vineri, 26 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2454

Catedrala „Înălţarea Domnului”, simbol al unităţii între generaţii

Acum, când, peste ani, şi nu puţini, răsfoim presa vremii, anul 1991 poate fi considerat unul dintre cei mai frumoşi din viaţa comunităţii băcăuane. Este anul şi momentul când vrednicul de pomenire arhiereu al Episcopiei Romanului şi Huşilor Ioachim (Mareş) Vasluianul, în acea vreme (1990), a avut iniţiativa ridicării unei catedrale în oraşul Bacău.

La 25 martie 1992, Preasfinţitul Ioachim Mareş, dimpreună cu sfatul laic al judeţului Bacău, a pus piatra de temelie a Catedralei „Înălţarea Domnului”, iar în primăvara anului 1993 s-au demarat lucrările, începând cu săpături până la cota -11,80 m. Astăzi, ca în fiecare an, de atunci, la 40 de zile de la praznicul „Învierea Domnului”, creştinii ortodocşi sunt pregătiţi pentru o nouă sărbătoare împărătească – „Înălţarea Domnului”, care este şi hramul bisericii de suflet a tuturor băcăuanilor, ce a devenit lăcaş de rugăciune şi înnobilare spirituală.

Om al locurilor şi slujitor în mai multe biserici din Bacău, părintele Mareş a devenit, pentru noi, băcăuanii, simbolul iubirii şi dragostei pentru oameni, pentru Dumnezeu şi Iisus Hristos, astfel Gândul lui înălţător s-a unit cu dorinţa de veacuri a locuitorilor acestui oraş de a zidi, de a ridica, pentru slavă şi credinţă, un lăcaş care să-i reprezinte, care să amintească generaţiilor viitoare că aici au trăit şi s-au învrednicit oameni cu credinţă în Dumnezeu şi gânduri luminoase, pentru care prezentul este temelia unui frumos viitor. După 27 de ani, silueta impunătoare a Catedralei „Înălţarea Domnului” defineşte peisajul urban şi spiritual al oraşului, atrăgând privirile şi stârnind admiraţia, curiozitatea şi interesul localnicilor, dar şi al celor aflaţi în trecere, români sau străini.

Statistici

Cunoscută drept Catedrala „Înălţarea Domnului”, chiar dacă Bacăul nu este centru eparhial, încă de la proiectare a fost considerată una dintre cele mai mari biserici ortodoxe din România şi din Europa, deţinând, pentru statisticieni, câteva recorduri demne de consemnat. Cu o înălţime de 70 de metri la nivelul crucii de pe cupola principală, 37 m lăţime şi 67 m lungime, biserica a pornit de la – 11 m, spaţiu unde va fi un refugiu de apărare antiaeriană, cu o capacitate de 1900 de locuri, dotat cu toate facilităţile, iar demisolul adăposteşte o frumoasă biserică închinată “Naşterii Domnului” – Intrarea în Timp a Domnului Iisus, cripte pentru ierarhii eparhiei trecuţi la Domnul, o sală de expoziţii şi un depozit de carte, alte spaţii, care vor fi amenajate în funcţie nevoile şi exigenţele timpului.

La parter va fi biserica propriu-zisă, cu o capacitate de 900 de persoane, al cărui hram este „Înălţarea Domnului” – Ieşirea lui Iisus din Timp, după cum sugestiv a specificat Înaltpreasfinţitul Ioachim, Arhiepiscop al Romanului şi Bacăului, cel care coordonează, din anul 2000, cu dăruire şi tenacitate, întreaga lucrare.

Povestea unui lăcaş de cult unic

De la gând la faptă au trecut ani, mulţi ani, primul termen stabilit de Întâistătători a fost unul optimist – început de nou mileniu şi de secol – puţini dacă avem în vedere situaţia economică şi financiară dramatică care a intervenit după anii 2000. Tot de la gând la faptă a fost nevoie de inteligenţa, talentul şi curajul proiectanţilor, care au pus pe planşetă liniile zvelte ale viitoarei construcţii, detaliile tehnice. Concursul de proiecte a fost câştigat de arhitectul Constantin Amâiei, fost salariat la IPJ, ca proiectant general, finalizat de noul birou de arhitectură Vanel Exim, condus de celebrul de acum arhitect, care este şi autorul extraordinarului proiect al Catedralei Neamului din Bucureşti. L-am găsit pe Constantin Amâiei la biroul său de pe Mihai Viteazul, pe care l-am rugat să-mi vorbească de începuturi, de prezent şi de viitor.

„Povestea a început în 1992, când a venit la noi, la Institutul de Proiectări Judeţean, prefectul Dumitru Bontaş şi preşedintele Consiliului Judeţean Neculai Lupu, care ne-au spus că în Bacău se va construi o catedrală şi nouă ni se încredinţează proiectul. Într-un timp scurt, eu, alţi colegi, după multe discuţii cu reprezentanţii Episcopiei, după multe studii, am prezentat proiectele comisiei. A fost ales proiectul meu, s-a semnat contractul cu IPJ, atunci lucram acolo, după care l-am preluat prin societatea VANEL. Un an am lucrat la proiectul tehnic, după care au urmat procedurile birocratice, legale.

A fost o perioadă foarte grea, cel care şi-a luat acea răspundere a fost părintele Mareş, care a condus lucrările până când a devenit episcop al Huşilor, însă a fost aproape de acest sfânt lăcaş până la moarte, un om deosebit, cu o voinţă de fier, cult, bun organizator şi cu autoritate, secondat de preotul Nicolae Hurjui, care şi-a închinat viaţa, şi-a pus sufletul la ridicarea acestei biserici. Primul constructor a fost societatea Bacon, care a lucrat până la cota 0, după retragerea ei a venit ca antreprenor general societatea Conimpuls, executând lucrarea până la stadiul actual”, îşi aminteşte Constantin Amâiei.

Pentru împlinirea visului: bani, specialişti şi organizare

Acum mai sunt de executat doar lucrări interioare, pentru care sunt toate echipamentele, şi cele exterioare. În acest moment etapele de construcţie s-au finalizat, însă amenajarea interioară abia a început. La demisol aceasta este finalizată, dar la parter, acolo unde clerul şi credincioşii vor avea condiţii mai bune pentru desfăşurarea cultului, mai sunt de realizat mobilierul bisericesc, mozaicul şi pictura. „Ne aflăm în faza finală, însă acum sunt de realizat lucrări de mare fineţe şi totul depinde de finanţare, cerând timp şi răbdare”, ne spune părintele Nicolae Hurjui, parohul bisericii. Timpul trece repede, mai spune proiectantul general, iar pentru a finaliza ceea ce s-a stabilit pentru acest an, cineva trebuie să-şi asume responsabilitatea.

Acum sunt alocaţi bani pentru lucrările solicitate de ISU, care implică modificări drastice după #colectiv, inclusiv la demisolul care funcţionează. Urmează decoraţiunile interioare (fără pictură), proiect ce aparţine arhitectului Mihai Maica, un foarte bun specialist, autorul proiectului general al Catedralei Catolice, al altor biserici din Moldova. Sunt premise ca spre sfârşitul anului lucrările să fie încheiate, catedrala să devină funcţională şi deschisă publicului. Timp este, dar, mai spune Amâiei, trebuie îndeplinite trei condiţii: să fie bani, un constructor bun, serios, cu meseriaşi specializaţi pe asemenea lucrări, şi o mână forte în coordonarea lucrărilor.

Sufletul acestei biserici a fost arhiereu vicar Ioachim Mareş

Finanţarea impresionantei biserici a început cu o frumoasă implicare şi contribuţie a marilor întreprinderi din oraş, din judeţ, cu sumele donate de populaţie. Numai că începând cu anul 1994 sursele de finanţare limitate, crizele economice, dispariţia unor importante întreprinderi au creat sincope în alimentarea bugetului necesar, iar ritmul lucrărilor era lent. Aici intervine Consiliul Judeţean. Preşedinte era Neculai Lupu, de fapt primul preşedinte al noii instituţii înfiinţate.

„Îmi aduc aminte că a venit la mine PS Ioachim Mareş, un om pentru care am un mare respect. M-a impresionat prin prezenţă şi vorba adâncă. Era un om de cultură, cu prestanţă. N-am vorbit mult. Mi-a zis: «Domnu’ preşedinte, vreau să facem împreună catedrala din Bacău.» M-a impresionat hotărârea. Atunci n-aveam nici legi, nu aveam nici bani. Şi i-am spus. Mi-a răspuns simplu: «Ştefan cel Mare când a construit biserici n-avea bani, dar avea duşmani! Şi a construit!».

N-am mai putut zice nimic. Am supus aprobării Consiliului Judeţean solicitarea Episcopiei Romanului şi din acel moment am fost alături de acest Om, sufletul şi îngerul acestei mari construcţii, finanţând în continuare această investiţie. După ani, mulţumesc lui Dumnezeu că m-a luminat atunci şi mi-a dat gândul cel bun, iar acest măreţ şi frumos edificiu, cel mai mare din Moldova şi din ţară, va rămâne după noi. Priviţi-o! Este munca noastră, sunt banii noştri, este şi va fi mândria noastră”, ne-a spus actualul rector al Universităţii „George Bacovia”.

Mai sunt necesare 4,3 milioane de euro

După o evaluare făcută la nivelul Consiliului Judeţean, la sfârşitul anului trecut, cu toţi cei implicaţi în finalizarea lucrărilor, s-au stabilit priorităţile, desemnarea unui nou constructor şi, evident, banii necesari. Pentru a afla ultimele evoluţii şi lucrările care mai sunt de executat, am stat de vorbă cu Sorin Braşoveanu, preşedintele Consiliului Judeţean.

„La ultima evaluare cu cei doi proiectanţi, Mihai Maica, care se ocupă de designul interior, un proiect foarte frumos, şi Constantin Amâiei, cel care se ocupă de întreg ansamblul, cu dirigintele de şantier, cu reprezentanţii Arhiepiscopiei, am stabilit ce lucrări mai sunt de executat, responsabilităţile fiecărei instituţii. Mai sunt de finalizat tot ce înseamnă instalaţii interioare, au fost date în lucru cele 16 uşi exterioare, catapeteasma este în fază avansată, lucrări executate de firma Cusbac, cea care a executat şi crucile. Pentru anul acesta sunt prevăzute sumele necesare pentru ce mai este de făcut, urmează să fie semnat contractul cu firma care va câştiga licitaţia pentru executarea acestor lucrări. Ca să le finalizăm, mai puţin picturile, am calculat că mai trebuie 4,3 milioane de euro, nu 12 milioane de euro, cum s-a afirmat pe diferite surse”, a precizat Sorin Braşoveanu. Toată lumea se întreabă – este firesc – când va fi gata Catedrala „Înălţarea Domnului”?

La demisol deja se ţin slujbele la sărbătorile de peste an, mulţi băcăuani şi turişti din ţară şi străinătate se opresc şi vor să o viziteze. Întrebarea i-am adresat-o şi interlocutorului meu. „Au trecut 27 de ani, am ajuns în acest stadiu, noi credem că ar putea să mai dureze doi ani, trei ani… Noi toţi, Consiliul Judeţean, Primăria, Arhiepiscopia, dorim ca anul acesta, anul în care sărbătorim Centenarul Marii Uniri, să ne apropiem de finalizarea tuturor lucrărilor de care am vorbit şi să facem, eventual, o sfinţire simbolică. Ar fi frumos! Să mai amintim că, în paralel, trebuie executate şi toate lucrările exterioare, amenajările urbanistice, racorduri, parcări, spaţiu verde, amsamblu care aparţine Primăriei Bacău”, ne-a spus Sorin Braşoveanu.

“Este o şansă şi o binecuvântare pentru noi cei de astăzi să fim contemporani cu înălţarea acestei Catedrale, simbol al unităţii între generaţii şi semn al recunoştinţei noastre, prilej de întărire în credinţă şi de înălţare în demnitate. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să răsplătească darul tuturor ctitorilor – fondatori, slujitori, donatori, înzestrători şi ajutători -, care au contribuit şi vor contribui la ridicarea şi înfrumuseţarea acestui sfânt lăcaş şi să înscrie în Cartea vieţii veşnice pe toţi cei ce iubesc frumuseţea casei lui Dumnezeu.”
Preot paroh Nicolae Hurjui

“Obiectivul nostru este ca lucrările de amenajare a zonei adiacente Catedralei «Înălţarea Domnului» şi a parcului să fie încheiate până pe 8 septembrie, când o celebrăm pe Sfânta Maria, protectoarea orașului Bacău. Lucrările vor fi executate de societatea municipalității, SSPM, și am încredere că lucrătorii acesteia vor face o treabă bună și de această dată.”
Cosmin Necula, primar al municipiului Bacău

Valoarea totală a lucrărilor executate pentru tot obiectivul Catedrala ortodoxă, în perioada 1992-2017, este de 51.946.583 lei.

„Tăticu” Catedralei a fost Victor Jaba

„Acum, după 27 de ani, privesc cu o oarecare detaşare toată această minunată lucrare. Am satisfacţia lucrului împlinit, însă la început a fost o perioadă foarte grea, de mare responsabilitate, nimeni nu mai făcuse aşa ceva în ţară, noi nu am avut şcoli pentru pregătirea unor asemenea specialişti. Am învăţat din mers, am avut norocul să lucrez cu cel mai mare structurist din România, prof.dr. Alexandru Cişmigiu, căruia îi sunt veşnic recunoscător, Dumnezeu să-l ierte!, că a plecat dintre noi. Am învăţat multe pe şantier de la un mare constructor, ing. Victor Jaba, nimeni, niciodată nu l-a amintit, el este, în opinia mea, tatăl Catedralei, «tăticu», de aceea îi port o stimă şi un respect deosebite. La fel şi părintelui Hurjui, oameni dedicaţi, devotaţi total menirii lor în acest proiect.

Un alt nume care ar trebui adus în atenţie, este cel a lui Constantin Custură, patronul de la Cusbac, cel care a făcut cele şapte cruci, va face şi uşile exterioare şi structura catapetesmei, un specialist de mâna întâi, un sufletist şi un om de cuvânt.”

Arh. Constantin Amâiei

Biserica, simbol al unităţii noastre

„Biserica «Înălţarea Domnului» este, toată lumea o recunoaşte, o mare realizare la nivelul judeţului Bacău, a Moldovei şi, de ce nu, la scară naţională. Este un simbol al credinţei creştine, dincolo de datele tehnice, care sunt impresionante, va fi un simbol al unităţii noastre, al unităţii în simţire, în credinţă. Va rămâne peste veacuri o operă de artă, rezultat al eforturilor, al muncii a mii de oameni, iar la temelia ei rămân sacrificiul material, financiar, uman, tehnic, de inteligenţă, creativ, al oamenilor acestor locuri.”
Sorin Braşoveanu, preşedinte al Consiliului Judeţean

“Este istorie, o istorie frumoasă, scrisă cu sufletul, cu inima şi cu sacrificii. Acum mă simt obligat să amintesc aici şi pe câţiva din colaboratorii mei, care au sprijinit acest proiect, Olga Hăineală, director economic, Viorica Novac, arhitectul judeţului, inginerul Ion Creangă, despre care nu a scris nimeni niciodată, este încă dirigintele de şantier, cel care a fost zilnic pe şantier, pentru a urmări respectarea proiectului. Să nu-i uităm acum, la prăznuirea hramului bisericii şi pe cei care nu mai sunt printre noi, directorul Bacon-ului, primul constructor, Dumitru Sechelariu, fost consilier judeţean, primar opt ani al Bacăului, un om deosebit, un bun credincios, cu o inimă mare, uneori prea mare, care a făcut lucruri frumoase pentru oameni, pentru oraş, pe toţi cei care şi-au pus semnătura pe o lucrare sau alta.”
Neculai Lupu, rector al Universităţii “George Bacovia”

Pagina 1

    „Ziua Internaţională a Muzeelor”

    În data de 18 mai 2018, la nivel mondial se serbează „Ziua Internațională a Muzeelor”. Tema pentru anul 2018 este „Muzeele hiperconectate: noi abordări, noi vizitatori”.

    Această zi își propune să atragă atenţia asupra faptului că este imposibil să fie înţeles rolul muzeelor fără să se ţină cont de toate conexiunile pe care le fac şi de potenţialul pe care îl au acestea în a implica noi categorii de public din comunitățile locale, din peisajul cultural și din mediul lor natural, în procesul de cunoaştere.

    Cu acest prilej, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea” invită băcăuanii să viziteze expozițiile deschise pentru public: ”Păduri din România”, „Ocrotirea naturii”, „Flori din adâncurile Terrei”, expozițiile temporare: „Din lumea fluturilor”, „In memoriam Rang Cătălin Petre”, „Superorganismul – viaţa ascunsă a furnicilor”, cât şi Sera, la Muzeul de Științele Naturii, iar la Vivariu aveţi posibilitatea să observați animale vii, dar şi expoziţia „Cânepa – trecut, prezent şi viitor”, care oferă informaţii interesante legate de valorificarea acestei plante de-a lungul timpului.

    Observatorul Astronomic „Victor Anestin” are deschisă expoziţia permanentă „Universul – de la Pământ la stele” şi expoziţia temporară: „Telescoape spaţiale”. De pe terasa circulară, unică în Bacău puteţi admira panorama oraşului, împrejurimile acestuia, precum şi principalele obiective prin intermediul binoclurilor de panoramă.

    INTRAREA ESTE LIBERĂ!

    „Relief armonic. Sub semnul lui Jora”

    La Editura VICOVIA (2018), în condiţii grafice de excepţie, a apărut volumul monografic „Relief armonic. Sub semnul lui Jora. Pagini monografice la 60 de ani de existenţă a Filarmonicii băcăuane”, semnat de Ozana Kalmuski Zarea, critic muzical, pianist, director adjunct artistic al Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău. Gândită ca o istorie sentimentală, de peste 60 de ani a celei mai longevive şi prestigioase instituţii muzicale şi de cultură din Bacău şi din ţară – Filarmonica „Mihail Jora”, cartea rememorează momentele principale ale evoluţiei şi devenirii ei, ca pilon de neînlocuit al interpretării celor mai valoroase lucrări ale compozitorilor români şi străini.

    În acelaşi timp, paginile cărţii sunt şi un omagiu adus marelui muzician, compozitor, dirijor şi profesor, membru titular (1955) al Academiei Române, fost profesor și Rector al Academiei Regale de Muzică din Bucureşti, omul de mare cultură, un aristrocrat al muzicii – Mihail Jora, „prezent în carte prin colegii, prietenii şi discipolii acestora, prin cei pe care i-a şcolit sau cărora le-a dat sfaturi, prin cei care şi-au perfecţionat arta în apropierea sa, prin cei pe care i-a criticat sau ale căror lucrări au fost interpretate de-a lungul anilor de Filarmonica «Mihail Jora»”. Autoarea acestui volum, menit să facă cunoscută frumoasa lucrare a Filarmonicii băcăuane, precizează încă din primul capitol: „Volumul de faţă ar fi trebuit să vadă lumina tiparului cu vreo doi ani în urmă când Filarmonica „Mihail Jora” împlinea 60 de ani de la fondare.

    Împrejurări de natră diversă au făcut însă ca acest lucru să nu se petreacă atunci, dar întârzierea nu a condus şi la anularea proiectului”. Bogat ilustrat, cu incursiuni în presa vremii, Ozana Kalmuski Zarea a avut şi privilegiul să cunoască o parte din eroii cărţii sale, compozitori, dirijori, solişti, ale căror opinii şi activitate muzicală au fost consemnate în interesante interviuri, declaraţii înainte şi după concerte, care întregesc imaginea unei orchestre, a echipelor manageriale, a soliştilor şi grupurilor de muzică formate din solişti de excepţie ai filarmonicii, a căror activitate s-a făcut cunoscută pe marile scene ale lumii. Pagini de o mare frumuseţe sunt alocate celor două mari festivaluri găzduite şi organizate de Filarmonica „Mihail Jora”, „Festivalul Internaţional „Enescu – Orfeul Moldav” şi „Zilele Muzicii Contemporane”, cât şi Cursurilor Internaţionale de Dirijat, iniţiate de dirijorul Ovidiu Bălan, unul din străluciţii muzicieni şi dirijori români, care a făcut, la pupitrul simfonicului băcăuan, o prodigioasă carieră, având invitaţi mari dirijori, artişti şi instrumentişti de valoare din întreaga lume, care au încântat publicul meloman din Bacău.

    Beneficiind de o modernă sală de concerte, cu o acustică unică, Filarmonica „Mihail Jora”, care are în componenţă peste 70 de instrumentişti de valoare şi experienţă concertistică, a fost şi este, după cum reiese din paginile cărţii Ozanei Kalmuski, un brand şi o emblemă a Bacăului. Mare parte din activitatea Filarmonicii este cunoscută şi din cronicile muzicale găzduite săptămânal de cotidianul Deşteptarea, semnate de aceeaşi promotoare a muzicii şi simfonicului băcăuan, Ozana Kalmuski Zarea.

    O carte de excepţie, scrisă de un muzician şi un gazetar de mare forţă, de un scriitor de talent, pe care o puteţi vedea şi asculta în concertele filarmonicii sau ale duo-ului „Capricio” (Ozana şi Mihaela Spiridon).

    În Biserică afli că exiști

    Față de credință, omul rămâne un simplu animal rațional care vine de nicăieri și se îndreaptă spre nicăieri… Omul este un animal care se roagă la ceva…

    Noi suntem creștini fără să vrem. Și când suntem atei suntem creștini: că respirăm creștinismul cum respirăm aerul… O babă murdară pe picioare, care stă în fața icoanei Maicii Domnului în biserică, față de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, acesta moare așa, dihor… Știi unde poți căpăta definiția omului? În templu. În biserică… Dacă Biserica ar dispărea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Ar dispărea și omul… Ați recunoscut, desigur, deși n-am folosit semnele citării, gândurile lui Petre Țuțea. Biserica ne confirmă ca specie. În Biserică aflăm că existăm; ca oameni…

    În 1994 am solicitat un interviu, la Mitropolia Iași, mitropolitului Daniel. Acesta, supărat puțin pe avântul zburdalnic al Presei, a vrut să afle dacă ziarul pentru care trudesc sprijină Biserica. I-am arătat un număr al cotidianului „Deșteptarea” în care, cel puțin pe o pagină, continua un serial al prezentării celor care au oferit donații pentru Catedrala din Bacău, aflată la începuturile devenirii sale romantice… Argumentul l-a convins… Aceasta este prima amintire care mi s-a lipit de suflet despre Catedrala devenită deja un fel de inimă-reper a orașului, care pulsează ținând în viață valorile umane autentice și leacurile cele mari ale oblojirii vânătăilor spiritului.

    Edificiul Catedralei crește precum voinicul din poveste. Lucru rar la românii atinși frumos de zbenguielile mari ale libertății, indiferent de fireștile lor înrobiri doctrinare, decidenții locali, dar și importantul enoriaș anonim, sprijină exemplar acest proiect de excepție. Să dea Domnul ca nimeni să nu transforme Catedrala în platformă electorală!

    Concert de înălțare

    Apropiat al orchestrei băcăuane, organizator al unor importante Cursuri de dirijat în Europa, dirijorul Vittorio Parisi revine la Sala Ateneu cu lucrări de Mozart şi Şostakovici. Parisi, care s-a perfecţionat în arta dirijorală cu celebrul Kirill Kondrashin, predă dirijatul la Conservatorul Giuseppe Verdi din Milano. Vittorio Parisi a dirijat principalele orchestre simfonice şi de cameră din Italia şi din Europa, cu foarte multe prime audiţii, cu lucrări de autori italieni şi din întreaga lume.

    De remarcat, colaborările cu Luciano Berio şi John Cage. Lucrarea pe care Wolfgang Amadeus Mozart a compus-o în 1774, Concertone pentru două viori şi orchestră în Do Major KV 190 este interpretată de violonistul Bujor Prelipcean şi discipolul său, Şerban Mereuţă. Artist cu o carte de vizită fabuloasă, director general al Filarmonicii “Moldova” din Iaşi, fondator şi prim violonist al Cvartetului Voces, solist de prestigiu, Bujor Prelipcean are şi o bogată activitate pedagogică: profesor la Universitatea de Arte George Enescu din Iaşi, profesor de onoare la Academia de Muzică Gh. Dima din Cluj-Napoca, la Academia de Muzică din Würzburg, Germania. Are cursuri de măiestrie la Academia Regală Olandeză de Cvartet din Amsterdam.

    Violonistul Şerban Mereuţă, director artistic al aceleiaşi prestigioase instituţii muzicale, a studiat la Conservatorul ieșean, la clasa reputatului pedagog prof. univ. dr. Bujor Prelipcean.

    La imboldul maeștrilor Voces, Mereuţă devine membru fondator al Cvartetului de coarde Ad libitum, alături de Adrian Berescu, Bogdan Bișoc și Filip Papa – ansamblu care a concertat în săli celebre din: Paris, Haga, Rotterdam, Berlin, Amsterdam, Frankfurt, Bonn, Helsinki şi pe scenele unor festivaluri importante, precum cele de la Monte Carlo, Gstadt, Kerkrade, Delft, Bordeaux, Luberon, iar din anul 2015 la Festivalul internaţional George Enescu – Bucureşti. Simfonia op. 93 în mi minor, a zecea din cele 15 compuse de Dmitri Şostakovici încheie simfonicul acestei seri, de mare sărbătoare creştină.

    Ozana Kalmuski Zarea

    VIDEO: Accident la intrarea în Bacău

      Un autoturism a fost lovit de un camion, chiar la intrarea in Bacău, dinspre București. Accidentul a fost surprins de o camera instalata la bordul unui autovehicul si arata cum camionul intra parțial pe acostamentul pe care rula autoturismul și-l izbește în plin, expedindu-l în decor.

      VIDEO: Sandu Cristian

      Lecţie de istorie în pragul Zilei Eroilor

      Aflat la cea de a IV-a ediţie, proiectul „Marşul Eroilor” s-a desfăşurat şi în acest an prin directa implicare a profesorilor şi elevilor de la Colegiul Naţional „Ferdinand I”. Lor li s-a adăugat Asociaţia „Cultul Eroilor – Regina Maria”, filiala Bacău, parohia creştin-ortodoxă Lazaret şi Fundaţia „Episcop Melchisedec” din cadrul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

      Prin urmare, miercuri, 16 aprilie, în ziua ce precede hramul Înălţării Domnului, în curtea colegiului mai sus amintit, peste 1500 de tineri de toate vârstele s-au adunat având în mâini steaguri tricolore şi flori, pregătiţi să pornească în procesiune către Biserica Lazaret. Celor de la „Ferdinand” li s-au adăugat, în acest an, colegii lor de la mai multe şcoli gimnaziale şi colegii băcăuane. Colorând în tricolor străzile din nordul Bacăului, şcolarii au mărşăluit în ritmul cântecelor patriotice, fiind acompaniaţi de fanfara Colegiului Naţional de Artă „George Apostu”.

      Ajunşi în curtea Bisericii Lazaret, participanţilor la procesiune li s-a alăturat reprezentanţii veteranilor de război, precum şi cadre din conducerea unităţilor M.Ap.N. şi M.A.I. din municipiul Bacău. O gardă de onoare compusă din pompieri militari băcăuani, având în frunte drapelul de luptă al ISUJ Bacău, alături de muzica militară a Garnizoanei Bacău au întregit ceremonialul dedicat Zilei Eroilor.

      Un sobor de preoţi băcăuani, în frunte cu pr. protopop Constantin Busuioc au oficiat slujba de pomenire a celor peste două mii de eroi ce-şi au loc de odihnă veşnică în gropile comune de la Lazaret. Rolul maestrului de deremonii a fost asumat de către col.r. Paul Valerian Timofte, preşedintele filialei Bacău din cadrul Asociaţiei „Cultul Eroilor”. Cu patos, el le-a povestit copiilor despre semnificaţia acestui eveniment.

      După discursurile organizatorilor şi ale invitaţilor, a urmat un moment artistic oferit de Mădălina Partode, elevă în clasa a X-a, şi prof. Nicoleta Zărnescu, director adjunct al Colegiului „Ferdinand”. Un moment-surpriză a fost oferit de elevii clasei I de la „Ferdinand”.

      Aceştia, alături de învăţătoarea lor, Maria Ojog, au recitat în cor poezia „Ziua Eroilor” de Aurel Anghel. „Eroii nu mai au nevoi/Eroii ne mai au pe noi/Cât mai suntem, câţi mai trăim/Cu dragoste de ei să-ne-amintim”, au declamat micuţii în aplauzele audienţei. La final, cei prezenţi au depus coroane şi jerbe de flori la monumentul eroilor din curtea Bisericii Lazaret.

      Ce-și propune procurorul Felix Bănilă la DIICOT

        Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a stabilit, miercuri, calendarul pentru examinarea propunerii ministrului Justiţiei de avizare a numirii lui Felix Bănilă în funcţia de procuror şef al DIICOT, avizul urmând să fie transmis pe data de 6 iunie.

        Potrivit calendarului aprobat de CSM, în cursul zilei de miercuri a fost pus în dezbatere publică proiectul de management al lui Oliver Felix Bănilă, fiind totodată efectuate verificări asupra candidaturii.

        Analizarea rezultatului demersului anterior şi intervievarea candidatului vor avea loc pe 5 iunie, urmând ca pe 6 iunie să fie transmis avizul către Ministerul Justiţiei.

        Combaterea terorismului şi a traficului de droguri, printre priorităţile lui Felix Bănilă

        Combaterea terorismului şi a traficului de droguri se numără printre priorităţile lui Felix Bănilă, propunerea ministrului Justiţiei pentru funcţia de procuror-şef al DIICOT, potrivit proiectului managerial publicat, miercuri, de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

        „Pe lângă criminalitatea contra securităţii naţionale şi a celei informatice, criminalitatea organizată, cea economico-financiară, traficul de droguri şi terorismul reprezentând fenomene flagelare ce se impun a fi energic şi eficient combătute, acestea fiind de natură a leza în mod grav valori sociale importante şi chiar starea unei naţiuni, mai ales în contextul actual, în care terorismul şi traficul de droguri au devenit recrudescente inclusiv la nivel european, astfel că Spaţiul de libertate, securitate şi justiţie nu poate fi nici conceput / nici asigurat în afara acţiunilor specifice şi eficiente ale unei structuri specializate în combaterea criminalităţii organizate şi terorismului”, se arată în documentul citat.

        Felix Bănilă consideră că obiectivele pe termen mediu şi lung ale DIICOT trebuie să se armonizeze cu ceea ce Mecanismul de Cooperare şi Verificare a definit ca fiind „un act de justiţie performant şi cu respectarea unor înalte standarde de etică şi profesionalism”. În consecinţă, el intenţionează să structureze direcţiile de acţiune în obiective strategice (menite a reforma şi îmbunătăţi capacitatea operaţională şi de acţiune a DIICOT prin corelarea acestora cu obiectivele stabilite în strategia de reformă a justiţiei), obiective operaţionale (care decurg din Regulamentul de organizare şi funcţionare) şi obiective specifice (care decurg din activităţile imediate ce se impun a fi realizate la nivelul DIICOT).

        Printre obiectivele strategice se numără combaterea criminalităţii organizate şi a terorismului, menţinerea gradului de integritate profesională şi morală a procurorilor şi personalului auxiliar, creşterea gradului de recuperare a produselor infracţiunilor, dar şi prevenirea infracţiunilor din domeniul de competenţă.

        Obiectivele operaţionale permanente sunt realizarea unui stil de management participativ, soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi cu respectarea principiului celerităţii procesului penal, eficientizarea activităţii de urmărire penală, asigurarea aplicării principiilor constituţionale ale legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic, creşterea gradului de comunicare între structura centrală şi structurile teritoriale, realizarea unui act de urmărire penală derulat cu respectarea tuturor drepturilor şi garanţiilor procesuale şi o abordarea mai activă în ceea ce priveşte instituirea măsurilor asigurătorii.

        În categoria obiectivelor operaţionale pe termen lung intră regândirea poziţiei DIICOT în cadrul Ministerului Public (inclusiv în relaţie cu alte structuri specializate), îmbunătăţirea cooperării cu alte instituţii ce au atribuţii în domeniul de competenţă materială al DIICOT şi intensificarea activităţii de pregătire profesională continuă a procurorilor.

        Pe termen mediu, Felix Bănilă are în vedere consolidarea capacităţii administrative a DIICOT, propunerea de modificare a cadrului legislativ şi instituţional pentru înfiinţarea în cadrul DIICOT a propriei structuri de poliţie judiciară şi optimizarea colaborării cu ofiţerii de poliţie judiciară, iar pe termen scurt perfecţionarea activităţii de planificare managerială, eficientizarea activităţii structurilor teritoriale, creşterea gradului de transparenţă în cheltuirea fondurilor alocate instituţiei, completarea schemei de personal sau implementarea şi diseminarea standardelor CEDO în materia operaţiunilor sub acoperire.

        „Plecând de la componenta de prevenţie ce incumbă Ministerului Public (…), este deosebit de important ca structura să fie implicată şi în acţiuni de prevenţie/prevenire a infracţiunilor specifice competenţei sale, spre exemplu, în acţiuni educative desfăşurate în şcoli, în colaborare cu Ministerul învăţământului, cu care MP are încheiat un protocol în acest sens, pe teme vizând consumul şi traficul ilicit de droguri, traficul de persoane. (…) În vederea eliminării eventualelor erori judiciare ce pot surveni în activitate, se impune prelucrarea de îndată a deciziilor Curţii Constituţionale şi ale Înaltei Curţi de Casaţie şt Justiţie cu impact şi de interes pentru competenţa DIICOT, chiar înainte de publicarea acestora în Monitorul Oficial”, se mai arată în proiectul managerial.

        Conferinţa Naţională a Bibliotecilor din România

        Biblioteca Judeţeană “Costache Strudza” Bacău şi A.N.B.P.R., în parteneriat cu Societatea Bibliotecarilor Bucovineni din Cernăuți și Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova, organizează în zilele de 17 şi 18 mai, cea mai importantă manifestare de profil găzduită în Bacău în ultimii 25 de ani, Conferinţa Naţională a Bibliotecilor din România, cu tema „Biblioteca publică – soluții și perspective în dezvoltarea comunității”.

        Vor participa peste 100 de bibliotecari din țară, dar și din S.U.A., Basarabia și Bucovina. Deschiderea va avea loc joi, 17 mai, ora 9.30, în Aula “Moldova” a Universității „George Bacovia”, iar seara, de la ora 18.00, la Teatrul Municipal “Bacovia”, va fi lansat volumul “Oarecum anacronic”, de Dan Petrușcă, într-un eveniment numit „Pasiunea Poeziei”, la care invitați speciali sunt Nora Iuga și Constantin Dram.

        Participanţii vor avea ocazia, tot atunci, să urmărească un recital susținut de Cvartetul „Consonanțe” (Alexandra Elefterescu, Andrei Onofrei, Ștefan Epuran și Iulian Bolog) și un moment poetic cu actrițele Eliza Noemi-Judeu și Denise Ababei.

        Vineri dimineață, lucrările de specialitate vor continua în sala multimedia a bibliotecii, iar seara, începând cu ora 19.00, la Filarmonica „Mihail Jora”, va avea loc un spectacol, la care invitaţi speciali sunt Sofia Vicoveanca şi Florin Piersic, într-un eveniment intitulat „Unirea bibliotecilor”, unde se va semna şi acordul de colaborare între bibliotecile din România, Republica Moldova și Ucraina.

        Poliția în acțiune

          Biciclist implicat într-un eveniment rutier

          La data de 15 mai a.c., în jurul orei 10.30, polițiștii au desfășurat activități de cercetare cu privire la un accident rutier cu victimă, produs în comuna Bârsăneşti.
          Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 47 de ani, din localitate, care conducea o bicicletă pe drumul comunal s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil.
          În urma evenimentului rutier, biciclistul a fost transportat la Spitalul Oneşti, unde a primit îngrijiri medicale.
          Biciclistul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind 0,94 mg l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
          În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

          Cercetat de poliţişti pentru conducere sub influenţa alcoolului

          La data de 15 mai a.c., în jurul orei 18.30, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Bacău au depistat în flagrant un bărbat de 42 de ani, din judeţul Vrancea, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.
          Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău unde a refuzat recoltarea de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
          Poliţiştii îl cercetează sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz de prelevare de mostre biologice de sânge.

          Accident rutier pe direcţia Vaslui-Bacău

          La data de 15 mai a.c., poliţiştii Serviciului Rutier au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier în urma căruia două persoane au necesitat îngrijiri medicale.
          Din primele cercetări a rezultat că un tânăr de 24 de ani, din comuna Găiceana, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Vaslui-Bacău, pe fondul nepăstrării distanţei faţă de autovehiculul din faţa sa, a intrat în coliziune cu acesta, condus de o tânără de 35 de ani, din Bacău.
          În urma producerii evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto şi a unei pasagere din autoturism.
          Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat în ambele cazuri şi le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
          În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

          „ANTIPA” – un nou început pentru absolvenţii claselor a XII-a

            Forfotă mare la Colegiul „Grigore Antipa”. Elevii claselor a XII-a, mai exact 163 de adolescenți, au îmbrăcat robele de absolvenți și sunt gata să-și ia drumul către viață. Ieri dimineață, aceștia, însoțiți de cadrele didactice din colegiu, s-au adunat în Parcul Trandafirilor de unde au pornit în marșul absolvenților strigându-și bucuria de final de liceu pe traseul Statuia lui Ștefan ce Mare-Primărie-Cascada-Universitatea „George Bacovia”. Defilarea nu a trecut neobservată de trecători, care i-au aplaudat și le-au trimis câte un zămbet.

            Cursul festiv s-a desfășurat în Aula Moldova a Universității „George Bacovia”, acolo unde directorul liceului, profesorul Constantin Ciofu, a adresat un gând bun absolvenților în deschiderea festivității: „Vouă, dragi elevi, vă urez cu toată sinceritatea, ca porțile să vi se deschidă pentru a simți că cel mai îndrăzneț vis poate deveni realitate, să vi se confirme valoarea și să fiți învingători. Nu sunt destule cuvinte pentru a vă ura să aveți parte de tot binele din lume. Dacă veți găsi fericirea în viață, veți împlini și viețile părinților voștri, veți da și un sens profesorilor lăsați în urmă. Felicitări dragi absolvenți și mult succes, iar domnilor profesori, care au ținut în palma lor sufletele acestor tineri, le doresc să găsească permanent calea spre inimile elevilor și să le deschidă ușa cunoașterii pentru a păși spre viață!”

            Organizatorii cursului festiv, diriginții claselor a XII-a, au invitat toți elevii, întreg colectivul didactic, părinții, conducerea liceului și partenerii sociali la marele eveniment.
            „Mă simt ca o mamă căreia copiii îi pleacă în lumea largă. Eu cred că am reușit ce ne-am propus: să le formăm competențe și abilități sociale și profesionale, să îi educăm, să îi consiliem și să îi încurajăm astfel încât, de acum înainte, să se poată descurca singuri. Sperăm să se integreze în viața socială și la locul de muncă, să își realizeze visurile, să devină oameni de nădejde”, a spus prof. Irina Marin, diriginta clasei a XII-a.

            „Ne îndreptăm cu drag spre dumneavoastră, iubiți profesori, luminători de suflete, care ne-ați călăuzit pașii și ne-ați fost alături, atât ca dascăli cât și ca prieteni. De fiecare dată ne-ați înconjurat cu respect și cu căldură, i-ați creat un climat favorabil de muncă și învățare. Alături de dvs. nu am învățat doar tainele unei meserii dar și ce înseamnă viața responsabilă. Mulțumită experienței din cadrul Colegiului «Grigore Antipa» pășim astăzi mult mai încrezători spre viitor.”
            Daniel Plugaru, clasa a XII-a A, șeful de promoție al Colegiului „Grigore Antipa”.

            Festivitatea a fost încheiată de prof. Daniela Bilbor, director adjunct, care a adresat mulțumiri organizatorilor, cadrelor didactice, părinților, comunității locale și un îndemn călăuzitor absolvenților: „Să nu uitați că fiecare om este o lumină care se actualizează doar în comuniune, în iubire. Voi sunteți lumină, și vă urez să fie lumină pe cerul vieții voastre!”

            Asta este, pe scurt, povestea absolvenților promoției 2018 de la Colegiul „Grigore Antipa” care sunt în fața unui nou drum în viață. Până la următorul pas se pregătesc pentru banchet, apoi majoritatea dintre ei vor susține examenul de competențe iar unii absolvenți examenul de bacalaureat. Cert este că toți se pregătesc pentru un nou început.

            Generația Centenarului la Universitatea „Vasile Alecsandri”

              Vuvuzele și culori. Strigăte, selfie-uri, amintiri. Parada prin oraș, Gaudeamus, nostalgii. O nouă generație de absolvenți, generația Centenarului, a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău a spus „adio” anilor de studenție. Și au pus punct unei etape importante în viaţa lor, prin tradiționala defilare a absolvenților și cursul festiv, ce i-a reunit pe toți la Teatrul de Vară „Radu Beligan”, unde prezentatori au fost Andreea Spulber și Iulian Buhuș.

              1.725 de absolvenți, din care 1.157 de la ciclul universitar de licență, 555 de la master și 13 de la doctorat, de la cele cinci facultăți de Inginerie, Litere, Ştiinţe, Ştiinţe Economice, Ştiinţe ale Mişcării, Sportului şi Sănătăţii, au împărtăşit emoţia şi bucuria acestui moment festiv, din care nu au lipsit majoretele, discursurile, aplauzele, amintirile frumoase, alături de profesorii lor, de prieteni și părinți. Organizatorii acestei festivităţi au fost studenţii instituției de învățământ superior, reprezentaţi de Asociaţia Liga Studenţească a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău și coordonați de Gabriel Zamfir, aflat la eveniment într-o dublă ipostază: de director general executiv al Ligii Studenţeşti şi de absolvent al programului de studii Mecatronică. (Roxana Neagu)

              „Este o generație, nu numai a Centenarului, ci și generația care începe a patra Revoluție industrială, ce le va marca viitorul. Dacă până acum, celelalte trei revoluții au avut un mai mare impact în sfera industrială și mai puțin în cea socială, această revoluție, va avea un impact covârșitor mai mult pe partea socială. Cine nu va fi calificat și pregătit nu va mai putea face față viitorului. Le urez acum, la finalul anilor de studii, multă sănătate și o carieră de succes.”
              Prof. univ. dr. ing. Carol Schnakovszky – Rectorul Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău

              „Astăzi este o zi specială, nu numai pentru mine, ci și pentru toți cei prezenți aici, cu noi, la acest curs festiv. Azi fiecare dintre noi începe un nou drum, de data aceasta cu mai multe prietenii, cunoștințe și modele demne de urmat. Nu am nici cea mai mică idee unde ne vor duce drumurile în această călătorie continuă, însă mă bucur că ale noastre s-au intersectat la Universitatea «Vasile Alecsandri» din Bacău. Un lucru este clar: indiferent de circumstanțe trebuie să ne păstrăm entuziasmul și naturalețea, să ne bazăm pe cei care au fost întotdeauna lângă noi și să punem în aplicare tot ce am învățat aici, pentru ca peste ani și ani să lăsăm să răsune în urma noastră doar succesul”.
              Cornelia Jitaru, șef promoție Comunicare și relații publice, Facultatea de Litere

              Oferta educațională, admitere 2018, program de licență

              Universitatea de stat „Vasile Alecsandri” din Bacău are 57 de ani de experienţă în învăţământul superior, fiind acreditată, atât pe plan naţional de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, cât şi pe plan internaţional de către European University Association, prin Institutional Evaluation Programme. Oferta educaţională a celor 5 facultăţi cumulează 37 de programe de studii universitare de licenţă, 38 de master şi 2 de doctorat. Admiterea variază ca metodologie de la o facultate la alta, dar se păstrează concursul de dosare la toate facultăţile în funcţie de mediile de bacalaureat şi de proba de specialitate de la acest domeniu. La Inginerie, Ştiinţe şi Ştiinţe Economice vor fi concursuri de dosare pe bază de eseu motivațional, la Litere – probe de competenţe, iar la Facultatea de Ştiinţe ale Sportului, Mişcării şi Sănătăţii – probe de aptitudini. Toate programele universitare de licenţă pot fi continuate prin programe universitare de master în acelaşi domeniu sau în domenii conexe acreditate.
              Perioadele de înscriere pentru licenţă pe facultăţi sunt: Facultatea de Inginerie 9-27 iulie; Facultatea de Litere 9-21 iulie; 9-20 iulie (PIPP); Facultatea de Ştiinţe 9-27 iulie; Facultatea de Ştiinţe Economice 9-23 iulie; Facultatea de Ştiinţe ale Sportului, Mişcării şi Sănătăţii 9-20 iulie. Informaţii complete despre Admiterea 2018 puteţi găsi accesând www.admitere.ub.ro.

              „3” dialoguri pe simezele de la Frunzetti

              Mihai Chiuaru, Dionis Puşcuţă (membru al UAPR), Liviu Nedelcu şi Gheorghe Zărnescu, le vernisajul expoziţiei „3”

              Filiala Bacău a Uniunii Artiştilor Plastici din România propune băcăuanilor o nouă expoziţie, la Galeriile „Frunzetti”, sala de la etaj. Intitulată simplu „3”, pe simeze sunt lucrări semnate de trei artişti, doi pictori şi un sculptor, trei stiluri, trei direcţii, trei moduri de a aborda arta, toţi trei optzecişti, Mihai Chiuaru, Gheorghe Zărnescu (Bacău) şi Liviu Nedelcu (Focşani, preşedinte al UAPR Vrancea).

              Curatorul expoziţiei este Magda Cârneci, poetă, publicist, critic şi teoretician de artă din Bucureşti, care le-a girat moral acest proiect, cu debut consemnat încă din primăvara anului trecut.

              O expoziţie de artă contemporană, artă adevărată, un demers artistic care aduce în faţa publicului tot ce este mai nou în arta plastică, în pictură şi sculptură. Cum în artă nu este evoluţie, ci doar transformare, „3” surprinde prin noutate, disponibilitatea spre experiment şi înnoire, faţă de prima lor perioadă de creaţie.

              Liviu Nedelcu a renunţat definitiv, mai ales după 1990, la arta figurativă şi a trecut la „arta gestuală abstractă, de o remarcabilă şi rafinată forţă cromatică, dominată de culori tari, în interiorul unui figurativism simplificat”, după cum consemnează Magda Cârneci, în Revista Arta, nr. 26, 2017, iar Gheorghe Zărnescu merge de ani buni spre arta minimalistă, spre dialogul provocator, interogator cu obiectul ready-made şi cu artefactele tehnice, lemnul fiind materialul preferat, în formă naturală, mixat cu diferite obiecte recuperate, cum ar fi banala pensulă, transformată, cu ironie şi umor, în obiect de artă.

              De la 2 la 3 ajungem la Mihai Chiuaru, ale cărui tablouri sunt dominate de simboluri, sintagme vizuale diverse şi contradictorii, banalul măr fiind scos din categoria fructelor şi transformat în mesaj profund al fecundităţii, colajul fiind o armă rebutabilă a artistului.

              De la arta monumentală, Mihai Chiuaru fiind unul dintre cei mai reprezentativi pictori bisericeşti din România, şi-a păstrat vie dependenţa de frumos intelectual, culoare şi echilibru.
              Expoziţia este deschisă toată luma mai.

              Schimb de bune practici la Grădinița „Crai Nou” Bacău

                În amfiteatrul Grădiniţei cu Program Prelungit „Crai Nou” Bacău, structură a Şcolii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu” Bacău s-a desfășurat, la finele săptămânii trecute, a II-a ediţie a Simpozionului interjudețean „Cooperare, încurajare perseverență”. Evenimentul a avut obiectiv schimbul de bune practici în relaţia grădiniţă – familie – şcoală – comunitate, pe trei secţiuni: 1. Referate; 2. Programe, proiecte educaţionale; 3. Proiecte de activităţi cu părinţii/ şcoala/ instituţii culturale. Invitaţi de onoare au fost reprezentanţi ai instituţiilor cu care grădiniţa are o frumoasă colaborare:

                – Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău, reprezentat de inspector general adjunct, prof. Ana-Maria Egarmin
                – Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău, reprezentată de lector univ. dr. Liliana Mâţă
                – Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, reprezentată de prof. Viorica Pricopoaia şi Maria Mătăsaru
                – Şcoala Populară de Arte şi Meserii Bacău, reprezentată de director, prof. Olguţa Pâţu

                Participanţii au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare de doi copii îmbrăcaţi în frumoase costume populare. Numeroşi părinţi au asistat la acest amplu eveniment.
                În deschiderea manifestării, preșcolarii tuturor grupelor grădiniței – coordonați de educatoare, profesorii colaboratori de dans și karate – au prezentat un frumos program artistic îmbinând dansul popular cu valsul, monologul cu demonstrații de forță și mișcare, dramatizarea cu cântecul popular. S-a dorit a evidenția atât talentul artistic al micuților, implicarea tuturor cadrelor didactice, cât și frumoasa colaborare pe care instituția o are cu familia și alți specialiști.

                Workshop-ul, mediat de prof. Irina Bursucanu, consilier şcolar al Şcolii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu” Bacău, a avut ca temă identificarea metodelor educative de intervenție adecvate fiecărui tip de personalitate în scopul integrării sociale și dezvoltării armonioase a fiecărui educabil.

                Cei prezenți au fost antrenați în rezolvarea sarcinilor trasate de mediatorul workshop-ului. S-a evidențiat personalitatea educatorului, modul în care acesta își lasă amprenta în educarea și formarea celor mici, importanța cooperării și colaborării tuturor factorilor educaționali, rolul familiei și al mediului social.

                Cuvântul invitaților a punctat rolul major al cooperării, încurajării, perseverenței în actul educațional. Toate acestea presupun o reorganizare a pârghiilor pedagogice, astfel încât să fie evitate etichetarea, dirijarea excesivă și escaladarea emoțională.

                Învățarea prin colaborare, lucrul în echipă generează aplicarea, sintetizarea cunoștințelor, creșterea stimei de sine și inter-relaționarea pozitivă. Colaborarea, cooperarea reprezintă procese interactive de învățare și formare axate pe schimbul de idei și perseverență.
                Întregul eveniment a fost moderat de prof. Mariana-Carmen Isop, director adjunct al Şcolii Gimnaziale ,,Mihail Sadoveanu” Bacău și prof. Daniela Colonescu, coordonatorii simpozionului.

                Manifestarea a continuat cu vizitarea Grădiniţei „Crai Nou” Bacău și a expoziţiei cu lucrări ale copiilor. Sesiunea de referate şi comunicări ştiinţifice, la care s-au înscris 34 de participanţi din 9 judeţe, a constituit un prilej de realizare a unui schimb de bune practici în activitatea didactică. Lucrările au fost publicate în revista de specialitate cu ISSN „Cooperare, încurajare perseverență”.

                Pentru reuşita acestui eveniment şi-au adus contribuţia toate cadrele didactice din Grădiniţa „Crai Nou”: profesorii Vornicu Alina -Tereza, Bordeianu Cristina, Potoschi Daniela, Mardare Monica, Palade Livia-Petronela, Chirica Nadia, Palade Manuela-Elena, Ciocănaş Mihaela, Dorobăț Daniela, educatoarele Rogojinaru Ariadna-Elena, Straton Rachila, Vulpe Niculina, Simion Marieta, Popa Maria, Năsturaș Maria, profesorii instructori Borulea Iulia, Hermeziu Lică și Boiangiu Sorin, administratorul Diaconu Elena, asistentele medicale Marina Creangă și Popa Iuliana, părinţii tuturor preşcolarilor grădiniţei.

                „Schimbul de bune practici pentru cunoaşterea unor alternative de educaţie în care rolul familiei este esenţial, evidenţierea rolului major al unei bune relaţii grădiniţă-familie-şcoală-comunitate în dezvoltarea armonioasă şi în progresul educaţional al copiilor, organizarea unor activităţi în colaborare cu instituţii şcolare, culturale, sociale etc. constituie baza unei activităţii didactice de succes”, a declarat prof. Carmen Mariana Isop.

                „Informarea părinţilor cu privire la caracteristicile psihofizice ale copilului preşcolar, familiarizarea acestora cu metodele şi procedeele educative, motivarea lor pentru implicarea cât mai activă în activitatea desfăşurată de copii în cadrul grădiniţei şi în activităţi bazate pe parteneriate familie – grădiniţă – şcoală, au impact constructiv în evoluţia comportamentului copilului”, a adăugat și Livia Petronela Palade.

                Premii pentru seniorii băcăuani

                  Chiar de Ziua Internațională a Familiei, 53 de cupluri de băcăuani au fost premiate la împlinirea a 50 de ani de căsătorie. Aceștia au primit suma de 500 de lei și câte o Diplomă de Onoare, bomboane și flori, care le-au fost oferite într-un cadru festiv organizat marți, 15 mai, la Sala Ateneu a Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău. Cadourile le-au fost înmânate de viceprimarul Dragoș Ștefan care a declarat pentru Deșteptarea:

                  „Suntem astăzi aici să fim alături de seniorii noștri, persoanele care au împlinit anul acesta 50 de ani de căsătorie. Aceștia sunt un model și bune exemple pentru noi. Cred că astfel de evenimente ar trebui mai mult promovate, mai ales în această perioadă când se dorește mai mult promovarea familiei tradiționale. Îi felicit pe toți, le urez multă sănătate și numai bucurii.”

                  Sumele, care provin din bugetul local, au fost aprobate de către Consiliul Local Bacău prin Hotărârea de Consilul Local nr. 100 din ședința care a avut loc pe 30.03.2018.

                  „A devenit o tradiție a Direcției de Asistență Socială a Municipiului Bacău să organizeze aceste evenimente. Numai anut trecut am avut cinci astefel de evenimente iar anul acesta suntem deja la a doua ediție și cu siguranță vor mai fi și altele până la sfârșitul anului. Anul trecut au fost peste 300 de cupluri premiate, iar anul acesta, până acum, avem 77. Asta demonstrează că avem cupluri care rezistă timpului, ceea ce este un bun exemplu pentru noi toți”, a delarat Carmen Fifirig, director al Direcției de Asistență Socială din cadrul Municipiului Bacău.

                  După festivitatea de premiere, Ansamblul Folcloric „Busuiocul” a susținut un program artistic.

                  „Rezultatele vor deveni palpabile în 2019”

                    Se împlinește, în curând, un an de când Valentin Vieru a fost ales primar al municipiului Moinești, așadar e momentul să tragă linie și să adune.

                    „Din punct de vedere al proiectelor demarate sunt mulțumit, dar din cel a investițiilor, nu sunt. A fost un an în care am cheltuit foarte mult pentru pregătirea documentațiilor tehnico-economice, a studiilor de fezabilitate sau a proiectelor tehnice. Rezultatele vor deveni palpabile în 2019”, a declarat Valentin Vieru.

                    Cele mai multe documentații au fost sau urmează să fie depuse la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est (ADR N-E), spre a obține fonduri nerambursabile. „O parte dintre proiecte sunt în faza de precontractare: au trecut de evaluare, au fost făcute vizitele în teren, iar acum așteptăm să fim chemați la semnarea contractului”, arată edilul.

                    „Sper să obținem 14,5 milioane de euro”

                    Unul dintre proiectele depuse de Primăria Moinești vizează anveloparea a trei clădiri publice în scopul îmbunătățirii eficienței energetice. E vorba despre cele în care funcționează Colegiul „Grigore Cobălcescu”, Școala „George Enescu” și Direcția de Asistență Socială. Investiția va costa, în total, 5 milioane de euro.

                    „Tot la ADR N-E am depus un proiect pe mobilitate urbană, care se află în etapa de evaluare și care ar atrage 14,5 milioane de euro”, afirmă primarul. Cu acești bani va fi refăcut carosabilul pe o lungime de 5,5 km, trotuarele de pe ambele părți (11 km), vor fi realizate piste pentru biciclete (5,5 km), un sistem de supraveghere video, un sistem de iluminat cu lămpi ornamentale (11 km), un sistem subteran pentru cabluri, vor fi modernizate spațiile verzi dintre blocuri, vor fi pavate aleile și montate bănci, coșuri, lămpi.

                    „Vrem să atragem 14,5 milioane de euro din cele 42 de milioane care au fost alocate acestei axe; asta ar reprezenta 30 la sută din total”.
                    Valentin Vieru, primarul municipiului Moinești

                    „Revitalizarea” orașului, pe Axa 13

                    Specialiștii Primăriei, mai exact cei care se ocupă de scrierea proiectelor, mai au în lucru documentațiile pentru extinderea sistemului de iluminat public, reabilitarea Creșei Moinești și modernizarea infrastucturii sociale și rutiere, ultima urmând să fie depusă pe Axa 13 a Programului Operațional Regional, destinată revitalizării fizice, economice și sociale a orașelor mici și mijlocii:

                    „E vorba despre modernizarea străzii 1 Mai și realizarea de piste pentru biciclete pe str. Căpitan Zăgănescu, str. Mihai Eminescu și în centrul municipiului. Fiind un proiect integrat, cuprinde și obiective sociale: Centrul de zi pentru vârstnici, care va fi înființat pe str. Zorilor prin reabilitarea unei centrale termice și extinderea clădirii în care a funcționat Școala de fete, realizarea Muzeului orașului și a Centrului de agrement pentru tineri.”

                    Centru SPA, bazin acoperit și piscină

                    Prin Programul Național de Dezvoltare Locală derulat de Guvern vor fi modernizate Școala Gimnazială „Ștefan Luchian” (proiect în valoare de 8,5 milioane de lei) și podul de pe str. 1 Mai (1,32 milioane de lei). Niște investiții s-au făcut, totuși, anul trecut, și-a amintit edilul: esplanada din centrul municipiului, scena din Parcul Băi, podul de pe str. 13 Septembrie și alte lucrări care au vizat întreținerea infrastructurii existente.

                    Valentin Vieru a mărturisit, în final, că își dorește foarte mult să obțină bani pentru Centrul Sportiv al Moineștiului, care va cuprinde un bazin de înot acoperit, un centru SPA, o piscină exterioară, o parcare și două terenuri de tenis cu zgură: „Am depus solicitarea la Compania Națională de Investiții și sperăm ca răspunsul să fie pozitiv pentru că moineștenilor le lipsește un complex sportiv modern.”

                    Despre o anumită ipocrizie

                    Răzvan Bibire

                    Peste 50 de palestinieni, între care șase copii și un medic, au fost uciși, luni, de trupele israeliene, în timpul demonstrațiilor din Gaza. Circa 2.400 de persoane au fost rănite. Și lumea nu s-a adunat să protesteze în marile orașe, nu s-au schimbat pozele de profil de pe rețelele sociale, nu s-a luminat Poarta Brandemburg în culorile Palestinei…

                    Liderii occidentali, foarte vocali când a fost vorba să condamne actul terorist de la Paris, tac ipocrit. Departamentul de Stat al SUA a dat o declarație în care condamnă… Hamas pentru aceste violențe. Premierul Netanyahu, ocupat cu inaugurarea noii ambasade a Statelor Unite de la Ierusalim, și-a găsit timp să explice că e de datoria fiecărui stat să-și apere frontierele; totuși, milioane de imigranți au luat cu asalt granițele UE iar armatele europene nu au tras cu muniție de război în oameni.

                    După cum notează The Jordan Times, palestinienii sunt victime invizibile. E suficient să ne amintim cum a reacționat lumea în momentul din finalul Maidanului ucrainian, când trupele Berkut au tras asupra protestatarilor cu muniție de război. Și atunci, să nu ne ascundem după deget, și din partea protestatarilor s-a tras, fiind uciși și răniți din partea trupelor guvernamentale.

                    În cazul de față, nu există nici măcar un rănit în partea israeliană care să justifice o asemenea violență. Procesul de pace din Orient a primit încă o lovitură și pare că, prin măsurile luate – exacerbarea violențelor în teritoriile ocupate, confiscarea pământurilor palestiniene pentru a face colonii, încarcerarea a sute de copii palestinieni – Israelul este cel care sabotează orice încercare de a se ajunge la un compromis.

                    De acordurile de la Oslo, nu mai spunem nimic, ele sunt îngropate de multă vreme…

                    Culmea este că pentru foarte multă lume educată, care se ultragiază în momentul în care vreun descreierat intră cu mașina în mulțime, sunt firești aceste violențe. Aceasta este ipocrizia modernă, când victima occidentală a unui act terorist valorează mai mult decât zeci sau sute de victime din restul lumii.

                    Pagina 1

                      Aerostar- Oțelul: cifre, emoții, curiozități

                      Mult a fost, puțin a mai rămas. Puțin adică, două zile. Iar peste aceste două zile, Aerostar Bacău poate sărbători revenirea în B, punând astfel punct unei așteptări care durează de aproape trei decenii. Lideri în Seria I, cu 64 de puncte, „aviatorilor” le sunt suficiente două puncte în ultimele două etape: vineri, acasă, cu Oțelul Galați și sâmbăta viitoare, în deplasarea de la Odorhei. O victorie contra Oțelului ar grăbi însă lucrurile, declanșând fiesta în tabăra băcăuanilor. Meciul dintre Aerostar și Oțelul propune o înșiruire de cifre, emoții și curiozități. Să le parcurgem. Timp avem; mai sunt două zile.

                      Cel mai, cea mai. Aerostar are cel mai tare atac din Seria I a Ligii a III-a, cu 78 de goluri înscrise. Anul trecut, campioana Seriei I, Știința Miroslava a încheiat sezonul cu doar 67 de goluri marcate, în 2016 Sepsi Sfântu-Gheorghe a totalizat 55 de goluri, iar în 2015, Bucovina Pojorâta s-a oprit la cota 53. De cealaltă parte, Oțelul se mândrește cu cea mai bună apărare din toate cele cinci serii: doar 13 goluri primite. Cel mai tare atac contra celei mai bune apărări: ce duel!

                      Procentaj maxim. „Aviatorii” sunt singurii din toate cele cinci serii care nu au pierdut niciun punct pe teren propriu în acest campionat. 13 meciuri (dacă încludem si jocul cu exclusa Metalosport), tot atâtea victorii și doar patru goluri primite, două dintre acestea fiind încasate de la CSM Roman. De partea cealaltă, Oțelul are cel mai mic număr de înfrângeri din campionat. Gălățenii au pierdut un singur joc, cel cu Romanul.

                      În B și ca antrenor. Antrenorul Cristi Popovici este pe cale de a ajunge cu Aerostar în liga secundă, acolo unde a fost și ca jucător, în urmă cu trei decenii. În 1988, Popovici a fost cedat de prim-divizionara Sport Club Bacău la divizionara B Aripile (actuala Aerostar), la schimb cu Petre Grigoraș. În plus, trebuie remarcat că Popovici și-a început cariera de tehnician chiar la gruparea „aviatorilor”, în sezonul 2002-2003.

                      A doua promovare. Firele trecutului se întrepătrund cu cele ale prezentului nu doar în ceea ce-l privește pe Cristi Popovici. „Secundul” acestuia, Andrei Vatră se pregătește să bifeze a doua promovare cu „aviatorii”. Prima a fost în urmă cu aproape 20 de ani, pe vremea când Vatră era portarul, dar și căpitanul Aerostarului, echipă care făcea pasul din eșalonul al patrulea în cel de-a treilea.

                      Una-i lipsă. Cu o singură excepție, Aerostar a înscris în acest sezon împotriva tuturor echipelor adverse. La fel și atacantul său și, totodată, golgheterul Seriei I, Cătălin Vraciu, care totalizează 27 de reușite. De la apel lipsește chiar adversara de vineri, Oțelul. În tur, gălățenii s-au impus cu 1-0, iar Vraciu a ratat un penalty. Așteptăm revanșa.

                      Ex-ul, la datorie. În urmă cu un deceniu, Adi Hurdubei era pe punctul de a debuta în A cu Oțelul Galați. O serie de probleme medicale l-au obligat pe „Hurdu” să părăsească Oțelul. Destinația? Aerostar! De atunci, Hurdubei a revenit în alte trei dăți sub culorile „aviatorilor”, ultima dată în iarnă, pe filiera Juventus București. Hurdubei a avut un start de retur în forță, cu șase goluri marcate în primele patru jocuri. Apoi, atacantul de 27 de ani s-a blocat, spargând gheața sâmbăta trecută, cu un gol în victoria cu 4-3 de la Hărman. Semn bun pentru vineri?