luni, 29 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2558

Târgul Buhuși vrea să-și schimbe… chipul

    Anul acesta, târgul Buhuși e pe cale să-și schimbe mult… chipul, dacă va urma traseul optimist pe care ni l-a schițat primarul Vasile Zaharia. Unele dintre aceste speranțe vor prinde sigur viață, întrucât au aprobate sursele de finanțare. Străzile Mircea Voievod (asfalt, rețea de apă potabilă și canalizare, trotuare), Bodești (rețea de apă potabilă și asfalt), Bucegi, Dragoș Vodă și Florilor (asfalt și trotuare), Nicolae Bălcescu (trotuar, carosabil cu pavele speciale), Mihai Viteazul (asfaltat, două sensuri de circulație) vor fi cele care vor da tonul unor reabilitări importante. Strada Nicolae Bălcescu va deveni, cel puțin pentru weekend, zonă pietonală. Pe strada Libertății vor da semne de viață lucrările de reabilitare a trotuarelor.

    A fost semnat și contractul (A.D.R.) pentru reabilitarea unor spații publice. ,,Celebrul” bloc ,,NATO” – cuibușorul tuturor ,,nebuniilor”, cunoscută ,,bombă epidemică” – va fi demolat. Locul său va fi luat de un părculeț. Piața de jos, altă ,,bombă epidemică”, va fi demolată, zona fiind destinată agrementului. Pe ruinele fostei școlii din cartierul Marginea va fi amenajată o altă zonă de agrement căreia nu-i va lipsi nocturna.

    Printr-un proiect PNDL, Școala Nr. 2 (din structura Școlii ,,Ștefan cel Mare”) va fi reabilitată termic. Tot aici va fi construită o clădire cu patru săli de clasă, pentru o grădiniță cu dotări moderne. Trei grădinițe din zonă, care-și au sediul în varii apartamente din blocuri, vor fi comasate aici. Un microbuz va asigura transportul copiilor. O grădiniță cu două săli de clasă va fi construită (program PNDL) și în cartierul Orbic. Fosta cantină de ajutor social va fi demolată. În zonă va fi dat în folosință WC-ul public.

    În cimitirul bisericii ,,Sf. Nicolae” va fi construită o nouă casă mortuară (cu demisol și etaj). Pompierii vor avea și o autospecială nouă. Sunt în stadiu de precontractare lucrările de reabilitare termică pentru clădirile spitalului, Colegiului ,,Ion Borcea” (corp B), școlilor ,,Mihai Eminescu” și ,,Mihail Andrei” (inclusiv sala de sport). În decembrie (…a.c.), vom reveni cu un reportaj al… inaugurărilor acestor… doruri.

    Ministrul Educației, Liviu Marian Pop, vine în Bacău

      Confirmarea a venit chiar de la prof. Florin Lazăr, inspector școlar general pe Bacău, care ne-a declarat că a fost informat personal de ministrul Liviu Pop, care a afirmat că acesta își continuă seria dezbaterilor regionale privind proiectele și programele lansate de Ministerul Educației, iar cu acest prilej va ajunge și în Bacău, astăzi, 23 ianuarie.

      Întâlnirea va avea loc în sala de conferințe a Hotelului Dumbrava, cu începere de la ora 14.00. În acest context, ministrul Pop se va întâlni cu inspectorii școlari, dar și cu directorii unităților de învățământ din școli și licee, cadre didactice, reprezentanți ai asociațiilor de elevi, părinți și sindicate.

      Subiectele supuse dezbaterii vizează propunerile de planuri-cadru pentru învățământul liceal (filiera teoretică), revizuirea planurilor-cadru și a programelor școlare pentru învățământul primar, metodologiile privind acordarea gradației de merit și finanțarea per elev. Vor mai fi abordate și alte subiecte, precum regimul temelor pentru acasă și constituirea pachetelor de resurse educaționale deschise, respectiv stimularea participării cadrelor didactice la elaborarea noilor manuale școlare.

      21 de băcăuani, la spital după ce au căzut pe gheaţă

        De vineri şi până luni dimineaţa, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Bacău, au ajuns 21 de persoane, care au cerut ajutorul medicilor după ce au căzut pe gheaţă şi s-au ales cu traumatisme sau luxaţii. T

        oţi aceşti pacienţi au primit îngrijiri la camera de gardă şi au plecat acasă cu recomandări, niciunul nefiind internat.

        Primele victime ale gheţii au apărut încă de joi, când într-o singură zi ambulanţele au adus 20 de pacienţi, cu fracturi sau luxaţii, patru dintre ei rămânând internaţi în Secţia de Ortopedie, pentru că necesitau intervenţii chirurgicale ori investigaţii amănunţite.

        Voluntarii CRE au salvat, luni, patru lebede

          Cetățenii sunt fericiți că, sesizând CRE, au făcut o faptă bună / FOTO: CRE

          Patru lebede rătăcite au fost recuperate și eliberate de voluntarii Centrului Regional de Ecologie (CRE) Bacău, luni, 22 ianuarie. Aceștia au aflat despre păsări de la cetățeni de bună-credință care, imediat după ce le-au găsit, au sunat la numărul 0748 695 963, Dispeceratul CRE Bacău, disponibil 24 din 24 de ore.

          ”Luni dimineaţă, un sătean din Măgura ne-a anunţat că o lebădă a aterizat în curtea lui, a pus-o la adăpost şi a aşteptat să venim să o preluăm. Este vorba de un juvenil în stare bună, care s-a dezorientat probabil din cauza vremii şi a ajuns departe de apă. Sesizările au continuat să curgă astfel încât, până la sfârșitul zilei, am avut de recuperat încă trei lebede, păsările, de data aceasta adulte, fiind găsite în gospodăriile oamenilor din Măgura şi cartierul Tache din Bacău”, a spus Gabriel Grițcu, CRE Bacău.

          Lebăda găsită luni dimineață a fost eliberată pe lacul Lilieci, unde s-a și alăturat unui grup de lebede, iar celelalte trei au fost eliberate pe lacul Bacău.

          ”Din nefericire, un caz similar s-a întâmplat și duminică noaptea în Bacău – unde a fost observată o lebădă rănită pe strada Arcadie Şeptilici. La sosirea echipei CRE, a fost găsit… doar sânge pe zăpadă”, a mai spus Grițcu.

          CRE Bacău mulțumește tuturor celor care au înțeles importanța sesizării unor astfel de cazuri și face apel către cetățeni ca, în cazul găsirii unui animal rănit, slăbit sau rătăcit, să se sune imediat la dispecerat.

          ”Din păcate, autoritățile nu oferă servicii în ceea ce privește salvarea și reabilitarea animalelor sălbatice, dar există organizații neguvernamentale în acest sens. CRE colaborează pentru astfel de situații cu Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice, care gestionează Centrul de Reabilitare a Faunei Sălbatice de la Focșani, de-a lungul timpului zeci de animale din județul Bacău fiind salvate și reabilitate. Vă rugăm, nu uitați să ne contactați telefonic cât mai repede posibil de la găsirea animalului sălbatic, astfel încât să putem asigura salvarea și reîntoarcerea în bună stare în mediul natural”, a mai spus Grițcu.

          “ Şcoala altfel ” la sediul Detaşamentului de Jandarmi Oneşti

            Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău desfăşoară activităţi preventiv-educative cu elevii din cadrul instituţiilor de învăţământ din municipiul Oneşti, în cadrul programului “Împreună pentru siguranţă!”, “Jandarmul – prietenul care la nevoie se cunoaşte!”

            În data de 22.01 a.c, jandarmii din cadrul Detaşamentului 3 Jandarmi Oneşti au primit in vizită trei clase de elevi preşcolari de la Şcoala Generală nr. 1 Oneşti.

            Vizitatorii au avut ocazia să se familiarizeze cu misiunile şi atribuţiile instituţiei precum şi cu modul în care jandarmii acţionează in misiunile cotidiene.

            Copiii au vizitat spaţiile în care jandarmii îşi desfăşoară activitatea (birouri, cluburi , săla de sport).

            Au fost amenajate standuri expoziţionale cu materialele şi mijloacele de intervenţie din dotarea jandarmilor, autovehiculele folosite în misiunile zilnice; de asemenea, jandarmii le-au prezentat copiilor exerciţii de autoapărare.

            În final, micilor vizitatori le-au fost expuse diferite aspecte referitoare la unele măsuri preventiv-educative , prevenirea faptelor antisociale, delincvenţa juvenilă şi le-au fost distribuite pliante cu recomandări .

            Prinși la furat de lemne

              La data de 20 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Postului de Poliţie Zemeş au prins în flagrant un tânăr de 24 de ani, din localitate, bănuit de comiterea infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori.
              Tânărul ar fi tăiat ilegal şi sustras un număr de 6 arbori, speciile fag şi brad din pădurea Ocolului Silvic Moineşti.
              Poliţiştii au recuperat 2,4 m.c. material lemnos pe care l-au predat reprezentanţilor Ocolului Silvic Moineşti.
              În cauză s-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori.

              La aceeaşi dată, poliţişti din cadrul Secţiei 10 Poliţie Rurală Ştefan cel Mare au depistat în flagrant, un bărbat de 34 de ani, din localitate, în timp ce sustrăgea arbori din curtea unui localnic de 76 de ani.
              Poliţiştii au stabilit din cercetări că bărbatul ar fi tăiat şi sustras 5 arbori, esenţă cireş şi prun, în valoare de 250 de lei.
              Materialul lemnos a fost restituit păgubitului, prejudiciul fiind recuperat.
              Bărbatul este cercetat de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunilor de furt şi distrugere.

              Tot la data de 20 ianuarie a.c., polițiștii din Mărgineni, împreună cu reprezentanţi ai Ocolului Silvic Fântînele şi jandarmi, au prins în flagrant doi tineri, unul de 14 şi celălalt de 15 ani, ambii din localitate, care transportau material lemnos fără documente.
              Tinerii ar fi tăiat ilegal un număr de 19 arbori din zona împădurită a satului Poiana pe care urmau să îi transporte la domiciliul unuia dintre minori, în vederea valorificării acestora.
              Poliţiştii au recuperat 1,406 m.c. material lemnos pentru care au luat măsura confiscării.
              Totodată, aceştia au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 4000 de lei.

              Biciclist implicat într-un eveniment rutier

                La data de 20 ianuarie a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii au desfășurat activități de cercetare cu privire la un accident rutier cu victime, produs în comuna Târgu Trotuş.

                Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat că o femeie de 39 de ani, din localitate care conducea o bicicletă pe drumul comunal s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil.

                În urma evenimentului rutier, biciclistul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde a primit îngrijiri medicale, necesitând internarea.

                În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

                Conducătorii de vehicule pe două roți (bicicliști, mopediști și motociliști) trebuie să conștientizeze riscul pe care îl presupune deplasarea în condiții de iarnă, având în vedere vizibilitatea scăzută și carosabilul alunecos. În acest sens, recomandăm evitarea deplasărilor în asemenea condiții.

                Dosare penale pentru alcool la volan

                  La data de 20 ianuarie a.c., în timp ce desfăşurau activităţi de supraveghere şi control trafic rutier, poliţiştii din Târgu Ocna au depistat un bărbat de 47 de ani, din Oneşti, în timp ce conducea un autoturism pe strada Costache Negri din localitate.
                  În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Oneşti pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
                  În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

                  La data de 21 ianuarie a.c., în jurul orei 02.30, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Bacău au depistat un bărbat de 30 de ani, din comuna Sascut, în timp ce conducea un autoturism în localitate.
                  În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,83mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
                  În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

                  La aceeaşi dată, în jurul orei 14.30, poliţiştii din Târgu Ocna au depistat un bărbat de 52 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.
                  În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,63mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
                  În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

                  Aproape 16 000 de ţigarete netimbrate, confiscate de poliţiştii din Bacău

                    Polițiștii Serviciului Rutier Bacău au confiscat aproape 16.000 de țigarete de contrabandă de la un prahovean de 36 de ani, depistat în trafic pe Dn 2. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.

                    La data de 20 ianuarie a.c., în jurul orei 20.30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Bacău au depistat şi identificat un bărbat de36 de ani, din județul Prahova, care transporta cu un autoturism aproximativ 16.000 de ţigarete netimbrate.

                    Țigaretele au fost ridicate în vederea confiscării, precum şi suma de 50 de euro şi 4594 de lei, identificată asupra bărbatului.
                    Față de bărbatul de 36 de ani poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au luat măsura reținerii, iar ulterior va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propuneri legale.

                    În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 ţigarete.

                    I-au furat butoaiele cu vin

                      Poliţiştii din Moineşti au identificat un bărbat de 36 de ani, din comuna Ardeoani, bănuit de comiterea infracţiunii de furt calificat.

                      La data de 19 ianuarie a.c., polițiștii au fost sesizaţi de către un bărbat de 54 de ani, din Moineşti, cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras bunuri în valoare de 1000 lei, din beciul locuinţei aflată în comuna Ardeoani.

                      În urma activităţilor specifice efectuate, polițiștii au reușit depistarea și identificarea unui bărbat de 36 de ani, din comuna Ardeoani, bănuit de comiterea faptei. Bunurile sustrase, respectiv o motocositoare, două butoaie de vin a câte 50 litri şi alte unelte gospodăreşti au fost predate părții vătămate, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.

                      În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

                      Pisică salvata de pompieri dintr-un incendiu

                        FOTO: ISU Bacău

                        O pisică a fost salvată dintr-un incendiu izbucnit într-un bloc din Bacău, pe strada Nordului, la etajul patru al unui imobil.

                        La fața locului s-au deplasat 2 autospeciale cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de lucru și salvare de la înălțime și un echipaj SMURD.

                        Nu s-au înregistrat victime și nu a fost necesară evacuarea locatarilor din imobil.

                        În urma incendiului, ce a avut drept cauza probabilă jocul copiilor cu focul, au ars materiale textile dintr-o camera.

                        Conform procedurilor, pompierii au căutat în apartamentul în care izbucnise incendiul eventuale persoane care să fi rămas blocate. Nu au găsit, însă, decât o pisica destul de confuză care s-a lăsat salvată de pompieri.

                        Vor exista surprize in Cupa Spaniei, in sferturile de finala?

                        Dupa La Liga, cea mai importanta competitie din Spania este Copa del Rey, in traducere Cupa Regelui sau Cupa Spaniei, asa cum este denumita de straini. Competitia are un istoric lung – inca din anul 1902. Numele complet: Cupa Majestatii Sale Regele Juan Carlos I. In prezent se desfasoara sferturile de finala, existand 8 formatii care isi vor disputa calificarea in faza urmatoare, in semifinale.

                        Primele meciuri s-au desfasurat saptamana trecuta, iar partidele retur sunt programate pentru 23, 24 si 25 ianuarie. Iata scorurile complete ale primelor meciuri disputate: Atletico Madrid – Sevilla 1-2, Espanyol – Barcelona 1-0, Valencia – Alaves – 2-1, Leganes – Real Madrid 0-1. Asadar, judecand exclusiv dupa intalnirile din tur, exista doua surprize: meciul pierdut de Atletico Madrid pe teren propriu cu Sevilla si infrangerea suferita de Barcelona in jocul cu Espanyol. Practic, primele doua echipe clasate in La Liga au fost invinse in aceste partide din Cupa Spaniei!

                        Locul 14 in clasamentul ligii nationale, Espanyol a reusit sa invinga liderul, la limita, scor 1-0. Acesta este primul esec al Barcelonei in ultimele cinci luni, in toate competitiile. Se poate spune ca gazdele au invins cu putin noroc, caci unicul gol al meciului a fost marcat in minutul 88, prin Oscar Melendo. Mai mult decat atat, soarta partidei putea fi cu totul alta daca vedeta lui FC Barcelona, Lionel Messi, nu rata lovitura de la 11 metri executata in minutul 62… Meciul s-a desfasurat pe stadionul Cornella-El Prat, asistand 23.323 de spectatori. In retur, este totusi de asteptat ca Barcelona sa revina si sa intoarca scorul. Cel mai probabil, Espanyol se va bloca in aparare si va incerca sa conserve rezultatul, dar va fi oricum un duel interesant, demn de inclus in biletul zilei pariuri sportive.

                        Liderul din La Liga nu mai pierduse niciun meci din ultimele 29, ultimul esec consemnat fiind in SuperCupa Spaniei, in august, in fata celor de la Real Madrid. Interesant este ca, dupa acea intalnire, catalanii au avut o serie excelenta in La Liga, in timp ce „galacticii” au inceput un sezon foarte slab.

                        Poate si mai surprinzatoare este infrangerea suferita de Atletico Madrid pe teren propriu. Gazdele au condus cu 1-0 din minutul 73, gol inscris de Diego Costa, dar oaspetii au intors scorul pana la final, prin golurile marcate de Lucas Hernandez (minutul 80, autogol) si Joaquin Correa (minutul 88). Atletico Madrid a suferit astfel primul esec pe noul sau stadion (Wanda Metropolitano) intr-o competitie interna. Atletico Madrid trebuie sa marcheze cel putin doua goluri in deplasarea de la Sevilla, ceea ce nu este deloc usor. In septembrie, echipa din capitala Spaniei a invins cu 2-0 pe Sevilla (exact scorul de care are nevoie acum), insa atunci meciul s-a desfasurat acasa si nu in deplasare.

                        Valencia si Real Madrid par sa aiba cale libera spre calificare in etapa urmatoare a competitiei, dupa ce au invins deja in prmimul tur, la limita, echipe mult mai modeste, care se lupta in La Liga pentru evitarea retrogradarii (in zona in care activeaza si Espanyol, de altfel). Pentru Real Madrid, meciul cu Leganes de pe teren propriu va avea o miza foarte importanta: echipa din Madrid este in plina criza si are nevoie „ca de aer” de aceasta calificare, pentru a salva un sezon esuat in La Liga.

                        Surprizele sunt frumoase in fotbal, iar competitiile de acest gen permit si echipelor mai mici sa avanseze destul de mult. Totusi, in cele din urma valoarea isi spune cuvantul, cel mai des trofeul ajungand tot in vitrina unei echipe de top.

                        Ajutoare pentru a ramane in casa mai mult timp pe durata iernii

                        Cu episoade cu viscol, zapada si ger, iarna poate fi destul de neplacuta, mai ales pentru persoanele care prefera mai degraba confortul zilelor din sezonul cald. Si totusi, pentru ca locuim intr-o zona de clima temperat continentala de tranzitie, specifica pentru Europa Centrala, avem in Romania inclusiv o perioada destul de rece, cu aprogeu pe timpul iernii. Asadar, cel putin 2-3 luni pe an ne confruntam cu temperaturi foarte scazute, vant puternic si alte fenomene meteorologice nu tocmai placute…

                        Suntem in plina iarna si, pe cat posibil, putem sa folosim anumite ajutoare pentru a ramane in casa mai mult timp in aceasta perioada. Prin ajutoare ne referim desigur la… tehnologie! Cel mai multe locuinte din Romania au in prezent o conexiune fixa la internet. In multe cazuri exista mai multe conexiuni la dispozitie, daca ne gandim si la internetul mobil si la retelele publice de tip wireless, care „bat” si spre multe locuinte din zonele respective (de exemplu, retele ale unor benzinarii, agentii bancare, supermarketuri, hoteluri etc.).

                        Daca ai cel putin un gadget conectat la internet, deja ai mai putine motive de a iesi din casa pe vreme neplacuta. Sa ne gandim in primul rand la informatii – cine mai are nevoie de presa scrisa cand are totul pe internet, la distante ce se masoara in clickuri?! Apoi, domeniul cu cea mai mare expansiune pe piata locala: comertul electronic. Orice ai avea nevoie, poti comanda online. Produsele vin apoi la tine prin curier rapid.

                        Cu ani in urma era vorba mai mult despre produse precum carti, electronice si electrocasnice, mobilier, jucarii etc. Acum, poti comanda inclusiv articole de imbracaminte si incaltamine si chiar produse alimentare. In unele cazuri, daca locuiesti intr-un oras mare, poti avea produsele solicitate chiar si in aceeasi zi, chiar si intr-o ora! Si ne referim aici atat la laptopuri si smartphone-uri, cat si la produse perisabile, precum lapte, fructe, branzeturi sau oua!

                        Tehnologia, prin prisma dispozitivelor conectate la internet (fie ele smartphone-uri, tablete, laptopuri sau desktopuri) te ajuta sa faci si operatiuni bancare si sa platesti facturile la utilitati si nu numai. Poti face transferuri si plati prin internet banking / mobile banking, precum si prin platformele de plati online. Online poti sa-ti planifici si vacante – faci rezervari de hoteluri pe website-urile de profil, cumperi bilete de avion online, cumperi chiar bilete de acces la diverse obiective si la diverse evenimente (concerte, spectacole etc.).

                        Daca ai mult timp liber si vrei sa il petreci in mod placut, poti face neasteptat de multe lucruri acasa! Ai cinema la tine acasa, mai ales daca ti-ai cumparat si un TV cu ecran mare. Poti sa gasesti filme online, inclusiv pe platforme cu plata pe baza de abonament. Serialele tale favorite, filmele tale favorite si chiar competitiile sportive care iti plac pot fi urmarite cand doresti, la comanda, gratie tehnologiei moderne.

                        In zona de divertisment, ai online case pariuri live unde adrenalina poate atinge cote maxime. Nu trebuie sa te deplasezi in agentii de pariuri clasice, ai agentiile acasa – atentie insa, alege numai case de pariuri cu licenta locala. Bonusuri, cote mari, ponturi bune – toate le gasesti pe internet, de asemenea, alaturi de transmisiuni live din fotbal, tenis si alte sporturi. Esti fan Barcelona? Ii poti urmari parcursul spre titlul de campioana in La Liga si in acelasi timp poti paria pe meciurile sale din campionat, in speranta ca te vei bucura si mai mult de succesele sale.

                        Ai asadar o multime de motive sa ramai in casa. Cand pleci afara, o poti face doar de placere. Desigur ca nu este recomandat un stil de viata sedentar, dar… poti avea si sala de fitness la tine acasa, cu aparaturi comandate – desigur – online.

                        În Bacău se circulă în condiții de iarnă

                          Iarna pare că și-a intrat din nou în drepturi. În Bacău se circulă în condiții de iarnă. La momentul acesta nu s-au mai raportat școli închise din cauza vremii, iar la spital încă nu s-au înregistrat cazuri de adresări legate de patologia specifică.

                          În municipiul Bacău arterele principale au fost deszăpezite, pe șosele s-a împrăștiat antiderapant, pe trotuare se circulă mai greu, dar lucrătorii de la Serviciul public de salubritate sunt deja la curățăt, mai ales în zona centrală. Se așteaptă și o comunicare din partea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

                          Conform informațiilor primite de la prefectul Maricica Luminița Coșa, care este și președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, la ora 9,30 nu erau probleme.

                          „Pe drumurile din județul Bacău se circulă normal, în condiții de iarnă. Nu suntem sub avertizarea niciunui cod și sperăm să nu fim. Aceasta este situația în acest moment. Dacă apăr modificări vom lua măsurile necesare și îi vom ține la curent pe cetățeni”, a declarat prefectul județului.

                          Bacău – Capitala rezistenţei şi victoriilor întregirii naţionale

                            Regele Ferdinand decoreaza soldati pe front

                            “…Marea Unire din 1918 a fost și va rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei românești. Măreţia sa stă în faptul că desăvârșirea unităţii naţionale nu este opera nici a unui om politic, nici a unui guvern, nici a unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan râvnit cu putere, din străfundurile conștiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntașii politici, pentru a-i călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit”.

                            acad. Florin Constantiniu

                            Regele Ferdinand trece in revista o unitate militara impreuna cu regina Maria

                            Realizarea unităţii naţionale a reprezentat un deziderat major al românilor în epoca secolelor XIX-XX. Momentul 1918, prin cele trei adunări plebiscitare din 27 martie – Chişinău, 28 noiembrie – Cernăuţi şi Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 decembrie, nu a reprezentat decât o încununare a eforturilor românilor din Vechiul Regat şi teritoriile aflate vremelnic sub ocupaţia marilor puteri vecine – Imperiul ţarist şi cel austro-ungar. În epoca modernă au fost făcuţi paşii necesari pentru realizarea unităţii naţionale a tuturor românilor, paşi sintetizaţi în mod extraordinar de Mihail Kogălniceanu în programele revoluţiei de la 1848: unire, prinţ străin, independenţă şi progresul societăţii româneşti, ajungându-se în cele din urmă la realizarea statului unitar român, acea „Românie dodoloaţă” cum o numea Alexandru Vlahuţă.

                            Marea Unire nu ar fi fost posibilă însă, pe lângă un context internaţional favorabil, fără un efort politic, militar şi material deosebit, fără suferinţele îndurate de către toţi românii pentru realizarea acestui vis naţional. Acad. Florin Constantiniu sintetiza în câteva fraze acest fapt: “…Marea Unire din 1918 a fost și va rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei românești. Măreţia sa stă în faptul că desăvârșirea unităţii naţionale nu este opera nici a unui om politic, nici a unui guvern, nici a unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan râvnit cu putere, din străfundurile conștiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntașii politici, pentru a-i călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit […]. Nu o victorie militară a stat la temelia României Mari, ci actul de voinţă al naţiunii române de a-i da armătura teritorial-instituţională, care este statul naţional”.

                            La arme!

                            Intrarea României în Primul Război Mondial şi acţiunile desfăşurate de cele patru armate române la începutul campaniei din 1916 au fost întâmpinate cu entuziasm în întreaga ţară, inclusiv în judeţul Bacău. În documentele vremii această stare de spirit a populaţiei este foarte clar prezentată. Astfel, Vasile Th. Cancicov, memorialist şi om politic originar din Bacău, afirma că „Soldaţii sunt entuziasmaţi, îmbrăcaţi în flori, cântă în cor, împreună cu publicul de pe peron «La arme!»”. În această atmosferă entuziastă, armata română va înainta rapid în Transilvania, nu fără jertfele inerente războiului. Astfel, în curtea Bisericii „Eroii Neamului” din Poiana Sărată se află mormântul eroului locotenent Nicolae Macarie, căzut în primele momente ale participării României la primul conflict mondial. În mod simbolic, soclul mormântului este realizat din piatra de hotar ce despărţea până atunci pe românii transilvăneni de fraţii lor. Iar pe aceasta se află inscripţia „Piatră, fostă de hotar, monument locotenentului Nicolae Macarie, din Reg. 13 «Ştefan cel Mare» Iaşi, primul erou rănit şi mort când s-a trecut graniţa la Poiana Sărată, pentru reîntregirea neamului, în noaptea de 14/15 august 1916”.

                            Evoluţia confruntărilor militare nu a fost însă favorabilă armatei române. Lipsite de un sprijin susţinut şi eficient din partea aliaţilor, care nu au respectat promisiunile făcute românilor înainte de intrarea României în conflict, slab dotate şi pregătite, forţele române vor fi nevoite să se retragă spre Moldova, nu fără a opune rezistenţă inamicului pe Jiu, pe Argeş, în bătălia pentru Bucureşti. Frontul va fi stabilizat pe Siret iar „armata română, deşi bătută, n-a putut fi învinsă”, după cum afirma generalul Erich Ludendorff.

                            Post telefonic intr-o scorbura de copac noiembrie 1917

                            În condiţiile participării României la război, Bacăul va căpăta un rol strategic primordial, mai ales după retragerea în Moldova. Deşi Iaşiul devine în această perioadă capitala ţării, aici aflându-se în refugiu regele şi principalele instituţii ale ţării, Bacăul devine cel mai important centru militar. De aceea a şi fost numit, în mod plastic, „capitala rezistenţei şi victoriilor întregirii naţionale”.

                            După cum se ştie, la Bacău s-a aflat, încă de la începutul războiului, comandamentul Armatei de Nord, aflată sub conducerea generalului Constantin Prezan. De aici Prezan a condus operaţiunile din timpul campaniei anului 1916. Ulterior aici a fost stabilit comandamentul Armatei a doua. Generalul Averescu va coordona glorioasele lupte din anul 1917 de aici, inclusiv rezistenţa de pe linia Oituzului. O mărturie peste timp a poziţiei Bacăului o reprezintă şi una dintre clădirile monument istoric păstrate în oraşul nostru şi anume Casa Anania (str. George Bacovia” 49), unde a fost Comandamentul Armatei a II-a.

                            Datorită apropierii de linia frontului, în Bacău şi în regiunile înconjurătoare erau masate unităţile de rezervă, depozitele armatei, numeroase spitale militare, dar şi comandamente ale unor mari unităţi ruse care luptau alături de armata română. De asemeni, tot în această zonă îşi va desfăşura o mare parte din activitate Misiunea Militară Franceză.

                            Oituz
                            Încă de la intrarea României în război, la lupte au participat şi unităţile militare care îşi aveau garnizoana la Bacău. Este vorba de regimentele 27 Infanterie, Regimentul 67 Infanterie (constituit la 14 august 1916), Regimentul 12 Artilerie şi 17 Artilerie (ultimele două formând Brigada 8 Artilerie). Toate aceste unităţi au participat activ la lupte, dând dovadă de eroism şi spirit de sacrificiu. Astfel, Regimentul 27 Infanterie a fost una dintre unităţile militare care s-au remarcat în mod deosebit în timpul luptelor din Primul Război Mondial, fapt pentru care drapelul regimentului a fost decorat, prin Înaltul Decret Regal nr. 4315 din 22 octombrie 1920 cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a. Eroismul acestui regiment este şi astăzi evocat de numeroase monumente care amintesc de jertfele soldaţilor şi ofiţerilor, morţi sau răniţi, în luptele din Ardeal de pe Jiu, din Carpaţi etc.

                            Erou pe front – primar al Bacăului

                            Dintre eroii acestui regiment băcăuan amintim doar doi ofiţeri, ambii decoraţi, pentru fapte deosebite de arme, cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a: sublocotenentul Iosif. C. Ciobanu şi pe locotenentul (pe atunci) Mihail Văgăunescu. Cel din urmă, după război, se afirmă în viaţa comunităţii băcăuane, ocupând diverse funcţii şi demnităţi: prefect, deputat, primar. O lungă perioadă de timp a fost preşedintele Societăţii Mutilaţilor de Război, iar ca primar s-a preocupat de memoria camarazilor săi prin amenajarea Cimitirului Eroilor de pe strada Constanţei.
                            Mulţi băcăuani au luptat în alte unităţi militare.

                            Un exemplu elocvent de eroism îl oferă sergentul Gheorghe Donici. Erou al Războiului de independenţă, se înrolează voluntar şi în Primul Război Mondial, la vârsta de 67 de ani, căzând eroic împreună cu Escadronul 3 al Regimentului 9 Roşiori în şarja de la Robăneşti.

                            Mai amintim pe colonelul Procopie Strat din Regimentul 16 Infanterie „Suceava” sau pe sublocotenentul Gheorghe Glod din Regimentul din Regimentul 24 Infanterie Tecuci. Ambii eroi originari din judeţul Bacău au fost decoraţi cu Ordinul „Mihai Viteazul” pentru faptele de arme din Primul Război Mondial (două străzi din Bacău poartă numele aceastor doi eroi). Numărul băcăuanilor căzuţi în Războiul pentru Reîntregirea ţării este unul foarte mare, practic neexistând localitate care să nu-şi fi adus obolul de sânge pentru realizarea dezideratului naţional.

                            Populaţia a sprijinit necondiţionat fronturile de luptă

                            Pe lângă efoturile militare, Bacăul a ocupat un loc important şi în ceea ce priveşte asistenţa medicală necesară pentru mulţimea de răniţi de pe front. Apropierea de linia frontului a necesitat creşterea numărului de localuri pentru spitale. Astfel, pe lângă Spitalul „Pavel şi Ana Cristea”, în perioada războiului au funţionat numeroase alte spitale aflate sub autoritatea Serviciului Medical al Armatei sau a Crucii Roşii. Practic, toate localurile disponibile, şi în special cele ale instituţiilor de învăţământ, au fost transformate în spitale.

                            Casa Anania, sediul Comandamentului Armatei de Nord

                            Eforturile armatei române pe fronturile din război, şi mai ales rezistenţa eroică din „Triunghiul de foc al Moldovei” în vara anului 1917, ar fi fost imposibile însă fără aportul populaţiei civile. În condiţiile retragerii trupelor în Moldova, a prezenţei aici a unui mare număr de refugiaţi civili, problemele ridicate de aprovizionarea frontului cu bunurile necesare erau deosebite. Poulaţia, deşi trăia în condiţii dificile, a trebuit să facă faţă restriştilor şi bolilor („tifosul exantematic ne-a costat mai mult decât zece bătălii” scria un ziar din epocă), a înţeles şi a sprijinit constant efortul de război.

                            Rechiziţiile, dar şi donaţiile făcute de populaţie, asigurau aprovizionarea trupelor, iar judeţul Bacău, aflat în prima linie a frontului, era printre cele mai încercate, asigurând mari cantităţi de bunuri agricole, dar şi industriale. În condiţiile pierderii resurselor din teritoriile ocupate, activitatea extractivă se intensifică în bazinul Trotuşului, de exemplu, pentru a acoperi, chiar şi parţial, necesarul de materii prime. De asemenea o mare parte din necesităţile de îmbrăcăminte, încălţăminte şi alte materiale necesare, precum şi de transport pentru armată vor fi asigurate de către băcăuani.

                            Trebuie menţionat şi faptul că factorii politici şi administrativi ai vremii au înţeles necesitatea ca populaţia să fie şi ea protejată, astfel că s-au luat măsuri pentru împiedicarea abuzurilor, dar şi de raţionalizare a bunurilor. Rechiziţiile erau realizate contra cost, chiar dacă uneori valoarea plătită era sub cea normală. De asemeni, ca urmare a faptului că populaţia majoritară trăia în mediul rural în condiţii dificile, datorate lipsei pământului, factorii politici vor ajunge la conştientizarea necesităţii realizării unei profunde reforme agrare.

                            Nu întâmplător regele Ferdinand I promite în primăvara anului 1917, la Răcăciuni: „Ostaşi, vouă, fiilor de ţărani, care aţi apărat cu braţul şi cu pieptul vostru pământul unde v-aţi născut, unde aţi crescut, vă spun eu, regele vostru, că pe lângă răsplata cea mare a izbânzii care vă asigură fiecăruia recunoştinţa neamului întreg, aţi câştigat totodată dreptul la a stăpâni într-o măsură mai largă pământul pentru care v-aţi luptat. Vi se va da pământ! Eu, regele vostru, voi fi întâiul a da pildă, vi se va da şi o largă participare la treburile statului”.

                            Unirea a fost celebrată cu entuziasm în toată ţara, dar momentul 1918 era doar începutul unei noi etape în evoluţia istorică a poporului român. A urmat apărarea şi consolidarea noului statut al României – cel de stat naţional unitar. Băcăuanii s-au numărat şi ei printre cei ce au făcut eforturile pentru reconstrucţia ţării distrusă de război şi consoldarea unităţii statale. (Dr. Marius Istina)

                            Bacău – Blaj, zborul Marii Uniri

                            Locotenentul aviator Vasile Niculescu a efectuat, în data de 23 noiembrie 1918, un zbor de o însemnătate uriașă, pentru România. Însoțit de căpitanul Victor Precup, s-a deplasat, pe calea aerului, în condiții foarte grele, cu un avion fragil, de la Bacău până la Blaj, pentru a duce corespondenţa dintre Guvernul României (aflat la Iași) și Consiliul Național Român Central (din Transilvania). Pe parcursul zborului, piloţii au avut de îndurat, la altitudine, temperaturi extreme, de până la -40 de grade Celsius. Zborul dintre Bacău și Blaj a durat două ore și un sfert, la o altitudine de 2600 de metri.

                            Aparatul de zbor Ferman F40 a aterizat la Blaj, nu departe de Câmpia Libertății, după care cei doi aviatori au pornit către Palatul Mitropolitan, pentru a preda documentele. Acolo, Consiliul Național Român s-a întrunit și a decis ca la Alba Iulia să fie convocată Marea Adunare Națională, la 1 decembrie 1918, pentru înfăptuirea minunatului act al Unirii Transilvaniei cu România, încununarea unui vis de veacuri al românilor!

                            În dimineața zilei de 24 noiembrie 1918, la decolarea aparatului de zbor care urma să facă drumul de întoarcere, către Moldova, locotenentul Vasile Niculescu și căpitanul Victor Precup au transportat acte oficiale de mare importanță pentru înfăptuirea actului Unirii, care trebuiau să ajungă la Iaşi, unde Guvernul şi Regele aşteptau vestea mult dorită: hotărârea entuziastă de unire a Transilvaniei cu România… O unire pentru totdeauna!

                            Pământ pentru sângele vărsat

                            În acei ani, populaţia majoritară trăia în mediul rural în condiţii dificile, datorate lipsei pământului. Nu întâmplător regele Ferdinand I, aflat în inspecţie pe frontul din Moldova, la Răcăciuni, promite în primăvara anului 1917, două lucruri importante: pământ şi o mai largă participare la treburile obştei:

                            „Ostaşi, vouă, fiilor de ţărani, care aţi apărat cu braţul şi cu pieptul vostru pământul unde v-aţi născut, unde aţi crescut, vă spun eu, regele vostru, că pe lângă răsplata cea mare a izbânzii care vă asigură fiecăruia recunoştinţa neamului întreg, aţi câştigat totodată dreptul la a stăpâni într-o măsură mai largă pământul pentru care v-aţi luptat. Vi se va da pământ! Eu, regele vostru, voi fi întâiul a da pildă, vi se va da şi o largă participare la treburile statului”.

                            Astfel, că, după război, mii de soldaţi, urmaşii celor căzuţi pe front, au primit pământ. Un exemplu este satul Nicolae Bălcescu (numit la început Satu Nou, apoi Ferdinand, după aceea Chivu Stoica), format atunci, după împroprietărire.

                            Traiască România Mare!

                            În colecţia de documente a Muzeului de Etnografie din Bacău se păstrează un pachet de fotografii de la părintele Guţa Gheoldum, paroh la Râpile, azi Gura Văii, pe malul Trotuşului. Câteva, datate 29 septembrie 1919, înfăţişează momentul sfinţirii Monumentului Eroilor din Pătrăşcani, la o răscruce aproape de seculara ctitorie a Ruseteştilor, primul monument construit în judeţul Bacău după războiul din 1916-1919. Se vede că a fost o zi caldă, protipendada s-a adăpostit sub un umbrar făcut din crengi, preoţii au slujit, politicienii au ţinut discursuri, pânza albă a fost trasă jos de pe obelisc.

                            Mai după amiază (umbrele sunt lungi) s-au făcut iar poze. Un veteran de la Războiul de Independenţă din 1877, în rândul din faţă, are pieptul plin de decoraţii primite în Bulgaria. Trei stau la un loc, au cămăşile înflorate, trebuie că sunt fruntaşi. E sărbătoare, toţi şi-au tras ciubotele. Au pălăriile în mână. Câtorva le ştim numele din Anuarul Socec, morarii Ilie Verdeş şi Ion Buftea, Cepoiu cojocarul, cismarii Miaună şi Popa, învăţătorul, notarul şi primarul. În mijloc, pe scaune, se vede părintele Gheoldum, obosit după toată emoţia zilei.

                            Lângă el, stă un ofiţer cu casca strălucitoare la subţioară. Jos, la picioarele lor, sunt doi cobzari şi doi scripcari cu arcuşurile pregătite, foarte probabil chemaţi din deal, de la Rădoaia. Asta însemna că ziua s-a terminat cu dans, cu horă. De pe umbrar privesc regii României, nu sunt Maria şi Ferdinand, ci mai bătrânii Elisabeta (d.1916) și Carol (d.1914), dar nimeni nu bagă de seamă, ”Trăiască România Mare”. (Iulian Bucur)

                            Artişti pe frontul Marii Uniri

                            Aurel Băeșu
                            Pictorul Aurel Băeșu este născut la Fălticeni, dar și-a petrecut ultimii ani ai vieții în actualul județ Neamţ. La sfârşitul anilor 50, când s-a înfiinţat Muzeul din Bacău, deci și secția de artă, Neamțul aparținea de regiunea Bacău.

                            Așa se face că Muzeul de Artă din Bacău are o colecție bogată de lucrări (peste 100) semnate de Băeşu, cu diverse temetici, din care aproximativ 30 au ca tematică primul război mondial, înfățisând soldați, ofițeri, cu titluri precum: Elev militar, Militar păzind, Alianța 1917, o pictură intitulată Portret de combatant.

                            Aurel Băeșu a fost mobilizat în septembrie 1916, iar în noiembrie a aceluiaşi an a fost admis ca elev plutonier la Școala Militară. În vara anului 1917 era concentrat la Iași, împreună cu alți 35 de artiști aflați sub arme, pentru a participa la proiectul Muzeul Militar Național, în a cărui colecție erau prevăzute lucrări de artă inspirate din Războiul de Reîntregire. (Marcela Gavrilă, muzeograf)

                            Omagiu Eroilor, omagiu Marii Uniri

                            Dintre toate evenimentele trăite de locuitorii judeţului Bacău, meleag de jertfă şi victorii, se evidenţiază, la loc de cinste, bătăliile purtate între anii 1916-1918. Aceste locuri au fost martore încleştărilor din prima şi până în ultima zi a Războiului de eliberare şi întregire naţională, aici, pe Văile Oituzului, Slănicului, Caşinului, Uzului şi Trotuşului, practic în toate localităţile din partea de nord şi de sud ale Bacăului, s-au dat lungi şi crâncene lupte, care au precedat Ziua cea Mare a Unirii de la 1 Decembrie 1918. Pentru a marca şi sărbători acest mare eveniment, cât şi pentru a comemora eroismul ostaşilor români, pe parcursul întregului an se vor organiza numeroase activităţi şi acţiuni, coordonate de Consiliul Judeţean.

                            „Încă din partea a doua a anului 2017, Consiliul Judeţean a constituit un comitet de coordonare a acestor activităţi, condus de un vicepreşedinte, respectiv Silviu Pravăţ. Consiliul Judeţean, primăriile, instituţiile de cultură şi de învăţământ, asociaţiile şi ONG-urile au depus 93 de proiecte, care au fost înaintate la guvern, cu tot cu notele de fundamentare, fiind integrate în Programul ACCES Centenar – 2018. Până acum au fost aprobate 65, dintre care 32 vor fi bugetate integral. Amintesc acum doar câteva, Ridicarea Monumentului Eroilor (Bacăul nu are niciun monument dedicat eroilor), care va fi amplasat în Parcul Catedralei, proiectul este gata, Reeditarea Zborului Marii Uniri Bacău – Blaj, Realizarea la Monetăria Statului a unei Medalii jubiliare, ridicarea edificiului „Columna Biruinţei Neamului Românesc” şi Amenajarea unui parc istoric la Oituz, Reabilitarea Monumentului”Tip Verdum”, de la Mănăstirea Caşin, organizarea Simpozionului Naţional „Bacăul – capitala rezistenţei şi victoriilor întregirii naţionale” şi a unei mari expoziţii în Bacău, editarea şi reeditarea unor volume de istorie militară şi multe, multe alte activităţi, despre care vom mai vorbi şi la care băcăuanii vor avea ocazia să participe”, ne-a declarat Sorin Braşoveanu, preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău.

                            Municipiul Bacău a depus 49 de proiecte, Oituz 11, Filipeni 7, Moineşti 2, iar alte 12 UAT-uri câte unul, solicitând finanţare de la Guvern, la care se adaugă alte proiecte cu finanţare locală. Multe proiecte au ca obiect consolidarea unor biserici şi monumente istorice, ridicare unor monumente ale eroilor ăn diferite localităţi, expoziţii şi albume filatelice, de pictură şi fotografii, simpozioane (200 de ani de la naşterea poetului Vasile Alecsandri, autorul poeziei „Hora unirii”), conferinţe, spectacole teatrale, competiţii sportive, volume de versuri etc.
                            Programul complet va fi comunicat în următoarele zile de Ministerul Culturii, cu precizarea că, în luna februarie va mai fi organizată o nouă sesiune de depunere de proiecte.

                            Unirea a fost celebrată cu entuziasm în toată ţara, dar momentul 1918 era doar începutul unei noi etape în evoluţia istorică a poporului român. A urmat apărarea şi consolidarea noului statut al României – cel de stat naţional unitar. Băcăuanii s-au numărat şi ei printre cei ce au făcut eforturile pentru reconstrucţia ţării distrusă de război şi consolidarea unităţii statale.

                            Sascut: Sistemul de supraveghere video a pus hoții pe fugă

                              – 48 de camere de supraveghere sunt montate în toată comuna – cu ajutorul imaginilor stocate, polițiștii locali i-au identificat pe autorii mai multor infracțiuni – autoritățile locale spun că de când au implementat acest sistem de supraveghere a scăzut infracționalitatea cu 40 la sută

                              Dacă nu aș fi văzut cu ochii mei, nu aș fi crezut niciodată că într-o comună băcăuană poate funcționa atât de bine un sistem de supraveghere. Cine nu știe despre el aproape că nici nu observă camerele video.

                              Mai mult, cei care nu cred în astfel de sisteme de supraveghere și în utilitatea lor spun că aparatele video sunt false, fiind montate la înălțime doar ca să sperie oamenii. Viziunea ți se schimbă radical, iar lucrurile capătă un alt înțeles în momentul în care ajungi la centrul de comandă.

                              Acesta funcționează în clădirea Poliției Locale Sascut și are un regim special. În camera de comandă, pe trei monitoare de dimensiuni considerabile vezi tot ce mișcă prin comună. E drept că vizita noastră a avut loc înainte de prima ninsoare, iar detaliile așezării erau mult mai vizibile, însă, reperele rămân aceleași și pe zăpadă.

                              Ghid de prezentare ne-a fost Nicolae Luca, administrator public al comunei Sascut, iar rolul de gazdă l-a avut agentul Geo Stanciu, de la Poliția Locală. Ambii au lăudat rezultatele notabile ale sistemului de supraveghere.

                              “Imaginile surprinse de camerele de supraveghere ne-au ajutat anul trecut la identificarea mai multor autori care au comis fapte penale. Când spun asta mă refer la agresori, la furturi de animale, furturi din locuințe sau accidente. Văzând rezultatele, localnicii au căpătat mai multă siguranță”, declară Nicolae Luca, administrator public al comunei Sascut.

                              “Camerele funcționează în permanență, iar imaginile sunt stocate timp de o lună. De nenumărate ori le-am fost de ajutor polițiștilor la identificarea autorilor unor violuri, la prinderea hoților și la stabilirea cu exactitate a cauzelor care au dus la producerea unor accidente de circulație. Sistemul de supraveghere a fost montat cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, în puncte strategice din comună”, declară agentul Geo Stanciu, de la Poliția Locală.

                              Dacă morală nu e…

                              În satul copilăriei mele existau patru autorități: Morala, Preotul, Învățătorul și Jitarul. Milițianul nu conta. Infracțiunile erau rare. Când mai călca vreun rătăcit prin străchini, Satul îl sancționa.

                              Unuia i-au aruncat în cârcă o poreclă: Golanul. Bietul de el se ruga cotidian să fie absolvit de pedeapsă. Apoi s-a întâmplat ceva nemaipomenit: o crimă.

                              Biserica, Școala, Satul au reacționat. La o înmormântare, preotul a spus: „A murit un om bun. Dar face parte din familia unui criminal”. Morala… Dacă jitarul prindea pe cineva furând de pe ogor, hoțul devenea proscrisul satului. După decembrie ’89, un ins din satul meu a mai comis o crimă. Am scris despre aceasta. Între timp, individul a fost eliberat pentru ,,bună purtare” și mi-a transmis că-mi va face felul. Am sesizat ,,organele”. Ați vorbit vreodată cu gardul?…

                              Aud că prin satele noastre, locuite cândva de moralitate [veșnicia (cea bună…) s-a născut la sat, zicea Poetul…], pentru a eradica infracțiunile încep să fie instalate camere de luat vederi. Cică infractorii, inși cu naturelul simțitor, lucrează acum cu normă redusă.

                              Camerele de holbat au luat locul Moralei, Preotului, Învățătorului, Jitarului? Jalnic înlocuitor! Dar poate că… unul necesar. De vreme ce unii polițiști, profesori și preoți au posibilitatea de a lucra oficial în medii care le permit manifestări de pedofili, Big Brother mioritic poate fi o soluție (jalnică) de avarie.

                              Ar mai fi o cale de rezolvare: reinstaurarea Moralei. Dar atunci când și primii oameni în stat sunt în ofsaid mare cu povestea asta, ce să-i mai ceri amărășteanului lipit de tejgheaua crâșmei?

