Acasă Blog Pagina 2550

Comisia Europeană organizează la Bacău dezbaterea „Viitorul tinerilor europeni”

    Comitetul European al Regiunilor (CoR), Delegația Națională a României la CoR, Reprezentanța Comisiei Europene în România și platforma CaleaEuropeană.ro organizează, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bacău, miercuri, 18 aprilie, dezbaterea, intitulată „Viitorul tinerilor europeni – dialog local privind problematica șomajului în rândul tinerilor și reducerea decalajelor sociale și economice”, ce va avea loc la Centrul de Afaceri și Expoziții ”Mircea Cancicov” din Bacău, cu începere de la ora 12:00.

    Aceasta este prima dezbatere lansată în România în acest format, după ce țara noastră a fost aleasă să găzduiască Summitul Autorităților Locale și Regionale din Uniunea Europeană care va avea loc în perioada 14-15 martie 2019.

    Conform celor mai recente date Eurostat privind șomajul în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 și 29 de ani din Uniunea Europeană, 13,1% dintre tinerii români au fost înregistrați ca șomeri, plasând România pe locul al 13-lea în rândul statelor UE cu cea mai crescută rată a șomajului în rândul tinerilor.

    Totodată, Bacău, capitala națională a tineretului din 2017 în România, face parte din una dintre cele mai sărace 20 de regiuni din Europa – Regiunea Nord-Est.

    La nivel regional, Bacău este al doilea județ cu cel mai ridicat grad al șomajului, după Vaslui, cu un procent de 6,67%, peste media regiunii de 5,8%, potrivit datelor furnizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).

    Cu acest procent, Bacăul se numără printre cele 10 județe (locul 9) cu cel mai înalt grad de șomaj la nivel național.

    Cine va participa la dezbatere:

    -Robert Negoiță (Președinte al Delegației Naționale a României la Comitetul European al Regiunilor, primar al Sectorului 3 din București)
    -Cosmin Necula (Primar al Municipiului Bacău, membru al Delegației Naționale a României la Comitetul European al Regiunilor)
    -Angela Cristea (Șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România)
    -Prof. univ. dr. ing. Carol Schnakovszky (Rector al Universității ”Vasile Alecsandri” din Bacău)
    -Victor Negrescu (Ministrul Delegat pentru Afaceri Europene, Ministerul Afacerilor Externe)
    -Ioana Bran (Ministrul Tineretului și Sportului)
    -Ana Bușoniu (Director general adjunct Programul Operațional Capital Uman – POCU, Ministerul Fondurilor Europene)
    -Marius Deaconu (Președinte, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România – ANOSR).

    Centenarul Unirii la Parincea: 100 de stejari pentru 100 de ani!

      Sorin Roșu, primarul comunei Parincea, i-a invitat pe iubitorii de istorie, dar și pe iubitorii de natură să participe, cu mic cu mare, la o acțiune dedicată Centenarului Marii Uniri.

      Edilul le-a dat întâlnire, sâmbătă, 14 aprilie, în punctul Cornățel pentru a participa la o plantare de arbori.

      Au fost prezenți consilieri locali, elevi ai Școlii Gimnaziale Parincea, părinții acestora, tinerii care sunt rezidenți în Centrul de Integrare „Miorița” și locuitorii care beneficiază de venitul minim garantat, îndrumător fiindu-le pădurarul.

      „Am plantat o sută de puieți de stejar, câte unul pentru fiecare an care a trecut de la momentul Marii Unirii. Am ales zona Cornățel deoarece parcela este lipită de pădurea Primăriei Parincea, care are 55 de hectare”, a declarat Sorin Roșu.

      Cei o sută de puieți de stejar au fost oferiți de Ocolul Silvic Traian.

      Acţiune a poliţiştilor în mediul rural

        Poliţişti de ordine publică şi rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au acţionat vineri, 13 aprilie a.c., în mediul rural, pe linia prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

        S-a acționat pe un număr de 79 de drumuri județene și comunale. Poliţiştii au verificat un număr de 258 de autovehicule şi 254 de persoane.

        Cu ocazia desfăşurării acţiunii, poliţiştii au constatat şase infracţiuni la regimul rutier, au aplicat 259 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 74.277 de lei, au reţinut 7 permise de conducere şi au retras 7 certificate de înmatriculare.

        Poliţiştii au luat măsuri de sancţionare şi a participanţilor la traficul rutier local, biciclişti, pietoni, căruţaşi şi i-au instruit cu privire la conştientizarea pericolelor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

        Poliţiştii desfăşoară permanent activităţi de prevenire şi combatere a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică cetăţenilor judeţului Bacău.

        Poliția în acțiune

          A prezentat polițiștilor un permis de conducere fals

          La data de 13 aprilie a.c., în jurul orei 08:00, pe raza comunei Pânceşti, polițiștii au oprit în trafic un autoturism la volanul căruia se afla un localnic de 33 de ani. Conducătorul auto a prezentat polițiștilor un permis de conducere despre care s-a stabilit din verificări că este fals.
          De asemenea, poliţiştii au stabilit că bărbatul în cauză nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
          Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, uz de fals şi fals material în înscrisuri oficiale.

          Cercetat de poliţişti pentru branşare ilegală la reţeaua electrică

          Poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău, împreună cu reprezentant al Delgaz Grid au prins în flagrant un bărbat de 39 de ani, din localitate, în timp ce avea imobilul branşat ilegal la reţeaua electrică.
          Din verificări a rezultat că la locuinţa bărbatului exista o intervenţie neautorizată asupra instalaţiei de furnizare a energiei electrice.
          Poliţiştii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt.

          Depistaţi de poliţişti la volan sub influenţa alcoolului

          La data de 13 aprilie a.c., o patrulă de poliție rutieră din Oneşti, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu au depistat pe DN 11 A, un bărbat de 65 de ani, din comuna Ştefan cel Mare, la volanul unui autoturism, în stare de ebrietate.
          Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest Drager, rezultatul fiind de 0,63 mg/l alcool pur in aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Oneşti unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
          În cauză s-a întocmit dosar penal efectuându-se cercetări sub aspectul săvărşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

          La aceeaşă dată, poliţiştii din Moineşti au depistat un bărbat de 64 de ani, din comuna Asău, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.
          Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest Drager, rezultatul fiind de 0,59 mg/l alcool pur in aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Moineşti unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
          În cauză s-a întocmit dosar penal efectuându-se cercetări sub aspectul săvărşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

          Urmăriţi naţional depistaţi de poliţişti

          La data de 13 aprilie a.c., polițiștii din Târgu Ocna au identificat și reținut un tânăr de 26 de ani, din localitate, care poseda mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Bacău.
          Cel în cauză a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea pentru o perioadă de doi ani pentru săvârșirea infracțiunii de furt.
          Tânărul a fost încarcerat în Penitenciarul Bacău.

          La aceeaşi dată, polițiști din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Traian au identificat și reținut un bărbat de 63 de ani, din comuna Prăjeşti, care poseda mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Bacău.
          Cel în cauză a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea pentru o perioadă de un an şi o lună pentru săvârșirea infracțiunii de violenţă în familie.
          Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Bacău.

          Depistat de poliţişti în timp ce conducea un autovehicul fără permis şi sub influenţa alcoolului

          La data de 13 aprilie a.c., poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Orbeni au depistat în trafic un bărbat de 27 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii, sub influenţa alcoolului.
          Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest Drager, rezultatul fiind de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
          Din verificări a rezultat că bărbatul în cauză nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
          În cauză s-a întocmit dosar penal efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui autovehicul fără permis şi sub influenţa alcoolului.

          Licitația pentru vânzarea Rafo merge la al doilea termen

          Casa de Insolvență Transilvania, administratorul judiciar al societății Rafo Onești, a anunțat al doilea termen al licitației pentru valorificarea activelor rafinăriei. Noul termen pentru depunerea ofertelor este 26 aprilie, ora 14,00, fixat după ce la primul termen de vineri, 13 aprilie, nu s-a prezentat oficial niciun pretendent. Licitația va avea loc pe 27 aprilie și va porni de la 50,575 milioane de dolari USA (fără TVA), față de aproape 60 de milioane de doalri la prima licitație.

          „În maniera binecunoscută de participare la licitații – a opinat reprezentantul legal al salariaților de la Rafo, liderul sindical Ion Marian -, primul sau chiar primele termene sunt ocolite, în ideea că prețul de pornire al licitației va scădea cu fiecare nou termen.

          Rafo a fost, însă, până acum în vizorul unor posibili investitori din Iran, Irak, Italia, Luxemburg, Rusia, Georgia, Elveția, Ucraina, Austalia, SUA, Turcia și din alte state, iar unii chiar s-au pronunțat clar că vor să preia rafinăria”.

          Doi investitori, de exemplu, Renewable Industries Orientul Mijlociu (RIMEL) și KST Partners Ltd. din Coreea de Sud au format deja un consorțiu (KST&RIMEL Holdings Ltd.) pentru preluarea Rafo.

          „Întrepinderea comună, singură sau în asociere cu investitorii sau candidații săi – a transmis consorțiul – are un interes expres în achiziționarea sau în acordarea dreptului de a exploata rafinăriile petrochimice din România și în special Rafo Onești. Eu, Gus De Angelis, în calitate de președinte al RIMEL doresc să intrăm imediat în negocieri cu personalul adecvat pentru a defini termenii și baza unei astfel de achiziții”.

          Un semnal de intenție de achiziționare a venit și de la Royal Luxemburg Soparfi, din Luxemburg, care a anunțat că trimite un reprezentant pentru stabilirea unor negocieri. Alt exemplu este interesul arătat de o companie din Ucraina, Ukrneftemash EPC LLC, din Kharkov.

          Pentru participarea la licitatie și la al doilea termen este obligatorie achiziționarea caietului de sarcini și achitarea garanției de participare, respectiv două milioane de dolari.

          Primul gong la BacăuFest – Monodrame 2018

          Începând de duminică, 15 aprilie, şi până pe data de 22 aprilie, Teatrul Municipal “Bacovia” organizează cea de-a XXIV- a ediţie de Festivalului Internaţional “BacăuFest – Monodrame”, după acelaşi regulament ca la ediţiile precedente şi cu aceeaşi sumă alocată de Consiliul Local Bacău.

          Sunt, la ediţia 2018 a festivalului, noutăţi şi surprize. Toate spectacolele se vor juca la Teatru, în Sala Mare şi în Sala „Petru Valter” (fostă librărie). De asemenea, actori şi regizori ai Teatrului „Bacovia” vor fi prezenţi în festival, începând cu premiera “Dragă Elena Sergheevna”, după Ludmila Razumovskaia, regia Mădălin Hîncu, de duminică, 15 aprilie, ora 20.00, continuând cu alte spectacole de autor, participanţi ca independenţi, cu alte trupe băcăuane.

          Anul acesta, apare o nouă secţiune – „Ateliere”, pentru copii, tieneret şi maturi, întâlnirea cu cartea pentru teatru, spectacole lectură, recitaluri.

          Concomitent se desfăşoară şi cea de-a V-a ediţie a concursului de Dramaturgie, finalişti fiind şi doi băcăuani.

          Cotidianul „Deşteptarea”, partener media al festivalului, va prezenta zilnic cronici de spectacole, reportaje, interviuri, de la principalele momente ale acestei importante manifestări teatrale, care se bucură de interes, în fiecare an, în rândul publicului băcăuan.
          „Va fi o ediţie eveniment, o ediţie în care şi-au făcut loc tot ceea ce înseamnă teatru, spectacol actoricesc, întâlnire cu actori amatori, cu specialişti în arta dramatică, scriitori, critici de teatru, ziarişti, mari actori. Tot ce am gândit şi vom oferi în această săptămână de teatru este dedicat publicului, băcăuanilor care iubesc teatrul şi actorii. Vă aştept pe toţi la teatru!”, ne-a spus Eliza Noemi Judeu, managerul Teatrului „Bacovia”.

          Programul primelor trei zile de festival

          Duminică, 15 aprilie: 16.30 – Sala „Petru Valter”: Valentin Braniște – “Maidanez”, text și regie Valentin Braniște, Teatrul de Kartier, Bacău; 18.00 – Sala “Petru Valter”: Luminița Bortă: “City Break”, după P. M. Arsch, regia Ania Cazan, proiect independent, Pitești; 20.00 – Sala Mare: PREMIERĂ – “Dragă Elena Sergheevna”, după Ludmila Razumovskaia, regia Mădălin Hîncu, Teatrul Bacovia, Bacău.

          Luni, 16 aprilie:15.00 – Ateliere;11.00 – Sala “Petru Valter”: Cartea de teatru – Cartea despre teatru: Prezentarea colecției specializate a Editurii Nemira; Lansare de carte: “Teatrul la filtru”, de Carmen Mihalache, Ed. Junimea; “Ei sunt printre noi” (cartea monlogurilor), de Mihai Ignat, Ed. Tracus Arte; “Ce dorește domnul?”, de Pascal Bruckner, traducerea Doru Mareș, Ed. Trei;16.30 – Sala Mare: Tiberiu Gabor-Bitere – “Eu i-am îngropat pe Hamneți, eu l-am îngropat pe Gahudius”, text și regie Laurențiu Budău, Teatrul Bacovia, Bacău;18.15 – Sala “Petru Valter: Alina Neagu – “Spovedania unei videochatiste”, text și regie Valentin Braniște, Teatrul de Kartier, Bacău; 20.30 – Sala Mare: Gheorghe Ifrim – “Gigel”, după Alexandru Popa, regia Vlad Zamfirescu, proiect independent, București.

          Marţi, 17 aprilie: 11.00 – GIO PUB: Spectacol lectură după un text nominalizat la Concursul de Monodramă; 15.00 – Ateliere;16.30 – Sala Mare: Concurs – Alexandra Cheroiu – “Psihoză 4.48 A.M.”, după Sarah Kane, regia Cristian Grosu, proiect independent, Cluj;18.00 – Sala “Petru Valter”: Concurs – Sebastian Lupu – “Groparul”, după Mihaela Mihai, un spectacol de Sebastian Lupu, Teatrul Art Emotion, Oradea; 20.30 – Sala Mare: Marius Manole și Șerban Pavlu în “Demnitate”, text și regie Ignasi Vidal, Teatrul Avangardia, București.

          Delgaz Grid a investit 43 de milioane de lei în judeţul Bacău

          Delgaz Grid, compania de distribuţie de gaze naturale şi electricitate a Grupului E.ON România, a investit anul trecut peste 40 de milioane de lei pentru modernizarea sistemului de distribuţie a energiei electrice şi a gazelor naturale din judeţul Bacău.

          Principalele categorii de lucrări avute în vedere au fost înlocuirea de conducte şi branşamente de gaze naturale în municipiile Bacău și Moineşti, modernizarea de reţele electrice aeriene de joasă tensiune (în peste 40 de localităţi, printre care Luizi Călugara, Hemeiuş, Gîrleni și Dărmăneşti), înlocuirea izolaţiei la liniile electrice aeriene de medie şi înaltă tensiune, modernizări de posturi de transformare și înlocuirea a peste 40 de transformatoare.

          Pentru acest an, Delgaz Grid şi-a propus să investească în modernizarea reţelelor de distribuţie de electricitate şi gaze naturale din judeţ peste 48 de milioane lei, cu circa 10% mai mult faţă de 2017.

          Delgaz Grid, companie din Grupul german E.ON, serveşte peste trei milioane de clienţi şi operează o reţea de gaze naturale în lungime de peste 21.000 km în 20 de judeţe, între care și Bacău, dar și o reţea de electricitate de peste 80.000 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui.

          Anul trecut, compania a investit în total circa 450 de milioane de lei, cel mai mult de la intrarea pe piaţa românească a Grupului E.ON, din anul 2005. Pentru 2018, Delgaz Grid şi-a propus să investească peste 494 de milioane de lei, destinaţi în cea mai mare parte modernizării reţelelor de distribuţie a gazelor naturale şi energiei electrice. Totodată, Delgaz Grid va continua să deruleze campanii de informare a populaţiei privind utilizarea corectă şi sigură a surselor de energie.

          „Investim an de an sume importante, iar reuşita noastră înseamnă să avem tot mai mulţi clienţi care se bucură de confortul dat de gazele naturale sau de electricitate, asigurate la parametri superiori de calitate. Vom continua să investim masiv, chiar dacă uneori aceasta poate însemna şi oarecare inconveniențe pentru cetăţeni, însă important este că în urma acestor lucrări se obţine siguranţă şi confort.”
          Csulak Ferenc, director general al Delgaz Grid.

          Ai pașaportul deteriorat sau l-ai pierdut? Iată ce trebuie să faci!

            În cazul în care ați pierdut pașaportul acesta trebuie declarat imediat la cea mai apropiată unitate de poliție, la orice serviciu public comunitar pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple sau la Direcția Generală de Pașapoarte.

            În cazul în care sunteți în străinătate atunci când ați descoperit lipsa documentului de călătorie vă puteți adresa misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare ale României. În cazul declarării pierderii la organele de poliție, acestea au obligația de a elibera o adeverință care să ateste declararea evenimentului respectiv. Obligația declarării pierderii documentului de călătorie poate fi realizată și cu ocazia depunerii cererii pentru eliberarea unui nou pașaport, situație în care titularul va declara pe propria răspundere împrejurările producerii evenimentului.

            Documentul declarat pierdut, găsit de titular după ce a declarat evenimentul, dar înainte de a i se elibera un nou pașaport, poate fi folosit în continuare, în condițiile legii, numai după ce autoritatea emitentă este informată cu privire la găsirea acestuia. Dacă titularul, după eliberarea unui nou document de călătorie, găsește documentul declarat pierdut, are obligația de a nu-l folosi și de a-l depune la autoritatea emitentă.

            Direcția Generală de Pașapoarte precizează că documentele de călătorie pierdute ori furate fac obiectul unor semnalări în Sistemul Informatic Schengen. În situația în care autoritățile străine găsesc asupra titularului pașaportul ce face obiectul unor semnalări în SIS, acesta urmează să fie confiscat și transmis autorităților emitente române. În cazul distrugerii parțiale a pașaportului simplu, a pașaportului simplu electronic sau a pașaportului simplu temporar, soluționarea cererii pentru eliberarea unui nou pașaport este condiționată de prezentarea pașaportului distrus sau a fragmentelor din acesta, cu condiția ca acestea să cuprindă elemente de conținut care să facă posibilă identificarea documentului.

            Înfloresc grădinile …

              Luând Bacăul la pas nu poți să treci indiferent pe lângă pomii în floare, pe lângă gardul viu de un verde crud, pe lângă tufele galbene ornamentale sau pe lângă grădinile de la bloc însuflețite de flori multicolore.

              Dacă ai timpul necesar îți recomand să petreci cât mai mult timp afară, să te bucuri de razele (încă) blânde ale soarelui, de ciripitul păsărilor sau de parfumul îmbietor al florilor. Am întâlnit oameni activi care trebăluiau de zor pe spațiul verde din jurul blocurilor. Unii greblau, alții săpau, alții plantau flori s-au legume.

              “Facem an de an astfel de activități pentru că ne place să fie frumos în jurul blocului. Din păcate suntem aceeași oameni care implicăm annual în astfel de treburi gospodărești. Pe restul îi înțelegem că au serviciu, copii sau alte obligații, însă, ne dorim o mai mare implicare din partea lor în ceea ce privește menținerea curățeniei pe casa scării și în împrejurimi”, declară Viorel Butnaru, locatar în cartierul Nord

              Scăldați în razele soarelui, acoperiți de pălării cu boruri largi, toți oamenii aceștia păreau magici. Privindu-i în graba cotidiană mi-au venit în minte versurile unui cântec din copilărie: “Înfloresc grădinile, Ceru-i ca oglinda, Prin livezi albinele, Și-au pornit colinda”.

              „Un rol face mai mult decât o mie de întrebări.”

              Ivona Lucan: Teatrul Municipal „Bacovia” este…

              Matei Bogdan: Un leagăn de muze dat nouă actorilor spre păstrare, pentru care ne sacrificăm cu profesionalism, spectacol de spectacol, personaj de personaj, servind publicul și comunitatea băcăuană, dar și comunitatea teatrală românească și nu numai.

              Care a fost sau este cel mai îndrăgit/incomod rol din cariera ta actoricească?

              Fiecare rol principal sau secundar reprezintă o parte din sufletul actorului, creația artistică și evoluția sa pe plan profesional. Cu fiecare spectacol important sau mai puțin important, îndrăgit sau criticat, actorul se dăruiește pe sine publicului care vine să îl vadă. Fiecare rol este un nou început, o nouă cunoaștere de sine, o nouă provocare și o cărămidă pe care o așezi la construcția unei personalități artistice teatrale care nu se va finaliza niciodată.

              Teatrul Municipal „Bacovia” împlinește vârsta de 70 de ani, o cifră rotundă, plină. Un gând care îți trece prin cap când auzi acest lucru poate fi?

              La împlinirea celor 70 de ani de activitate, urez Teatrului Municipal „Bacovia” să se bucure împreună cu publicul din comunitate de cât mai multe evenimente frumoase, care să-i aducă aprecieri pe plan național și internațional.

              Ivona Lucan,
              Secretar literar Teatrul Municipal „Bacovia”

              De(spre) bogdaproste (I)

              PORNIND DE LA O SCRISOARE

              E cunoscută formula de mai sus ca pretext gazetăresc pentru a dezvolta un subiect de interes declarat al cititorilor/ ascultătorilor/ telespectatorilor. De data aceasta scrisoarea primită este ea însăşi un discurs jurnalistic pe o temă de limbaj religios comun şi aparţine unui foarte cunoscut profesor de limba şi literatura rusă din Bacău, Valeriu Bogdăneţ. Am precizat aceasta pentru a sublinia credibilitatea explicaţiilor de natură filologică date de Domnia Sa, ştiut fiind că termenii bisericeşti sunt în bună parte de origine slavă. Aşadar, textul selectiv al scrisorii:

              „[…] Viaţa ne oferă nenumărate clipe de bucurie, chiar de fericire, dar şi de tristeţe. Într-una din zile, am participat la o ceremonie funebră, la sfârşitul căreia am asistat la momentul pomenilor. Câţiva dintre cei de faţă, la primirea ofrandei, spuneam «Mulţumesc!», dar cei mai mulţi, cunoscători ai treburilor de acest fel, rosteau «Bogdaproste!» Ca nepot de preot, ştiam tipicul, dar din curiozitate profesională am întrebat persoana de lângă mine (necunoscută) ce înseamnă cuvântul rostit de ea. Mi-a răspuns că ar fi un termen bisericesc de mulţumire. Când am primit şi eu pachetul, am spus «Dumnezeu s-o ierte!» şi m-am ales cu priviri mirate. (Bunul Dumnezeu, care sunt convins că ştie fără translator şi limba românilor, cred că îmi va ierta greşeala.)

              Ajuns acasă, am apelat imediat la Dicţionarul limbii române moderne, din 1958. Altul, din păcate, nu am. În dreptul cuvântului «bogdaproste» citesc: «Cuvânt prin care se mulţumeşte cuiva pentru un bun căpătat de pomană» (nu «drept/ ca pomană», cum aş fi crezut). Mă gândesc că noul DEX a adus explicaţii utile.

              Amintesc că în limba rusă Bog înseamnă «Dumnezeu», da este în anumite împrejurări echivalentul lui «şi», iar prosti (cu accent pe ultima silabă) este «a ierta». În copilărie, când plecam de acasă spre biserică, spuneam în primul rând celor apropiaţi: «Iartă-mă!» sau, după caz, «Iertaţi-mă!» şi primeam următorul răspuns: «Eu te iert, dar Dumnezeu să te ierte!»” (cu accent pe cuvântul Dumnezeu, singurul care dă iertare)”. (Numele Bogdăneţ este un derivat de la Bogdan, care înseamnă „darul lui Dumnezeu”.)

              CE SPUNE DEX-UL

              Ediţia din 2016 se deosebeşte foarte puţin de DLRM (1958): „bogdaproste: 1. Cuvânt de mulţumire adresat celui care dă ceva de pomană. 2. Cuvânt prin care se exprimă uşurarea de a fi scăpat de o nenorocire, de o grijă etc.” Nici dicţionarele religioase nu se îndepărtează de DLRM. Cel din 1994 renunţă la prepoziţia „de”: „Cuvânt de mulţumire adresat celui care dă pomană”. Aproape de recunoştinţă este şi un sens mai puţin cunoscut: bogdaprostea este „stinghia care leagă picioarele mesei în partea de jos” (MDA).

              ETIMOLOGIE ŞI SENSURI
              La origine este un compus: bog da prosti (sau prostiti) din limba bulgară, prezent în „Mărgăritare”-le din 1746. Completăm MDA-ul cu un fragment din „Însemnarea diacului Dragomir pe Apostolul lui Preda Craiovescu” (1519, oct., 26, Craiova): Boga da prosti… „Dumnezeu să-l ierte [pe robul lui Dumnezeu cutare]” (G. Mihăilă, Dicţionar al limbii române vechi, E.E.R., 1974, pp. 320-321). Sensurile sunt sensibil diferite: „Domnul să-i ierte (pe morţii tăi)!” (Al. Ciorănescu); „Dumnezeu să(-ţi) ierte (păcatele)!” (NDULR) sau direct „Dumnezeu să-ţi ierte păcatele!” (DEXI). Părerea noastră este că ar trebui avută în vedere persoana pentru care se va face pomana şi nu cel ce dăruieşte. „Dumnezeu să-l/ să o ierte!”, formulă care poate circula în paralel cu „Bo(g)daproste!”, e echivalentă cu neutrul „Să fie primit!”

              Duminica a 3-a a Paştelui

              „Aşa este scris: Cristos trebuia să sufere şi să învie din morţi a treia zi.” (Lc 24,46)

              Timpul Pascal în care ne aflăm continuă să ne prezinte evenimentele ce s-au succedat după învierea lui Cristos din morți. După ce duminica trecută am fost invitați să îl descoperim pe Isus înviat prin prisma ucenicilor, care mergeau spre Emaus, în această duminică, evanghelistul Luca prezintă în prima parte a evangheliei mărturia pe care cei doi o dau ucenicilor despre întâlnirea lor cu Isus înviat, pe drumul spre Emaus.
              În acest context, le apare din nou Cristos adresându-li-se: „Pace vouă!”
              Acest salut este un îndemn pentru fiecare dintre noi de a trăi și a practica zilnic această pace a lui Isus. E dureros, astăzi, să vezi atâtea persoane care trăiesc în dușmănie, care nu își vorbesc de ani buni, care au uitat că nu poți avea aceea pace și liniște interioară, dacă ea nu izvorăște din Dumnezeu. Să fim așadar, oameni ai păcii!
              Contrariați, tulburați, speriați de arătarea lui Cristos, ucenicii au impresia că văd un duh: „De ce v-ați tulburat și de ce se ridică aceste gânduri în inima voastră? Priviți mâinile și picioarele mele, căci eu sunt! Pipăiți-mă și vedeți: duhul nu are carne și oase cum mă vedeți pe mine că am! Și, spunând acestea, le-a arătat mâinile și picioarele”.
              De multe ori și noi, suntem asemenea acestor ucenici: suspicioși, tulburați, neîncrezători și fără perspective de viitor trăind astfel, o viață fără sens, fără Dumnezeu. Ceea trebuie să nu pierdem niciodată din vedere, e următorul lucru: Cristos Înviat este cel care dă sens vieții noastre. Doar el poate să înflăcăreze inima noastră de a face trecerea de la păcat la viață, de la minciună la adevăr, de la neîncredere la speranță.
              În a doua parte a evangheliei, Isus le amintește ucenicilor, și ne amintește și nouă că, de învierea lui au dat mărturie Legea lui Moise, profeții, de lungul timpurilor și cartea Psalmilor. Un amănunt important, subliniat de evanghelist, îl constituie faptul că Isus le deschide și le luminează mintea pentru a înțelege acest adevăr al credinței. Să îl rugăm și noi pe Cristos să ne lumineze în fiecare zi din viața noastră pentru a umbla mereu în lumină, așa cum ne invită sfântul apostol Paul.
              Să nu uităm niciodată faptul că suntem invitați să fim zilnic martori ai învierii și să trăim acest eveniment central al credinței creștine nu doar la nivel teoretic, ci practic!
              Pr. Anton Galaţanu,
              Parohia „Sfântul Anton de Padova” Faraoani

              Hublou / Fire fantomă

                Mi-a plăcut, dintotdeauna, moda, pentru că e o artă, nicidecum un simplu meșteșug. Asta și pentru că mi-au rămas în minte vorbele lui Baudelaire: moda e un simptom al gustului pentru ideal. Și cum eu sunt o impenitentă idealistă, n-aveam cum să scap de mica mea pasiune pentru modă.

                Am câțiva creatori preferați, din toate timpurile, dar cei mai importanți rămân Coco Chanel, Dior, Cardin, Yves Saint-Laurent. Toată adolescența mea am fost fascinată de personalitatea puternică, de tenacitatea și ambiția de fier a fragilei (doar ca apariție) mademoiselle Coco, ca să nu mai spun că visam să trăiesc și eu cândva într-un hotel. Nu neaparat la Ritz, ca faimoasa „modistă”, m-aș fi mulțumit și cu un altul mai puțin celebru, dar tot din Paris.

                În fine, păstrez, de zeci de ani, o strânsă legătură cu spectaculosul personaj care a fost Coco printr-unul dintre parfumurile create de vestita casă care-i poartă numele. Am mereu un Chanel, iar ultimul, Gabriellle, este o minunăție!

                Apropo de legături ascunse, care nu se văd , dar se simt, de lumea modei, de iluzii, frumusețe, enigme, dragoste, dominație și mister, am văzut un film care le cuprinde pe toate într-o țesătură extrem de strânsă și de rafinată. Se numește „Firul fantomă”, personajul principal fiind un mare croitor de lux din Londra anilor ’50, interpretat de actorul imens, magnific care este Daniel Day-Lewis. Reynolds Woodcock face niște rochii care sunt adevărate capodopere, fiind destinate Casei regale și doamnelor din aristocrație. Ține la orice mic detaliu din creațiile sale, e obsedat de acestea, așa cum este de amintirea mamei sale, care-i apare, din când în când, înaintea ochilor, îmbrăcată într-o superbă rochie de mireasă.

                De altfel, tainicul, tenebrosul și superstițiosul Reynolds poartă mereu în orice dublură a hainelor sale o șuviță din părul mamei sale moarte, având profunda credință că spiritul ei veghează asupra lui. Ca un fir fantomă ascuns undeva, pentru că, doar ce rămâne ascuns contează. De altfel, în orice haină imaginată de ciudatul croitor se află, în vreo dublură, în vreun tiv ascuns, un semn, o etichetă, un mesaj, o binecuvântare. Reynolds este un mare egocentric, un copil ultrarăsfățat, e sensibil ca o primadonă, paranoic, vanitos ca un tenor, dar toate astea îi hrănesc din plin creativitatea.

                Filmul e straniu și fascinant, o țesătură complexă, după cum vă spuneam, cu mai multe motive înlănțuite în „desenul din covor”, având drept temă majoră raportul de dominație, relația de forță dintr-un cuplu inegal, aparent nepotrivit. Iar surpriza vine din partea femeii, prin răsturnarea mitului lui Pygmalion.

                Nu mă voi opri însă mai mult la subiectul filmului, unul foarte interesant, de altfel, pentru că nu mi-am propus asta. La multe, multe alte fire fantomă mă gândeam zilele trecute, la cei dragi mie și dispăruți, de care mă simt pentru totdeauna atât de legată. Cu mama, cu tata, cu bunicii mei am avut cele mai frumoase și calde raporturi de iubire necondiționată.

                În rest, din toate celelalte relații din viața mea, pe care mi le-am dorit intens afective, puternice, profunde, nu mi-a rămas decât gustul amar al unor jocuri de putere, care pe mine nu m-au atras niciodată. Pentru că n-am simțit nicicând nevoia de a domina pe altcineva, de a-mi face simțită puterea. Cea pe care o am e doar pentru mine și nu e îndreptată împotriva altuia. E o putere lăuntrică, țesută din multe fire fantomă venite spre mine din partea celor care m-au iubit și pe care i-am iubit.

                Bucătăreasa politică și mâncătorii de destine

                  ,,Bucătăreasa și mâncătorul de oameni”, eseul politic al lui André Glucksmann este un mare suspin generat de instaurarea comunismului. O bucătăreasă pe care Lenin o invita să conducă statul şi un ,,mâncător de oameni” pe care-l chema Stalin… Filosoful Glucksmann nu iartă nimic: nici prostia, nici tihna intelectuală, nici surzenia celor care sunt insensibili la orice discurs managerial firesc…

                  Mutatis mutandis, în peisajul politic mioritic al post-comunismului turbat, bucătăreasa politică și mâncătorii de oameni sunt încă regretabile prezențe. Nietzsche ne-a spus că profesia este coloana vertebrală a vieții. Între un lăutar analfabet, dar mare maestru al armoniilor, și un mediocru cu portofoliu doldora de diplome academice îl voi prefera întotdeauna pe primul. Profesia de bucătăreasă este, desigur, una minunată, dacă bucătăreasa nu-și arogă merite de savant sau de persoană care crede că ar putea gestiona managementul public.

                  Mă întreb mereu, aidoma multora dintre dumneavoastră, ce caută analfabeții în politică? Unii îmi vor spune, probabil, că aceștia au existat mereu. Mi-ar putea oferi chiar și exemplul regelui Ioan Fără de Țară. Magna Carta (1215), document considerat un reper fundamental în istoria umanităţii, întrucât a limitat puterea suveranilor și a aruncat elevat primele semințe ale democrației, poartă semnătura regelui. Motivul este simplu: Ioan Fără de Țară era analfabet. El folosea un sigiliu regal pentru a aproba/sancţiona documentele, neavând nevoie de semnătură… Nu-mi imaginez faptul că regele Ioan Fără de Țară nu ar fi putut însăila o mâzgălitură cu rol de semnătură, dar și-a asumat, cu onestitate, statutul de analfabet. Mă întreb de ce nu procedează la fel, dacă tot au nimerit în politică, și unii dintre mioritici?…

                  Când ascult discursurile unora – precum primul nostru ministru, Viorica Dăncilă, sau ale unor miniștri ai Educației, ca Liviu Pop sau Valentin Popa –, am impresia că sunt niște bucătari care au fost concediați, întrucât nu știau nici măcar cum să prepare o omletă amărâtă. Probabil că acestor oameni – care ar putea fi stimați în alte o sută de profesii (excluzând Învățământul, Politica etc. …) – le lipsește organul (auto)evaluării decente. Dar cei din jurul lor, care i-au propulsat, veți zice, nu sunt vinovați? Evident că sunt vinovați. Dar nici aceștia n-au în dotare organul amintit. Existența acestui organ presupune civilizație. Dar civilizația este cultura în acțiune, așa că… În ,,Amintiri din prezent”, Nichita Stănescu oferă un răspuns la această anomalie: ,,A te înfrâna, a te abţine, e primul semn al civilizaţiei lumii… Piramida s-a abţinut să devină munte!”

                  Grav este faptul că asemenea bucătărese politice devin căpcăunii destinelor noastre. Nu ne pot oferi decât ruine și circ de proastă calitate.

                  Duminica a doua după Paşti – a Tomii

                  Mântuitorul risipeşte îndoielile privind Slăvita Sa Înviere.
                  Împreună ne-am bucurat de Învierea Mântuitorului şi cu toţii am cântat imnul ce cuprinde quintesenţa mântuirii noastre: “Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le “. Parcurgem prima săptămână dupa Paşti, numită şi “Luminată”, în care Domnul Însuşi risipeşte îndoiala din inimile oamenilor privind Slăvita Sa Înviere. Bulversati de minunea Învierii, cei ce fuseseră martorii patimilor şi răstignirii, împreună cu toţi locuitorii cetăţii Ierusalimului, caută să-şi explice această extraordinară succesiune de evenimente, pendulând între îndoială şi evidenţa realităţii.
                  Dubiile privind Învierea, răspândite de “mai marii arhiereilor, de cărturari şi farisei” sunt spulberate de chiar Mântuitorul Iisus Hristos, imediat după ce a înviat “celor ce umblă în întuneric şi în umbra morţii Lumină le-a răsărit, căci cu noi este Dumnezeu”.
                  Mântuitorul se arată mai întâi femeilor mironosiţe, ce au venit la mormântul “unde fusese pus trupul lui Iisus”, încurajându-le şi trimiţându-le să-L vestească oamenilor spre a-L vedea Înviat: “Bucuraţi-vă ! Nu vă temeţi ! Mergeţi de spuneţi fraţilor Mei să meargă în Galileea şi acolo Mă vor vedea”[Matei 28,9-10].
                  Imediat, Domnul se arată lui Luca şi lui Cleopa ce mergeau spre Emaos-un sat la 60 stadii [cca 12 km] de Cetatea Sfântă şi care vorbeau între ei “despre toate întâmplările petrecute în Ierusalim” privind patimile, moartea şi Învierea Sa, “fiind trişti pentru că ei nădăjduiau că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel”.
                  Mântuitorul li se alătură pe cale şi le explică “toate Scripturile” privitoare la El, intră cu ei la masă unde le binecuvântează pâinea şi “atunci li s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut, dar El s-a făcut nevăzut”[Luca 24,12-32]
                  Spre seara primei zile după Înviere, Iisus se arată celor 10 apostoli ai Săi,”care erau adunaţi într-o casă cu uşile încuiate de teama iudeilor”, Toma nefiind de faţă.
                  Apostolii Îl văzuseră mort iar acum era viu în faţa lor :”De ce vă tulburaţi şi de ce se ridică astfel de gânduri în inimile voastre ? Priviţi mâinile Mele şi picioarele Mele că Eu Însumi sunt” şi-i Îndeamnă: ”pipăiţi-Mă şi vedeţi că Duhul nu are carne şi oase cum vedeţi că am Eu !” iar pentru totală încredinţare a mâncat în faţa lor .[Luca 28,38 şi urm]. Bucuria lor este acum fără limite.
                  Aşa mărturisesc şi la venirea lui Toma: “Am văzut pe Domnul!”. Acesta cere dovezi pentru a crede neîmpărtăşind exaltarea lor: “nu voi crede dacă nu voi pune mâna mea pe locul cuielor de la mâini şi picioare şi la coasta unde a fost străpuns cu suliţa”[Ioan 20,24]
                  La numai opt zile de la acestea, Domnul se arată din nou ucenicilor, acum fiind de faţă şi Toma; trece prin uşile încuiate, îi salută ”Pace vouă”, şi se adresează direct lui Toma mustrându-l: ”Adu-ţi degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi picioarele Mele şi mâna ta o pune la coasta Mea; şi nu fii necredincios, ci credincios” [Ioan 20,26-27]. “Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut” [Ioan 20,28]. Toma exclamând:”Domnul meu şi Dumnezeul meu!”
                  Alungarea îndoielii din mintea Apostolilor şi din inima lui Toma privind Învierea Sa, este risipirea definitivă din minţile şi inimile noastre a oricărui dubiu privind moartea şi Învierea.
                  În acelaşi timp cu Toma, să-L mărturisim şi noi pe Hristos Cel Înviat cântând şi zicând : “Domnul meu şi Dumnezeul meu! Fii cu mine în toate zilele vieţii mele şi mă ajută să Te pot mărturisi în faţa oamenilor ca Domn şi Stăpân al vieţii, ca Biruitor al morţii şi al păcatului prin Învierea Ta cea de a treia zi !

                  Preot Liviu Burlacu
                  Centrul “Izvorul Tămăduirii”-Bacău

                  La Onești s-a semnat un parteneriat de colaborare cu orașul Suqian (China)

                    Municipiul Onești este vizitat în aceste zile de o delegație a municipalității prefecturale Suqian, din China, condusă de viceprimarul Shen Haibin. Din delegație fac parte Zhang Yan, director al Oficiului pentru afaceri externe, Zhu Changtu, director al Biroului comercial, și Wang Rui, director al Comitetului administrativ de dezvoltare economică și tehnologică. Vineri, 13 aprilie, la Onești a fost semnat un Memorandum de partneriat în multiple domenii între cele două orașe.

                    Vizita delegației chineze este un răspuns la invitația primarului Nicolae Gnatiuc și a Consiliului Local Onești, după ce acum aproape un an o delegație a municipalității, condusă de primar, a vizitat orașul Suqian, unde a fost semnat, de asemenea, un memorandum de colaborare.
                    În Onești, oaspeții chinezi au vizitat câteva unități industriale, între care societățile Chimcomplex și Croco, dar și Colegiul Național „Gr. Moisil”.

                    „Oneștiul este un oraș liniștit și frumos – a apreciat viceprimarul Shen Haibin. Cu Oneștiul vrem să dezvoltăm relații comerciale, culturale și turismul. Suntem interesați de domeniul prelurării lemnului. Am vizitat Colegiul Moisil și am discutat cu elevii. Niciunul nu a ajuns încă în China, iar noi vrem să vină mulți copii români în țara noastră, cât mai mulți tineri. Vrem și vizite la nivel înalt, ale consilierilor municipali, de exemplu. Anul trecut, domnul Gnatiuc a plantat la noi un copac, care acum e mare, un semn de prietenie dezvoltată mult. Și noi vrem ca Oneștiul să se dezvolte mult sub conducerea actualului primar. Îi dorim succes”.

                    Suqian este un oraș din nordul provinciei chineze Jiangsu, o așezare cu o istorie culturală de 2.500 de ani, care în 1996 a obținut statutul de prefectură. Are o suprafață de 8,555 kmp, cu o populație înregistrată de șase milioane de locuitori și circa cinci milioane de rezidenți. Principalul produs industrial obținut în oraș este baijiu – o băutură alcoolică (un rachiu) obținută din cereale, distilat din sorg fermentat. Tot aici își desfășoară activitatea și JD.com, unul dintre cei mai mari doi comercianți online din China. Zona Suqian este bogată în sare de rocă, țiței și gazele naturale, dar și cuarț, fosfor, cupru, fier etc. Lacurile Hongze și Luoma sunt protejate împotriva contaminării.

                    De ce înfrățirea cu un oraș atât de mare? – a fost întrebarea pe care a pus-o, vineri, chiar primarul Oneștiului și la care tot el a dat și răspuns. „Pentru că în China nu sunt orașe mici”.

                    Despre vizita în Suqian a vorbit și consilierul local Gelu-Ionuț Pamfil, care a fost în China cu Nicolae Gnatiuc. „Sunt convins că vom dezvolta colaborarea dintre noi – a apreciat consilierul. Cele două comunități au acum un parteneriat avantajos. Important este ca ambele comunități să simtă beneficiile”.

                    „Prezența delegației chineze în comunitatea noastră reprezintă respectul pe care ni-l acordă. Iar pentru a încheia un parteneriat, primul pas este să ne cunoaștem. Sperăm să fie un început de drum lung în acest parteneriat, cu frumoase realizări. Toți oneștenii au așteptări în urma încheierii parteneriatului economic, cultural și educațional”.
                    Nicolae Gnatiuc, primarul Municipiului Onești

                    Campioni la rujeolă: Aproape 500 de cazuri confirmate anul acesta

                      rujeolă

                      – 63 de cazuri de rujeolă au fost confirmate în perioada 9 – 13 aprilie, după cum se arată într-o informare a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile – Bacăul are cele mai multe cazuri confirmate în respectiva perioadă şi este urmat de Iaşi cu 26 de cazuri şi de Neamţ şi Suceava, cu câte 16 cazuri confirmate fiecare

                      Direcţia de Sănătate Publică Bacău este instituţia care monitorizează evoluţia acestei boli la nivelul judeţului Bacău şi, potrivit celor mai recente date, numărul cazurilor de rujeolă confirmate a ajuns la 487, din cele 566 de suspiciuni, înregistrate de la începutul acestui an.

                      Dintre acestea, 40 de cazuri au fost infirmate, iar restul serurilor sunt în lucru.

                      În continuare, bebeluşii cu vârsta de până la 1 an sunt cei mai afectaţi de rujeolă, 98 dintre cazurile care au primit confirmarea sunt din grupa de vârstă 0 – 1 an, urmaţi de copiii din grupele de vârstă 5 – 9 ani (79 de cazuri confirmate) şi 10 – 14 ani (70 de cazuri confirmate).

                      După zone, Bacăul se află pe primul loc cu 160 de cazuri confirmate, urmat de Dărmăneşti cu 51 de cazuri şi de Comăneşti cu 46 de cazuri, în mediul rural fiind confirmate 204 cazuri de rujeolă.

                      Pentru a limita extinderea îmbolnăvirilor, medicii au recomandat în repetate rânduri vaccinarea copiilor, pentru că doar aşa ei pot fi protejaţi împotriva rujeolei şi a complicaţiilor acesteia. Pojarul este o afecţiune gravă, care din momentul declanşării se mai pot trata doar simptomele ori vaccinul protejează şi elimină riscul de a face forme severe ale bolii, complicaţii sau deces, care pot apărea atunci când cel mic este infectat.

                      Două doze de vaccin antirujeolic protejează copilul aproape 100% împotriva bolii şi a complicaţiilor potenţial severe sau care pot duce la deces.

                      De la începutul acestui an şi până în prezent, patru bebeluşi din judeţul Bacău au murit de rujeolă, dintre care trei aveau 5, 6 şi 8 luni şi nu erau eligibili la vaccinare.

                      Incendiu într-o gospodărie din Prăjeşti

                        Când a văzut focul, proprietara s-a panicat, i s-a făcut rău, a intrat în stop cardio-respirator şi a murit.

                        Pompierii de la Detaşamentul Bacău au fost anunţaţi, joi după-amiază, că în comuna Prăjeşti au luat foc plantele furajere depozitate în curtea unei localnice de 78 de ani.

                        Au plecat la faţa locului cu o autospecială de stingere, dar între timp au fost chemate şi echipaje de ambulanţă, după ce proprietarei i s-a făcut rău şi a căzut la pământ, când a văzut că fânăria a fost cuprinsă de flăcări.

                        Cadrele medicale au găsit-o în stop cardio-respirator şi au început imediat manevrele de resuscitare, însă, din păcate, fără rezultat şi s-a declarat decesul.

                        În urma incendiului au ars doar furajele, cauza probabilă fiind focul deschis în spaţii deschise, şi se pare că a fost vorba de un foc de resturi vegetale lăsat nesupravegheat în grădină.

                        Incendiu pe malul Bistriței

                          FOTO: Florin Ciobanu

                          Persoane necunoscute au dat foc vegetației de pe malul Bistriței, în Bacău, lângă Podul Șerbănești. La față locului se deplasează o autospecială cu apă și spumă a ISU Bacău.

                          În jurul orei 17.45, pompierii au anunțat că focul a fost stins.

                          Incendiul a mistuit stuful de pe circa 5000 mp.

                          Cauza a fost stabilița a fi fost „flacara – foc deschis in spatii deschise”. Pe românește, cineva a dat foc intenționat stufului, după cum este un obicei ce dăinuiește de mai bine de zece ani în Bacău.

                          Vegetația de pe malul Bistriței este incendiata ori de proprietarii de oi, care încearca să faca păsuni pentru animale, ori de către pescarii care doresc să obțină acces facil la zonele îmn care presupun ca ar fi pește.

                          Ce facem în weekend?

                          Expoziții
                          Vineri între orele 18.00-21.00-Madălina Jora expune la Galeriile Velea.
                          Vineri-Duminică, la Nest Hub – Community & Coworking, expoziție de pictură Ionuț Hazu.

                          Petreceri
                          „Povestile Alchimiei”, concert de muzică folk cu Marius Matache, vineri ora 20.00, la Villa Borghese.
                          „Seara Românească”, sâmbătă de la ora 22.00 în TIMES Live Music (fostul Police Pub).
                          „Hipnoshow”, duminică ora 20.00, show de hipnoză cu Andrei Voicu în Vallhala.

                          Teatru
                          Duminică – ora 16.30, Sala Petru Valter Teatrul Municipal Bacovia – Maidanez, text și regie Valentin Braniște ; ora 18.00 – Sala Petru Valter – City Break, după P. M. Arsch, regia Ania Cazan; ora 20.00 – Sala Mare: PREMIERĂ – Dragă Elena Sergheevna, după Ludmila Razumovskaia, regia Mădălin Hîncu. Spectacolele fac parte din Festivalul MONODRAME 2018.

                          Premiere cinematografice
                          -Interzis la…sex (Blockers 2D), comedie, Regia:Kay Cannon.
                          -Fără Zgomot (A quiet place 2D) Horror, Thriller; Distribuție: Emily Blunt, John Krasinski, Noah Jupe.
                          -Rampage: Scăpați de sub control; Regia Brad Peyton.
                          -România Neîmblânzită; Documentar; Regia Tom Barton-Humphrey.

                          Sport
                          Vineri ora 17.00 Stadion Aerostar meci din Liga a III-a la fotbal între Aerostar Bacău și CSM Roman.
                          Vineri (orele 16.00 și 18.00), sâmbătă (orele 16.00 și 18.00) și duminică (orele 10.00 și 12.00) la Sala Sporturilor se dispută Turneul Semifinal de promovare Seria de Vest A2 la volei masculin.
                          Vineri, sâmbătă și duminică, Regionalele de Înot Cadeți la Bazinul de Înot.

                          ULTIMELE ȘTIRI