miercuri, 17 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2411

Încă una și se duC!

Jumătate din treabă a făcut-o. Săptămâna trecută, la Albești. Pe terenul campioanei județului Botoșani, Avântul, contra căreia s-a impus cu 1-0 prin golul lui Ionuț Furtună. Restul problemei va fi rezolvat sâmbătă. Pe „Letea”, de la ora 17.30, atunci când este programată manșa retur a barajului de promovare în Liga a III-a.

Aflată cu un picior în C după victoria din tur, campioana Bacăului, ACS Gauss speră să facă sâmbătă și ultimul pas către eșalonul imediat următor.

Are toate atuurile: pe lângă faptul că pornește de la 1-0, Gauss mizează pe un lot superior valoric și pe susținerea publicului propriu.

„Așteptăm cât mai multă lume la stadion și sperăm ca la final să ne putem bucura alături de susținătorii noștri pentru promovarea în Liga a III-a”, a declarat Andrei Întuneric, antrenorul -jucător al echipei ce ar urma să-și schimbe în inter-sezon numele în Asociația Club Sportiv Suporter FCM Bacău. Deși pornesc ca favoriți, băcăuanii tratează returul cu maximă atenție. Dovadă și faptul că la ultimele antrenamente au exersat inclusiv loviturile de la 11 metri.

„Luăm în calcul toate variantele posibile, pentru a nu avea surprize neplăcute”, a declarat Întuneric, care a adăugat:

„În tur, puteam să ne impunem la o diferență mult mai mare, ceea ce ar fi tranșat, probabil, chestiunea promovării. Pe de altă parte, această victorie la limită ne ține în priză. E normal să tratăm cu toată responsabilitatea jocul retur deoarece de acest meci depinde întreaga noastră muncă depusă vreme de un an. Ar fi păcat să-i dăm cu piciorul.

Avântul Albești este o echipă bună. Valoric, aș plasa-o în spatele nostru și al Viitorului Curița, ca să fac o referire la campionatul județean al Bacăului.

Prin urmare, returul nu va fi așa de ușor cum s-ar putea crede, mai ales că ne vom confrunta și cu câteva absențe (n.r. Boghian, Furtună, Panainte, posibil Dediu), însă am convingerea că dacă ne facem jocul, ne vom impune și pe teren propriu”.

Cu 33 de victorii (32 în campionat și una în turul „barajului”, Gauss vizează sâmbătă cel de-al 34-lea succes. Cel mai important și cel mai aplaudat.

Ce facem în weekend?

Premieră cinematografică: „Sicario:Day of the Soldado ”;
dramă, acțiune, crimă. Distribuție: Josh Brolin, Benicio Del Toro, Isabela Moner. Regia: Stefano Sollima

Vineri
-de la ora 19.00 party „Let’s Riunite” cu Dj Ciprian Botezatu la Casa Rebeca;
-de la ora 20.00 concert Mircea Rusu Band „Iarba verde de acasă” la Villa Borghese;
-de la ora 20.30 trupa Compact cântă pentru Prieteni la Old Friend în Onești;
-de la ora 22.00, în conditiile in care cerul va fi senin, Observatorul Astronomic „Victor Anestin” vă invită la sesiuni de observații astronomice asupra planetelor Jupiter și Saturn. Sesiunile vor fi precedate de un concert al trupelor Zen, The Creeps, Acting Anonymous, Flori, fete și băieți, Jazz or Nothing, Time Out, concert ce se va desfășura pe terasa Observatorului Astronomic. Intrarea la concert este liberă.

Sâmbătă
-de la ora 17.30 pe stadionul Letea se va juca returul barajului de promovare în Liga 3 la fotbal, meci ce va opune echipele Gauss Bacău și Avântul Albești;
-de la ora 23.00 petrecere cu Dj Riel la The Summer Club

Duminică
-de la ora 9.00 la Complexul Regens din comuna Nicolae Bălcescu se dispută prima ediție a Cupei Bronx la powerlifting.

Mai multe evenimente programate în acest weekend au fost amânate din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Între acestea, Caravana Zilele Filmului Românesc va fi reprogramată în intervalul 6-8 iulie și Street Delivery care va avea loc între 27 și 29 iulie.

Copil ucis de fulger

    Un copil în vârstă de 13 ani a fost trăsnit de fulger în comuna Coțofănești, sat Tămăsoaia. Acesta a fost declarat decedat de echipajul Serviciului de Ambulanță Județean.

    Nefericitul eveniment s-a produs, astăzi după-amiază, în timp ce băiatul se afla pe drum, la joacă împreună cu fratele său mai mic.

    Cei doi aveau în grijă și câteva capre, iar în momentul în care au fost surprinși de furtună cel mic a fugit în casă, iar cel de 13 ani s-a adăpostit sub un nuc.

    Viceprimarul comunei, Benone Văsioiu, confirmă informația și precizează că micuțul a fost trăsnit de fulger direct în piept, iar trupul lui firav nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare.

    Au început Zilele Medicale ale Spitalului Municipal de Urgență Moinești

      Start la a XIII-a ediție a Zilelor Medicale ale Spitalului Municipal de Urgență Moinești, o manifestare de elită care anul acesta se desfășoară sub tema „De la cercetarea științifică la practica medicală bazată pe dovezi”.

      Evenimentul, care va dura trei zile, a început ieri, cu demonstrații operatorii în direct, dar și cu „Ziua asistentului medical”, la care au participat peste 500 de invitați, în special asistenți medicali atât din spital, cât și de la celelalte unități sanitare din județ, dar și doctori, profesori universitari, medici rezidenți, kinetoterapeuți din toată țara și din străinătate, într-o conferință moderată de dr. Florentina Popa (Spitalul de Recuperare Iași), asist. Adina Datcu (director de îngrijiri la Spitalul Municipal de Urgență Moinești) și asist. Minodora Chicea (președinta filialei Bacău a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România).

      În paralel, în sala de conferințe a spitalului moineștean, a fost organizat și un curs medical despre „Boala periferică arterială a membrelor inferioare”, susținut de Catedra de Medicină internă de la Spitalul Universitar de Urgență Floreasca, unde speackeri au fost șef lucrări dr. habil. Camelia Diaconu și șef lucr. dr. Adela Iancu. Tot ieri s-a desfășurat și un workshop al Asociației Evaluatorilor de Servicii Medicale din România, cu titlul „Implementarea sistemelor de management al calității și al conceptului de calitate în spitale și ambulatorii”, moderat de ec.dr. Silviu Rusu, dr. Vasile Cepoi, dr. Elena Dumitrașcu, dr. Carmen Angheluță, dr. Adina Geană și dr. Petre Mihail.

      Un moment emoționant în această zi a fost premierea a două asistente medicale pensionare, respectiv Maria Radu și Olga Tătaru, care au lucrat la Spitalul Municipal de Urgență Moinești. Pentru întreaga lor carieră, pentru meritele deosebite și dedicarea de care au dat dovadă în profesarea meseriei, dr. Adrian Cotîrleț, managerul spitalului, le-a oferit „diplome de excepție”.

      Vineri, operații în direct, conferințe și sesiuni științifice

      Sesiunile de conferințe și comunicări științifice vor continua și vineri, 29 iunie, când au loc alte demonstrații operatorii transmise live, pe specialitățile chirurgie generală, chirurgie oncologică, chirurgie laparoscopică, ginecologie, ortopedie-artroscopie și oftalmologie, ce vor fi efectuate în două săli de operații pe 20 pacienți diagnosticați cu probleme medicale complexe.

      Sesiunile științifice vor avea subiecte diferite de discuții: „Proiecte pe patologie infecțioasă dezvoltate în județul Bacău”, Comorbiditatea în medicina internă”, „Cancerul pulmonar, întotdeauna o provocare”, „Managementul pacientului pediatric oncologic în Secția de Terapie Intensivă”, „Noi cercetări și realizări în domeniul reabilitarii neuromotorii” etc. Vor fi prezenți în Moinești și medici specialiști din țară și străinătate – Israel, Italia, Franța, Spania, Republica Moldova, Ucraina etc.

      Tot vineri, de la ora 14.00, va avea loc și deschiderea oficială a reuniunii la care au confirmat prezența peste 800 de participanți, printre care și reprezentanți de la Agenția Națională de Transplant, dr. Vasile Cepoi, secretar de stat în Ministerul Sănătății și președinte al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, invitați de la Academia Română, de la Colegiul Național al Medicilor, de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, de la Academia de Științe Medicale, dar și de la Uniunea Medicală Balcanică. Un punct important pe agenda de organizare este și Masa rotundă cu tema „Dezvoltarea turismului medical în România”, dar și cea cu tema „Strategia Națională 2017 – 2020 în Sănătate” a Asociației Spitalelor din România, la care și-au anunțat participarea peste 80 de manageri de spitale din întreaga țară.

      Sâmbătă, 30 iunie, ultima zi a manifestărilor, va continua cu sesiuni științifice și workshop-uri. Ca și în edițiile anterioare, partenerii întregului eveniment sunt Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr.T.Popa” Iași, Societatea Română de Chirurgie, Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău (unde în paralel se organizează anumite sesiuni științifice) și, începând cu acest an, Uniunea Medicală Balcanică.

      Mărioara Popa, cetățean de onoare al orașului

        Cel mai important moment al ședinței de Consiliu local de joi, 28 iunie, l-a constituit acordarea titlului de Cetățean de Onoare al municipiului Bacău, Mărioarei Popa, cea care a înființat și condus Centrul Daniel, prima organizație destinată recuperării copiilor și tinerilor cu dizabilități care a fost înființată în Bacău. Pe 5 iunie, Centrul Daniel a împlinit 25 de ani.

        „Să ne unim eforturile pentru a construi o societate sănătoasă și prosperă, să avem o țară frumoasă”, a propus Mărioara Popa în discursul de mulțumire. „Eu nu pot decât să merg mai departe, să mă implic în continuare în comunitate.

        Chiar dacă nu veți mai avea nevoie de mine, eu tot o să mă implic”, a spus ea, în aplauzele asistenței. Dacă proiectul de hotărâre a fost inițiat de primarul Cosmin Necula, recomandările au venit din partea colegilor din societatea civilă. Andre Muit, președintele Asociației Betania a semnat o foarte frumoasă scrisoare în care spune: „Doamna Mărioara Popa este un exemplu de urmat pentru noi toți.

        Rezultatele obținute într-un sfert de secol de muncă intensă și implicată sunt dovada clară că, pentru comunitatea băcăuană, doamna Popa este un adevărat reper”. Și Fundația de Sprijin Comunitar (FSC) a recomandat-o cu căldură pe Mărioara Popa: „Figura emblematică în comunitatea băcăuană, a reușit în peste 25 de ani de activitate să își facă cunoscută misiunea prin determinare, perseverență, dedicație, sensibilitate și profesionalism”, se arată în scrisoarea de recomandare semnată de Gabriela Achihăi.

        O parcare mult dezbătută

        În lipsa primarului Cosmin Necula, plecat la o reuniune a Consiliului Regiunilor, ședința consiliului a fost una destul de anostă, întrucât au lipsit luările de cuvânt, exercițiile de retorică, țipetele, strigătele și invectivele.

        Ce-i drept, nici prea multe camere TV nu au fost, să imortalizeze eroismul consilierilor care se iau de gât cu administrația.

        A fost o ședință lungă, din cauza punctelor de pe ordinea de zi care trebuiau aprobate prin vot secret, dar lipsită de confruntări politice. Până și o decizie de scoatere la licitație a unui loc din Piața Centrală s-a votat în unanimitate, în condițiile în care, în anii anteriori astfel de hotărâri erau blocate fără drept de apel.

        Unul dintre punctele discutate pe larg și care a suscitat interesul consilierilor a fost cel referitor la amenajarea parcării de la Catedrala Ortodoxă, pe partea Colegiului Vrănceanu.

        Aici municipalitatea intenționează să amenajeze peste 100 de locuri de parcare, însă ideea nu a fost pe placul consilierului independent Cristian Ghingheș, care a susținut că nu e bine să se amplaseze parcarea în zona centrală deoarece aceasta va atrage trafic rutier și zona se va aglomera.

        Argumentele sale nu au convins consilierii, iar proiectul a fost amânat până la finalul ședinței din cauza unei erori materiale. S-au cerut documente din Primărie și a rezultat că, în loc de 10%, cât prevede legea pentru cheltuieli diverse și neprevăzute, se alocase doar 1 la sută din buget.

        Corectura a fost făcută printr-un amendament votat în unanimitate, însă proiectul în ansamblul său a primit doar 14 voturi din 15 posibile, fiind, deci, aprobat. Restul punctelor de pe ordinea de zi au mers ca pe bandă rulantă, fără prea multe discuții, și, uneori, chiar fără niciun comentariu.

        Doar la propunerea de corectare a pragului pentru eliberarea abonamentelor de transport gratuite cu noua valoare a punctului de pensie, consilierul PNL Ilie Bârzu a propus Direcției Sociale să facă un calcul astfel încât să se vadă dacă nu se poate stabili același prag – 1400 de lei – pentru toate categoriile de subvenții. Un moment hilar l-a constituit votul pentru aprobarea unui monument al Uniunii Armenilor pe strada Șoimului.

        Votul fiind secret, după ce au votat 15 dintre cei 16 consilieri, în urnă s-au adunat 16 buletine de vot. Va rămâne un mister modul în care unul dintre consilieri și-a transmis votul prin telepatie. Cert este că s-a cerut și s-a aprobat repetarea votului.

        Ce manifestări s-au aprobat

        Consiliul local a aprobat realizarea în comun cu mai multe organizații a unor manifestări cultural-artistice în perioada următoare:
        – 12 iulie – 12 august: expoziția-concurs de artă plastică contemporană ”Saloanele Moldovei”
        – 13 – 15 iulie: Festivalul Antic ”Tamasidava”
        – 27 iulie: ”Short To The Point”. Festival de scurt-metraje pentru filme cu buget mic
        – 6 – 8 iulie: ”Bacău StreetBall Challenge”
        – 6-8 iulie: Caravana Filmului Românesc

        Abonamente gratuite pentru pensionari
        De la 1 iulie, ca urmare a creșterii punctului de pensie cu 10%, administrația locală a decis să crească nivelul valorii pensiilor celor care beneficiază de abonamente gratuite la transportul în comun, de la 1.206 lei brut/lunar la 1.400 lei. În acest mod, pensionarii care beneficiau de această măsură vor continuă să primească abonamentele gratuite și după această dată. De această gratuitate beneficiază veteranii și văduvele de război, luptătorii pentru victoria Revoluției din Decembrie 1989 și urmașii eroilor martiri, pensionarii la limită de vârstă, pensionarii de invaliditate, pensionarii anticipat, pensionarii anticipat parțial, precum și pensionarii de urmaș care au împlinit carsta de 60 de ani.

        La datorie

          Importante efective de jandarmi, pompieri, membri ai serviciilor voluntare pentru situații de urgență și angajați ai Drumurilor Naționale intervin în județul Bacău pentru a elimina urmările inundațiilor.

          Inundații în județ

            Prefectul județului Bacău, doamna Maricica Luminița Coșa împreună cu subprefectul județului, domnul Valentin Ivancea și efective ale structurilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne au acționat în cursul nopții de 27-28 iunie pentru limitarea efectelor produse de precipitațiile abundente care au afectat porțiuni de drum, gospodării și locuințe din 4 localități: Slănic Moldova, comuna Oituz, sat Ferăstrău, Poiana Sărată și Hârja.

            Precipitațiile abundente din cursul nopții de 27-28 iunie a.c., au afectat porțiuni de drum, gosopodării și locuințe din 4 localități: Slănic Moldova, comuna Oituz, sat Ferăstrău, Poiana Sărată și Hârja.

            Echipaje ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bacău, Serviciile de voluntari pentru situații de urgență locale și Drumuri naționale au acționat pentru deblocarea traficului de aluviuni pe DN 11, în comuna Oituz, sat Ferăstrău, pentru evacuarea unei persoane într-o zonă sigură, pentru salvarea a două persoane cu barca, în sat Ferăstrău și pentru degajarea unui autoturism dintr o curte în Slănic Moldova, ce era în pericol de a fi luat de viitură.

            In urma evaluărilor, până la această oră, în sat Ferăstrău, comuna Oituz, au fost afectate 23 de gospodării, în orașul Slănic Moldova, cartierele Cireșoaia și Cerdac, au fost afectate 326 gospodării (curți, beciuri), iar prin 10 locuințe a trecut apa.

            Conducta de gaz a fost ruptă în orașul Slănic Moldova și echipa Delgaz Grid a întrerupt alimentarea.

            Conform informării distribuitorului de energie electrică, în cursul nopții, a fost afectată rețeaua de 20kV Tg. Ocna – Slănic Moldova, fiind nealimentate 15 posturi de transformare și 1427 consumatori au fost nealimentați.

            Echipele de intervenție au acționat toată noaptea pentru protecția persoanelor, degajarea aluviunilor și apei din gospodării, locuințe, localități și de pe drumuri, precum și pentru remedierea defecțiunilor.

            Începând cu ora 05:30, s-a reluat circulația pe DN 11 pe un singur fir, pe tronsonul Poiana Sărată – Onești.

            Conform informării distribuitorului de energie electrică, la ora 05:00, mai erau nealimentate 6 posturi de transformare și 441 consumatori afectați.

            Conform Informarii ABA Siret, în ziua de 27.06.2018, cele mai însemnate precipitații s-au înregistrat la stația hidrometrică Cremenea, râul Uz 66,7 l/mp, stația hidrometrică Cireșoaia, râul Slănic 60,2 l/mp și stația hidrometrică Ferăstrău, râul Oituz 54,/2 l/mp.
            Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției este activ și se continuă intervențiile în zonele afectate.

            Echipele de suport tehnic și evaluare vor fi trimise în teren pentru evaluarea pagubelor în vederea demarării, în regim de urgență, a procedurilor privind înlăturarea efectelor inundațiilor.

            Codul galben, prelungit

              Potrivit avertizării meteorologice COD GALBEN pentru judeţul Bacău, emisă de către Administrația Națională de Meteorologie, pe parcursul zilei de joi, 28 iunie, până la ora 23.00, vor fi perioade în care va ploua însemnat cantitativ.

              Prin acumulare sau în intervale scurte de timp, se vor înregistra cantități de apă de 20…30 l/mp și izolat 50…60 l/mp.

              În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie anunță că va actualiza avertizarea meteorologică.

              Și în următoarele două zile, 29-30 iunie, se vor înregistra ploi temporar însemnate cantitativ. Cantitățile de apă vor depăși de 15…20 l/mp și izolat 30…40 l/mp. Vor fi mai ales averse care pe arii restrânse vor avea caracter torential și vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului. Izolat vor fi condiții de grindină.

              Trafic blocat pe DN 11 în comuna Oituz

                FOTO: Lucian Pascu

                Traficul rutier a fost blocat în noaptea de miercuri spre joi pe DN 11, în comuna băcăuană Oituz, din cauza aluviunilor aduse pe carosabil de apa ploilor care s-a scurs pe versanți.

                La fața locului au intervenit echipe ale ISU Bacău, SVSU Oituz și ale Drumurilor Naționale.

                De asemenea, au fost semnalate gospodarii inundate în comuna Oituz.

                Mai multe gospodarii au fost inundate și în orașul Slănic Moldova, în cartierele Cireșoaia și Cerdac.

                În zonele afectate au intervenit echipaje din cadrul ISU Bacău.

                Ora 1.54

                În momentul de față, în teren acționează 61 de pompieri.

                În satul Ferăstrău au fost salvate două persoane cu ajutorul bărcilor.

                Echipajele ISU au acționat în orașul Slănic Moldova pentru degajarea unui autoturism dintr-o curte, ce era în pericol să fie luat de viitură.

                In urma evaluarii preliminare in comuna Oituz, sat Ferastrau sunt afectate 23 de gospodarii.

                3.17

                Conform informării distribuitorului de energie electrică este afectată rețeaua de 20kV Tg. Ocna – Slănic Moldova, fiind nealimentate 15 posturi de transformare, 1427 consumatori nealimentați.

                4.08

                4.48

                În urmă evaluării preliminare în orașul Slănic Moldova, au fost afectate 326 gospodării (curți, beciuri), iar prin 10 locuințe a trecut apă.

                5.11

                6.20

                Popas Codreanu, com. Oituz.

                Omagiu lui Ion Drăgoi, violonistul inegalabil al folclorului românesc

                Ion Drăgoi, „arcuşul de aur”, „violonistul inegalabil”, cel mai mare şi talentat artist al viorii, interpret nepereche al folclorului moldovenesc, laureat al multor festivaluri şi concursuri, care a dus faima ţării de toate meridianele lumii, a fost sărbătorit şi omagiat miercuri, 27 iunie, pe scena Teatrului de Vară „Radu Beligan”, de ansamblul „Busuiocul”, Televiziunea Română şi peste 1500 de băcăuani, în cadrul celei de-a XXVI- ediţii a Festivalului Folcloric „Ion Drăgoi”.