                              Prietenul meu bun, Platon, mi-a spus ceva memorabil: ,,Nimeni nu este drept de bunăvoie, ci doar silnic”. În spațiul mioritic, prietene, nici silnicia nu mai este o soluție… Dacă morală nu e…

                              Pagina 1

                                Balizele provizorii din Centru, eliminate pe timp de iarnă

                                  – parcarea autoturismelor în locuri nepermise a determinat anul trecut autoritățile locale să dispună montarea unor separatoare de sens pe scuarul din imediata vecinătate a statuii lui Ștefan cel Mare – o vreme, măsura a dat rezultate fluidizând traficul, însă, o dată cu ninsorile balizele respective au devenit incomode pentru utilajele de deszăpezire

                                  Municipalitatea băcăuană a decis în urma discuțiilor purtate cu operatorii care fac deszăpezirea în acest an, să elimine pe durata sezonului rece balizele. Decizia a venit după ce s-a constatat că balizele respective stânjeneau trecerea utilajelor care se ocupă cu îndepărtarea zăpezii și împrăștierea materialului antiderapant. Primele balize eliminate au fost cele din zona cunoscută de băcăuani sub numele de „La ciupercuțe”.

                                  La scurt timp, autoritățile locale au dat dispoziție să fie ridicate și delimitatoarele de pe strada Nicolae Bălcescu, din același motiv.

                                  Reamintim că separatoarele de sens au fost montate în această zonă în toamna anului trecut. Șoferii care aveau de rezolvat diferite probleme fie la birourile din clădirea Buena Vista sau la Catedrala „ Înălțarea Domnului”, obișnuiau să-și lase mașinile pe scuarul hașurat aflat în mijlocul intersecției, loc în care parcarea este interzisă.

                                  În ciuda imobilizării roților și a amenzilor practicate de agenții Poliției Locale, conducătorii auto parcau în continuare mașinile în locul amintit. În urma consultării factorilor decizionali, primăria a dispus montarea separatoarelor de sens.

                                  Traficul a fost fluidizat, șoferii comozi și-au păstrat banii în buzunar, iar circulația a căpătat un alt sens în intersecția de la statuia lui Ștefan cel Mare. În ceea ce privește balizele de „La ciupercuțe”, încă de la montarea lor, au existat destule voci care le-au contestat utilitatea în zona respectivă.

                                  „Balizele respective au fost înlăturate temporar, după consultarea cu operatorii. Aceștia au spus că ar fi bine ca în sezonul rece să nu fie amplasate balizele, deoarece încurcă procesul de deszăpezire. După această perioadă, cel mai probabil, vor fi reamplasate în aceleași zone” – a declarat Dragoș Ștefan, viceprimar municipiul Bacău.

                                  Autostrada Bacău – Brașov amenințată de o nouă formulă guvernamentală

                                    Alcătuirea noului guvern al României, sub conducerea premierului desemnat Viorica Dăncilă și posibila înlocuire a ministrului Transporturilor, Felix Stroe, pune din nou în discuție proiectul Autostrăzii Iași – Bacău – Brașov.

                                    Prezent în Onești pe 6 ianuarie, Felix Stroe a dat din nou asigurări că autostrada va fi realizată, pentru că proiectul este prins în Memorandumul de Transport și pentru că finanțarea necesară a fost deja parafată cu instituții financiare internaționale. Dar, recent, la Iași, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor (MT) Cătălin Bălan a infirmat această variantă și a subliniat că Autostrada A8 – Iași – Târgu Mureș are toate șansele.

                                    Felix Stroe se află, până marți, 23 ianuarie, într-un scurt concediu de o săptămână. Ministrul l-a susținut pe fostul premier, Mihai Tudose, iar acum se spune că se află pe lista miniştrilor pe care liderii PSD au luat-o în discuţie pentru plecarea lor din guvern.

                                    Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat că fiecare ministru este atent analizat şi se va lua o decizie în partid. În luna decembrie, la o interpelare a deputatei de Iași, Cosette Chichirău, ministrul a făcut pentru prima dată precizarea clară că susține proiectul Autostrăzii spre Brașov.

                                    „Facem autostradă Iaşi – Bacău – Oneşti – Valea Oituzului – Braşov. Este un traseu mult mai uşor de realizat” – a declarat Felix Stroe. Aceasta a stârnit protestele politicienilor ieșeni și nu doar ale acestora, iar Felix Stroe a fost imediat acuzat că apără interese proprii legate de prezența societății RAJA Constanța, pe care a condus-o 14 ani, în județele Bacău și Brașov, dar și alte șase județe din sud-estul țării, unde a preluat administrarea rețelelor de apă și canalizare.

                                    Politicienii încep să aibă păreri contrare

                                    La ultima vizită în Onești, de Bobotează, Felix Stroe a dat din nou asigurări președintelui Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu, și primarului de Onești, Nicolae Gnatiuc, că autostrada va intra în lucru.

                                    Și senatorul Dragoș Benea a făcut, în aceeași perioadă, declarații de susținere a proiectului autostrăzii prin Bacău și a punctat că autostrada prin Tg. Neamț – Tg. Mureș este mai scumpă, dar are și probleme cu avizele de mediu, întrucât aceasta ar traversa o rezervație naturală.

                                    La recentul CPEx de la Iași, Cătălin Bălan, care coordonează departamentul Fonduri europene din MT a venit, cu un discurs bâlbâit și ușor incoerent, cu altfel de precizări. „Autostrada Iași -Târgu Mureș – a spus secretarul de stat – se face pe bani europeni, iar finanțarea autostrăzii Bacău – Brașov este încă în analiză. În Programul Operațional Regional Structură Mare se găsesc fondurile necesare.

                                    În ceea ce privește autostrada prin Bacău, aceasta nu este în competiție cu A8, care are fonduri, ele fiind studiate în perspectiva unor finanțări cu instituții financiare internaționale sau cu parteneriatul public privat”.

                                    Cum vedea până acum MT autostrăzile prin Moldova

                                    Ministerul Transporturilor anunța, în luna decembrie, că a aprobat Memorandumul privind demararea pregătirii unui portofoliu de proiecte de transport care urmează a fi realizate în perioada 2018-2027, între care și Sectoarele de autostradă Brașov-Bacău și Pașcani-Iași-Ungheni. Proiectul este inițiat împreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.
                                    Sectoarele de autostradă Brașov-Bacău și Pașcani-Iași-Ungheni (plus podul Ungheni) au o lungime totală de 336,5 km, iar proiectul aferent o valoare totală de 3,080 de milioane de euro.

                                    „Memorandumul – spuneau cei din MT – este necesar pentru a oferi stabilitatea abordării strategice în ceea ce înseamnă pregătirea proiectelor de infrastructură de transport în perioada 2018-2027. Proiectele vor primi finanțare din fonduri europene, cât și din fonduri rambursabile de la instituțiile financiare internaționale precum Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare și Banca Europeană de Investiții.

                                    Obținerea unei stabilități în abordarea strategică garantează că proiectele odată lansate nu vor mai fi stopate creând premisele implementării rapide a proiectelor”. Valoarea totală a proiectelor prevăzute prin acest Memorandum se ridică la 12,190 de milioane de euro.

                                    „A fost aprobat Memorandumul de Transport al României, după ce s-a asigurat finanțarea prin acorduri internaționale, iar tronsonul de autostradă către Transilvania și către Vest va fi pe coridorul Ungheni-Iași-Pașcani-Bacău-Onești-Brașov. L-am întâlnit pentru prima dată pe noul ministru al Transporturilor, la Onești, de la care am înțeles că în problema autostrăzii nu mai poate fi dat nimic înapoi, pentru că sunt semnate acordurile internaționale. Există sursa de finanțare și nimeni nu mai poate modifica ceva”.
                                    Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău