marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2548

Vor primi consultanță și 40.000 de euro. Sprijin pentru băcăuanii din Diaspora

    Primari, consilieri locali, referenți și directori de instituții au fost prezenți, luni, în sala mare a Consiliului Județean (CJ), la lansarea unui proiect destinat românilor din Diaspora. Concret, acesta va sprijini înființarea a 30 de firme noi prin asigurarea unui buget de 40.000 de euro/beneficiar.

    Inițiativa aparține Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Euronest, din care face parte și județul Bacău, finanțarea fiind obținută prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020. Ideea proiectului a plecat de la o realitate: în topul județelor cu cel mai mare număr de locuitori plecați din țară, cinci sunt din Regiunea Nord-Est.

    Iar în fruntea lor se află Bacăul, cu 57.340 de „stranieri”. „Proiectul se adresează persoanelor care au plecat în străinătate fie în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit, fie la studii”, a explicat Alina Popa, director executiv al ADI Euronest. E un moment potrivit deoarece ADI Euronest împlinește zece ani de la înființare, timp în care Bacăul a atras peste 26 de milioane de euro, a explicat Sorin Brașoveanu, președintele CJ.

    „Cu toții avem rude sau cunoștințe care sunt plecate în străinătate și ar vrea să se întoarcă acasă, dar e foarte dificil. Există acest proiect care e foarte flexibil și poate să-i ajute, există finanțare, important este ca informația să ajungă la ei”, a spus președintele CJ, punându-și speranța în primarii prezenți în sală.

    Nimeni nu va da banii înapoi!

    Înscrierile se fac până în luna mai. Cei selectați vor beneficia de cursuri de formare, vor fi ajutați să-și facă planul de afaceri, iar după semnarea contractului vor primi 70 la sută din cei 40.000 de euro alocați.

    Condiția este să creeze două locuri de muncă, iar cifra de afaceri să reprezinte 30 la sută din avans. Dacă reușește, după șase luni primește diferența. „Iar dacă nu reușește nu pățește nimic și nu trebuie să dea banii înapoi”, a explicat Alina Popa.

    Poate fi înființată orice fel de întreprindere (PFA, ÎF, SRL etc.), obligatoriu e doar ca sediul social să fie în mediul urban. Activitatea se poate desfășura în mediul rural.

    Cei 40.000 de euro pot fi folosiți pentru a deschide un magazin, o cafenea, o firmă de construcții, un atelier etc. Nu sunt eligibile activitățile de export către țări terțe, achiziții mijloace de transport, pescuit, acvacultură, prelucrare și comercializare produse agricole.

    Mai multe informații pot fi obținute pe www.adieuronest.ro. Persoana care obține finanțarea nu trebuie să vină în țară decât la semnarea contractului. Înscrierea și comunicarea cu ADI Euronest se pot face online. Chiar și cursurile se pot desfășura online. De asemenea, beneficiarul poate încredința altei persoane sarcina de a administra firma. Și încă ceva: nu există limită de vârstă.

    Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European și are o valoare 8.407.970,43 lei: 7.072.656,76 lei reprezintă contribuția UE, iar diferența, 1.241.321,56 lei, a Guvernului României. Banii vor fi folosiți pentru formarea antreprenorială a peste 250 de persoane din Diaspora, înființarea și finanțarea a 30 de firme noi cu până la 40.000 euro în cadrul cărora vor fi create minimum 60 de locuri de muncă, consultanța și mentoratul beneficiarilor de granturi în scopul îndeplinirii obiectivelor propuse în planul de afacere și derularea de workshop-uri pe diferite teme.

    Conducerea UZPR Bacău s-a întâlnit cu autoritățile

      Filiala Bacău a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), înființată în noiembrie 2017, a început anul în forță. Așa cum și-a propus, consiliul director (format din Cornel Cepariu, președintele UZPR Bacău, Leonard Popa, vicepreședinte, Ștefan Radu, secretar general, Mihai Buznea, Aurelian Chiscop și Silvia Pătrășcanu, membri) a contactat autoritățile județene și locale pentru a-și prezenta obiectivele și a discuta despre posibile proiecte comune.

      Primii oficiali cu care s-au întâlnit ziariștii băcăuani au fost Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean (CJ), Maricica Luminița Coșa, prefectul județului, Valentin Ivancea, subprefect, și Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău.

      Discuțiile purtate au vizat posibilitatea înființării unui post de radio al Bacăului, care să interacționeze și să folosească comunității, a unei publicații a UZPR, pentru care se va depune un proiect, precum și apariția unui volum dedicat Centenarului Marii Uniri, ce ar urma să apară sub îngrijirirea organizației jurnaliștilor băcăuani.

      S-au mai făcut referiri la implicarea Filialei UZPR în diverse activități culturale desfășurate sub egida celor trei instituții administrative, dar și la unele probleme pe care comunitatea le semnalează, cum ar fi lipsa trotuarelor din cartierele Bacăului și situația zonelor pietonale impracticabile sau inexistente în mediul rural, ceea ce favorizează producerea de accidente.

      Oficialii au ascultat propunerile cu mare interes și au manifestat deschidere față de posibilitatea colaborării cu UZPR, organizație care își dorește să devină un liant între autorități și cetățeni. „Au fost dialoguri ce au punctat, direct şi sincer cred eu, câteva din «ingredientele» de aplicat pe termene scurt și mediu vizând a da consistență tonică demersurilor manageriate de UZPR Bacău, formă organizatorică ce se constituie într-o premieră pentru această zonă”, a declarat Cornel Cepariu.

      Oficialilor le-a fost prezentat și „Almanahul 2018” al Filialei Bacău, care cuprinde reportaje, analize socio-economice, eseuri, povestiri și poezii, caricaturi și fotografii și este singura inițiativă de acest fel din țară.

      „Nu mai putem trata marile probleme în stil provincial, doar cu prezențe ori reprezentări din Capitală. Am explicat autorităților și personalităților locale faptul că UZPR Bacău vizează o mai mare implicare a județului prin voci clare din Bacău în toate dezbaterile la probleme având impact național ori, de ce nu, chiar internațional.”
      Cornel Cepariu, președintele UZPR Bacău

      Astăzi: VEM – 50, expoziţie de caricatură

        După o pauză de şapte luni, Galeriile ALFA reintră în circuitul expoziţional al oraşului, cu o expoziţie eveniment.

        Caricaturistul Victor Eugen Mihai (VEM) împlineşte pe 30 ianuarie, o jumătate de secol. De ziua lui, artistul îşi face (ne face) un cadou pe măsură: expoziţia de caricatură „VEM – 50”, al cărei vernisaj va avea loc astăzi, la ora 17.00.

        Cu o activitate de peste 30 de ani, prima caricatură a publicat-o, în 1988, în Revista „Urzica”, după ce participase la o confruntare cu „leii” caricaturii româneşti la Costineşti, lucrările i-au fost expuse în peste 50 de ţari, de pe toate continentele, în special la saloane-concurs de caricatură şi publicate în albume internaţionale.

        De-a lungul anilor talentul, spritul critic, maniera proprie de a vedea lumea, societatea, i-au fost răsplătite cu numeroase premii şi medalii de aur, argint şi bronz, printre care şi
        Premiul Cotidianului “Deşteptarea” – 2011.

        Este autor al albumelor de caricatură “Opriţi Pamântul, vreau să cobor!” (1995), “VEM MANIA” (1997) şi “VEM” (2016).

        Cum a rămas stațiunea Slănic Moldova din nou în beznă

          Repetatele pene de curent electric produse în stațiunea Slănic Moldova în weekend-ul abia încheiat au pus în dificultate manifestările programate și activitățile curente dedicate turiștilor. În zona stațiunii nu au fost probleme cauzate de fenomene meteorologice (ninsori abundente sau rafale puternice de vânt), ci totul s-a datorat stării tehnice a rețelei de alimentare cu energie care vine dinspre orașul Târgu Ocna.

          Recent, stațiunea a rămas total fără curent electric în perimetrele publice, pentru neplata facturilor, dar ulterior alimentarea cu energie a fost reluată.

          Curentul s-a oprit sâmbătă seara de la ora 19.00 la ora 20.15.

          După ce s-a reluat alimentarea cu energie electrică, aceasta s-a întrerupt pentru încă trei ore și jumătate, iar curentul a revenit abia pe la ora 01.00. În cursul zilei de duminică a fost din nou o pană de curent, pentru 25 de minute.

          Întreruperea a fost pe timp de zi, dar ca și sâmbătă seara din nou au fost probleme la pârtia de schi, unde erau mulți turiști. Pârtia are generator electric, dar numai pentru instalația de telescaun, pentru a nu rămâne oameni blocați pe traseu.

          În plus, sâmbătă și duminică în Slănic Moldova au fost organizate spectacole ale primului festival Serbările Zăpezii (VT Winter Wild Party), care au avut loc chiar în apropierea pârtiei de schi.

          Turiștii prezenți în stațiune ne-au semnalat că la o jumătate de oră după ce s-a luat curentul, a picat și semnalul telefoanelor mobile, ceea ce a provocat confuzie.

          Cum va fi vremea săptămâna asta?

            Vremea se va încălzi semnificativ în această săptămână, astfel încât maximele termice vor atinge şi valori de 13 grade Celsius, însă după data de 1 februarie, dar şi între 6 şi 9 februarie, în cea mai mare parte a zonelor ţării vor reveni precipitaţiile atât mixte, cât şi sub formă de ninsoare (la munte), pe fondul unui regim termic mai rece, apropiat de media perioadei din calendar, relevă prognoza meteo pentru perioada 29 ianuarie – 11 februarie, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

            În Moldova, pe parcursul primei săptămâni de prognoză, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit. Mediile regionale ale temperaturilor maxime vor fi cuprinse între 4 şi 9 grade şi între -3 şi două grade a minimelor nocturne. În cea de-a doua săptămână, valorile termice vor scădea uşor şi treptat, apropiindu-se de cele climatologic specifice perioadei spre sfârşitul intervalului de prognoză.

            În medie, maximele se vor încadra între zero şi 4 grade, iar minimele între -6 şi -4 grade.

            Temporar, vor fi precipitaţii, în general slabe cantitativ, după data de 2 februarie, cu o probabilitate mai ridicată ca acestea să se semnaleze pe spaţii mai extinse în zilele de 2 – 3 februarie şi în perioada 6 – 10 februarie.

            La munte, valorile termice nocturne vor fi negative pe întreg intervalul de prognoză, iar cele diurne uşor pozitive doar în zilele de 29 ianuarie şi 1 februarie, în general sub limita de îngheţ, în restul timpului.

            În medie, în prima săptămână, temperaturile maxime se vor încadra între -4 şi două grade, iar cele minime între -9 şi -2 grade, iar pe parcursul celei de-a doua săptămâni vor fi maxime între -4 şi zero grade şi minime între -10 şi -6 grade.

            Temporar, vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a intervalului, cu o probabilitate mai mare de apariţie a acestora în perioadele 1 – 4 şi 6 – 10 februarie.

            Judecătorii Curţii de Apel Bacău l-au arestat pe președintele CJ Neamț

              Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ, Ionel Arsene, a fost arestat preventiv, luni, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă.

              Magistraţii Curţii de Apel Bacău au admis contestaţia procurorilor Serviciului Teritorial Bacău al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a şefului CJ Neamţ.

              Iniţial, acesta a fost plasat, pe 19 ianuarie, sub control judiciar, în baza unui mandat emis de magistraţii Tribunalului Bacău, dar procurorii anticorupţie au contestat măsura.

              Preşedintele CJ Neamţ a fost reţinut, pe 18 ianuarie, de procurorii DNA pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

              Potrivit DNA, în cursul anului 2013, Ionel Arsene, în calitate de deputat şi preşedinte al organizaţiei PSD Neamţ, a primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 100.000 euro pentru a-şi folosi influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcţie de conducere în administraţia locală.

              Procurorii susţin că banii remişi de martor într-un restaurant situat pe raza municipiului Bucureşti urmau să ajungă la persoanele respective prin intermediari. AGERPRES

              Lucian Șova: Minutul de lucru al unui ministru al transporturilor este prea scump pentru a-l petrece pe șantiere

              „Recepţia pe anumite segmente de autostradă prezintă probleme, iar din punctul meu de vedere secretarii de stat trebuie să stea mai mult pe teren, pentru că minutul de lucru al unui ministru al Transporturilor este prea scump pentru a călători către diverse şantiere, a declarat, luni, după audierile din comisiile reunite de specialitate din Parlament, ministrul propus al Transporturilor, Lucian Şova.

              „Sunt în execuţie peste 150 de kilometri de autostradă şi lucrul acesta îl ştiţi foarte bine cu toţii, însă în cele două zile am aprofundat atât cât se putea informaţia din Ministerul Transporturilor. Ştiu că există unele probleme privind recepţia unor anumite segmente şi de aceea am evitat să dau (la audierile din comisiile reunite, n.r.) cifre exacte. În continuare observăm că atunci când se fac recepţiile nu suntem scutiţi de unele surprize chiar din partea unor constructori de renume european. Lucrul acesta va constitui o prioritate din perspectiva mea în a evalua responsabilităţi, termene şi, desigur, calitatea lucrărilor. Este hazardat pentru orice ministru al Transporturilor, în condiţiile de astăzi, să-şi asume termene, dar asta nu înseamnă că mă duc la Ministerul Transporturilor, dacă voi fi învestit cu această calitate, fără a-mi da mie, în primul rând, termene”, a spus Şova.

              Acesta a arătat că „minutul de lucru” al unui ministru al Transporturilor este prea scump pentru a călători pe diverse şantiere şi a sugerat că acest lucru trebuie să-l facă secretarii de stat şi şefii de companii, prin „aparatele imense pe care le au la dispoziţie pentru monitorizarea de manieră preventivă”.

              „Eu apreciez că minutul de lucru al unui ministru al Transporturilor este prea scump pentru a-l petrece şi călători către diverse şantiere. Îmi propun ca mâine la şedinţa pe care urmează să o organizez în situaţia în care voi avea calitatea de a face acest lucru, să precizez câteva exigenţe din această perspectivă. Apreciez că secretarii de stat trebuie să stea mai mult pe teren, că şefii de companii trebuie să-şi folosească aparatele imense pe care le au la dispoziţie pentru monitorizarea de manieră preventivă a ceea ce se întâmplă pe şantiere, astfel încât să evităm situaţii când am ajunge la recepţie să vedem că există neconformităţi şi să privim la segmentul de autostradă aparent gata şi să nu îl putem utiliza”, a susţinut ministrul propus al Transporturilor.

              Întrebat în ce stadiu se află execuţia Centurii Sud a Bucureştiului, Lucian Şova a menţionat că evită să-şi asume termene până la aprofundarea subiectului.

              „Dacă vorbiţi despre Centura Sud, pe vechiul traseu, sunt demarate deja proceduri pentru aceasta. Sigur că trebuie să aprofundez şi eu subiectul. Vedeţi că dincolo de informaţiile pe care le-am luat pentru mine, evit să-mi asum termene, informaţii cu caracter extrem de exact, cred că este un lucru legitim la acest moment”, a subliniat Şova.

              Ministrul propus pentru preluarea portofoliului Transporturilor, Lucian Şova, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului.

              Lucian Şova a fost validat cu 32 de voturi pentru şi 11 voturi împotrivă. AGERPRES

              Atenție la prietenii care vă vizitează! Un tânar a plecat la plimbare cu mașina unui amic

                Polițiștii au depistat un tânăr de 19 de ani, din Comăneşti, care ar fi sustras un autoturism.

                Din cercetările efectuate a rezultat că, la locuinţa păgubitului de 23 de ani, din Comăneşti au fost în vizită mai mulţi tineri, printre care şi cel de 19 ani.

                În jurul orei 02.30, la plecarea acestuia, tânărul de 23 de ani a constatat lipsa cheii de reuervă a autoturismului său, constatând totodată că autoturismul lipsea din parcare.

                Autoturismul a fost depistat de poliţişti pe raza comunei Asău, condus de tânărul de 19 ani.

                Din verificări, poliţiştii au stabilit că acesta nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,36 mg/l alcool pur în aerul expirat.

                Autoturismul nu prezenta avarii şi a fost restutuit proprietarului.

                În cauză se continua cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt în scop de folosinţă şi conducere fără permis.

                Poliția în acțiune

                  100.000 de ţigarete confiscate de poliţişti

                  Poliţiştii din Bacău au confiscat 100.000 de ţigarete de contrabandă de la un bărbat, de 33 de ani, depistat în trafic. Acesta a fost reţinut de poliţişti.

                  La data de 26 ianuarie a.c., poliţiştii Serviciului Rutier Bacău au depistat pe DN 2, în localitatea Răcăciuni, un bărbat, de 33 de ani, din Bucureşti, care transporta 5000 de pachete de ţigări netimbrate şi fără documente de provenienţă.

                  Poliţiştii au verificat autoturismul şi au stabilit că bărbatul transporta 100.000 de ţigarete, în pachete netimbrate.

                  Ţigaretele au fost ridicate în vederea confiscării.

                  Faţă de tânărul de 33 de ani poliţiştii au luat măsura reţinerii, pentru 24 de ore.

                  În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile, supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 de ţigarete.

                  Material lemnos confiscat de polițiști

                  La data de 26 ianuarie a.c., polițiștii din Comăneşti au depistat în trafic un bărbat de 41 de ani şi unul de 39 ani, ambii din localitate, care transportau cu un atelaj hipo, cantitatea de 1,30 mc lemn foc fag, pentru care nu deținea documente de proveniență și transport.
                  Cei doi au fost sancționaţi contravențional, iar materialul lemnos, în valoare de 320 de lei, a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Ciobănuş.

                  La aceeaşi dată, polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Palanca au depistat în trafic un bărbat de 50 de ani din localitate, care ar fi tăiat ilegal 9 arbori, specia răşinoase, de pe proprietatea unei localnice de 50 de ani.
                  Materialul lemnos în cantitate de 3,80 m.c. a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Ciobănuş.
                  Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori.

                  Bărbat sancţionat de poliţişti pentru transport de bunuri fără documente

                  La data de 26 ianuarie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Bacău au depistat pe Calea Moldovei, un bărbat de 50 de ani, din localitate, care transporta cu o autoutilitară 360 de perechi de încălţăminte pentru care nu deţinea documente de provenienţă.
                  Faţă de bărbatul în cauză, poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 500 de lei, iar produsele mai sus menţionate au fost ridicate în vederea confiscării.

                  Eveniment rutier – nepăstrarea distanţei de siguranţă

                  La data de 27 ianuarie a.c., în jurul orei 10.00, poliţiştii au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier în urma căruia o persoană a necesitat îngrijiri medicale.
                  Din primile verificări s-a stabilit că un bărbat de 37 de ani, din comuna Letea Veche, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Bacău – Adjud, nu a păstrat o distanţă de siguranţă faţă de autoturismul condus de un bărbat de 31 de ani, din comuna Blăgeşti, care circula în faţa sa.
                  În urma coliziunii a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 31 ani, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Bacău, fără a rămâne internat.
                  Cei doi conducători auto a fost testaţi cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, în ambele cazuri şi li s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
                  În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămarea corporală din culpă.

                  În timpul călătoriei, cei de la volan trebuie să păstreze în mers o distanţă de siguranţă faţă de vehiculele de dinainte şi să nu acţioneze brusc mecanismele de direcţie şi frânare şi să utilizeze cu precădere frâna de motor, mai ales pe sectoarele de drum cu carosabil alunecos.

                  Autor de furt prins în flagrant de poliţişti

                  La data de 27 ianuarie a.c, în jurul orei 19.30, poliţiştii din Buhuşi au depistat pe strada Libertăţii din localitate, un bărbat care transporta bunuri într-un sac.
                  În urma verificărilor efectuate a fost identificat un bărbat de 34 de ani, din localitate care transporta produse alimentare şi un circular electric.
                  Poliţiştii au stabilit că circularul electric ar fi fost sustras din anexa locuinţei unui bărbat de 74 de ani, căruia i-a fost restituit bunul.
                  În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

                  Depistat de poliţişti sub influenţa alcoolului

                  La data de 28 ianuarie a.c., în jurul orei 15.30, poliţiştii din Moineşti au depistat un bărbat de 42 de ani, din comuna Pîrjol, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.
                  În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,11mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
                  În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

                  Lucian Șova: în Ministerul Transporturilor, conducătorii mai degrabă au fost conduşi de către subordonaţi decât au reuşit să conducă subordonaţii

                    Conducătorii din Ministerul Transporturilor au fost de prea mult timp mai degrabă conduşi de subordonaţi decât au reuşit să conducă subordonaţii, iar instituţia şi cele 52 de companii şi autorităţi din subordine au nevoie de o restartare din perspectivă administrativă, consideră ministrul propus pentru portofoliul de resort, Lucian Şova.

                    „Eu cred că, de prea mult timp, în Ministerul Transporturilor, conducătorii mai degrabă au fost conduşi de către subordonaţi decât au reuşit să conducă subordonaţii. Eu cred că aici trebuie să îmi dedic un timp mai îndelungat, să profit de hotărârea şi experienţa pe care o au oamenii în administraţie, lucru pe care l-am exersat şi în cele şase luni pe care le-am petrecut la Ministerul Comunicaţiilor şi unde am avut ocazia să văd că foarte mulţi dintre funcţionari îşi doresc să fie conduşi”, a spus Şova, la audierile de luni din comisiile de specialitate, reunite, ale Parlamentului.

                    În opinia acestuia, trebuie în primul rând schimbat modul de abordare prin care funcţionarii din minister şi directorii din companii se raportează la priorităţile pe care politicienii şi le asumă.

                    „Sunt sigur că Ministerul Transporturilor, împreună cu cele 52 de companii, autorităţi pe care le are în subordine, în coordonare, are nevoie de o restartare din perspectivă administrativă în primul rând. Din perspectiva mea, trebuie în primul rând schimbat modul de abordare prin care funcţionarii din minister, directorii din companii se raportează la priorităţile pe care noi, politicienii, în numele tuturor celor care ne votează sau nu ne votează, ni le asumăm”, a subliniat el.

                    În acest context, viitorul ministru al Transporturilor a promis implicare şi a precizat că una dintre priorităţile sale va fi legată de resursa umană din interiorul ministerului.

                    „Din această perspectivă, prioritatea mandatului meu este implicarea din poziţia de ministru cu tot ceea ce înseamnă responsabilitate, dar şi autoritate, având în vedere că ministrul Transporturilor este tratat în conştiinţa publică precum o persoană puternică, având în spate o responsabilitate extrem de mare. Am câteva priorităţi, una legată de resursa umană din interiorul ministerului, care trebuie să înţeleagă că niciun efort nu este prea mic şi nu este nici prea rău plătit în aceste condiţii de salarizare care au evoluat, astfel încât rezultatele activităţii lor să se îmbunătăţească”, a subliniat Lucian Şova.

                    Nu în ultimul rând, Şova a spus că doreşte să discute cu ministrul Justiţiei posibilitatea ca, în marja legii, să se trateze cu celeritate în justiţie contestările depuse la diverse proceduri de licitaţie, pentru că se pierde foarte mult timp în implementarea proiectelor de infrastructură.

                    „De asemenea, există şi o serie de condiţionalităţi din perspectivă legală şi din perspectiva în care autorităţile de autorizare, de control şi chiar justiţia se raportează la problematica cu care se confruntă Ministerul Transporturilor în sectorul dezvoltării infrastructurii – şi mă refer aici în primul rând la faptul că prea multe contestaţii prea mult trenează în proceduri judiciare, iar lucrul acesta sigur că poate fi o scuză onorabilă, dar pe care eu nu-mi voi asuma-o. Îmi doresc ca în situaţia în care voi ajunge ministru al Transporturilor să îl rog pe domnul ministru al Justiţiei ca, împreună, să avem o discuţie cu reprezentanţi ai Curţii Supreme de Justiţie a României, astfel încât, uzând de proceduri legale care există şi acum, să se identifice soluţii pentru abordarea cu mai mare celeritate a tuturor procedurilor care se desfăşoară în justiţie şi tratează contestări la diverse proceduri de licitaţie”, a detaliat acesta.

                    De asemenea, viitorul şef de la Transporturi a apreciat că este prea redusă capacitatea de supracontractare pe care o are în prezent CNAIR, dar şi alte companii de dezvoltare a infrastructurii.

                    „Apreciez că, şi din perspectiva reglementărilor actuale, capacitatea de supracontractare pe care o are acum Compania de Drumuri, dar de fapt toate companiile care sunt dezvoltatoare de infrastructuri, este prea redusă. Ar trebui să putem din perspectivă legală să deschidem mai multe proceduri, astfel încât, dacă unele se împotmolesc, măcar altele care pot merge mai repede să fie implementate, desigur nu haotic, însă nu putem sta pe loc cu banii puşi deoparte pentru unele din proiecte, iar alte proiecte să nu le tratăm pentru că fie nu sunt bugetate, fie nu încap în anvelopa bugetară alocată”, a explicat Şova.

                    În plus, el consideră că la nivelul politicii existente la Ministerul Transporturilor este nevoie de o prioritizare în privinţa modurilor de transport.

                    „De asemenea, cred că un tratament şi o prioritizare privind modurile de transport aşa cum sunt ele definite trebuie să apară şi mai clară şi la nivelul abordării politicii la nivelul Ministrului Transporturilor. Îmi propun acest lucru, deşi teoriile spun că transporturile ecologice, transporturile pe apă, transporturile pe calea ferată ar trebui să fie prioritare. Noi vedem bine că toată lumea civilizată se dezvoltă folosind căile rutiere. Nu sunt neapărat un avocat al transporturilor pe căile rutiere, dar nu putem face abstracţie de această realitate. Din păcate, în istoria României, şi vorbim despre perioada pre-decembristă, au fost dezvoltate infrastructuri de transport pe apă şi feroviar care, din păcate, nu au mai fost atât de bine folosite, iar infrastructura rutieră nu a fost dezvoltată corespunzător, iar nici noi în cei 28 de ani care au trecut nu am reuşit să facem acest lucru. În discuţiile pe care le-am avut cu reprezentanţii MT în aceste două zile în care m-am străduit să mă pregătesc pentru această audiere tocmai glumeam întrebându-i cum de la calea ferată nu se surpă un segment de cale ferată reabilitată chiar înainte de a fi pus în exploatare şi, sigur, le-am dat tot eu răspunsul că din fericire calea ferată se reabilitează pe coridoarele existente, în timp ce autostrăzile trebuie făcute pe coridoare noi şi, de multe ori, din vicii de proiectare, de execuţie, ajungem în situaţia fie să dăm în circulaţie, inaugurând sau nu, segmente care repede se deteriorează sau să nu dăm în exploatare segmente care par a fi gata, dar au totuşi vicii de construcţie, vicii de proiectare”, a adăugat candidatul pentru Transporturi. AGERPRES

                    Mihai Dragoș Oțetea: „Pentru mine recuperarea comportamentală a unui câine este cea mai mare provocare”

                    Cu mai bine de douăzeci de ani în urmă a decis să lucreze cu câinii de serviciu din cadrul Jandarmeriei Române și tot atunci s-a îndrăgostit de această profesie. Cum la serviciu era un număr limitat de câini s-a apucat de studii pentru a putea fi dresor. Drumul nu a fost ușor, însă înarmat cu multă răbdare și-a urmat pasiunea cu dârzenie. Mai târziu avea să aibă propria școală de dresaj și o pensiune canină. Mihai Dragoș Oțetea ne-a deschis ușa către prietenii omului și elevii săi și ne-a răspuns la curiozitățile noastre cu privire la arta dresajului. (Ioana Bour)

                    R: De unde a început această pasiune?

                    D.O: Totul a început după ce m-am înrolat în Jandarmerie, ca militar în termen. În cadrul unităţii, am observat că există o grupă canină cu oameni devotaţi care instruiesc câinii de serviciu. M-am simțit fascinat de calitățile și obidiența de care dădeau dovadă aceşti câini și m-am înscris pentru a ajunge să lucrez și eu la acea grupă canină. După nenumărate examene, am preluat un câine pe care l-am instruit la Centrul Chinologic „Dr Aurel Greblea” din Sibiu, apoi l-am calificat. De atunci, până în prezent lucrez încontinuu cu cei mai devotații câinii de serviciu. Fiind o pasiune am vrut să o dezvolt și în timpul meu liber și să lucrez și cu alte rase de câini în afara raselor preponderente pe care le folosesc jandarmii (ciobănesc german, ciobănesc belgian, sau labrador). Așa că, am hotărât să îmi dezvolt și mai mult pasiunea.

                    R: Ce implică dresajul canin? Este o activitate dificilă?

                    D.O: Practic, dresajul începe din momentul în care s-au născut puiuții, sau chiar din momentul în care aceștia sunt în burta mamei. Am participat la seminarii în care foloseam zgomote de exterior sau excitanți de mediu. Aceștia au rolul de a-i obișnui pe puiuți cu lumea exterioară și astfel, ei să poată reacționa la stimuli fără a fi temători. După nașterea puilor, urmează etapa de imunizare, apoi se trece în perioada de creștere până la vârsta de două luni, perioadă în care cățeii preiau din comportamentul mamei și putem vorbim chiar și de preluarea instinctelor de educare (își folosesc mirosul, știu să își facă nevoile într-un anumit loc). Bineînțeles că această perioadă este una foarte riguroasă din cauza vaccinării, pentru că până la două-trei vaccinuri și chiar până la șase luni câinii trec prin imunizare. Dacă nu sunt vaccinați la timp, pot intra în contact cu diferiți microbi și astfel pot apărea parvoviroza sau alte boli canine, care ar putea fi fatale. Dresajul nu este o activitate dificilă, însă pot spune că trebuie să fii foarte calm în această activitate. Atunci când ești la dresaj cu cățeii, nu trebuie să te mai gândești la nimic altceva, trebuie să te concentrezi 100% pe ceea ce faci.

                    R: Ce presupune o școală de dresaj și cui i se adresează?

                    D.O: Dresaj ar putea să facă oricine. Se începe cu noțiunile de bază, de la predresaj. După perioada de înțărcare a cățeilor, adică două luni, se poate lucra acasă cu ei. Aveți nevoie doar de răbdare. Prima dată, este necesar să învățăm câinele să își facă nevoile afară și să stea într-o zonă limitată de noi. Cățelul nu trebuie să aibă acces în dormitor, baie sau bucătărie. Un câine are tendința de a domina. Ce înseamnă acest lucru? Dacă nu își găsește un conducător care să îl comande, se transformă în cel care conduce și astfel va fi mult mai greu de educat. Am observat că mulți stăpâni de câini au probleme atunci când vor să-i pună lesa câinelui și să iasă la plimbare, au probleme cu rosul lucrurilor din casă, sau tendința câinelui de a plimba covoarele din casă după bunul plac. Problemele acestea pleacă de la acea dominare de care am amintit. Practic, pentru a rezolva problemele de acest gen este necesară intervenția comenzilor. Interdicția verbală nu ai voie este prima comandă dată câinelui și ar fi ideal ca ea să înceapă chiar de la vârsta de trei luni. Interdicția nu este o rugăminte. Acest nu ai voie trebuie să fie spus mai ferm, astfel încât câinele să înțeleagă prin asociere cu alte obiecte că a greșit. Bineînțeles că se va apela numai la metode pozitive în dresaj.

                    Stimulentul de hrană, instrument de bază în dresaj

                    Câinii adoră cașcavalul, însă dresorul Dragoș Oțetea spune că a întâlnit și câini pe care i-a dresat cu ciocolată de casă. Atunci când stăpânii unui câine vin pentru un dresaj, aceștia sunt întrebați de mâncarea preferată a viitorului elev, pentru ca instructorul să știe ce recompensă va folosi.

                    Dresajul, un schimb reciproc, între dresor și câine

                    Câinele oferă un exercițiu sau arată că a format o deprindere, iar în acel moment trebuie recompensat cu acea bucățică de cașcaval. Instructorul Dragoș Oțetea a mai specificat că este foarte important momentul în care este recompensat elevul și când trebuie alintat câinele.

                    Dresajul și psihologia canină

                    Pentru a ajunge la o recuperare comportamentală și la un dresaj potrivit, trebuie adaptate niște metode de la rasă la rasă, de la individ la individ, iar în aceste circumstanțe se folosește foarte mult psihologia canină care este aproape identică cu psihologia umană. Dragoș Oțetea ne-a dat niște exemple care pot fi tratate ca asocieri între psihologia canină și cea umană. Dacă alegeți să mergeți în parc la plimbare și lăsați câinele să alerge liber, puteți avea surpriza ca el să nu mai vrea să vină acasă, același lucrul îl pățesc părinții și cu cei mici care nu vor să plece acasă din parc. Ce soluții sunt? Printre soluții se află stimulentul de hrană sau reconfigurarea traseului.

                    Ce rase de câini sunt mai versatile și ascultă comenzile dresajului

                    În principiu nu se fac diferențieri și nu există un standard al rasei, dar bineînțeles că sunt câini mai inteligenți, dar sunt și câini cu care lucrăm mai greu. Totodată, sunt câini care sunt predominant de companie, dar și câini care au o pregătire mai mare sau sunt făcuți pentru pază și protecție. Aceștia au instinctele deja formate și nu mai este necesar dresajul. Printre câinii inteligenți nativ se numără inclusiv cei de talie mică, datorită personalității puternice de care dau dovadă. În schimb, dresorul Dragoș Oțetea a precizat că este foarte ușor de lucrat cu labradorii, deoarece sunt o rasă de câini foarte sociabilă și este foarte ușor de creat o relație cu ei, se atașează ușor. Totodată, el a precizat că trecerea de la stăpân la dresor se realizează rapid, prin atașament și câinii de această rasă sunt foarte receptivi la obiectele în mișcare.

                    Predresajul, dresajul de bază și dresajul sportiv

                    Acestea sunt etape importante în dezvoltarea câinelui și este indicat să fie folosite pentru a dezvolta dorința câinelui de a explora. Dacă la predresaj, spune instructorul școlii de dresaj, este necesar să îl învățăm pe câine care îi este numele și ce nu are voie, în dresajul de bază, care începe după vârsta de șase luni, se efectuează o evaluare a câinelui. Din păcate, sunt prea puțini stăpâni care fac predresaj, spune Dragoș Oțetea, deși acest lucru vine în ajutorul unei dezvoltări armonioase a câinelui. Dresorul mai menționează că informații de predresaj să găsesc pe site-uri printr-o căutare rapidă pe internet, sau se poate apela la o școală de dresaj autorizată. Dresajul de bază presupune mersul în lesă pe partea stângă cu nivelul pieptului la nivelul genunchiului, iar când facem bătaia pe coapsă, el să meargă la pas. Ca principale comenzi pe care le dăm câinelui sunt: șezi, culcat și alte comenzi care presupun obediența acestuia. Așteptarea în dresaj este foarte importantă, specifică instructorul de patrupede, mai ales când vorbim despre zone comerciale sau de agrement în care câinele nu are acces. În ceea ce privește dresajul sportiv, vorbim despre o selecție a celor mai bune exemplare în funcție de calitățile pe care le dețin. Selecția se face din burta mamei și după cele șase luni în care se urmărește îndeaproape modul în care reacționează la stimuli câinele și în ce mod socializează. Dresajul sportiv presupune foarte multe ore de muncă și concursuri câștigate care îmbogățesc palmaresul câinelui, pedigree-ul (certificat de înscriere în Cartea de Origine) .

                    De ce servicii pot beneficia câinii în Centrul de Educare și Recuperare Canină?

                    Dragoș Oțetea este dresor în cadrul Centrului de Educare și Recuperare Canină și tot el coordonează întreaga activitate. Principala condiție pe care trebuie să o îndeplinească câinii este să aibă carnetul de sănătate și vaccinul antirabic prin cipare făcut. Acesta ne-a mai spus că pe o perioadă limitată de timp câinii pot beneficia de ședere, hrană, doctor veterinar și îngrijire, dar și ieșirea în locul de joacă din pensiunea canină. Un alt serviciu de care se pot bucura patrupezii este recuperarea medicală. Totodată, dresorul vorbește de o grădiniță a cățeilor, un concept pe care l-a dezvoltat după discuțiile purtate împreună cu colegii din țară și din afară.

                    Ce mai trebuie să știm

                    În final, Dragoș Oțetea a dat niște sfaturi prețioase celor care vor să cumpere un câine și care sunt aspectele cheie ale unei astfel de responsabilități. Totodată a mai spus că noi, băcăuanii, nu avem o educație formată în ceea ce privește creșterea și îngrijirea unui câine. De asemenea, specifică faptul că, în cazul unui câine primit, sunt o serie de nereguli care apar. Cea mai mare problemă este neadaptarea noului membru al familiei care îi face pe stăpâni să renunțe la el, în cele din urmă. În același timp, instructorul a mai adăugat că și în momentul unei adopții este foarte important de unde provine câinele și sănătatea acestuia.

                    „Câinele are nevoie de un spațiu semi-deschis. Are nevoie de locuri de joacă special amenajate și să i se acorde posibilitatea să exploreze. Patrupezii ne încarcă cu energie, însă cel mai important este că ne fac să fim mai responsabili” – a încheiat Dragoș Oțetea dresorul și administratorul Centrului de Educare și Recuperare Canină situat în localitatea Bogdan Vodă, Săucești. (www.pensiunecaninabacau.ro)

                    Profesorii și sindicaliștii din Învățământ cer DIFERENȚIEREA costului standard per elev

                      Directori de școli și sindicaliști băcăuani, la întâlnirea de săptămâna trecută cu fostul ministru al Educației / foto: Ioan Bîșcă

                      – mai multe școli riscă să nu mai aibă bani de salarii din cauza acestui indicator, aproape identic în toate unitățile de învățământ, indiferent de numărul de elevi, și fără o diferențiere majoră între urban și rural, unde populația școlară este în scădere

                      Școlile sunt obligate să ia măsurile necesare pentru a se încadra în chetuielile de personal aprobate prin Legea bugetului de stat pentru anul 2018. Aceste cheltuieli sunt stabilite în funcţie de costul standard per elev/preșcolar care, în multe situaţii, este calculat fără să se ţină cont de realitatea existentă în unităţile de învăţământ.

                      Despre toate aceste probleme, care îngrijorează tot corpul profesoral, s-a discutat și la întâlnirea cu fostul ministru al Educației, Liviu Pop, care a fost în Bacău, timp de două zile, săptămâna trecută. Și chiar dacă Pop a fost remaniat și locul lui va fi luat de un alt ministru, în persoana lui Valentin Popa, ce urmează să fie validat astăzi și în Parlament, asta nu înseamnă că problemele nu rămân. Rămân și îngrijorează atât profesorii, cât și sindicaliștii din sistem, care cer diferențierea costului standard/elev, în funcție de care se plătesc salariile.

                      „Federația Sindicatului Liber din Învățământ cere urgent regândirea modului de calcul al acestui cost standard, care trebuie să țină cont de toate particularitățile existente pentru o unitate de învățământ. Trebuie introduşi indici de corecție reali, care să ajute la echilibrarea finanţării unităţilor de învăţământ. Nu putem compara o școală cu mulți elevi din centrul unui oraș, cu una din mediul rural, cu 8-10 copii în clasă, unele în zone izolate. În ambele cazuri finanțarea e aproape aceeași.

                      Elevii şi profesorii nu trebuie să fie sacrificaţi pentru că o școală nu se încadrează în limitele de cheltuieli”, a declarat prof. Adrian Purcaru, președintele Sindicatului Liber din Învățământ, filiala Bacău.

                      Aceeași problemă a fost ridicată, la întâlnirea de săptămâna trecută, și de prof. Mihai Ursachi, directorul Colegiului Tehnic „Gh. Asachi” Onești (care a vorbit și despre gradele de diferențiere pe profesor, dar și de greutățile pe care le întâmpină în a se încadra în efectivele minime de înscrieri, dat fiind faptul că elevii nu sunt atrași de liceele tehnologice). Despre același lucru a vorbit și prof. Nona Irimia Crisalinda, director al Colegiului Tehnic „A. Saligny” Bacău (ce a ridicat problema costului standard/elev care este același pe calificări diferite, în condițiile în care se poate ajunge la triplarea orelor de practică, dar și a concediilor medicale, care trebuie plătite din același buget, cu întârzieri foarte mari la decontare de către Casa de Sănătate, și care dezechilibrează finanțarea pentru salarii).

                      Totodată s-a mai discutat și despre faptul că și colegiile sau liceele de prestigiu nu se pot încadra în cheltuielile aprobate, deși au numărul necesar de elevi. Motivul? Sunt foarte multe cadre didactice cu gradul didactic I, cu gradații de merit sau doctorate, care trebuie să fie remunerate pe măsură, însă formula de calcul a costului standard per elev nu prevede indici de corecție pentru aceste particularități.

                      Ministrul Liviu Pop a fost schimbat. La întâlnirea din Bacău acesta a promis că va modifica modul de calcul al costului standard per elev. Acum, la Ministerul Educației va fi numit un alt ministru. Ce va decide acesta legat de această problemă? Vom vedea.

                      4.413 lei
                      Aceasta este suma alocată în acest moment unei unități de învățământ într-un an pentru fiecare elev.

                      Ce înseamnă costul standard/elev

                      Costul standard pentru fiecare elev/preșcolar pentru învăţământul preuniversitar de stat, particular şi confesional acreditat, pentru anul 2018, a crescut de la 3.740 lei/an la 4.413 lei. Finanțarea de bază a unei unități de învățământ preuniversitar rezultă din multiplicarea costului standard per elev/preșcolar cu coeficienți specifici unității de învățământ preuniversitar și cu numărul de elevi. Costul standard per elev/preșcolar se aplică pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora. De asemenea, pentru anul 2018, valoarea costului standard pentru fiecare elev/preșcolar privind cheltuielile cu pregătirea profesională, cheltuielile cu evaluarea periodică a elevilor, precum și cheltuielile prevăzute la articolul bugetar „Bunuri și servicii” a crescut de la 330 de lei la 355 de lei. Toate aceste majorări au avut loc urmare a creșterii salariilor în sistemul de învățământ.

                      Primul succes pentru „csmei”

                      Divizionara A de handbal masculin, CSM Bacău și-a trecut în cont primul succes în amicalele iernii. „Csmeii” au învins ieri, pe teren propriu, cu 44-27 (25-10) o altă componentă a Seriei A din liga secundă, CNOT Brașov.

                      Astăzi și mâine, elevii lui Gabriel Armanu vor susține două noi teste în compania brașovenilor, ambele fiind programate de la ora 19.00, în Sala Sporturilor. Să notăm că joi și vineri, CSM Bacău a bifat și o „dublă” în compania prim-divizionarei Poli Timișoara, pe Bega, bănățenii având câștig de cauză în ambele întâlniri.

                      CSM Bacău- CNOT Brașov 44-27 (25-10). CSM Bacău: Freiwald, Rusu- Dumitriu (6 goluri), Oancea (5), Atănăsoaei (5), Juverdianu (4), Broască (4), Hanțaru (4), Ionescu (3), Păunescu (3), Voicu (3), Dodiță (2), Cotinghiu (2), Totir (2), Gal (1), Dima, Burbulea.

                      Politehnica Timișoara – CSM Bacău 29-25 (11-9). CSM Bacău: Rusu, Freiwald – Gal (6), Cotinghiu (6), Hanțaru (6), Voicu (3), Dumitriu (2), Juverdianu (1), Ionescu (1), Păunică, Oancea, Păunescu, Broască, Atănăsoaei, Dima, Dodiță.

                      Politehnica Timișoara – CSM Bacău 38-29 (23-12). CSM Bacău: Rusu, Freiwald – Broască (10 goluri), Ionescu (4), Dumitriu (3), Oancea (3), Cotinghiu (2), Voicu (2), Hanțaru (2), Juverdianu (1), Gal (1), Atănăsoaei (1), Păunică, Dima, Dodiță, Păunescu.

                      Au venit cu poftă de gol

                      Aerostar a învins Pașcaniul cu 4-1 în primul test al anului. Noile achiziții Florin Istrate și Adi Hurdubei și-au trecut numele pe lista marcatorilor încă de la debut

                      Prima săptămână de antrenamente s-a încheiat cu un amical pentru divizionara C băcăuană Aerostar. Sâmbătă, lidera campionatului s-a impus cu 4-1 în fața colegei din Seria I, CSM Pașcani.

                      Starea terenului- suprafața de joc de pe „Letea” fiind acoperită cu zăpadă- și-a pus amprenta pe calitatea jocului, care a avut două reprize a câte 50 de minute, dar nu a pus frână apetitului ofensiv al „aviatorilor”. Nou veniții Florin Istrate și Adrian Hurdubei (autorul unei „duble”) și-au trecut numele pe lista marcatorilor încă de la debut, cel de-al patrulea gol al Aerostarului fiind realizat de Artenie.

                      „Am ținut să disputăm acest amical pentru a-i putea vedea la lucru pe jucătorii sosiți în această iarnă. Și Roșca, și Istrate, și Căinari, și Hurdubei s-au comportat bine”, a subliniat antrenorul Cristi Popovici. Contra Pașcaniului, tehnicianul a utilizat două formule diferite de echipă. Aerostar a început jocul cu garnitura: Popescu (’33 Albescu)- B. Ardei, Mihălăchioae, Mihăeș, Oanea- Roșca, Chirilă, Fl. Istrate, Căinari- A. Pavel, Vraciu. În partea secundă au jucat pentru băcăuani: Albescu (’66 Hărăguță)- Honea, Belecciu, Ichim, Tilibașa (’70 C. Ardei)- Buciuman, Strat, Sahru, Artenie, Hurdubei, Enea.

                      Miercuri, 31 ianuarie, Aerostar va intra într-un cantonament la baza proprie, stagiul de pregătire încheiindu-se pe 9 februarie, atunci când „aviatorii” vor susține un nou amical, în deplasare, cu Știința Miroslava.

                      Lumina care ne vine din Apus

                      Răzvan Bibire

                      Problema relației cu Bruxelles-ul este una de maximă importanță la ora actuală în țările de la periferia Uniunii Europene. Mai ales țările din est descoperă că au înlocuit hegemonia Moscovei cu cea europeană și tratează foarte serios maniera în care suveranitatea lor este încălcată prin decizii ale UE.

                      Nu o să intru în istoria problemelor create de „motorul” UE – Franța și, în special, Germania -, care și-au asigurat privilegii în relațiile cu celelalte state, însă maniera aceasta de a face politică a început de mai multă vreme să deranjeze țările care se trezesc că deciziile care le afectează viitorul sunt luate la Bruxelles și ele nu mai pot face nimic.

                      Polonia s-a revoltat împotriva anumitor practici ale UE, Ungaria refuză să primească refugiați, Cehia tocmai a reales un președinte eurosceptic. În Italia se pregătește să câștige puterea o formațiune anti-UE – Mișcarea Cinci Stele. De UK și Grecia nici nu are rost să mai amintim. România este singura țară care nu are nici o părere.

                      Ba chiar ridică ode stăpânilor de la Bruxelles, atunci când nu merge să-și pârască politicienii că nu ar respectă întocmai ucazurile date de Uniunea Europeană. În țară nu avem o dezbatere de nici un fel referitoare la problema relației cu instituțiile europene, nici măcar nu ne putem imagina că politică UE ar avea nevoie de ceva reforme sau că ceea ce ni se dictează de la Bruxelles ar putea să ne afecteze negativ și noi am putea refuza să aplicăm deciziile.

                      Noi ne-am mulțumit cu faptul că ni s-a dat voie să muncim în spațiul comunitar și nu ridicăm glasul ca nu cumva să pierdem aceste joburi care ne aduc un venit cât să supraviețuim. Nu ne punem întrebări despre modul în care aderarea la UE a desființat milioane de locuri de muncă în România.

                      Nu ne întrebăm cum de fabrici și uzine românești au fost cumpărate de companii din UE doar pentru a fi închise, ultimul exemplu fiind cel al fabricii de zahăr de la Oradea. Nici în privința refugiaților nu avem, se pare, dileme. Când a fost vorba de români, țările occidentale i-au ținut departe cu sistemul de vize iar când îi prindeau pe teritoriul lor, îi băgau în lagăre.

                      Drept mulțumire, noi ar trebui să primim cu brațele deschise mii de migranți economici. În vreme ce companiile germane câștigă milioane din afaceri cu Rusia, noi nu avem voie să facem bani, ci doar să pierdem ca urmare a sancțiunilor economice.

                      România are alte probleme mai presante. Nu o deranjează statutul relației cu UE. Iar unii lideri politici par să fie extrem de atenți ca atunci când se votează ceva în organismele europene, să nu iasă din cuvântul Germaniei, chiar dacă deciziile ne afectează negativ.

                      „Sunt mulţumit că am ales drumul care mi se potriveşte”

                      Se spune că învăţătorul este acela care face să crească două idei acolo unde există doar una, el îţi deschide uşa, însă tu însuţi trebuie să treci prin ea. Mi-am amintit aceste lucruri, după ce am stat de vorbă cu un învăţător, care, de la început, m-a cucerit cu sinceritatea şi consistenţa gândurilor care-i animă activitatea de la catedră, justificând pe deplin afirmaţiile de la început. Şi tot el mă îndeamnă să scriu cu litere mari: ÎNVĂŢĂTORUL. Pentru el, a fi dascăl nu este o meserie, ci o vocaţie: o ai sau nu o ai.
                      Citiţi rândurile de mai jos şi o să vă convingeţi că noul meu prieten, Costel Cutur, profesor pentru învăţământul primar la Şcoala Gimnazială „Spiru Haret”, înnobilează această profesie, „gândul lui este un pelerin care bate la poarta lumii”. (G.B.)

                      „A fi învăţător este o onoare pe care destinul mi-a dat-o încă de la frumoasa vârstă de 20 de ani când, terminând liceul pedagogic, mă ridicam din banca în care până mai ieri fusesem elev, pentru a-mi ocupa locul la catedră. Era un vis pe care îl jucasem cu naivitate în copilărie şi care se născuse din admiraţia pentru învăţătoarea mea, doamna Elena Lupu. Trecută astăzi în nefiinţă, a rămas vie în cele mai frumoase amintiri care mi-au rămas din acele vremuri, când chipul ei blând îmi era centrul întregii lumi. De la ea am deprins dragostea pentru cărţi şi îmi aduc aminte că citeam pe nerăsuflate tot ce-mi trecea prin mână, încât uitam şi cursul timpului…Tot de la ea am deprins a scrie versuri şi nu era bucurie mai mare decât să primesc zâmbetul plin de bunătate al învăţătoarei mele, ori de câte ori îndrăzneam a-i arăta născocirile mele literare.

                      Bucuria de a îndruma şi de a fi martor la devenirea unui copil

                      Nu cred că există bucurie mai mare şi menire mai frumoasă decât aceea de a îndruma şi de a fi martor la devenirea unui copil; am văzut şi am auzit asta pe când eram elev, în privirea şi în glasul învăţătoarei mele, şi am simţit că am această chemare. Am urmat cursurile Şcolii Normale «Nicolae Iorga» din Botoşani, cu durata de 5 ani, învăţând de la acei oameni extraordinari care mi-au fost profesori nu doar să fiu un bun pedagog şi un specialist în domeniul educaţiei, ci mai ales să pun suflet în tot ceea ce fac. Se spune că fiecare om are menirea sa, iar pe mine destinul m-a adus pe meleagurile natale ale mamei mele, în comuna băcăuană Traian, unde am lucrat începând cu anul 2008. Şi, pentru că între timp a venit moda studiilor superioare, am început în anul 2010 cursurile Facultăţii de Ştiinţe din cadrul Universităţii «Vasile Alecsandri» din Bacău în specializarea «Pedagogia Învăţământului Preşcolar şi Primar». Poate că e felul nostru de a fi, al învăţătorilor, dar, cu siguranţă, este şi meritul profesorilor din Universitate care pun temelia învăţământului băcăuan: mi-a plăcut să fiu prezent la toate cursurile, facultatea fiind una la zi, chiar dacă în tot acest timp profesam la catedră. Am absolvit în anul 2013, în 2014 promovând examenul final pentru acordarea gradului didactic I.

                      Un bun pedagog este şi un bun părinte

                      Din 2016 sunt învăţător la Şcoala Gimnazială «Spiru Haret», şcoala în care am găsit o mare familie din care fac parte deopotrivă dascălii, elevii şi părinţii. Oricât de bune rezultate am avut la concursuri şi examene, pentru mine adevărata apreciere vine de la cei din jur şi mai ales din bucuria copiilor de la fiecare oră de curs. Fiecare zi, fiecare copil e o nouă provocare şi de aceea formarea noastră profesională, a dascălilor, este una continuă; eu personal consider că doar în acest mod vom putea excela în profesia noastră la înălţimea generaţiilor care vor veni.

                      Ca învăţător, sunt alături de copii în una din cele mai frumoase perioade ale vieţii lor, o perioadă în care poveştile încă se împletesc cu lumea reală iar jucăriile se mai strecoară discrete prin ghiozdan; cuminţi, aşteaptă pauza, deşi nu de puţine ori devin şi ele curioase de «mersul lucrurilor» şi ies timide să audă şi să vadă ce se petrece. Pentru a deveni mici şcolari în adevăratul sens al cuvântului, copiii trebuie să aibă încredere şi chiar să-l îndrăgească pe cel care le e învăţător. Un bun pedagog este mai întâi de toate un bun părinte, un om în grija căruia va rămâne copilul o bună parte din zi şi de la care va învăţa o mulţime de lucruri prin puterea exemplului.

                      Ca specialist în educaţie, învăţătorul are pe de altă parte o mulţime de roluri: el proiectează şi personalizează demersul didactic, selectează sau chiar elaborează materialele didactice, realizează actul educativ şi nu în ultimul rând reglează acţiunile sale viitoare în funcţie de evaluarea pe care o face continuu. Munca oricărui profesor nu constă doar în prestaţia propriu-zisă din faţa clasei, acesteia adăugându-i-se o parte nevăzută, de pregătire a lecţiilor, de a cărei temeinicie depinde reuşita deplină a demersului său. Oricât de abstractă pare descrierea pe care tocmai v-am făcut-o, nu vă faceţi griji; cei mici au întotdeauna grijă să «coloreze» orice moment al activităţii, spunând, cum ar fi, de pildă: «mi-e foame» – şi atunci întreaga strategie didactică devine lipsită de valoare dacă nu găseşti rapid soluţia unor astfel de probleme.

                      Dar timpul trece neobservat şi micii şcolari cresc, aflând că sunt capabili să facă o mulţime de lucruri, pe care nu cu mult timp în urmă le vedeau drept nişte «lucruri magice», doar în puterea celor mari – calcule matematice din ce în ce mai complicate, veleităţi literare, artistice, sportive şi tot ceea ce mai era ascuns acolo, în zestrea lor genetică. Învăţătorul, cu priceperea sa, îi ajută pe copii să descopere aceste comori şi să le pună în valoare. Ajungem astfel la cel mai important rol pe care îl avem noi, dascălii, indiferent de nivelul la care predăm: a-i învăţa pe elevi să înveţe. A-i forma elevului competenţe, a releva potenţialul de care dispune şi a-i oferi sprijin în devenire potrivit nevoilor şi aspiraţiilor sale este, în opinia mea, garanţia succesului său şcolar.

                      A fi educator este o adevărată artă

                      Cariera didactică a fost şi este înainte de toate o vocaţie. Încă de la începuturile învăţământului românesc de masă, când manualele păreau „cumplit meşteşug de tâmpenie”, dascălii cu har au reuşit întotdeauna să dea elevilor lor o bună educaţie, în pofida oricăror condiţii vitrege în care şi-au desfăşurat activitatea. Şi, să nu uităm, a fi învăţător mai înseamnă şi a-i învăţa pe copii să picteze, să cânte, să obţină diverse produse folosindu-şi abilităţile practice, să joace chiar un rol într-o scenetă, lucruri ce nu se pot face fără a avea o înclinaţie în aceste domenii.

                      A fi profesor, în general, nu poate fi privit doar ca o simplă meserie; nu e ca şi cum ai ieşit pe poarta unei fabrici, la sfârşitul unei zile de muncă, îndeplinindu-ţi planul şi uitând complet de acel serviciu până a doua zi. Rezultatele muncii noastre nu sunt imediate; ele se văd în timp şi sunt greu măsurabile, fără a avea un etalon veritabil. Învăţătorul trebuie întrunească acele calităţi care să asigure nu doar un transfer de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi de la educator la educat, ci să favorizeze dezvoltarea fiecărui copil în raport cu posibilităţile şi interesele pe care le are, în armonie cu aşteptările mediului social şi economic din care face parte.

                      Dacă la nivelurile superioare ale învăţământului elevul devine treptat conştient de ceea ce învaţă şi are o atitudine critică în raport cu modelele care i se oferă, în învăţământul primar copiii preiau modelul învăţătorului lor şi îşi construiesc personalitatea potrivit acţiunilor pe care acesta le desfăşoară. Nu putem vorbi aşadar de a educa ca despre o simplă meserie, unde apăsarea pe anumite butoane duce la realizarea produsului dorit, ci despre o artă a cărei valoare se exprimă la început în zâmbetul plin de încredere al micilor şcolari, pentru ca peste ani şi ani să se transforme în zâmbetul de mulţumire al celor care au reuşit în viaţă.

                      Societatea evoluează

                      Trăim într-o lume aflată într-o continuă schimbare ce avansează într-un ritm alert pe toate planurile, atât informaţional, cât şi tehnologic, social şi chiar ideologic. Mai aud uneori în jur spunându-se: „Pe vremea mea nu se învăţa aşa ceva!”; dar în acele vremuri nu exista telefonia mobilă, drone, tablete şi multe alte lucruri care au apărut brusc, parcă de nicăieri. Învăţământul, la rândul său trebuie să se adapteze şi totodată să progreseze, în pas cu dezvoltarea globală. Noi, cei care lucrăm în învăţământ, trebuie să ţinem pasul cu toate aceste schimbări.

                      Şcoala şi familia trebuie să acţioneze unitar

                      În cei 20 de ani de experienţă didactică de până acum, am constatat că fiecare nouă generaţie cere o regândire a demersului educaţional, adaptabilitate, formare şi perfecţionare continuă din partea cadrului didactic.

                      Perioada de timp în care am lucrat în mediul rural este o experienţă diversificată care îmi oferă repere orientative privind problematica abordării diferenţiate a elevilor. În timp ce elevii din mediul urban excelează mai ales datorită multiplelor resurse educaţionale de care dispun (medii de informare, cultură, divertisment), elevii din mediul rural se remarcă prin o mai atentă cultivare a tradiţiilor, prin priceperi şi abilităţi pe care cu siguranţă le-au dobândit în familie şi care se transmit din generaţie în generaţie. Fie că este în mediul rural sau în cel urban, un cadru didactic va găsi întotdeauna satisfacţia muncii sale dacă va privi prin prisma necesităţilor şi intereselor pe care le au elevii şi nu sub presiunea realizării unor obiective impuse.

                      Întotdeauna am lucrat cu plăcere oriunde am fost şi am căutat să fiu pentru elevi învăţătorul de care au nevoie. Ceea ce am învăţat însă, mai presus de orice, este că poţi face cu adevărat educaţie numai printr-o bună colaborare cu părinţii; şcoala şi familia trebuie să acţioneze unitar, să se susţină şi să se completeze reciproc. «Nu ştiu alţii cum sunt», dar eu am avut mereu bucuria de a avea elevi minunaţi, cu părinţi pe măsură. Iar celor care ar încerca să mă acuze de ipocrizie, le voi răspunde simplu: asta nu înseamnă că nu au fost şi momente dificile, ci că am fost mereu deschis, căutând rezolvarea problemelor şi am văzut în acele dificultăţi o lecţie de viaţă. Pentru că noi, dascălii, învăţăm mereu şi numai acest lucru ne poate ajuta să rămânem la fel de buni pentru fiecare generaţie, pentru fiecare copil în parte.

                      M-am obişnuit ca viaţa să se desfăşoare în mod alert

                      În afara activităţii propriu-zise pe care o desfăşurăm la clasă, fiecare dintre noi, cei care lucrăm în învăţământ, avem şi alte atribuţii, mai puţin ştiute, dar la fel de importante. Astfel, în acest an şcolar, îndeplinesc şi funcţia de consilier educativ, ceea ce presupune coordonarea activităţilor şcolare şi extraşcolare care se desfăşoară în şcoală. În această postură sunt în contact permanent cu proiectele educaţionale ale instituţiei în care lucrez, cu diverse programe, cum ar fi «Şcoala Altfel» şi în general cu toate activităţile ce se desfăşoară în afara orelor de curs, dar, cel mai important, în contact direct cu toţi elevii. Îmi face plăcere să mă implic în realizarea revistei şcolii şi particip cu entuziasm la activităţi alături de elevi şi părinţi, desfăşurate într-un cadru nonformal. M-am obişnuit ca viaţa să se desfăşoare într-un ritm alert şi dacă pe plan personal copiii mi-au crescut şi îşi urmează propriul parcurs în viaţă, acest fapt îmi permite să aloc mai mult timp şi energie celeilalte mari familii din care fac parte, şcoala.

                      Poezia a rămas în continuare pentru mine una din marile bucurii ale vieţii şi, fără pretenţii literare, îmi place să dau glas acelor simţăminte pe care mi le prilejuiesc diferite împrejurări ale vieţii. Am publicat până acum trei cărţi de poezie pentru copii şi îndrăznesc să sper că au adus puţină încântare în sufletul celor care le-au citit. În timpul liber, îmi place să călătoresc şi să fac drumeţii montane, căci nu e alt loc mai minunat în care mi-aş dori să fiu decât în mijlocul naturii.
                      Pot spune dar că mă încântă ceea ce fac şi sunt mulţumit că am ales drumul care mi se potriveşte. Zi de zi, mă bucură reuşita fiecărui copil, astfel încât acesta a devenit felul în care îmi trăiesc viaţa. Iar dacă peste zeci de ani îmi voi reîntâlni foştii elevi şi voi vedea în ochii lor bucuria unei vieţi împlinite, voi fi mândru că le-am fost învăţător.”

                      „Un pelerin”, din volumul personal „Aripi”, 2016

                      Un pelerin mi-e gândul, bătând la poarta lumii
                      În fiecare zi să ceară bunătate,
                      Deschid din când în când şi-l iau în casă unii,
                      El îi îmbrăţişează şi merge mai departe.

                      Pe drumuri neumblate neobosit colindă,
                      S-adune bucurii şi alte frumuseţi,
                      Să le prefacă-n soare, ce-apoi să îl aprindă
                      Pe cerul de visare al altor dimineţi.

                      Nu-i stau în cale munţi sau ape-nvolburate,
                      Răzbeşte orice vânt, nici ploaia nu-l opreşte,
                      Fiindcă îşi ia puterea din lucruri minunate
                      Şi orice încercare mai tare-l întăreşte.

                      N-aşteaptă recompensă, un zâmbet îi ajunge
                      Pentru a şti că drumul nu i-a fost în zadar,
                      Din suflet orice umbră doreşte să alunge
                      Căci asta i-e menirea şi-acesta-i al său har.

                      Cărămidă peste cărămidă

                      Întrebare de la un cititor la câteva minute după finala Australian Open, pierdută de Simona Halep cu 6-7(2), 6-3, 4-6 în fața danezei Caroline Wozniacki. Așadar: „De ce nu poate Halep să câștige și ea un turneu de Grand Slam?”.

                      Tema e la ordinea zilei. Numai că abordarea este greșită. OK, Halep a jucat sâmbătă, la Melbourne, a treia finală de Grand Slam din carieră. Și da, a pierdut-o. La fel cum s-a întâmplat cu precedentele două, de la Roland Garros.

                      Dar cine pune această finală pe același taler cu precedentele două greșește. În 2014, Simona s-a izbit de Maria Șarapova. Iar la acea vreme, Șarapova era Șarapova. Halep, în schimb, de-abia așeza schelele. Apoi a venit 2017, Ostapenko și barosul ei.

                      Acolo, într-adevăr, constănțeanca are ce-și reproșa. Mai ales în ceea ce privește lipsa de reacție. Un eșec demolator. A fost, s-a dus. Și nu se mai întoarce. Acum, la Australian Open, a fost însă altfel. Simona a făcut o semifinală magică în compania nemțoaicei Kerber.

                      Și a jucat un tenis bun spre foarte bun în finala cu Wozniacki. De ce nu a câștigat? Poate din cauza gleznei, poate din cauza oboselii… Sigur, din cauza lui Wozniacki.

                      Daneza, aflată și ea pe zero înaintea celei de-a treia finale de Grand Slam din carieră, a avut o prestație de senzație. Amintiți-vă numai de loviturile sale din alergare! „Nu a pierdut Simona, ci a câștigat Wozniacki”, a sintetizat Cristian Tudor Popescu.

                      De fapt, acesta este adevărul. La fel de adevărat este că această a treia finală pierdută nu o transformă pe româncă într-o eternă perdantă. Sigur, înfrângerea de la Melbourne doare. Dar nu va lăsa urme. Până la urmă, Australian Open nu este altceva decât o altă cărămidă așezată temeinic în cariera Simonei. „#1 nu se câștigă, se construiește”, pentru a cita un spot al Companiei Dedeman, sponsorul celei care, până sâmbătă la prânz, a fost nr. 1 WTA.

                      Urmează sezonul de zgură. Noi provocări, în frunte cu Roland Garros. Simona Halep își poate pregăti rachetele. Și cărămizile.

                      La „Anuala” artiştilor plastici predomină griul!

                      O parte din membrii Filialei Bacău a UAP, la „anuala” de la Galeriile „Frunzetti”

                      „Anuala” artiştilor plastici băcăuani a fost „capul de afiş” al sfârşitului de săptămână, eveniment care, de regulă, are loc în luna decembrie, însă a fost amânat din motive tehnice! M-aş fi aşteptat ca la Galeriile „Frunzetti” să nu ai aer, să fii lipit de pereţi la vernisaj. Surprinzător, a fost puţin public, nici măcar toţi artiştii cu lucrări în expoziţie nu au făcut gestul de a onora cea mai importantă expoziţie a anului.

                      Din 58 de membri, cât numără Filiala Bacău a Uniunii Artiştilor Plastici, au expus 41, pe simeze fiind urcate 57 de lucrări, iar efectiv prezenţi, dacă am numărat bine, au fost doar 20 de arişti. Dincolo de statistici, care au şi ele „farmecul” lor, după ce am vizionat toate lucrările, am remarcat faptul că o parte dintre expozanţi au venit cu lucrări din anii trecuţi, 2015, 2016, cu toate că am fost invitaţi la „anuala” 2017.

                      Carmen Poenaru, preşedinte al Filialei UAP, după ce a apreciat activitatea filialei pe anul trecut, exemplificând participările şi succesele artiştilor la expoziţiile locale, zonale, naţionale şi internaţionale care „au dat şi au adus valoare filialei noastre”, a precizat că „fiecare artist a venit cu ce are reprezentativ în portofoliu, indiferent de anul în care au fost create.” Cum nu există (încă) un regulament clar al unor asemenea manifestări, publicul este invitat la o expoziţie de calitate, cu lucrări executate în diferite tehnici, în care excelează peisajul, natura statică, portretul, compoziţiile şi „arta modernă”.

                      Ca o altă premieră se poate înscrie şi neacordarea premiului „anualei” a UAP pe 2017, explicaţiile fiind oferite tot de Carmen Poenaru: „Până nu se clarifică situaţia financiară a filialei şi nu se stabilesc criteriile clare pentru ca un artist să poată fi nominalizat la acest premiu, am considerat că este mai bine să amânăm acordarea acestui premiu.”

                      Expoziţia a fost şi un fericit prilej de a sărbători şi împlinirea, chiar în ziua vernisajului, a unei frumoase vârste de 75 de ani, de către „maestrul peisajului” Ştefan Pristavu, care a primit din partea colegilor emoţionante urări de sănătate şi viaţă lungă „pe simeze”. Din acest an, Filiala s-a îmbogăţit cu trei noi membri, Zânica Oţetea, Elvira Cemortan şi Natalia Procop, ultimele două din Chişinău.

                      VEM – 50, Expoziţie de caricatură

                        Caricaturistul Victor Eugen Mihai (VEM) împlineşte (nu vă vine să credeţi) fix 50 de ani, pe 30 ianuarie.

                        De ziua lui, artistul îşi face (ne face) un cadou pe măsură: expoziţia de caricatură „VEM – 50”, care va fi deschisă publicului marţi, 30 ianuarie, ora 17.00, la Galeriile ALFA Bacău.
                        Prima caricatură, afirmă VEM, a făcut-o pe 20 ianuarie 1988, iar după şase luni ia „taurul” de coarne şi se prezintă la prima lui confruntare cu „leii” caricaturii româneşti de la Costineşti.

                        Debutează la revista „Urzica” după alte trei luni, acolo primeşte şi botezul: VEM. Şi aşa i-a rămas numele, transformat, peste ani, în renume, susţinut de numeroase premii la saloanele Naţioanle şi Internaţionale de caricatură.

                        Nu-şi uită niciodată maeştrii: Vasile Crăiţă Mândră şi Constantin Pavel. De altfel, Vasile Crăiţă Mândră va prezenta, împreună cu prof. Gheorghe Iorga şi criticul Adrian Jicu, expoziţia de la Galeriile ALFA.

                        Pagina 1