                Spectacolul omagial a fost deschis de Orchestra Ansamblului „Busuiocul” şi Grupul de fete „Flori de Câmp” cu piesa „Omagiu lui Ion Drăgoi”, compusă special de compozitorul, dirijorul şi folcloristul Constantin Arvinte, în memoria prietenului său, Ion Drăgoi, urmată de suita „Drăgoiana”, o piesă a aceluiaşi compozitor, aplaudată în picioare de spectatori.

                Scenariul şi regia spectacolului au fost semnate de Gheorghiţa Nicolau, prezentatoarea emisiunii „Tezaur Folcloric” a Televiziunii Române, şi de Petre Vlase, director al Ansamblului „Busuiocul”, maestru coregraf. De altfel, întreg spectacolul a fost preluat şi va fi difuzat în cadrul aceleaşi emisiuni, la o dată care va fi anunţată din timp, rod al colaborării de zeci de ani dintre cele două instituţii.

                Compus ca un dialog între generaţii, festivalul a reunit pe scenă seniorii din anii ‘80, tinerii din actualul ansamblu şi copii ai Ansamblului, viitorul renumitului ansamblu băcăuan. O revelaţie a primei părţi a spectacolului a fost Anastasia Ciobanu, cea mai mică solistă, care a impresionat publicul prin modul de interpretare şi prezenţă scenică. Un moment emoţionant a fost întâlnirea pe scenă a tuturor soliştilor şi dansatorilor care, împreună cu sala au cântat Imnul de Stat al României.

                Tot ca o noutate a actualei ediţii, desfăşurată în anul Centenarului Marii Uniri, a fost prezenţa, ca invitaţi speciali ai Festivalului, interpreţi şi solişti din toate provinciile istorice ale României şi din Republica Moldova, Alexandru Pugna (Bistriţa, acum secretar de stat în Ministerul Culturii), Zenaida Bolboceanu (Chişinău), Tataful „Iancu Jianu” din Romanaţi, Grupul „Ştefan Vodă” din Basarabia, Ruxanda Pitulice şi Gheorghe Rizea, din Oltenia, alături de soliştii şi solistele din Bacău, iar dansatorii ansamblului au jucat suite din toate regiunile ţării.

                A fost un spectacol de excepţie, o mare sărbătoare a folclorului autentic, un festival dedicat, an de an, virtuosului vilonist Ion Drăgoi.

                O băcăuancă din Olanda îi ajută pe orfanii talentați

                  Tânăra a locuit pe str. Republicii, a învățat la Colegiul Economic, apoi la Hogeschool Zuyd Maastricht, unde a studiat International Business and Languages și a ajuns manager la Mecc Maastricht. În paralel, a înființat Wanna Help Foundation, care îi ajută pe copiii talentați din România.

                  Erai foarte tânără când ai plecat din țară. Cum a început povestea Oanei Cipca din Bacău și ce mai înseamnă pentru ea orașul natal?

                  Mă gândesc cu drag la orașul în care m-am născut în urmă cu 35 de ani. Bacăul pe care mi-l amintesc din copilărie era un oraș liniștit. Locuiam pe strada Republicii, chiar la periferie, lângă aeroport. În bloc, aveam mulți copii de vârsta mea și era, întotdeauna, veselie. Chiar nu trecea o zi fără să ne întâlnim. Tatăl meu lucra la „Letea”, cea mai mare fabrică de hârtie de ziar din țară, iar mama la „Proletarul”, fabrica de fire și țesături pentru confecții și covoare. Din puținul pe care îl aveam, chiar nu mi-a lipsit niciodată ceva. Părinții mei munceau din greu pentru mine și sora mea și abia mai târziu mi-am dat seama cât de mult s-au sacrificat. Sunt doi părinți minunați care au investit în mine tot ce le-a fost în putere. În aceeași zonă a Bacăului era și un orfelinat. De multe ori când o plimbam cu căruțul pe sora mea mai mică, tata îmi povestea despre copii de acolo și despre faptul că ei nu au părinți. Îmi amintesc că m-a șocat într-un fel, știam că acești copii de vârsta mea se află într-o situație dureroasă. Nu îmi puteam explica faptul că un părinte și-ar putea lăsa copilul într-un orfelinat. Cea mai mare frică a unui copil este să rămână singur, iar acești copii poartă singurătatea cu ei în fiecare zi. La vârsta de 15 ani, mi-am luat rămas bun de la tatăl meu care, la fel ca mulți alți români, a plecat în Italia pentru a asigura un viitor mai bun familiei. A fost pentru mine, până în momentul acela, cea mai tragică întâmplare din viața mea. Îmi amintesc că am suferit în tăcere foarte mult. Când mă gândesc la situația orfanilor, îmi amintesc de momentul acela în care m-am simțit singură deși o aveam pe mama și pe sora mea și știam că odată o să-l văd pe tata din nou.

                  De la „Ion Ghica” la Hogeschool Zuyd Maastricht

                  Cu toate acestea, la un moment dat, ai făcut același pas. Ce te-a determinat să pleci din țară?

                  Chiar înainte să termin Liceul Economic „Ion Ghica”, în clasa a XI-a, am decis să emigrez în Olanda. L-am întâlnit pe cel care îmi este soț acum, venit în Bacău în vacanță, și din ziua aceea niciodată nu ne-am mai despărțit. Locuiesc de 17 ani în Olanda, am terminat facultatea în Maastricht, am rezidența în Klimmen, un sătuc care îmi amintește de satul bunicilor mei, avem o fiică de aproape 9 ani și lucrez la MECC Maastricht, un fel de Romexpo București, ca Manager Dezvoltarea Afacerilor. Concret, mă ocup cu atragerea de târguri internaționale în orașul Maastricht. Călătoresc foarte mult și ador ceea ce fac.

                  Te ocupi, în același timp, de o organizație al cărei fondator ești…

                  Fundația Wanna Help este modul meu de a investi în țara natală și în special în copii orfani și abandonați care sunt nevinovați și care nu au ales situația în care sunt. Fundația are scopul de a investi în talentele acestor copii. Ea adoptă case de copii și îmbunătățește condițiile acestora pentru a crea un mediu familial cu oportunități de dezvoltare pentru copii. Problemele pe care aceste proiecte încearcă să le rezolve sunt incluziunea socială și profesională, integrarea socio-profesională a tinerilor proveniți din case de tip familial, dezvoltarea abilităților de viață independentă a tinerilor care provin din sistemul de protecție socială și dezvoltarea comunității locale. Eu sunt convinsă că putem investi mai bine într-un orfan astăzi, decât să reparăm un adult mâine. „Betania” este una dintre fundațiile pe care le susținem și de care suntem mândri că exista. Un adevărat exemplu pentru multe fundații.

                  In vizita la o organizatie din Romania

                  „Nu întoarce capul, ajută!”

                  Care a fost proiectul nr. 1 din România?

                  Am început cu programul de promovare a talentelor în 2014, la Casa Kiwi din Tg. Mureș. De atunci am adăugat proiecte la Centrul de plasament pentru copii „Sf. Elisabeta” din Glodeni, am renovat un spital de copii în Târnăveni și, mai aproape de Bacău, avem în programul de talente 38 de copii din Centrul Rezidențial „Sf. Maria” din Barați. Prin aceste programe, îi ajutăm pe copii să întrețină activități în afara centrelor, care să-i ajute să dezvolte o anumită încredere de sine, independență, dar și responsabilitate. Pe lângă sprijinirea tinerilor, încercăm să le oferim copiilor din centre o copilărie mai frumoasă. Populația din Olanda este foarte implicată în nevoile oamenilor din alte țări. Fiecare olandez înțelege nevoia de a ajuta. Chiar mi-aș dori ca generația mea din România să încline mai mult spre o cultură de felul acesta. Dacă fiecare dintre noi ar ajuta o persoană în nevoie o dată pe săptămână, ca să nu zic o dată pe zi, deja s-ar simți diferența. Tendința românului este să întoarcă capul, dar ce-ar fi dacă toți ne-am ajuta mai mult unul pe altul? Comunitatea de români din Olanda este fantastică. Toți sunt bine educați și doritori să ajute România. Nutresc foarte serios speranța că generația mea va face diferența, pentru că generația mea a văzut că se poate altfel. Acum, nu rămâne decât să trecem la acțiune.

                  Ce planuri de viitor aveți tu și fundația Wanna Help?

                  Pe viitor ne propunem să creștem numărul copiilor din programul de dezvoltare a talentelor la 100 în 2018, la 200 în 2019 și așa mai departe. Putem reuși doar cu implicarea celor care nu întorc capul și își fac timp să ajute un copil! Chiar și copilul care cerșește în colțul străzii are o poveste în spate. Nu întoarce capul, încearcă să-i asculți povestea și, cine știe, poate că tu ești persoana care va face o diferență în viața lui. Pot spune că Olanda mi-a dat noi rădăcini și exemple frumoase, dar copilăria trăită în Bacău m-a format pe viață.

                  Trei conferințe internaționale la Facultatea de Inginerie a Universității „Vasile Alecsandri”

                    Facultatea de Inginerie din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău găzduiește în aceste zile, între 27 și 29 iunie 2018, trei conferințe internaționale (OPROTEH – Constructive and Technological Design Optimization in the Machines Building Field, ediţia a XIII-a; COFrRoCA – Colloque Franco-Roumain de Chimie Appliquée, ediţia a X-a; CIEI – International Conference on Industrial Power Engineering, ediţia a XI-a), la care se adaugă o Sesiune națională de comunicări științifice studențești.

                    Programul conferinţelor cumulează 7 secţiuni ce cuprind 185 de lucrări, din care 83 aparţin cercetătorilor şi cadrelor didactice universitare din străinătate (Grecia, Algeria, Chile, Spania, Bulgaria, UK, Polonia, Franţa, Republica Moldova, India, Iran, Canada, Madagascar, Maroc, Rusia, Senegal, Tunisia), ce s-au înscris la cele trei conferinţe.

                    Acestea tratează variate arii tematice din domenii precum Inginerie industrială, Ingineria mediului, Dezvoltare durabilă, Inginerie mecanică, Inginerie şi management, Mecatronică şi robotică, Electroenergetică, Termoenergetică, Smart City, Chimia aplicată în industria alimentară, farmaceutică şi cosmetică, Inginerie de proces, Valorificarea agroresurselor.

                    La Sesiunea națională de comunicări științifice studențești „Ingineria – Profesia viitorului”, aflată la cea de-a II-a ediţie, s-au înscris 81 de lucrări. Cele mai bune lucrări din cadrul celor 9 secţiuni vor fi evaluate de un juriu de specialişti şi vor fi premiate.

                    Deschiderea oficială a manifestărilor a avut loc ieri, 27 iunie, de la ora 10.30, în Aula Universităţii. Din prezidiu au făcut parte şi au avut alocuţiuni: Maricica Coșa – prefectul judeţului Bacău, Sorin Brașoveanu – președintele Consiliului Județean Bacău, prof.univ.dr.ing. Dr.h.c. Valentin Nedeff – președintele Senatului Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, prof.univ.dr.ing. Mihail Minescu – prorector Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, prof.univ.dr.ing. Nicolay Petrov Mihailov – Universitatea „Angel Kanchev” Ruse (Bulgaria), Doctor Honoris Causa al Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, prof. Gérald Guillaumet – Universitatea din Orleans, Doctor Honoris Causa al Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, prof. Mohamed Akssira – directeur de Laboratoire de Chimie Physique & Chimie Bioorganique, Université Hassan II Casablanca, prof.univ.dr.ing. Dumitru Nedelcu – director pentru studii universitare de doctorat Universitatea „Gh. Asachi” din Iași, prof. univ. dr. ing. Carol Schnakovszky – rectorul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău și prof.univ.dr.ing. Valentin Zichil – decanul Facultății de Inginerie şi preşedintele comitetului de organizare.

                    Totodată, după cel de-al XXIII-lea Simpozion naţional de Mecanica Ruperii care s-a desfăşurat la Sibiu, la finele anului trecut, Comitetul executiv al Asociaţiei Române de Mecanica Ruperii s-a întrunit acum, cu ocazia acestor manifestări, la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău pentru o şedinţă de lucru în vederea stabilirii colaborării între cadrele didactice şi implicarea acestora în cadrul Asociaţiei.

                    De asemenea, în cadrul festivităţii de deschidere, Facultatea de Inginerie a oferit și Diploma de membru de onoare al Corpului academic prof. univ.dr.ing. Cristian Nichita de la Université Le Havre, Franţa.

                    Manifestările științifice din acest an omagiază împlinirea a 57 de ani de învățământ superior în Bacău și a 42 de ani de învățământ tehnic superior.

                    „Cele trei conferințe internaționale pe care le organizăm în aceste zile sunt de tradiție în Facultatea de Inginerie din cadrul universității noastre. Avem alături de noi oaspeți de seamă atât din țară, cât și din străinătate, iar la Sesiunea de comunicări științifice participă peste 100 de studenți. Este un eveniment de amploare, o carte de vizită pentru facultatea noastră, prin care ne dorim să dezvoltăm noi relații de colaborare atât pentru programele de studii în domeniul Ingineriei, cât și pe cercetarea științifică.”
                    prof.univ.dr.ing. Valentin Zichil, decanul Facultății de Inginerie și președintele comitetului de organizare a acestor manifestări științifice

                    FC Bacău, victorioasă în Bulgaria

                    Succes cu repetiție pentru FC Bacău la „Junior’s Cup Albena” din Bulgaria. Victorioasă în 2017, echipa Under 12 antrenată de Radu Ciobanu și Șerban Neamțu s-a impus și la ediția de anul acesta derulată la finalul săptămânii trecute.

                    Băcăuanii au „ras” tot în Bulgaria. Au câștigat cinci meciuri din tot atâtea disputate, au marcat 21 de goluri și au primit doar unul.

                    În plus, au dat și jucătorul turneului: Cosmin Popescu. „Sunt foarte mulțumit de evoluția copiilor, cu atât mai mult cu cât acesta este al doilea succes la rând la turneul de la Albena. Grupa aceasta progresează foarte frumos”, a punctat antrenorul Radu Ciobanu. Pentru „alb-roșii” urmează o perioadă de vacanță, care se va încheia pe data de 15 iulie.

                    Rezultatele înregistrate de FC Bacău la „Junior’s Cup Albena”, ediția 2018: 3-0 cu Litex Lovechi, 7-1 cu Spartak Varna, 4-0 cu UTA Arad (toate în grupă), 1-0 cu Alma Sibiu (în semifinale) și 6-0 cu Litex Lovechi, în finală.

                    Lotul băcăuanilor: Luca Chișăreanu, Răzvan Istrate, Bogdan Bacalu, George Lungu, Adrian Olteanu, Cosmin Popescu, Codrin Oasenegre, Tudor Belciu, Ștefan Oancea, Gabriel Păun, David Păduraru, Daniele Dumitru, Antonel Fodor, Lucian Anton, Mirco Darciuc.

                    Aerostar, egala Botoșaniului

                    Aerostar se pregătește pentru campionatul Ligii a II-a, care va debuta pe 4 august. Și se pregătește jucând de la egal la egal cu o formație de primă ligă, precum FC Botoșani. Marți seara, în primul amical al verii, „aviatorii” au remizat, 0-0, pe terenul formației antrenate de Costel Enache. Mai mult, băcăuanii puteau da lovitura pe final, atunci când li s-a refuzat un penalty clar la faultul comis asupra noii achiziții Buhăceanu.

                    „Chiar m-a supărat decizia arbitrului, care a închis ochii la o asemenea infracțiune. Buhăceanu scăpase singur spre poarta adversară când a fost faultat clar de un jucător al Botoșaniului. Ni s-a anulat și un gol pe motiv de ofsaid, însă în această situație este posibil ca decizia să fi fost una corectă”, a declarat antrenorul Aerostarului, Cristi Popovici, care s-a declarat mulțumit de prestația echipei sale: „Având în vedere că nu aveam nici măcar o săptămână de pregătiri la activ, este OK. A fost un meci echilibrat, cu ocazii de ambele părți, echipa noastră prezentându-se bine la acest moment. Fiind vorba de un prim amical, rezultatul are o importanță secundară, însă face bine la moral atunci când vezi că poți ține pasul cu o echipă din Liga I”. Aerostar a evoluat în formula: Hărăguță- Honea, S. Ichim, Mihăeș, Mihălăchioae- Sahru, Chirilă, Fl. Istrate, Căinari- Vraciu, Hurdubei.

                    În partea secundă, cu excepția lui Potcoavă, care a acuzat o stare de rău, au fost utilizați toți ceilalți jucători deplasați pentru testul de la Botoșani: Ardei, Roșca, Artenie, A. Pavel, Buhăceanu, Covasan (un jucător născut în 1998, venit în probe) și Florescu (și el un Under 21, adus de la Bucovina Rădăuți). Pe lângă Valentin Buhăceanu (ex Știința Miroslava) și amintitul Alin Florescu, lotului băcăuan li se vor adăuga stoperii Costin Ghiocel (de la Dacia Unirea Brăila) și Alexandru Ichim (de la Petrolul Ploiești) și, foarte posibil, jucătorul de bandă Vasile Chirilescu, care ar urma să vină sub formă de împrumut de la FC Botoșani. Totodată, nou promovata în liga secundă intenționează să înregimenteze încă un portar Under 21.

                    În perioada 4-14 iulie, Aerostar va efectua un stagiu de pregătire la baza proprie, singurul semn de întrebare rămânând meciurile de verificare. Pe lista testelor, „aviatorii” aveau trecută și o „dublă” cu Dacia Unirea Brăila, însă echipa de la Dunăre riscă să se desființeze din motive de ordin financiar. „Încercăm să găsim alternative viabile în privința adversarelor din această perioadă de acumulări, astfel încât să fim cât mai bine pregătiți pentru noua ediție de campionat. Din păcate, nici contextul geografic nu ne ajută prea mult, noi rămânând singura reprezentantă a Moldovei la nivel de Liga a II-a. Important este să ne atingem obiectivul la nivel de transferuri deoarece sezonul se anunță unul foarte competitiv”, a declarat managerul băcăuanilor, Gabi Voicu.

                    În altă ordine de idei, Aerostar își modernizează baza proprie în vederea participării în Liga a II-a. Pe lângă schimbarea gazonului, clubul prezidat de Doru Damaschin va modifica în proporție covârșitoare conformația tribunelor care încadrează sectorul rezervat oficialităților. În acest context, antrenamentele echipei lui Cristi Popovici s-au derulat, de la începerea pregătirilor, pe stadionul „Letea”.

                    Pagina 1

                      Lectura – o provocare permanentă

                      În era tehnologiei, a internetului, a exploziei reţelelor de socializare, sociologii, cercetătorii din domeniul educaţiei atrag atenţia asupra unei situaţii dramatice: a scăzut interesul pentru lectură, un procent îngrijorător din populaţia adultă nu a mai citit o carte de mulţi ani, preferând televizorul, internetul, telefonul mobil, iar copiii şi tinerii, în cel mai fericit caz, folosesc cartea electronică. E bine, e rău?

                      La aceste întrebări, şi la altele, la fel de tulburătoare, a încercat un răspuns profesorul şi scriitorul Constantin Călin, în conferinţa „Lectura – o provocare permanentă”, ţinută la Biblioteca „Costache Strudza”, aducând ca argumente exemplul marilor gânditori ai lumii, cât şi propria experinţă.

                      Nu ştiu ce soartă va avea conţinutul scris al conferinţei, însă ar putea fi publicată în ziare şi reviste de mare tiraj, răspândită prin şcoli, universităţi, predată la cursuri. Ce este lectura? Un răspuns ar fi că este osteneală şi nu delectare, însă nu până la osândire.

                      Fără lectură nimic nu merge, nu se poate fără lectură, a mai precizat conferenţiarul. În acelaşi timp este dramatic şi frustrant când ai o privire analitică şi realizezi că, într-o viaţă de om (60 de ani) nu reuşeşti să citeşti decât între 3000 (dacă citeşti o carte pe săptămână) şi 10.000 de cărţi, în condiţiile în care citeşti 3-4 volume în aceeaşi perioadă de timp, ceea ce, trebuie să recunoaştem, este foarte, foarte puţin, în comparaţie cu „zestrea” mondială de carte timpărită.

                      Important este ce citim, cât citim, de ce citim, profesorul Călin încheind, totuşi, optimist: nu a citi mult este important, ci a citi bine! Şi un paradox: mii de cărţi ne învaţă ce şi cum să mâncăm, dar nicio carte cum să citim.

                      Pe Valea Trotușului gunoiul menajer începe să dea pe afară

                        Primarii orașelor Slănic Moldova și Comănești reclamă că din localitățile pe care le păstoresc nu se mai poate duce gunoiul la Celula ecologică din Bacău, pentru că acestea nu mai dispun de licența necesară. Astfel de situații – spun pimarii – se întâlnesc și în alte localități de pe Valea Trotușului, precum Târgu Ocna și Helegiu. Vara e în toi, însă temperaturile se anunță caniculare, deci situația devine presantă.

                        Cu aproape zece ani în urmă, în Comănești și-a început activitatea de colectare și gestionare a deșeurilor un operator propriu, Eco Valea Muntelui, printr-un proiect cu finanțare europeană de peste un milion de euro. Acest operator a fost menit să colecteze deșeuri din opt localități: Comănești, Asău, Agăș, Brusturoasa, Palanca, Ghimeș-Făget, Dofteana și Dărmănești. „I-am adus pe toți în acționariatul noii societăți – spune primarul Viorel Miron -, pentru că altfel nu puteam lua licență de operare pe Valea Trotușului. Dar proiectul european l-am făcut singuri, ei nu au cofinanțare în el, însă în noua societate au câte o acțiune de zece lei. Unii au abandonat proiectul, dar trei localități, Asău, Brusturoasa și Palanca, au rămas acționari, iar noi nu putem lua licența singuri decât dacă nu mai avem și alți acționari alături”.

                        Fără licență nu predai gunoiul

                        De licență pentru administrarea deșeurilor are nevoie și societatea Util Prest din Slănic Moldova. „De circa 12 zile, la Bacău nu se mai primesc deșeuri din localitățile județului care nu au semnat contractul de delegare de gestiune către Eco Sud – spune primarul Gheorghe Baciu. Un astfel de contract trebuie semnat, de fapt, de firma de utilități publice, care la noi este Util Prest, dar care are nevoie mai întâi de o hotărâre de Consiliu Local, de o hotărâre a Adunării Generale, de o decizie a Consiliului de Administrație și, evident, de semnătura directorului. Deci licența nu se obține peste noapte, pentru că sunt unele reglementări”.
                        O situație aparte este, însă, la Târgu Ocna. Primarul Ștefan Șilochi spune că acolo există licență pe colectarea deșeurilor, dar la celula 2 din Bacău mașinile nu au fost primite. „Ei spun că nu am semnat contractul – ne-a declarat primarul. Dar au nuștiu dacă una are legătură cu alta, pentru că Celula 2 este făcută pentru deșeurile de la populație. Contractul este negociat acum de firma noastră cu Eco Sud, dar mai durează, ca în orice negociere. Problema este că până atunci noi nu putem preda deșeurile”.

                        Gunoi mult, căldură mare, pericol de epidemii

                        Dacă acum gunoiul încă mai încape în pres-containere sau în pubele, pe ici pe acolo, în scurt timp stuația va deveni critică. E vară, e căldură cum n-a mai fost niciodată. E mare pericol de infecții și chiar de epidemii. „Partenerii noștri din proiect – a precizat Viorel Miron – ne-au tot forțat și le-am aprobat cam tot ce au cerut. Am mărit și tarifele pe localitate. Oamenii plătesc, anual, 200 de lei în medie impozitul la primărie, dar pentru gunoi dau câte 700 de lei. O familie cu un copil plătește 360 de lei pe an, dar familiile mai mari plătesc cu atât mai mult”.

                        Cu gunoiul la Prefectură

                        Comăneștenii au continuat să aducă gunoiul în Bacău, la Celula ecologică. „O dată am întors mașinile cu gunoi din Bacău – ne-a declarat primarul orașului de pe Trotuș. Nu ne mai primesc. Dacă mai ducem o dată gunoiul acolo, nu mai venim cu el acasă. Poate îl depunem chiar în fața Prefecturii”.

                        La Prefectură se gândește și primarul Gheorghe Baciu. „Probabil că va trebui să ne adresăm Instituției Prefectului pentru această mare problemă” – spune primarul.

                        Să nu fie alte soluții?

                        „Noi avem proiect european ca și Eco Sud, care operează acum Celula 2 pentru deșeuri, de la Bacău – a precizat Viorel Miron. Prin proiect noi putem face ce fac și Eco Sud și Romprest (colectare, selectare, transport etc.), doar o groapă de gunoi nu avem, pentru că normele europene impun o astfel de celulă numai într-un singur loc în județ, cu un singur operator. Suntem, pur și simplu, șantajați”.
                        Gheorghe Baciu așteaptă o soluție chiar de la Eco Sud, mai precis un termen rezonabil pentru ca Slănicul să rezolve problema cu licența. „Util Prest este în insolvență, primăria are și ea datorii – a precizat primarul. Am avea nevoie măcar de vreo trei luni, dacă nu chiar de șase luni, să rezolvăm și această problemă”.

                        Pompierii au „bărbierit” din nou fațada blocului din centrul orașului

                          Autoutilitara cu scară a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Maior Constantin Ene” Pompierii a fost chemată din nou ieri să decoperteze tencuiala blocului nr. 12 de pe strada Nicolae Bălcescu.

                          Este vorba despre același imobil situat în centrul orașului, care a făcut de nenumărate ori obiectul intervențiilor pompierilor, acțiuni justificate de desprinderea unor bucăți de tencuială care puneau în pericol siguranța trecătorilor. Victime ale desprinderii tencuielii au fost de-a lungul timpului și câteva mașini parcate regulamentar în parcarea cu taxă.

                          Pentru că prognoza meteo anunța intensificări ale vântului și ploi pentru ziua de miercuri, doi dintre principalii factori care puteau conduce la desprinderea unor noi portiuni de tencuială, președintele Asociației de proprietari „Central 93” a făcut solicitare scrisă către Poliția Locală pentru a izola perimetrul periculos.

                          Agenții locali au fost cei care au chemat la fața locului autospeciala cu scară. Operațiunea în sine a fost îngreunată de mașinile aflate în parcare. Cum în prezența lor nu puteau fi demarate lucrările, polițiștii locali au fost nevoiți să aștepte minute bune până au apărut proprietarii mașinilor și le-au mutat. În scurt timp a început și ploaia, însă, operațiunea a fost dusă până la capăt.

                          „Iată că ne lovim din nou de aceeași problemă a fațadei deteriorate. Lucrările de refacere a peretelui sunt blocate momentan din cauza unor neînțelegeri legate de finanțare. La ultima discuție cu reprezentanții Societății de Servicii Publice, firma care s-a angajat inițial să facă lucrarea, a rămas că vom primi un răspuns final săptămâna viitoare. Proprietarii au achitat deja un avans și mă întreabă zilnic când vor începe lucrările. Pentru că se tergiversează această problemă, oamenii mi-au spus că refacerea fațadei a devenit un stres pentru ei”, declară Dumitru Pravăț, președintele Asociației de proprietari „Central 93”

                          Ce este GDPR și ce vrea de la noi?

                            Acum o lună de zile intra în vigoare în toată Uniunea Europeană noul regulament cu privire la protecția datelor personale.

                            A fost un moment interesant deoarece românii au dat piept pentru prima dată într-un mod cât se poate de serios cu o lege adoptată la Bruxelles care are efect direct asupra României, fără să mai treacă prin parlamentul național. De asemenea, o lege românească – cea a protecției datelor personale – a fost abrogată de la Bruxelles, prin adoptarea acestui regulament. Și de aici se rupe filmul pentru că nimeni nu este în stare să spună cum se aplică Regulamentul. Care, deși a fost adoptat acum doi ani, în ideea de a da un termen rezonabil de implementare, ne-a prins, evident, nepregătiți.

                            Date personale și protecție

                            GDPR – General Data Protection Regulation – dorește să pună în ordine modul în care sunt gestionate datele personale de către procesatori. Ce sunt datele personale? Orice informații care pot identifica o persoană: adresă, CNP, IP și așa mai departe. Procesatorii sunt cei care utilizează aceste informații: instituții publice, comercianți, site-uri de Internet. De exemplu, o firma care face livrări la domiciliu trebuie să asigure protejarea computerului în care sunt ținute adresele și comenzile clienților dar, în același timp, trebuie să le pună în vedere clienților că politica firmei este să adune aceste informații pentru a-și putea desfășura activitatea.

                            Pare atât de simplu și logic încât nici nu ar mai fi nevoie de acordul clienților, nu-i așa? Evident, nu , deoarece firma ar putea să vândă accesul la informații unei alte companii. Sau unui candidat politic. Dar nu numai adresele clienților trebuie protejate, ci și imaginea lor. De exemplu, o companie care supraveghează video un magazin, trebuie să avertizeze prin afișe acest lucru. Și să stocheze imaginile un termen rezonabil într-o zonă bine protejată. Sau, dacă există un loc de joacă, accesul copiilor nu se poate face decât dacă părinții își dau acordul scris că acceptă supravegherea video.

                            Ce sunt cookiurile

                            Nu se poate să nu fi văzut pe Internet, de la o bucată de vreme, acele avertismente enervante cu „Acest site folosește cookiuri”. Tot de la GDPR pornește și această grozăvie. Cookiurile sunt mici progrămele care se descarcă în computer odată accesat un site. La ce folosesc? Unele ca să țină minte, de exemplu, ce user și ce parolă aveți, sau unde a rămas filmul la care vă uitați pe Netflix.

                            Altele vă înregistrează vizitele în scop statistic, pentru ca proprietarul site-ului să vada cât de vizitat este și ce anume interesează vizitatorii. Mai sunt cele care vă spionează și transmit companiilor de analiză comportamentul media astfel încât să primiți, la un moment dat, reclame targetate pe preferințele voastre. De aceea, la accesarea site-urilor vi se cere consimțământul.

                            Trebuie să știți că va puteți oricând răzgândi și să va schimbați setările de cookie. La fel, puteți cere unui site să șteargă un comentariu sau să corecteze ori să șteargă informațiile stocate despre dvs. E vorba de informații pe site-uri unde v-ați făcut cont: pe Facebook, de exemplu. Dreptul acesta se referă la informațiile pe care le-ați furnizat dvs., nu la ceea ce a scris cineva despre dvs., de exemplu.

                            E nevoie de completarea legislației

                            În mod evident, problemele sunt mai multe și, teoretic, de la 25 mai ar fi trebuit ca fiecare firmă să se fi conformat deja noilor reglementări, să-și numească personal care să aibă grijă de datele personale, să-și securizeze fluxurile de documente și platformele IT. În realitate, lucrurile sunt departe de a se fi rezolvat. Pentru că, de exemplu, nu a existat o campanie de informare la nivel național. Nu există o autoritate care să certifice dacă o firmă este sau nu în regulă ci doar autoritate de control care poate da amenzi imense. Mai mult, legislația românească ar trebui completată pentru a se evita posibilele interpretări eronate ale Regulamentului European.

                            ”Dreptul statelor membre ar trebui să stabilească un echilibru între normele care reglementează libertatea de exprimare şi de informare, inclusiv exprimarea jurnalistică, academică, artistică şi/sau literară, şi dreptul la protecţia datelor cu caracter personal în temeiul prezentului regulament. Prelucrarea datelor cu caracter personal exclusiv în scopuri jurnalistice sau în scopul exprimării academice, artistice sau literare ar trebui să facă obiectul unor derogări sau al unor excepţii de la anumite dispoziţii ale prezentului regulament în cazul în care este necesară stabilirea unui echilibru între dreptul la protecţia datelor cu caracter personal şi dreptul la libertatea de exprimare şi de informare, astfel cum este prevăzut în articolul 11 din cartă. […] . Prin urmare, statele membre ar trebui să adopte măsuri legislative care să prevadă excepţiile şi derogările necesare în vederea asigurării echilibrului între aceste drepturi fundamentale”.
                            GDPR – General Data Protection Regulation

                            Ultimii veterani din Colonești, omagiați de Ziua Comunei

                              Vineri, 29 iunie, când creștinii ortodocși îi sărbătoresc pe Sfinții Petru și Pavel, Primăria și Consiliul Local Colonești organizează Ziua Comunei, ajunsă la a-X-a ediție.

                              „Anul acesta, evenimentul va avea o importanță aparte deoarece se va sărbători și Centenarul Marii Uniri, ocazie cu care, în prezența unor fii ai comunei Colonești, cum ar fi Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău, Gheorghe Stoina, fost arhitect șef al județului, comisar șef Gheorghe Luca, fost comandant al IPJ Bacău și al forțelor de ordine în Bosnia, dar și a altor invitați și a membrilor comunității vor fi declarați «Cetățeni de onoare ai comunei Colonești» cei patru veterani de război care mai sunt în viață”, declară primarul Valentin Iancu Mîrzac.

                              Cei patru veterani sunt Vasile Țaga, Ștefan Bădiță, Costică Păruș și Vasile Vânău. Odată cu aceștia, vor fi premiate și 14 văduve de război. Va fi o zi lungă și frumoasă, cu un program bogat care va cuprinde depunerea de coroane la Monumentul închinat celor peste 250 eroi locali căzuți în Primul și Al Doilea Război Mondial, slujba Te Deum și decernarea de diplome.

                              Pe scena din centrul comunei vor urca artiști cunoscuți din zona Moldovei, dar și cei ai ansamblului „Țărăncuța”, care au prezentat, alături de alți copii de pe Valea Zeletinului, un spectacol la Ambasada României la Paris.

                              „Cu siguranță, deliciul copiilor și al vizitatorilor va fi bâlciul tradițional organizat în apropierea Primăriei. Ținem să mulțumim Societății Naționale de Cruce Roșie și Fundației de Sprijin Comunitar pentru sprijinul acordat în premierea veteranilor și văduvelor de război”, a declarat, în final, primarul Valentin Mîrzac.