25 aprilie 2024
ActualitatePompierii băcăuani recrutează voluntari

cei care doresc să li se alăture salvatorilor în misiuni se pot înscrie la ISU Bacău

Pompierii băcăuani recrutează voluntari

Campania „Salvator din Pasiune” a fost demarată de pompieri, la nivel naţional, în urmă cu doi ani şi de atunci şi până acum, la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău s-au înscris 50 de voluntari, din tot judeţul Bacău.

Dintre aceştia, 17 sunt mai activi, având mai multe ore de voluntariat, iar 8, care şi-au depus dosarele în martie, vor începe pregătirea luna viitoare.

Dintre ceilalţi voluntari, care nu reuşesc să ajungă atât de des la ISU, unii sunt elevi şi se pregătesc pentru Bac, alţii s-au înscris când erau şomeri, iar după ce şi-au găsit serviciu nu au mai avut atât de mult timp la dispoziţie pentru a face echipă cu salvatorii pe teren.



„Cursurile de pregătire pentru cei mai noi voluntari vor debuta în luna iunie, iar candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii la înscriere: să aibă vârsta cuprinsă între 16 și 65 de ani, să fie apți din punct de vedere medical, să nu fi fost condamnați pentru săvârșirea de infracțiuni cu intenție şi să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul ISU”, spune mr. Andrei Grecu, ofiţer de relaţii publice la ISU Bacău.

După ce sunt recrutaţi, voluntarii participă la un curs de securitate şi sănătate în muncă, li se prezintă misiunile derulate de pompieri şi abia apoi încep primul modul, cel de pregătire paramedicală.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri