sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2621

Incendiu într-un bloc din Bacău

    Incendiu într-un bloc din Bacău

    Pompierii au intervenit, aseară, la un bloc de locuinţe, de pe strada Gării, din municipiul Bacău, pentru lichidarea unui incendiu iscat într-o garsonieră, situată la etajul nouă.

    Fumul gros ajunsese şi pe casa scării, iar locatarii au sunat speriaţi la 112.

    Militarii s-au deplasat acolo cu două autospeciale de lucru, autoplatforma şi o ambulanţă Smurd şi au stins incendiul în care au ars mai multe bunuri amplasate în apropierea maşinii de spălat.

    În urma verificărilor, pompierii au ajuns la concluzia că cel mai probabil totul a pornit de la un scurtcircuit electric produs la priza la care era conectată maşina de spălat.

    Pe timpul intervenţiei salvatorilor, circa 20 de persoane, de la etajele superioare, au fost evacuate.

    Miss și Mister Boboc la Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău

      Balul Bobocilor la Colegiul Național „Ferdinand I”

      Cei mai frumoși și inteligenți „boboci” s-au întrecut pe scenă

      Teatrul de Vară „Radu Beligan” a fost luat cu asalt vineri, 3 noiembrie, de către elevii Colegiului Național „Ferdinand I”, care începând cu ora 16.00 au pus în scenă spectacolul de Miss și Mister Boboc.

      În bătălia pentru aceste titluri s-au înscris șapte perechi și au parcurs patru probe: Proba de zi, de seară, proba surpriză și proba de talent.

      Spectacolul a fost presărat cu momente artistice organizate atât de boboci cât și de elevii colegiului. Invitatul special al serii a fost Laura Țoc care a încântat publicul cu vocea sa.

      Seara a fost una plină de emoție, frumusețe, talent și muzică bună iar la final, juriul a ales ce-i mai frumoși boboci ai acestui an:

      – Miss Boboc 2017- Ștefania Ioana Savin

      – Mister Boboc 2017- Denis Andrei Toșa

      – Miss Popularitate- Lorella Maria Filip

      – Mister Popularitate- Ștefan Cremene

      – locul II fete- Iulia Damian

      – locul III fete- Bianca Roșu

      – locul II băieți- Radu Hîrdea

      – locul III băieți- Ștefan Cremene

      Şoferul care a omorât o tânără pe trotuarul din faţa spitalului, condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare cu executare

        când a provocat accidentul, conducătorul auto avea o alcoolemie în sânge de 1,70 grame/mie

        Bărbatul, care la 1 septembrie 2016 a provocat un accident cumplit pe Calea Mărăşeşti, din municipiul Bacău, în faţa Spitalului Judeţean, în urma căruia o tânără de 36 de ani şi-a pierdut viaţa, a primit sentinţa definitivă.

        Curtea de Apel Bacău l-a condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, pentru ucidere din culpă şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, şi a ajuns deja în spatele gratiilor.

        Iniţial, Judecătoria Bacău îl condamnase la 1 an şi 10 luni de închisoare cu executare, sentinţa fiind atacată cu apel atât de procurori, cât şi de inculpat, care a stat câteva luni în arest la domiciliu.

        Reamintim că, atunci, individul de 59 de ani s-a urcat băut la volan, iar în faţa spitalului a pierdut controlul şi a ajuns cu maşina pe trotuar, unde a spulberat-o pe tânără de 36 de ani, care se afla de mână cu fetiţa ei de 7 ani, după care s-a oprit într-un stâlp.

        Tânăra mamă a murit pe loc, iar martoră la tragedie a fost chiar copila ei, care, din fericire, a scăpat cu viaţă, dar a ajuns la spital în stare de şoc, după cele întâmplate. O altă tânără a fost rănită uşor, dar ea şi-a retras plângerea pe timpul procesului.

        Şoferului i s-au recoltat atunci probe biologice, iar rezultatele au arătat că avea o alcoolemie de 1,70 grame/mie în sânge.

        Acest accident a stârnit nemulţumirea multor băcăuani, care au participat şi la marşuri prin oraş, cerând să se facă dreptate şi au vrut să tragă un semnal de alarmă, pentru ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple.

        Atelier de mobilitate Erasmus la Comănești pentru profesori

          – în acest sfârșit de săptămână are loc „Atelierul de MobilitatE+” la Comănești – la eveniment vor participa profesorii din Comănești, Moinești, Dărmănești și Târgu-Ocna

          Asociația Generația Schimbării – AGES din Comănești organizează în acest weekend
          „Atelierul de MobilitatE+” în domeniul Educație Școlară. Acesta face parte din oferta de formare a ANPCDEFP, fiind susținut de către membrii rețelei de formatori Erasmus+.

          Temele abordate în cadrul evenimentului sunt: identificarea nevoilor instituționale și ale grupului țintă, obiectivele şi activităţile unui proiect Erasmus+, partenerii implicaţi şi rolurile acestora într-un proiect dar și aspecte de management al proiectului.

          Participanții acestui atelier vor cunoaște să aplice la programul ERASMUS+ proiecte de mobilitate pentru profesori, adică să acceseze cu această ocazie cursuri necesare dezvoltării lor profesionale desfășurate în Uniunea Europeană.

          Atelierul are loc la sediul Asociației Generația Schimbării – AGES din Comănești și în cadrul acestuia participă un număr de 15 profesori din unitățile de învățământ din zona Comănești, Moinești, Dărmănești și Târgu-Ocna. Formatorii Carmen Marcu și Mîndrilă Ecaterina vor coordona întregul eveniment.

          Deputatul Stanciu-Viziteu, după Congres: „USR e un partid puternic”

            Lucian Stanciu-Viziteu, deputat de Bacău, a organizat, vineri, întâlnirea lunară cu ziariștii.

            Parlamentarul USR a abordat cinci subiecte: sistarea serviciilor de salubrizare de către Romprest, întâlnirea cu ambasadorul Coreei de Sud, poziția USR privind legile justiției, activitatea din cadrul Comisiei pentru monitorizarea activității SRI și Congresul USR din 28 octombrie.

            „Este simptomatic pentru multe lucruri care se întâmplă în România atunci când oamenii nu-și respectă contractul. Există un contract între UAT-uri și ADIS, între ADIS și furnizorul de servicii, dar unii refuză să plătească.

            Mecanismul este, în teorie, foarte bun. Primăriile din județ beneficiază de prețuri mai bune atunci când se asociază, dar trebuie să respecte toți aceleași reguli”, a declarat Lucian Stanciu-Viziteu.

            El speră situația se va rezolva repede, altfel vor fi mari probleme din punct de vedere al sănătății populației.

            Stanciu-Viziteu apreciază că „este și o luptă politică în interiorul coaliției, între ALDE și PSD, în care nu mai contează interesul cetățenilor, ci doar interesul personal al câtorva politicieni.”

            Trimiterea către primari e evidentă, aceștia refuzând să plătească serviciile de dragul „unui viitor beneficiu electoral.”

            Deputatul a vorbit, apoi, despre întâlnirea cu ambasadorul Coreei de Sud în România, împreună cu care a stabilit o vizită în Moldova, prima oprire a Excelenței Sale urmând să aibă loc în Bacău. Scopul principal este crearea a unei comunități de robotică în Bacău, domeniu de care antreprenorii locali sunt foare interesați.
            Lucian Stanciu-Viziteu a vorbit și despre Legile justiției, „un cartof fierbinte”, a căror dezbatere e un simulacru. Deputatul crede că trecerea lor „ar facilita, ba chiar ar favoriza abuzurile.”

            „SRI și-a făcut treaba”

            Deputatul de Bacău este membru al Comisiei Comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru controlul activității SRI, calitate în care lucrează la un raport preliminar.

            Referindu-se la acuzația că SRI a făcut interceptări abuzive, Stanciu-Viziteu a declarat că acuzația e falsă și a adăugat: „Prin legile prin care este abilitat să funcționeze, SRI are ca scop principal prevenirea concretizării unor riscuri asupra siguranței naționale. (…) Făcând o comparație între câte atentate au avut loc în România față de alte state din Vest, putem spune că SRI și-a făcut treaba.”

            Cu privire la Congresul USR și discuțiile din jurul acestui eveniment, deputatul a dat asigurări că nu există pericolul unei rupturi.

            USR este „un partid altfel”, un partid în care lucrurile se tranșează deschis, la vedere. „În alte partide există foarte multe derapaje, lucruri care nu ajung, însă, în spațiul public și se perpetuează”, a declarat parlamentarul.

            În USR, semnalele, dacă nu se rezolvă în interior, ajung în spațiul public și se rezolvă aici, ceea ce face ca Uniunea să fie un partid puternic.

            Romeo Stavarache, fostul primar al Bacăului, condamnat la patru ani de închisoare cu executare

              Romeo Stavarache

              Curtea de Apel Târgu Mureş a dat, astăzi, sentinţele definitive în dosarul fostului primar al Bacăului, Romeo Stavarache, în care acesta a fost trimis în judecată pentru mai multe fapte de luare de mită, alături de alte patru persoane.

              Instanța l-a condamnat, pe Romeo Stavarache la patru ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită.

              Stavarache nu are voie, in urmatoriii trei ani, sa fie ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; nu are dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de natura celei de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat.

              Din pedeapsa lui Romeo Stavarache se scade perioada în care a fost în arest preventiv sau la domiciliu – aproximativ opt luni.

              Lui Romeo Stavarache si lui Liviu Gioan (care a primit trei ani cu suspendare) li se confiscă suma de 307.187 lei, primită cu titlu de mită.

              Liviu Cenușă, Constantin Apostol și Costel Cășuneanu au fost achitați.

              Sentința este definitiva.

              Instanţa a respins apelul DNA Bacău şi a admis apelurile inculpaţilor Romeo Stavarache, Constantin Apostol şi Costel Căşuneanu.

              Alte amănunte

              Fostul primar, Romeo Stavarache, a fost achitat pentru 4 fapte de luare de mită, dar a primit o condamnare pentru cea de-a cincea faptă, de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, pe o durată de 3 ani: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie similară celei ocupate când a săvârşit infracţiunile pentru care a fost condamnat.

              Stavarache a fost reţinut 24 de ore în data de 26 iunie 2014, arestat preventiv de la 1 iulie 2014 la 3 septembrie 2014, arestat la domiciliu de la 4 septembrie 2014 la 3 februarie 2015 şi de la 3 martie 2016 la 1 aprilie 2016.

              Aceste perioade vor fi scăzute din pedeapsa aplicată. În ceea ce-l priveşte pe Căşuneanu, a fost înlăturată dispoziţia instanţei de fond de încetare a procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale pentru fapta de dare de mită, şi s-a dispus, achitarea acestuia.

              Apostol și Cenuşă, achitați

              Instanţa a dispus şi achitarea inculpatului Constantin Apostol, fost director al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est, pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită (două fapte). Achitare a primit şi afaceristul Liviu Cenuşă pentru faptele de complicitate la luare de mită (două fapte), dar şi omul de afaceri Liviu Goian, însă numai pentru o parte din acuzaţii.

              Goian a fost condamnat, pentru alte acuzaţii de complicitate la luare de mită, la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu suspendare, pe durata unui termen de încercare de 5 ani. Instanţa a mai dispus confiscarea de la Stavarache şi Goian, în cotă egală, a sumei de 307.187 lei, sumă primită de la denunţătorul Rusu Costică, cu titlu de mită. Au fost înlăturate celelalte dispoziţii din sentinţa instanţei de fond referitoare la confiscarea sumelor de bani ce ar fi fost primite cu titlu de mită de ceilalţi inculpaţi.

              Sentinţele de la Tribunal

              În vara anului trecut, fostul primar al Bacăului, Romeo Stavarache, a fost condamnat de Tribunalul Bacău la şase ani de închisoare cu executare în dosarul de corupţie. Liviu Goian şi Liviu Cenuşă, precum şi Constantin Apostol, acuzaţi de complicitate la luare de mită, au primit fiecare câte 3 ani de închisoare.

              Instanţa a dispus încetarea procesului penal faţă de Costel Căşuneanu, pentru infracţiunea de dare de mită, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

              Procurorii vorbeau de o şpagă de peste 2,3 milioane de lei

              Potrivit rechizitoriului, în perioada 2008 – 2011, fostul primar Stavarache, direct sau prin intermediul celorlalţi inculpaţi, a pretins şi primit, de la patru oameni de afaceri, mai multe sume de bani, sunt acuzaţiile procurorilor. În total, mai spun anchetatorii, şpaga ar depăşi 2,3 milioane de lei. Prima instanţă a dispus şi confiscarea acestei sume.

              Victima unor comploturi

              Audiat în primă instanţă, fostul primar Romeo Stavarache a negat toate acuzaţiile care i-au fost aduse în dosarul de luare de mită. Edilul a mers pe teoria conspiraţiei, a aruncat cu acuzaţii în toate direcţiile şi a lăsat să se înţeleagă că a fost victima unor comploturi.

              „Am înţeles că trebuia să fiu îndepărtat din funcţia de primar şi am înţeles prea târziu, dar nu înţeleg de ce trebuie să fiu îndepărtat de familia mea. S-au făcut lucruri pe ascuns, fără ştirea mea, mi s-a falsificat semnătura, s-au modificat date din contracte. (…) Vă rog să nu mă condamnaţi doar pentru că am fost primarul acestui oraş. (…) Am 16 brevete de invenţie. Nu e posibil să vină cineva să spună că eu am cerut ceva. Cred că s-au gândit că este singurul mod de a scăpa de mine.” – Romeo Stavarache

              Motivarea sentinţei primei instanţe

              Numeroasele interceptări ale convorbirilor telefonice sau ambientale au fost decisive în condamnarea fostului primar, Romeo Stavarache, şi a apropiaţilor săi, în dosarul de mită. Concluzia magistratului de la Tribunal, după analizarea tuturor probelor, este aceea că Romeo Stavarache a dat dovadă de o perspicacitate deosebită, folosindu-se de complicii săi şi evitând pe cât posibil întâlnirile cu „finanţatorii”.

              Discuţiile erau trunchiate şi mai mult prin semne. „Metoda principală de lucru era prin ceilalţi inculpaţi – complici care duceau la îndeplinire sarcinile trasate de primar”, se arată în sentinţă. Judecătorul nu a ţinut cont de declaraţiile inculpaţilor prin care au negat faptele, aducând ca argumente zeci de pasaje din interceptări.

              Profesorul secolului XXI

                15 cadre didactice din localitatea Costești – Republica Moldova – se află în Bacău pentru a participa la o sesiune de instruire la Casa Corpului Didactic.

                Acest program de instruire este rezultatul unui acord încheiat între primăriile din cele două localități.

                Scopul programului de formare este dezvoltarea de competențe TICla cadrele didactice din învățământul preuniversitar pentru a corespunde nevoilor de educație și evoluție a elevilor.

                Diana Zamfir, prima femeie care a zburat singură noaptea cu un avion cu reacție

                  Diana Zamfir, prima femeie care a zburat singură noaptea cu un avion cu reacție
                  Lt. Diana Zamfir în avionul IAR 99 Șoim / foto: Baza 95 Aeriană

                  Locotenentul Diana Zamfir este prima femeie pilot din Armata Română care a zburat cu IAR-99 Șoim, în simplă comandă, pe timp de noapte

                  Luna trecută, cotidianul “Deșteptarea” prezenta cititorilor săi povestea unei tinere femei pilot, pe numele ei Diana Zamfir.

                  La acea vreme, s-a scris despre tânăra locotenent că de un an de zile zboară pe IAR 99 Șoim la Baza 95 Aeriană, atât pe simplă, cât și pe dublă comandă.

                  Iată că, lt. Diana Zamfir și-a îmbogățit palmaresul cu o premieră! Se pare că este prima femeie pilot din Armata Română care a pilotat singură un avion cu reacție în simplă comandă, la zbor pe timp de noapte.

                  Nimeni nu a contestat până acum acest lucru! Faptul că a decolat, a zburat și a aterizat cu un avion IAR-99 Șoim, pe timp de noapte, acest lucru o face cu atât mai specială.

                  Misiunea ei a durat aproximativ o oră, iar zborul a fost cu atât mai solicitant cu cât nu avea alte puncte de reper (ca pe timp de zi) decât indicatoarele de bord.

                  Cu această nouă realizare, lt. Diana Zamfir are toate șansele să intre în istorie ca prima femeie pilot din Armata Română care a zburat cu Șoimul în simplă comandă, pe timp de noapte.

                  Prin mâna instructorilor de zbor de la Baza 95 Aeriană Bacău au mai trecut și alte femei pilot care au zburat pe MiG 21 LanceR sau IAR-99 Șoim, însă, niciuna nu a avut misiune de noapte pe simplă comandă, pe un avion de luptă, ci au zburat pe aeronavă cu dublă comandă, fiind asistate de instructor pe avion școală.

                  La cei 25 de ani ai ei, Diana demonstrează prin performanțele ei că este un pilot căruia îi place să funcționeze cu tracțiune “4×4”.

                  Ziua vânătorilor de munte, sărbătorită astăzi la Târgu Ocna

                    Ziua vânătorilor de munte, sărbătorită la Târgu Ocna

                    – Batalionul Vânători de Munte a participat în cadrul bătăliei de la Oituz la executarea unor puternice contraatacuri, pentru cucerirea unor înălțimi dominante, cele mai importante fiind Coșna și Cireșoaia

                    Astăzi, centrul orașului Târgu Ocna va fi gazda unui ceremonial militar și religios. La ora 12.00, în Piațeta Primăriei, are loc cea de-a XII-a ediție a manifestării “Ziua vânătorilor de munte”.

                    Evenimentul este organizat de Primăria orașului Târgu Ocna și de Batalionul 22 “Cireșoaia” – Vânători de munte, din localitatea Sfântu Gheorghe, județul Covasna. Atmosfera de sărbătoare va fi întreținută de Muzica Militară a garnizoanei Bacău.

                    Invitații sunt așteptați la ora 11.30 în Primăria Târgu Ocna, pentru ca mai apoi, toți participanții să se deplaseze în piațetă.

                    Manifestarea va fi deschisă cu trecerea în revistă a Gărzii de onoare și intonarea Imnului de stat.

                    Momentul va fi urmat de o slujbă religioasă, iar Ștefan Șilochi, primarul orașului Târgu Ocna și invitații săi vor ține alocuțiuni.

                    Participanții la eveniment vor avea ocazia să cunoască uniforma militară ce se purta în Primul Război Mondial, acest lucru fiind posibil datorită Asociației de tradiții militare românești, Regimentul 3, Artilerie 1877, Bacău.

                    Activitățile din piațetă se vor încheia după depunerea de coroane de flori, prezentarea onorului și defilarea Gărzii de Onoare.

                    Reprezentanții autorităților locale și județene, se vor deplasa alături de veterani, militari activi și în rezervă, la Monumentul eroilor din cartierul Poieni, acolo unde vor depune coroane de flori în amintirea celor căzuți pe frontul de luptă.

                    Ziua Vânătorilor de munte

                    Corpul Vânătorilor de Munte”, ca unitate de elită a Armatei Române, a fost creat la 3 noiembrie 1916, prin transformarea Școlii Militare de Schiori București, în baza Ordinului nr. 294 a Marelui Cartier General și a fost organizat pe trei batalioane cu trei companii fiecare, având un efectiv de 2000 de combatanți.

                    Din acea zi, în cazarma Regimentului 4 Roșiori Cotroceni – București, au început să fie selectați viitorii vânători de munte, recrutați din întreaga armată.

                    Această decizie se impunea cu stringență deoarece, luptele duse de armata română în toamna anului 1916, au demonstrat că lipsa trupelor de vânători de munte a reprezentat un serios handicap pentru obținerea succesului în luptele pe teren muntos – împădurit.

                    Corpul Vânătorilor de Munte era destinat să îndeplinească misiuni de recunoaștere, de siguranță și legătură, fiind totodată și o unitate tactică, în special în trecătorile din Carpați.

                    La 27 decembrie 1916, Corpul Vânătorilor de Munte a fost transformat în Batalionul Vânători de Munte, care a participat în cadrul bătăliei de la Oituz la executarea unor puternice contraatacuri, pentru cucerirea unor înălțimi dominante, cele mai importante fiind Coșna și Cireșoaia.

                    În Al Doilea Război Mondial

                    În campaniile celui de-AL Doilea Război Mondial, vânătorii de munte au participat la eliberarea Bucovinei și nordului Basarabiei, ajungând până în munții Caucaz și ai Crimeii (campania din Est), luptând apoi pentru eliberarea Transilvaniei, în Ungaria, în munții Bukk și în Slovacia, în munții Metaliferi, Tatra Mare, Tatra Mică, Carpații Albi, și, în final, podișul Boemiei (campania din Vest). De la 22 iunie 1941 și până la 12 mai 1945, pierderile vânătorilor de munte s-au ridicat la 2.378 ofițeri, 1.830 subofițeri, 70.000 gradați soldați, adică un total de 74.208 oameni.

                    După încheierea războiului, trupele vânătorilor de munte au trecut prin reorganizări, redislocări și mai ales desființări, care au dus la dispariția Brigăzii 2 Vânători de Munte (ultima unitate) la 14 aprilie 1961, reînființată apoi prin Ordinul MFA din 14 octombrie 1964 (având sediul la Baia Mare, apoi la Brașov).

                    Ulterior, s-au înființat și alte brigăzi, unitățile lor fiind apoi subordonate altor mari unități din forțele terestre.

                    Ce facem în weekend?

                    Trupa EPIC

                    Expoziții, concerte, teatru – evenimente pentru recreere, pe alese, la acest sfârșit de săptămână, pentru băcăuani!

                    Expoziții

                    Doar de vineri până duminică inclusiv, 3-5 noiembrie, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea” poate fi urmărită expoziţia „Trofee de vânătoare”, eveniment organizat în cadrul celei de a VII-a ediţii a Expoziției de Vânătoare și Pescuit de către Centrul de Afaceri şi Expoziţii „Mircea Cancicov” Bacău. Aici, băcăuanii pot admira trofee de vânătoare provenite în mare parte de la Muzeul Cinegetic Posada, aflate în custodia Muzeului de Ştiinţele Naturii Bacău, precum și trofee de animale vânate de Nicolae Ceauşescu, medaliate cu aur, argint sau bronz la concursuri internaţionale de profil.

