Acasă Blog Pagina 2545

„Bucuroși de cunoștință!”

    Grădinița cu Program Prelungit nr. 31 Bacău este parteneră în derularea proiectului educațional „Înformează-te, acceptă, susține!” inițiat de Centrul „Delfinul” pentru copii cu autism din cadrul Asociației Betania. Scopul acestui proiect este facilitarea colaborării între cele două instituții în vederea desfășurării unor activități comune de tip informațional și recreativ-terapeutic, în ceea ce privește sprijinirea, educarea și integrarea socială a copiilor cu tulburare de spectru autist.

    Dornici de a se cunoaște, după ce au participat, inițial, la activitățile organizate de specialiștii centrului Delfinul, preșcolarii au devenit gazde și i-au primit cu emoții în mijlocul lor pe micii „delfinași” însoțiți de terapeuții lor.

    Piticii coordonați de Apostu Cornelia, Fluturașii conduși de Ciobanu Gabriela și Tanasă Roxana, Buburuzele sub îndrumarea doamnelor Bârgăoanu Daniela și Petre Romina și Îngerașii coordonați de Moreanu Bernadeta și Matei Anișoara au așteptat cu nerăbdare vizita prietenilor lor și i-au invitat să participe alături de ei la activitățile din grădiniță.

    Împreună, au ajutat copacii să înflorească, au cântat și s-au jucat alături de Zâna Primăvară, au pregătit tablouri de primăvară, Alba ca Zăpada i-a condus în lumea minunată a poveștilor, iar micuța Sara, fetița venită din Africa, a primit numeroase spice de grâu, lucrate de copii, pentru a face pâine copiilor care nu au, conștientizând astfel importanța roadelor pământului și prețuirea pâinii.

    Cu toții, copii, cadre didactice implicate și echipa Centrului Delfinul, au trăit emoții puternice și bucurii și s-au despărțit cu dorința de a se revedea, de a continua acest drum început împreună.

    Tot în cadrul proiectului a avut loc o sesiune de informare cu tema “Integrarea în învățământul de masă a copilului cu autism” organizată de specialiștii centrului, la care au participat cadre didactice și părinți.

    Aceste inițiative au fost determinate de necesitatea acordării de șanse egale tuturor copiilor indiferent de gradul de dizabilitate.

    CONVOCARE

      PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
      Nr.3999 din 20.04.2018

      CONVOCARE

      În baza dispoziţiilor art.39 alin.1 din Legea Administraţiei Publice Locale nr.215 din 2001, republicată şi actualizată,

      CONVOC

      Consiliul Local al Municipiului Bacău în şedinţă ordinară pentru data de 27.04.2018 orele 12,00, la Centrul de Afaceri şi Expoziţii Bacău, şedinţa având următoarea ordine de zi:

      1. Proiect de hotărâre privind conferirea Titlului de Cetăţean de Onoare al municipiului Bacău, profesorului Silviu Șalgău
      Iniţiator – DL. COSMIN NECULA – PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU

      2. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării HCL nr. 62/ 2018 prin care s-a aprobat Bugetul de venituri şi cheltuieli, a Programului de investiţii pe anul 2018 ale Consiliului Local al Municipiului Bacău și a prognozei pe următorii trei ani
      Iniţiator – DL. COSMIN NECULA – PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU

      3. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului de execuţie al bugetului local pe trimestrul I anul 2018, al Municipiului Bacău
      Iniţiator – DL. COSMIN NECULA – PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU

      4. Proiect de hotărâre privind completarea HCL nr. 203/ 2016 prin care s-au constituit comisiile de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Bacău
      Iniţiator – DL. COSMIN NECULA – PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU

      5. Proiect de hotărâre desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Municipiului Bacău în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Bacău pentru anul şcolar 2017 – 2018
      Iniţiator – DL. COSMIN NECULA – PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU

      6. Proiect de hotărâre privind asocierea Municipiului Bacău cu Sport Club Municipal Bacău, în vederea finanţării şi realizării a Turneului Internațional „Trofeul Municipiului Bacau”, ce se va desfăşura la Bacău în perioada 25.05 – 03.06.2018
      Iniţiator – DL. COSMIN NECULA – PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU

      7. Proiect de hotărâre privind asocierea municipiului Bacău cu Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Bacău și Asociația Culturală ”Octavian Voicu”, în vederea finanţării şi realizării în comun a Revistei ”Plumb”
      Iniţiator – DL STAN GABRIEL – CONSILIER LOCAL

      8. Proiect de hotărâre privind asocierea municipiului Bacău cu Universitatea ”Vasile Alecsandri” în vederea derulării proiectului european ”Centrul European de Informare Europe Direct Bacău”, perioada contractuală 2018-2020
      Iniţiator – DL. COSMIN NECULA – PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU

      9. Proiect de hotărâre privind darea în administrarea Partidului Național Liberal-Filiala Bacău, a statuii reprezentând bustul lui Mircea Cancicov, amplasată în mun.Bacău-Parcul Cancicov, în vederea reabilitării soclului
      Iniţiator-Miclăuș Daniel, Fechet Mircea, Lazăr Doina-Emanuela, Bîrzu Ilie, Crețu Cătălin Bogdan-Consilieri Locali PNL

      10. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice faza PTh pentru obiectivul de investitii „Consolidare, modernizare si amenajare constructie Sala de Sport si ateliere la Liceul cu Program Sportiv din Municipiul Bacău”
      Iniţiator – DL. COSMIN NECULA – PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU

      11. Proiect de hotărâre privind aprobarea planului de măsuri privind gospodărirea municipiului Bacău
      Iniţiator – DL. COSMIN NECULA – PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU

      12. Proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr. 128/ 2015 prin care s-a aprobat Regulamentul privind procedura de vânzare a unor bunuri –terenuri proprietate privata a municipiului Bacău ce fac obiectul unor contracte de inchiriere/ concesionare
      Iniţiator – DL.ȘTEFAN DANIEL – DRAGOȘ – VICEPRIMAR AL MUN. BACĂU

      13. Proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr. 466/ 2017 prin care s-au stabilit impozitele şi taxele locale, precum şi taxa de salubrizare pentru anul 2018 în municipiul Bacău
      Iniţiator – DL. COSMIN NECULA – PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU

      14. Proiect de hotărâre prin care se ia act de datoria municipiului Bacău către Societatea Thermoenergy Group SA Bacău, reprezentând pierderi induse de prestarea serviciilor publice de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice pentru populaţie în sistem centralizat, aferente lunii februarie 2018
      Iniţiator – DL. COSMIN NECULA – PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU

      15. Proiect de hotărâre privind mandatarea împuterniciţilor Municipiului Bacău în Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Societăţii Thermoenergy Group SA Bacău pentru aprobarea Scrisorii de Garanţie Bancară de Bună Plată în valoare de 68.000 lei, pe o perioadă de 12 luni, de la BRD-GSG Sucursala Bacău/alte bănci
      Iniţiator – DL. COSMIN NECULA – PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU

      16. Proiect de hotărâre privind mandatarea împuterniciţilor Municipiului Bacău în Adunarea Generală a Acţionarilor la Societatea Thermoenergy Group SA Bacău pentru numirea în Consiliul de Administraţie a doi membri, ca urmare a finalizării procesului de selecţie – Sesiunea a II-a
      Iniţiator – DL. COSMIN NECULA – PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU

      17. Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea HCL nr. 22/ 2018 prin care s-a însușit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Bacău
      Iniţiator – DL.ȘTEFAN DANIEL – DRAGOȘ – VICEPRIMAR AL MUN. BACĂU

      18. Proiect de hotărâre privind însușirea Inventarului bunurilor care aparțin domeniului privat al municipiului Bacău
      Iniţiator – DL.ȘTEFAN DANIEL – DRAGOȘ – VICEPRIMAR AL MUN. BACĂU

      19. Proiect de hotărâre privind solicitarea de trecere a unui mijloc fix din domeniul public al statului şi din administrarea Companiei Naționale de Căi Ferate ”CFR” SA, în domeniul public al Municipiului Bacău
      Iniţiator – DL. COSMIN NECULA – PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU

      20. Proiect de hotărâre privind aprobarea dreptului de uz, de servitute și de servitute legală către Delgaz Grid S.A. asupra unor suprafeţe de teren situate în Bacău, str. Siretului, str. Prelungirea Bradului, str. Aeroportului, str. Neptun, str. Ion Ghelu Destelnica, Aleea Parcului (Parcul Cancicov), str. Lucrețiu Pătrășcanu (Parcul Catedralei)
      Iniţiator – DL.ȘTEFAN DANIEL – DRAGOȘ – VICEPRIMAR AL MUN. BACĂU

      21. Proiect de hotărâre privind închirierea spaţiului în suprafaţă totală de 83,30 mp aflat în incinta Spitalului de Pneumoftiziologie din Bacău, str. Oituz, nr. 72, Bacău, prin licitaţie publică deschisă, organizată în condiţiile legii
      Iniţiator – DL.ȘTEFAN DANIEL – DRAGOȘ – VICEPRIMAR AL MUN. BACĂU

      22. Proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii, prin licitaţie publică, în condițiile legii, a 26 loturi de teren, situate în Bacău, Parcul ”Cancicov”, din domeniul public al municipiului Bacău
      Iniţiator – DL. COSMIN NECULA – PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU

      23. Proiect de hotărâre privind aprobarea de principiu a modificării preţurilor locale pentru serviciul de alimentare centralizată cu energie termică furnizat/prestat utilizatorilor casnici (populaţiei) şi utilizatorilor noncasnici, a preţului local pentru populaţie, precum şi pentru aprobarea subvenţiei unitare
      Iniţiator – DL. COSMIN NECULA – PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU

      24. Proiect de hotărâre privind aprobarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli pe 2018 al Societăţii de Servicii Publice Municipale Bacău SA
      Iniţiator – DL. COSMIN NECULA – PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU

      25. Proiect de hotărâre privind darea în administrarea către Clubul Sportiv Municipal Bacău a spaţiului în suprafaţă de 65,83 mp situat în imobilul PT nr. 20, din Bacău, str. Aleea Proiectantului
      Iniţiator – DL.ȘTEFAN DANIEL – DRAGOȘ – VICEPRIMAR AL MUN. BACĂU

      26. Proiect de hotărâre privind transmiterea dreptului de concesiune prevazut in Contractul de Concesionare nr. 20173/09.06.1998 de la dl. Paşcu Doru, la d-na Pascu Ana-Maria
      Iniţiator – DL. COSMIN NECULA – PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU

      27. Proiect de hotărâre privind transmiterea dreptului de concesiune prevazut in Contractul de Concesionare nr. 68717/05.03.2018 de la d-na Galinescu Niculina-Maria, la dl. Olteanu Vlad-Constantin, prin mandatar Olteanu Constantin
      Iniţiator – DL. COSMIN NECULA – PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU

      28. Proiect de hotărâre privind transmiterea dreptului de concesiune prevazut in Contractul de Concesionare nr. 11048/28.03.2005 de la dl. Mazilu Costică, la dl. Chitic Ioan, căsătorit cu Chitic Olimpia
      Iniţiator – DL. COSMIN NECULA – PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU

      29. Proiect de hotărâre privind transmiterea dreptului de concesiune prevazut in Contractul de Concesionare nr. 7312/09.03.2001 de la S.C. GAMMA S.R.L., la d-na Chircu Nataşa
      Iniţiator – DL. COSMIN NECULA – PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU

      30. Proiect de hotărâre privind transmiterea dreptului de concesiune prevazut in Contractul de Concesionare nr. 19873/05.08.1997, asa cum a fost modificat prin Actul Aditional nr. 31545/21.09.2001 de la BANCPOST S.A., la S.C. IMO PROPERTY INVESTMENTS BUCURESTI S.A.
      Iniţiator – DL. COSMIN NECULA – PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU

      31. Proiect de hotărâre privind transmiterea dreptului de concesiune prevazut in Contractul de Concesionare nr. 69399/31.10.2013 de la d-nii Tcaciuc Aurel si Tcaciuc Monica, la d-nii Achiţei Cătălin-Ionuţ si Achiţei Ramona-Daniela
      Iniţiator – DL. COSMIN NECULA – PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU

      32. Proiect de hotărâre privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC DE DETALIU intocmit pentru CONSTRUIRE IMOBIL LOCUINTE COLECTIVE CU SPATII COMERCIALE LA PARTER, STR. STEFAN CEL MARE, NR. 24 D, din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara
      BENEFICIAR: S.C. SIMBA INVEST S.R.L., din Mun. Bacau, jud. Bacau
      Iniţiator – DL. COSMIN NECULA – PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU

      33. Proiect de hotărâre privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC DE DETALIU intocmit pentru CONSTRUIRE BLOC DE LOCUINTE CU SPATII DE COMERT/SERVICII, STR. COSTACHE NEGRI, NR. 31, din municipiul Bacau, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulara
      BENEFICIAR: S.C. RUD CONSTRUCT GROUP S.R.L., din Loc. Saucesti, jud. Bacau
      Iniţiator – DL. COSMIN NECULA – PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU

      34. Diverse.

      PRIMARUL MUNICIPIULUI BACĂU
      COSMIN NECULA

      HOTĂRÂRILE DE INTERES PUBLIC CARE VOR FI ADOPTATE ÎN ACEASTĂ ŞEDINŢĂ VOR PUTEA FI CONSULTATE LA SEDIUL CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI BACĂU DIN CALEA MARAŞESTI NR.6 ŞI VOR FI INSERATE PE SITE-UL MUNICIPIULUI BACĂU LA ADRESA https://municipiulbacau.ro/, la secţiunea CONSILIUL LOCAL – HOTARARI ALE CONSILIULUI LOCAL. ÎNCEPÂND CU DATA DE 10.05.2018
      A.M./.Ds.I-A-2/Ex.1

      Alexandru Lăpuşneanu, băcăuanul care ţinteşte sus

      – deşi practică tirul cu arcul doar de doi ani, a adunat un palmares impresionant în competiţii naţionale şi internaţionale – de câteva zile, el s-a întors de la un important concurs din Slovenia unde a reprezentat România, obţinând două medalii, una de aur şi alta de argint – pe viitor, Alex îşi doreşte să devină tot mai bun în ceea ce-şi propune să facă, stare de spirit pe care o datorează sportului căruia i s-a dedicat, trup şi suflet

      Cu un nume parcă venit din cronici de demult, Alexandru Eduard Lăpuşneanu este, totuşi, un tânăr ca oricare altul. Poate un pic diferit de ceea ce înseamnă să fii adolescent în ziua de azi.

      Asta pentru că Alexandru nu mai are timp de pierdut în faţa calculatorului. Are multe de făcut, iar timpul său este prea valoros ca să-l irosească fără vreun ţel. Iar ţelurile sale sunt multe şi diverse. Elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”, el deja s-a făcut remarcat ca un sportiv de performanţă şi este un tânăr ambiţios, profund implicat în viaţa cetăţii.

      Sportul care metamorfozează

      Nu se ştie dacă în copilărie s-a visat Robin Hood sau Wilhelm Tell, dar, cu siguranţă, lui Alexandru i-a plăcut tirul. „Dintotdeauna, m-am simţit în largul meu în poligon. Fie că era vorba de airsoft sau de paintball, mereu mi-a plăcut să trag la ţintă”, îşi aminteşte el.

      De tirul cu arcul s-a apropiat mult mai târziu când, împreună cu tatăl său, a fost la Centrul de Afaceri şi Expoziţii „Mircea Cancicov” unde era organizat un târg de pescuit şi vânătoare. „Iniţial, venisem să vedem standul cu arme airsoft. Apoi, paşii m-au dus către atelierul de tir cu arcul organizat în spaţiul expoziţional. Acolo, profesorul Marius Vlad, viitorul meu antrenor, m-a remarcat după ce am trimis săgeata în mijlocul ţintei din prima încercare.

      M-a rugat să mai trag o dată şi, văzând că am repetat performanţa anterioară de vreo cinci-şase ori, mi-a propus să vin la ei la club”. Sportul nu-i era o necunoscută, dar nici nu se putea spune că îl fascina. Până la acel moment, Alexandru cochetase deja cu sporturi precum atletismul şi cu înotul, însă aceste ramuri sportive nu i-au adus mari satisfacţii.

      De altfel, el simţea că acel gen de mişcare nu-l motiva, astfel că Alexandru devenise ca o bună parte a copiilor din ziua de azi, dependent de calculator, sedentar şi cu tendinţe spre obezitate, iar acest lucru se reflecta şi în relaţiile cu ceilalţi copii.

      „Întâlnirea cu acest sport şi cu cel ce avea să-mi devină antrenor mi-a dat impulsul care avea să mă transforme. La început, mi-era greu să ţin în mână arcul de competiţie, darămite să mai trimit săgeata în ţintă, însă răbdarea şi tenacitatea antrenorilor mei, precum şi dorinţa mea de a deveni mai bun, m-au adus la nivelul de performanţă pe care l-am atins astăzi”. Acum, el e un tânăr suplu, cu alură de atlet, căruia îi place să alerge şi să înoate zilnic, în timp ce pe computerul său a început să se aştearnă praful.

      Eşecurile, la fel de importante ca victoriile

      În prima perioadă, Alexandru a avut de luptat cu propriile limite. Pe lângă lipsa de forţă, el avea de surmontat şi un mic deficit de acuitate vizuală. „Pentru aceasta, am învăţat să mă ghidez după umbre şi chiar după auz. Astfel, am constatat că săgeţile scot sunete diferite în funcţie de locul în care lovesc ţintele”. El a beneficiat din plin de sprijinul familiei, în special al „nanei”, după cum spune, atât moral cât şi financiar, pentru că tirul cu arcul este un sport costisitor.

      „Ai mei mi-au cumpărat un arc performant cu care să mă pregătesc şi să particip la competiţii, însă, între timp, eu am crescut atât în talie cât şi în forţă, astfel că se simte necesitatea unui arc mai bun”. Lucrul acesta este accentuat şi de rezultatele bune pe care Alexandru a început să le obţină în concursurile din ţară şi din străinătate. Şi acestea n-au întârziat să apară încă din primul an în care a activat sub culorile Clubului Sportiv Saga Bacău, club coordonat de soţii Geanina Ivu şi Marius Vlad.

      Prima dată, rezultatele au venit când a participat la categoria de competiţie 3D Compound Junior. De anul trecut, Alexandru şi-a câştigat un binemeritat loc în lotul naţional în urma rezultatelor bune obţinute. Numai în ultima perioadă, a adăugat pe panoplie patru premii în diferite competiţii naţionale şi internaţionale. Ultimele au fost cele două medalii, una de aur şi alta de argint, obţinute la „Veronica’s Cup”, competiţie internaţională de tradiţie organizată în localitatea Kamnik din Slovenia.

      „Orice victorie mă bucură, dar şi înfrângerile îşi au rostul lor. Ele mă ambiţionează să ţintesc mai sus şi să muncesc mai mult. Acum am ajuns să mă adaptez la rutina de competiţie, să controlez fiecare detaliu ca să obţin rezultate cât mai bune”.

      Viitorul sună „very well”

      Pentru Alexandru, drumul pe care vrea să-l parcurgă mai departe în viaţă se vede foarte clar. Pe termen scurt, este Cupa Europeană de Cadeţi de la Rovereto, Italia, ce se va desfăşura luna viitoare. „Mai departe, vreau să mă pregătesc şi, dacă va fi ca ramura sportivă pe care o practic să-şi găsească loc în calendarul olimpic, mi-aş dori să pot reprezenta România la viitoarele Jocuri Olimpice”.

      Pe linie profesională, Alexandru ar dori să urmeze tradiţia familiei, el visând să devină poliţist-detectiv, specialist în criminalistică. Dar nu pe meleagurile natale, ci chiar în ţara lui Sherlock Holmes. Pentru aceasta a luat testul de cunoaştere a limbii engleze Cambridge cu calificativul maxim. Acesta a fost un prim pas făcut către admiterea la academia care pregăteşte inspectori de poliţie pentru Scotland Yard. „Visul meu este să ajung comisar sau inspector de poliţie acolo, în Marea Britanie”.

      Până atunci, Alexandru are o viaţă activă şi în afara şcolii şi a tirului cu arcul. Astfel, împreună cu un grup de prieteni a pus bazele unei echipe de streetball. În plus, este membru activ în echipa de voluntari care pun umărul la buna desfăşurare a acţiunilor din cadrul mai largului eveniment numit „Bacău – Capitala Tineretului din România”. „Toate aceste activităţi mă ţin ocupat până seara-târziu, fapt care i-a îngrijorat pe părinţii mei, mai ales pe mama. Dar altfel nu se poate, sunt multe de făcut şi ea a înţeles asta”.

      În concluzie, Alexandru Lăpuşneanu este un tânăr băcăuan care îşi urmăreşte ţelurile aidoma cercurilor colorate de pe panouri, iar acţiunile sale, asemeni săgeţilor lansate din arc, zboară drept şi direct la ţintă.

      Palmares:

      – Locul I şi campion naţional la Campionatul Naţional 3D Juniori de la Predeal, în 2016;
      – Locul al II-lea la Campionatul Naţional de Juniori 2 şi 3 de la Oradea, în 2016;
      – Locul al II-lea la Campionatul Naţional Indoor de Cadeţi de la Deva, în 2017;
      – Locul al III-lea la „Cupa Primăverii” Bucureşti Outdoor, în 2017;
      – Locul al II-lea şi vicecampion la Campionatul Naţional Indoor de la Deva, în 2018;
      – Locul I la Selecţia pentru competiţii internaţionale de la Bucureşti, în 2018;
      – Locul al II-lea la proba individuală a Turneului International World Archery „Veronica’s Cup” de la Kamnik, Slovenia, în 2018;
      – Locul I la proba de dublu mixt, alături de Alexandra Creangă, la Turneul International World Archery „Veronica’s Cup” de la Kamnik, Slovenia, în 2018.

      Nu ne confiscați Unirea!

        Deputatul PSD Ionel Floroiu a susținut în Parlament o declarație politică referitoare la atitudinea parlamentarilor din Opoziție care provin din Ardeal față de programul Centenarului. Alesul băcăuan a demascat pornirile egoist-regionaliste ale celor care consideră că doar Transilvania merită fonduri pentru evenimentele din acest an și a făcut apel la bun -simț și rezonabilitate într-o chestiune în care demersurile populiste nu-și au locul. Deputatul Floroiu le-a solicitat politicienilor să trateze cu echilibru și sincer patriotism sărbătorile Unirii.

        Declarație politică a deputatului Ionel Floroiu

        Nu ne confiscați Unirea!

        Doamnelor și domnilor colegi, în ultimele luni am impresia că unii parlamentari de peste Carpați aflați în băncile Opoziției cred că au venit la București cu Unirea în buzunar!

        De parcă în 1918 nu Transilvania s-ar fi unit cu România, ci Regatul s-a alipit Transilvaniei! Cel puțin așa rezultă din atitudinea belicoasă, intolerantă și prin multe locuri absurdă a celor care cer să mutăm peste munți 99 la sută dintre manifestările dedicate Centenarului. Îi informez cu multă prietenie, dar și cu multă hotărâre pe colegii parlamentari ardeleni din Opoziție că nu au niciun drept să încerce confiscarea acestei sărbători naționale, care este a tuturor românilor, nu doar a dumnealor.

        Ca unul născut și crescut pe vechea graniță dintre Moldova și Ardeal, știu pe de rost văile Cașinului și Oituzului unde, între 1916 și 1918, armata română a luptat eroic. Copil fiind, am crescut cu poveștile despre bătălii sângeroase în care soldații moldoveni, munteni, olteni au murit sau au fost răniți pentru ca visul Unirii să rămână viu.

        Și au rezistat eroic acolo, la porțile Carpaților, în timp ce armatele germane și austro-ungare ocupaseră mai mult de jumătate din țară. Și au rezistat și la Mărăști, și la Mărășești, și unde a fost nevoie pentru ca România să supraviețuiască.

        Să vă întreb ceva, dragă puriști ai Centenarului – știați că din Bacău a plecat zborul Unirii, care a adus la Blaj documentele care au stat la baza actului de la 1 decembrie 1918? Vă citesc din articolul ”Prima solie” apărut acum 100 de ani în ziarul Unirea din Blaj: ”Din Ţara Românească ne-a sosit azi la ora 1 după-amiază locotenentul pilot Niculescu din Armata română şi căpitanul Precup, originar din Transilvania: au sosit cu aeroplanul, împrăştiind apelul pentru Blaj.

        Dânşii au plecat de la Bacău şi au parcurs drumul până la Blaj în două ore. Lumea a alergat în toate părţile, aclamând aeroplanul cu culorile româneşti. După câteva virajuri peste oraş, aeroplanul a aterizat pe Câmpul Libertăţii. Toată lumea a grăbit într-acolo, prin gheaţă, zăpadă şi tină, ca să se strângă mâna fraţilor ce ne-au adus solia mântuirii.

        Ei ne-au spus că Armata română a trecut Carpaţii prin zăpada de peste 2 m şi că vin să ne îmbrăţişeze cu dragoste de fraţi şi să anunţe locuitorilor străini de pe plaiurile româneşti că vin în numele păcii şi a libertăţii tuturor neamurilor”. Da, frați ardeleni din Opoziție, așa scriau străbunicii dumneavoastră despre Unire, căci ei nu aveau fudulia unora de astăzi, care cred că știu cel mai bine cum trebuie să sărbătorim.

        În Ardeal se construiesc autostrăzi, în restul țării, nu prea. În Ardeal au venit investitorii mari. Tot în Ardeal se trăiește cel mai bine din toată țara. Nu ne pare rău de toate astea, și nici măcar nu ne întrebăm de ce nu suntem toți egali în România. Dar, în acest an al Centenarului, nu aveți dreptul să vă izolați neromânește și să interziceți celorlalți să participe la bucuria comună.

        Nu de alta, dar noi știm să trecem Carpații chiar și prin zăpadă de 2 metri, chiar și fără autostrăzi, pentru că Unirea am făcut-o și noi, moldovenii, muntenii și oltenii, nu doar dumneavoastră, ardelenii!

        „Unirea nu e breloc pentru politicienii răi de gură!”

        -Domnule deputat, declarația dumneavoastră din Parlament este una destul de dură, cu un ton rar întâlnit la tribună. Ce v-a determinat să adoptați o asemenea poziție?

        -Mie nu mi se pare că am fost dur, dimpotrivă, mi-am cenzurat foarte mult frazele în fața unei atitudini cel puțin nepotrivite a unor parlamentari ardeleni din Opoziție. Pur și simplu, ei vor ca mai toate sărbătorile Centenarului Unirii să se desfășoare dincolo de Carpați, dintr-un orgoliu care nu este românesc. Deși eu și colegii mei din Moldova, Muntenia, Oltenia sau Dobrogea credem că este o sărbătoare a întregii Românii, ei s-au încăpățânat ca totul să se învârtă în jurul municipiului Alba Iulia, de parcă Transilvaniei i se cuvine totul, de la fonduri și până la organizarea evenimentelor.

        -Credeți că atitudinea dumneavoastră îi va potoli pe acești parlamentari fanatici?

        -Eu sper, pentru că, altfel, toți românii vor avea de suferit în acest an, care trebuie să fie unul al bucuriei comune. Însă ar trebui să vedeți cum, în comisiile parlamentare care se ocupă de eveniment, acești patriotarzi mai că își smulg cămașa de pe ei aruncând cu lozinci de care le-ar fi rușine celor ce-au înfăptuit Unirea în urmă cu 100 de ani. Nu poți să vii cu sute și sute de cereri de finanțare, unele ridicole, și să blochezi orice altă inițiativă, de parcă transilvănenii ar fi venit cu arma în mână peste Carpați ca să elibereze Regatul, și nu invers. Să fim serioși și să punem mâna pe cărțile de istorie care spun altceva!

        -Cum vedeți dumneavoastră acest an al Centenarului?

        -În primul rând, nu este doar acest an, pentru că Unirea s-a realizat doar în parte în 1918. Au fost mai întâi bătăliile crâncene din 1917, când la Oituz, Mărășești și Mărăști ostașii noștri și-au dat sângele pentru a opri armatele germane și austro-ungare, salvând România ca țară. După acele victorii s-a aprins speranța în România Mare, ceea ce s-a întâmplat anul următor prin unirea Basarabiei, Bucovinei și, la 1 decembrie 1918, a Transilvaniei. Au urmat negocierile de pace dificile, tratatele semnate și, în 1922, încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria ca regi ai României Mari la Alba Iulia. Așa că sunt multe evenimente care trebuie organizate, și anul acesta, și în anii următori, dar organizate serios, pe baze istorice, nu cu istericale regionale care nu fac cinste unui parlamentar.

        -Ce înseamnă pentru dumneavoastră această sărbătoare?

        -Când eram copil, m-am jucat prin cazematele rămase după Primul Război Mondial pe Valea Cașinului și am ascultat de la bunici poveștile despre bătăliile în care moldoveni, munteni sau olteni au murit și au fost răniți în trecătorile Carpaților. Știu că, dacă nu rezistam aici, în Moldova, România arăta astăzi altfel, probabil mai mică, probabil cu mai puțini români. Să privim mai senini și cu mai multă generozitate Centenarul, pentru că Unirea nu e breloc pentru politicienii răi de gură!

        Festivalul unei comunităţi îndrăgostite de teatru

        Ediţia a XXII-a a „BacăuFest – Monodrame”, organizat de Teatrul Municipal „Bacovia” şi Primăria Bacău, continuator peste ani al Festivalului Recitalurilor Dramatice, care are înscris pe certificatul de naştere anul 1972, se bucură şi anul acesta de o impresionantă şi selectă participare. Au răspuns invitaţiei critici de teatru din toată ţara, actori, tineri actori şi actori consacraţi din generaţia de mijloc, mulţi cu statut de vedete incontestabile, regizori, scenografi, dramaturgi, editori de carte de teatru, jurnalişti de la publicaţii importante de teatru şi, negreşit, trebuie să remarcăm asaltul publicului, care a umplut sălile în fiecare seară, la fiecare spectacol, cu o notă spre superlativ acordată tinerilor.

        S-au emis de-a lungul anilor diverse teorii privind rolul Monodramei, ca specie şi spectacol, unii au aplaudat, alţii l-au ignorat, mai ales cei care gândesc doar în cifrele adunate la rubrica profit. Festivalul din Bacău a demonstrat, cu fiecare ediţie, că, în societatea modernă, dialogul cu tine însuţi, cu cei de lângă tine, cu întreaga lume înseamnă Libertate. Libertatea de a te asuma, de a te racorda la viaţă, de a fi nelămurit, de a nu avea siguranţă, de a dori să-ţi cercetezi fiinţa, de a te (re)descoperi.

        Şi, nu în ultimul rând, de a te transforma. Toate acestea ţi le oferă monodrama, un spectacol în care actorul, singur cu spectatorii, aduce, spune, joacă, se bucură sau disperă, cu mai mult sau mai puţin talent, dar cu sinceritate şi onestitate ceea ce vrea să spună lumii… „Am încercat de anul trecut să transform acest festival într-un spaţiu al căutărilor, nu al certitudinilor. Acest festival nu vrea să certifice actori, ci să aducă în lumină (a reflectoarelor) procese diverse de creaţie, figuri noi şi căutătoare de umanitate, de adevăr…”, a spus la festivitatea de deschidere Eliza Noemi Judeu, actriţă, manager al Teatrului Municipal „Bacovia”. Ce poate fi mai frumos!

        „BacăuFest – Monodrame” 2018 este un super festival (sintagmă preluată dintr-un dialog de pe holul teatrului), de la primul gong până la festivitatea de premiere publicul băcăuan a avut ocazia să participe la spectacole-concurs de monodramă, spectacole-lectură din concursul de dramaturgie, recitaluri extraordinare de fiecare seară, lansări de carte, aliatul de nădejde al teatrului, operă pentru copii, dans contemporan, ca formă teatrală de exprimare, ateliere de creaţie pentru copii, tineret şi adulţi, o premieră absolută din festival. Şi, mai presus de toate, timp de o săptămână am trăit bucuria de a fi în teatru, într-un teatru care, anul acesta, împlineşte 70 de ani de existenţă. Nu tragem cortina, spectacolul continuă…

        La mulţi ani, Teatrule!


        „Este un festival serios, considerat de critici foarte bun”

        Eliza Judeu
        Eliza Judeu

        – Doamna director, am parcurs deja cinci zile din programul dens, complex, divers al „BacăuFest – Monodrame”. Cum apreciaţi, care sunt primele concluzii?
        – Voi începe prin a vă spune nu părerea mea, ci a criticilor, a spectatorilor, invitaţilor despre aceste zile care au trecut din festival. A început foarte sus, s-a spus că este un festival serios, considerat foarte bun. Sper să atingem excelenţa, dar mai este până la final. Au început şi atelierele pentru copii, adolescenţi şi adulţi, care exersează monodrama, membri ai comunităţii exersează cu profesionişti ai teatrului. Duminică ei vor fi prezentaţi publicului. „Atelierele” sunt o premieră absolută în cadrul „BacăuFest – Monodrame”. Au avut loc şi colocviile despre dramaturgie, despre cartea de teatru, s-au lansat cărţile a doi autori importanţi, Mihai Ignat, român, şi în traducerea lui Doru Mareş cartea lui Pascal Bruckner, piese de teatru. Am prezentat cărţi ale Editurii „Nemira”, care publică cărţi care vorbesc despre teatru, despre arta actorului. Aceşti autori, de la noi sau din alte ţări, sunt memoria a ceea ce se întâmplă pe scenă.

        – Despre concurs, concurenţi?
        – Concursul merge bine, nu au fost văzuţi decât patru concurenţi, până la acest interviu. Toată lumea este mulţumită de festival, sigur că mă interesează părerea spectatorilor, cum în egală măsură mă interesează părerea oamenilor de specialitate, care regăsesc în Bacău un festival serios, care îşi duce „monodrama” cu succes.

        – O altă premieră o putem considera şi faptul că aţi reuşit să aduceţi acasă, în festival, tineri băcăuani, regizori, actori.
        – Da, şi ne bucurăm. Este vorba de tânărul regizor băcăuan Mădălin Hâncu, care a făcut regia la premiera din deschiderea festivalului „Dragă Elena Sergheevna”, regizor nominalizat anul acesta la Premiile UNITER. A oferit tinerilor actori partituri de performanţă. Miercuri am invitat Opera Comică din Bucureşti, pentru ca băcăuanii să intre în contact cu acest tip de teatralitate – opera, spectacol creat de doi băcăuani, Irina Crăiţă-Mândră, regizor, şi Răzvan Apetrei, care este dirijorul orchestrei din spectacol. Mai amintesc de Luminiţa Bortă, fostă actriţă a teatrului nostru, acum la Piteşti. A intrat şi Tiberiu Gabor-Bitere, pe un text şi regie de Laurenţiu Budău, actor la Animaţie. Să nu uităm de cei doi concurenţi de la Secţiunea Dramaturgie, Tincuţa Horonceanu-Bernevic şi Laura-Antonia Ionescu.

        – Despre public, ce le spuneţi pentru ceea ce a mai rămas din festival?
        – Stimaţi spectatori, este festivalul oraşului, festivalul de tradiţie al acestui teatru, nu văd de ce nu ați vrea să cunoaşteți actorii, tinerii noştri actori, noua generaţie, care sunt foarte talentaţi, sunt viitorul teatrului românesc. De aceea, vă aştept să fim împreună şi în zilele care au mai rămas din festival.


         


        „Ajunşi la o nouă ediţie a festivalului BacăuFest – Monodrame afirm, cu toată convingerea, că acest eveniment cultural de prestigiu onorează comunitatea băcăuană. Festivalul pune, mai presus de orice, Arta actorului, reamintindu-ne tuturor că actorii rămân «cronica vremurilor», motiv pentru care e bine să le ascultăm Vocea cu o mai mare aplecare şi băgare de seamă. Felicit organizatorii, mulţumesc tuturor participanţilor şi invitaţilor”.
        Cosmin Necula, primar al municipiului Bacău


        BacăuFest Monodrame

        Câteva frugale notații

        Din jurnalul meu de festival, eveniment la care mă voi întoarce după consumarea lui, pentru o cronică și o imagine de ansamblu, transcriu acum doar niște prime impresii, la cald. Ce-am văzut, așadar, de la debutul manifestării?

        Sebastian Lupu

        Primul recital (Teatrul de Kartier, Bacău) a fost susținut de actorul Valentin Braniște, alias Vali Bolat, așa cum semnează ca autor de texte dramatice sau când face regie de spectacol. „Maidanez” se numește monodrama prezentată în Festival, o istorioară cu acide observații de natură caracterologică și socială, la adresa rasei umane, făcute de un câine maidanez. Textul nu e rău, autorul având idei, replică, și, mai ales, o privire extrem de critică asupra realității. Are un acut spirit de observație și mult sarcasm, și a strâns multă revoltă. E chiar vehement, uneori, un tip de nou furios al zilelor noastre. Unul fără niciun fel de iluzii. Din păcate, însă, interpretarea propriului text a fost nu prea fericită, Valentin Braniște având o „după-amiază de câine”. A fost precipitat, într-o stare de agitație, a avut multe scăpări și neglijențe. A urmat o altă „viziune” întunecată asupra existenței, a grotescului și a sordidului acesteia, și anume monologul „City Break” (o adaptare liberă după P. M. Arsch), susținut de actrița Luminița Bortă. Un proiect independent din Pitești, în regia Aniei Cazan. Care a mizat pe o interactivitate cam forțată, și a cam lungit aceleași efecte. Textul e despre frică, abandon, disperare, deși tonul e unul glumeț, de entertainement, fiindcă e vorba despre o „excursie la ghenă”. E de-a râsu-plânsu, îl știm, suntem atât de obișnuiți cu el, nu scăpăm de el. Luminița Bortă este o actriță talentată, cu experiență, care s-a străduit mult să fie convingătoare, empatică, și să lanseze, în fond, un mesaj luminos. Că viața e frumoasă și e cum ne-o facem noi, de noi depinde dacă o trăim firesc, adevărat. Totul e să avem acest curaj; să fim autentici. O credem pe cuvânt.

        Tribut marilor actori și spovedanii

        A doua zi am urmărit alte două recitaluri „autohtone”, din Bacău, adică. Tiberiu Gabor-Bitere, de la Secția de Animație a Teatrului Bacovia, a prezentat „Eu i-am îngropat pe Hamneți, eu l-am îngropat pe Gahudius”, textul și regia aparținându-i lui Laurențiu Budău. Mărturisesc că nu am înțeles nimic câteva lungi momente din ce se spunea pe scenă, totul îmi părea încâlcit, abscons. Asta, după o introducere a spectacolului în limba engleză, în fine, apoi mi-am dat seama că e ceva care se voia intertextualist (presupunând buna cunoaștere a tragediei „Hamlet”), parodic, foarte ludic, o jucărea de vorbe cu pretenții. Dezlânat, discursiv, care nu se leagă.
        N-am găsit noima și totul mi s-a părut, parafrazând spusa lui Shakespeare, mult zgomot pentru… prea puțin. Interpretarea tânărului actor, ambițios, entuziast, robace (dar cu foarte modeste disponibilități pentru un recital dramatic) fiind greoaie, redundantă, plată. Excesivă, lipsită de măsură artistică. Păcat de bunele intenții. Altminteri, Tiberiu Gabor-Bitere este un talentat și pasionat actor de teatru de animație.
        Doar o impresie de corectitudine și onestitate în abordarea unei partituri a lăsat Alina Neagu în „Spovedania unei videochatiste”, text & regie Vali Bolat (Teatrul de Kartier), o piesă jucată destul în des în spațiile neconvențioanle din urbea noastră. În care se amestecă mai multe teme, toate de acută și dureroasă actualitate, privind sărăcia care împinge la disperare, la dezumanizare, la pierderea demnității, la exploatarea sexuală a femeii, la prostituție. Scenic, toate astea sunt rezolvate cam simplist, cu minimum de efort de imaginație, fără nuanțe, supralicitând doar elementele „hard”.
        În aceeași zi, am văzut „Gigel” de Alexandru Popa (un tânăr dramaturg foarte interesant, de viitor) în care Gheorghe Ifrim, un actor îndrăgit de public, foarte cunoscut (din teatru, și din serialele de televiziune) ne-a încântat cu șarmul și dezinvoltura lui. Dincolo de glume, de fragmente muzicale și amicale șarje, de câteva autoironice relatări ale unui parcurs autobiografic, el a adus un tribut marilor actori ai teatrului românesc, a făcut o adâncă reverență în fața acelora care „lasă urme”, devenind, în timp, adevărate legende. Admirabil!

        Teatrul extremelor

        Și așa am ajuns în a patra zi, care a început cu o…psihoză, cu textul adică a lui Sarah Kane, mai precis „Psihoză 4.48” (Proiect independent, Cluj). Protagonista, Alexandra Cheroiu, este o absolventă de anul trecut a facultății din Cluj, regizorul montării fiind Cristian Grosu (actor la bază, și profesor de actorie, la ora actuală). Un text dificil, greu de suportat, de digerat, fiind din zona patologicului (pe care mie nu-mi place s-o văd în teatru). Autoarea, o britanică suferind de o profundă depresie, și care, într-un final, s-a sinucis, reprezintă așa-numitul „teatru al extremelor”, unul al adevărurilor brutale, crude, care te lovesc direct în față. Spectacolul nu putea să fie altfel decât șocant, violent expresionist, actrița, lipsită total de inhibiții, expunându-și nuditatea și contorsionându-se în fel și chip. Alexandra Cheroiu are talent, mare potențial, e mobilă, maleabilă, cu o plasticitate deosebită, are deplină naturalețe, curaj și un strop de nebunie. Din spectacol, puteau să lipsească însă multe elemente ținând de naturalism și exhibiționism. În artă, și mai ales pe scenă, prefer sugestia.
        De la Oradea (Teatrul Art Emoticon) a venit Sebastian Lupu, ca să ne strige „Hai la marea împăcăciune!”, interpretând rolul unui gropar hâtru, care „socializează cu „dușii”, în cimitir. Textul se intitulează „Groparul”, și e cam amestecat, tras de păr, cu multe locuri comune, autoare fiind Mihaela Mihai. Așa că Sebastian Lupu, un actor bun, de altfel, simpatic, face el ce face, se căznește să aibă haz, dar, de la un moment dat, totul merge în gol, nu mai are niciun fel de priză la public.

        Se putea mai bine

        Fără priză la public s-a petrecut și cu recitalul lui Andrei Merchea Zapotoțki ( Teatrul Tineretului din Piatra Neamț), intitulat „Despre femei”, după Nicolae Esinencu. Actorul se amuza de unul singur, făcând eforturi vizibile și penibile, ca să debiteze niște însăilări fără noimă, niște elucubrații și platitudini cu ștaif liricoid, cu un final de o dulcegărie pe care, dacă-o înghițeai, dădeai urgent în diabet. Păcat, pentru că e vorba despre un actor talentat, dar greșit îndrumat!
        De unde găsiți, fraților, textele astea debile, nevertebrate, insipide, stupide? Mai citiți, mai căutați! Sunt destule texte valoroase în literatură și în dramaturgie!

        Clipe de încântare

        Așa au fost cele trăite la spectacolul „Bastien & Bastienne”, după W. A. Mozart (Opera Comică pentru Copii, București), în inspirata regie a băcăuancei Irina Crăiță-Mândră. Care lucrează mult și face spectacole de facturi diferite, fiind serioasă, temeinică, exigentă cu sine, profesionistă în adevăratul sens al cuvântului. Acum a construit, cu multă grație, o montare luminoasă, sprințară, „giocosa”, că doar e vorba despre Mozart. Muzica e live, mica orchestră fiind dirijată de Răzvan Apetrei, alt băcăuan talentat, cu multe succese deja la activ, iar interpreții sunt fermecători. În frumoasa și sugestiva scenografie a Biancăi și Sabinei Veșteman (o sală de lectură devenită un loc al magiei, un spațiu multiplicat printr-un ingenios joc de oglinzi), spectacolul îți fură privirea și-ți ține trează atenția. Ne-am delectat și noi, adulții, alături de micii spectatori prezenți în sală, cu povestea de iubire, plină de candoare și mici capricii (cu du-te-ncolo, vino-ncoace, lasă-mă și nu-mi da pace) a doi adolescenți, ne-am lăsat furați, cuceriți de farmecul acestei senine, vesele reprezentații.
        Ziua de miercuri s-a încheiat cu un recital de excepție, despre care se poate scrie un mic eseu. Acum însă, voi avansa doar câteva gânduri. „Trei”, după Marguerite Yourcenar, un text splendid, respirând aerul marii literaturi, a avut o interpretare de zile mari, datorată actriței Andreea Darie. Un recital gândit ca un adevărat spectacol, ca un întreg, rotund, complex, profund, conceput armonios, și construit cu rafinament de regizorul Octavian Jighirgiu, în cadrul unui proiect independent al Asociației Artes din Iași. Andreea Darie a avut o evoluție absolut spectaculoasă, conturând, cu cele mai expresive mijloace, trei tipologii diferite, având trăiri de un dramatism intens, de o ardentă senzualitate și puternic fior tragic. Impresionantă este transfigurarea actriței, trecerile nuanțate de la un personaj la altul, deosebita, expresiva plasticitate corporală. Actrița sugerează, construiește prin mișcare, printr-o coregrafie extrem de elaborată, inventivă (semnată de Ovidiu Ivan) o mulțime de stări, dăruindu-se total fiecărui moment din acest spectacol special, la care a lucrat o echipă entuziastă și inspirată, pentru videodesign, grafică, operare video, costume, make-up. Totul pentru a edifica un poem scenic de o pregnantă vizualitate. Dar spectacolul este mult mai mult, vorbind despre condiția femeii, având accentele unei dezbateri filosofice, ale unui proces cu tulburătoare întrebări, toate aceste componente având în Andreea Darie o interpretă care merită aplauze din plin.
        Carmen Mihalache


        „Festivalul este o provocare pentru promovarea artei adevărate”

        „Festivalul îşi confirmă utilitatea, îşi confirmă succesul şi în acealaşi timp faptul că nu există festivaluri mai mari sau mai mici, există festivaluri bine integrate în colectivitatea respectivă, în oraşul în care se desfăşoară, aşteptat cu nerăbdare, cu respect şi bucurie. Spre deosebire de alte ediţii, am remarcat faptul că se poate vorbi efectiv de un dialog fructuos, dinamic, între generaţii, între actori mai puţin cunoscuţi, la început de carieră, fapt ce confirmă titlul «Scena e a ta», şi actori extraordinari, din generaţia de mijloc. Tot interesant, la această ediţie este eşichierul foarte larg de exprimare, am avut teatru politic, de idei, teatru uşor naturalist, social, ceea ce arată bogăţia acestui festival. Dincolo de lucrurile plăcute, de un public care ştie să respecte, să iubească actorul şi teatrul, dacă vorbim de concursul propriu-zis – Monodrama şi Dramaturgie, trebuie să spunem că îşi aduce o importantă contribuţie la promovarea dramaturgiei, a pieselor noi. Consider că ar nevoie de o mai atentă selecţie a textelor, după cum se ştie «Textul te ridică, textul te coboară». Festivalul din Bacău este o provocare, atât pentru organizatori, pentru actori, regizori, scenografi, pentru a promova cu onestitate arta adevărată.”
        Ion Parhon, critic de teatru, Bucureşti


        Mă bucur…

        „Mă bucur că din nou – ca în fiecare an – FEST-ul băcăuan dă tonul în deschiderea sezonului festivalier românesc. Deşi ne aflăm abia la jumătatea drumului, ediţia aceasta pare a urma cu precizie direcţia pe care o propune doamna Eliza Noemi Judeu în prefaţa din Caietul de sală şi anume că acest festival să aducă în lumina reflectoarelor «procese diverse de creaţie, figuri noi şi căutătoare de umanitate, de adevăr…» Nici nu s-ar putea un mai frumos şi mai nobil scop pe care să-l atingă o manifestare teatrală de felul acesta în Bacău. Şi, după cum s-au desfăşurat lucrurile până acum şi se anunţă a se desfăşura şi în zilele următoare, scopul va fi atins. Ca o primă (şi incompletă) impresie, aş spune că mi s-au părut mai reuşite, mai interesante, mai profesionale recitalurile care au avut la bază texte de valoare certă, scrise de autori importanţi. Din această perspectivă, urmărim cu interes concursul de creaţie dramaturgică – acţiune din care va rezulta, în timp, un adevărat repertoriu util Fest-ului însuşi. Promisiunile sunt încurajatoare…
        Dincolo de evoluţiile actorilor aflaţi în concurs, m-am bucurat de premiera pe care ne-au oferit-o gazdele, precum şi de evoluţia (marţi seara) a doi excelenţi actori bucureşteni (Marius Manole şi Şerban Pavlu), în spectacolul «Deminitate». Şi încă o satisfacţie: prezenţa bogată a cărţilor de teatru – aliat de nădejde al manifestării.”

        prof.univ.dr Ştefan Oprea, critic şi istoric de teatru şi film, Iaşi


        „O atmosferă caldă, de mare festival şi un public minunat”


        „Sunt invitat la acest festival în calitate de dramaturg, mi-a apărut de foarte curând un nou volum de teatru, care se suprapune ca fomulă cu specificul festivalului, un volum care cuprinde o piesă formată din monologuri, respectiv două monodrame. Luni dimineţă am şi lansat acest volum într-un cadru foarte călduros, aici, la sala mică. Eu sunt pentru a treia oară la acest festival, unul de tradiţie în Bacău, şi îmi face plăcere să revin. Acum patru ani am fost în calitate de nominalizat, aveam în concurs o monodramă, am fost finalist, iar acum 10 ani am fost pentru prima dată, aşadar, am şi eu mica mea tradiţie aici. De altfel, este singurul festival din ţară unde am fost de trei ori, ceea ce spune multe despre calitatea şi prestigiul lui în ţară. Am văzut aproape toate spectacolele până acum, impresia este în general bună, uneori foarte bună, dar observ şi diferenţe între spectacole, fie că este vorba de calitatea textelor, fie că este vorba de calitatea interpretării, lucru care nu cred că este surprinzător, selecţia este cred reprezentativă pentru ceea ce se întâmplă în ţară, cum în ţară nu se fac numai capodopere, evident că nici aici nu pot fi numai capodopere. În orice caz, agreez, apreciez atmosfera, primirea la acest festival, cunosc multă lume de aici, astfel că mă simt foarte bine, la locul meu. Felicitări organizatorilor, felicit actorii, regizorii, dar mai ales publicul, unul cald, avizat, participativ.”

        Mihai Ignat, dramaturg, Bucureşti


        „Formula actuală a festivalului este una de succes”


        „Ceea ce se întâmplă aici, în festival, este foarte interesant, au venit actori buni, unii foarte buni, care încearcă să-şi etaleze calităţile, tehnica, dragostea pentru meserie. Selecţia este, observ, pe gustul publicului, am avut marţi un spectacol foarte bun, «Deminitate», cu Marius Manole şi Şerban Pavlu, care vorbesc despre o temă actuală şi la noi, care arde, despre politică şi moralitate, moralitate în politică. M-am bucurat să văd tineri actori, foarte tineri în concurs, alături de actori consacraţi, este o formulă de succes, o formulă care este benefică pentru toată lumea. Am văzut doar patru concurenţi până acum, texte bune, interpretări care vor da bătaie de cap juriului. Din ceea ce am văzut până acum, festivalul din Bacău este, în opinia mea, un succes.”

        Irina Zlotea, redactor la revista „Teatrul azi”


        Demnitate și mirosul Puterii

        Un spectacol foarte așteptat de publicul băcăuan, având deja o faimă care a venit ca buzduganul înaintea zmeului, „Demnitate”, a umplut până la refuz sala Teatrului Bacovia, marţi, de la ora 20.30.

        Piesa îi aparține unui autor spaniol, Ignasi Vidal, care este, totodată, și regizorul montării de la Teatrul Avangardia din București. Înainte de a ști ceva despre tema piesei, în care personajul principal este politica, numele celor doi protagoniști, afișul cu ei, atrage ca un magnet. Ei sunt Marius Manole și Șerban Pavlu, doi actori de primă mărime, două vedete în sensul bun al cuvântului. „Demnitate” nu este un spectacol ușor, dimpotrivă, e unul problematic, dificil, care te obligă la reacție, la reflecție. Te zgândărește, mișcă în tine ceva, nu te lasă indiferent.

        Tonul este unul foarte direct, de o sinceritate dezarmantă, captându-ți imediat atenția, deși în scenă nu se întâmplă mai nimic. Vezi doi bărbați care stau de vorbă la un pahar de whisky, și despre care afli că sunt persoane foarte importante, unul fiind șeful partidului favorit în apropiatele alegeri, celălalt fiind un „lucrător în tranșee”, un strateg abil, dur, un personaj cheie în campania politică în desfășurare. Cei doi se cunosc demult și sunt prieteni apropiați.

        Pentru început, conversația lor pare una normală pentru acțiunea în care sunt implicați, e calmă, nu prevestește nimic rău. Cu timpul însă, îți dai seama că tânărul șef de partid, Victor, întruchipat de Marius Manole, știe mult mai mult decât spune, că ascunde ceva, că își încearcă prietenul, așteptând, cu diplomație, momentul unui declic. În care adevărul va țâșni, brutal, la suprafață. Victor stă pe un scaun toată prima parte a spectacolului, care e statică doar aparent, pentru că, în interiorul personajelor, conflictul lucrează. Marius Manole, charismatic, așa cum îl știm, are puterea, știința de a transmite mult cu extremă economie de mijloace.

        Sub o înfățișare aparent fragilă, cu silueta lui subțiratică, actorul, care se topește în personaj, pare a vorbi direct cu noi, cu simplitate, cu franchețe. Joacă, foarte persuasiv, un tip mai puțin comun de politician, unul cult, știe istorie antică și modernă, l-a citit pe Shakespeare, are principii, e interesat de moralitatea actului politic, de dreptate, cinste. De demnitate. Vorbește, cu mare sinceritate, de clipa în care a simțit „mirosul Puterii”. Care te amețește și te poate schimba definitv.

        El a rezistat însă și a rămas un om cinstit, un idealist, de fapt, în timp ce prietenul său, Alex, pe care Șerban Pavlu îl conturează în linii sigure, construindu-și minuțios personajul, bucată cu bucată, cu o intuiție perfectă, e un profitor fără scrupule, un ins corupt, un mare ticălos, așa cum se va vedea în finalul cu totul neașteptat, de thriller. Deși cuvântul loialitate s-a auzit des în discuția dintre cei doi, încleștarea finală va fi una pe viață și pe moarte. „Demnitate” e un tur de forță actoricesc, un adevărat regal, piesa, cu răsturnări năucitoare de situație, fiind de o actualitate care frige.
        Carmen Mihalache


        Trei concurenţi la Concursul de Dramaturgie

        La ediţia a V-a a Concursului de Dramaturgie-Monodrame, care se desfăşoară în cadrul „BacăuFest-Monodrame”, s-au înscris 23 de autori, din care au fost nominalizaţi doar trei, doi băcăuani (Tincuţa Horonceanu – Bernevic şi Laura-Antonia Ionescu) şi un bucureştean (Gabriel Sandu). Bucurându-se de un interes tot mai mare de la o ediţie la alta, la spectacolele-lectură, de la GIO PUB, au asistat surprinzător de mulţi spectatori, astfel că, trioul dramaturg-regizor-actor a oferit reprezentaţii care au pus în valoare textele. Juriul va avea o misiune suficient de dificilă, mai ales că, în unele situaţii, criticii şi-au manifestat deschis opţiunile. Căştigătorul va fi cunoscut duminică, la festivitatea de premiere.



        Programul Bacău Fest Monodrame din zilele următoare

        Vineri, 20 aprilie: ora 11.00 – Sala “Petru Valter”: Colocviul “Feţele monodramei” şi lansarea volumului “Teatrul la persoana I”, de Octavian Saiu; Ora 15.00 – Ateliere; ora 16.30 – Sala Mare: Concurs – Isabela Neamţu – “Grounded”, regia Ligia Ciornei; ora 18.00 – Concurs – Edith Alibec – “De ce fierbe copilul în mămăligă”, regia Dana Paraschiv; ora 20.30 – Sala Mare: Andreea Bibiri – “O femeie singură”, regia Daniela Grigore-Simion, Teatrul de Artă Bucureşti.

        Sâmbătă, 21 aprilie: ora 11.00, Spectacolul laureaţilor IDFest 2017, Anamaria Codiţă şi Rareş Fota; ora 15.00 – Ateliere; ora 16.00 – Sala Mare: Concurs – Alexandra Gîtlan – „Rhapsody in glue (#bluebird), coproducţie Teatrul Maszk (Ungaria) şi Aradi Kamaraszinhaz, Arad; ora 18.00, Concurs – Denise Nicolae – Tot ce-i minunat în lume”, regia Nicolae Constantin Tănase, Vanner Collective, Bucureşti; ora 19.30 – Sala Mare: Coca Bloos – „Mărturisiri”; ora 20.15 – Sala Mare: Cristina Dăscălescu – „Foi Deus”, concert muzică FADO.

        Duminică, 22 aprilie: ora 11.00: Sala „Petru Valter” – Atelierul cu Vise; 12.30 – Atelierul pentru tineri; 13.30 – Atelierul pentru adulţi; ora 18.00 – Sala „Petru Valter”: Zymberaj Mentor – “Actor in the box”, The House Movie Theater Akt, Kosovo; ora 19.30 – Sala Mare: Festivitatea de premiere; ora 20.30 – Sala Mare: Richard Bovnoczki şi Mihai Călin în “Schneider şi Schuster”, după Joshua Sobol, regia Lucian Pavel, ARCUB, Bucureşti.


        Festivitatea de premiere va avea loc duminică, 22 aprilie, la ora 19.30. Vor fi decernate: Premiul pentru Monodramă, Premiul pentru Dramaturgie „Valentin Nicolau”, Premiul „Actori pentru actor – Dinu Apetrei” (acordat de actorii Teatrului „Bacovia”) şi Premiul publicului „Ştefan Iordache”.

        Orașul viu

        E drept că primăvara nu s-a arătat cu adevărat nici acum, când suntem la jumătatea sezonului, dar parcă tot te face să te simți altfel. Pesemne și organismul simte diferit trecerea de la rece spre cald, cumva mai subtil decât…dorința noastră de a ieși mai repede din hainele grele.

        Și, serios, parcă și evenimentele din târg s-au înmulțit, arată de parcă și ele sunt nerăbdătoare să scoată capul de-a binelea din locul unde au iernat. Mă gândesc, desigur, la minunatul festival de teatru care, de decade, se organizează în urbea lui Bacovia, la evenimentul care tocmai s-a consumat la Aerostar și care a atras cu sine personalitățile de seamă din domeniul aeronauticii, de curând am avut și o delegație de la Comisia Europeană, care a dezbătut, în Bacău, viitorul Europei.

        „E…de bine”, ca să citez o cunoscută cititoare în stele care apare, dimineața, la Tv. Au început și muzicienii să calce mai des prin târgul nostru (vezi concertul savuroșilor „moldovani” de la Zdob și Zdub de joi seara). Ca să nu mai zic despre cei cu urechile mai „rafinate”, care aproape în fiecare săptămână, dacă nu mă înșel, au avut ce audia în Sala „Ateneu”.

        Dom’le, orașul chiar se mișcă, mai are semnal, e drept, nu așa de puternic ca Iașiul, Clujul sau Capitala. E limpede că lucrurile nu sunt așa cum le-am vrea fiecare să fie sau cum ni s-a tot promis de „jde” ani de zile, vor fi cârcotași mereu care să facă gât, și eu mai critic, atunci când este cazul, că, deh, nu e perfect.

        Deunăzi, i-am observat și pe oamenii de la Primărie măturând și adunând molozul strâns toată iarna de la materialele antiderapante, ba chiar și mașinile cu stropitori au udat nițel. Bine măcar că se mișcă lucrurile și în direcția asta. În general, am un sentiment bun, chiar dacă încă mai aștept cu sufletul la gură agrementul promis de la insulă. O să vină și ăla, când o veni. Sper. În rest, să fim sănătoși cu toții, să ne bucurăm de toate!

        Curiozități în „Școala altfel” la Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău

          2018 este al șaptelea an în care educația alternativă este susținută prin activități informale pentru copii, așa cum este „Școala altfel – să știi mai multe, să fii mai bun!” – un program dedicat activităților extrașcolare.

          În această perioadă, școlile și grădinițele, alături de profesori, învățători și educatori, își propun să le ofere tinerilor noi experiențe de învățare, orele de la clasă fiind înlocuite cu activități dintre cele mai diverse.

          Peste 1.000 de școlari și preșcolari au trecut, cu această ocazie, de porțile Aeroportului Bacău. „Și în acest an, Aeroportul Internațional «George Enescu» Bacău a venit în sprijinul programului educațional «Scoala altfel», iar 1.000 de copii de la diferite școli și grădinițe din Bacău și din orașele învecinate au ajuns la noi și au descoperit mai multe despre activitatea aeroportuară”, a declarat Cezara Ficuță, purtător de cuvânt la Aeroportul Bacău.

          Pentru mulți dintre copii vizita la Aeroport a reprezentat o premieră. Aceștia au aflat despre istoria instituției și s-au transformat preț de câteva minute în pasageri.

          Însoțiți de reprezentanții aeroportului, cei mici au avut ocazia să viziteze Terminalul AIGE, au învățat ce înseamnă Check-in, Control de Securitate, Controlul documentelor, îmbarcare și debarcare.

          Autobuzele i-au dus pe platforma aeroportuară, unde au descoperit avioanele, dar și utilajele speciale folosite la diverse servicii pe pistă.

          „Happy to dance“ la Școala Gimnazială „Dr. Alexandru Șafran“ Bacău

            Într-o epocă în care sportul este din ce în ce mai necesar, Școala Gimnazială „Dr. Alexandru Șafran“ Bacău a fost gazda primei ediții a Concursului județean de dans „Happy to dance“, desfășurată în cadrul proiectului județean cu aceeași denumire, coordonat de către școala amintită.

            Acesta își propune dezvoltarea armonioasă şi sănătoasă a copiilor, stimularea şcolarilor pentru a desfăşura activităţi de mişcare şi practicarea unei activităţi conform particularităţilor de creştere şi dezvoltare, însuşirea unor norme de comportament care încurajează o atitudine socială pozitivă, care promovează strategii pozitive de depăşire a conflictelor şi care dezvoltă respectul de sine.

            Marți, 17.04.2018, în cadrul Săptămânii „Școala altfel“, echipele școlilor partenere s-au întrunit pentru a se bucura de dans și pentru a pune în valoare munca din timpul acestui an școlar. Grupul „ROSES” de Școala Gimnazială „Dr. Alexandru Șafran” Bacău (coordonator, prof. Goșman Cristina), „FOR KIDS” de la Şcoala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Roman, Neamț (coordonator, prof. Doltu Ana Maria), „ȘTRUMFII” de la Școala Gimnazială „Miron Costin” Bacău (coordonator, prof. Ciorcilă Alina), „SUN FLOWER” de la Palatul Copiilor Bacău (coordonator, prof. Radu Petrică), Ansamblul „LILIACUL HEMEIUȘ” de la Școala Gimnazială „Grigore Tăbăcaru” Hemeiuș (coordonator, prof. Zaharia Otilia), Clubul Copiilor Săbăoani, Neamț (coordonator, prof. Zamfiroi Mihaela) au dansat în ritmuri variate, practicând stiluri de dans diferite, cum ar fi: dansul popular, dansul modern, dans de societate, încadrându-se în două categorii de vârstă specifice pentru ciclul primar și gimnazial.

            Juriul, alcătuit din: dir. prof. Vrînceanu Irina, dir. adj. prof. Bulgaru Luminița, Ionela Tătaru și Ancuța Tăbăcaru a urmărit îndeaproape desfășurarea probelor, iar răsplata a fost pe măsura așteptărilor, fiecare echipă obținând premiul întâi la categoria și stilul de dans reprezentate.

            Elevii școlii gazdă i-au încântat pe musafirii din celelalte localități cu dans, muzică franceză, cântece tradiționale, fiind pregătiți de prof. Ioan Isarii, prof. Dana Tiliță, prof. Laura Gavriliță, prof. Elena Abageru și prof. Vasile Biciușcă.

            Direcția Județeană de Tineret și Sport a fost aproape organizatorilor, fiind parteneră în proiectul ce se desfășoară pe tot parcursul acestui an școlar.

            Concursul s-a încheiat cu aplauze și bucurie, manifestări ale implicării și dăruirii pentru sănătate și frumos.

            Cum poate o decizie proastă să pună pe butuci o afacere de miliarde

            Răzvan Bibire

            Ați aflat, probabil, de scandalul din SUA, cu cei doi negri arestați pentru că nu au vrut să iasă dintr-o cafenea și nici nu au cumpărat nimic.

            Pe scurt: doi negri intră într-un Starbucks din Philadelphia. Unul vrea să meargă la baie, dar i se spune că, dacă nu a cumpărat nimic, nu are voie. Cei doi stau pe scaune. Managerul cafenelei vine și le spune că dacă nu comandă, trebuie să plece.

            Negrii îi spun că așteaptă o a treia persoană. Angajatul Starbucks îi amenință cu apelarea forțelor de ordine. Cum cei doi negri nu vor să plece, sună la poliție. Imediat cafeneaua se umple de polițiști care îi arestează pe cei doi bărbați.

            Incidentul este filmat și clipul are 8 milioane de accesări. Negrii sunt eliberați pentru că Starbucks nu depune plângere. Procuratura examinează cazul și decide că nu sunt probe pentru a-l aduce în instanță. Și de aici începe circul.

            Compania Starbucks e nevoită să-și ceară scuze după ce apare o petiție de boicotare a cafenelelor sale. Poliția dă din colț în colț și spune că și-a făcut doar datoria. Primarul Jim Kenney spune că scuzele companiei nu sunt suficiente pentru acest episod de discriminare rasială și a cerut Comisiei pentru Relații Umane să examineze politicile și procedurile companiei.

            Urmează alte proteste în vreme ce populația este încurajată să boicoteze produsele Starbucks. În timp ce managerul care chemase poliția este concediat, compania încearcă să ia măsuri și anunță că toate cele 8.000 de cafenele vor fi închise pentru ca angajații să fie supuși unor cursuri intensive anti-discriminare.

            Unii susțin că era dreptul magazinului să-i dea afară dacă nu au cumpărat nimic, nici vorbă de vreo discriminare rasială, însă American Civil Liberties Union (ACLU) a anunțat că zona în care se află cafeneaua are niște statistici foarte ciudate.

            Adică, deși în Districtul 9, doar 3% din populație este de culoare, 67% din cazurile în care polițiștii au oprit pietonii pentru control au implicat negri, în 2017.

            Subiectul este deosebit de sensibil, mai ales în contextul campaniei «Black lives matter», care are în prim plan ideea că negrii au cele mai mari șanse să fie împușcați de polițiști. Putea fi evitat acest incident care a generat deja pierderi importante financiare și de imagine pentru companie?

            Iată o întrebare foarte bună!

            Nu-l întrece nimeni

            Încă un titlu național pentru Martin Benchea Joca. Al câtelea? „Sincer, am cam pierdut șirul medaliilor. Dar ceea ce pot spune cu siguranță este că-i mare diferență între locul 1 și celelalte.

            Acest succes m-a bucurat de parcă eram un copil”, a mărturisit veteranul atletismului băcăuan după aurul cucerit la Pitești, la Campionatul Național de Cros Masters, categoria +60 ani.

            Benchea a parcurs traseul din Trivale cu timpul de 19.30 min., întrecându-l din nou pe unul dintre cei mai bine cotați concurenți ai probei, Gabriel Brănișteanu.

            Pentru sportivul de la CSM Bacău urmează două concursuri (pe 28 aprilie, la Sfântu-Gheorge și pe 5 mai, din nou la Pitești), care vor preceda Europenele de alergare pe șosea din 20 mai, de la Alicante, în Spania.

            Meciul sezonului

            Le despart șase puncte. Cu precizarea că ciucanii au un meci în minus. Le despart șase puncte, dar nimic nu este încă tranșat în ceea ce privește lupta pentru promovare în B dintre lidera Seriei I, Aerostar Bacău și principala sa urmăritoare, Csikszereda Miercurea Ciuc. Jocul direct de sâmbătă, de la Miercurea-Ciuc, din runda a 23-a a Ligii a III-a, ar putea însă rezolva în mare parte ecuația de la vârful clasamentului.

            O victorie a „aviatorilor” ar apropia și mai mult echipa lui Cristi Popovici de promovare, însă nici remiza nu ar fi un rezultat rău pentru oaspeți. „Ne așteaptă cel mai important meci de până acum al sezonului.

            Întâlnim o echipă care, ca și noi, și-a câștigat toate jocurile de acasă, unde înregistrează un golaveraj demn de tot respectul 29-1, însă suntem pregătiți să facem față acestei provocări”, a declarat antrenorul Aerostarului, Cristi Popovici, care contează pe lotul complet în vederea derby-ului de sâmbătă, cu Csikszereda.

            Celelalte meciuri ale etapei: CSM Roman- AFC Hărman, KSE Târgu-Secuiesc- SC Oțelul Galați, CSM Pașcani- CSM Focșani 2007, Sănătatea Darabani- Bucovina Rădăuți. Sporting Liești- Metalosport Galați 3-0 la masa verde, Avântul Valea Mărului- AFC Odoreheiu Secuiesc 0-3 la masa verde.
            Olimpic Cetate Râșnov stă.

            Clasament Seria I

            1. Aerostar Bacău 21 16 4 1 63-15 52p.
            2. SC Oțelul Galați 21 13 7 1 41-10 46p.
            3. Csikszereda 20 14 4 2 49-20 46p.
            4. CSM Roman 20 11 4 5 45-26 37p.
            5. Sporting Liești 21 11 4 6 39-20 27p.
            6. Cetate Rășnov 21 10 6 5 35-19 36p.
            7. AFC Hărman 21 10 3 8 37-18 33p.
            8. Bucov. Rădăuți 20 9 4 7 25-17 31p.
            9. CSM Focșani 21 7 8 6 35-25 29p.
            10. KSE T. Secuiesc 20 7 5 8 49-36 26p.
            11. AFC Odorhei 21 7 1 13 31-41 22p.
            12. Sănăt. Darabani 20 5 4 11 29-41 19p.
            13. CSM Pașcani 20 4 1 15 21-50 13p.
            14. Av. V. Mărului 20 2 1 17 26-58 7p.
            15. Metalosport Gl. 21 0 0 21 2-136 -12p.

            Intrarea în Palatul Administrativ, doar pe bază de cartelă

              În Palatul Administrativ se va intra doar pe bază de cartelă, începând de săptămâna viitoare. Clădirea găzduiește cele mai importante instituții ale județului: Instituția Prefectului și Consiliul Județean (CJ).

              Personalul de ordine se află în subordinea Prefecturii, dar echipamentele montate la intrare, în holul de la parter, prin care vor fi trecute și citite cartelele sunt ale CJ Bacău.

              Măsura a fost instituită de CJ Bacău în baza Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanei și ale HG 301/2012, care cuprinde normele de aplicare, fiind inclusă în Regulamentul de ordine interioară.

              Angajații vor avea o cartelă personalizată, care va ține loc și de legitimație, iar persoanele din afara instituției – delegați, colaboratori, petenți etc. – vor primi o cartelă de o zi.

              Pagina 1

                Chemarea Italiei

                În fiecare an, înaintea plecării orchestrei băcăuane la Concursul Internaţional pentru pian şi orchestră „Città di Cantù, la Sala Ateneu au loc concerte de concerte. Cel de aseară, cu muzică din creaţia clasicilor vienezi Wolfgang Amadeus Mozart şi Ludwig van Beethoven este urmat de un concert cu lucrări romantice pentru pian, semnate de nemuritorii Chopin, Liszt şi Serghei Prokofiev. Şi în această seară veţi audia discipoli ai pianistului Vincenzo Balzani. Xing Chang din China are 15 ani şi este cea mai recentă câştigătoare a Concursului sus amintit.

                La numai 13 ani, Claudia Vento, din Italia şi-a demonstrat calităţile muzicale şi a ajuns în competiţii naţionale şi internaţionale notabile, unde a primit premii şi recunoaştere. În 2017 a participat la Piano City Milano – Como, cu Asociaţia Pianofriends.

                Danilo Mascetti, Italia şi-a adjudecat o mulţime de premii. Studiază la Conservatorul din Milano, la cel din Moscova şi la Accademia Europea din Erba, cu Vsevolod Dvorkin şi Natalia Trull. A cântat în Franţa, Anglia, Germania, România, Republica Cehă, Letonia, Lituania, Belgia şi în multe oraşe din Italia. A participat la festivaluri musicale în Europa, China şi Japonia. În 2015 a debutat la Londra, la Roma şi Paris. Un an mai târziu, la New York şi Budapesta, la Rabat, în Maroc; în 2017 cântă la Salonic şi primeşte o bursă de master la Music al Royal College din Londra.

                Tineri şi talentaţi interpreţi, acompaniaţi de orchestra Filarmonicii Mihail Jora, dirijată de Ovidiu Bălan, la sala Ateneu şi în Italia.

                OZANA KALMUSKI ZAREA

                Zdob și Zdub, incendiari în Bacău

                  Sala de spectacole a Teatrului de Vară „Radu Beligan” din Bacău a fost luată cu asalt joi seara, 19 aprile, de iubitorii de muzică de calitate.

                  De această dată protagoniști au fost cei de la Zdob și Zdub, care au reușit încă o dată să-i facă pe băcăuani să trăiască la intensitate maximă. Show-ul a fost deschis de trupa Los Anonimos din Piatra Neamț care au avut o prestație excelentă, trupa nemțeană abordând cu succes piese cu influențe latino, dar și folclor românesc prelucrat, evoluția lor pregătind publicul pentru întâlnirea cu Zdob și Zdub.

                  Și au intrat pe scenă „zdubii”. Trupa de etno-rock moldovenesc a reușit să electrizeze publicul cu piese de succes ca „Moldovenii s-au născut” „Videli noci” sau „DJ Vasile”.

                  Zdub si Zdob in Bacau

                  Posted by Desteptarea de Bacau on Thursday, April 19, 2018

                  Refrenele lor au răsunat și din rândul spectatorilor, care n-au ezitat să danseze pe hiturile atât de iubite ale celor de la Zdob și Zdub.

                  A fost o seară perfectă pentru băcăuani care au plecat acasă cu multe fotografii și filmulețe, amintiri prețioase ce le vor ține „de cald” până la un concert viitor. Evenimentul a fost organizat de Bacău Event, care promit pe viitor noi surprize pentru băcăuani.

                  Andrada își cere dreptul la viață!

                  O mână de părinți, bunici, elevi și profesori au convins o întreagă comunitate să doneze bani pentru a salva viața unei fetițe în vârstă de 12 ani, elevă a Școlii Gimnaziale “Mihai Drăgan” din Bacău. Sub sloganul O șansă la viață! O șansă pentru Andrada!, Școala Gimnazială “G.M. Cancicov”, structură a Școlii “Mihai Drăgan” a organizat un bazar în sala de sport a unității de învățământ, cu scopul strângerii de fonduri pentru acoperirea cheltuielilor medicale de care are nevoie fetița diagnosticată cu o boală necruțătoare.

                  Andrada T. are 12 ani și este elevă în clasa a VI-a la Școala “Mihai Drăgan”. Ea a fost diagnosticată cu cancer osos și este internată la Spitalul “Marie Curie” din București. Fetița poate fi tratată la o clinică din Bologna (Italia), iar cei care vor să-i redea speranța pot face donații în conturile RO67 RZBR 0000 1522 7896 euro, RO57 RZBR 0000 0600 1112 6722 lei. Campania de strângere de fonduri a fost demarată de Asociația părinților de la Școala „Mihai Drăgan”.

                  “Am pornit toată activitatea de vinerea trecută. Ne-am mobilizat imediat pe rețelele de socializare, la ședințele cu părinții și am convenit să organizăm această acțiune umanitară. Faptul că au răspuns pozitiv atâția oameni, acest lucru ne dă speranțe că vom reuși să o salvăm pe Andrada. Oamenii care ne sunt alături în această acțiune umanitară ne demonstrează că există credință și pozitivitate”, declară Daniela Biliboc, președinte la Asociația Părinților Școala “Mihai Drăgan”

                  Andrada a fost un copil normal până într-o zi când a căzut la ski și s-a lovit la coloana vertebrală. Ulterior i-a fost descoperită o tumoră la spate și de aici au apărut complicațiile. Fetița este internată în prezent la Spitalul “Marie Curie” din București. Se pare că Andrada s-ar putea opera la o clinică din Italia, iar ca acest lucru să fie posibil, oamenii care îi sunt alături au început să adune bani pentru tratament.

                  “Acțiunea aceasta este susținută de noi din momentul în care ni s-a prezentat cazul. Părinții au răspuns pozitiv și ne-au rugat să le permitem să mediatizeze această acțiune. Îi sprijinim până la capăt și susținem această cauză. Campania nu se oprește aici. Ea va continua pentru a reuși să adunăm banii necesari intervenției chirurgicale și tratamentului”, declară prof. Luminița Huțuțui, director la Școala “Mihai Drăgan” Bacău

                  Campania umanitară a avut un impact neașteptat părinților, elevilor și bunicilor acestora. Sala de sport a Școlii Gimnaziale “G.M. Cancicov” a fost neîncăpătoare pentru mulțimea de oameni care a răspuns chemării organizatorilor. Se vindea, se cumpăra, se striga, se negocia, se râdea și se vărsau lacrimi. Vădit emoționată de cele ce se întâmplau în bazarul școlii era și Rodica Crețu.

                  “Nu mă așteptam să fie atâta lume! Este extraordinar ce au putut face părinții implicați în această campanie! M-a mișcat enorm atmosfera de aici pentru că într-o clipă m-am pus în locul Andradei și a mamei ei. Cred că s-ar fi bucurat să vadă că atâta lume și-a unit eforturile pentru ele”, declară Rodica Crețu

                  S-a vândut de la mere trase în zahăr, prăjituri, jucării, îmbrăcăminte și încălțăminte, cărți, tablouri, diverse jocuri etc. La unul din standuri am descoperit familia Ciofu, formată din bunic, tătic și o elevă din clasa inimoșilor.

                  “Băiatul meu face parte din comitetul de părinți pe școală și a aflat despre acest caz de la ședința cu părinții. A venit acasă și ne-a mobilizat, iar la serviciu a reușit să facă o colectă. Am vândut mere glazurate! Este prima dată când fac așa ceva și am o mare stisfacție că pot să ajut pentru la cauza Andradei”, declară Florin Ciofu

                  Cei care pot și vor să contribuie cu bani în această campanie umanitară o pot contacta pe Daniela Biliboc, președinta Asociației Părinților de la Școala “Mihai Drăgan”.

                  Adrian Popescu a fost ales vicepreședinte al Consiliului Județean

                    Filiala județeană a Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE) și-a completat și întărit garnitura din Consiliul Județean (CJ) Bacău prin alegerea lui Adrian Popescu drept vicepreședinte. După ce Marius Gheorghiță a fost exclus din partid și a pierdut funcțiile de consilier județean și vicepreședinte al CJ Bacău, ALDE rămăsese cu doar patru consilieri.

                    Joi, în plenul ședinței ordinare, pe postul vacantat în februarie 2018 a fost validat supleantul Laurențiu Chiciu. Următorul punct a vizat alegerea celui de-al doilea vicepreședinte al Consiliului Județean, care va lucra alături de social-democrații Sorin Brașoveanu, președintele CJ, și Silviu Pravăț, vicepreședinte.

                    În numele ALDE Bacău, Ovidiu Cojocaru l-a propus pe Adrian Popescu, fost deputat, iar PNL, prin vocea lui Liviu Miroșeanu, pe oneșteanul Cezar Olteanu. Votul a fost secret.

                    Adrian Popescu a fost susținut de 26 de consilieri, iar Cezar Olteanu, de 11. Prin urmare, noul vicepreședinte al CJ Bacău este Adrian Popescu, membru al ALDE. Anunțarea rezultatului a fost urmată de felicitări și aplauze pentru învingător.

                    Adrian Popescu a mulțumit pentru încredere și a adăugat că această poziție îl responsabilizează și îl obligă să-și folosească toate cunoștințele și toată priceperea pentru reușita acestui mandat. „Mă simt onorat să fiu alături de această echipă de conducere, a declarat Adrian Popescu.

                    Sunt sigur că în aparatul propriu al CJ Bacău voi găsi oameni competenți și cu bune intenții pentru că este foarte important. Cred că vom forma o echipă foarte bună și vom face mai multă administrație, politica o face fiecare la partidul din care provine, aici trebuie să muncim pentru binele județului.”

                    Bacău: O mașină a ars azi-noapte

                      FOTO: Mihai Andoni

                      Un autoturism a luat foc, azi noapte, pe strada Nicu Enea din Bacău. Incendiul a izbucnit în jurul orei 23.20.

                      La fața locului au ajuns pompierii cu o mașina cu apă și spumă, reușind să stingă rapid incendiul.

                      FOTO: Mihai Andoni

                      Mașina a ars în proporție de 80%. Se pare că autoturismul, fabricat în 2001, nu avea asigurare tip CASCO.

                      FOTO: Mihai Andoni

                      Martorii spun că autoturismul a luat foc la câteva minute după ce proprietarul l-a parcat.

                      Cauza probabilă a incendiului pare să fie un scurt-circuit electric.

                      Oameni printre oameni

                      Nu știu de ce, dar când vine vorba în anumite cercuri despre persoanele cu handicap simt o anumită crispare din partea oamenilor. Nimeni nu vrea să vadă dincolo de etichetele puse cu atâta ușurință. Mărturisesc că am întâlnit multe persoane cu handicap, de diferite grade, cu diverse afecțiuni, oameni care s-au născut cu ele sau care le-au dobândit în urma unor experiențe nefericite.

                      Am trăit alături de astfel de oameni, am râs și am plâns cu ei, ne-am bucurat, am legat prietenii și am scris despre ei.

                      După fiecare întâlnire am învățat câte ceva. Am văzut suferința cu alți ochi, am trăit umilința, am cunoscut succese și am simțit de multe ori gustul amar al înfrângerii. Important este faptul că în anumite momente am fost cu ei, printre ei și pentru ei.

                      Încerc de fiecare dată, atât cât mă pricep și cât mă pot exterioriza, să-i fac să se simtă oameni întregi în preajma mea. S-a întâmplat de multe ori să le apreciez munca, să le laud succesele, să le admir caracterul și să le fac mai ușoară trecerea prin lumea asta nemiloasă, mult prea crudă pentru unii dintre ei.

                      Știu că pe alocuri se fac eforturi pentru persoanele cu handicap să fie integrate în societate și să li se ofere condiții de muncă adaptate gradului de handicap. Evident, vorbesc aici despre acele persoane cu un grad ușor de handicap care pot presta diverse activități. Pe unii dintre ei i-am cunoscut la Societatea Handicapaților Fizic.

                      Erau concentrați și lucrau bijuterii, mărțișoare, făceau ornamente pentru mese festive sau pictau. De multe ori, admirându-i de la distanță, mi-am recunoscut neputința pentru că ei sunt capabili să facă lucruri la care noi, cei „normali”, nu excelăm deloc.

                      Dar ne vine mult mai ușor să judecăm, decât să ajutăm! Cu toții avem nevoie la un moment dat de o mână întinsă, de o vorbă bună sau de un gest de mângâiere. Toate acestea pot veni de la angajatori sau de la oamenii simpli care îi pot ajuta să aducă normalitatea în viața lor.

                      Persoanele cu handicap nu au căutare în rândul angajatorilor

                        Dorina Poinaru încurajează persoanele cu handicap să-și găsească un loc de muncă/foto: R.I.

                        Chiar dacă angajatorii care au salariați cu dizabilități beneficiază de câteva facilități fiscale, agenții economici nu se înghesuie să angajeze persoane cu handicap.

                        În cazul angajatorilor sunt deductibile de la calculul profitului impozabil următoarele: cheltuielile efectuate pentru adaptarea locului de muncă, cheltuielile efectuate pentru achiziționarea utilajelor și echipamentelor utilizate în procesul de producție de către persoana cu handicap, cheltuielile efectuate pentru transportul persoanelor cu handicap de la domiciliu la locul de muncă, cheltuielile efectuate pentru transportul materiilor prime și al produselor finite la și de la domiciliul persoanei cu handicap, angajată pentru munca la domiciliu.

                        În cazul în care angajatorul nu este obligat prin lege să angajeze persoane cu handicap, acesta va primi de la stat timp de un an de zile salariul minim pe economie, lunar, pentru fiecare persoană cu handicap angajată, cu condiția să o păstreze angajată cel puțin 2 ani.

                        Potrivit legii privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap nr. 448/2006 persoanele cu dizabilități sunt acele persoane cărora, din cauza unor afecțiuni fizice, mentale sau senzoriale, le lipsesc abilitățile de a desfășura în mod normal activități cotidiene, necesitând măsuri de protecție în sprijinul recuperării, integrării și incluziunii sociale.

                        Condiții de încadrare în muncă

                        Articolul 74, alineatul 1, din Legea 448 din 2006 prevede faptul că persoanele cu handicap au dreptul să li se creeze toate condițiile pentru a-și alege și exercita profesia, meseria sau ocupația, pentru a dobândi și menține un loc de muncă, precum și pentru a promova profesional.

                        Persoanele cu handicap pot fi încadrate în muncă conform pregătirii lor profesionale și capacității de muncă, atestate prin certificatul de încadrare în grad de handicap, emis de comisiile de evaluare de la nivel județean. La încadrarea în muncă a persoanelor cu dizabilități verificarea aptitudinilor profesionale se realizează printr-o perioadă de probă la angajare, plătită, de cel puțin 45 de zile lucrătoare, conform art. 83, litera d) din legea 448/2006 actualizată. Persoanele cu dizabilități au posibilitatea de a lucra mai puțin de 8 ore pe zi în cazul în care beneficiază de recomandarea comisiei de evaluare în acest sens.

                        Mai bine pensionar decât angajat

                        În cazul în care se angajează, persoana cu handicap va primi salariul minim pe economie. Sunt însă destule persoane cu dizabilități care ar putea lucra, însă, preferă să stea acasă și să primească pensie de la stat. O persoană cu handicap de gradul III primește lunar 50 de lei, la gradul II are 350 de lei, iar la gradul I suma crește până la 450 de lei. Dacă aplică și la pensie de invaliditate – care este de 520 de lei, iar cu 1 iulie crește la 640 lei – veniturile unei persoane cu dizabilități pot crește simțitor.

                        „Eu consider că trebuie să muncești nu să fii un asistat social o viață întreagă! Înainte să apară normele privind pensia de invaliditate nu era zi în care să nu sune telefonul și să ne întrebe careva de vreun loc de muncă. Acum nu mai sună nimeni! Plus că nici familiile nu-i încurajează pe cei cu handicap să-și caute un loc de muncă, vrând astfel să-i ferească de răutățile societății”, declară Dorina Poinaru, președintele Societății Handicapaților Fizic Bacău

                        Dintre membrii Societății Handicapaților Fizic Bacău unul s-a angajat la primărie, iar celălalt la un hipermarket.

                        ULTIMELE ȘTIRI