26 aprilie 2024
CulturăTeatrul Municipal Bacovia. Un promițător început de stagiune

Teatrul Municipal Bacovia. Un promițător început de stagiune

Zilele trecute, mi-a căzut privirea pe un text programatic al lui Camil Petrescu, de pe vremea când era director al Teatrului Național din București, în care preciza că o astfel de instituție nu are menirea de a amuza spectatorii puțin obosiți sau vag blazați, nici de a le furniza senzații tari, peripeții palpitante și conflicte naiv încâlcite, repertoriul unui astfel de teatru trebuind să fie expresia voinței de artă.

Eu cred că o astfel de misiune se impune fiecărui teatru serios, profesionist în sensul deplin al cuvântului, astfel că salut alegerea repertorială a teatrului băcăuan, care și-a îndreptat atenția asupra unui text al lui Matei Vișniec, cel mai valoros dramaturg român contemporan, cu o remarcabilă carieră internațională.

Țara lui Gufi este o parabolă mereu actuală, pentru că vorbește despre nevoia de libertate, pledând pentru o existență umană trăită autentic, firesc, cu toate simțurile treze. Cu ochii larg deschiși, ca să vezi adevărul, toate culorile acestei lumi, și să pătrunzi sensul vieții.

Ca să nu cazi în capcana manipulării dictatoriale. Care e la ea acasă în regatul lui Gufi, acesta acoperind toate culorile din palat cu o tencuială cenușie, vrând (după propria-i spusă) să-și scutească supușii de deziluzii.



Și toți aceștia sunt orbi, nu au voință, dorințe, crezând că lumina e o minciună, după cum decretase regele.

O adevărată revoluție se petrece însă odată cu venirea unui Văzător, care o cucerește pe fata împăratului, Iola, sortită măritișului și care-și așteaptă pețitorii. Ea se îndrăgostește de Robderouă (Văzătorul), Iubirea deschizându-i ochii, luminând-o. Dragostea celor doi va însemna sfârșitul domniei întunericului, țara și oamenii ei trezindu-se la viață grație iubirii celor doi tineri, deveniți noii conducători care instaurează un timp al bucuriei. Finalul piesei fiind unul cu multă muzică, dans, veselie mare.

Regizorul operează un decupaj al textului

În viziunea regizorului Ernö Tapasztó (autor și al unei scenografii simple, eficiente) basmul, feeria lui Matei Vișniec capătă valențe dramatice mai apăsate, textul fiind adaptat pentru scenă de Lajos Nótàros, care introduce fragmente din poemul Luceafărul și din monologul lui Hamlet, la un moment dat, rostite scenic în ritmuri de rap.

Regizorul operează un decupaj al textului potrivit concepției sale despre spectacol, dorind să dinamizeze acțiunea și să avertizeze asupra pericolului, mereu prezent, care vine din partea unor ideologii totalitare, dar și din partea ipocriziei, a falsității.

Va pune un accent special pe mișcare, în sprijin venindu-i coregraful Farkas Tamas și pe muzică, aceasta fiind live – autor Mihai Bălan. Sunt elemente care sporesc gradul de teatralitate, venind însă oarecum în contradicție cu poezia suprarealistă a textului, amintind oarecum de Jarry și Urmuz.

Teatrul Municipal Bacovia

Le-am simțit uneori că îngroașă cam mult, că deplasează niște accente spre grotesc. Cât privește distribuția, am apreciat jocul unei echipe actoricești omogene, bine condusă de Ernö Tapasztó, care a știut să pună în valoare pe fiecare interpret.

Debuturi scenice

Țara lui Gufi, cu o distribuție dublă la rolul lui Gufi, prilejuiește câteva bune debuturi scenice, îl notez pe cel al Andreei Darie (Iola) și a lui Eduard Burghelea (Gufi), cu roluri de mai mare întindere și mai dificile.

Se văd în spectacol, având prezențe conturate: Firuța Apetrei (Lulu, un bufon chior, dar lucid, care vede limpede cu mintea), Eliza Noemi Judeu, Florina Găzdaru (Zeno și Bubi, un cuplu hazliu, care funcționează expresiv, contrapunctic), Corina Goranda (o Marțafiță foarte înfiptă, în nota personajului), Minodora Broscoi (debut scenic), Daniela Vrânceanu, Marlene Duduman, Alina Simionescu, Nina Ionescu.

Un rol reușit face Ana Adelaida Perjoiu, care joacă în travesti, ea fiind Robderouă. Scena îndrăgostirii, împărțită cu Andreea Darie, este una dintre cele mai frumoase, mai plină de poezie din spectacol.

Un spectacol funny

Țara lui Gufi este un promițător început de stagiune cu un text interesant și ofertant scenic, la spectacol lucrând cu dăruire o echipă profesionistă, colaboratori talentați (să notez și costumele create de PappJanó).

Teatrul Municipal Bacovia

Cred însă că spectacolul, pe care eu mi-l imaginasem mai ludic, un pic mai funny, mai poate să crească, având nevoie de un plus de fluență, de ritm. Și de un strop de farmec, dacă nu cer prea mult.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri