ora 17.00, ar trebui să aibă loc finala de la „dublu” unde vom avea cel puțin un român; fie Luncanu, fie perechea Antonescu/ Grigoriu. Sâmbătă, de la ora 13.00, încep semifinalele, iar duminică, de la 15.00, este programată finala, care se va putea urmări și la televizor, pe Digisport.

      O istorie a performanței și a valorii: Colegiul Național „Ferdinand I” din Bacău – Școală europeană

      Colegiul Național „Ferdinand I” se pregătește să sărbătorească, în acest an, 150 de ani de viață, ani dedicați, cu mult devotament, educației tinerilor. În existenţa sa, gimnaziul, liceul „George Bacovia” şi apoi Colegiul „Ferdinand I”, a avut şi are ca profesori oameni de mare prestigiu cultural şi academic. Chiar şi o înşiruire succintă nu poate exclude numele unor personalităţi precum: Garabet Ibrăileanu, D.D. Pătrăşcanu, Gheorghe Dima, Vasile Pârvan, Nicolae Corivan, Lascăr Veniamin, Panait Topliceanu, Grigore Haralambie Grandea, Solomon Marcus etc.

      Dotare

      Colegiul Național „Ferdinand I” este în primul rând o clădire cu valoare istorică, emblematică pentru arhitectura de patrimoniu din județul Bacău, generoasă ca spații pentru sălile de clasă. Tocmai datorită istoricului său impresionant, școala face parte din Alianța Colegiilor Centenare din România. Echipa managerială este preocupată de realizarea unui spațiu școlar și a unui climat ambiental în care elevii să se simtă bine, pe care să îl frecventeze cu plăcere. În acest sens, colegiul dispune de o bază materială adecvată profilului principal (matematică-informatică), dar răspunde și exigențelor pregătirii la nivel competitiv pe linia culturii generale. Sprijinul material și financiar pentru aceste reușite provine de la autoritățile locale, Asociația Părinților, numeroase firme și agenți economici care, prin Alumni Ferdinand, doresc să promoveze educația de calitate și performanța.

      Colegiul cuprinde astăzi 41 de săli de clasă, 1 amfiteatru de 80 locuri, laboratoare modernizate de fizică, chimie și biologie, 3 laboratoare de informatică, 1 laborator de robotică Lego și Arduino, 1 sală multimedia, 1 cabinet pentru limba chineză și alte 4 cabinete de limbi străine (engleză, franceză, germană și spaniolă), 2 săli de sport, 2 terenuri de sport, 9 cabinete administrative, 1 cantină cu 250 locuri, 1 internat cu 100 locuri și 3 săli de meditație, 1 bibliotecă cu 41.200 de volume, inclusiv 1700 de volume – fond de carte veche, 1 laborator destinat pentru cercetare biologică – Chlorella.

      Resursa umană

      Colegiul oferă educație de calitate, la standarde europene celor 1175 de elevi, de la clasa pregătitoare la clasa a XII-a. Peste 80 de cadre didactice se străduiesc, în fiecare zi, să insufle elevilor dragostea pentru cunoaștere și autodepășire. În acest sens, este o dovadă procentul de 100% promovabilitate la examenul de evaluare națională, cu medii foarte mari, printre primele la nivel județean și național. La examenul de bacalaureat în anul 2016, din cei peste 200 care l-au susținut, doar 2 elevi nu au promovat.
      Colegiul Național „Ferdinand I” înțelege prin performanță realizarea progresului școlar, cu toți elevii școlii, de la an școlar la an școlar, de la un ciclu de învățământ la alt ciclu de învățământ. Una dintre căile spre performanță prin inovație este crearea în școală a unui mediu educațional deschis, flexibil, adaptat nevoilor elevului, favorabil inovației. Aceasta permite valorificarea optimă a expertizei profesionale a corpului didactic. Reușitele elevilor se fundamentează pe procesul de învățare, colaborarea profesor-elev-familie și pe asumarea unor responsabilități comune. De asemenea, deși susține competitivitatea și performanța, se orientează și spre crearea unei culturi organizaționale care nu face un cult din numărul olimpicilor la matematică, fizică și alte discipline „grele”. Pregătirea pentru viață și dezvoltarea abilităților de a pune în aplicare cunoștințele însușite la școală sunt obiective complexe, pertinente în procesul de formare a adultului de mâine, contemporan cu societatea globală. Profesorii, de asemenea, sunt parte a propriului proces de formare, autoexigența și inovația didactică fiind deziderate personale și profesionale, cei mai mulți dintre aceștia participând la proiecte și stagii de formare, 8 având titlul științific de doctor.

      Olimpiade și concursuri

      Istoria de 150 de ani a liceului a consacrat o tradiție de mare valoare și de performanță, care a hrănit generații de adolescenți cu tentația statutului de elev „bacovian” și, ulterior, „ferdinandist”, ca o garanție a reușitei în viață. S-a consolidat o experiență a succesului în confruntările școlare și extrașcolare, de la nivel județean, la nivel național și chiar internațional. Ultimii ani au propulsat elevi în primele locuri la diverse olimpiade județene și naționale, cu rezultate deosebite. Numai în acest an școlar au participat la olimpiadele și concursurile județene 212 elevi. Au fost premiați la olimpiadele și concursurile școlare cu 36 premii I, 18 premii II, 39 premii III ,119 mențiuni. Performanțele amintite nu ar fi fost posibile fără o echipă de profesori de înaltă clasă didactică și științifică. Dincolo de munca asiduă de zi cu zi cu elevii, se produce o continuă activitate de formare. Mulți dintre profesorii colegiului, autorități științifice recunoscute, sunt membri în comisii de evaluare, examinare și olimpiade, la nivel județean și național.
      O varietate de cursuri opționale (fizică, chimie, istorie, limba română, matematică, informatică, limba engleză) și activitățile din cluburi (robotică, Lego, Arduino, ExplorIT, dezbateri, sport, lectură, teatru) reprezintă o altă formă de adaptare a ofertei școlare proprii la cerințele individuale ale elevilor. Creativitatea se manifestă și în tehnologia didactică la clasă și în afara ei, unde profesorii sunt preocupați cel mai mult de formarea competenței de a învăța să înveți și de a promova formele de învățare vizibilă, în care metoda proiectului și a propriei investigații, cu abordare interdisciplinară și autoevaluare, sunt tehnici de lucru esențiale.