                    Pentru pasionații de artă, vineri, la ora 17.00, la Galeriile Sara Good Art, are loc expoziția de pictură „Joc și culoare”, semnată de tânărul artist Andrei Penazzio, invitat critic de artă, prof. Aurel Stanciu. Evenimentul va fi urmat de o serată muzicală în compania Karinei Luncanu.

                    Tot pentru iubitorii de artă, un eveniment inedit are loc la Galeriile Karo din Bacău: KARO24, „Interludic”, expoziție vernisată sâmbătă, 4 noiembrie, de la ora 15.00 și care durează 24 de ore. Expoziția este organizată în colaborare cu TIME FOR ART și prezintă lucrări semnate de Geanina Ivu, Marius Crăiță Mândră, Ion Mihalache, Elena Samburic, Violeta Savu, Oana Gheorghe, Constantin Broșu, Mara Bucur, Carina Gheorghe, Teodor Vlad, Alexandra Creangă, Teodora Tuduriu, Maria Vlad, Vlad Cazimir, Diana Iftime, Călin Vizante, Bogdan Novac, Bianca Gheorghe, Ana Traistaru Ivu și Andrada Elena Broșu.

                    Concerte

                    Pentru iubitorii de concerte live, vineri, de la ora 20.00, folkiștii Cosmin Vaman și Alexandra Andrei ne invită să „Facem dragoste” prin muzică, la Villa Borghese din Bacău.

                    Sâmbătă, 4 noiembrie, de la ora 21.00, va concerta, în Mixology Pub din Bacău, pentru o petrecere de zile mari, trupa EPIC.

                    Tot la o seară de muzică, dar de data asta în scop caritabil, sunt așteptați băcăuanii duminică, 5 noiembrie, la ora 19.00 la Catedrala „Sfinții Petru și Pavel”, în cadrul unui eveniment special organizat de Filarmonica „Mihail Jora”. Sub bagheta dirijorului Ovidiu Bălan, publicul va putea asculta lucrări de Vivaldi, Bach, Caccini, Mozart, Piazzolla, Morricone ș.a., soliști invitați fiind soprana Gabriela Iștoc și, la oboi, Emil Stancu.

                    Teatru /Stand-Up Comedy

                    Duminică, 5 noiembrie, de la orele 19.00, în Mauro`s Pub, este Stand-Up Maraton cu George Bonea, Cosmin Bighei, Victor Drăgan și Claudiu Popa.
                    Iubitorii de teatru sunt așteptați tot duminică, la ora 18.00, la Teatrul Municipal Bacovia, pentru a urmări spectacolul Amphitrion 38, după Jean Giraudoux, regia Horia Suru.

                    Teatru este și în Mixology Pub Bacău, duminică, de la ora 19.00. Aici, se poate urmări spectacolul „LeGeBeTe”, text și regie – Vali Bolat, avându-i în distribuție pe actorii Alina Neagu și Valentin Braniște.

                    ADR Nord Est a aprobat Strategia Integrată și Planul de Mobilitate pentru Bacău

                      Primăria Bacău
                      Primăria Bacău

                      Agenția de Dezvoltare Regională Nord Est a avizat favorabil Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) și Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) ale Municipiului Bacău, documente strategice care definesc direcțiile de dezvoltare ale orașului în următorii ani.

                      Pe baza acestor documente, municipiul Bacău poate atrage finanțări europene de până la 40,8 milioane de euro, bani care vor fi investiți în lucrări de infrastructură.

                      Avizul dat de Organismul Intermediar Nord-Est al Programului Operaţional Regional este ultima etapă în aprobarea celor două documente.

                      S-a muncit un an de zile

                      Acestea au fost create de municipalitatea băcăuană într-un efort conjugat de un an de zile care nu a fost lipsit de hopuri, ultimul dintre acestea fiind blocarea lor pentru câteva săptămâni după ce un consilier local le-a contestat la Agenția pentru Protecția Mediului pe motiv că le lipsește avizul acesteia.

                      Mai merită subliniat și faptul că Bacăul a pornit cu un oarecare handicap în această direcție deoarece deși exercițiul bugetar al UE a început în 2014, până în 2016, din cauza luptelor politice și a vidului de putere la nivel local, autoritățile nu s-au ocupat de întocmirea acestor documente.

                      Asociațiile de proprietari vor căldură fără angajament de plată

                        Asociațiile debitoare vor căldură fără angajament de plată
                        Somațiile de plată au fost afișate la intrările în bloc / foto Ramona Ionescu

                        – doar o mică parte dintre asociațiile de proprietari debitoare s-au angajat în fața furnizorului de agent termic că vor plăti datoriile restante – restul datornicilor cer căldură fără niciun angajament față de Thermoenergy, invocând articolul 117 din Hotărârea nr. 425/1994 privind aprobarea Regulamentului pentru furnizarea și utilizarea energiei termice

                        Răcirea accentuată a vremii le-a dat din nou „apă la moară” consumatorilor racordați la sistemul centralizat de furnizare a agentului termic.

                        Asociațiile de proprietari care au datorii față de Thermoenergy Group SA Bacău nu au primit căldură în calorifere nici până la această dată, pentru că nu au răspuns invitației furnizorului de agent termic de a se așeza la masa negocierilor și a găsi o cale de plată a datoriilor restante.

                        În schimb, mai multe asociații aflate pe lista neagră a debitorilor au solicitat furnizarea de agent termic.

                        „Furnizarea căldurii se face către consumatorii buni platnici și către asociațiile de proprietari care au cerut un graphic de eșalonare a datoriilor.

                        Îi așteptăm în continuare la semnarea convențiilor de eșalonare a datoriilor pe reprezentanții aociațiilor de proprietari care se știu că au datorii față de Thermoenergy.

                        Le-am trimis debitorilor înștiințare, însă, se pare că au ignorant-o din moment ce au trimis cerere de furnizare fără a veni la negocieri”, declară Narcisa Antoneac, purtător de cuvânt la Thermoenergy Group SA.

                        Foarte puține Asociații au semnat angajamente de plată

                        La începutul lunii octombrie, pe lista publicată de Thermoenergy se aflau 19 asociații de proprietari debitoare, cu facturi neachitate în valoare totală de 1.154.273 lei.

                        Dacă inițial au fost nominalizate asociațiile de proprietari: 8 Milcov, 13 Mărășești, 24, 33, 35, 85E, 95, 130, 140 Bucegi, 163 Bucegi, Aeroportului 4G, Alecu Russo 33, ANL Bucegi, ANL Letea 46A, ANL Letea 50 bis, Condorilor 2, Lalelelor 3, Narciselor 12 și Stejarul, doar reprezentanții ANL-urilor și cei din asociațiile de proprietari nr. 24, 35 și Mărășești 13 au făcut angajamente de plată față de Thermoenergy.

                        În urma negocierilor, proprietarii/chiriașii au primit agent termic. Caloriferele vor rămâne calde doar dacă beneficiarii vor da dovadă de bună credință și își vor plăti datoriile restante față de asociația de proprietari.

                        Aceasta, la rândul ei, își va putea onora angajamentul, iar mai departe, Thermoenergy se va putea achita față de furnizorul de gaze naturale care încălzește agentul termic trimis în casele băcăuanilor.

                        Cultura mărului

                        Trei ştiri din recentele ediţii ale ziarului mi-au reţinut atenţia. În toate se vorbeşte despre export, calitate şi managementul firmelor care cultivă şi comercializează mărul, fructele, în general.

                        Să le luăm pe rând. Fermele pomicole au avut un an mai slab, din cauza condiţiilor meteorologice.

                        Un alt impediment al nerealizării indicatorilor economici sunt, se afirmă, normele restrictive (mai ales de calitate) impuse de importatori, de marile lanţuri de magazine.

                        Totodată, fermierii români cer insistent intrarea pe aceste pieţe, fie interne, fie externe, cer, însă uită de calitatea impusă, nu numai a produsului, ci şi a ambalajului, a mărimii, aspectului şi a altor cerinţe care au menirea de a prelungi durata de consum.

                        Avem soiuri, avem pământ, avem şi cantitate, însă nu-i suficient, consumatorul din Vest are alte criterii atunci când intră în magazine. Aşa a fost educat.

                        Ce am văzut eu prin livezile noastre, prin depozite, sunt slabe şanse să cucerim piaţa externă. Sunt necesare investiţii, sisteme moderne de recoltare, depozitare şi pregătire pentru piaţă, altfel merele noastre vor intra doar în malaxoarele pentru sucuri şi în gentuţele copiilor.

                        Sunt gustoase merele de pe colinele subcarpatice, nimic de zis, însă au trecut anii peste noi, am lăsat ştacheta calităţii prea jos, tot plângându-ne de discriminare pe piaţă, de aici a pornit, cred, şi o iniţiativă a Camerei de Comerţ de a iniţia cursuri de informare şi pregătire a fermierilor dispuşi să-şi prezinte marfa, inclusiv mărul, pe pieţele externe, să facă export, să vândă mai bine.

                        Este, chiar dacă foarte târziu, o treabă bună, care trebuie susţinută şi de un program investiţional consistent, de o cultură a calităţii.

                        Simpozion ecologic internațional

                        Simpozion ecologic internațional

                        Astăzi, 3 noiembrie, vor debuta cea de-a XII-a ediție a Simpozionului „Ecologia și Protecția Sistemelor” și Concursul Zonal de Mere, aflat la cea de-a treia ediție.

                        Ambele evenimente sunt organizate, ca de obicei, de Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău, prin implicarea activă a prof. dr. ing. Ioan Viorel Rați.

                        Deja, la simpozion, și-au confirmat participarea numeroși oaspeți din centre universitare din toată țara (Bacău, București, Sibiu, Constanța, Pitești, Tulcea), dar și de peste hotare (Germania și Republica Moldova).

                        Reținem, așadar, participarea prof. univ. dr. ing. Florin Stănică – prorector la Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, care va prezenta un referat privind „Tehnologii moderne în pomicultură”, dar și a academicianului prof. univ. dr. Constantin Toma și mulți alții.

                        Interesant de amintit și că, în cadrul evenimentului, vor mai fi prezentate câteva dintre invențiile realizate de Asociația Inventatorilor din România – Filiala Bacău.

                        Degustare de mere

                        În a doua parte a evenimentului, va avea loc Concursul Zonal de Mere, la care au fost invitați să participe toți producătorii din județ și din zona Moldovei, inclusiv de la Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare Pomicolă (SCDP) Iași.

                        Comisia de degustare va fi formată din 11 membri – cadre didactice universitare, specialiști de la stațiunea de cercetare pomicolă, pomicultori și studenți.

                        Program RAR și în weekend, tot anul

                          program RAR weekend

                          Până la sfârșitul anului 2017, Registrul Auto Român va lucra cu publicul și în zilele de sâmbătă. Decizia a fost luată ca urmare a numărului ridicat de solicitări din partea clienților care solicită serviciile RAR necesare primei înmatriculări în România a vehiculelor second-hand.

                          „Astfel, în toate reprezentanțele RAR, se va lucra în fiecare zi de sâmbătă, de la ora 8.00 la ora 14.00, cu excepţia zilelor de 2, 23 si 30 decembrie 2017”, ne-au transmis reprezentanții Registrului Auto Român.

                          Decizia de extensie a programului a fost adoptată în scopul scurtării timpului de așteptare la activitățile Registrului Auto Român.

                          De reținut că, sistemul call center național le permite posesorilor de autovehicule să obțină programare în oricare dintre reprezentanțele RAR, folosind numărul unic 021/ 9672.

                          În plus, există și opțiunea programării online pe site-ul www.rarom.ro.

                          Expo Vânătoare și Pescuit 2017

                          Se deschide Expo Vânătoare și Pescuit 2017, în Bacău

                          Centrul de Afaceri și Expozițional (CAEx) Bacău deschide vineri, 3 noiembrie, în parteneriat cu Regia Națională a Pădurilor Romsilva și Turnul Berarilor din Piatra Neamț, ediția a VII-a a manifestării promoționale Expo Vânătoare şi Pescuit, cel mai mare eveniment de acest gen organizat în afara Capitalei.

                          Timp de trei zile, până duminică, 5 noiembrie, firme de profil vor prezenta produse și servicii oferite de producători, importatori și distribuitori, produse destinate pescuitului, vânătorii, dar și celor care doresc îmbrăcăminte, încălțăminte și echipamente speciale pentru drumeții în natură sau să achiziționeze accesorii de înaltă calitate pentru diferite activități practice.

                          Evenimentul va beneficia de numeroase prezentări culinare din gastronomia vânătorească și, de asemenea, va fi organizat un Concurs de gastronomie vânătorească. Președintele juriului va fi Jacob Hausmann, reprezentantul Hausmann World, iar concursul se va desfășura în aer liber și în Pavilionul Expozițional 1 al complexului expozițional, în zilele de 4 și 5 noiembrie de la ora 11,00.

                          Pagina 1

                            Luptătorii anticomuniști și istoria

                            Răzvan Bibire

                            Nici bine nu s-au stins ecourile „fake-news””-ului cu ouăle lui Vosganian, că altă bombă de același gen a surprins societatea românească: senatorul Șerban Nicolae ar fi vorbit de rău „luptătorii anticomuniști”.

                            O întreagă isterie s-a dezlănțuit într-o societate în care anticomunismul a devenit o a două religie însă, ca în bancul cu bicicleta și Volga, nu s-a câștigat, ci s-a furat.

                            Adică, după cum a explicat senatorul într-o postare pe Facebook, vorbele care-i sunt atribuite nu-i aparțin, formulările sale fiind altele.

                            De exemplu, una din expresiile care-i sunt atribuite este cea referitoare la faptul că luptătorii anti-comuniști ar fi contribuit la scăderea capacității militare a României. Numai că – spune senatorul – el s-a referit la perioada de după august 1944:

                            „Dacă în timp ce ostașii români luptau eroic pe frontul de eliberare a Transilvaniei, «rezistența armată» lupta în munți contra puterii comuniste (România fiind condusă de Regele Mihai și de generalul Sănătescu ca prim-ministru!), atunci această luptă armată din munți slăbea capacitatea de luptă a României”.

                            În fine, discuția e mai amplă, cine dorește să se lămurească, poate găsi postarea pe Facebook.

                            Dar problema luptătorilor anticomuniști merită tratată cu atenție pentru că nu există încă o clarificare istorică a acestei probleme.

                            Bine, avem o întreagă colecție de legende pe tema partizanilor anticomuniști, la fel cum, după instaurarea comunismului au fost create legende despre ilegaliști.

                            În primul rând, cei care doreau crearea unei zile în care să fie sărbătoriți luptătorii anticomuniști, au propus și o întreagă serie de ceremonii în cinstea acestora.

                            Dar, o bună parte dintre luptătorii din munți, cel mai cunoscut fiind Ion Gavrilă Ogoranu, au fost legionari care nu și-au renegat niciodată crezul.

                            Cei care au propus actul normativ nu s-au gândit că intră în contradicție cu legea care interzice omagierea legionarilor. Asta una la mână.

                            Alți luptători din munți au fost acuzați că au ucis civili. De exemplu, Gavril Olteanu, comandantul „Sumanelor Negre”, a fost liderul unui grup de voluntari care, în septembrie 1944, a executat 11 etnici maghiari la Aița Seacă drept represalii pentru că localnicii au torturat și ucis mai mulți militari români.

                            Sunt multe lucruri de lămurit în privința luptătorilor din munți. Care au fost scopurile lor?

                            Înțeleg, luptau contra comunismului, dar ce voiau să pună în loc? Urmăreau să impună o societate democratică?

                            Luptau pentru revenirea Statului legionar? Istoria acelor ani încă nu este una obiectivă; e plină de mituri și/sau falsuri.

                            Dar asta nu înseamnă că nu trebuie lămurită. Din păcate, mă tem că nu există voință în această direcție.

                            Pentru că, probabil, ar cădea multe dintre legendele create în ultimii ani.

                            Balcani – Primarul Vasile Luca: „Voi realiza ce-am spus, nu sunt vorbe în vânt!”

                              Primarul Vasile Luca: „Voi realiza ce-am spus, nu sunt vorbe în vânt!”

                              În Balcani, toamna se numără investițiile

                              Despre Vasile Luca aș putea spune că e „primarul care vrea să mute drumul”, însă nu e doar atât. El vrea multe și chiar le face.

                              Într-un an, a asfaltat 14 km, a construit diguri, a reparat podețe, a pus țiglă pe școli și cămine. Când alții se plâng mereu, te întrebi cum reușește.

                              „Ei, fac și alții”, a răspuns edilul, sincer.

                              Toamna, unii își numără datoriile, alții, investițiile. Primarul comunei Balcani, Vasile Luca, are motive să fie mulțumit, anul 2017 fiind unul bogat în roade.

                              „Avem lucrări frumoase în comună. Foarte important este că am reușit să facem diguri pe pârâurile Schitu Frumoasa, Frumoasa și Ludași din bugetul local.

                              Valoarea investiției a ajuns la trei miliarde de lei vechi.”

                              Tot din bugetul comunei a fost asfaltată strada Parcului din Frumoasa, a fost construită o scenă în Schitu Frumoasa și au fost reabilitate două obiective: căminul cultural din Balcani, care a costat 20.000 de lei, și sala de festivități din Frumoasa, care a presupus renovarea fațadei, a tavanelor, izolarea, schimbarea gresiei, lucrări a căror valoare a fost de 30.000 de lei.

                              Balcani - platforma gunoi
                              Balcani – platformă de gunoi

                              Și pentru că vine iarna, „am cumpărat un tractor cu lamă de deszăpezire și remorcă. Aveam deja buldoexcavator achiziționat prin Grupul de Acțiune Locală (GAL) Roznovanu, un tractor și un camion”, arată primarul Vasile Luca.

                              Investiții pentru întreaga comunitate

                              Din fondurile obținute prin PNDL au fost asfaltate drumurile locale (14 km), iar din venituri proprii au fost reabilitate podețele și punțile distruse de inundații.

                              „Am reușit, cu sprijinul Direcției Silvice, să trecem patru drumuri forestiere, de aproape 5 km, în domeniul public al comunei, scopul fiind să le asfaltăm prin PNDL.

                              Sunt drumuri importante, care străbat localitățile Coman, Valea Frumoasei și Ghidion. Jumătate din populație le folosește”, afirmă edilul.

                              Fantana renovata
                              Fântâna renovată

                              Pe lista primarului mai sunt bifate ca „îndeplinite”, în acest an, opt platforme pentru containerele de gunoi și opt fântâni publice.

                              Nu a fost uitat nici Învățământul: a fost acoperită cu țiglă metalică Școala Frumoasa, a fost renovată Școala Balcani, au fost alocați 30.000 de lei pentru premierea elevilor, iar de sărbători urmează alte premii și daruri în valoare de 20.000 de lei, au fost asigurate lemnele necesare școlilor în iarna care se aproprie. Bătrânii care au împlinit 50 de ani de căsnicie au fost și ei premiați.

                              E vorba despre 21 de familii care au primit câte 200 de lei, de Ziua Vârstnicilor. „De asemenea, am contribuit la construirea caselor praznicale cu 30 la sută din valoare, 70 la sută fiind contribuția enoriașilor.

                              Patru sunt date în folosință, iar trei sunt în lucru”, arată Vasile Luca.

                              Mașină de pompieri, prin GAL

                              Pentru 2018, comuna a primit 6,15 milioane de lei de la Ministerul Dezvoltării pentru asfaltarea drumurilor locale.

                              În afară de acest proiect major, s-au făcut și alte demersuri: „Am depus pe GAL Ulmus Montana un proiect pentru achiziționarea unei autospeciale de pompieri în valoare de 72.000 de euro. Ne-am mai propus să construim două săli de sport – din bugetul CL dacă nu vom găsi alte surse – și să modernizăm iluminatul public.”

                              Balcani

                              Edilul mai vrea construiască o alee pietonală în Frumoasa, de la biserică la podul peste Tazlău, și să renoveze toate parcurile, deși nu sunt puține: două parcuri mari și 18 părculețe de joacă.

                              Există și niște „urgențe” pentru anul viitor: „Trebuie neapărat să reparăm două poduri din beton peste Schitu Frumoasa și să reabilităm drumul din Ludași, care e o mare problemă. Acest drum, care e pe mijlocul apei, trebuie mutat pe margine.”

                              Lista proiectelor e lungă, dar ne oprim aici. Întrebarea e dacă vor fi concretizate. „Eu sunt sigur că voi face ce mi-am propus.

                              Ori din bugetul local, ori din fonduri externe, de terminat sigur le voi termina. Voi realiza ce am spus, nu sunt vorbe în vânt!”

                              Handbal masculin: Șase: trec „csmeii”!

                              Continuă parcursul fără greșeală al divizionarei A de handbal masculin CSM Bacău. Miercuri, în uvertura etapei a șasea a Seriei A, echipa băcăuană s-a impus cu 30-24 (16-11) pe terenul gălățenilor de la Danubius.

                              În primul sfert de ceas, gazdele au avut un avantaj de unul sau două goluri, băcăuanii întorcând rezultatul de la 8-9 la 14-9 în min. 26. Cu șase victorii din tot atâtea jocuri, formația antrenată de Gabi Armanu și George Călin este lideră autoritară, având șase puncte avans față de HC Buzău 2012, care va evolua sâmbătă, pe teren propriu, contra celor de la CSM București II.

                              Deși a jucat în devans meciul de campionat din runda a șasea, CSM Bacău nu va sta în weekend, urmând să dispute vineri, de la ora 15.00, un amical în deplasare cu prim-divizionara Politehnica Iași. Următorul joc de campionat al băcăuanilor va avea loc pe 12 noiembrie, acasă, contra principalei urmăritoare, HC Buzău 2012.

                              Și dacă tot am amintit de jocuri pe teren propriu, să notăm că sâmbătă, de la ora 11.00, handbalistele Științei Bacău (locul 9 în Seria A), vor primi vizita Stelei (locul 7) în etapa a noua a Diviziei A la handbal feminin.