Artist plastic şi poet, călător şi meloman, colorist înnăscut, Mircea Bujor suprapune în arta sa tot ceea ce ştie despre lumea în care se simte, cel mai adesea confortabil, vizitat însă şi de daimonul său, care iese uneori din…debara.
Posesor al unei colecţii impresionante de fantasme, evadează din spaţiul intim al creaţiei şi teoretizării, orgolios şi sigur pe el, pe simezele de la Galeriile Frunzetti.
A refuzat elegant critica şi criticii, preferând să-şi prezinte „conceptul tutelar” direct, în dialog cu privitorii veniţi să-i vadă „disoluţiile”, paginate după un mixaj artistic culoare – muzică.
Arta lui Mircea Bujor nu este înţepenită în forme rectangulare (colajul), pe care am văzut-o în „Chioşcul de ziare” („Personala” din 2015), ea evoluează spre noi concepte cu baza în sfera cromaticii, din care se hrăneşte artistul.
„A picta, a încerca să înţelegi pictura, e un alt nivel de funcţionare a metabolismului propriu. Cromatismul vieţii de zi de cu zi poate oferi felii ale cunoaşterii deloc uzuale.
Trebuie numai să priveşti atent, să recunoşti lumina potrivită, să ai disponibilitatea pentru a cunoaşte reperele semnificative ale realităţii, a delimita un teritoriu pentru o posibilă insolitare.
Îţi vor apărea în faţa ochilor lumi consensuale, nu vei fi niciodată singur”, sunt posibile răspunsuri la întrebările pe care Mircea Bujor şi le adresează pentru a nu-i adormi vigilenţa: „Care este efectiv scopul artei mele? Ce pretind că sunt, unde doresc să ajung”, iar pentru privitor pot fi cheile de la intrarea în „conceptul demonic” al organizării expoziţiei de la Frunzetti.
Dacă reuşiţi să aflaţi preferinţele muzicale ale pictorului – poet, cu siguranţă vă va fi mai lesne să intraţi în universul „coconului delicios”. La vernisaj (slab interes, anemică fraternitate), a fost lansat şi catalogul expoziţiei, editat şi tipărit în regie proprie, concept grafic, Prefaţă (din care am citat) şi Postfaţă – Mircea Bujor.