      Absolvenți de elită

      Liceul presupune formarea pentru și despre viață. Adolescentul trebuie să fie pregătit formal și informal pentru saltul spre viitor, spre specializarea dorită. Șefi de promoție, cu media 10, dar și mulți alți absolvenți au urmat cursurile unor facultăți de prestigiu din țară și străinătate. „Ferdinandistul” genial în matematică, Adrian Zahariuc, a fost student la Princeton, în SUA, cu doctorat în matematică la Harvard, iar acum este cercetător la Universitatea California Davis. Absolvenți recenți precum Alexandru Mocanu, Ștefan Popa, Laura Manoliu, Andrei Fînaru, Anca Stoica sau Eduard Ursinschi studiază la universități din Iași, București, Cluj, dar și la Stuttgart, Cambridge, Lyon sau Londra, la facultăți de profil, matematică-informatică sau tehnice.

      Proiecte și parteneriate

      Colegiul Național „Ferdinand I” este unul dintre principalii promotori ai parteneriatelor educaționale europene, la nivelul județului Bacău. Programe diverse, vizând formarea de competențe digitale, lingvistice, de comunicare interculturală și de citizenship. Au fost implementate în ultimii ani proiecte, Comenius și Erasmus, prin care școala și-a lărgit partenerii de dialog educațional la nivel internațional, cu școli din Portugalia, Italia, Suedia, Cehia, Polonia, Norvegia, Spania, Austria, Franța etc. Un grup de elevi de gimnaziu, de această dată, va pleca la finalul acestui an școlar în Bordeaux, Franța, într-un schimb de experiență, cu o școală din acest oraș.

      Colegiul este, de asemenea, centru de examinare Cambridge, ECDL, Oracle, Cisco și este inițiatorul și coordonatorul a două concursuri naționale, „Vrănceanu-Procopiu” (matematică și fizică) care se desfășoară în noiembrie, și „Solomon Marcus” (interdisciplinar la nivelul ariilor curriculare), care în acest an se va organiza la data de 27 mai 2017, înscriindu-se 215 elevi din județ și din afara județului.
      Partenerii colegiului derulează activități diverse cu elevii, la Direcția Județeană a Arhivelor, Centrul de Cultură „George Apostu”, Universitatea „V. Alecsandri” Universitatea „Al. I Cuza”, muzeele băcăuane, Observatorul astronomic, Institutele de limbi străine engleză, franceză, spaniolă și germană, Casa Corpului Didactic Bacău, American Corner, Biblioteca Județeană. Peste 150 de elevi sunt implicați, ca voluntari, în proiectele comunității băcăuane, ultimul fiind „Bacău- capitala tineretului”. Elevii formați în clasele primare se alătură celor de gimnaziu și liceu în desfășurarea activităților cu caracter caritabil, de sprijinire a persoanelor vârstnice sau a copiilor și tinerilor aflați în dificultate. Prin ONG-uri care le stimulează participarea, FSC, Valoare Plus, Hai să facem!, Leadership Autentic, Uniqube, Asociația Cultul Eroilor, parohiile, parteneriatul școală-familie-comunitate devine o realitate vie la „Ferdinand”.

      Asociația Părinților și Alumni Ferdinand sunt un sprijin real, fundamental pentru creșterea calității actului educațional la Colegiul Național „Ferdinand I”. Instituirea acțiunii „ReGala Ferdinand”, derulată în fiecare an din 2013, a atras ca un magnet tot mai mulți elevi talentați și dotați intelectuali, capabili de performanțe, dar și sponsori care s-au implicat în promovarea învățământului ferdinandist. Premii substanțiale s-au acordat pentru performanțele școlare, dar și pentru cele din sport, artă, cultură și științe. „Alumni Ferdinand reprezintă Asociația absolvenților de Ferdinand din toate timpurile și are ca scop susținerea procesului educațional din acest colegiu. ReGala este sărbătoarea prin care apreciem și evidențiem elevii cu rezultate deosebite din toate domeniile”, a declarat Cristinel Popa, președintele Alumni Ferdinand.

      Managementul școlii este orientat spre modelul cultural, bazat pe tradiție, blazon, simboluri, expertiză profesională, pe deplin justificate prin performanțele școlare și prin decernarea, pentru a treia oară consecutiv, a titlului de Școală Europeană. Certificatul are la bază evaluarea a peste trei ani de muncă a profesorilor și elevilor, al echipei manageriale și acordarea unui punctaj. Acest punctaj a fost unul egal cu al unui liceu din oraș, acestea fiind singurele două instituții de învățământ din județ care au obținut titlul.

      Oferta educațională către elevii de clasa a IX-a

      6 clase a IX-a : 2 clase Științe sociale, 1 clasă Matematică-informatică, 1 clasă Matematică-informatică intensiv engleză, 1 clasă Matematică-informatică intensiv informatică, 1 clasă Științele naturii.
      Dacă elevii de clasele gimnaziale din colegiu preferă să rămână în cadrul liceului, și din motive emoționale, oferta educațională foarte atractivă și diversificată este un punct de atracție pentru viitorii liceeni.

      Defilarea absolvenților

      Cei 201 de absolvenți din acest an de la Colegiul Național „Ferdinand I” au sărbătorit și ei ieri finalul anilor de liceu. S-au bucurat, au cântat, au defilat prin oraș, pentru ca apoi să participe la cursul festiv, organizat la sala Ateneu. A fost o zi cu voie bună, cu bucurie, dar și cu emoția specifică acestui moment. Fiecare a trăit intens aceste clipe unice din viața lor de liceeni și s-au declarat încrezători în ceea ce va urma.

      Șefa de promoție 2017 a Colegiului Național „Ferdinand I” este Ștefania Ioana Mărăndici, de la clasa a XII-a B, Știinte sociale, cu media 10 (zece) pe linie din clasa a V-a până, în prezent:

      „Colegiul Național «Ferdinand I» a fost pentru mine cadrul optim de cunoaștere, autocunoaștere și autodepășire. Pentru că aici am învățat care îmi sunt limitele și cum pot să le depășesc și, bineînțeles, vorbesc despre limitele intelectului, gândirii, căci în liceu provocările minții sunt la tot pasul, începând cu tipicele teste până la olimpiadele naționale. Dar am cunoscut și oameni diferiți, cu mentalități diferite, reușind să mă mulez după fiecare caracter în parte. Din această cauză am ales să fiu și vicepreședinte al Consiliului Elevilor, deoarece voiam să fiu vocea care să-și reprezinte colectivul. «Ferdinand» a fost pentru mine și un test al răbdării, al perseverenței și al ambiției, pentru că fiecare an care trecea reprezenta o treaptă către un alt necunoscut, dar cu suficientă răbdare am putut aduna cunoștințele necesare descoperirii lui. Deși au fost momente când trebuia să depun o muncă sisifică, am învățat, pentru că am știut că numai prin efort pur pot ajunge acolo unde îmi doresc, iar asta a meritat totul.”


      „Consider că inovația și creativitatea sunt esențiale atunci când vorbim despre educația secolului XXI. De la modelul pedagogic autocratic de tipul magister dixit trebuie să trecem la un stil didactic flexibil, care să permită accentuarea laturii creative a elevilor, provocându-i să găsească soluții, să fie ingenioși, să se adapteze imperativelor sociale. Profesorul este cel provocat să găsească soluții care să antreneze creativitatea. Profesorul își redescoperă astfel empatia, spiritul ludic, își activează inteligența interpersonală.”
      Prof. Nicu Vasile Harasemciuc, director Colegiul Național „Ferdinand I”

      „Suntem interesați, întregul corp profesoral, să pregătim cetățeni instruiți științific, cu valori morale înalte, cu spirit civic și atitudine patriotică. Numai în acest mod contribuim ca sector profund al dinamicii unei societăți sănătoase la refacerea coeziunii naționale și ne vom găsi locul demn între națiunile europene. La Colegiul Național «Ferdinand I» avem cu ce ne mândri: o comunitate frumoasă, cursivitate în trecerea şi petrecerea generaţiilor, de la clasa pregătitoare până la liceu. Elevi talentaţi, motivaţi, curioşi, pe profilul pe care ni-l dorim cu toţii. Un corp profesoral articulat, colegi obişnuiţi să lucreze şi să acţioneze în echipă, în beneficiul generaţiilor pe care le călăuzesc.”
      Prof. Nicoleta Zărnescu, director adjunct Colegiul Național „Ferdinand I”

      Sărbătoare în Parohia Lazaret din Bacău

        Credincioşii ortodocşi din zona de nord a municipiului Bacău vor prăznui în acest sfârşit de săptămână pe unul dintre ocrotitorii noului locaş de rugăciune care se ridică pe locul plin de istorie şi jertfă numit „Lazaret”, Sfântul Ioan Rusul.

        Astfel, sâmbătă, 27 mai, de la ora 7.00, la Biserica Lazaret va începe un program liturgic ce va culmina cu Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Ioachim, arhiepiscop al Romanului şi Bacăului. Aşa cum s-a împământenit în această parohie, la sfârşitul programului liturgic, enoriaşii, îndrumaţi de preoţii Marius Iacobeanu şi Eugen Ciuche, îi vor omeni pe credincioşii veniţi la sărbătoare oferindu-le pachete cu mâncare.

        Duminică, 28 mai, începând cu ora 17.00, la Teatrul de Vară „Radu Beligan” se va desfăşura o conferinţă sub titlul „De la reverendă la zeghe” care va fi susţinută de Lucia Hossu Longin, realizatoarea seriei de emisiuni „Memorialul durerii”, şi preotul prof. Nicolae Bordaşiu.

        Evenimentul este realizat în parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, Primăria municipiului Bacău, Protopopiatul Bacău şi Fundaţia „Episcop Melchisedec”, Filiala Bacău. Intrarea la conferinţă se va face bază de invitaţii care pot fi procurate de la parohiile ortodoxe din municipiul Bacău.

        Un trofeu și mai mulți câștigători

        Facundo a bătut cale lungă. Vine tocmai din Argentina. Are 24 de ani, face 25 în septembrie și este pe locul 385 în clasamentul mondial ATP. Claro, poate să mai crească. Eventual cu punctele de la Bacău. A ales turneul de tenis de la Bacău pentru puncte, dar, mai presus de toate, pentru bani. A spus-o chiar el. De altfel, 3600 din cei 25.000 de dolari pe care îi oferă Trofeul Municipiului Bacău ajung în contul câștigătorului.

        Nu-i rău deloc. Facundo Mena și-ar fi dorit să triumfe și în proba de dublu, unde potul e de 1550 de dolari și unde a făcut pereche cu Pedro Bernardi. Numai că, din păcate, ibericii Ferreira Silva și Vega Hernandez s-au dovedit mai tari. Pedro, colegul lui Facundo de la dublu vine din Brazilia. De la Rio. A dat nisipul Ipanemei pe zgura din Bacău, însă nu regretă, chiar dacă a fost eliminat miercuri.

        Pedro Bernardi își îndreaptă degetul arătător spre baza SCM Bacău pe care tocmai o părăsește: „Condițiile sunt OK. De altfel, îmi luasem referințe despre acest turneu- nu poți să te arunci cu capul înainte, mai ales că nu mai fusesem în România- iar lucrurile bune despre care mi se vorbise s-au confirmat. Poate revin”. Anual, timp de câteva săptămâni, începând cu mijocul primăverii, mii de degete precum cel al brazilianului Bernardi, degete hotărâte, care știu să strângă o rachetă de tenis, caută Bacăul; pe hartă și pe site-ul ITF.

        Poate cel mai important ca anduranță și impact la nivel internațional pentru Bacău. Rezistă de la finalul anilor ’90. S-au succedat primari, s-au schimbat consilieri, s-au făcut și desfăcut alianțe politice, dar Trofeul Municipiului Bacău a rezistat. Dovedindu-se mereu un exemplu de bună practică. Într-o lume cenușie care ne înconjoară cotidian, sportul alb ne arată calea. Sau măcar una dintre ele.

        Slănic Moldova: Inițiatorii referendumului pentru demiterea primarului demonstrează că nu au datorii

          Mai mulți agenți economici au postat pe pagina de Facebook „Referendum Slănic Moldova” mai multe imagini scanate ale unor documente care dovedesc că ei și-au plătit la bugetul local taxele, impozitele sau alte sume solicitate. Prin aceste postări, ei vin cu argumente că acuzația primarului la adresa lor că eludează plata obligațiilor bugetare nu se susține.

          „Dacă tot am fost acuzați că nu plătim taxe și impozite, că avem datorii (istorice) la Primărie, astăzi ne-am hotărât să arătăm situația la zi a datoriilor noastre – scriu administratorii paginii de Facebook. Surpriză însă… Toate taxele și impozitele au fost plătite la începutul anului, cu mult timp înainte de demararea referendumului, în cuantum de 51.153 de lei”.

          Documentele scanate și plasate pe pagina Facebook sunt chitanțe pentru încasarea creanțelor bugetelor locale și certificate nominale de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele și taxele locale datorate bugetului local, emise chiar de Unitatea Adminstrativ-Teritorială Slănic Moldova.

          Agenții economici afectați de acuzațiile că nu sunt în regulă cu cerințele primăriei se plâng că de luni întregi nu au mai primit, din aceste motive, autorizațiile de funcționare de care au nevoie.

          Am stabilit măsuri foarte stricte, astfel încât nu mai primește nimeni autorizație de funcționare dacă nu are taxele și impozitele plătite la timp – declara primarul Gheorghe Baciu. Mai sunt și alte firme în această situație, nu multe. Noi avem și o dispoziție a Curții de Conturi prin care trebuie să-i urmărim și să recuperăm datoriile. Și este obligatoriu, dar și moral să facem asta, pentru că este moral să avem grijă ca toți să plătească, nu unii da și alții nu”.

          Inițiatorii strângerii de semnături ale locuitorilor din Slănic Moldova pentru referendum în numărul cerut de lege și chiar mai multe, vor fi depuse la Prefectură și vor aștepta verdictul acesteia.

          „Am semnat pentru demiterea actualului primar al Slănicului în calitatea mea de cetățean al orașului – scrie și fostul primar Andrei Șerban, pe pagina de Facebook citată. Sunt total nemulțumit să văd că orașul este neîntreținut și că actuala conducere nu a realizat nimic după un an de activitate.

          Nepriceperea lor este aruncată pe seama activității mele de primar, cu toate că în campania electorală din 2016 le spuneau slănicenilor că toate soluțiile pentru orice problemă stau în mâna specialiștilor pe care îi au în echipa condusă de Baciu. Inițiativa demarată este democratică și este rezultatul coeziunii celor ce au văzut că stațiunea se prăbușește din pricina „salvatorilor”.

          Lipsa autorizațiilor de funcționare va duce la închiderea activității economice a celor ce își desfășoară activitatea de atâția ani în Slănic. Angajații lor vor fi disponibilizați, iar hotelurile, restaurantele, pensiunile, atelierele de prelucrare a lemnului și magazinele vor fi închise. Dacă asta își doresc edilii Slănicului, atunci pot să declar că acțiunea de suspendare demarată de agenții economici este legitimă și le doresc succes!”.

          Pagina 1

            O mie de fermieri la Conferința Națională LAPAR

            Deputatul Lucian Stanciu-Viziteu, în rând cu fermierii băcăuani la Conferință

            Circa 50 de fermieri și reprezentanți ai unor instituții agricole băcăuane au participat la Conferința Națională 2017 a Ligii Asociațiilor de Producători Agricoli din România (LAPAR), organizație din conducerea căreia fac parte, de asemenea, doi fermieri băcăuani, Laurențiu Baciu – președinte și Daniel Ciobanu – vicepreședinte. Tema din acest an a conferinței a fost „Agricultura României după 10 ani de la aderarea în UE”. Conferința a reunit peste 1.000 de participanți din toată țara, dar numai un parlamentar de Bacău a fost prezent.

            Reuniunea s-a bucurat de prezența, între alții, a ministrului Agriculturii, Petre Daea, a președintelui Comisiei de agricultură din Camera Deputaților, Ioan Munteanu, dar și a reprezentantului ELO (Organizația Europeană a Proprietarilor de Teren, Thierry d’Escaille, precum și a unor reprezentanți ai organizațiilor fermierilor din câteva țări europene. Din Parlamentul României, dintre aleșii băcăuanilor la conferință a fost prezent numai Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, deputat de Bacău din partea Uniunii Salvați România. Deși așteptat personal, premierul Sorin Grindeanu și-a motivat absența printr-un eveniment neprevăzut din programul său, dar a trimis conferinței un mesaj prin consilierul său Radu Antohi, la origine tot băcăuan.

            „E drept că în ziua cu pricina puteau fi ședințe în comisiile parlamentare – ne-a declarat Lucian Stanciu-Viziteu – dar nu cred că toți colegii mei erau chemați acolo. Ci cred că nu au fost interesați să ajungă la o întâlnire cu fermierii. Evident, nu vorbesc de domnii parlamentari care au fost prezenți, mai ales în prezidiu. Eu, după conferință, mi-am reconfirmat opiniile deja formate după discuțiile din alte ocazii cu fermierii, cu cei din conducerea LAPAR, am aflat și lucruri noi. Îmi permit, totuși să spun că ei, în general, ar trebui să fie și mai organizați, mai uniți, pentru a obține mai multă dreptate în ceea ce fac”.

            Conferința a fost un nou prilej prin care fermierii din LAPAR și-au putut spune păsurile, după alte etape de „luptă” cu cei care trebuie să vegheze asupra acestui domeniu important de activitate, după ce, succesiv, au mai fost câștigate câteva „bătălii”. Aceasta a fost una dintre concluziile președintelui LAPAR, care a deschis conferința cu un discurs în stilul său cunoscut, incisiv și acaparant pentru asistență, pentru că a fost și de această dată formulat tot în maniera pe care o abordează zilnic chiar fermierii. Unii comentatori nu au apreciat, ulterior, această manieră, dar majoritatea celor prezenți au aplaudat la scenă deschisă ideile afirmate, multe fiind sugestii fierbinți pentru politica guvernamentală în domeniul agriculturii. „Nu Europa e vinovată de problemele pe care noi le invocăm – a spus Laurențiu Baciu – noi, în propria țară creăm probleme vizavi de cerințele UE”.

            Concluzie care a fost subliniată și de ministrul Petre Daea, care a și venit cu unele soluții concrete pentru pașii următori în domeniu, dar mai ales cu asigurarea că ministerul va fi tot mai aproape de fermieri.

            Asupra ideilor conferinței vom reveni.

            Senatorul Miron Smarandache: „Paul Cotîrleț a moștenit viziunea și rigurozitatea de la tatăl său”

              Senatorul PSD Bacău, Miron Smarandache
              Senatorul PSD Bacău, Miron Smarandache

              Domnule senator, sunteți la al doilea mandat de parlamentar. Cum vedeți din această ipostază zona Moineștiului?

              Moineștiul s-a dezvoltat în ultimii ani, s-au făcut lucruri frumoase aici, cum este cazul clubului Lira, pentru că locuitorii nu aveau un loc pentru manifestări culturale. Toate lucrurile bune sau majoritatea celor care s-au făcut în ultimii patru-cinci ani se datorează și ajutorului dat de Consiliul Județean sau de Guvern. Din acest punct de vedere, Moineștiul a fost una din localitățile ajutate foarte mult.

              Care sunt cele mai importante probleme care ar trebui să fie avute în vedere de primarul Moineștiului?

              Cele mai importante probleme sunt cele legate de infrastructură – apă canal, covorul asfaltic, în special în cartierele mărginașe, începând cu Hangani, Văsâiești, Lucăcești, Micleasca. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, din punct de vedere economic, industria petrolului are o scădere continuă și va scădea în continuare pentru că există declinul natural al zăcămintelor care va stopa activitatea de extracție. Mai ales că OMV nu mai investește nimic, nu se mai sapă nimic, ba dimpotrivă, a renunțat la perimetre din zona Moineștiului. Ca urmare nu ne așteptăm ca în următorii ani să se întâmple lucruri spectaculoase în activitatea petrolieră din zonă, eventual doar dacă apar alți investitori în forarea de petrol și gaze, cum s-a întâmplat la Poduri.

              Din punctul acesta de vedere ne așteptăm ca în 5-6-7 ani, activitatea petrolieră să scadă continuu. Trebuie găsit altceva, deci, și nu sunt sigur că turismul este cea mai bună alegere, cum consideră unii. De aceea, viitorul primar al Moineștiului ar trebui să facă demersuri astfel încât să ajute antreprenorii locali și mediul de afaceri. Avem DIPETI, de exemplu, o firmă pe care nu am văzut-o la nici o licitație guvernamentală, pentru autobuze școlare. Să ne imaginăm ce ar însemna dacă această companie moineșteană ar intra pe această piață, ce ar însemna asta pentru oraș. Primarul – zic eu – trebuie să ajute mediul privat, să-l protejeze.

              Moineștenii vor vota un candidat tânăr? Credeți că Paul Cotîrleț este soluția la problemele orașului?

              Pe Paul Cotîrleț îl știu de când s-a născut, îi știam părinții pentru că medicii, farmaciști erau prietenii noștri, acolo, la schela de foraj. I-am cunoscut prin anii 85-86. Fiica mea e de o vârstă cu Paul, au crescut împreună la grădiniță, la școala primară. Pot spune că Paul a crescut sub ochii mei, a fost un tânăr studios, serios, a dovedit-o și mai târziu fiind preocupat să învețe carte. L-am cunoscut ca și consilier în Senat, apreciat, plăcut, prietenos, are mulți prieteni acolo. A moștenit rigurozitatea, viziunea, aplecarea spre treabă de la tatăl său și mai are un atu foarte important: la vârsta această este plin de idei, are o capacitate creatoare extremă. Cred că ar fi primarul potrivit pentru Moinești și PSD îl va sprijini mereu. Desigur, unii ar putea spune că și candidatul ALDE ar fi din aceeași barcă, că guvernăm împreună. Suntem în același Guvern, dar PSD are un singur candidat: pe Paul Cotîrleț!

              Miron Smarandache este de profesie economist, absolvind în anul 1984 cursurile Facultății de științe economice din Craiova, iar ulterior pe cele ale Centrului de pregătire și perfecționare pentru mine, petrol și geologie. Are, de asemenea, studii în Managementul relațiilor cu clienții și în cel turistic. În perioada 1984 — 1987 a lucrat la Trustul de Petrol Moinești ca stagiar, apoi în calitate de șef birou până în anul 1992 când a devenit director al Agenției de aprovizionare Dărmănești din cadrul SNP Petrom până în anul 2004. Din acel an a devenit director general al firmei private Petroflax Distribution SRL. În 2016, Miron Alexandru Smarandache a obținut la 56 de ani mandatul de senator pe lista PSD Bacău, după ce cu patru ani în urmă fusese ales, prin vot uninominal, deputat.

              Bacău – Imagini Aeriene

                Sursa video: Andrei Bogdan / BaB

                Bacăul își are stramoșii până în comuna primitivă, mai precis în paleoliticul superior cam 5.000 de ani în urmă. În perimetrul Pieții Revoluției s-a descoperit un racloir de silex negru-vinețiu de formă trapezoidala. Obiect folosit la vânătoare în imprejurimile care atunci erau acoperite de păduri. Acest obiect de silex mărturisește primele exemple de comerț, deoarece acest material nu se gasea prin aceasta zona, deci era adus din depărtări. O altă prezență umană în valea localității, s-a descoperit cu ocazia săpăturilor pentru Pasajul Margineni. La opt metri adâncime, muncitorii găsesc urmele unei așezări din epoca mijlocie a bronzului – Cultura Monteoru. Un strat gros de mâl a păstrat pentru eternitate, dovada marilor cataclisme care au modificat relieful. O alta așezare, de data aceasta, fiind identificată ca, aparținând epocii bronzului târziu – Cultura Noua a fost scoasa la lumina în perimetrul Precista.

                Mai multe fragmente de ceramică din secolulVI – V î.Hr., atestă o așezare hallatattiană pe actuala stradă Bradului, după cucerirea Daciei de către romani a rămas în afara granițelor Imperiului Roman, ca fiind locuită de Carpi. Acestia vor fi în legatură permanentă cu Imperiul Roman, fapt ilustrat de numeroase descoperiri arheologice, constând în ceramică, monede și obiecte de podoabă.

                O altă așezare din secolele IV-V d.Hr., compusă din șapte locuințe a fost cercetată în zona Curții Domnești. Fiecare locuință are o incăpere cu pereți din bârne și un cuptor de ars ceramică. S-a găsit ceramică lucrată cu roata, dar și cu mâna, precum și o fibulă de bronz. Putem considera că aici era o comunitate sătească autohtonă continuotoare a comunității daco-romane.

                Cercetările efectuate din zona Băncii Naționale au scos la suprafață o așezare din secolele V-VI d.Hr. Peste ea s-a mai descoperit o alta di secolele VI-VII d.Hr., alcatuită din opt locuințe dispuse după un plan riguros, pe care arheologi le numesc cuib.Inventarul lor cuprinzând ceramică lucrată cu mâna, mai ales vase-borcan, la modă pe atunci. După calculele arheologilor numarul băcăuanilor era de 100 de persoane. Se ocupau cu agricultura, creșterea vitelor, meșteșugurile, cu pescuitul în multele ape din zonă, iar în padure cu vânatul. Faptul că pe mai multe vase se afla imprimat semnul crucii, duce la concluzia că era o omunitate creștină. Ea avea legături cu lumea bizantină, numeroase monede ilustrând aceasta. Era o localitate caracterizată prin stabilitate.

                La sfârșitul secolului al IX-lea. In regiunile de câmpie ale Moldovei de Sud, dar și în Muntenia și Transilvania, se așează un popor al cărui nume face istorie: pecenegii. Vor sta neclintiți aproape două secole, apoi vor fi alungați peste Dunăre de un alt popor, cumanii. Pentru cumanii Bacăul este locul ideal pentru creșterea cailor, lucru foarte necesar lor. Însa nici cumanii, n-au avut viață lungă. În 1223, la Kalka, vor fi risipiți in urma bătăliei, și cei ce au scăpat cu viața, s-au retras în ținuturile dintre Nistru si Carpați. La 1241, tătari pârjolesc și regiunea de la nord-est de Bacău. Pe șoseaua națională Bacău-Bârlad, între satele Traian și Secuieni, jud. Bacău, se bănuiește existența unui mormânt cuman.

                Cu puțin timp în urmă se știa că prima atestare este de pe tipul lui Alexandru cel Bun, 6 octombrie 1408. Însă pe baza unei indelungate cercetări de arheologie, Bacăul a mai îmbătrânit. Cercetătorul Ștefan S. Gorovei, demonstrează că Bacăul are actul de naștere între anii 1391-1432 pe timpul domniei lui Petru I Musat. În 1399, orașul este menționat în Documentul lui Iuga Vodă, prin care se dă carte de judecată între spătarul Răducanu cu răzeșii satului Brătila, din ținutul Bacăului. La 15 aprilie 1400, aflăm ca în Bacău se află o parte a Cavalerilor Ioaniți, numiți mai târziu Cavalerii de Malta. O scrisoare este trimisă in Civitas Bachovien de Papa Bonifaciu al II-lea. În 1409 studia la Cracovia, studentul băcăuan Gregorias de Bachwya. Ceva mai târziu, în 5 martie 1431, localitatea este numita în civitate Bako.

                Reședinta Domnească din vremea lui Alexandru cel Bun, când avea soție pe Margareta de Lozont, corespunde cu propaganda catolică din acel timp în Moldova care începuse încă de pe tipul lui Lațcu, când Papa de la Roma reușise să înființeze o episcopie catolică în Moldova, mai întai pe Siret (1370), și în urmă (1401), o strămută la Bacău, desigur cu ajutorul Margaretei și unde Alexandru, își face încă o reședință.

                Orașul Bacău a fost ocupat o scurtă vreme de oștile maghiare conduse de Matei Corvin în anul 1467. Localitatea este cunoscută și datorită importanței sale în relațiile comerciale dintre Moldova, Transilvania și Țara Românească, fiind un important punct de vamă. În secolului al XV-lea în acest oraș s-a stabilit Alexăndrel, fiul lui Ștefan cel Mare, care a dat ordin pentru construirea Curții Domnești și Bisericii Precista, celebre monumente istorice.

                La sfârșitul secolului al XIV-lea, Bacăul era bine închegat ca așezare urbană, una dintre cele mai prospere din întreaga Moldovă, având atribuții militare și comerciale foarte importante. (Wikipedia)

                Primăria Prăjești informează că în Portul Constanța se descarcă arme din China. E-mailul instituției a fost piratat

                Contul de e-mail al Primăriei Prăjești a fost spart joi, în jurul orei 14, de persoane rămase neidentificate.

                „Au intrat pe mail-ul nostru și au trimis mesaje în numele instituției către partenerii care erau trecuți în lista de contacte, arată Petre Jicu (foto), primarul comunei Prăjești.

                Eram într-o ședință când am început să primesc telefoane de la colaboratori. Un avocat m-a sunat și mi-a spus că a primit un mesaj de la noi despre faptul că în Portul Constanța se descarcă armament din China.”

                Edilul i-a explicat că mesajul nu aparține Primăriei Prăjești.

                Astfel de mesaje au plecat și către alți colaboratori, instituții publice sau societăți comerciale.

                „Nu puteam nici să deschidem contul de mail ca să trimitem mesaje. Am avut noroc că reprezentantul firmei de mentenanță era programat să vină astăzi și l-am rugat să se grăbească. A reușit să deblocheze contul, să recupereze datele și a schimbat parola”, afirmă Petre Jicu.

                Primarul a anunțat poliția și speră ca vinovații să fie identificați și pedepsiți.

                De Ziua Eroilor

                  Odată cu marea sărbătoare de Înălțare românii comemorează și Ziua Eroilor. Cu această ocazie, joi, 25 mai, la orele prânzului, Primăria Municipiului Bacău împreună cu Garnizoana Bacău au organizat o activitate de depunere de coroane de flori la mormântul eroilor căzuți în lupta pentru eliberarea neamului din Cimitirul Central.

                  La eveniment au participat reprezentanți ai Primăriei Municipiului Bacău, ai Consilului Județean, ai Prefecturii, ai Garnizoanei Bacău și Inspectoratului Județean de Poliție, de la Inspectoratul pentru Sitații de Urgență și de la alte instituții, precum și elevi de la Școala Gimnazială „Domnița Maria” și de la Școala Gimnazială „George Bacovia”.

                  Un sobor de preoți a ținut o slujbă religioasă iar reprezentanții instituțiilor amintite au ținut câte un discurs prezentând importanța acestei zile. După depunerea de coroane de flori, activitatea s-a încheiat cu defilarea militarilor pe muzica fanfarei Garnizoanei Bacău.

                  „Astăzi am sărbătorit Ziua Eroilor României, Înălțarea Domnului, dar și ziua Asociației noastre, a Cultului Eroilor din România, ce poartă denumirea «Regina Maria». Trebuia să avem asemenea zi, așa cum au avut toți românii în perioada interbelică. După primul Război Mondial trebuia dată o lege în care să se spună de ce sărbătorim noi Ziua Eroilor.

                  Că până atunci nu exista așa ceva. Doar se pomeneau eroii în prima sâmbătă din an. Județul Bacău a avut foarte mulți morți în Primul Război Mondial, luptele de la Oituz intrând definitiv în cărțile de istorie”, a declarat pentru Deșteptarea colonel (r) Valerian Paul Timofte, președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor «Regina Maria», Bacău.

                  Defilarea absolvenților Colegiului Național „Ferdinand I”

                    Cei 201 de absolvenți din acest an de la Colegiul Național „Ferdinand I” au sărbătorit și ei, azi, finalul anilor de liceu. S-au bucurat, au cântat, au defilat prin oraș, pentru ca apoi să participe la cursul festiv, organizat la sala Ateneu. A fost o zi cu voie bună, cu bucurie, dar și emoția specifică acestui moment. Fiecare a trăit intens aceste clipe unice din viața lor de liceeni și s-au declarat încrezători în ceea ce va urma.

                    Șefa de promoție 2017 a Colegiului Național „Ferdinand I” este Ștefania Ioana Mărăndici, de la clasa a XII-a B, Știinte sociale, cu media 10 (zece) pe linie din clasa a V-a până, în prezent.

                    „Colegiul Național «Ferdinand I» a fost pentru mine cadrul optim de cunoaștere, autocunoaștere și autodepășire. Pentru că aici am învățat care îmi sunt limitele și cum pot să le depășesc și, bineînțeles, vorbesc despre limitele intelectului, gândirii, căci în liceu provocările minții sunt la tot pasul începând cu tipicele teste până la olimpiadele naționale. Dar am și cunoscut oameni diferiți, cu mentalități diferite, reușind să mă mulez după fiecare caracter în parte. Din această cauză am ales să fiu și vicepreședinte al Consiliului Elevilor, deoarece voiam să fiu vocea care să-și reprezinte colectivul. «Ferdinand» a fost pentru mine și un test al răbdării, al perseverenței și al ambiției, pentru că fiecare an care trecea reprezenta o treaptă către un alt necunoscut, dar cu suficientă răbdare am putut aduna cunoștințele necesare descoperirii lui. Deși au fost momente când trebuia să depun o muncă sisifică, am învățat, pentru că am știut că numai prin efort pur pot ajunge acolo unde îmi doresc, iar asta a meritat totul.”
                    Ștefania Ioana Mărăndici

                    Cursul Festiv al absolvenților de la „Pedagogic”

                      Chiar dacă se anunța vreme rea, cineva de sus le-a făcut un favor chiar de ziua lor. Vorbim de absolvenții promoției 2017 de la Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare”, care, joi, 25 mai, au ținut cursul festiv la Teatrul de Vară „Radu Beligan”. Înaintea cursului festiv, cei 215 de absolvenți au defilat prin centrul orașului strigându-și bucuria.

                      Însoțiți de profesori, de părinți și de prieteni, alaiul de la Pedagogic s-a oprit în fața Primăriei unde au fost salutați de oficialitățile de aici, și au strâns zeci de aplauze și de la trecători. Ajunși la Teatrul de Vară, absolvenții au intrat în sală trecând printr-un pod de flori ridicat de elevii mai mici ai colegiului.

                      „A fost un an cu progrese remarcabile, cu un plus valoare față de anii anteriori în ceea ce privește rezultatele la concursurile școlare”, a declarat prof. dr. Lavinia Băisan, directorul Colegiului Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău.

                      Promoția 2017 a Colegiului Pedagogic are două șefe de promoție, Laura Bot, la profil Pedagogic, cu media generală 9.90, și Andreea Teirău, la profil Științe ale Naturii cu media generală 9.67. Ambele absolvente s-au arătat foarte emoționate și au declarat că anii de liceu au fost foarte frumoși și că nu-i vor uita niciodată. Dacă Andreea este hotărâtă să urmeze mai departe facultatea de Inginerie Chimică de la Iași, Laura încă oscilează între Litere și Psihologie.

                      Pentru anul școlar 2017-2018, Colegiul Național Pedagogic„Ștefan cel Mare” Bacău a pregătit următoarea ofertă educațională: două clase învățători-educatori, două clase Matematică-informatică, două clase de Științe ale Naturii și câte o clasă de Socio-Umane și Filologie.

                      „Carpe diem” versus „fugit irreparabile tempus”

                        Adolescența este vârsta aceea minunată care cuteză să ia cerurile cu asalt. Impresia aceasta mi-au lăsat-o adolescenții buhușeni, de la Colegiul Tehnic „Ion Borcea”, care au absolvit ieri cursurile liceale. O minunată paradă a frumuseții și entuziasmului, dar și a lacrimilor mereu în cumpănă, au organizat aceștia în centrul orașului.

                        Robe, pancarte, flori, muzică, sloganuri, îmbrățișări, promisiuni (deja…) de revedere, fiori de nostalgie, aplauzele unui orășel, fotografii, fotografii, fotografii… Și-apoi, festivitatea de gală, cu un spectacol unic: al imaginilor… Fiecare clasă și-a prezentat, printr-un film, istoria vieții de licean.

                        Superb! Amintiri, imaginație, inocență, dorința de a încremeni timpul, vise, frumusețe netrucată. Și premierea… Cu diriginții Andreea Cojocaru, Andreia Păduraru, Oana Maria Andrei, Mihai Bulete, Alexandru Urioc, Mioara Ciocan. Aceleași emoții ca pe podiumul primei clase primare.

                        Același freamăt de bucurie al părinților, bunicilor, prietenilor, profesorilor… Diana Buric și Constantin Gavril, șefi de promoție, au așezat cireașa pe tortul unei întâmplări minunate numită competiție adolescentină. Gaudeamus igitur, în tradiția multiseculară a unui carpe diem care, mai ales de la Vergilius încoace, încearcă să dea cu tifla acelui fugit irreparabile tempus… Și o umbră de tristețe care-i curtează inevitabil pe cei care pleacă, fără a fi izgoniți, din primul lor paradis… „Ultima oră de dirigenție a scris cu versuri în sufletul meu….

                        Am râs, am plâns (ca niciodată) și am jurat să-i păstrez mereu în inimă. Astăzi a finalizat cursurile liceale, nu doar o promoție de elevi, ci o promoție de prieteni! Am învățat multe împreună, dar un lucru aș vrea să fie pe viață: indiferent cât ai și cât știi, nimic nu are valoare dacă nu poți dărui!”, ne-a spus prof. Andreea Cojocaru. Prof. Oana Maria Andrei a zis cu emoţie: „Am coordonat nişte elevi responsabili şi maturi în gândire, copilăroşi uneori, care au ştiut, ca nimeni alţii, să-şi stabilească ţeluri, priorităţi. Le doresc să-şi împlinească aspiraţiile şi, orice profesie ar îmbrăţişa, s-o practice cu drag şi seriozitate”.

                        „Cheia succesului implică dorința de a reuși, încrederea în tine și în faptul că niciodată nu trebuie să renunți la visul tău, indiferent de lucrurile care îți spun că nu poți. Și astfel, dorindu-ți să realizezi mai mult decât ai făcut ieri și asumându-ți riscul de a pierde, vei ajunge pe un drum, unde totul este posibil și tot ce-ți dorești se va îndeplini. În consecință, îi îndemn pe colegi să-și asume riscuri și să creadă în ei.”
                        Diana Buric, lidera „umaniștilor”

                        „Liceul, un drum de-a lungul căruia am învățat o mulțime de lucruri, am cunoscut persoane deosebite și, în cele din urmă, am reuşit să-mi formez personalitatea. Copilul timid și nesigur de la început s-a transformat într-un tânăr încrezător și sigur pe forţele proprii. Această schimbare a fost posibilă mulțumită oamenilor minunaţi pe care i-am întâlnit de-a lungul celor patru ani, care m-au ajutat să-mi descopăr adevăratul potenţial”.
                        Constantin Gavril, liderul „realiștilor”

                        Ziua Eroilor Neamului, sărbătorită de elevii Școlii Gimnaziale „Constantin Platon” Bacău

                          Elevii Școlii Gimnaziale „Constantin Platon” Bacău au pregătit o serie de activități cultural-artistice prilejuite de sărbătoarea creștină Înălțarea Domnului și Ziua de pomenire a Eroilor Neamului Românesc. Acestea au debutat cu două activități realizate de elevii claselor a III-a A și a VII-a B, desfășurate la biblioteca școlii, urmând să continue cu vizite și depuneri de coroane de flori la cimitirul eroilor și monumente ale acestora din județul Bacău.

                          Activitățile au fost inițiate în cadrul orelor de religie, istorie, limba și literatura română și dirigenție, dar și în săptămâna „Școala altfel” (15-19 mai), când o parte a elevilor au participat în excursii tematice desfășurate în țară, unde au vizitat muzee de istorie, muzee militare, monumente ale eroilor, au strâns foarte multe informații și au dorit să le împărtășească și altor colegi, profesori și părinți, dar și să aducă un omagiu celor care s-au jertfit pentru apărarea și libertatea țării și a credinței strămoșești.

                          Elevii au prezentat materiale informative despre anumiți eroi, care au trăit în diferite perioade ale istoriei, despre monumentele ridicate în cinstea lor în diferite locuri din țară, despre eroii băcăuani, au purtat dezbateri pe această temă și au pregătit momente muzical poetice.