joi, 1 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 2596

Sesiune ştiinţifică “Biologia şi dezvoltarea durabilă. In Memoriam Cătălin Rang”

În deschiderea celei de-a XV-a ediţie a Sesiunii Ştiinţifice “Biologia şi dezvoltarea durabilă”, organizată de Complexul Muzeal “Ion Borcea”, la care participă specialişti din centre universitare, institute de cercetare şi muzee din România şi Republica Moldova, s-a păstrat un moment de reculegere în memoria profesorului şi cercetătorului Cătălin Rang, cel care şi-a dedicat întreaga viaţă ştiinţei, cercetării naturii, ornitologiei şi, cu precădere Taxidermiei (din greacă pentru „aranjament al pielii”, cunoscută în română sub termenul de împăiere).

Absolvent al Facultăţii de Ştiinţele Naturale şi Agricole din cadrul Universităţii “Al.I. Cuza” Iaşi, din 1964 şi până în 1983 a fost muzeograf al Muzeului Regional Bacău, în perioada 1974-1978 a fost detaşat în Republica Zair (Congo), funcţionând ca şef de lucrări la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii Naţionale. Din 1983 devine cercetător la Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice (Filiala Hemeiuşi), iar din 1990 este lector, apoi conferenţiar cu specialitatea Zoologie, în cadrul Facultăţii de Litere şi Ştiinţe a Universităţii din Bacău.

Cătălin-Petre Rang avut o activitate profesională deosebit de bogată, atât în domeniul muzeistic, cât şi didactic şi de cercetare, elaborând peste 150 de lucrări ştiinţifice, articole şi conferinţe (peste 500), 10 volume de specialitate.

“Conf. univ. dr. Cătălin Rang a fost unul dintre cei mai iubiţi şi respectaţi dascăli de la Catedra de Biologie şi unul dintre cei mai apreciaţi specialişti din domeniu”, a spus dr. Gabriela Gurău, manager al Complexului Muzeal “Ion Borcea”.

“Am fost studentă a prof. Rang, de altfel 12 foşti studenţi ai profesorului sunt acum muzeografi, cercetători ai muzeului nostru. Profesor, biolog, muzeograf, cercetător, pasiont fotograf, vânător şi pescar, profesorul şi mentorul nostru avea un farmec aparte, chiar nonconformist, vedea natura în ansamblul ei, ne-a lăsat un patrimoniu imens, divers şi bogat. A fost un exemplu pentru cei tineri”, a mai spus Gabriela Gurău.

Participanţii la sesiunea ştiinţifică au fost invitaţi apoi la vernisarea expoziţiei “O viaţă, un destin – Cătălin Rang”, în care vizitatorii pot vedea fotografii de familie şi piese care au aparţinut celui comemorat, puse la dispoziţie de fiul acestuia, Cătălin Rang. Urmează perioda prolifică de cercetător şi muzeograf, un alt panou este dedicat Taxidermiei, activitate în care a fost sprijinit de soţia sa Violeta Rang, un reputat specialist în această ştiinţă. Expoziţia se încheie cu imagini şi texte din cele două mari pasiuni, pescuitul şi vânătoarea.

Au vorbit despre activitatea prof. Cătălin Rang, Dumitru Murariu, membru corespondent al Academiei Române, prof.univ. dr. Gogu Gheorghiţă, prof. emerit dr. Ionel Andriescu – Iaşi, Neculai Barabaş, fost coleg şi prieten (“A fost un om complex, de o rară cultură, altruist, a fost şi este un simbol, o adevărată legendă printre cercetători şi muzeografi”), Constantin Scripăţ, viceprimar al municipiului Bacău. Lucrările Sesiunii ştiinţifice „Biologia şi dezvoltarea durabilă” şi-a continuat lucrările atât în plen cât şi pe secţiuni.

Temele generale abordate de invitaţi au fost Diversitatea organismelor acvatice şi terestre, Genetica şi biotegnologia, Protecţia mediului, Muzeologie, Muzeografie, Educaţie muzeală, Astronomie.

Recital la Festival

CSM Bacău s-a remarcat și la ultimul turneu internațional al anului: Festivalul Românesc de Judo. Desfășurat pe parcursul a două zile, la București, Festivalul a reunit peste 1000 de judoka de la 50 de cluburi din țară, dar și din Grecia, Bulgaria, Ungaria, Ucraina și Republica Moldova.

„Csmeii” s-au prezentat cu 12 sportivi, șapte dintre aceștia urcând pe podium.

Astfel, Andreea Radu a cucerit aurul, Kimberley Ungureanu și David Cioineag și-au adjudecat medalii de argint, în timp ce Roxana Radu, Andreea Cavaleru, Alexandru Popovici și Alexandru Zaharia au avut evoluții răsplătite cu bronz.

„Se putea și mai bine, dar, având în vedere gradul de dificultate al turneului, mă declar mulțumit de rezultate.

Cea mai mare bucurie a fost prilejuită de victoriile în meciurile cu judoka din străinătate. Acesta este un semn că cele patru turnee externe la care am participat anul acesta au dat roade”, a declarat antrenorul CSM Bacău, Dorin Cruceanu.

„Dom’ profesor, îi rup capul!”

Juniorul Andrei Drăgan a adus calificarea CSM Bacău în „sferturile” Cupei, după ce și-a asumat responsabilitatea executării ultimei lovituri de la 7 metri în meciul cu Dunărea Călărași. Azi, „csmeii” vor afla ce adversar le va hărăzi tragerea la sorți

Este 31 egal. Iar pulsul Sălii Sporturilor a sărit de 200. Hanțaru tocmai a anulat reușita lui Grasu, în deschiderea celei de-a doua serii a loviturilor de la 7 metri care va decide cine dintre CSM Bacău și Dunărea Călărași va ajunge în „sferturile” Cupei României. E din nou rândul oaspeților. Se pregătește Laurențiu Dinescu. Interul de 31 de ani izbește transversala!

Băcăuanii se află la un singur pas de o calificare fantastică. La un pas sau, dacă vreți, la o lovitură. O singură lovitură. Cine o va executa? Cine-și va asuma responsibilitatea? Cine?! Rareș Păunică face un semn în direcția lui Andrei Drăgan. Antrenorul „csmeilor”, Gabi Armanu îl întreabă pe juniorul de 18 ani care nu a jucat nici măcar o secundă în această „optime” de foc ce pare să nu se mai termine: „Ce zici, Andrei, te bagi?”.

Puștiul ia cu hotărâre mingea în mâini: „Mă bag, dom’ profesor. Îi rup capul portarului, o să vedeți”. Armanu zâmbește. Dar Drăgan rupe tot: și plasa, nu doar capul! E 32-31, iar tânăra echipă a CSM Bacău tocmai a eliminat experimentata prim-divizionară Dunărea Călărași. Băcăuanii sunt în delir; și cei de pe teren, și cei din tribune. Ce seară pentru handbalul băcăuan! Și ce moment pentru Andrei Drăgan!

„Îmi aduc aminte că, acum vreun an, îl certasem pe Sandu Iacob pentru că la un meci contra Constanței- Sandu se afla încă la Vaslui- a băgat un copil să bată un 7 metri. Și a ratat. «Ce a fost în capul tău?», l-am întrebat atunci pe Iacob”, povestește Gabi Armanu. Ce a fost de data aceasta în capul lui Armanu? Tehnicianul băcăuan zâmbește din nou: „A fost ideea că nu avem nimic de pierdut. Iar când l-am văzut pe Andrei așa sigur, mi-am zis că nici nu vom pierde”.

Astăzi, în jurul orei 11.00 „csmeii” își vor afla adversara din „sferturile” Cupei. Ultima fază dinaintea Final Four-ului se va disputa tot în manșă unică, pe 16 decembrie. Iar prima echipă trasă din urnă va fi gazdă. Handbaliștii băcăuani și susținătorii lor se pregătesc de un nou meci tare. Adversara contează mai puțin. Important este să se joace în Bacău. Acolo unde pulsul Sălii Sporturilor sare de 200.

„Omul de zăpadă” vine la Teatrul de Vară

    Magia sărbătorilor de iarnă începe să-și facă simțită prezența. Sentimentele puternice trăite în această perioadă vor fi accentuate sâmbătă, 9 decembrie, de la ora 16.00, când Teatrul de Vară „Radu Beligan” va găzdui ediția inaugurală a spectacolului „Omul de zăpadă” organizat de soprana Gabriela Iștoc prin Asociația „Mi-e drag acasă!”.

    Spectacolul, unul caritabil, are scopul de a aduce bucurie de sărbători unui grup de 100 de copii aflați în situații defavorizate, dar și de a încânta publicul băcăuan cu un spectacol de muzică clasică de excepție, aducând în lumina reflectoarelor artiști talentați și de renume.

    Prezentatorul evenimentului va fi Daniel Buzdugan, cel care va și „povesti” spectacolul, iar cei prezenți vor primi în dar colinde românești și americane, momente de dans, un concert susținut de maestrul Ovidiu Bălan și Filarmonica „Mihail Jora”, la care se vor adăuga multe alte surprize.

    Biletele se găsesc la Agenția de Bilete a Teatrului Municipal Bacovia și la Ateneu (intrarea actorilor).

    Frumoșii de la „Antipa” au luptat pentru titlul de Miss și Mister Boboc

      Sabina Jitariu și Nicolaie Nani câștigătorii titlului de Miss și Mister al Colegiului „Grigore Antipa Foto: Ioan Bîșcă

      Joi, 7 decembrie, dinamismul și frumusețea s-au îmbinat perfect pe scena Teatrului de Vară „Radu Beligan”, acolo unde, a avut loc Balul Bobocilor Colegiului „Grigore Antipa” din Bacău. Cele 11 perechi participante s-au pregătit temeinic pentru cea mai frumoasă seară, etalându-și ținutele luxuriante.

      Atitudinea participanților și expresivitatea lor au fost punctate just de public și analizate atent de membrii juriului.

      Competiția a debutat cu prezentarea generală, lăsându-i pe jurați cât și pe public să decidă cine este cel mai carismatic concurent. Primele în scenă au intrat fetele, acestea prezentând în fața criticilor ținute de zi, rochii de seară, etalându-și totodată talentul actoricesc, demonstrând și prin prestațiile scenice că au ureche muzicală.

      Apoi, a venit rândul băieților care și-au făcut apariția pe scenă mult mai încrezători. Doi colegi de liceu, obișnuiți deja cu scena, i-au prezentat pe concurenți într-o lumină cât mai favorabilă. În prezentare s-a vorbit despre hobby-urile fiecăruia punându-se în principal accentul pe sport. A doua probă a constat în testarea perspicacității și a cunoștiințelor de cultură generală, întrebările punându-i în dificultate pe concurenți.

      Dacă unii au reușit să treacă cu brio această probă, alții, emoționați fiind, le-au dat prilej de amuzament colegilor din sală. După aproximativ trei ore, dominate de bună dispoziție și antren, a venit vremea prezentării ținutei de seară. Programul artistic al evenimentului a fost realizat de elevii Colegiului „Grigore Antipa” și completat de tinerele talente autohtone. Momentele de dans au alternat cu minirecitaluri de muzică populară și prestații de beatbox. La ora 19.00, juriul format din profesori ai colegiului, dar și reprezentanți ai sponsorilor, i-au desemnat pe câștigătorii din acest an.

      Titlul de Miss și Mister Boboc a fost adjudecat de Sabina Jitariu, respectiv, Nicolaie Nani. Premiul al doilea a fost câștigat de Cătălina Neniță și Andrei Ilie, iar pe ultima treaptă a podiumului au urcat Cosmina Huțanu și David Mugureanu. Titlul de Miss și Mister Popularitate a fost obținut de Violeta Brănișteanu și Ionuț Compot.

      15 milioane de lei de la Guvern pentru încălzirea băcăuanilor

        Primarul Cosmin Necula

        Municipiul Bacău va primi de la Fondul de Rezervă al Guvernului 15 milioane de lei ca urmare a solicitarilor autoritatilor locale pentru a se putea asigura energia termica necesara incalzirii apartamentelor.

        Conform deciziei Executivului, pentru 13 localități din 12 județe se vor suplimenta sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2017.

        Tot câte 15 milioane vor primi și orașele Constanța, Buzău, Drobeta Turnu Severin și Galați. Cel mai puțini bani, respectiv, suma de 3,5 milioane de lei se vor duce către localitatea Vatra Dornei din județul Suceava.

        Alocarea celor 15 milioane de lei vine la scurt timp după ce primarul Cosmin Necula a cerut Guvernului ori sa ia înapoi producătorul de agent termic, ori să acorde sprijin municipiului Bacău pentru ca Primăria să nu mai cheltuiasca din bugetul local pentru subvenționarea căldurii.

        Necula a spus că modernizarea instalațiilor CET s-a făcut pentru ca România să-și îndeplineasca obligațiile de mediua asumate față de UE, însă acest lucru s-a făcut pe banii Bacăului, care trebuie să mențină sistemul în funcțiune deși facturile achitate de locuitorii rămași racordați la sistemul centralizat nu acoperă cheltuieile.

        Primarul Bacăului a spus că Bacăul trebuie să achite circa 10 milioane de euro anual pentru a acoperi diferența de bani.

        ”Vis de Crăciun” împlinit pentru copiii din Pediatrie și nu numai, de Asociația pentru Ambulanță Bacău

          Pentru al treilea an consecutiv, în prag de Sărbători de Iarnă, membrii și voluntarii Asociației pentru Ambulanță Bacău au venit cu inima deschisă în sprijinul copiiilor care rămân internați în secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență, dar nu numai. Aceasta, printr-un spectacol caritabil de poveste, organizat de asociația amintită împreună cu persoane private, agenți economici și parteneri instituții publice și susținut de artiști consacrați sau în devenire.

          Exact ca denumirea evenimentului, un ”Vis” a fost spectacolul de joi seară, 7 decembrie, pe care un public devotat l-a următit cu mare bucurie și emoție, derulându-se preț de circa două ore pe scena Teatrului Municipal Bacovia.

          Rând pe rând, pentru împlinirea scopului evenimentului – acela de strânge fonduri din care să se poată cumpăra daruri și produse necesare în special copiilor care rămân internați de sărbători la Pediatrie – au vorbit și au susținut momente artistice deosebite reprezentanți ai Asociației pentru Ambulanță, parteneri, actori, interpreți de muzică ușoară și populară, ansambluri folclorice etc.

          ”Prima dată, în 2015, am organizat acest spectacol cu scopul definit de a-i ajuta pe copiii pe care Crăciunul și Anul Nou îi prinde internați. Pentru că am avut succes, oamenii de bine din jur au continuat să ni se alăture și în 2016, am reușit să bucurăm copiii din spital și să ieșim și în afara lui, oferind pachete și altor beneficiari. Deja din acest an, Vis de Crăciun nu mai este un simplu spectacol, ci un proiect în sine dedicat, pe termen lung, copiilor de la Pediatrie, dar și altor copii din familii nevoiașe precum și persoanelor vârstnice singure, nedeplasabile sau aflate în situații în care au nevoie de noi. Suntem fericiți că, iată, de la an la an, suntem mai mulți și mai puternici”, ne-a spus Alina Ștefania Banu, președintele Asociației pentru Ambulanță Bacău.

          Au impresionat la propriu, prin gândurile și interpretările lor, actorii Mihai Chihaia și Nina Ionescu – prezentatori ai ”Visului de Crăciun” și soliștii vocali/instrumentali Claudia Vasilache, Gabriel Nebunu, Irina Sabău, Emma Gherganu, Larisa Ioana Anton, Daria Pintilie, Cosmin Timofte, Alexandra Avadanei, Gabriel Mitruță, Alina Voicu, Benedicta Cadar, Andra Maria Rusu, Ilinca intilescu, Alin Marian Ursoiu, Smărăndița, Alin și Cristian Tănase, Bianca Băisan, Melissa Hanga și Ansamblul Zestrea.

          Toți au dăruit momente aparte cu multă încărcătură emoțională – acea emoție care, din străbuni, de Crăciun și Anul Nou se simte în casele românilor, un moment cu totul special fiind, desigur, și cel dăruit prin vorbă, port și cânt, de maestrul George Cojocărescu.

          Spectacolul s-a încheiat în aplauzele îndelungate ale publicului fericit nu doar pentru ceea ce prin cântec și joc au primit, ci și pentru ceea ce a oferit cumpărând bilete, banii urmând să se transforme în daruri de Crăciun și Anul Nou pentru copii și bătrâni în situații delicate.

          Biserică nouă, cu trei hramuri, în Parohia Dofteana II

            Ioan Bujor, primarul comunei Dofteana, afirma, în vară, după finalizarea podului din Larga, că va construi o biserică nouă pentru enoriașii din Parohia Dofteana II. Vechiul lăcaș, ridicat pe la 1740, e în stare avansată de degradare și punea în pericol viața credincioșilor.

            „Am construit sau reabilitat alte biserici din comună, doar promisiunea pentru Parohia Dofteana II a rămas neonorată, mărturisea edilul, în iunie. S-a întâmplat așa din cauză că parohia nu avea niciun act de proprietate și a trebuit să facem acțiune de constatare în instanță. Parohia a devenit proprietar, apoi am mai cumpărat un teren vizavi pentru cimitir.”

            Primarul Ioan Bujor s-a ținut de cuvânt. Au trecut doar șase luni și biserica e deja ridicată, finanțarea fiind asigurată din bugetul local. Mai sunt de realizat finisajele, pavajul și bordurile.

            Noua biserică a Parohiei Dofteana II are trei hramuri: Sf. Cuvioasă Parascheva, Nașterea Sf. Ioan Botezătorul și Sf. Mare Mucenic Efrem cel Nou.

            Noi tineri arhitecți au devenit membri ai Filialei Bacău-Neamț a OAR

              Filiala Bacău-Neamț a Ordinului Arhitecților din România (OAR) are, de joi, 7 decembrie, cinci noi membri deplini, tineri arhitecți care au finalizat perioada de stagiu în profesie și care au primit diplomele de membri ai acestui Ordin odată cu certificatele de drept de semnătură profesională.

              Noii membri ai filialei sunt Octavian Stahie (îndrumat în stagiu de arhitectul Andrei Daniel Florea), Daniel Laurențiu Vasiliu (îndrumător Constantin Rotaru), Puiu Butunoiu (îndrumător Marius Eugen Vădeanu), Alexandru Mihai Solomon (îndrumător Răzvan Bârsan) și Dan Nuțu (îndrumători George Kythreotis și Pieris Koumis). Dintre cei cinci noi membri, doar primii trei au fost prezenți la ceremonialul organizat de Filiala OAR, ceilalți doi fiind deja la lucru în Marea Britanie.

              Diplomele de membri ai Filialei OAR au fost înmânate de președinta acesteia, arh. Liliana Bârgu. „Am prezentat una dintre expozițiile pe care noi le organizăm cu lucrările noilor arhitecți ce obțin drept de semnătură profesională – a spus Liliana Bârgu.

              Astfel de expoziții și ceremoniale au loc anual, de opt ani încoace, la finalul stagiului profesional pe care trebuie să-l facă fiecare absolvent al unei facultăți de arhitectură. Stagiul este reglementat prin lege, este pentru arhitecții absolvenți ai studiilor de specilitte, are loc sub îndrumarea unui arhitect consacrat și durează doi ani. La final, o comisie a OAR face evaluarea stagiarilor”.

              Evenimentul organizat de Filiala OAR Bacău-Neamț a fost, practic, și o veritabilă reuniune profesională, la care au participat, cu prezentări și expuneri prof. dr. arh. Mircea Ochinciuc, de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, din București, și Ioana Pînzaru, de la aceeași universitate, doctor în urbanism și Head of Project Manager la Ytong România.

              La același eveniment au fost prezenți și membri ai Filialei Bacău-Neamț a Uniunii Arhitecților din România.

              Doi pietoni, accidentaţi pe trecere pe strada Gării. Şoferul a fugit

                În această seară, doi tineri au fost accidentaţi pe o trecere de pietoni, de pe strada Gării, din municipiul Bacău, în apropiere de autogara Massaro.

                Potrivit martorilor, cel de la volan a fugit de la locul accidentului.

                Victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

                Mai multe echipaje de poliţie au ajuns la faţa locului pentru cercetări.

                Vom reveni.

                Un tânăr beat a intrat cu mașina în autoturismele parcate

                  Azi-dimineață, în jurul orei 2.00, un tânăr de 27 de ani, din județul Vaslui, a intrat cu autoturismul în mai multe mașini parcate pe strada Milcov din municipiul Bacău.

                  În urma testării cu alcooltestul a rezultat că avea o alcoolemie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.

                  I s-a întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.

                  Doua autoturisme parcate au fost avariate.

                  Explozie într-un bloc din Oneşti. Două persoane au ajuns la spital cu arsuri

                    – pompierii cred că deflagraţia s-a produs în urma manevrării greşite a unei butelii de izobutan – proprietara ar fi chemat un bărbat ca să încarce instalația de răcire a unui frigider

                    Joi dimineaţă, în jurul orei 9.20, într-un apartament, situat la etajul I, al unui bloc de pe strada Aleea Parcului, din Oneşti, s-a produs o explozie, iar zgomotul puternic i-a speriat pe locatari.

                    Oamenii au sunat imediat la 112 şi au alertat pompierii, care s-au deplasat acolo cu două autospeciale de intervenţie, o ambulanţă Smurd şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă. Când au ajuns la faţa locului au găsit două victime, o bătrână de 82 de ani, proprietara, şi un bărbat de 60 de ani, se pare chemat de aceasta ca să repare un frigider.

                    Ei au fost imediat transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale. „Explozia a fost urmată de incendiu, dar a fost lichidat de cele două persoane care au suferit arsuri la nivelul feţei şi la nivelul membrelor superioare”, a declarat mr. Andrei Grecu, ofiţer de relaţii publice la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău.

                    Pentru că starea răniţilor era una gravă, s-a decis transferul lor la alte unităţi medicale. „Pacienta cu leziuni de arsură la nivelul feţei a fost direcţionată, în urma avizului, către Secţia de Chirurgie Plastică Bacău, celălalt pacient, aflat într-o situaţie mai dificilă, cu arsuri în jur de 29 la sută suprafaţă corporală, a fost direcţionat către Spitalul Floreasca Bucureşti.

                    Noi am acordat primul ajutor, am prelucrat arsurile şi am stabilizat pacienţii”, a declarat dr. Ana-Maria Băncescu, medic Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal Oneşti.

                    Bărbatul a fost transportat la Bucureşti cu un elicopter Smurd, care a aterizat pe stadionul din Oneşti.

                    În urma exploziei, tâmplăria de la bucătărie şi de la balconul apartamentului a fost distrusă şi aruncată pe spaţiul verde, la fel şi părţi componente ale aragazului.

                    „S-a auzit o bubuitură puternică şi imediat au venit pompierii. Noi am crezut că este ceva la acoperiş. Apoi am aflat de explozie. Am înţeles că ei sunt arşi pe faţă, pe mâini. Putea să fie şi mai rău”, spunea o vecină. „Zgomotul l-am auzit, dar nu ştiam ce s-a întâmplat.

                    Am crezut că un tomberon ceva. Apoi au venit pompieri, salvarea. Cică a venit un cetăţean să-i facă ceva la un frigider”, povestea şi un locatar. La locul evenimentului s-a deplasat şi un reprezentant al Inspectoratului de Stat în Construcții, care a constatat că structura de rezistență a imobilului nu a fost afectată.

                    „Se pare că explozia a survenit în urma manevrării greșite a unei butelii de izobutan, cu capacitatea de 750 ml, pe timpul unei proceduri de încărcare a instalației de răcire a unui frigider”.
                    mr. Andrei Grecu, ofiţer de relaţii publice ISU Bacău

                    Artificii confiscate de polițiștii băcăuani

                      În cadrul acțiunii „FOC DE ARTIFICII”, polițiștii acționează pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice.

                      Astfel, la data de 6 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au depistat în flagrant un bărbat de 35 de ani, din localitate, care oferea spre comercializare articole pirotehnice, fără a fi autorizat în acest sens.

                      Cantitatea de 11 kg de articole pirotehnice a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

                      Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul savârșirii infracțiunii de efectuarea fără drept de operatiuni cu articole pirotehnice.

                      Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău reaminteşte că este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine și siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului.

                      Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.

                      Accident la Cașin: un șofer imprudent s-a răsturnat cu mașina într-o curbă

                        La data de 06 decembrie a.c., în jurul orei 09.30, polițiștii au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui accident rutier, în urma căruia o persoană a necesitat îngrijiri medicale.

                        Din verificări a rezultat că un bărbat de 36 de ani, din Oneşti, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 115A, în afara localităţii Caşin, într-un sector de drum în curbă a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

                        În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto care a fost transportat la Spitalul Oneşti.

                        Ca urmare a testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

                        În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

                        Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de drum reprezintă una din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice.

                        Alertă falsă la Bârzuleşti. Mai multe echipaje de pompieri puse pe drumuri degeaba

                          Pompierii au verificat atent întreaga zonă, înainte să se retragă la unitate

                          – un localnic a sunat la 112 şi a anunţat că două persoane au fost surprinse de un mal de pământ – sesizarea s-a dovedit a fi falsă

                          Pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău s-au mobilizat, joi dimineaţă, şi s-au deplasat cu şapte autospeciale în satul Bârzuleşti, din comuna Sănduleni, unde se anunţase că două persoane au fost surprinse de un mal de pământ surpat.

                          Un localnic, în vârstă de 39 de ani, a sunat la 112 şi a făcut anunţul. Când au ajuns pompierii acolo, individul le-a indicat un teren din faţa casei sale şi le-a spus că într-o groapă ar fi două persoane.

                          În realitate nu era nicio groapă şi, cum acesta era din ce în ce mai confuz, s-a decis transportarea lui la spital pentru a fi consultat de un medic. Individul nu se afla în evidenţe cu afecţiuni psihice, însă concubina lui povestea că de două săptămâni are un comportament ciudat.

                          Forţele de intervenţie nu s-au retras însă până ce nu au verificat în amănunt zona, dar la final s-a stabilit că a fost vorba despre o alarmă falsă.

                          „S-a primit un apel referitor la două persoane care au fost surprinse de un mal de pământ. Din fericire a fost o alertă falsă, iar persoana care a făcut apelul a fost preluată de un echipaj SAJ şi transportată la Spitalul Oneşti.

                          Indiferent de intervenţie, în funcţie de apelul pe care-l primim, noi deplasăm forţele necesare pentru a acţiona în siguranţă şi pentru a salva persoanele care sunt puse în pericol”, a declarat lt. col. Ovidiu Cărăşel, împuternicit prim-adjunct ISU Bacău.

                          Bărbatul care a pus degeaba pe drumuri atâtea echipaje riscă să fie sancţionat, însă cel mai grav este că în tot acest timp, undeva în judeţ, s-ar fi putut întâmpla un eveniment major, unde să fi fost cu adevărat nevoie de intervenţia salvatorilor.
                          În primele nouă luni ale acestui an, pompierii de la ISU Bacău au avut 141 de deplasări fără intervenţie, după ce alertele s-au dovedit a fi false.

                          Ce spun autoritățile locale despre revolta din Moinești

                          Revolta totală de la Moinești, despre care am scris în ediția de ieri a cotidianului Deșteptarea, nu este străină nici pentru autoritățile locale. Starea de nemulțumire a cadrelor medicale din Spitalul Municipal de Urgență Moinești, a tuturor celor 550 de angajați!, legată de faptul că o investiție majoră ce urmează să fie implementată în unitatea medicală nu este aprobată de Consiliul Local din localitate, a stârnit intrigarea și șefilor din instituțiile județene, care implementează și avizează proiectele derulate sau care sunt în curs de a fi derulate în județ.

                          „Acest proiect de extindere a Spitalului Municipal de Urgență Moinești este o necesitate pentru comunitatea locală. Noi, permanent, ne-am arătat disponibilitatea pentru a participa la discuții pentru a clarifica orice nelămurire legată de legislatia în vigoare, dar nu am avut cu cine, pentru că cei care trebuie să aprobe proiectul interpretează greșit această investiție ca și cum a fi dorința cuiva, și nu o necesitate, ca spitalul să funcționeze conform noilor cerințe legislative.

                          Trebuie să se înțeleagă că această unitate sanitară este a comunității, iar comunitatea trebuie să își dorească să o dezvolte, să o așeze la standardele pe care trebuie să le îndeplinească. Chiar marți seara am venit de la Iași, de la un seminar regional, care nu era neapărat pe teme de sănătate, ci pe dezvoltare durabilă, unde s-a prezentat că pe locul III în obiectivele acestei dezvoltări durabile, stabilite la nivel european și mondial până în 2030, este chiar Sănătatea.

                          Deci Sănătatea este la baza bunei funcționări a oricărei comunități. Or, dacă noi ne confruntăm cu această lipsă de susținere din partea unei autorități locale pentru proiectele sanitare care ne aparțin, înseamnă ca nu știm să ne stabilim corect strategiile de dezvoltare și nu știm la ce să acordăm prioritate.”
                          dr. Mihaela Arim, director executiv al Direcției de Sănătate Publică Bacău

                          Reamintim că marți, 5 decembrie, a fost anunțată o ședință extrarodinară de Consiliu Local, anunțată pentru a aviza o investiție majoră în Spitalul Municipal de Urgență Moinești, însă nu a mai avut loc pentru că nu s-a întrunit majoritatea simplă în prezența consilierilor locali.

                          Pentru că s-au simțit jignite și desconsiderate de câțiva aleși locali, cadrele medicale din spital au amenințat cu demisia în masă. Mai ales că este vorba despre o investiție crucială pentru unitatea medicală din localitate, amânată în nenumărate rânduri, deși nu costă niciun leu autoritatea locală. O investiție aprobată deja printr-un ordin de ministru, pentru suma totală de 6.240.000 lei, ce va fi suportată exclusiv de Compania Națională de Investiții și care ar permite furnizarea unor servicii publice de sănătate la o calitate crescută și sporirea accesului pacienților la aceste servicii.

                          Practic, implicarea autorității locale presupune doar acordul cu privire la posibilitatea realizării acestei mari investiții de către Spitalul Municipal de Urgență Moinești, respectiv ridicarea unei noi clădiri adiacente de circa 1.000 mp, pe patru nivele, ce trebuie să respecte anumite ordine ale Ministrului Sănătății, legate de autorizare și organizarea structurii de spitalizare de zi. Neconformarea la această nouă legislație ar duce la pierderea calificativului de urgență al spitalului, neacreditarea lui și, implicit, la reducerea de personal și de salarii.

                          „Am auzit și eu discuțiile din zona Moinești, că acea investiție nu face parte din Strategia de Dezvoltare a Municipiului Moinești. Dar, vă spun eu, această investiție face parte din Strategia de Dezvoltare a Județului Bacău, iar orice strategie județeană trebuie să includă și strategiile locale. Este vorba despre o abordare integrată.

                          Am avut și eu o discuție cu domnul primar Vieru, de la Moinești, chiar luni. Dumnealui susține că este o stare de tensiune artificială, că nu s-ar împotrivi investiției, ci că doar a vrut să ceară la Compania Națională de Investiții mai multe lămuriri despre acest proiect.

                          M-a asigurat însă că lucrurile vor intra în normalitate. Așadar, am garanția că acea construcție de la spital se va ridica, așa cum ar fi corect. Eu cred că până la urmă problema se va rezolva, pentru a nu se pierde banii alocați, pentru că acea comunitate locală are nevoie de această investiție și de această oportunitate de finanțare.”
                          Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău

                          Investiția propusă are ca obiectiv general dezvoltarea unui sistem de prevenire și tratare modern, performant, accesibil tuturor categoriilor de persoane afectate, precum și a unui sistem eficient de servicii medicale. Primarul din Moinești, Valentin Vieru, a declarat miercuri pentru Deșteptarea că va introduce proiectul pe ordinea de zi a unei alte ședinte extraordinare, care va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 12.00. „Eu nu sunt împotriva banilor care vin în Moinești și a proiectelor de investiții pentru cetățeni, dar nu așa, sub presiunea unora. Eu nu am fost consultat nici când s-a depus proiectul la Compania de Investiții, nici când s-a convocat acea ședință extraordinară, am spus doar că vreau să mă documentez suplimentar pentru a putea susține acest proiect”, ne-a mai precizat primarul Valentin Vieru.

                          Tradiţionalism şi modernitate, la Colegiul Naţional de Artă „George Apostu”

                          Vernisajul expoziţiei „Măşti" / Foto: Liviu Maftei

                          Într-o epocă a multiculturalităţii, tradiţiile îşi au şi ele rostul lor. Ele sunt indispensabile păstrării filonului naţional şi a identităţii unui popor. Prin urmare, cea de-a XIII-a ediţie a Concursului Judeţean „Măşti” derulat de către Colegiul Naţional „George Apostu” vine să aducă în inimile participanţilor fărâme de tradiţii româneşti multiseculare.

                          Prinsă în acest an sub egida aniversării celor 60 de ani de existenţă a Colegiului Apostu, expoziţia a adunat 240 de măşti. Ele au fost realizate de către elevi ai claselor V-XII din 20 de instituţii de învăţământ de pe cuprinsul judeţului Bacău. Miercuri, 6 decembrie, în pauza de la ora 12.00, expoziţia a fost vernisată în prezenţa concurenţilor, a juriului şi invitaţilor.

                          „Aflată între tradiţie şi modernitate, masca este executată de elevi în tehnici de lucru cât mai diverse, de la colajele din diferite materiale la butaforie şi pictură”, a subliniat prof. Luminiţa Radu, preşedintele juriului. Prezentă la eveniment, prof. Adriana Busuioc, directorul Colegiului Apostu, a ţinut să-i felicite pe expozanţi pentru talentul lor.

                          „Faptul că voi aţi luat cunoştinţă cu tradiţia şi că duceţi la îndeplinire acest proiect cu atâta consecvenţă an de an este un lucru îmbucurător, mai ales că, prin aceasta, voi vă păstraţi identitatea naţională” a declarat prof. Adriana Busuioc. Despre măşti şi simbolistica pe care o însoţesc a vorbit prof. Iulian Bucur, critic şi istoric de artă.

                          „Pentru noi, băcăuanii, masca are o mai mare însemnătate decât pentru multe alte regiuni folclorice ale României. Cetele de mascaţi sunt nelipsite în această perioadă a anului, ele având rolul spiritual de a ucide anul vechi făcând loc anului ce stă să vină”, a explicat prof. Iulian Bucur. Expoziţia „Măşti” poate fi vizionată la Galeria de artă a Colegiului Apostu până în data de 15 ianuarie 2018.

                          Timpul pare că nu mai are răbdare

                          Răzvan Bibire

                          Într-o societate normală, oamenii se asociază în funcție de ceea ce-i unește, de ceea ce au în comun. În societatea noastră bolnavă, oamenii sunt uniți de ceea ce-i dezbină.

                          Nu există societate perfectă, în care toți oamenii să aibă aceeași opinie despre anumite subiecte.

                          În schimb, într-o societate sănătoasă la cap, populația caută să găsească punți pe legătură, oamenii trec peste ideile cu care sunt în dezacord și rămân să-și construiască viitorul pe baza ideilor pe care le împărtășesc. Noi nu suntem așa, noi, românii, fugim de ceea ce ne unește, noi căutăm să ne asociem cu cetățeni care au aceleași idei distructive ca ale noastre pentru a-i vâna pe cei care au alte opinii decât noi.

                          Dezbinarea ca liant al unității este tot mai vizibilă în ultima perioadă. Orice idee apărută în spațiul public este contestată, orice se face într-o țară în care deja nu se prea mai face nimic este declarat ilegal, imoral sau inestetic.

                          Pe ideea că dacă se face de ce se face și dacă nu se face, de ce nu se face, românul nu mai este mulțumit de nimic. S-a pus fundă pe Primărie, de ce s-a pus? Nu s-au pus luminițe pe toate ulițele, de ce nu s-au pus? Polițiștii sunt în intersecție, de ce încurcă mașinile? Polițiștii nu-s în intersecție să dirijeze, de ce nu sunt, pentru ce sunt plătiți?

                          Orice se face sau nu se face e subiect de contestare publică a autorității, oricare ar fi ea. Iar contestarea autorității formale sau informale, ura față de bătrâni și persoanele aflate în situații dificile este, de fapt, o revoltă față de neputința adaptării la schimbare. Pentru că, așa cum am mai spus, lumea se află într-o schimbare de paradigmă profundă și chiar dacă noi, românii, refuzăm să acceptăm schimbarea, ea se petrece și ne transformă și pe noi.

                          Violența socială este, încă, ținută sub control. Ne înjurăm, ne evităm din cauza opiniilor politice/economice diferite, contestăm, protestăm, totul, încă în niște parametri acceptabili. Dar ura se acumulează. Ura este un sentiment puternic, ușor de stimulat dar foarte greu de controlat. E nevoie doar de un declanșator pentru a determina o explozie socială ale cărei consecințe sunt extrem de greu de estimat.

                          Ninsoare de pluș, calificare de aur

                          Într-o seară în care peste o mie de băcăuani și-au demonstrat generozitatea, donând jucării copiilor nevoiași, handbaliștii CSM Bacău au obținut o splendidă victorie contra prim-divizionarei Dunărea Călărași. „Csmeii” au acces în „sferturile” Cupei grație unui succes cu 32-31 obținut dupa loviturile de la 7 metri. Golul decisiv a fost marcat de juniorul Andrei Drăgan

                          O seară de basm pentru handbalul băcăuan. O seară a inimilor mari și a brațelor tari. O seară ce a reunit peste o mie de băcăuani în jurul unei acțiuni de caritate („Cu o simplă jucărie poți să faci o bucurie”), care s-a împletit cât se poate de fericit
                          cu un meci de handbal masculin: CSM Bacău- Dunărea Călărași, în „optimile” Cupei României.

                          Suporterii au luat drumul Sălii Sporturilor cu câte o jucărie de pluș destinată copiilor nevoiași, dar și cu speranța că tânăra echipă a „csmeilor” va reuși surpriza și va elimina din Cupă-prin divizionara condusă de ex-băcăuanul Adrian Petrea. Și cum dar din dar se face raiul, publicul băcăuan și echipa sa favorită au urcat în Paradis, la capătul unui meci de infarct, câștigat cu 32-31. Un meci decis la loviturile de la șapte metri, după ce la finalul celor 60 de minute scorul a fost egal, 27-27.

                          Cu un super-Hanțaru, gazdele au deținut inițativa în primul mitan, încheiat cu 13-12 pentru CSM, care a condus la un moment dat și cu patru goluri. După pauză, Dunărea Călărași a basculat rezultatul de la 15-17 la 18-17 pe trei goluri consecutive realizate de ex-ul Dospinescu.

                          Elevii lui Gabi Armanu au început o cursă de urmărire care s-a finalizat fericit in ultimul minut, atunci când Juverdianu a înscris golul de 27-27, iar Freiwald a „securizat” rezultatul ce a dus meciul în zona loviturilor de la 7 metri. Seria primelor 5 lovituri s-a încheiat nedecis (3-3), după care, la 31 egal, Dinescu a trimis în transversală, iar juniorul Andrei Drăgan a marcat golul unei victorii de aur. O victorie care duce CSM-ul în „sferturi” și readuce handbalul băcăuan în prim-plan.

                          CSM Bacău- Dunărea Călărași 32-31, după executarea loviturilor de la 7 metri (27-27 la finalul celor 60 de minute de joc și 13-12 la pauză).

                          CSM Bacău: Rusu, Freiwald, Crăciunescu- Hanțaru (8 goluri), Gal (4), Broască (3), Juverdianu (3), Cotinghiu (3), Dumitriu (2), Kurteș (2), Ionescu (1), Păunică (1), Atănăsoaie, A. Drăgan, Păunescu, Burbulea.

                          Dunărea Călărași: Erhan, Șelaru-Peric (5), Dospinescu (4), Lazovic (4), Grasu (3), Fotache (3), Gurkovsky (3), Timofte (2), Nosrati (1), Vartic (1), Starchenko (1).
                          Dan Sion

                          Aproape 400 de băcăuani s-au înscris la şcolile de subofiţeri de poliţie, jandarmi sau pompieri

                            n cei mai mulţi îşi doresc să devină poliţişti n sunt urmaţi de tinerii care vor să îmbrace uniforma de jandarm şi de cei care au ales şcoala de pompieri

                            Ministerul Afacerilor Interne (MAI) vrea să rezolve problema deficitului de personal din instituţiile subordonate, după ce foarte mulţi au plecat la pensie, şi, pentru prima dată, va organiza o sesiune de admitere şi în iarnă, pe lângă cea din vară. Anunţul a fost făcut la jumătatea lunii octombrie şi imediat s-a dat startul recrutărilor, sesiunea de admitere fiind programată pentru perioada 13 – 21 ianuarie 2018.

                            Perioada de înscriere s-a încheiat marţi, 5 decembrie, şi au fost destui băcăuani care şi-au depus dosarele şi vor să înceapă o carieră în uniformă, dacă trec cu bine şi de concurs. Cei mai mulţi au optat, aşa cum era de aşteptat, pentru Poliţie, numărul locurilor în şcolile de profil fiind mai mare.

                            Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău a recrutat 264 de persoane, care s-au înscris şi vor merge să dea admitere la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina, care are 1.300 de locuri, sau la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca, unde sunt 300 de locuri.

                            Câteva zeci de alti tineri au ales Jandarmeria. „În total, s-au înscris 85 de tineri, dintre care 19 fete şi 66 de băieţi”, a declarat plutonier Alexandra Dănculea, purtător de cuvânt la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bacău, unitate care s-a ocupat cu recrutarea doritorilor. Acestora li se mai adaugă alţi 10 candidaţi, care s-au înscris la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău. Ei sunt aşteptaţi la examen la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi Drăgăşani (350 locuri) sau la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni (350 locuri).

                            Şi La Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bacău şi-au depus cereri de înscriere 23 de tineri, care vor să devină salvatori. Pentru ei şi ceilalţi din ţară, care au ales această uniformă, sunt 300 de locuri scoase la concurs la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești, dintre care 25 de locuri sunt de maiștri militari auto. Durata studiilor la toate aceste şcoli de subofiţeri este acum de doar un an şi pentru această sesiune condiţiile au fost şi ceva mai lejere. Spre sfârşitul lunii noiembrie, s-a eliminat criteriul de înălţime, iar cei care iniţial nu îndeplineau această condiţie s-au putut înscrie la concurs.