Peste 300.000 de litri de apă potabilă acordată populației

Municipiul Bacau a intrat în a șaptea zi fără apă, după ce conducta care aproviziona orașul a cedat în zona localității Dărmănești, sâmbăta trecută.

Municipiul Bacău furnizează zilnic APĂ POTABILĂ pentru populație în 11 locații din oraș, dar și APĂ NEPOTABILĂ în 58 de locații. Până la acest moment s-au acordat peste 300.000 de litri de apă potabilă.

Potrivit ultimilor informații furnizate de către Compania Regională de Apă Bacău, la ora 12.00, apa a ajuns la Barați cu un debit redus, de 500 mc/h (față de debitul normal de 1.400 mc/h), fiind acumulată în rezervoare. În aceste condiții, programul de furnizare a apei potabile, pentru aceasta după- amiază, vineri, 20 iulie, va fi între orele 18:00 – 22:00.

Astfel, având în vedere perioada îndelungată de remediere a avariei apărută la aducțiunea de la Valea Uzului, vineri, 20 iulie, prin hotărâre de Consiliului Local Bacău, s-a suplimentat suma alocată pentru achiziția de apă potabilă, până la suma de 400.000 lei.

Pentru toate persoanele nedeplasabile aflate în evidență și pentru cele care au solicitat ajutorul telefonic la Primăria Bacău sau prin asociațiile de locatari, Direcția de Asistență Socială livrează apă la domiciliu.

Distribuirea apei nepotabile se realizează, ca și în zilele precedente, cu un număr de 18 mașini (din care 5 aparținând ISU Bacău), deservite de 63 de angajați din cadrul structurilor de specialitate ale Municipiului Bacău.

Distribuirea de APĂ POTABILĂ se face în următoarele locatii:

– Biserica ”Fericitul Ieremia” – str. Digul Barnat nr. 4;

– Directia de Asistenta Sociala a Municipiului Bacau – str. Stefan cel Mare nr. 17A;

– Politia Locala a Municipiului Bacau – str. I. L. Caragiale, nr. 2;

– Biserica Ortodoxa ”Sf. Nicolae” – str. B-dul Unirii, nr. 4;

– Teatrul Municipal Bacovia – str. Iernii, nr. 7;

– Primăria Municipiului Bacău – str. Mărășești nr. 6;

– Biserica Ortodoxa “Sf. Dumitru” – str. Narciselor nr. 2;

– Primaria Municipiului Bacau sediul Serviciului Public de Evidenta a Persoanelor – str. H. Coanda nr. 2;

– Scoala Gimnaziala ”Octavian Voicu” – str. Bicaz, nr. 17;

– Colegiul Tehnic de Comunicatii N. V. Karpen – str. Mioritei, nr. 76 bis;

– Centrul de Zi ”Clubul Pensionarilor” – str. Aleea Ghioceilor, nr. 2 A.

Distribuirea de APĂ NEPOTABILĂ se face în următoarele locații:

– str. Republicii FNC – Statie Autobuz;

– str. Republicii IPEP;

– str. Republicii intersectie str. Aeroportului;

– str. Republicii Bartolo;

– str. Electricienilor-loc de joaca;

– Complex Aviatori;

– Pasaj Muncitorul;

– str. Republicii Narcisa;

– str. Republicii Narcisa bl.6;

– str. Letea 16;

– str. Letea ANL;

– Piata Sud;

– str. Alecu Russo intersectie str. Milcov;

– Alecu Russo complex

– str. Stefan cel Mare- Billa;

– Colegiul Karpen – Banca Transilvania;

– str. 9 Mai, nr.78 (zona ING Bank);

– str. Mioritei Selena;

– Piata Nord;

– Cartier CFR;

– str. Miorita intersectie str. Banca Nationala;

– Cartier CFR;

– str. Bucegi intersectie ANL Fagaras;

– str. Depoului;

– str. Cornisa intersectie cu str. Pictor Andreescu;

– str. Alexandru cel Bun -Adriatica;

– str. Mihai Viteazul- Biserica Sf. Neculai;

– str. Neagoe Voda intersectie str. Martir Horia;

– str. Aprodu Purice Statie Autobuz;

– str. Garii -Evrika;

– str. Carpati intersectie str. Garofitei;

– Piata Centrala Statie Autobuz;

– str. Bradului parc joaca;

– str. Energiei RMB;

– Strand Letea;

– Tic Tac Statie Autobuz;

– Orizontului-statie de autobuz

– Consiliul Judetean;

– Cresa str. Carpati;

– Oficiul de Cadastru;

– IPJ Bacau;

– Cresa CFR str. Ozanei 9;

– Primaria Bacau;

– Universitatea Vasile Alecsandri – Corp C;

– Inspectoratul Scolar;

– Casa de Pensii;

– Evidenta Populatiei;

– str. 9 Mai Policlinica;

– str. Mioritei vis a vis Vama;

– Parc Cancicov;

– Parc Cancicov Centru ;

– Parc Trandafirilor;

– Parc Catedrala;

– Parc Nord;

– Ateneu;

– Directia Impozite si Taxe Locale;

-CETA –str. Garii vis a vis de garaje Primarie

– Salvati Batranii str. Mihai Eminescu

Alte articole